Salary adjustment challenge fails for bypassing mandatory internal appeal; claim against non-employer dismissed.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 26.03.2018, reclamanţii A., B., C., D. şi E. în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a solicitat instanţei:

I. revocarea deciziei procurorului general în ceea ce priveşte salariul de bază brut de 6818 RON, stabilit începând cu 01.01.2018, prin care le este diminuat salariul faţă de cel în plată din lunile din anul anterior, şi respectiv anularea diminuării salariale;

II. stabilirea, începând cu 01.01.2018, unui salariu de bază la nivelul funcţiei de specialist, pe care legiuitorul îl stabileşte în Capitolul VIII, "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei", secţiunea a 6-a, art. 22 din Legea 153/2017;

III. stabilirea, începând cu 01.01.2018, unui salariu de bază brut corect, astfel încât să se asigure în plată acelaşi venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost modificate cotele de contribuţii sociale, în sensul majorării acestora de la 16,5% la 35%;

IV. obligarea pârâtului la plata sumelor datorate retroactiv actualizate cu rata inflaţiei, şi respectiv dobânda legală până la data efectuării plăţii.

La data de 11.06.2018, reclamanţii au formulat cerere modificatoare la cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost ea formulată cu toate cele patru capete de cerere, pentru motivele invocate în aceasta, pentru perioada 01.01.2018 - 22.07.2018, iar referitor la primul capăt de cerere privind "...Revocarea deciziei procurorului general ... şi respectiv anularea diminuării salariale;... ", au solicitat revocarea tuturor deciziilor date pentru această perioadă în ceea ce îi priveşte, prin care s-a menţinut starea de fapt consacrată de decizia atacată iniţial.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 5229 din 11 decembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie; a respins cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, ca fiind formulată împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă; a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată din oficiu şi a respins cererea formulată de reclamanţii A., B., C., D. şi E., în contradictoriu cu pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, ca inadmisibilă.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 5229 din 11 decembrie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A., B., C., D. şi E., întemeiat pe dispoziţiile art. art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului.

Cu referire la precizările instanţei asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, au indicat prevederile pe care le-au considerat relevante, respectiv: art. 63 alin. (2), art. 65 alin. (1) şi (2), art. 77 alin. (1) lit. w) din Ordinul nr. 2632/C/2014 din 30 iulie 2014 pentru aprobarea Regulamentului de ordine interioară al parchetelor. De asemenea, exceptând deciziile nr. 10 din 13.02.2018, nr. 27 din 22.03.2018 şi nr. 135 din 27.06.2018 în care nu au fost menţionate note de îndrumare, în celelalte decizii de salarizare comunicate şi contestate, au arătat faptul că s-a făcut trimitere la note de îndrumare ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care nu le-au fost comunicate împreună cu deciziile şi nici adresele prin care s-a răspuns la contestaţii.

În ceea ce priveşte excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată din oficiu, de către prima instanţă, raportat la dispoziţiile art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, au arătat că, în urma contestaţiilor formulate împotriva Deciziei 2/01.02.2018, au fost emise ca răspunsuri 5 adrese depuse la dosarul cauzei.

Au precizat că niciuna dintre aceste adrese, date ca răspuns la contestaţii, nu au dispozitiv în sensul "Hotărăşte", "Dispun" sau "Decide", şi mai mult nu prin ele însele se resping contestaţiile, ci printr-un act de voinţă anterior întocmirii acestora, astfel, raportat la contestare adresele conţin toate expresia "vă comunicăm faptul că aceasta a fost respinsă ca nefondată", contestaţia astfel nefiind respinsă prin adresa în cauză.

Astfel, având în vedere prevederile art. 7 alin. (2) anume:

"împotriva hotărârilor organelor prevăzute la alin. (1) se poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicare, la secţia de contencios administrativ şi fiscal a Curţii de Apel Bucureşti" şi neexistând hotărârea organelor în cauză, în speţă, "Hotărârea colegiului de conducere", pe cale de consecinţă, au considerat că singurul act prin care se dispunea raportat la modul de salarizare comunicat şi împotriva căruia se puteau îndrepta era decizia atacată şi nu adresele mai sus menţionate.

