Securitate-collaborator ruling upheld for lack of proof of voluntary office use

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 27.03.2018, sub nr. dosar x/2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat instanţei să constate calitatea de colaborator al securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A. .

În motivarea cererii, reclamantul a susţinut că pârâta a candidat la funcţia de deputat în Parlamentul României şi, în temeiul art. 3 coroborat cu art. 5 alin. (1) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008, Consiliul Naţional pentru studierea Arhivelor Securităţii verifică, din oficiu, sub aspectul constatării calităţii de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia, persoanele care au candidat, au fost alese sau numite în demnităţile ori în funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)- h)1.

În privinţa pârâtei a arătat că din cuprinsul Notei de Constatare nr. x/29.03.2017 a rezultat că aceasta a fost recrutată în calitate de gazdă-casă de întâlniri, fiindu-i solicitat acordul pentru accesul în Biroul administrativ al pieţelor din sectorul 4, semnând un angajament în acest sens, la data de 25 februarie 1986.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4061 din data de 12 octombrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca nefondată acţiunea în constatare privind pe reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, în contradictoriu cu pârâta A..

Instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că punerea de către pârâtă la dispoziţia securităţii, a biroului în care lucra ca şi încasator nu a fost făcută în mod voluntar, în concordanţă cu scopul pentru care organele de securitate urmăreau efectuarea operativă a întâlnirilor surselor cu reţeaua informativă, iar materialul probator depus de către reclamant nu este suficient pentru a constata calitatea pârâtei de colaborator al Securităţii, apreciind în acest sens că nu sunt întrunite condiţiile cumulative prevăzute de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii, întemeiat pe dispoziţiile art. 483 şi urm. C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

A invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în tot a hotărârii atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa admiterii acţiunii şi reţinerii existenţei calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A..

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt şi a cadrului normativ incident în speţă, a susţinut recurentul-reclamant că prima instanţă a respins acţiunea, încălcând şi aplicând în mod greşit prevederile ce conţin definiţia legală a noţiunii de colaborator al Securităţii, reglementată de art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Recurentul-reclamant critică argumentul instanţei de fond potrivit căruia pârâta nu şi-a dat acordul pentru punerea la dispoziţia securităţii a biroului în care lucra ca încasator apreciind că, dimpotrivă, sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de legiuitor pentru reţinerea calităţii de colaborator al organelor securităţii, respectiv: înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia organelor de securitate, a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut, precum şi caracterul voluntar al punerii la dispoziţia Securităţii a spaţiului.

În speţă, angajamentul din data de 25.02.1986 semnat de către pârâtă, împreună cu documentele aflate în dosarul nr. x, atestă îndeplinirea celor două condiţii menţionate anterior: punerea la dispoziţia Securităţii a imobilului şi caracterul voluntar al acestei acţiuni.

Sub acelaşi aspect, a considerat recurentul-reclamant că desfiinţarea casei de întâlniri a fost legată în mod direct de mutarea pârâtei din funcţia de încasator în luna iunie 1987, ceea ce confirmă susţinerea conform căreia funcţionarea acestei case a fost direct legată de acordul pe care îl manifestase deţinătorul spaţiului de la momentul iniţial.

A opinat recurentul-reclamant, contrar raţionamentului instanţei de fond, că din interpretarea textului de lege incident în speţă, şi anume art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, rezultă irelevanţa pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii a aspectului referitor la introducerea sau nu a unor surse în interiorul casei de întâlniri, precum şi a naturii informaţiilor pe care reţeaua introdusă în casa conspirativă a furnizat-o Securităţii.

Prin urmare, pentru reţinerea calităţii de gazdă a unei case de întâlniri nu este necesar ca sursele să furnizeze informaţii care să se refere la atitudini sau activităţi îndreptate împotriva regimului, din moment ce la momentul punerii la dispoziţie a spaţiului niciuna dintre părţi nu avea posibilitatea să prevadă natura informaţiilor oferite de colaboratori, iar gazda nu participa la întâlnirile dintre ofiţer şi surse, în atare condiţii stabilirea calităţii de gazdă depinzând exclusiv de activitatea unor terţi, interpretare ce nu ar putea fi reţinută a fi în acord cu scopul edictării normelor de către legiuitor.

