Quantification of moral damages by the Guarantee Fund for Insurers: applicability of internal procedural caps versus statutory average rates in insolvent insurance cases

Şedinţa publică din data de 19 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată la data de 14.09.2018 sub nr. x/2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a chemat în judecată pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, solicitând anularea în parte a Deciziei nr. 16619 din 28.08.2018 emisă de pârât şi obligarea acestuia la plata sumei de 4.410 RON reprezentând diferenţa dintre suma de 5.400 RON (9 zile de îngrijiri medicale x 600 RON) şi suma acordată de 990 RON.

În motivarea cererii, reclamanta a susţinut că în urma evenimentului rutier din data de 28.07.2013 a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 8-9 zile de îngrijiri medicale, solicitând pârâtului Fondul de Garantare a Asiguraţilor acordarea de despăgubiri în cuantum de 8.000 euro pentru repararea prejudiciului suferit, având în vedere poliţa de asigurare a conducătorului auto vinovat de producerea accidentului nr. x, încheiată cu asigurătorul S.C. B. S.A. asupra căruia a fost deschisă procedura falimentului.

Prin decizia contestată a fost admisă parţial cererea de plată, respectiv pentru suma de 990 RON cu titlu de daune morale, cu motivarea că despăgubirea a fost cuantificată la 110 RON/zi de îngrijire medicală, fără a se arăta în concret ce etalon a fost folosit pentru stabilirea daunelor morale acordate.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 154 din data de 17 ianuarie 2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca neîntemeiată excepţia inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, astfel cum a fost precizată; a anulat în parte decizia nr. 16619/28.08.2018, respectiv în ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată; a obligat pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.456 RON cu titlu de daune morale, dar şi la plata sumei de 350 RON cu titlu de cheltuieli de judecată.

În esenţă, instanţa de fond a reţinut aplicabilitatea Deciziei nr. 142/26.05.2016, prin care se aprobă procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, precum şi anexa nr. 1 a acesteia, în temeiul căreia a stabilit că valoarea medie pentru despăgubirile morale ca urmare a vătămării corporale în cazul în care numărul de îngrijiri medicale este mai mic de 60, este de 494 RON.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 şi prevederile art. 483 şi urm. C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate.

A invocat motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa, în principal a respingerii contestaţiei reclamantei ca nefondată şi menţinerii ca temeinică şi legală a Deciziei nr. 16619/28.08.2018 emisă de pârât în dosarul de daună înregistrat sub nr. x, iar în subsidiar să nu oblige pârâtul la o sumă mai mare faţă de sumele menţionate în cadrul Anexei nr. 3 din Procedura de soluţionare amiabilă a pretenţiilor pecuniare (materiale şi morale) izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces stabilită în cadrul Deciziei nr. 74/02.08.2018; precum şi obligarea intimatei-reclamante la plata cheltuielilor de judecată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul-pârât a susţinut nelegalitatea hotărârii de fond din perspectiva motivelor de casare reglementate de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ.

În dezvoltarea recursului a arătat că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că se impune acordarea daunelor morale până la concurenţa sumei de 3.456 RON prin raportare la valoarea medie a despăgubirilor în cuantum de 494 RON/zi conform Anexei nr. 1 - parte integrantă a Deciziei nr. 142/26.05.2016 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, prin care s-a adoptat Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese. În acest sens, a subliniat că decizia amintită a fost abrogată prin Decizia nr. 74/02.08.2018 a Directorului General al Fondului de Garantare a Asiguraţilor, prin care au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice de acordare a daunelor morale, pe care le enunţă.

În continuare, a enumerat actele normative prin care se reglementează procedurile de administrare şi de utilizare a resurselor financiare ale Fondului de Garantare, respectiv Legea nr. 213/2015 şi Norma ASF nr. 16/2015, şi a precizat că Fondul a adoptat Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese adoptând criterii proprii de determinare a unor praguri valorice, în scopul evitării discriminării în acest domeniu.

