Court cassates annulment: EU farm subsidy recovery of €40,000 upheld against young farmer for artificial fragmentation of holdings.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 6 aprilie 2017 la Curtea de Apel Târgu-Mureş, în dosarul nr. x/2017, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.07.2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 26838/04.10.2016, obligarea pârâtei la plata Tranşei II (40% din valoare totală) din sprijinul financiar nerambursabil, conform art. 3 şi urm. din Contractul de finanţare nr. x/15.07.2013, încheiat între părţi; obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 133 din 17 noiembrie 2017, Curtea de Apel Târgu Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, şi, în consecinţă, a anulat Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.07.2016, precum şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 26838/4.10.2016; a obligat pârâta să plătească reclamantei Tranşa a II-a reprezentând 40% din sprijinul financiar nerambursabil conform contractului de finanţare nr. x/15.07.2013 şi suma de 3.350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 133 din 17 noiembrie 2017 pronunţate de Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate, şi în rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamantă, ca neîntemeiată.

Raportat la aspectele reţinute de prima instanţă, a apreciat că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) şi a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, precum şi faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.).

În susţinerea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. a arătat că, deşi instanţa de fond a reţinut în mod corect ca fiind aplicabile dispoziţiile art. 56 alin (2) din Legea 71/2011, a apreciat eronat că nu este necesară înscrierea dreptului de proprietate al beneficiarei în cartea funciară.

Având în vedere obiectul Contractului de finanţare, respectiv acordarea finanţării nerambursabile de către autoritatea contractantă, pe de o parte, precum şi rolul Agenţiei pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, respectiv de gestionare judicioasă şi legală a fondurilor europene nerambursabile, este evident că autoritatea contractantă trebuie să aibă certitudinea existenţei dreptului real al beneficiarului prin înscrierea acestuia în cartea funciară.

A subliniat că înscrierea dreptului real în cartea funciară reprezintă unica operaţiune care arată, fără drept de tăgadă, faptul că fondurile nerambursabile sunt acordate titularului de drept real. În lipsa unei astfel de înscrieri în cartea funciară, care să ateste dreptul real al titularului, Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, în calitate de terţ faţă de Contractul de donaţie nr. x/2012, s-ar afla în situaţia acordării unor fonduri nerambursabile către o altă persoană faţă de care nu există certitudinea deţinerii dreptului real. Din dispoziţiile cuprinse la art. 2 alin. (2) din Legea nr. 7/1996 a cadastrului şi a publicităţii imobiliare rezultă, fără îndoială, necesitatea înscrierii drepturilor reale dobândite prin înscris autentic notarial, inclusiv a contractului de donaţie, pentru a produce efectele prevăzute de lege, efectul constitutiv al dobândirii în principiu, respectiv în localităţile în care nu s-au finalizat lucrările de cadastru în scop de opozabilitate faţă de terţi.

A reiterat că, extrasul de carte funciară vechi nr. x/18.04.2016, nr. cadastral vechi x, Remetea, nr. cadastral nou x atestă înscrierea dreptului de proprietate asupra terenului în suprafaţă de 9614 mp în favoarea lui B., căsătorit cu C. (beneficiar proiect x).

În concluzie, la data cererii de plată Tranşa II, beneficiara A. nu a putut dovedi înscrierea dreptului de proprietate asupra exploataţiei (teren şi clădiri) în cartea funciară, pentru care a primit 30 de puncte la criteriul de selecţie S3.

Mai mult, potrivit Certificatului fiscal nr. 1890/29.02.2016 şi a copiei Registrului Agricol (prezentate la solicitările de modificare a planului de afaceri) rezultă faptul că imobilele dobândite prin donaţie (grajd C4 şi fânar) nu sunt evidenţiate în aceste documente.

De asemenea, conform copiei Registrului Agricol (nr. 2195/07.03.2016, înregistrat la Primăria comunei Remetea), terenurile agricole dobândite prin Contractul de donaţie nr. x/20.06.2012 (grajdul C4 şi fânarul) nu sunt evidenţiate în Registrul Agricol pe anii 2013-2016.

A doua critică de nelegalitate priveşte aprecierile instanţei de fond referitoare la lipsa condiţiilor artificiale.

