Claimant loses; time-barred guarantee claim upheld under 90-day forfeiture deadline.

Şedinţa publică din data de 21 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1 Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti sub nr. x/2018, reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat instanţei anularea Deciziei nr. 15301 din 14.06.2018 privind cererea de plată nr. x din 19.07.2017 şi obligarea pârâtei la plata sumei de 30.435,35 RON reprezentând despăgubiri pentru avariile produse, la data de 22.07.2016, autoutilitarei marca x cu nr. de înmatriculare x, cu obligarea paratei la plata cheltuielilor de judecata.

1.2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 137 din 16 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în contencios administrativ şi fiscal formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

1.3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 137 din 16 ianuarie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta S.C. A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii atacate, iar pe fondul cauzei admiterea contestaţiei şi anularea Deciziei nr. 15301 din 14.06.2018 cu obligarea pârâtei la plata sumei de 30.435,35 RON reprezentând despăgubiri pentru avariile produse autoutilitarei.

În motivarea recursului, reclamanta a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit atunci când a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată, motivând că riscul asigurat s-a produs anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii, astfel că termenul de 90 de zile curge de la acest moment. În aceste condiţii formularea de către reclamant a cererii de plată la data de 19 iulie 2017 apare ca fiind formulate, după expirarea termenului de 90 de zile prescris de lege.

A arătat că dosarul de daună a fost depus direct la pârâtul Fondul de Garantare al Asiguraţiilor şi nu la societatea de asigurări B. S.A., aflată în procedura insolvenţei. În speţa de faţă, Fondul de Garantare al Asiguraţiilor a preluat în întregime obligaţiile înregistrării şi instrumentării dosarului de daună desfăşurând o activitate caracteristică unei societăţi de asigurare întreprinsă în vederea acordării unei despăgubiri.

Faţă de aceste aspecte a considerat că termenul de 90 de zile nu se calculează de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment ci de la data naşterii dreptului de creanţă, care este reprezentat de momentul când pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a acceptat devizul de plată.

A mai menţionat că cererea de plată a fost făcută exclusiv în baza devizului emis de service-ul auto nu în baza acceptului pârâtei cu privire la valoarea acestui deviz. Abia după ce se cunoaşte valoarea despăgubirilor ce urmează a fi primite începe să curgă termenul de 90 de zile în care se poate face cererea de plată.

Fiind un drept de creanţă a considerat, mai degrabă, că în speţă se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani.

1.4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea depusă la dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

A arătat că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este succesor în drepturi şi obligaţii a B. S.A. şi nu datorează despăgubiri prin "efectul legii", aşa cum a înţeles reclamanta. Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu plăteşte în baza răspunderii contractuale, neavând niciun raport contractual cu creditorul de asigurare. Fondul de Garantare a Asiguraţilor plăteşte în baza dispoziţiilor Legii nr. 213/2015 şi ale Normei nr. 16/2015 a ASF, ca urmare a deschiderii procedurii de faliment.

A mai precizat că tocmai caracterul independent şi statutul juridic de autoritate distinctă îi conferă Fondul de Garantare a Asiguraţilor legitimitate procesuală activă în dosarul de faliment al asiguratorului să solicite acoperirea, din averea societăţii de asigurare debitoare, a creanţelor pe care le-a plătit creditorilor de asigurări, în urma parcurgerii procedurii administrative necontencioase prevăzută de Legea nr. 213/2015 şi a Normei 16/2015 a ASF, procedură obligatorie şi nu opţională.

A considerat că, în acord cu dispoziţiile legale (art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 şi art. 14 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 213/2015), în mod corect instanţa de fond a reţinut că formularea de către reclamantă a cererii de plată la data de 19 iulie 2017 apare ca fiind formulată după expirarea termenului de 90 de zile prescris de lege.

Mai mult decât atât, cu privire la cererea formulată de reclamantă în august 2016 la Fondul de Garantare a Asiguraţilor, instanţa, în mod corect, a reţinut că aceasta constituie cerere de deschidere a dosarului de daună, nicidecum cerere de plată.

Concluzionând, a arătat că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuia să formuleze cererea de plată, este un termen de decădere de drept material, iar nu procesual. Drept consecinţă, dispoziţiile art. 103 C. proc. civ., referitoare la repunerea în termen, nu sunt aplicabile.

1.5. Procedura de soluţionare a recursului

Prin rezoluţia din 16 mai 2019 a fost fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului în şedinţă publică, la data de 21 mai 2021, cu citarea părţilor, fără a se mai parcurge procedura de filtrare a recursului, având în vedere Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 106 din 20 septembrie 2018, prin care s-a luat act de hotărârea Plenului judecătorilor secţiei de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptată la data de 13 septembrie 2018, în sensul că procedura de filtrare a recursurilor, reglementată prin dispoziţiile art. 493 C. proc. civ., este incompatibilă cu specificul domeniului contenciosului administrativ şi fiscal, precum şi Hotărârea Colegiului de Conducere nr. 109 din data de 20 septembrie 2018.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamantă este nefondat, pentru următoarele considerente:

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Cu titlu prealabil, se constată că, deşi reprezentantul recurentei-reclamante a solicitat admiterea recursului, în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6, teza a II-a şi pct. 8 din C. proc. civ., acesta a expus critici care se încadrează doar în ipoteza reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., republicat, motiv pentru care, sentinţa atacată va fi analizată numai din perspectiva acestui din urmă motiv de casare.