Totodată, scopul edictării normelor de către legiuitor este acela de a sublinia rolul mult mai important pe care îl aveau în activitatea organelor de securitate gazdele caselor (colaboratori prin facilitarea strângerii de informaţii) în comparaţie cu informatorii, evidenţiindu-se faptul că această categorie a gazdelor nu permite subclasificări pe criterii morale, cum se întâmplă în situaţia informatorilor, a căror activitate este analizată în funcţie de conţinutul informaţiilor furnizate.

Sub aspectul reliefat, a invocat susţinerea din Raportul cu propunere de abandonare a gazdei casă de întâlniri A., aprobat la data de 20.10.1987 în dosarul nr. x, potrivit căreia în casa de întâlniri au fost introduse 4 surse. Astfel, s-a reţinut că "Până în luna iunie 1987 casa a funcţionat pentru întâlnirea cu 4 elemente din reţea, întâlnirile efectuându-se în cursul după amiezelor când biroul era liber".

Pentru considerentele prezentate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea în tot a hotărârii recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii şi reţinerea existenţei calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce o priveşte pe pârâta A., invocând jurisprudenţa în materie a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca neîntemeiat şi nefondat şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că recurentul-reclamant nu a prezentat probe concrete în susţinerea acţiunii formulate, prezentând doar indicii din care ar rezulta calitatea sa de colaborator al Securităţii, indicând în acest sens jurisprudenţa în materie, în care s-a statuat în sensul că nu este suficientă simpla punere la dispoziţia Securităţii a spaţiului în mod voluntar pentru stabilirea calităţii de colaborator al Securităţii, fiind necesar ca permisiunea utilizării unui spaţiu să aibă ca scop înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la alte persoane de către lucrătorii Securităţii.

Recurentul-reclamant a depus concluzii scrise, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a argumentelor invocate în apărare de către intimata-pârâtă prin întâmpinarea formulată în cauză, precum şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-reclamant este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

Criticile recurentului-reclamant, circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează aplicarea şi interpretarea greşită a prevederilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 293/2008.

Astfel, consideră că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că nu sunt întrunite cumulativ cele două condiţii prevăzute de legiuitor pentru reţinerea calităţii de colaborator al organelor securităţii, respectiv: înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă să se facă prin punerea la dispoziţia organelor de securitate, a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut, precum şi caracterul voluntar al punerii spaţiului la dispoziţia Securităţii.

În opinia acestuia, din probatoriul administrat în cauză rezultă că pârâta şi-a dat acordul pentru ca organele de securitate să folosească imobilul în scopul desfăşurării activităţilor de culegere de informaţii, aceasta având cunoştinţă de scopul în realizarea căruia urma să fie utilizat biroul respectiv.

În fapt, prin acţiunea înregistrată la data de 27.03.2018, reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii a solicitat să se constate calitatea pârâtei A. de colaborator al securităţii, conform dispoziţiilor art. 2 lit. b) teza a II-a din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

În motivarea acţiunii s-a arătat că, potrivit Notei de Constatare nr. x/29.03.2017, pârâta a fost recrutată în calitate de gazdă a casei de întâlniri, în această calitate înlesnind culegerea de informaţii de către organele de securitate prin punerea la dispoziţie a biroului în care lucra ca încasator în cadrul Administraţiei Pieţelor sector 4, semnând la data de 25.02.1986 şi un angajament de colaborare în acest sens.

Instanţa de fond a respins acţiunea reclamantului ca nefondată, reţinând că punerea de către pârâtă a biroului la dispoziţia organelor de securitate nu a fost făcută în mod voluntar.

Recurentul a formulat recurs împotriva sentinţei de fond, apreciind că au fost aplicate şi interpretate în mod greşit prevederile legale incidente în materie în ceea ce priveşte reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii a pârâtei A..