A considerat recurentul că instanţa de fond a aplicat în mod greşit principiul neretroactivităţii legii, reţinând că nu este aplicabilă Decizia nr. 74/02.08.2018, întrucât a fost adoptată ulterior solicitării de plată a reclamantei din 21.02.2017, deşi aceasta era de imediată aplicare, producând efecte chiar de la data adoptării.

Prin urmare, pârâtul nu putea fi obligat la o sumă mai mare decât cea indicată în procedura în vigoare la data analizării cererii de plată din data de 14.08.2018, având în vedere necesitatea respectării principiului egalităţii de tratament în procesul de soluţionare a pretenţiilor de despăgubire, în considerarea căreia au fost stabilite criteriile determinante şi praguri valorice în funcţie de gravitatea vătămării şi numărului de zile de îngrijiri medicale, prin procedura de soluţionare a pretenţiilor pecuniare izvorâte din vătămări corporale sau decese.

A subliniat faptul că Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu preia funcţiile unui asigurător, ci acoperă despăgubirile pentru creditorii societăţilor de asigurare aflate în faliment, în scopul evitării arbitrariului în procesul de acordare a daunelor înţelegând să stabilească cuantumul despăgubirilor solicitate de creditorii de asigurare în conformitate cu procedura internă standardizată, care nu contravine prevederilor legale şi nu este de natură a leza dreptul persoanei îndreptăţite a primi daune morale, având, dimpotrivă, rolul de a asigura transparenţa în adoptarea soluţiei administrative.

În procesul de stabilire a despăgubirilor pentru daunele morale solicitate de creditorii de asigurare, Fondul a considerat, în principiu, că nicio sumă de bani nu are capacitatea virtuală de a-l repara, daunele morale nereprezentând preţul plătit pentru suferinţele psihice, ci o reparaţie simbolică stabilită în funcţie de cirscumstanţele personale ale asiguratului, din perspectiva consecinţelor în planul vieţii sale personale şi sociale, astfel încât să constituie o justă compensaţie şi nu o îmbogăţire fără justă cauză.

În plus, a subliniat că suma datorată cu titlu de daune materiale trebuie cuantificată corespunzător documentelor justificative depuse şi care au legătură directă cu vătămarea suferită, impunându-se cuantificarea sumei cu titlu de daune morale, în lipsa oricăror criterii legale, cu respectarea principiilor nediscriminării celorlalţi creditori de asigurare şi al proporţionalităţii.

Faţă de considerentele prezentate, a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinţei recurate şi rejudecarea cauzei cu consecinţa respingerii în tot a contestaţiei formulate de reclamantă şi menţinerii în integralitate a Deciziei nr. 16619/28.08.2018, ca temeinică şi legală. În subsidiar, a solicitat instanţei de recurs să aibă în vedere faptul că nu poate fi obligat la o sumă mai mare decât cea cuprinsă în procedura în vigoare, respectiv nu poate fi acordată o sumă mai mare de 125 RON/zi de îngrijiri medicale, în conformitate cu pragul 1 al Anexei 3 din Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămare corporală sau deces.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare faţă de recursul promovat în cauză de către recurentul-pârât.

5. Considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate de recurent şi a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte constată că recursul formulat de recurentul-pârât este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.

5.1. Analizând sentinţa recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., invocat de recurentul-pârât în preambulul cererii de recurs, Înalta Curte reţine că, deşi a fost invocat acest motiv de casare, în susţinerea acestuia nu au fost formulate critici concrete.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., "Casarea unor hotărâri se poate cere numai pentru următoarele motive de nelegalitate: 6. când hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii, ori numai motive străine de natura cauzei".

Din lecturarea cererii de recurs se poate observa că recurentul nu a arătat în mod clar care sunt motivele contradictorii sau străine de natura cauzei sau care ar fi trebuit să fundamenteze soluţia instanţei de fond, astfel încât se constată că motivul prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. a fost invocat doar în mod formal, nefiind aduse critici concrete hotărârii instanţei de fond.

De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurent pe această cale se invocă, în esenţă, o greşită interpretare şi aplicare a dispoziţiilor legale incidente, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., însă ipotezele cuprinse în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. nu pot fi reţinute.

