Recovery of agricultural subsidies: validity of six-month lease for annual subsidy eligibility and start date of fiscal statute of limitations

Şedinţa publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 24.07.2018 pe rolul Curţii de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta S.C. A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, anularea în tot a Deciziei nr. 47628a din 11.01.2018 emisă de aceasta şi, în consecinţă, admiterea în totalitate a contestaţiei înregistrată sub nr. x din 23.11.2017 şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/12.10.2017.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin decizia civilă nr. 9/CA din 21 ianuarie 2019, Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva deciziei civile nr. 9/CA din 21 ianuarie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea în tot a sentinţei recurate.

Reclamanta a susţinut că hotărârea este atât nelegală cât şi netemeinică, mai întâi, din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 48 Codul de procedură fiscală sau a art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, întrucât actul contestat nu indică motivul de drept ce a dus la emiterea sa.

În al doilea rând, hotărârea este nelegală şi din perspectiva încălcării dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011, având în vedere că termenul de la care începe să curgă prescripţia dreptului de a stabili sancţiuni nu este şi nu poate constitui închiderea programului PNDR 2007-2013.

În ceea ce priveşte fondul recursului, a aratat că hotărârea este pronunţată cu aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, atunci când instanţa a apreciat că înscrisurile depuse la dosarul cauzei nu fac dovada existenţei dreptului de folosinţă a suprafeţei de 24 ha.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare prin care a invocat, în principal, excepţia nulităţii recursului pentru neîncadrarea motivelor de casare în motivele prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., iar, în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat.

În combaterea argumentelor din cererea de recurs, după prezentarea situaţiei de fapt, a arătat că actul administrativ fiscal atacat a fost întocmit conform legislaţiei în vigoare, respectându-se condiţiile şi elementele obligatorii ale acestuia. În cuprinsul Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/12.10.2017 sunt indicate dispoziţiile legale naţionale şi comunitare încălcate, respectiv O.U.G. nr. 125/2006, OMADR nr. 246/2008 şi Regulamentul CE nr. 73/2009, precum şi prevederile legale în baza cărora a fost efectuat controlul, reverificarea şi au fost stabilite neregulile şi sancţiunea.

A apreciat ca neîntemeiată şi critica adusă cu privire la prescripţia dreptului de a mai stabili creanţe bugetare deoarece termenul de 5 ani instituit de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011 a început să curgă cel mai devreme la 01.01.2015. A făcut referire şi la Decizia nr. 7238/16.11.2016 prin care Comisia Europeană a comunicat încheierea conturilor financiare din FEGA pentru exerciţiul financiar 2011.

În ceea ce priveşte fondul raportului juridic, a arătat că Contractul de arendare nr. x/03.02.2011 a fost încheiat pe o perioadă de 6 luni şi orice document justificat trebuie să fie valabil încheiat pe întreaga perioadă a unui an agricol, nu doar pe 6 luni.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 16 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Asupra excepţiei nulităţii recursului instanţa de recurs s-a pronunţat în şedinţă publică, respingând-o ca neîntemeiată astfel cum reiese din practicaua prezentei decizii.

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Reclamata S.C. A. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea în tot a Deciziei nr. 47628a din 11.01.2018 emisă de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie şi, în consecinţă, admiterea în totalitate a contestaţiei înregistrată sub nr. x din 23.11.2017 şi anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/12.10.2017.

Prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare încheiat la data de 12.10.2017 şi înregistrat sub nr. x/12.10.2017, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură Bucureşti a stabilit că societatea A. S.R.L. a primit sprijin financiar în cadrul schemelor de sprijin pe suprafaţă SAPS, PNDC1 şi ZSD, pentru campania din 2011 pentru o suprafaţă de teren arabil de 97,51 ha situată în comuna Ceamurlia de Jos, judeţul Tulcea, dar pentru suprafaţa de 24,00 ha, contractul de arendă în baza căruia foloseşte terenul nu a fost încheiat pentru întreaga campanie pentru care s-a depus cererea, ci numai pentru o perioadă de 6 luni.

Prin Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 47628a/11.01.2018 a fost respinsă contestaţia fermierului A. S.R.L., motivat de faptul că nu au fost aduse documente şi elemente noi faţă de ceea ce s-a stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare, precum şi faptul că fermierul nu a respectat prevederile art. 7 alin. (1) lit. f).) din O.U.G. nr. 125/2006, în sensul prezentării documentelor justificative necesare dovedirii existenţei chiar a dreptului de folosinţă asupra terenurilor menţionate.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a respins ca nefondată acţiunea, reţinând, în esenţă, că actul administrativ contestat a fost motivat în drept astfel cum prevăd dispoziţiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, că nu s-a prescris dreptul de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare prevăzut de art. 45 alin. (1) din O.U.G. nr. 66/2011, precum şi faptul că nu au fost respectate prevederile art. 7 lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 în sensul depunerii documentelor doveditoare ale dreptului de folosinţă şi ale utilizării efective a terenului.

