Disciplinary sanctions against insolvency practitioner upheld via res judicata; appeals dismissed on merits and one rejected as late.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeals filed by the Superior and Local Disciplinary Instance and the insolvency company as unfounded or untimely, thereby confirming the first-instance decision which annulled the disciplinary sanctions imposed on an insolvency practitioner for an alleged conflict of interest. The dispute centered on whether the practitioner’s simultaneous representation of related entities and employment at a judicial administrator constituted a disciplinary infraction, with the practitioner arguing that a prior civil decision had already settled the issue of incompatibility. The court held that the positive effect of res judicata under Article 431(2) of the Code of Civil Procedure applied to the prior civil decision, which had incidentally determined that no conflict of interest existed, thereby precluding the disciplinary instances from re-litigating the same factual and legal elements; the court also rejected arguments regarding violation of the adversarial principle and plus petita, and dismissed the Local Disciplinary Instance's appeal as filed outside the statutory 15-day limit.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ, art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006, art. 488 C. proc. civ, art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Disciplinary sanctions against insolvency practitioner upheld via res judicata; appeals dismissed on merits and one rejected as late: The dispute centered on whether the practitioner’s simultaneous representation of related entities and employment at a judicial administrator constituted a disciplinary infraction, with the practitioner arguing that a prior civil decision had already settled the issue of incompatibility. The court held that the positive effect of res judicata under Article 431(2) of the Code of Civil Procedure applied to the prior civil decision, which had incidentally determined that no conflict of interest existed, thereby precluding the disciplinary instances from re-litigating the same factual and legal elements; the court also rejected arguments regarding violation of the adversarial principle and plus petita, and dismissed the Local Disciplinary Instance's appeal as filed outside the statutory 15-day limit.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedMain ground for dismissing the appeals as unfounded, cited in the final operative order.
Procedural basis for dismissing the appeals as unfounded, cited alongside the main ground in the final order.
Ground for rejecting the appeal of the Local Disciplinary Instance as late filed.
Procedural basis for rejecting the late appeal, cited in the final operative order.
Full text
Şedinţa publică din data de 20 mai 2021
Asupra recursurilor de faţă,
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cererea de chemare în judecată
Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, la data de 03.01.2019, sub numărul x/2019, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. - în insolvenţă, Instanţa Superioara de Disciplină şi Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti, anularea Deciziei nr. 29/26.10.2018, pronunţată de Instanţa Superioara de Disciplină în dosarul nr. x/2018 şi a Hotărârii nr. 1/22.02.2018, pronunţată de Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa nr. 332 din 28 iunie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele B. S.A. - în insolvenţă, Instanţa Superioară de Disciplină şi Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti, a anulat Decizia nr. 29/26.10.2018 de soluţionare a contestaţiei, emisă de pârâta Instanţa Superioară de Disciplină şi Hotărârea nr. 1/22.02.2018 emisă de pârâta Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti, în limita admiterii plângerii formulate de pârâta B. S.A..
3. Recursurile exercitate
Pârâtele Instanţa Superioară de Disciplină, Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti şi B. S.A., Societate în insolvenţă, prin C. format din D. au formulat recurs împotriva sentinţei nr. 332 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, recursul B. S.A. vizând totodată şi încheierea din 3 iunie 2019.
3.1. Recursurile formulate de Instanţa Superioară de Disciplină şi Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti au fost întemeiate pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ.
În motivarea ambelor recursuri se arată că instanţa de fond nu s-a pronunţat cu privire la excepţia lipsei de interes a reclamantei ca urmare a faptului că sancţiunea disciplinară a fost deja executată la momentul promovării acţiunii, aşa încât, atât timp cât aceasta putea să-şi exercite activităţile de reorganizare şi lichidare, interesul său nu mai era actual.