Au mai învederat că şi împotriva deciziilor emise de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara (Decizia nr. 10/2018, Decizia nr. 27/2018, Decizia nr. 55/2018, Decizia nr. 108/2018, Decizia nr. 110/2018, Decizia nr. 112/2018, Decizia nr. 119/2018, Decizia nr. 108/2018, Decizia nr. 135/2018) au fost depuse contestaţii la care s-a răspuns, tot prin cinci adrese, nominale, toate având acelaşi conţinut. Au considerat că nu s-a răspuns tuturor deciziilor contestate, iar una din deciziile menţionate în toate cele 5 răspunsuri, Decizia 112/18.06.2018, nu privea decât pe unul dintre reclamanţi. Mai mult, răspunzând la contestaţii după aproximativ 3-4 luni în perioada 29.10.2018-02.11.2018, în condiţiile în care primul termen de judecată fixat în dosarul cauzei nr. x/2018 a fost în data de 02.10.2018, nu ar fi putut anticipa, în condiţiile în care au depus cererea pentru termenul din data de 02.10.2018, privind completarea acţiunii introductive, că în loc de comunicare a unor posibile răspunsuri ale reclamanţilor la această cerere calificată de instanţă modificatoare, instanţa, la cel de-al doilea termen şi ultimul respinge cauza, în loc să ceară lămuriri suplimentare reclamaţiilor.

Astfel, au reiterat că, nici în acest caz, niciuna dintre aceste adrese date ca răspuns la contestaţii nu au dispozitiv în sensul "Hotărăşte", "Dispun" sau "Decide", şi nici în titlu sau în conţinut nu e menţionată sintagma "Hotărâre de colegiu de conducere" sau sintagma "Colegiu de conducere".

Au mai arătat că susţinerile instanţei, în ceea ce priveşte aceste răspunsuri, raportat la art. 7 alin. (2) nu fundamentează nimic, mai ales în condiţiile în care deciziile menţionate au fost contestate, neexistând hotărârea colegiului de conducere în cauză sau nu le-a fost comunicată, în condiţiile în care starea de fapt consacrată prin Decizia nr. 2 din 01.02.2018, nu a fost modificată prin deciziile ulterioare şi nici prin adresele pe care le-au primit ca răspuns referitor la contestaţiile formulate.

Mai departe au susţinut că, în mod eronat instanţa de judecată a reţinut următoarele:

"reclamanţii au formulat acţiunea de faţă solicitând exclusiv "revocarea" deciziei de stabilire a salariului de bază brut de 6818 RON începând cu 01.01.2018", pe când, în realitate, prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat instanţei ca prin hotărârea pe care o va pronunţa să dispună asupra a patru capete de cerere, iar prin cererea formulată pentru termenul din 02.10.2018, nu s-a renunţat la vreunul din cele patru capete de cerere, ci s-a solicitat ca să fie completat primul capăt de cerere prin includerea celorlalte decizii ulterioare.

Au mai menţionat că nu există nicio lege sau act normativ care să prevadă explicit că cele cinci adrese, date ca răspuns la contestaţia împotriva Deciziei nr. 2/2008, sunt Hotărâri de colegiu de conducere în condiţiile în care, în niciuna dintre aceste adrese, în titlu sau în conţinut, nu este menţionată sintagma "Hotărâre de colegiu de conducere" sau sintagma "Colegiu de conducere" şi nici nu au dispozitiv în sensul "Hotărăşte", "Dispun" sau "Decide".

De asemenea, au precizat că şi în cazul celorlalte 5 adrese, înregistrate sub nr. x/2018, date ca răspuns la contestaţii situaţia este aceeaşi.

