Omission of party joinder vs. valid incidental intervention in challenge to anti-discrimination sanction

Şedinţa publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bucureşti, secţia a -II-a contencios administrativ şi fiscal la data de 10.01.2018, reclamantul Telecomunicaţii CFR S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 589/18.10.2017, înregistrata la sediul reclamantei sub nr. x din data de 27.12.2017, emisă de Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării, solicitând instanţei ca prin hotărârea ce o va pronunţa să dispună anularea în totalitate a Hotărârii nr. 589/18.10.2017 şi suspendarea executării acesteia, pană la soluţionarea definitiva a cauzei.

Prin sentinţa civilă nr. 1538 din 13 martie 2018, Tribunalul Bucureşti, secţia a -II-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale şi a declinat soluţionarea cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa nr. 5375 din 14 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. a respins acţiunea privind pe reclamantul Telecomunicaţii CFR S.A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării fără a se pronunţa pe fond şi a respins cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Telecomunicaţii Feroviare TELCOM CF Romania, ca rămasă fără obiect.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva sentinţei nr. 5375 din 14 decembrie pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Telecomunicaţii CFR S.A. a declarat recurs solicitând admiterea în temeiul art. 20 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În motivarea recursului arată că a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 589/18.10.2017 a Consiliului National Pentru Combaterea Discriminării, motivând ca probele administrate pentru soluţionarea petiţiei nu au întrunit condiţiile de admisibilitate, iar hotărârea este motivata lacunar.

Prin Hotărârea nr. 589/18.10.2017, Consiliul National Pentru Combaterea Discriminării, a admis petiţia si a amendat Societatea Telecomunicaţii CFR S.A., cu suma de 20.000 RON, în temeiul art. 26 din O.G. nr. 137/2000.

Astfel, aşa cum reiese din considerentele Hotărârii nr. 589/18.10.2017, singurele probe administrate au fost nişte declaraţii pe proprie răspundere date de semnatarii petiţiei, Consiliul pentru Combaterea Discriminării nesolicitând niciun alt document pentru soluţionarea imparţială a petiţiei.

Mai mult decât atât, a arătat că prin eventuala depunere a situaţiilor cu salariile angajaţilor societăţii, ar fi încălcat dispoziţiile Codului Muncii, salariul având caracter confidenţial, iar singurele autorităţi competente care pot dispune ridicarea confidenţialităţii salariului sunt instanţele de judecată şi organele de cercetare penală, Consiliul National pentru Combaterea Discriminării neavând aceasta calitate.

Recurenta a explicat de asemenea, că la nivelul societăţii se aplică un contract colectiv de muncă, care reglementează drepturile salariale ale angajaţilor, contract care respecta prevederile legislative în ceea ce priveşte raporturile de muncă.

De asemenea, Legea dialogului social impune ca, condiţiile negociate să se aplice tuturor angajaţilor societăţii, indiferent dacă aceştia fac parte sau nu din sindicatul reprezentativ, astfel încât a demonstrat că petiţionarii nu sunt discriminaţi.

Pe cale de consecinţă, a considerat că CNCD nu putea soluţiona petiţia în baza unor simple afirmaţii, convingerea sa fiind imperios să se bazeze şi pe probele administrate în cauză. Declaraţiile date de semnatarii petiţiei, nu întrunesc condiţiile de admisibilitate ale probelor respectiv, legalitate, verosimilitate, pertinenţă, concludenţă.

Pentru aceste considerente, a formulat contestaţie împotriva Hotărârii nr. 589/18.10.2017, prin care a arătat că nu există discriminare în cadrul Societăţii "Telecomunicaţii CFR" S.A., acest fapt fiind cu atât mai evident cu cât petentul nu a probat-o prin niciun document, tocmai din acest considerent.

Hotărârea nr. 589/18.10.2017, conţine motivări lacunare, fără dezvoltarea unei logici care pornind de la situaţia de fapt, să se aplice întocmai normele de drept conform principiului da mihi factum, dabo tibi ius.

Hotărârea nu trebuie să fie altceva decât o reflexie a legii şi a aplicării ei la un caz concret. Sunt excluse interpretările, atitudinea subiectivă faţă de cauză sau părţile sale, precum şi orice alte elemente străine de un act de judecată imparţial şi obiectiv.

Pentru ca discriminarea să fie reală şi dovedită, trebuie să existe un document, spre exemplu un ordin sau dispoziţie al organului de conducere al societăţii prin care să se aplice un tratament discriminatoriu faţă de unii salariaţi, în caz contrar, simple declaraţii ale reclamanţilor neputând ţine locul unor probe relevante.