Înalta Curte constată neîntemeiată critica la adresa legalităţii sentinţei civile recurate, apreciind că hotărârea primei instanţe reflectă o aplicare corectă a dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma nr. 16/2015.

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat anularea Deciziei nr. 15301/14.06.2018 emisă de Fondul de Garantare prin care s-a respins ca fiind tardivă cererea de plată formulată.

Prin decizia contestată nr. 15301/14.06.2018, Fondul de Garantare a Asiguraţilor a respins cererea de plată formulată de reclamanta S.C. A. S.R.L., cu motivarea că această cerere a fost formulată şi depusă după expirarea termenului legal de 90 de zile, termen de decădere expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Instanţa de fond, soluţionând cauza, a respins ca neîntemeiată acţiunea, reţinând că cererea formulată de reclamantă la data de 19 iulie 2017 apare ca fiind formulată după termenul de 90 de zile prescris de lege, iar cererea formulată în august 2016, direct la pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor constituie cerere de deschidere a dosarului de plată, nicidecum cerere de plată.

Prin recurs, recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond a apreciat greşit data de la care începe să curgă termenul de decădere de 90 de zile, termen expres prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015.

Înalta Curte reţine că analiza cererii de plată şi a dosarului de daună s-a realizat de către autoritatea pârâtă ţinându-se seama de prevederile legale, art. 14 alin. (1) din Legea specială nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, care impun depunerea la Fondul de Garantare a Asiguraţilor a cererii de plată înăuntrul termenului legal de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, respectiv de la data naşterii dreptului. Termenul de 90 de zile este unul de decădere, iar sancţiunea nerespectării acestui termen prevăzut de norma specială şi norma de aplicare a acesteia este decăderea din dreptul de a obţine plata de despăgubiri din disponibilităţile Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cererea de plată fiind respinsă ca tardiv formulată.

În cauză, deschiderea procedurii de faliment a B. S.A. s-a realizat prin hotărârea intermediară nr. 132 din 16.02.2017, pronunţată de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, în dosarul nr. x/2016, şi a devenit definitivă la data de 17.03.2017.

În acord cu judecătorul fondului, Înalta Curte constată că, în prezenta cauză, este incidentă ipoteza riscului asigurat produs anterior rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment.

În situaţia în care dreptul de creanţă al recurentei-reclamante s-a născut anterior deschiderii procedurii de faliment a asigurătorului, termenul de 90 de zile în care aceasta avea posibilitatea formulării cererii de plată a început să curgă de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, respectiv 17.03.2017 şi s-a împlinit la 17.06.2017. Or, aşa cum rezultă din actele dosarului, reclamanta a depus cererea de plată la data de 19.07.2017, cu mult peste termenul maxim de 90 de zile stabilit de legiuitor.

Pe de altă parte, Înalta Curte observă că termenul de 90 de zile prevăzut de dispoziţiile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, în care persoana îndreptăţită trebuie să formuleze cererea de plată, este un termen procedural, de decădere, aplicabil unei proceduri administrative obligatorii, conform legii speciale, astfel că susţinerile recurentei-reclamante cu privire la faptul că, în speţă, se aplică termenul general de prescripţie de 3 ani, pentru că cererea de plată a fost făcută exclusiv în baza devizului emis de service-ul auto şi nu în baza acceptului pârâtei cu privire la acest deviz, şi că abia după ce se cunoaşte valoarea despăgubirilor ce urmează a fi primite începe să curgă termenul de 90 de zile în care se poate face cererea de plată, nu pot fi primite.

Este corectă şi reţinerea instanţei de fond cu privire la faptul că cererea înregistrată în august 2016, direct la pârâtul FGA constituie cerere de deschidere a dosarului de daună şi nicidecum o cerere de plată, deoarece Legea 213/2015 la art. 12 alin. (1) prevede o procedură pentru deschiderea dosarului de daună "Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului", în timp ce art. 14 din aceeaşi lege coroborat cu art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015 preved o cerere-tip de plată, motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6, distinctă de cererea pentru deschiderea dosarului de daună.

Faţă de aceste aspecte, instanţa de control judiciar observă că solicitarea de plată pentru recuperarea creanţei de la un asigurator în faliment trebuie să se facă în condiţiile şi cu respectarea termenelor defipte de Legea specială nr. 213/2015 şi Norma nr. 16/2015 privind Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

În contextul expus, având în vedere că cererea de plată a fost depusă la Fondul de Garantare după expirarea termenului legal prevăzut de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 alin. (1) din Norma nr. 16/2015, Înalta Curte constată că decizia contestată este legală, impunându-se respingerea recursului, pentru motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., găsit neîntemeiat.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 496 C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, recursul va fi respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta - reclamantă S.C. A. S.R.L. împotriva sentinţei civile nr. 137 din 16 ianuarie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 21 mai 2021.