În fapt, au arătat că nu puteau învesti instanţa, cu o pretenţie litigioasă în raport cu un act care posibil nu există şi de care nu aveau cunoştinţă, respectiv anularea uneia sau mai multor hotărâri ale colegiului de conducere necomunicate, posibil inexistente, considerând astfel părtinitor transformarea unor adrese în care nu sunt menţionate expresiile "Hotărâre de colegiu de conducere" sau "Colegiu de conducere" în Hotărârile pe care legea le prevede.

Cu referire la reţinerea instanţei de fond "că deşi reclamantei i s-au comunicat întâmpinările, având, prin urmare, cunoştinţă de invocarea excepţiei inadmisibilităţii, aceasta nu a înţeles să îşi precizeze obiectul demersului judiciar", au arătat, pe de o parte, că suntem mai mulţi reclamanţi, iar invocarea excepţiei inadmisibilităţii de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ca urmare a întâmpinării înregistrată cu numărul x B.J./2018 din aprilie 2018, e exclusiv cea invocată la pct. 1.1., anume Excepţia lipsei calităţii procesuale a pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi nu face vreo referire la nicio Hotărâre a Colegiului de conducere.

În realitate Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara prin întâmpinarea cu nr. 3134/HI/12/2018 din 11.05.2018 Dosar nr. x/2018 a solicitat instanţei ca:

"Faţă de cele de mai sus, vă solicităm respingerea acţiunii ca netemeinică şi nelegală şi menţinerea deciziei contestate ca fiind temeinică şi legală.", în aceasta întâmpinare nu a fost invocată nicio excepţie şi nu a fost menţionată nicio Hotărâre a Colegiului de conducere.

Au menţionat că au luat la cunoştinţă de excepţia inadmisibilităţii pe care a invocat-o instanţa în soluţionarea cauzei, pentru prima oară odată cu primirea, sentinţei civile nr. 5229 din data de 11.12.2018.

Raportat la prevederile invocate de instanţă, respectiv art. 22 alin. (6) C. proc. civ. au arătat că instanţa nu putea fi investită să soluţioneze în raport cu o Hotărâre a Colegiului de conducere de care nu aveau cunoştinţă, şi care posibil nu există. În acelaşi timp, instanţa a omis celelalte 3 capete de cerere II, III şi IV, la care nu s-a renunţat prin cererea calificată ca modificatoare de instanţă, prin care s-a cerut doar completarea primului capăt de cerere anume I, în sensul judecării raportat şi la deciziile emise ulterior şi care nu modificau starea de fapt.

Au precizat că au fost contestate şi celelalte decizii, dar răspunsul primit nu a fost în termen prevăzut de lege, fiind ulterior primului termen de judecată din dosarul cauzei. Mai mult, în adresele prin care s-a răspuns, erau menţionate greşit deciziile contestate raportat la persoana care a contestat, iar unele nu erau menţionate; surprinzător instanţa a ignorat faptul că, prin toate deciziile menţionate starea de fapt nu se modifică şi s-a concentrat asupra unor Hotărâri ale Colegiului de conducere necomunicate, din punctul lor de vedere inexistente.

Referitor la precizările instanţei "Totodată, curtea constată că nu ar putea dispune revocarea deciziilor contestate, întrucât revocarea poate fi dispusă doar de emitentul actului administrativ, instanţa de judecată putând fi învestită, eventual, cu o acţiune în anularea actului administrativ pretins vătămător." au arătat că, legându-se de termenul "revocare" instanţa a omis să constate că în raport cu decizia în cauză mai apare şi "anularea diminuării salariate", cu alte cuvinte instanţa dacă nu voia "Revocarea deciziei procurorului general în ceea ce priveşte salariul de bază brut ... " putea "anularea diminuării salariate" din decizia contestată. Aşadar, instanţa putea dispune ca pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara să emită un nou act care să fie în concordanţă cu cele solicitate, având în vedere capetele de cerere II şi III din acţiunea formulată care au fost menţinute şi prin solicitările din cererea calificată ca modificatoare de instanţă.