Se constată că, în esenţă, chestiunea supusă analizei şi asupra căreia părţile au opinii contrare vizează caracterul acordului pârâtei în acţiunea de punere la dispoziţia Securităţii a biroului în care îşi desfăşura activitatea de încasator, în scopul urmărit de organele de securitate, şi anume acela al efectuării întâlnirilor cu sursele din reţeaua lor informativă.

Astfel, reclamantul susţine că pârâta a cunoscut scopul punerii la dispoziţia organelor de securitate a biroului unde îşi desfăşura activitatea de încasator în cadrul Administraţiei Pieţelor sector 4 şi şi-a dat acordul în mod voluntar în acest sens, astfel cum rezultă din angajamentul semnat la data de 25.02.1986, poziţia exprimată de către pârâtă fiind contrară, în sensul că angajamentul invocat a fost dat sub presiune şi ca urmare a constrângerii exercitate de către organele de securitate.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a analizat şi valorificat în mod corect materialul probator administrat în cauză, prin raportare la dispoziţiile legale incidente, respectiv art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii.

Potrivit textului legal menţionat,"(……).Colaborator al Securităţii este şi persoana care a înlesnit culegerea de informaţii de la alte persoane, prin punerea voluntară la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu pe care îl deţinea, precum şi cei care, având calitatea de rezidenţi ai Securităţii, coordonau activitatea informatorilor".

Din aceste prevederi legale rezultă fără echivoc faptul că, pentru reţinerea calităţii de colaborator al Securităţii, pe lângă condiţiile privind furnizarea de informaţii şi indiferent sub ce formă sau de calitatea informaţiilor furnizate, este necesar a se demonstra că înlesnirea activităţii de culegere de informaţii de la reţeaua informativă s-a făcut prin punerea la dispoziţia Securităţii a locuinţei sau a altui spaţiu deţinut de persoana în cauză, iar punerea la dispoziţie a spaţiului a fost voluntară.

În speţă, din înscrisul depus la dosarul de fond, datat 25.02.1986 şi intitulat "angajament", rezultă că pârâta A. "a consimţit să sprijine prin ceea ce cunoaşte organele de securitate", "cunoscând că apărarea secretului de stat este o îndatorire de onoare", aspect necontestat de către părţi.

Ceea ce face însă obiectul analizei şi discuţiei părţilor este caracterul voluntar al acestui consimţământ în vederea punerii la dispoziţia organelor de securitate a spaţiului, în scopul întâlnirilor cu reţeaua informativă din zonă.

În acord cu instanţa de fond, Înalta Curte reţine că nu a fost dovedit în speţă caracterul voluntar al acordului pârâtei privind punerea la dispoziţia organelor de securitate a biroului său de lucru, în scopul înlesnirii culegerii de informaţii de la alte persoane, din cuprinsul angajamentului evocat, coroborat cu celelalte înscrisuri ce alcătuiesc dosarul de reţea nr. x, rezultând că pârâta nu a consimţit în acest sens, ci cu scopul de a sprijini organele de securitate pentru rezolvarea unor probleme operative în apărarea secretului în domeniul securităţii şi apărării naţionale.

Din aceeaşi perspectivă şi în considerarea aceloraşi argumente, este neîntemeiată şi susţinerea recurentului-reclamant în sensul că desfiinţarea casei de întâlniri datorată mutării pârâtei din funcţia de încasator ar confirma acordul acesteia pentru utilizarea spaţiului în scopul menţionat de organele de securitate.

În raport de actele şi lucrările dosarului, Înalta Curte reţine că pârâta folosea spaţiul pus la dispoziţia organelor de securitate în calitate de angajat, din probatoriul administrat în cauză rezultând că aceasta nu era singura persoană care folosea biroul şi, totodată, că nu a predat organelor de securitate cheia biroului respectiv, ci, exclusiv cheia de la intrarea în imobil şi cheia de la biroul administratorului imobilului.

Sub acest aspect este de observat faptul că, din cuprinsul Raportului cu propunere de recrutare, aprobat la data de 27.02.1986, rezultă că "biroul în cauză are o suprafaţă de 12 m2, este dotat cu două birouri, scaune, cuier, iluminat, încălzire centrală, dispune de telefon, încăperea fiind folosită de administratorul pieţelor pentru şedinţele de lucru cu subordonaţii".