5.2. Verificând sentinţa recurată prin prisma cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că potrivit acestui motiv de nelegalitate, casarea unor hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu si a legii procesuale.

Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii, atunci când instanţa a recurs la textele de lege aplicabile spetei dar, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit. În cauza de fată aceste motive sunt incidente, după cum vom arăta în continuare.

Criticile recurentului-pârât, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., vizează interpretarea şi aplicarea greşită de către instanţa de fond a dispoziţiilor legale ce reglementează acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare pentru acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a vătămărilor cauzate de evenimentele rutiere asigurate.

În esenţă, chestiunea supusă analizei priveşte cuantumul despăgubirii stabilite prin decizia emisă de pârât, în raport de criteriile şi sistemul de evaluare utilizate pentru determinarea acestei valori.

Prin Decizia nr. 16619/28.08.2018 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a fost admisă cererea de plată a despăgubirilor pentru suma de 990 RON daune morale, fiind respinsă cererea de plată cu privire la diferenţa pretinsă, reţinând pârâtul în acest sens că în procesul de stabilire a cuantumului daunelor morale se va raporta la consecinţele negative suferite de victimă, atât pe plan fizic, cât şi pe plan psihic şi la intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe, în măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială, profesională. Totodată, a reţinut că în analiza cererii de plată se vor stabili despăgubirile într-o măsură în care să nu se ajungă la o îmbogăţire fără just temei a petentei, cu individualizarea daunelor prin raportare la circumstanţele concrete ale producerii evenimentelor.

În justificarea cuantumului despăgubirilor stabilite au fost invocate prevederile Normei ASF nr. 14/2011 şi ale Legii nr. 213/2015, decizia fiind emisă în temeiul art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 coroborat cu art. 19 din Legea nr. 503/2004.

Reclamanta A. a solicitat anularea parţială a acestei decizii şi obligarea pârâtului la plata despăgubirilor determinate prin raportare la suma de 494 RON/zi de îngrijire medicală stabilită la nivelul anilor 2011-2012 cu titlu de valoare medie a despăgubirilor datorate pentru vătămări care au cauzat un număr mai mic de 60 de zile de îngrijiri medicale, conform Deciziei nr. 142/26.05.2016 - Anexa nr. 1.

Prima instanţă a apreciat întemeiate susţinerile reclamantei, admiţând acţiunea acesteia şi anulând în parte actul administrativ contestat în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de plată, în acest sens obligând pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 3.456 RON cu titlu de daune morale, sumă indicată în anexa 3 la procedură, reţinându-se că decizia de plată a sumei de 110 RON/zi de îngrijiri medicale nu are nicio justificare prin raportare la vechea sau noua Procedură de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese.

Recurentul-pârât susţine că instanţa de fond a apreciat în mod greşit că se impune acordarea daunelor morale până la concurenţa sumei de 3.456 RON raportat la valoarea medie a despăgubirilor în cuantum de 494 RON/zi conform Anexei nr. 1 - parte integrantă a Deciziei nr. 142/26.05.2016, de adoptare a procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, din moment ce această decizie a fost abrogată prin Decizia nr. 74 din 02.08.2018, de imediată aplicabilitate, în cadrul căreia au fost stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice în vederea acordării daunelor morale.

Înalta Curte reţine că, de principiu, cuantumul despăgubirilor morale stabilit de prima instanţă, conform circumstanţelor particulare, reprezintă o chestiune ce ţine de temeinicia hotărârii şi nu de nelegalitate şi este necenzurabilă pe calea de atac a recursului.

Cu toate acestea, analizând recursul din perspectiva normelor de drept apreciate a fi fost încălcate, Înalta Curte reţine că rolul Fondului, în conformitate cu dispoziţiile art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, este acela de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta garantând, potrivit art. 2 alin. (3) din lege, plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, potrivit art. 5 din lege.