Prin hotărârea civilă nr. 5375/2018, instanţa de fond a respins contestaţia în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ. " În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond."

Art. 78 alin. (2) din C. proc. civ., se referă la situaţia în care raportul juridic dedus judecăţii impune extinderea, în sensul că litigiul nu se poate derula numai faţă de anumite părţi, din raportul de drept substanţial, însă în cazul de faţă, prin contestaţie, recurenta a sesizat inechitatea cu care a fost soluţionată petiţia.

Consideră ca petiţionarul şi-a exercitat un drept la momentul adresării petiţiei către Consiliul National al Combaterii Discriminării, însă CNCD avea obligaţia unei atitudini imparţiale şi de asemenea, avea obligaţia de a soluţiona petiţia în baza unor probe pertinente.

Recurenta a mai arătat că hotărârea atacată nu întruneşte condiţiile minime de legalitate, fiind pusă în situaţia de a formula prezenta cale de atac împotriva unor considerente şi unei motivări în fapt şi în drept inexistente.

În acest sens, atrage atenţia cu privire la lipsa motivării, întrucât instanţa de fond avea obligaţia, conform art. 425 alin. (1) lit. b) noul C. proc. civ., de a expune pe larg motivele de fapt şi de drept pentru care a considerat că prezenta cauză nu se poate judeca în lipsa petiţionarului.

Conform prevederilor legale invocate, simpla enumerare a motivelor de fapt şi de drept susţinute de părţi, fără a expune motivele pentru care susţinerile au fost îndepărtate sau admise, este în fapt o nemotivare a hotărârii care atrage nulitatea virtuală şi absolută, aspect prevăzut şi în art. 131 alin. (2)-4) Regulamentul de ordine interioară a instanţelor judecătoreşti.

Hotărârea trebuie să cuprindă motivele care au dus la convingerea instanţei de a face aplicarea art. 78 alin. (2) noul C. proc. civ. or, după cum se poate observa instanţa nu a arătat motivele pentru care a considerat că cererea se poate judeca doar în prezenţa petiţionarului. Simpla motivare lacunară, conform jurisprudenţei, conduce la anularea hotărârii atacate, însă în aceasta cauză suntem în prezenţa unei totale lipse a motivării. Judecătorul motivează toată hotărârea într-un singur alineat (pagina 6 din hotărâre) în care arată că în lipsa introducerii în cauză a petiţionarului există o soluţie legislativă, respectiv respingerea cererii, motivare care în opinia recurentei este în mod cert insuficientă pentru asigurarea dreptului la apărare.

În ciuda existenţei acestui articol, nu orice fel de contestaţie formulată în temeiul Legii contenciosului administrativ atrage obligativitatea introducerii în cauza a petentului.

Recurenta arată că a contestat modul lacunar în care CNCD a administrat probele şi a gestionat administrarea justiţiei în cauza dedusă de petiţionar, a motivat temeinic motivele pentru care a solicitat judecarea doar cu CNCD, considerându-se lezată în drepturi având în vedere lipsa probelor cât şi administrarea celor inadmisibile, element pe care l-a denunţat în fapt în faţa instanţei de judecată.

În concluzie, având în vederea lipsa motivării instanţei de fond, se află în situaţia de a formula o apărare motivata insuficient, fapt care conduce la afectarea dreptului la apărare şi îngrădirea accesului la justiţie.

1.4. Apărările formulate în cauză

Intimatul-intervenient Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Telecomunicaţii Feroviare TELCOM CF Romania şi intimatul-pârât Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, cu apărările din întâmpinare şi dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte constată că recursul este fondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Instanţa de fond a fost învestită cu soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamanta-recurentă împotriva hotărârii nr. 589/18.10.2017 emisă de către pârâtul-intimat Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării prin care s-a dispus sancţionarea recurentei cu suma de 20.000 RON în baza dispoziţiilor art. 26 din Ordonanţa Guvernului nr. 137/2000.

Prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată fără a se pronunţa pe fond, a respins cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Telecomunicaţii Feroviare TELCOM CF Romania, ca rămasă fără obiect, reţinând în esenţă că deşi reclamantei-recurentei i s-a solicitat, în temeiul dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 raportate la dispoziţiile art. 78 alin. (1) C. proc. civ., să precizeze dacă solicită introducerea în cauză în calitate de pârât a Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Telecomunicaţii Feroviare TELCOM CF Romania, aceasta a arătat că nu formulează o astfel de cerere.