A evidenţiat că, potrivit documentelor existente, precum şi a menţiunilor echipei de control în Procesul Verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare înregistrat la APDRP sub nr. x/28.07.2016 au fost identificate elemente comune între patru entităţile juridice, elemente care coroborate şi analizate simultan şi comparativ pentru cele două proiecte, conduc la suspiciunea de creare de condiţii artificiale, astfel: a) înfiinţarea mai multor exploataţii agricole; b) fărâmiţarea exploataţiilor deţinute; c) utilizarea în comun a grajdurilor; d) sediul exploataţiei lui A.. şi C.. este comun; e) producţia obţinută de A.. este preluată de S.C. D. al cărui administrator este B., soţul doamnei C.; f) terenul pe care este amplasat grajdul C4 şi fânarul, a aparţinut până la data de 20.04.2016 numitului B. şi soţiei C..

Prin urmare, beneficiara a creat condiţii artificiale pentru a putea obţine fonduri nerambursabile prin Programul FEADR, beneficiarul final al celor două proiecte fiind domnul B., în calitate de administrator al S.C. D.. Astfel, nu a fost îndeplinit chiar obiectivul general al măsurii 112.

Mai mult, B. a înfiinţat, prin donaţii succesive, mai multe exploataţii agricole: A.. - x, C.. - x, E.. - x şi F.. - x. Modul de achitare a taxelor notariale aferente acestor tranzacţii şi funcţionarea acestor exploataţii agricole pentru a deservi firma administrată de către B., denotă intenţia acestuia de a accesa fonduri europene nerambursabile concomitent, prin entităţi juridice aparent independente.

Astfel, în urma verificării, pe de o parte a documentelor ce au stat la baza Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.07.2016 şi a bazei de date a autorităţii contractante, s-a constatat că reclamanta nu a respectat prevederile Ghidului solicitantului, care impun:

"O exploataţie agricolă nu poate primi sprijin prin această măsură decât o singură dată", iar "Fărâmiţarea exploataţiilor agricole în scopul creării în mod artificial de condiţii necesare pentru a beneficia de aceste plăti şi de a obţine un avantaj, contravine obiectivelor FEADR".

A concluzionat că finalitatea urmărită de schema de ajutor din cadrul Fondului European Agricol pentru Dezvoltare Rurală nu poate fi atinsă, respectiv nu a fost îndeplinit obiectivul general al măsurii constând în îmbunătăţirea şi creşterea competitivităţii sectorului agricol prin promovarea instalării tinerilor fermieri şi sprijinirea procesului de modernizare şi conformitate cu cerinţele pentru protecţia mediului, igiena şi bunăstarea animalelor, siguranţa la locul de muncă; îmbunătăţirea managementului exploataţiilor agricole prin reînnoirea generaţiei şefilor acestora, fără creşterea populaţiei active ocupate în agricultură."

A arătat că obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu, menţionând prevederile art. 4 alin. (8) din Regulamentul Comisiei (CE) nr. 65/2011 privind normele de aplicare a Regulamentului (CE) nr. 1698/2005 al Consiliului şi art. 2 lit. b) din Ordonanţa Guvernului nr. 66/2011.

A treia critică de nelegalitate priveşte aprecierile instanţei de fond referitoare la momentul evaluării Cererii de finanţare. Pârâta a arătat că are posibilitatea efectuării unor controale ex-post pe aspectul verificării îndeplinirii tuturor acţiunilor prevăzute în Planul de afaceri, a condiţiilor de plată conform punctului 4 din Contractul de finanţare şi, implicit, control pe aspectul creării unor condiţii artificiale în vederea accesării finanţării, neexistând dispoziţii legale care să interzică efectuarea unor asemenea controale.

Neregula stabilită prin Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.07.2016 a putut fi identificată în urma analizării activităţii desfăşurate de beneficiar, deci ulterior semnării Contractului de finanţare, astfel încât nu se poate susţine că AFIR îşi invocă propria culpa în sancţionarea I.I. A..

Totodată, a precizat că AFIR are pârghii de verificare în toate etapele, respectiv evaluare, selectare, contractare a proiectului, plată, dar şi în perioada ex-post (când se verifică menţinerea eligibilităţii proiectului în sensul că nu a suferit o modificare substanţială de la data ultimei plăţi efectuată de AFIR). Mai mult, neregula poate fi observată şi sancţionată în orice stadiu de implementare a proiectului, respectiv când există posibilitatea să se identifice şi faptele care probează neregula, fapte care nu puteau fi identificate la controalele anterioare, adică în acest caz, în perioada verificării eligibilităţii proiectului.