Intimata-reclamantă este creditor de asigurare, potrivit art. 4 alin. (1) lit. b) pct. iii) din Legea nr. 213/2015 şi are dreptul să primească despăgubiri morale, în urma insolvenţei asigurătorului S.C. B. S.A., ca efect al producerii evenimentului rutier din data de 28.07.2013.

În ceea ce priveşte cuantificarea şi acordarea daunelor morale solicitate de creditorii de asigurare este important a se reţine, pentru început, că fiecare cauză comportă particularităţile sale din perspectiva gradului de severitate al atingerilor aduse drepturilor nepatrimoniale protejate de lege şi de aceea nu poate fi stabilit un cuantum fix, general valabil pentru orice situaţie în care sunt vătămate drepturile cu conţinut nepatrimonial.

Întinderea prejudiciului cauzat prin încălcarea drepturilor nepatrimoniale nu poate fi cuantificat potrivit unor criterii matematice sau economice, astfel încât, în funcţie de împrejurările concrete ale speţei, instanţa acordă despăgubiri apte să constituie o indemnizaţie pentru satisfacţie echitabilă. În materia daunelor morale, principiul reparării integrale a prejudiciului nu poate avea decât un caracter aproximativ, fapt explicabil în raport de natura neeconomică a respectivelor daune, imposibil a fi echivalate material.

Aşadar, scopul acordării daunelor morale este acela de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate pentru pierderea suferită, fără a avea pretenţia însă ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii, acesta fiind motivul pentru care regulile de evaluare a cuantumului acestora este diferit de modalitatea de stabilire a daunelor materiale.

Înalta Curte are în vedere în acest sens şi susţinerile recurentului-pârât F.G.A., potrivit cărora acesta nu este chemat să repare prejudiciul suferit de reclamantă în locul asigurătorului care a intrat în insolvenţă, ci este chemat în nume propriu, în scop de garantare a persoanelor prejudiciate de intrarea în insolvenţă a asigurătorului asupra faptului că acestea vor fi despăgubite.

Prin urmare, se reţine că nu are loc o înlocuire a debitorului obligaţiei de plată a despăgubirii cu un nou debitor, ca urmare a intrării primului în faliment, ci, la momentul deschiderii procedurii iau naştere în patrimoniul reclamantului şi al pârâtului, în temeiul Legii nr. 213/2015, dreptul şi obligaţia corelativă de garantare a despăgubirii, care însă poate fi plafonată de legiuitor şi a cărei executare este supusă, din punct de vedere procedural, unor norme speciale, derogatorii.

Este de observat faptul că, potrivit art. 49 din Norma ASF nr. 14/2011, forma în vigoare în perioada de referinţă, "La stabilirea despăgubirilor în cazul vătămării corporale sau al decesului unor persoane, se au în vedere următoarele: 1. În caz de vătămare corporală: f) daunele morale: în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România".

Prezintă relevanţă pe subiectul în discuţie art. 2 alin. (3) din Legea nr. 213/2015 din ale cărui dispoziţii rezultă că, în aplicarea legii, Fondul de Garantare a Asiguraţilor are dreptul de a stabili proceduri interne privind modul de cuantificare a daunelor morale şi, dat fiind că aceste proceduri reprezintă rezultatul cercetării jurisprudenţei în materie, Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese reprezintă un criteriu obiectiv în stabilirea cuantumului daunelor morale.

În cauză, în procedura de evaluare a despăgubirilor morale instanţa de fond a avut în vedere Decizia FGA nr. 142/2016, ţinând cont de faptul că nu există dispoziţii legale exprese cu privire la modalitatea în care trebuie evaluat cuantumul despăgubirilor morale, iar această procedură utilizată de pârât în evaluarea daunelor morale reprezintă un criteriu obiectiv de evaluare a prejudiciului, în condiţiile în care această procedură internă a fost elaborată, la rândul său, prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Recurentul-pârât a susţinut că procedura internă aprobată prin Decizia nr. 142/2016, amintită mai sus, a fost abrogată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, prin care a fost stabilită acordarea daunelor morale prin raportare la consecinţele suferite de victima evenimentului asigurat, fiind stabilite criterii determinante pe 3 praguri valorice, ale căror prevederi le enunţă, învederând că procedura aplicabilă este aceasta din urmă.