1.4. Apărările formulate în cauză.

În cauză au formulat întâmpinării intimaţii-pârâţi, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara solicitând admiterea recursului şi respingerea acţiunii ca rămasă fără obiect, iar Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicitând respingerea recursului, ca nefondat.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 16 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanţi este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante

În ceea ce priveşte situaţia de fapt, Înalta Curte reţine că recurenţii-reclamanţi A. şi E. sunt încadraţi ca specialişti IT la Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, iar B., C. şi D. sunt încadraţi ca specialişti IT la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Prin Decizia nr. 2/01.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara au fost stabilite în beneficiul reclamanţilor drepturile salariale cuvenite începând cu data de 01.01.2018, în aplicarea Legii nr. 153/2017.

Reclamanţii au formulat contestaţii împotriva Deciziei nr. 2/01.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, care au fost respinse, ca nefondate, astfel cum reiese din documentele ataşate la dosarul de fond filele x şi 26.

În acest context, reclamanţii au învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara revocarea Deciziei nr. 2/01.02.2018 emisă de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara în ceea ce priveşte salariul de bază brut de 6818 RON, stabilit începând cu 01.01.2018, prin care le este diminuat salariul faţă de cel în plată din lunile din anul anterior, şi respectiv anularea diminuării salariale; stabilirea, începând cu 01.01.2018, unui salariu de bază la nivelul funcţiei de specialist, pe care legiuitorul îl stabileşte în Capitolul VIII, "Reglementări specifice personalului din sistemul justiţiei", secţiunea a 6-a, art. 22 din Legea nr. 153/2017; stabilirea, începând cu 01.01.2018, unui salariu de bază brut corect, astfel încât să se asigure în plată acelaşi venit net pe care l-ar fi încasat dacă nu ar fi fost modificate cotele de contribuţii sociale, în sensul majorării acestora de la 16,5% la 35% şi obligarea pârâtului la plata sumelor datorate retroactiv actualizate cu rata inflaţiei, şi respectiv dobânda legală până la data efectuării plăţii.

La data de 11.06.2018, reclamanţii au formulat cerere modificatoare la cererea de chemare în judecată, aşa cum a fost ea formulată cu toate cele patru capete de cerere, pentru perioada 01.01.2018 - 22.07.2018, iar referitor la primul capăt de cerere au solicitat revocarea tuturor deciziilor date pentru această perioadă în ceea ce îi priveşte, prin care s-a menţinut starea de fapt consacrată de decizia atacată iniţial.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă, ca inadmisibilă, reclamanţii formulând critici de nelegalitate din perspectiva dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În primul rând, Înalta Curte constată că este nefondat motivul de recurs privind greşita soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

Astfel, aminteşte Înalta Curte că potrivit art. 36 C. proc. civ., legitimarea procesuală pasivă, condiţie esenţială pentru exercitarea acţiunii civile, reprezintă identitatea care trebuie să existe între subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecăţii şi cel chemat în judecată în calitate de pârât.

Totodată conform art. 89 alin. (3) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică, iar potrivit art. 93 din aceeaşi lege, procurorii generali ai parchetelor de pe lângă curţile de apel au calitatea de ordonatori secundari de credite, iar prim-procurorii parchetelor de pe lângă tribunale au calitatea de ordonatori terţiari de credite.

Rezultă, deci, că raporturile de muncă ale reclamanţilor care activează ca personal de specialitate informatică în cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, respectiv Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara se stabilesc cu angajatorii lor şi nu cu Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.

În egală măsură, este relevant faptul că în materia contenciosului administrativ tipic legitimarea procesuală pasivă aparţine emitentul actului a cărui revocare sau anulare se solicită, în cauză, acesta fiind Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara.

Prin urmare, între pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi subiectul obligat în cadrul raportului juridic dedus judecăţii, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, nu există identitate.

