Recovery of non-reimbursable funding after termination barred by unexercised right to judicial termination and prior forced execution

Şedinţa publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti la data de 28.03.2018, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu a chemat în judecată pe pârâta Comuna Becicherecu Mic, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună obligarea acesteia la plata sumei de 204.439,29 RON reprezentând daune interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă acordată, precum şi dobânda legală pentru suma acordată, la nivelul dobânzii de referinţă a Băncii Naţionale a României, calculată de la data plăţii.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 72 din 11 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, ca neîntemeiată şi a obligat reclamanta la 5495,86 RON cheltuieli de judecată în favoarea pârâtei Comuna Becicherecu Mic.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 72 din 11 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

A criticat hotărârea instanţei de fond sub aspectul stabilirii situaţiei de fapt şi a interpretării corecte a dispoziţiilor legale în raport de care s-a constatat neîndeplinirea de către intimata-pârâtă a obligaţiilor contractuale asumate prin semnarea Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 484/N/03.08.2011.

A clarificat din ce este compusă suma de 204.439,29 RON şi care este temeiul de drept pentru fiecare solicitare, arătând faptul că prin acţiunea introductivă de instanţă, în cadrul executării Contractului de finanţare nerambursabilă nr. 4847N/03.08.2011, au fost decontate două cereri de tragere în valoare de 204.439,29 RON.

Diferenţa dintre valoarea cheltuielilor eligibile şi valoarea ce s-a putut finanţa, respectiv 38.031,02 RON reprezintă decont (respectiv o sumă ce urma a fi acordată la următoarea cerere de tragere în baza documentelor justificative prezentate la cererea de tragere nr. 2).

A precizat că, prin notificarea nr. x/25.08.2017, s-a pus în vedere intimatei-pârâte obligaţia de restituire a sumei de 227.013,44 RON, aceasta fiind compusă din 204.439,29 RON + 22.574,15 RON - dobândă aferentă finanţării acordate, calculată până la data de 25.08.2017.

O altă critică a vizat interpretarea dispoziţiilor art. 8 alin. (2) şi (3) din Contractul de finanţare nerambursabilă, dispoziţii care, în opinia recurentei, stipulează clar şi fără echivoc faptul că beneficiarul datorează daune-interese în caz de reziliere a contractului.

În ceea ce priveşte susţinereile instanţei de fond referitoare la prevederile art. 1020 şi ale art. 1021 C. civ., a arătat că aceste dispoziţii nu sunt aplicabile în cazul de faţă întrucât au caracter general şi constituie dreptul comun în materia contractelor de drept privat, or, în speţă, contractul de finanţare este un contract de drept public cu clauze speciale, specifice domeniului finanţării din fonduri nerambursabile, prevederile contractuale fiind asumate prin semnătură de către intimata-pârâtă şi devenind astfel obligatorii potrivit principiului pacta sunt servanda.

Rezilierea Contractului a avut la bază lipsa de diligentă manifestată de intimata-pârâtă prin necomunicarea documentelor solicitate care a constituit o încălcare a prevederilor contractuale (art. 5 pct. 5.8 din Contract), reprezentând un caz de culpă în sensul dispoziţiilor art. 7 pct. 7.1 din Contract.

Cu referire la principiul forţei obligatorii a contractului, a precizat că atunci când executarea în natură este nerealizabilă, obligaţia debitorului se transformă în daune-interese, angajându-se răspunderea lui contractuală.

În final, în condiţiile în care intimata-pârâtă, beneficiară a finanţării, nu şi-a îndeplinit obligaţiile principale asumate prin contractul, dreptul de apreciere al autorităţii, în sensul că se impune rezilierea contractului şi restituirea integrală a finanţării acordate, a fost exercitat în limitele reglementărilor legale şi contractuale aplicabile.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Comuna Becicherecu Mic a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de casare în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar în subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

După prezentarea stării de fapt, a arătat că recurenta nu aduce nicio clarificare cu privire la sumele solicitate, nici la metoda de calcul a acestora, şi nu vorbeşte nici de faptul că suma de 100.550, 50 Iei a fost virată acesteia aşa cum rezultă din răspunsul dat de A. existent la dosar.