A patra critică critică de nelegalitate priveşte aplicarea principiului proporţionalităţii. A arătat că instanţa de fond a reţinut că nu se mai impune analizarea criticilor recurentei referitoare la nerespectarea principiului proporţionalităţii întrucât a apreciat că actele administrative sunt nelegale fără a preciza dacă autoritatea contractantă a respectat dispoziţiile legale. Ori, această situaţie se încadrează în prevederile art. 488 pct. 6 din C. proc. civ., care dispun că "hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura pricinii."

Beneficiarul este responsabil de funcţionalitatea investiţiei în concordanţă cu condiţiile de accesare a finanţării nerambursabile astfel cum acestea sunt prevăzute în contractul de finanţare, Ghidul Solicitantului, legislaţia naţională şi europeană. În toate situaţiile în care, în urma controlului, se descoperă nereguli cu implicaţii financiare, experţii vor face o evaluare a modului în care neregula/neregulile afectează întregul proiect sau anumite componente ale proiectului, respectiv impactul menţinerii eligibilităţii proiectului sau componentelor proiectelor, după caz.

A arătat că, în speţă, neregula constatată afectează întreg proiectul asumat, elementele identificate şi menţionate anterior indicând nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate şi selecţie.

Aşadar, cuantumul debitului stabilit prin procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare contestat, la care se adaugă dobânzile şi penalităţile de întârziere, sunt calculate conform prevederilor legale în vigoare dată fiind obligativitatea aplicării principiului proporţionalităţii, aplicarea acestui principiu făcându-se prin raportare la neregulile constatate care afectează întreg proiectul asumat de beneficiară.

Pe de altă parte, cu privire la aplicarea principiul proporţionalităţii, a făcut referire şi la adresa Comisiei Europene - Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală nr. x/30.11.2011. Aşadar, Comisia Europeană prin Direcţia Generală pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală recomandă constituirea unui debit pentru întreaga finanţare nerambursabilă, în cazul în care neregula afectează proiectul în proporţie de mai mult de 50% şi chiar şi într-un procent mai mic în cazul în care se dovedeşte că s-au creat condiţii artificiale pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă.

Din interpretarea dispoziţiilor art. 2 punctul 7 din Regulamentul nr. 1083/2006 reiese că prejudiciul produs bugetului UE sau bugetelor naţionale poate fi real sau potenţial, iar producerea însăşi a unei nereguli şi utilizarea necorespunzătoare a banilor acordaţi atrage sancţiunea restituirii parţiale sau totale a acestora.

Prejudiciul produs se materializează în afectarea intereselor financiare ale Uniunii, iar prin adoptarea diverselor reglementări în materia gestionării fondurilor europene, intenţia legiuitorului a fost să se asigure ca cheltuielile efectuate de Uniunea Europeană în contextul fondurilor structurale să fie strict limitate la agenţii care respectă normele de drept al Uniunii si să nu fie utilizate pentru a finanţa activităţi care sunt contrare acestuia (Hotărârea CJUE din 15 septembrie 2005, Comisia/Irlanda, C-199/03, punctul 26, Concluziile avocatului general Leger prezentate în cauza C-44/96, Mannesmann Anlagenbau Austria şi alţii, punctul 108, Concluziile avocatului general Sharpston prezentate în cauza C-465/10, Chambre de commerce et d'industrie de l'lndre, punctul 59).

Prin urmare, a concluzionat că producerea unei nereguli în utilizarea fondurilor europene acţionează cu prioritate clauza de salvgardare a bugetului UE, fără să fie necesară existenţa unui prejudiciu concret asupra bugetului UE. Curtea de Justiţie a Comunităţii Europene a statuat că producerea unor nereguli, abateri, fraude produce automat un prejudiciu bugetului UE, iar statele membre au obligaţia de a solicita de la beneficiari restituirea fondurilor utilizate în mod necorespunzător.