Se invocă că potrivit dispoziţiilor art. 397 alin. (1) teza I C. proc. civ. "instanţa este obligată să se pronunţe asupra tuturor cererilor deduse judecăţii", iar faptul că instanţa de fond nu a analizat sub nicio formă excepţia invocată şi nici nu s-a pronunţat cu privire la aceasta, echivalează cu o necercetare a cauzei.
De asemenea, se arată că sentinţa încalcă şi dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., întrucât instanţa de fond a reţinut că prin decizia civilă nr. 1368/AP/14.09.2017, pronunţată de Curtea de Apel Braşov în dosarul nr. x/2016, a fost soluţionată chestiunea conflictului de interese şi din această perspectivă a apreciat că este vorba despre o autoritate de lucru judecat, fără să observe că cererea de înlocuire a practicianului în insolvenţă nu a fost întemeiată pe art. 11 din Codul de etica profesională ci pe art. 57 alin. (4) din Legea nr. 85/2014, iar în acea cauză nu s-a reţinut incompatibilitatea/conflictul de interese, din considerente rezultând tocmai opusul reţinerilor, ba chiar exercitarea unei serii de atribuţii specifice procedurilor de insolvenţă, în paralel, pentru cele două societăţi aflate în relaţie de tip creditor şi debitor.
Faptul că reclamanta a reprezentat, în acelaşi timp, atât pe debitorul E. S.A. în dosarul nr. x/2016 a Tribunalului Braşov cât şi pe debitorul E. S.A. în dosarul nr. x/2012, aflat pe rolul Tribunalului Braşov, în calitate de asociat coordonator al administratorul judiciar F.., alături de G., reprezintă o încălcare a principiilor fundamentale definite de Codul privind conduita etică şi intră sub incidenţa dispoziţiilor art. 121 alin. (5) din Statutul privind organizarea şi exercitarea profesiei de practician în insolvenţă.
De asemenea, se apreciază că instanţa s-a pronunţat plus petita prin faptul că a dispus anularea Hotărârii nr. 1/22.02.2018 emisă de pârâta Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti în limita admiterii plângerii formulate de pârâta B. SA", cu toate că nu a fost învestită de reclamantă cu o astfel de cerere, acţiunea vizând doar "anularea Deciziei nr. 29 din data de 26.10.2018 prin care s-a respins contestaţia împotriva Hotărârii nr. 1 din data de 22.02.2018 pronunţată de Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti [...] şi pe cale de consecinţă, respingerea plângerii formulate de B. SA".
3.3. Recursul formulat de reclamanta B. S.A. a fost întemeiat pe motivele prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivului de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ. recurenta arată că, procedând la recalificarea excepţiei puterii de lucru judecat ca fiind o apărare de fond, fără ca acest aspect să fie pus anterior în discuţia contradictorie a părţilor, instanţa de judecata a încălcat principii fundamentale ale procesului civil, respectiv, principiul contradictorialităţii, al dreptului la apărare şi al dreptului la un proces echitabil.
Astfel, se arată că din examinarea actelor procedurale depuse la dosar se poate observa că reclamanta A. a precizat în mod explicit, şi a criticat, faptul ca instanţele de disciplină nu au analizat "excepţia puterii de lucru judecat" invocată în cauză.
Conform jurisprudenţei constante şi a doctrinei în materie, există o diferenţă fundamentală între efectul negativ şi efectul pozitiv al autorităţii de lucru judecat, astfel încât instanţa de fond nu ar fi putut sa recalifice excepţia invocată în mod expres de reclamantă, fără a pune aceasta problema în discuţia contradictorie a părţilor. Cum încălcarea dreptului la apărare, a principiului contradictorialităţii şi a dreptului la un proces echitabil sunt de natură să atragă, în baza art. 174 şi urm. C. proc. civ., nulitatea hotărârilor pronunţate, se impune anularea/casarea hotărârilor atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanţă.
În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta arată că instanţa de judecată a reţinut în mod nelegal incidenţa în speţă a puterii de lucru judecat a Deciziei nr. 1368/AP/14.09.2017 a Curţii de Apel Braşov.