Pe fond, a susţinut că instanţa judecătorească nu a fost învestită cu un petit prin care să se solicite reziliarea şi/sau constatarea rezilierii Contractului de finanţare nerambursabilă, astfel că sumele de bani solicitate prin acţiunea introductivă au temei contractual, şi nu pot fi restituite.

În combaterea susţinerilor recurentei-reclamante cu privire la inaplicabilitatea dispoziţiilor art. 1020-1021 C. civ., a arătat că sancţiunea rezilierii este prevăzută în conţinutul contractului, însă recurenta nu s-a prevalat de această instituţie juridică, apelând în mod netemeinic la procedura unei acţiuni în pretenţii.

Mai departe, a arătat că nu sunt îndeplinite condiţiile necesare rezilierii contractului de finanţare, deoarece nu au avut nicio culpă în derularea contractului.

Dimpotrivă, a considerat că recurenta este în culpă, în condiţiile în care, pe parcursul derulării contractului, în mod nelegal, a diminuat valoarea de la 197.899 RON la 101.238,58 RON, fără însă să fie semnat un act adiţional în acest sens. De asemenea, contractul de servicii cu prestatorul OMNI S.R.L. s-a semnat la data de 21.02.2012, iar AFM a modificat bugetul prin H.G. din data de 13.03.2012 care este ulterioară semnării contractului.

A menţionat faptul că recurenta-reclamantă a omis existenţa unei calamităţi constatate după rigorile legii care a dus la imposibilitatea de a mai continua proiectul.

A făcut referire şi la intervenirea cazului de forţă majoră, apreciind că este exclusă răspunderea civilă, neputându-se identifica nicio urmă de culpă a pârâtei în punerea în practică a proiectului de împădurire.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 16 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

1.6. Alte aspecte procesuale

Asupra excepţiei nulităţii recursului, instanţa de recurs s-a pronunţat în şedinţă publică, respingând-o ca neîntemeiată, astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii, apreciind că argumentele invocate de recurenta-reclamantă, prin memoriul de recurs, se încadrează în cazul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Cu privire la situaţia de fapt ce a condus la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că, între Comuna Becicherecu Mic şi Administraţia Fondului pentru Mediu s-a încheiat contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. 484/03.08.2011, având ca obiect finanţarea proiectului "Îmbunătăţirea calităţii mediului prin împădurirea terenurilor agricole degradate constituite în perimetrul de ameliorare Becicherecu Mic, Comuna Becicherecu Mic, Judeţul Timiş", acordându-se pârâtei beneficiare o finanţare nerambursabilă în valoare de 356.012,49 RON, reprezentând 80% din valoarea cheltuielilor eligibile pentru implementarea proiectului.

Contractul a fost amendat de către părţi o singură dată prin Actul Adiţional nr. 1/07.05.2012, prin care s-a modificat graficul de plăţi.

În şedinţa comitetului director din 06.07.2017 reclamanta a decis rezilierea contractului, potrivit art. 8 alin. (2) din Contract, comunicându-i pârâtei acest fapt cu adresa nr. x/2017, cu recuperarea sumei de 227.013,44 RON, compusă din 10.369,29 RON cererea de tragere nr. x, 101.238,58 RON - cererea de tragere nr. x, 92.831,42 RON titlu executoriu şi 22.574,15 RON dobânda.

Reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu a motivat măsurile luate pe aspecte ce ţin de nedepunerea cererii de rambursare nr. x şi pe depăşirea duratei de implementare a proiectului, reţinând încălcarea de către pârâtă a art. 5 alin. (2) şi art. 7 alin. (1) şi (3) din Contractul de finanţare nerambursabilă.