Aşadar, a precizat că a ţinut cont de prevederile O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la aplicarea principiului proporţionalităţii în stabilirea sancţiunilor administrative, întrucât în cazul identificării de elemente ce conduc la concluzia că nu s-au respectat prevederile legale si contractuale stabilite prin Planul de afaceri asumat, principiul proporţionalităţii nu poate fi aplicat.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul cauzei, intimata - reclamantă A. a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Cu privire la dovada deţinerii dreptului de proprietate a considerat că prima instanţă, în mod legal, a reţinut că, din înscrisurile depuse la filele x, rezultă că la data de 06.04.2017 s-a intabulat dreptul de proprietate în favoarea reclamantei asupra grajdului. De altfel, s-a arătat că reclamanta are calitatea de proprietar exclusiv asupra acestuia. A menţionat că evidenţierea grajdului s-a realizat în anul 2017, urmare a demarării de către reclamantă a procedurii de intrare în legalitate, astfel cum rezultă din actele depuse la dosar: certificatul de urbanism eliberat cu scopul intrării în legalitate nr. 47/16.11.2016 şi autorizaţia de construire nr. x/20.03.2017 la care se face referire în procesul-verbal de terminare a lucrărilor nr. x/03.04.2017 fiind eliberate pentru "intrare în legalitate casă de locuit, grajd şi garaj."

În aceeaşi ordine de idei, a apreciat că instanţa a reţinut în mod justificat că la momentul depunerii proiectului de către reclamanta pârâtul a acceptat contractul de donaţie ca făcând dovada dreptului de proprietate asupra grajdului, astfel că invocarea de către pârât la acest moment a aspectului privind neintabularea dreptului de proprietate asupra grajdului în cartea funciara nu are nicio justificare.

Totodată, în mod corect a apreciat instanţa de fond, în sensul că nu poate fi primită susţinerea pârâtului în sensul că grajdul înscris în CF nr. x Remetea nu ar fi identic cu cel care face obiectul contractului de donaţie, întrucât din actele încuviinţate de instanţă ca probe (extras CF şi anexe - filele x) rezultă fără putinţa de tăgadă că pe terenul înscris în cartea funciară amintită sunt edificate 3 construcţii: casă, garaj şi grajd, evidenţiate în anexa 1 a cărţii funciare ca fiind: CI -casa; C2-garaj şi C3-grajd. Aşadar, simplul fapt că grajdul, care iniţial a fost identificat în contractul de donaţie ca fiind clădirea C4, apare înscris în cartea funciară ca fiind C3 este o chestiune lipsită de orice relevanţă juridică. Pentru aceste motive, nu se poate reţine cu temei că reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra exploatatei (grajd şi teren), respectiv că nu a respectat pe toată durata contractului criteriile de selecţie. Aceasta cu atât mai mult cu cât în sistem de carte funciară, până la finalizarea lucrărilor de cadastru pentru fiecare unitate administrativ-teritorială, înscrierea în cartea funciară a dreptului de proprietate pe baza actelor prin care acesta s-a transmis, constituit ori modificat în mod valabil, se face numai în scop de opozabilitate faţă de terţi - art. 56 din Legea nr. x. Aşadar, efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară la care face referire art. 557 alin. (4), raportat la art. 385 alin. (1) din C. civ. nu este aplicabil în cauză, motiv pentru care aspectul, privind: neintabularea dreptului de proprietate în cartea funciară nu face dovada nerespectării de către reclamantă a condiţiilor contractului.

Cu referire la a doua critică de nelegalitate care priveşte problema aprecierii instanţei de fond referitor la fondul cauzei şi la a treia critică de nelegalitate care priveşte aprecierile instanţei de fond referitor la momentul evaluării cererii de finanţare a arătat că aceste critici nu pot fi primite, prin raportare la dispoziţiile legale specifice căii extraordinare de atac a recursului.

În ceea ce priveşte ultima critică de nelegalitate invocată, în sensul că instanţa de fond nu a analizat problema principiului proporţionalitaţii, a apreciat că întreaga argumentaţie de fapt şi de drept privind atribuţiile pârâtului şi obligaţia acestuia de recuperare a sumelor acordate depăşeşte obiectul cauzei, din moment ce instanţa de fond, în mod legal, a constatat nelegalitatea actelor administrative contestate pentru exercitarea lor în contradicţie cu legislaţia internă şi europeană.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 3 ianuarie 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 15 ianuarie 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale este fondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

Cu privire la situaţia de fapt ce a condus la starea litigioasă dintre părţi, Înalta Curte reţine că, între reclamanta A. şi pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale s-a încheiat contractul pentru finanţare nerambursabilă nr. x din 15.07.2013, având ca obiect finanţarea proiectului "Instalarea Tinerei Fermiere A. în Comuna Remetea, Judeţul Harghita", acordându-se reclamantei beneficiare o finanţare nerambursabilă în valoare de 40.000 euro echivalentul sumei de 106.668,00 RON, din care Tranşa I reprezentând 60% din valoarea totală, iar Tranşa II reprezentând 40% din valoarea totală pentru implementarea proiectului.