Susţinerile recurentului-pârât sunt contrazise însă de conţinutul Deciziei nr. 16619/28.08.2018, contestată în cauză, din care nu rezultă că Fondul de Garantare a Asiguraţilor ar fi avut în vedere criteriile stabilite prin Procedura de evaluare a despăgubirilor morale aprobată prin Decizia nr. 74/02.08.2018, ci, dimpotrivă, acesta face referire la Decizia nr. 142/26.05.2016.

În ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale cuvenite reclamantei A. pentru repararea prejudiciului cauzat în urma accidentului rutier din 28.07.2013, Înalta Curte constată că în cauză sunt aplicabile prevederile Procedurii de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare izvorâte din cazuri de vătămări corporale sau decese, prin care au fost stabilite criterii de determinare a unor praguri valorice, procedură aprobată prin Decizia nr. 142/26.05.2016, în vigoare la data formulării cererii de plată.

În acest sens este de observat că Procedura internă prevede valori medii pentru despăgubirile morale ca urmare a vătămării corporale, prin raportare la numărul de zile de îngrijiri medicale, cuantumul concret al despăgubirii impunându-se a fi stabilit în raport de anumiţi indicatori particulari fiecărei speţe.

Astfel, potrivit procedurii interne aplicate de pârâtul F.G.A., se reţine că pentru calcularea sumei cuvenite cu titlu de daune morale sunt avute în vedere numărul de zile necesare recuperării şi consecinţele vătămării.

Există, aşadar, elemente obiective în raport de care să poată fi analizat şi apreciat cuantumul despăgubirilor morale la care este îndreptăţită persoana vătămată, potrivit Legii nr. 213/2015.

Aşa fiind, numărul de îngrijiri medicale se stabileşte prin raportare la elemente obiective, de natură a dovedi existenţa unui prejudiciu şi întinderea acestuia, cum de altfel şi recurentul a susţinut, precizând acesta că nu se poate pune semnul egalităţii între o persoană care a avut nevoie pentru vindecare de un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, s-a recuperat integral, nu a suferit vreo intervenţie chirurgicală şi nu i-a fost redusă capacitatea de muncă, cu o persoană care a suferit 70 de zile de îngrijiri medicale şi căreia leziunile produse i-au lăsat urme vizibile, sub acest aspect despăgubirea stabilită de instanţa de fond nefiind justificată.

Într-adevăr, durata îngrijirilor medicale stabilite ca fiind necesare pentru vindecarea traumatismelor suferite de reclamantă poate fi pertinentă în stabilirea daunelor morale şi materiale acordate pentru compensarea suferinţelor fizice îndurate în această etapă a recuperării. Cu toate acestea, numărul de zile de îngrijiri medicale nu reprezintă criteriul determinant în stabilirea prejudiciului moral încercat de aceasta urmare a accidentului, urmând a fi avute în vedere şi consecinţele suferite în plan fizic, psihic, social şi familial.

În speţă, în ceea ce priveşte justificarea daunelor morale produse, Înalta Curte ia act de faptul că din probaţiunea administrată, respectiv actele medicale ataşate cererii de plată: fişa de examinare medicală nr. 46848/28.07.2013, buletinul de examen ecografic şi buletinul de examen radiologic, scrisoarea medicală şi biletul de externare, rezultă că intimata-reclamantă a fost spitalizată ca urmare a vătămării integrităţii corporale din data de 28.07.2013, necesitând pentru vindecare un număr de 8-9 zile de îngrijiri medicale, în urma examenului radiologic efectuat nefiind identificate leziuni posttraumatice vizibile.

Prin urmare, din probatoriul medical administrat în cauză reiese că aceasta a fost pasager al unui autoturism implicat în evenimentul rutier din data de 28.07.2013, în urma prezentării la unitatea de primiri urgenţe a Spitalului Clinic de Urgenţă Bucureşti fiind diagnosticată cu " accident rutier TCC Minor Nivel 0 contuzie umăr drept, contuzie picior stâng plagă contuză picior stâng faţa dorsală", din înscrisurile medicale coroborate cu actele eliberate de organele de cercetare penală rezultând că leziunile suferite au provenit din accidentul rutier produs la data de 28.07.2013 din culpa persoanei asigurate la S.C. B. S.A..