Prin aceeaşi hotărâre, cererea de intervenţie voluntară accesorie formulată de Sindicatul Naţional al Lucrătorilor din Telecomunicaţii Feroviare TELCOM CF Romania în favoarea autorităţii publice pârâte la data de 13 martie 2018 a fost respinsă ca rămasă fără obiect.

În dezacord cu opinia Curţii de Apel, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt incidente dispoziţiile art. 161 din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată raportate la dispoziţiile art. 78 din Noul C. proc. civ.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 161 din Legea nr. 554/2004 modificată şi republicată "Când raportul juridic dedus judecăţii o impune, instanţa de contencios administrativ va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altei persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului şi instanţa apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, aceasta va respinge cererea fără a se pronunţa în fond."

Conform dispoziţiilor art. 78 din Noul C. proc. civ.:

"(1) În cazurile expres prevăzute de lege, precum şi în procedura necontencioasă, judecătorul va dispune din oficiu introducerea în cauză a altor persoane, chiar dacă părţile se împotrivesc.

(2) În materie contencioasă, când raportul juridic dedus judecăţii o impune, judecătorul va pune în discuţia părţilor necesitatea introducerii în cauză a altor persoane. Dacă niciuna dintre părţi nu solicită introducerea în cauză a terţului, iar judecătorul apreciază că pricina nu poate fi soluţionată fără participarea terţului, va respinge cererea, fără a se pronunţa pe fond.

(3) Introducerea în cauză va fi dispusă, prin încheiere, până la terminarea cercetării procesului înaintea primei instanţe.

(4) Când necesitatea introducerii în cauză a altor persoane este constatată cu ocazia deliberării, instanţa va repune cauza pe rol, dispunând citarea părţilor.

(5) Hotărârea prin care cererea a fost respinsă în condiţiile alin. (2) este supusă numai apelului."

Se constată aşadar că noul conţinut al art. 161 din Legea nr. 554/2004, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 212/2018 preia prevederea corespunzătoare din C. proc. civ., astfel încât legea conferă un drept de apreciere judecătorului cauzei numai în ceea ce priveşte posibilitatea judecării fără solicitarea terţului.

În cauză, prima instanţă a pus în discuţie părţilor necesitatea introducerii în proces a unei terţe persoane care formulase deja cerere de intervenţie accesorie în favoarea pârâtului, astfel încât cadrul procesual putea fi întregit prin analizarea acestei cereri formulate de aceeaşi persoană în contradictoriu cu care judecătorul fondului a apreciat ca fiind necesară dezbaterea cererii de chemare în judecată.

În acelaşi timp, Înalta Curte constată că prima instanţă a considerat că pârâtul (în favoarea căruia se formulase cerere de intervenţie accesorie) nu şi-a manifestat în mod expres şi neechivoc voinţa de a solicita introducerea în cauză a persoanei care a formulat sesizarea în tot a Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării astfel încât se impune aplicarea sancţiunii procesuale prevăzute de art. 161 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 78 alin. (2) C. proc. civ.

Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, reiese modalitatea neechivocă în care pârâtul a învederat în faţa instanţei de fond refuzul său de a solicita introducerea în cauză a persoanei care a formulat sesizare în faţa autorităţii publice întrucât aceasta deja introdusese o cerere de intervenţie accesorie în favoarea sa.

În raport de cele anterior menţionate, Înalta Curte constată că hotărârea recurată a fost pronunţată cu încălcarea regulilor de procedură care impun stabilirea cadrului procesual atât în raport de măsurile adoptate de către instanţa de judecată, dar şi de cererile principale, incidentale şi accesorii formulate de către părţi. În consecinţă, va admite recursul, va casa sentinţa recurată şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe care, cu ocazia rejudecării urmează a analiza cadrul procesual în contextul examinării admisibilităţii cererii de intervenţie accesorie formulată de către Sindicatului Naţional al Lucrătorilor din Telecomunicaţii Feroviare TELCOM CF Romania, dar şi ţinând cont că emitentul actului administrativ contestat este o autoritate publică centrală care poate fi sesizată, în condiţiile legii de către orice persoană interesată în domeniul actelor/faptelor juridice discriminatorii.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate aceste considerente, în temeiul prevederilor art. 497 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea 554/2004, va dispune admiterea recursului declarat de reclamantă Telecomunicaţii CFR S.A., cu consecinţa casării sentinţei atacate si trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanţe care va rejudeca pricina ţinând cont de îndrumările prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurenta - reclamantă Telecomunicaţii CFR S.A. împotriva sentinţei civile nr. 5375 din 14 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti - Veche, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2021.