Arată că în respectiva decizie s-a reţinut că nu s-au constatat motive de incompatibilitate şi conflict de interese în sensul art. 26 si 29 din O.U.G. nr. 86/2006, anterioare desemnării CII A. ca administrator judiciar al E., şi că faptele săvârşite ulterior numirii acesteia în calitate de administrator judiciar, chiar dacă nu se încadrează strict în dispoziţiile art. 28 alin. (4) din O.U.G. nr. 86/2006, constituie un motiv temeinic, în sensul art. 57 al 4 din Legea 85/2014, care să ducă la înlocuirea sa din funcţia de administrator judiciar.
Or, prin plângerea formulata în faţa ILD Ploieşti a solicitat să se constate că d-na A. a încălcat, în exercitarea atribuţiilor sale, deci ulterior numirii, principiile de etică profesională, săvârşind astfel abaterea disciplinară prevăzută de art. 121 alin. (5) din Statutul profesiei de practician în insolvenţă.
Ca urmare, apreciază că în mod nelegal Curtea de Apel Bucureşti a reţinut efectul pozitiv al puterii de lucru judecat al Deciziei Curţii de Apel Braşov, în contextul în care: i) instanţa din Braşov a reţinut, pe de o parte, că nu există motive de incompatibilitate şi conflict de interese anterioare numirii CII A. în funcţia de administrator judiciar al E., iar pe de altă parte, aceeaşi instanţă a considerat că, ulterior numirii, au apărut motive temeinice de înlocuire; ii) instanţele de disciplină au fost învestite să evalueze şi să sancţioneze activitatea şi actele efectuate de CII A. ulterior numirii acesteia în funcţia de administrator judiciar al E..
Având în vedere cele de mai sus, hotărârea Curţii de Apel Bucureşti este vădit nelegală, fiind evident că, cel puţin din punct de vedere temporal, Curtea de Apel Braşov şi instanţele de disciplină au avut în vedere acte săvârşite de CII A. în momente diferite de timp, raportate la momentul numirii în funcţia de administrator judiciar al E..
Referitor la fondul contestaţiei apreciază că cele doua hotărâri ale instanţelor de disciplină sunt legale şi temeinic motivate şi rezultă din considerentele acestora că la luarea deciziilor au fost avute în vedere toate susţinerile părţilor, inclusiv cele referitoare la Decizia nr. 1368/AP/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, astfel încât criticile formulate de contestatoare sunt vădit nefondate.
În ceea ce priveşte recursul declarat împotriva încheierii de dezbateri din 3.06.2019 recurenta-pârâtă B. S.A. nu a indicat niciun motiv de nelegalitate a acesteia.
4. Apărările formulate
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata-reclamantă a solicitat respingerea recursurilor ca nefondate şi menţinerea în totalitate a hotărârii atacate.
Cu privire la criticile formulate de recurenta Instanţa Superioară de Disciplină Ploieşti arată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei de interes în şedinţa din data de 03.06.2019, soluţia fiind consemnata in încheierea de şedinţa de la acel termen, iar celelalte critici vizează aspecte de netemeinicie, de interpretare a probelor, şi nu elemente de nelegalitate care pot face obiectul recursului.
Cu privire la motivele vizând faptul că instanţa de fond s-a pronunţat plus petita, arată că fără a fi motivat în drept, prin încadrarea într-unul dintre motivele expres şi limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ., acestea nu constituie un motiv propriu-zis de recurs. În condiţiile în care se apreciază ca acest motiv se înscrie în vreunul dintre motivele legale de recurs, arată că acesta este nefondat întrucât din formularea şi motivarea contestaţiei depuse rezultă fără echivoc că aceasta vizează desfiinţarea efectelor juridice ale ambelor hotărâri disciplinare şi respingerea plângerii depuse de B. S.A., întrucât numai în aceasta situaţie reabilitarea sa profesionala ar fi efectivă.
