Broadcasting sanctions: Validity of fines for failure to separate facts from opinions and breach of right to image in factual reporting

Şedinţa publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 30.05.2018, reclamanta S.C. A. S.A., în insolvenţă, prin administrator judiciar Cenţu S.P.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), în principal, anularea Deciziei nr. 298/14.05.2018, prin care postul de televiziune A. a fost amendat cu suma de 15.000 RON, şi exonerarea sa de la plata amenzii, iar în subsidiar, reindividualizarea cuantumului amenzii, în sensul aplicării minimului legal al acesteia, respectiv emiterea unei somaţii de intrare în legalitate.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4415 din data de 31.10.2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, ca neîntemeiată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 4415 din data de 31.10.2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A. S.A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că sentinţa atacată a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (motivul prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.).

A precizat că instanţa de fond a considerat apărările recurentei-reclamante ca nefiind suficiente pentru a combate prezumţia de legalitate a Deciziei nr. 298, însă nu a făcut o motivare în fapt, astfel că nu a aplicat normele prevăzute de legislaţia audiovizualului în mod legal.

Sub aspectul temeiniciei Deciziei nr. 298 a afirmat că decizia de constatare şi de sancţionare cu amenda nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei, această decizie fiind doar actul prin care o persoană este acuzată de săvârşirea contravenţiei, afirmaţie care se bazează atât pe dispoziţiile Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, cât şi pe jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Legea internă română, prin art. 34 din O.G. nr. 2/2001 şi art. 1169 din C. civ., conţine prevederi contrare şi mai puţin favorabile faţă de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului, aplicabile fără putinţă de tăgadă şi persoanelor juridice în această materie.

În lumina jurisprudenţei CEDO, contravenţiile sunt încadrate în sfera "acuzaţiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO.

A făcut referire la jurisprudenţa Curţii Europeane a Drepturilor Omului (e.g. Cauza Anghel c. României, Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) şi, ca o consecinţă a aplicării în cauză a dispoziţiilor art. 6 din Convenţie, a arătat că prezentul litigiu trebuie să ofere şi garanţiile procesuale recunoscute şi garantate de acest articol. Pe cale de consecinţă trebuie recunoscute şi garanţiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenţiei, printre care şi prezumţia de nevinovăţie.

Cu referire la cele două reclamanţii (nr. 9918/20.11.2017 şi nr. 9918/1/20.11.2017) prin care s-a susţinut încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul B. în cadrul emisiunii C. din data de 16.11.2017 şi data de 17.11.2017, recurenta-reclamantă a considerat că plângerile sunt cu mult disproporţionate faţă de ce s-a relatat, moderatorul făcând comentarii la obiect, legate de unele decizii politice anterioare, ce au condus la starea actuală a staţiunii discutate, fiindu-i greu să înţelegă cum e posibil ca acelaşi partid care a fost responsabil o bună perioadă de soarta ţării, în consecinţă şi a staţiunii de importanţă naţională, să aibă doar reacţii de compătimire ce tind să mascheze culpa reprezentanţilor de atunci. În acest sens, moderatorul a direcţionat telespectatorii către motorul de căutare Google, pentru a vedea dovezile şi articolele de presă ce atestă spusele sale.

Faptul că moderatorul a făcut unele metafore ce pot avea înţeles multivalent, arată doar stupoarea şi mâhnia pe care o trăieşte faţă de relatările nesincere ale liderului unui partid de importanţă naţională, prin lipsa asumării eşecurilor partidului pe care îl conduce.

Ulterior, s-a comentat modul de informare nesusţinută de dovezi, pe care îl adoptă acelaşi partid prin liderii săi, care aruncă toate problemele pe existenţa aşa numitului stat paralel, constatând această existenţă în mod oficial, prin rezoluţia de la Herculane. Iar, în final, moderatul a făcut menţiuni despre cazul privatizării societăţii D., subiectul emisiunii.

A arătat faptul că relatările moderatorului sunt unele directe, pe alocuri metaforice, dar nu pot fi calificate ca defăimătoare sau care instigă la violenţă.