În egală măsură, din cuprinsul angajamentului dat de pârâtă la data de 25.02.1986 nu rezultă că aceasta ar fi predat cheia spaţiului respectiv sau ar fi consimţit la punerea la dispoziţie a acestuia în scopul desfăşurării activităţii de întâlnire a organelor de securitate cu reţeaua informativă din zonă.

Prezintă relevanţă în cauză, în vederea verificării legalităţii hotărârii de fond în raport de prevederile legale incidente situaţiei de fapt, şi înscrisul aflat la dosar fond, din care reiese modalitatea în care organul de securitate urma să o abordeze pe pârâtă în ipoteza unui refuz, respectiv urma să poarte o discuţie pe probleme de miliţie, ştiut fiind faptul că se afla în proces de divorţ şi făcea obiectul unei investigaţii.

Astfel,verificând probatoriul administrat în cauză în scopul stabilirii caracterului voluntar sau involuntar al acordului pârâtei în acţiunea de punere la dispoziţia Securităţii a biroului său de lucru, rezultă că pârâta era anchetată din cauza apartenenţei la o formaţiune religioasă, "Martorii lui Iehova", aspect ce confirmă susţinerea acesteia potrivit căreia în acest context a fost obligată să poarte o discuţie cu ofiţerul de securitate.

În speţă, cum nu a fost demonstrat caracterul voluntar al acordului pârâtei pentru punerea la dispoziţia securităţii a biroului în care lucra în calitate de încasator în cadrul Administraţiei Pieţelor sector 4, în scopul pentru care organele de securitate urmăreau efectuarea operativă a întâlnirilor cu reţeaua informativă din zonă, condiţie obligatorie pentru reţinerea calităţii pârâtei de colaborator al Securităţii, conform prevederilor art. 2 lit. b) teza finală din O.U.G. nr. 24/2008, incidente în cauză, Înalta Curte constată că instanţa de fond a respins în mod corect acţiunea reclamantului.

În referire la jurisprudenţa pronunţată în materie, Înalta Curte reţine că deciziile de speţă evocate de către recurentul-reclamant sunt pronunţate în speţe similare, în care a fost demonstrat caracterul voluntar al punerii spaţiului la dispoziţia Securităţii în scopul desfăşurării de întâlniri ale organelor de securitate cu diverse persoane din reţeaua informativă.

Însă, în prezenta cauză nu s-a probat manifestarea de voinţă a intimatei-pârâte în sensul punerii la dispoziţia Securităţii a biroului în care şi-a desfăşurat activitatea prin angajamentul său olograf, din conţinutul acestuia rezultând că pârâta "a consimţit să sprijine prin ceea ce cunoaşte organele de securitate", "cunoscând că apărarea secretului de stat este o îndatorire de onoare".

Contrar susţinerilor recurentului-reclamant, care sunt lipsite de suport probator, instanţa de fond a constatat în mod corect că nu se poate reţine calitatea pârâtei de colaborator al Securităţii, întrucât nu a pus în mod voluntar la dispoziţia organelor de securitate biroul său, în scopul înlesnirii culegerii de informaţii de la alte persoane, ci în considerarea unor probleme operative pe linia apărării securităţii statului, nereţinând în acest sens aspectele referitoare la introducerea sau nu a unor surse în interiorul casei de întâlniri sau a naturii informaţiilor furnizate, cum în mod greşit a apreciat recurentul.

Or, punerea voluntară a spaţiului la dispoziţia Securităţii reprezintă condiţia necesară şi suficientă pentru încadrarea în ipoteza reglementată de teza finală a art. 2 lit. b) din O.U.G. nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii, astfel că, în acest context criticile recurentului-reclamant sunt nefondate, nefiind susceptibile să conducă la reformarea sentinţei de fond, care a fost pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente situaţiei de fapt stabilite în cauză.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Faţă de toate considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, nefiind identificate motive de casare prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în baza art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (1) din Legea nr. 544/2004, va respinge ca nefondat recursul formulat de recurentul-reclamant şi va menţine sentinţa de fond atacată ca legală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamantul Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii împotriva sentinţei civile nr. 4061 din 12 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.