Cu privire la recursul formulat de recurenta pârâtă B. S.A. arată că instanţa de fond s-a pronunţat asupra calificării excepţiei puterii de lucru judecat, după ce aceasta a fost pusă în discuţia contradictorie a părţilor în şedinţa din data de 03.06.2019, când reclamanta prin apărător a formulat concluzii prin care a precizat excepţia respectivă ca fiind o apărare de fond, iar celelalte critici vizează aspecte de netemeinicie, de interpretare a probelor, şi nu elemente de nelegalitate, nefiind indicate normele de drept material care au fost încălcate sau aplicate în mod greşit.
II. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor
1. Cu privire la excepţia tardivităţii recursului formulat de pârâta Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti
Potrivit art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, hotărârea pronunţată în primă instanţă poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Înalta Curte constată că sentinţa atacată a fost comunicată pârâtei la data de 6.08.2019, conform procesului-verbal de înmânare aflat la fila x din vol. V dosar de fond.
Potrivit art. 185 alin. (1) din C. proc. civ., "Când un drept procesual trebuie exercitat într-un anumit termen, nerespectarea acestuia atrage decăderea din exercitarea dreptului, în afară de cazul în care legea dispune altfel. Actul de procedură făcut peste termen este lovit de nulitate."
Or, în cauză, termenul de 15 zile de la comunicarea hotărârii de fond prevăzut de art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 s-a împlinit la data de 22.08.2019, iar cererea de recurs a fost transmisă instanţei de fond, prin fax, la data de 27.09.2019 (după cum rezultă din cererea aflată la dosar de recurs), recurenta-reclamantă nerespectând termenul stabilit de lege în exercitarea căii de atac, astfel încât Înalta Curte va admite excepţia tardivităţii recursului, invocată din oficiu.
2. Analiza motivelor de casare
2.1. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1).pct. 5 din C. proc. civ.
Cu privire la criticile vizând nepronunţarea asupra excepţiei lipsei de interes a reclamantei, invocate de către recurenta-pârâtă Instanţa Superioară de Disciplină, Înalta Curte constată că acestea sunt nefondate, această excepţie fiind analizată de către instanţă la termenul de judecată din 3.06.2019, după punerea ei în discuţia părţilor, soluţia fiind consemnată în încheierea de dezbateri.
De asemenea, se constată că sunt nefondate şi criticile subsumate acestui motiv de casare, invocate de către recurenta-pârâtă B. S.A., referitoare la faptul că instanţa a încălcat principii fundamentale ale procesului civil prin recalificarea excepţiei puterii de lucru judecat ca fiind o apărare de fond, fără ca acest aspect să fie pus anterior în discuţia contradictorie a părţilor, instanţa de judecata.
Cu privire la acest aspect, se impune mai întâi precizarea că, în primul motiv invocat de către intimate-reclamantă în susţinerea contestaţiei, reclamanta a arătat că instanţa locală de disciplină nu a analizat excepţia puterii de lucru judecat invocată în cauză, iar instanţa superioară de disciplină a apreciat că trimiterile sale la această excepţie nu sunt relevante în cauză pentru motivul că decizia civilă nr. 1368/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov a fost pronunţată în soluţionarea unei propuneri de înlocuire a administratorului judiciar şi nu în constatarea conflictului de interese.
Înalta Curte constată că, dincolo de titulatura utilizată de reclamantă, este evident că aceasta a invocat efectul pozitiv al lucrului judecat al Deciziei nr. 1368/14.09.2017 pronunţată de Curtea de Apel Braşov, acelaşi aspect fiind avut în vedere chiar şi de recurentă în formularea apărărilor. Astfel, prin întâmpinarea formulată în cauză aceasta a făcut referire, la punctele 8, 10, 14,17, la "puterea de lucru judecat" invocată de către reclamantă şi nu la excepţia autorităţii de lucru judecat, nefăcând nicio referire la existenţa/inexistenţa condiţiilor prevăzute de lege necesare pentru a se reţine efectul negativ al deciziei Curţii de Apel Bacău în înţelesul art. 430 din C. proc. civ.