Reclamanta beneficiară A. a investit instanţa de contencios administrativ cu o cerere de anulare a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.07.2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 26838/04.10.2016, cu consecinţa obligării pârâtei Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata Tranşei II (40% din valoare totală) din sprijinul financiar nerambursabil, conform art. 3 şi urm. din Contractul de finanţare nr. x/15.07.2013 şi a cheltuielilor de judecată.

Prin actul administrativ individual contestat, comisia de control a reţinut că reclamanta nu a menţinut criteriul de selecţie S3, cu privire la deţinerea în proprietate a întregii exploataţii agricole, criteriu pentru care a primit 30 de puncte cu ocazia depunerii proiectului, precum şi crearea de condiţii artificiale pentru obţinerea finanţării, dispunându-se recuperarea întregii finanţări în valoare de 106.668,00 RON.

Instanţa de fond a apreciat că atât Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.07.2016 cât şi Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 26838/04.10.2016 sunt nelegale, motiv pentru care a admis cererea formulată de reclamanta A. şi a dispus anularea acestora, obligând pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale la plata Tranşei II reprezentând 40% din valoarea totală a sprijinul financiar nerambursabil.

Recurenta-pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale a formulat recurs considerând că hotărârea atacată este dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material (art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.) şi a dispoziţiilor legale care reglementează acordarea fondurilor nerambursabile prin FEADR, precum şi faptul că hotărârea atacată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei (art. 488 alin. (2) pct. 6 din C. proc. civ.).

Înalta Curte apreciază că motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., republicat, este neîntemeiat.

Recurenta-pârâtă a invocat acest motiv de recurs întrucât instanţa de fond a reţinut că nu se mai impune analizarea susţinerilor pârâtei referitoare la nerespectarea principiului proporţionalităţii, apreciind că actele administrative sunt nelegale, fără a preciza dacă autoritatea contractantă a respectat dispoziţiile legale.

Înalta Curte reţine că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi.

De asemenea, sentinţa recurată nu cuprinde motive contradictorii sau străine de natura cauzei, judecătorul fondului prezentând argumentele care l-au determinat să admită cererea de chemare în judecată, aceste argumente prezentate într-o manieră concisă şi clară, raportându-se în mod necesar, pe de o parte, la susţinerile părţilor şi la mijloacele de probă administrate în litigiu, iar pe de altă parte, la prevederile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii.

Motivarea clară şi accesibilă a judecătorului fondului răspunde şi exigenţelor impuse de art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, care obligă tribunalele să-şi motiveze deciziile dar nu le poate impune să dea un răspuns detaliat la fiecare argument, întinderea obligaţiei de motivare putând să varieze în funcţie de natura deciziei şi trebuind analizată în lumina circumstanţelor fiecărei speţe.

În speţă, Înalta Curte constată că, prin considerentele hotărârii atacate, prima instanţă a reţinut că nu se mai impune analizarea criticilor pârâtei referitoare la principiul proporţionalităţii, ca urmare a faptului că actele administrative individuale atacate au fost apreciate ca fiind nelegale, apreciere care a avut în vedere elementele de fapt şi de drept ale cauzei, probele administrate şi susţinerile părţilor.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte îl apreciază ca fiind fondat, sentinţa recurată reflectând aplicarea greşită a normelor de drept material incidente la circumstanţele de fapt ale cauzei.

Instanţa de control judiciar nu împărtăşeşte concluzia la care a ajuns judecătorul fondului în sensul că "efectul constitutiv de drepturi al înscrierii în cartea funciară la care face referire art. 557 alin. (4), raportat la art. 885 alin. (1) din C. civ. nu este aplicabil în această cauză, motiv pentru care aspectul privind neintabularea dreptului de proprietate în cartea funciară nu face dovada nerespectării de către reclamantă a condiţiilor contractului."