În acord cu opinia exprimată de judecătorul fondului, Înalta Curte constată că Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat sub nr. x/12.10.2017, respectă cerinţa prevăzută de dispoziţiile art. 21 alin. (21) din O.U.G. nr. 66/2011, lipsa menţionării textului de lege din actele normative care au fost arătate ca fiind încălcate, nu înseamnă o nemotivare, în drept, a actului administrativ.

Astfel, în cuprinsul actului fiscal contestat, este indicată baza legală a controlului şi a reverificării, iar la pct. 8 - Concluziile activităţii de verificare sunt indicate dispoziţiile legale interne interne şi comunitare care au fost încălcate, respectiv O.U.G. nr. 125/2006, Ordinul MADR nr. 246/2008 şi Regulamentul CE nr. 73/2009.

Înalta Curte găseşte neîntemeiată şi critica reclamantei cu privire la prescripţia dreptului organului fiscal de a stabili sancţiuni.

Potrivit dispoziţiilor art. 45 alin. (1) din O.U.G.. nr. 66/2011, "Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare."

Or, din prevederile legale sus menţionate reiese, în mod clar, că termenul de la care începe să curgă prescripţia dreptului de a stabili sancţiuni îl reprezintă data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului şi nu datei de închidere anuală a programului, astfel cum susţine recurenta-reclamantă. Atât timp cât programul PNDR a fost implementat pentru perioada anilor 2007-2013, încetând în anul 2013, Înalta Curte constată că instanţa de fond, în mod corect, a stabilit că termenul de prescripţie de 5 ani, prevăzut de dispoziţiile art. 45 alin. (1) din O.U.G.. nr. 66/2011, începe să curgă de la data de 01.01.2014.

Pe fondul recursului, se impune a se preciza mai întâi faptul că analiza instanţei de fond s-a limitat numai la neregula stabilită în raport cu contractul de arendare încheiat de către reclamantă cu societatea B. S.R.L. pentru suprafaţa de teren de 24 ha.

Critica recurentei a vizat aplicarea eronată a dispoziţiilor art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 arătându-se că dovada dreptului de folosinţă a terenului a fost făcută la momentul acordării sprijinului financiar, prin depunerea adeverinţei nr. x/06.06.2011 emisă de Primăria Ceamurlia de Jos, astfel că aplicarea de corecţii financiare trebuie să aibă la bază împrejurări ori acte noi, altele decât cele avute în vedere iniţial.

Înalta Curte observă că, potrivit art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006, pentru a beneficia de acordarea de plăţi în cadrul schemelor de plată unică pe suprafaţă, solicitanţii trebuie să prezinte documentele necesare care dovedesc dreptul de folosinţă şi să poată face dovada că utilizează terenul pentru care s-a depus cererea.

Din conţinutul actului normativ menţionat, rezultă că esenţial în acordarea sprijinului cerut este dovada atât în ceea ce priveşte existenţa în fapt a terenului menţionat în cererea de sprijin, cât şi a utilizării acestuia de către solicitant în mod legitim, prin justificarea dreptului de folosinţă, printr-un titlu real.

În cauză, s-a depus la dosar adeverinţa nr. x/06.06.2011 emisă de Primăria Ceamurlia de Jos prin care s-a arătat că societatea este înregistrată în Registrul agricol cu o suprafaţă de 97,89 ha teren arabil în arendă, astfel că, la solicitarea organelor de control din cadrul APIA, solicitare făcută în temeiul art. 6 din Ordinul nr. 246/20018, s-a transmis de către primărie contractul de arendare nr. x/03.02.2011 pentru terenul în suprafaţă de 24 ha, contract care a facut obiectul analizei instanţei.

Faţă de situaţia de fapt care reiese din probele administrate, Înalta Curte constată ca prima instanţă a făcut o aplicare şi o interpretare corectă, a textelor de lege menţionate anterior (art. 7 alin. (1) lit. f) din O.U.G. nr. 125/2006 şi art. 6 din Ordinul nr. 246/20018) atunci când a reţinut că nu a fost făcută dovada utilizării efective a terenului după încheierea contractului de arendare, respectiv 01.08.2011, neputând fi reţinut aspectul invocat de reclamantă referitor la faptul că actul de arendare a fost valabil pentru perioada aferentă unui an agricol, în condiţiile în care a fost încheiat numai pentru o perioadă de 6 luni.

În concluzie, se constată că recurenta-reclamantă nu a făcut dovada utilizării terenului în mod efectiv şi legitim pentru întregul an înscris în cererea de plată, nefiind îndreptăţită la încasarea subvenţiei acordate în baza O.U.G. nr. 125/2006.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva deciziei civile nr. 9/CA din 21 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2021.