Ca urmare, în speţă nu este vorba despre o recalificare a unei norme juridice, mai ales că nu se impunea acest lucru cât timp sensul celor invocate de către reclamantă era clar şi neechivoc, aşa încât criticile referitoare la încălcarea normelor de procedură nu sunt întemeiate.
2.2. Motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1).pct. 8 din C. proc. civ.
Preliminar, se impune precizarea că nu poate fi primită susţinerea intimatei-reclamante potrivit căreia criticile formulate de recurenta-pârâtă B. S.A. nu reprezintă motive de nelegalitate deoarece, potrivit dispoziţiilor art. 488 pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când aceasta a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Din perspectiva acestui motiv de casare recurentul a invocat aplicarea greşită a dispoziţiilor art. 431 alin. (2) din C. proc. civ.
Încălcarea normelor de drept material se poate face prin aplicarea unui text de lege străin situaţiei de fapt, extinderea normei juridice dincolo de ipotezele la care se aplică sau restrângerea nejustificată a aplicării prevederilor legale, precum şi prin violarea unor principii generale de drept.
Ca urmare, textul art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. se referă fie la nesocotirea unei norme de drept material, fie la interpretarea ei eronată, în sensul că instanţa a dat o greşită interpretare a acesteia sau faptele au fost reţinute greşit în raport de exigenţele textului de lege.
Or, criticile formulate de către recurenta-pârâtă se încadrează în această din urmă ipoteză, reprezentând astfel critici de nelegalitate în înţelesul normei indicate mai sus.
Analizând criticile formulate de ambele recurente cu privire la acest aspect, Înalta Curte reţine că, potrivit art. 431 alin. (2) din C. proc. civ., "Oricare dintre părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă".
În acest mod legiuitorul a consacrat în mod explicit efectul pozitiv al lucrului judecat, prin care o chestiune litigioasă, dedusă judecăţii în mod incidental şi dezlegată în cadrul unui proces, a cărei rezolvare nu se va regăsi în dispozitivul hotărârii, este înzestrată cu o anume autoritate de lucru judecat, ceea ce înseamnă că nu va putea fi nesocotită, contrazisă într-un litigiu ulterior, întrucât ceea ce s-a judecat este presupus a exprima adevărul raporturilor juridice dintre părţi.
În acest sens, puterea de lucru judecat, în forma prezumţiei, vine să asigure, din nevoia de ordine şi stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătoreşti. Prezumţia nu opreşte judecata celui de-al doilea proces, ci doar uşurează sarcina probaţiunii, aducând în faţa instanţei constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecăţii anterioare şi care nu pot fi ignorate.
În speţă, se constată, contrar susţinerilor recurentei-pârâte, că prin Decizia nr. 1368/AP/14.09.2017 a Curţii de Apel Braşov s-a statuat, pe cale incidentală, asupra conflictului de interese în care s-ar fi aflat practicianul în insolvenţă prin încălcarea art. 11 din Codul de etică profesională, chestiune care se doreşte a fi tranşată şi în litigiul de faţă.
Astfel, analizând plângerea depusă de către recurenta B. S.A. la Instanţa locală de disciplină Ploieşti, se constată că în cuprinsul acesteia au fost invocate aceleaşi aspecte vizând conflictul de interese în care s-ar fi aflat practicianul în insolvenţă A. ca şi cele analizate de Curtea de Apel Braşov în Decizia nr. 1368/AP/14.09.2017, respectiv: calitatea de salariat la S.C. F. S.R.L.; faptul că a semnat în dosarul nr. x/2012 documente procedurale în numele acestei societăţi, care este administratorul judiciar al E. S.A., societate care, la rândul său, este creditor al debitoarei E. S.A. în dosarul nr. x/2016; relaţia de incompatibilitate creditor-debitor, având în vedere contestarea calităţii de debitor a E. S.A. faţă de E. S.A. prin avizarea planului de reorganizare depus în dosarul nr. x/2016; faptul că a împuternicit-o pe doamna H., practician în insolvenţă, asociat şi administrator în cadrul S.C. F. S.R.L. să o reprezinte în procedura de insolvenţă a E. S.A.; faptul că punctul de vedere depus de F. în doarul nr. 7164/62/2012 cu privire la contestaţia AJFP împotriva tabelului definitiv rectificat al debitoarei E. S.A. este semnat tot de A..