În acord cu susţinerile recurentei-pârâte, Înalta Curte observă faptul că din Contractul de donaţie anexat cererii de finanţare nr. x/20.06.2012 reiese că reclamanta beneficiară a dobândit dreptul de proprietate asupra cotei de 1/2 parte, adică grajdul în suprafaţă de 200 mp, împreună cu fânarul în suprafaţă de 42 mp şi terenul aferent situate în com. Remetea, jud. Harghita pe terenul înscris în CF nr. x, CN, Remetea, cu nr. cad. x, C4, iar potrivit Certificatului fiscal nr. 1890/29.02.2016 şi a copiei Registrului Agricol nr. 2195/07.03.2016, prezentate la solicitările de modificare a planului de afaceri, rezultă faptul că imobilele dobândite prin Contractul de donaţie nr. x/20.06.2012 (grajd C4 şi fânar) şi terenurile agricole aferente acestora nu sunt evidenţiate în Registrul Agricol pe anii 2013-2016.

Înalta Curte apreciază că fiind eronată reţinerea instanţei de fond în sensul că la momentul depunerii proiectului de către reclamantă, pârâtul a acceptat contractul de donaţie ca făcând dovada dreptului de proprietate asupra grajdului, astfel că invocarea de către pârât la acest moment a aspectului privind neîntabularea dreptului de proprietate asupra grajdului în cartea funciară nu are nicio justificare.

Or, nu se poate ignora faptul că, prin scrisoarea de informaţii suplimentare emisă la momentul evaluării cererii de finanţare, s-a solicitat reclamantei extras de carte funciară pentru suprafaţa dobândită conform contratului de donaţie nr. 1596/2012, cum nu se poate ignora nici împrejurarea că abia la data de 16.10.2017 (conform copiei Extrasului de CF nr. x aflat la dosar fond) s-a intabulat dreptul de proprietate asupra grajdului. Mai mult decât atât, din documentele menţionate anterior, se observă că imobiliul - grajd care iniţial a fost identificat în contractul de donaţie ca fiind clădirea C4 apare înscris în cartea funciară ca fiind C3, aşadar Înalta Curte nu poate primi argumentul instanţei de fond în sensul că aceasta este o chestiune lipsită de orice relevanţă juridică.

Prin urmare, Înalta Curte constată că nici cu ocazia depunerii cererii de finanţare, în vederea aprobării proiectului, nici la data depunerii cererii de plată pentru Tranşa II (04.04.2016) nu s-au prezentat documente care să dovedească dreptul real de proprietate asupra întregii exploataţii (clădiri - grajd C4 şi fânar şi terenul aferent acestora), respectiv un extras de carte funciară în care să fie intabulat dreptul de proprietate asupra terenului şi imobilelor care au făcut obiectul Contractului de donaţie nr. x/20.06.2012, ceea ce reprezintă nerespectarea criteriului de selecţie S3 pentru care a primit 30 de puncte.

Cu referire la susţinerile recurentei-pârâte care privesc crearea unor condiţii artificiale în vederea obţinerii finanării nerambursabile, Înalta Curte le apreciază întemeiate.

Principalele elemente care au condus la suspiciunea de neregulă au putut fi identificate după perioada de evaluare, selectare si contractare a proiectului, respectiv în urma analizării activităţii desfăşurate de beneficiara A..

Deoarece în perioada de evaluare, selectare şi contractare a proiectului elementele identificate nu pot conduce la o concluzie clară privind crearea în mod artificial a condiţiilor necesare obţinerii finanţării nerambursabile, beneficiarii sunt evaluaţi, atunci când activitatea acestora va deveni cea în conformitate cu intenţia acestora şi când structurile cu atribuţii de control pot strânge mai multe dovezi care pot conduce la certitudinea că beneficiarul a creat condiţii artificiale pentru a deveni eligibil.

Înalta Curte constată că în mod corect s-a stabilit de către echipa de control a autorităţii contractante că reclamanta a creat condiţii artificiale pentru a putea beneficia de fonduri nerambursabile prin Programul FEADR, beneficiarul final al celor două proiecte fiind domnul B., în calitate de administrator al S.C. D..