De asemenea, a menţionat că nu reiese nicicum violenţa din limbajul redat în emisiune, libertatea de exprimare fiind supremă în meseria de jurnalist. Consiliul nu a justificat în niciun fel sintagma "Aceste opţiuni nu pot leza, însă, drepturile altor membri ai colectivităţii.", făcând doar aprecieri subiective cu privire la nerespectarea demnităţii umane.

Cu referire la acuzaţiile aduse în cadrul emisiunii care nu ar fi fost probate, arată că, în cadrul respectivelor acuzaţii s-a indicat faptul că au fost depuse plângeri penale, unele conducând la cercetări penale sau chiar judecătoreşti. Ori, este lesne de înţeles că, nu poate fi acceptată ideea că ar putea fi desecretizate dovezile ce sunt instrumentate în cercetarea penală a unei fapte pentru care există un dosar penal în curs de soluţionare. Cazul D. este unul recent redeschis, cercetările iniţiale fiind în parte publice şi chiar cu amprentă internaţională.

A mai solicitat înlăturarea motivaţiei, oricum foarte succintă, redată de membrii CNA în Decizia 298, faţă de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor persoanelor despre care s-a discutat în emisiuni.

A apreciat că fiind prezenţi în emisiuni, telefonic sau personal, chiar unii membri E. nu poate fi considerată nerespectată necesitatea unei imparţialităţi ale relatărilor.

Raportat la situaţia de fapt şi normele juridice indicate atât în primă instanţă, cât şi în cadrul prezentei acţiuni, a susţinut că a avut loc o aplicare greşită a normelor de drept material de către instanţa de fond, motiv pentru care se impune o revenire asupra măsurii dispuse.

A invocat şi încălcarea dreptului la liberă exprimare astfel cum este prevăzut de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului şi de art. 30 din Constituţia României, făcând referire şi la jurisprudenţa CEDO şi CJUE în cauze precum Lingens c. Austriei, Observer and Guardian contra Regatului Unit, Dalban c. României, cauza 301984/00, Radio France şi alţii c. Franţei.

A considerat că acest drept a fost flagrant încălcat de Decizia 298, prin care se impută recurentei-reclamante faptul că a încălcat obligaţia de a informa obiectiv publicul prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor şi să favorizeze libera formare a opiniilor. În realitate, aceasta a depus toate diligentele în vederea informării corecte şi complete a publicului.

Pentru toate motivele expuse anterior, a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei şi, pe cale de consecinţă anularea Deciziei nr. 298 şi exonerarea de la plata amenzii.

În subsidiar, a solicitat reindividualizarea amenzii în sensul transmiterii unei somaţii de intrare în legalitate potrivit art. 90 alin. (3) din Legea nr. 504/2002.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât nu a depus întâmpinare.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 23 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamanta S.C. A. S.A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 298/14.05.2018, prin care a fost amendată cu suma de 15.000 RON, şi exonerarea sa de la plata amenzii, iar în subsidiar, reindividualizarea cuantumului amenzii, în sensul aplicării minimului legal al acesteia, respectiv emiterea unei somaţii de intrare în legalitate.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii ca neîntemeiată reţinând, în esenţă, că au fost încălcate dispoziţiile art. 40 alin. (1), (4) şi (5) şi art. 67 din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizualului, cu modificările şi completările ulterioare. Cu privire la legalitatea deciziei, a reţinut că, în raport de prevederile art. 91 alin. (3) din Legea nr. 504/2002, cu modificările şi completările ulterioare, amenda în cuantum de 15.000 RON stabilită prin actul contestat este legal individualizată.

Totodată, a apreciat netemeinicia cererii de înlocuire a amenzii cu somaţie publică motivat de împrejurarea că reclamanta a repetat abaterile de la Codul audiovizualului.

Cu titlu prealabil, Înalta Curte observă că prin motivele de recurs nu sunt aduse critici efective hotărârii primei instanţe, fiind reiterate consideraţiunile reclamantei vizând nelegalitatea Deciziei CNA nr. 298/14.05.2018, în manieră evident similară cu aspectele înfăţişate deja prin cererea de chemare în judecată.