În ceea ce priveşte criticile referitoare la excepţia inadmisibilităţii acţiunii, instanţa de control judiciar reţine că reclamanţii, deşi au formulat contestaţii împotriva Deciziei nr. 2/01.02.2018 emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, susţin, în esenţă, că adresele primite drept răspuns la contestaţii nu reprezintă, ca atare, hotărârea organelor prevăzute de dispoziţiile art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 alin. (2) raportat la alin. (1) din acelaşi act normativ, în spetă, Hotărârea colegiului de conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara. De asemenea, susţin că, în situaţia în care ar exista o Hotărâre a colegiului de conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, aceasta nu le-a fost comunicată.

Pentru a răspunde criticilor recurenţilor, Înalta Curte, analizând documentele în discuţie, aflate la dosarul de fond, observă că acestea sunt emise de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, emitentul acestora fiind acelaşi cu emitentul actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale a cărui revocare s-a solicitat prin acţiunea introductivă de instanţă, respectiv Deciziei nr. 2/01.02.2018.

Mai mult, raportat la conţinutul acestor documente, reiese, fără dubiu, că sunt emise ca urmare a soluţionării contestaţiilor formulate de către reclamanţi împotriva Deciziei nr. 2/01.02.2018, astfel că instanţa de control judiciar nu poate primi susţinerile recurenţilor în sensul că nu prin ele însele se resping contestaţiile, ci printr-un act de voinţă anterior întocmirii acestor adresele întrucât conţin toate expresia "vă comunicăm faptul că aceasta (contestaţia) a fost respinsă ca nefondată".

Nici criticile referitoare la faptul că aceste adrese, aşa cum le numesc recurenţii-reclamanţi, nu reprezintă hotărâri ale colegiului de conducere ale Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara deoarece nu au un dispozitiv în sensul "Hotărăşte", "Dispun" sau "Decide", sau împrejurarea că nici în titlu sau în conţinutul lor nu este menţionată sintagma "Hotărâre de colegiu de conducere" nu pot fi apreciate ca fiind întemeiate.

Faţă de aceste aspecte Înalta Curte, observă că documentele în discuţie îndeplinesc toate condiţiile de valabilitate ale unor acte administrative, iar din conţinutul lor reiese, cu claritate, soluţia adoptată de ordonatorul de credite cu privire la contestaţiile formulate de reclamanţi împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, respectiv a Deciziei nr. 2/01.02.2018, fiind lipsit de relevanţă faptul că acestea nu au un dispozitiv în sensul "Hotărăşte", "Dispun" sau "Decide" sau că în titlu sau în cuprinsul lor nu conţin sintagma "Hotărâre de colegiu de conducere".

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi nu au investit instanţa de contencios competentă cu controlul de legalitate al Hotărârilor colegiului de conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, astfel cum prevăd dispoziţiile alin. (2) al art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, în speţă aceste hotărâri fiind reprezentate chiar de răspunsurile primite la contestaţiile formulate împotriva Deciziei nr. 2/01.02.2018 prin care s-au stabilit drepturile salariale .

Aşadar, deşi reclamanţii nemulţumiţi de modul de stabilire a drepturilor salariale, au înţeles să facă contestaţii împotriva actului administrativ, în speţă, Decizia nr. 2/01.02.2018, astfel cum permit dispoziţiile art. 7 alin. (1) din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017, nu au înţeles să respecte şi alin. (2) al art. 7 din acelaşi act normativ care le permitea să formuleze plângere împotriva răspunsurilor primite ca urmare a soluţionării contestaţiilor, considerând în mod neîntemeitat că acestea nu reprezintă hotărâri ale colegiului de conducere.

În ceea ce priveşte cererea modificatoare, Înalta Curte reţine că reclamanţii au solicitat "revocarea" tuturor deciziilor date în perioada 01.01.2018-22.07.2018 de către procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, precum şi a altora similare. Recurenţi-reclamanţi au susţinut că au contestat şi aceste decizii (care fac obiectul cererii modificatoare), dar răspunsul primit nu a fost în termenul prevăzut de lege, fiind ulterior primului termen de judecată din dosarul cauzei şi oricum, nici aceste răspunsuri nu reprezintă, în opinia lor, hotărâri ale colegiului de conducere.