În raport de situaţia de fapt, considerentele sentinţei recurate, criticile formulate de către recurenta-reclamantă şi apărările formulate prin întâmpinare de către intimata-pârâtă, Înalta Curte constată că, instanţa de fond a soluţionat cauza în mod corect.

Pentru a răspunde, în concret, criticilor recurentei-reclamante cu referire la clarificarea sumele solicitate prin acţiunea introductivă, Înalta Curte, în acord cu judecătorul fondului, observă că, sumele pretins a fi achitate pentru cererea de tragere nr. x (10.369,29 RON) şi cererea de tragere nr. x (101.238,58 RON) nu sunt corelate cu suma restituită prin întoarcerea executării silite (92.831,42 RON). Aşadar, recurenta-reclamantă urmăreşte recuperarea sumei de 204.439,29 RON reprezentând daune-interese în cuantum egal cu suma trasă din finanţarea nerambursabilă, sumă care se compune, aşa cum arată recurenta, din cererea de tragere nr. x (10.369,29 RON), cererea de tragere nr. x (101.238,58 RON) şi suma din titlul executoriu (92.831,42 RON). Or, în condiţiile în care, pe calea întoarcerii la executare silită, recurenta-reclamantă a obţinut deja restituirea sumei de 92.831,42 RON, cererea prin care urmăreşte să recupereze întreaga suma de 204.439,29 RON reprezentând daune-interese, apare ca fiind neîntemeiată.

Şi în privinţa dobânzilor solicitate în cuantum de 22.574,15 RON, Înalta Curte observă o necorelare întrucât, recurenta-reclamantă a obţinut deja, pe calea întoarcerii la executare silită, restituirea sumei de 7.719,08 cu titlu de dobândă. În speţă, recurenta-reclamantă a solicitat dobândă în temeiul art. 8 alin. (3) din contractul de finanţare potrivit căruia la plata de daune-interese "se adaugă foloase nerealizate la nivelul ratei dobânzii Băncii Naţionale a României", însă nu a explicat şi nu a detaliat modul de calcul al acestora.

Înalta Curte nu poate primi susţinerile recurentei-reclamante în sensul că prevederile art. 1020 şi ale art. 1021 vechiul C. civ. nu sunt aplicabile în cazul de faţă, întrucât au caracter general şi constituie dreptul comun în materia contractelor de drept privat.

Faţă de aceste aspecte, în acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte reţine că prevederile art. 1020 şi ale art. 1021 vechiul C. civ. sunt incidente în cauză în raport de data încheierii contractului de finanţare nerambursabilă, respectiv 03.08.2011. Potrivit acestor dispoziţii, creditorul, în speţă reclamanta, trebuie să aleagă între dreptul de a cere rezilierea contractului şi dreptul de a solicita executarea silită în natură a contractului.

Analizând acţiunea introductivă, astfel cum a fost formulată de către recurenta-reclamantă, nu reiese că s-ar fi solicitat instanţei rezilierea contractului de finanţare nerambursabilă. Or, în condiţiile în care, între părţi, se derula deja procedura executării silite, reclamanta Administraţia Fondului pentru Mediu nu mai era îndreptăţită să formuleze cererea de daune-interese.

În contextul factual anterior expus, Înalta Curte reţine că celelalte aspecte invocate prin memoriul de recurs referitoare la culpa, lipsa de diligenţă a intimatei-pârâte, încălcările prevederilor contractuale şi principiul forţei obligatorii a contractului sunt lipsite de relevanţă juridică, câtă vreme, în mod corect şi temeinic s-a reţinut de către prima instanţă că reclamanta nu a prezentat niciun fel de suport probator legat de natura şi cuantumul concret al sumelor solicitate.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

Totodată, faţă de dispoziţiile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit cu care:

"Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată", Înalta Curte va obliga recurenta-reclamantă la plata către intimata-pârâtă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă Administraţia Fondului pentru Mediu împotriva sentinţei civile nr. 72 din 11 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Obligă recurenta-reclamantă la plata către intimatul-pârât a cheltuielilor de judecată în cuantum de 1190 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2021.