În speţă, Înalta Curte constată că sancţiunea a fost aplicată în urma analizării rapoartelor de monitorizare întocmite de Direcţia de Monitorizare şi a vizualizării imaginilor de către membrii C.N.A. pentru încălcarea normelor prevăzute de legile audiovizualului de către moderatorul B. în cadrul emisiunii "C." din data de 16.11.2017 şi data de 17.11.2017.

În acest sens, s-a avut în vedere faptul că, în cadrul emisiunii, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzaţii de natură penală şi morală, fără a fi puse la dispoziţia publicului dovezi care să ateste realitatea faptelor imputate şi fără să fi fost însoţite de un punct de vedere al persoanei vizate, aşa cum obligă dispoziţiile art. 40 alin. (1) din Codul audiovizualului.

De asemenea, în raport de dispoziţiile art. 40 alin. (4) şi alin. (5) din Codul audiovizualului, moderatorul nu a respectat obligaţia să solicite ferm interlocutorilor să probeze afirmaţiile acuzatoare, pentru a permite publicului să evalueze cât de justificate sunt acestea şi nici obligaţia să nu folosească şi să nu permită invitaţilor să folosească un limbaj injurios sau să instige la violenţă.

Mai mult, s-a constatat şi încălcarea art. 67 din acelaşi act normativ care prevăde că "În exercitarea dreptului lor de a-şi exprima opinii sau puncte de vedere în legătură cu subiecte de interes public, prezentatorii şi moderatorii trebuie să asigure o separare clară a opiniilor de fapte şi nu trebuie să profite de apariţia lor constantă în programe într-un mod care să contravină exigenţelor de asigurare a imparţialităţii."

Înalta Curte apreciază neîntemeiate criticile recurentei-reclamante prin care se afirmă că decizia de contestare şi de sancţionare cu amendă nu poate face dovada prin ea însăşi a existenţei faptei, a autorului acesteia şi a vinovăţiei şi nici solicitarea de a înlătura motivaţia succintă redată de membrii CNA în decizia de sancţionare, faţă de lipsa unor dovezi cu privire la lezarea drepturilor unor persoane despre care s-a discutat în emisiuni. Faţă de aceste aspecte, Înalta Curte reţine că, în cauză, au fost respectate dispoziţiile art. 13 din Legea nr. 554/2004, în sensul că a fost depusă de către autoritatea publică emitentă, documentaţia care a stat la baza actului contestat, respectiv rapoartele de monitorizare a emisiunii "C." din data de 16.11.2017 şi 17.11.2017 . Având în vedere că recurenta-reclamantă nu a contestat rapoartele de monitorizare, nici la instanţa de fond şi nici prin cererea de recurs, iar instanţa de fond, în virtutea dispoziţiilor art. 255 şi art. 258 C. proc. civ., a încuviinţat pentru ambele părţi proba cu înscrisuri, Înalta Curte apreciază că cele două rapoarte de monitorizare probează temeinicia constatărilor reţinute ca încălcări în sarcina recurentei-reclamante.

Înalta Curte nu poate primi nici criticile recurentei-reclamante privind încălcarea art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului întrucât sancţiunea aplicată în cauză nu a făcut obiectul unui proces, fiind dispusă printr-o procedură administrativă reglementată de Legea audiovizualului. Nu se poate susţine existenţa unei obligaţii a pârâtului de a respecta prezumţia de nevinovăţie, având în vedere că garanţiile oferite de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului vizează dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public şi într-un termen rezonabil a cauzei, de către o instanţă independentă şi imparţială, instituită de lege, în cadrul unui proces în faţa instanţei de judecată. În acest sens, în mod corect a reţinut instanţa de fond jurisprudenţa Curţii Europene care a evidenţiat faptul că "problema stabilirii vinovăţiei în materia contravenţiilor nu are în vedere faza extrajudiciară a sancţiunii administrative, ci faza judecătorească a acesteia".