Or, toate aceste aspecte au fost invocate de către prezenta recurentă şi în cadrul cererii de înlocuire a administratorului judiciar, care a format obiectul dosarului nr. x/2026 a Curţii de Apel Braşov, fiind analizate în cuprinsul Deciziei nr. 1368/AP/14.09.2017, instanţa concluzionând că nu au fost constatate motive de incompatibilitate şi conflict de interese în privinţa practicianului de insolvenţă.
În acest context, se impune precizarea că nu poate fi primită susţinerea recurentei referitoare la faptul că instanţa ar fi analizat conflictul de interese doar prin raportare la perioada anterioară desemnării ca administrator judiciar, atât timp cât instanţa a analizat toate aspectele invocate de către aceasta în dovedirea pretinsului conflict de interese, inclusiv cele ulterioare desemnării.
Un argument în plus în acest sens îl constituie şi faptul că Instanţa locală de disciplină şi-a întemeiat decizia de sancţionare tocmai pe analiza efectuată de către Curtea de Apel Braşov în decizia nr. 1368/AP/14.09.2017, preluând toate aspectele referitoare la starea de fapt, fără a ţine însă seama de faptul că instanţa a statuat că deşi aceste aspecte nu constituie conflicte de interese/incompatibilităţi, reprezintă totuşi motive temeinice pentru înlocuirea administratorului judiciar.
Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a dat eficienţă prezumţiei de lucru judecat, criticile referitoare la greşita reţinerea a faptelor analizate în cuprinsul Deciziei nr. 1368/AP/14.09.2017 a Curţii de Apel Braşov nefiind întemeiate.
În ceea ce priveşte criticile formulate de către recurenta pârâtă Instanţa Superioară de Disciplină Ploieşti, cu privire la faptul că prima instanţă s-ar fi pronunţat plus petita, Înalta Curte constată că aceste critici nu se încadrează în niciunul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.. Deşi recurenta a subsumat aceste critici motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., acesta a fost invocat formal, nefiind indicată nicio normă de drept material încălcată. Se impune şi precizarea că deşi acest aspect reprezenta un motiv de casare în vechiul C. proc. civ., el nu a mai fost reglementat ca atare în noul cod, fiind evident astfel că intenţia legiuitorului a fost aceea de a-l înlătura. Ca urmare, aceste critici nu vor fi analizate de către Înalta Curte, întrucât nu se circumscriu motivelor de recurs reglementate expres şi limitativ în art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.
Pentru considerentele expuse, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 496 din C. proc. civ., coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004, modificată şi completată, va respinge recursurile formulate de recurentele pârâte Instanţa Superioară de Disciplină Ploieşti şi B. S.A., ca nefondate.
De asemenea, în temeiul art. 185 din C. proc. civ. coroborat cu art. 489 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, va respinge recursul declarat în cauză de recurenta pârâtă Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti, ca tardiv formulat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursurile formulate de Instanţa Superioară de Disciplină împotriva sentinţei nr. 332 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal şi de B. S.A., Societate în insolvenţă, prin C. format din D. împotriva sentinţei nr. 332 din 28 iunie 2019 şi încheierii din 3 iunie 2019 ale Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal ca nefondate.
Respinge ca tardiv recursul formulat de Instanţa Locală de Disciplină Ploieşti împotriva sentinţei nr. 332 din 28 iunie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Definitivă.
Pronunţată astăzi, 20 mai 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.