Înalta Curte observă că prima instanţă, în mod corect, a reţinut că reclamanţii nu au făcut dovada contestării acestora la Colegiul de Conducere a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, iar criticile aduse din perspectiva faptului că primul termen de judecată în dosarul cauzei a fost în data de 02.10.2018, cu o aproape o lună înainte de răspunsurile primite la contestaţie, nu prezintă relevanţă juridică.

Susţinerile recurentilor-reclamanţi în sensul că instanţa de judecată putea solicita aceste înscrisuri (răspunsurile primite ca urmare a contestării deciziilor menţionate ulterior prin cererea modificatoare) dacă le considera utile cauzei, în loc să se grăbească nejustificat să respingă cauza, la al doilea termen de judecată, nu pot fi primite, având în vedere dispoziţiile art. 254 alin. (1) C. proc. civ. potrivit cărora "probele se depun de către reclamant prin cererea de chemare în judecată", sau în condiţiile alin. (2) din acelaşi act normativ "în cazurile în care necesitatea probei rezultă din modificarea cererii", precum şi dispoziţiile alin. (6) potrivit căruia "...părţile nu pot invoca în căile de atac omisiunea instanţei de a ordona din oficiu probe pe care ele nu le-au propus şi administrat în condiţiile legii".

Cu referire la criticile care vizează ignorarea de către instanţa de fond a faptului că, prin toate deciziile menţionate ulterior (prin cererea modificatoare) starea de fapt nu s-a modificat, instanţa concentrându-se în soluţionarea cauzei asupra unor Hotărâri ale Colegiului de conducere necomunicate, din punctul lor de vedere inexistente, Înalta Curte constată că starea de fapt nu avea cum să fie modificată în condiţiile în care contestaţiile formulate de reclamanţi împotriva deciziei iniţiale au fost respinse ca nefondate.

În dezacord cu susţinerile recurenţilor-reclamanţi în sensul că instanţa de fond a cenzurat cererea pentru termenul din 02.10.2018 şi nu s-a pronunţat cu privire la capetele de cerere II, III şi IV, deoarece în niciun caz nu s-a renunţat la vreunul din cele patru capete de cerere, ci s-a solicitat completarea primului capăt de cerere prin includerea celorlalte decizii ulterioare, Înalta Curte reţine că aceste capetele de cerere, din acţiune iniţială numerotate cu II, III şi IV au un caracter subsidiar faţă de capătul I iniţial şi completat prin cererea modificatoare, astfel că, în măsura în care prima instanţă, în mod corect, a constatat inadmisibilitatea acţiunii care vizează revocarea deciziei iniţiale prin care s-au stabilit drepturile salariale şi a celor ulterioare, prin care s-a menţinut starea de fapt, nu putea analiza capetele de cerere care au ca obiect stabilirea unui salariu de bază la nivelul funcţiei de specialist, stabilirea unui salariu de bază corect sau obligarea pârâtului la plata sumelor datorate retroactiv sau la plata dobânzii legale.

În concluzie, având în vedere că judecătorul este ţinut de cadrul procesual trasat de către părţi şi sub aspectul obiectului, Înalta Curte reţine că judecătorul fondului, în mod corect, a constatat că nu poate dispune revocarea deciziilor prin care s-au stabilit drepturile salariale, instanţa de judecată putând fi investită, eventual, cu o acţiune în anularea actelor administrative pretins vătămătoare, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 1 coroborat cu art. 8 din Legea nr. 554/2004.

Or, obiectul acţiunii în contencios administrativ astfel cum este configurat de art. 7 din capitolul VIII al Anexei V la Legea cadru nr. 153/2017 îl reprezintă anularea hotărârii colegiului de conducere prin care s-a soluţionat contestaţia împotriva actului administrativ de stabilire a drepturilor salariale, însă reclamanţii au solicitat instanţei chiar revocarea acestui din urmă act.

În considerarea tuturor acestor argumente, recursul apare ca fiind nefondat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii - reclamanţi A., B., C., D. şi E. împotriva sentinţei civile nr. 5229 din 11 decembrie 2018 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2021.