Situaţia în care este tratat un subiect de actualitate, de mare interes pentru societate, necesită o diligenţă sporită a radiodifuzorului pentru ca formarea de către publicul - ţintă a unei opinii, în mod liber, să se bazeze pe o informare obiectivă, prin prezentarea corectă a faptelor şi evenimentelor.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în cazul de faţă, comentariile făcute de moderator pe marginea subiectului dezbătut, coroborat şi cu lipsa oricărei intervenţii, în sensul solicitării indicării de probe în susţinerea acuzaţiilor formulate de invitaţi la adresa unor persoane, nu asigură corecta informare a publicului.

Invocarea faptului că moderatorul a direcţionat telespectatorii către motorul de căutare Google, pentru a vedea dovezile şi articolele de presă ce atestă spusele sale cu care înţelege să se apere, în mod eronat, recurenta- reclamantă, nu poate demonstra respectarea prevederilor legale, respectiv art. 40 alin. (1) şi (4) din Decizia nr. 220/2011.

De asemenea, s-a constatat că în cadrul ediţiei din 16.11.2017, a fost prejudiciată imaginea unor persoane, la adresa cărora au fost formulate acuzaţii de natură morală şi penală, fără să fi fost însoţite de un punct de vedere al persoanelor vizate, aşa cum obligă prevederile legale mai sus menţionate. În această privinţă, nu pot fi reţinute apărările recurentei-reclamante în sensul că au fost prezenţi în emisiuni, telefonic sau personal, chiar unii membri E., neputându-se considera că nu a fost respectată imparţialitatea relatărilor, câtă vreme dreptului la imagine este un drept individual, iar acuzaţiile aduse au vizat, în concret, anumite persoane şi nu membrii E., în general.

Pentru a răspunde criticilor privitoare la încălcarea dreptului la liberă exprimare, Înalta Curte, fără a afecta importanţa libertăţii presei într-o societate democratică, consideră necesar a sublinia faptul că libertatea de exprimare, garantată atât de Constituţia României cât şi de CEDO, este un drept condiţional, şi nu un drept absolut, ceea ce înseamnă că libertatea presei nu este nelimitată iar ingerinţa statului, sub forma impunerii unor formalităţi, condiţii, restrângeri sau sancţiuni, este permisă.

Cu alte cuvinte libertatea de exprimare comportă îndatoriri şi responsabilităţi de care presa nu este exonerată, şi care iau o formă particulară atunci când drepturile altora sunt afectate, fiind eronată susţinerea recurentei-reclamante în sensul că libertatea de exprimare este supremă în meseria de jurnalist.

Sancţiunea aplicată de către Consiliu nu echivalează cu o cenzurare a libertăţii de exprimare, nefiind încălcate dispoziţiile art. 30 alin. (1) si (2) din Constituţia României, deoarece, în speţă, nu se află în discuţie limitarea dreptului la exprimare, prin componentele sale, dreptul la opinie şi dreptul de a comunica informaţii, ci prejudicierea dreptului persoanei la imagine şi demnitate şi a dreptului publicului de a primi informaţii corecte si obiective.

De asemenea, cu referire la încălcarea prevederilor art. 67 din Codul audiovizualului, Înalta Curte constată că, potrivit rapoartelor de monitorizare care au stat la baza deciziei contestate, corect s-a reţinut că modul de desfăşurare şi conţinutul celor două ediţii ale emisiunii în cauză nu au respectat prevederile din domeniul audiovizualului, în sesnul că radiodifuzorul nu a asigurat o separare clară a opiniilor de fapte, comentariile şi intervenţiile moderatorului nefiind conforme cu exigenţele de asigurare a imparţialităţii.

În ceea ce priveşte capătul subsidiar, prin care reclamanta a solicitat înlocuirea sancţiunii contravenţionale a amenzii cu somaţie publică, Înalta Curte observă că, prin cererea de recurs nu sunt aduse critici cu privire la acest aspect.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă A. S.A, în insolvenţă, prin administrator judiciar Cenţu S.P.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 4415 din 31 octombrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2021.