Prin multitudine elementelor juridice constatate între cele între patru entităţile juridice A.., C., E.. şi F.. (înfiinţarea mai multor exploataţii agricole; fărâmiţarea exploataţiilor deţinute prin acte de donaţie; locul de implementare al proiectului reclamantei este acelaşi cu cel de implementare al proiectului numitului E. şi a lui C.; codul unic de înregistrare acordat reclamantei cât şi lui C. au fost atribuite în aceeaşi zi (30.04.2013); cererea reclamantei şi cererea lui C. au fost depuse în aceeaşi zi, având acelaşi consultant; cele 4 întreprinderi individuale au acelaşi cod CAEN; până la cererea de plată Tranşa II nu este dovedită proprietatea asupra clădirilor donate) s-au confirmat legăturile şi interdependenta dintre beneficiarii proiectelor FEADR, apreciindu-se, în mod corect, că aceste entităţi juridice nu funcţionează independent.

Totodată, nu pot fi neglijate nici aspectele comune de natură funcţională, precum: utilităţile comune dependente de S.C. G. S.A.; o parte a terenurilor şi grajdurile sunt folosite în comun, exploataţiile reclamantei şi ale lui C. nefiind despărţite fizic; la vizita pe teren aferentă cererii de finanţare, animalele aparţinând reclamantei erau adăpostite în grajdul în care s-a implementat proiectul lui F., iar animalele aparţinând lui C. erau adăpostite în grajdul aparţinând reclamantei şi E.; la vizita pe teren aferentă Tranşei II, grajdul C4 era ocupat în totalitate de animalele deţinute de către reclamantă deşi conform contractului de donaţie nr. x/20.06.2012, acesta deţine proprietatea doar pe cota de 1/2 parte din grajd; producţia obţinută de reclamantă este preluată de S.C. D., al cărui administrator este B., soţul numitei C., iar o parte din efectivele de animale aparţinând reclamantei, la data depunerii cererii de finanţare, provin de la S.C. D..

Instanţa de control judiciar constată că, în mod greşit, judecătorul fondului a apreciat că toate aspectele învederate mai sus sunt simple legături insuficiente pentru a permite concluzia creării de condiţii artificiale.

Or, toate aceste elemente comune de natură juridică şi funcţională reprezintă veritabile legături care confirmă crearea de condiţii artificiale în scopul obţinerii finanţării nerambursabile, cu atât mai mult cu cât intimata-reclamantă nu a fost în măsură să probeze o stare de fapt contrară celei reţinute de echipa de control, în sensul că ar funcţiona în mod independent.

În analiza criticilor recurentei-pârâte privind principiului proporţionalităţii, Înalta Curte reţine că în toate situaţiile în care, în urma controlului, se descoperă nereguli cu implicaţii financiare, experţii vor face o evaluare a modului în care neregula afectează întregul proiect sau anumite componente ale proiectului, respectiv impactul menţinerii eligibilităţii proiectului sau componentelor proiectelor, după caz.

Principiul proporţionalităţii presupune că orice măsură adaptată trebuie să fie adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, atât în ceea ce priveşte stabilirea creanţelor bugetare rezultate din nereguli, ţinând seama de natura şi frecvenţa neregulilor constatate şi de impactul financiar al acestora asupra proiectului/programului.

Este adevărat că valoarea creanţelor bugetare rezultate din nereguli care nu afectează întreaga eligibilitate a proiectului se stabileşte prin aplicarea principiului proporţionalităţii, însă, în speţă, neregula constatată afectează întreg proiectul asumat, elementele identificate şi menţionate anterior indicând nerespectarea, pe toată durata de valabilitate a contractului, a criteriilor de eligibilitate şi selecţie.

De asemenea, obligaţia de recuperare a fondurilor UE intervine automat, la constatarea neregulilor sau fraudelor, fără a fi necesară demonstrarea vreunui prejudiciu.

Recuperarea prejudiciului produs este obligatorie pentru derularea FEADR în condiţiile impuse de Comunitate, prin actele normative emise de aceasta şi ratificate de Guvernul României, precum şi pentru o judicioasă şi legală gestionare a fondurilor alocate de Comunitate.

Prin urmare, Înalta Curte, contrar celor reţinute de prima instanţă, constată temeinicia şi legalitatea Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/28.07.2016 şi a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 26838/04.10.2016.

2.2. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, constatând incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale, va casa în tot sentinţa atacată şi, în rejudecare, va respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - pârâtă Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale împotriva sentinţei nr. 133 din 17 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Târgu - Mureş, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează în tot sentinţa recurată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de reclamanta A., ca neîntemeiată.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2021.