Prin răspunsul la întâmpinarea formulată în cauză, reclamanta a arătat că a suferit consecinţe negative în plan social şi psihic, însă nu a probat aceste susţineri, pentru a se putea aprecia asupra intensităţii cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, precum şi în ce măsură drepturile nepatrimoniale ocrotite de Constituţie i-au fost lezate.

Înalta Curte reţine că scopul acordării daunelor morale constă în realizarea, în primul rând a unei satisfacţii morale, pentru suferinţe de acelaşi ordin, şi nu a unei satisfacţii patrimoniale, iar, spre deosebire de despăgubirile materiale care se stabilesc pe bază de probe directe, despăgubirile pentru daunele morale se stabilesc pe baza evaluării instanţei de judecată.

Este o certitudine faptul că leziunile suferite de persoana vătămată în urma accidentului rutier, investigaţiile efectuate, precum şi tratamentele prescrise în vederea recuperării sale au produs o suferinţă fizică şi psihică, împiedicat-o să-şi desfăşoare viaţa cotidiană în aceleaşi condiţii ca şi înainte de accident.

Însă, în privinţa cuantumului acordat reclamantei Înalta Curte apreciază, în raport de probatoriul administrat în cauză, că instanţa de fond a aplicat şi interpretat în mod greşit prevederile legale incidente, obligându-l pe pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor la plata către reclamantă a diferenţei în cuantum de 3.456 RON cu titlu de daune morale, apreciind că este firesc a se avea în vedere suma de 494 RON/zi de îngrijiri medicale, indicată în anexa la vechea procedură, sumă superioară pragului minim de 125 RON.

Având în vedere lipsa unor dispoziţii legale exprese din care să rezulte modalitatea de cuantificare a despăgubirilor solicitate cu titlu de daune morale, se va avea în vedere procedura internă a recurentului-pârât, elaborată, la rândul său, în temeiul legii şi prin raportare la evoluţia practicii judiciare în materie.

Aşa fiind, în raport de probatoriul medical administrat în cauză şi de prevederile procedurii interne a pârâtului, Înalta Curte apreciază că suma de 1350 RON (în loc de 3456 RON) cu titlu de daune morale este îndestulătoare pentru a indemniza prejudiciul suferit, în acest sens luând act de înscrisurile medicale din care rezultă caracterul minor al gravităţii leziunilor suferite, precum şi de faptul că cele învederate de intimata-reclamantă, şi anume că a suferit consecinţe negative în plan social şi psihic în urma accidentului rutier, nu au fost susţinute de un material probator corespunzător.

Totodată, având în vedere dificultatea de apreciere a unui prejudiciu nepatrimonial care ulterior se materializează în prejudiciu patrimonial şi în stabilirea căruia judecătorul are rolul de a realiza un echilibru între prejudiciul produs şi respectarea drepturilor tuturor părţilor din proces, s-a ţinut cont de faptul că indemnizarea victimei nu trebuie să fie speculativă, ci să reprezinte o reparare suficientă a prejudiciului suferit, fără a genera o îmbogăţire fără just temei, în acest fel respectându-se principiul proporţionalităţii.

Pe cale de consecinţă, raportat la cele mai sus menţionate, Înalta Curte constată că este întemeiat motivul de recurs referitor la stabilirea daunelor morale într-un cuantum excesiv de 3456 RON şi apreciază că se impune reducerea cuantumului acestora la suma de 1350 RON, prin această reducere stabilindu-se un anumit echilibru între prejudiciul moral produs şi despăgubirile acordate, în măsură să permită intimatei-reclamante atenuarea suferinţelor morale fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Cât priveşte solicitarea recurentului-pârât de acordare a cheltuielilor de judecată efectuate în recurs, Înalta Curte reţine că acestea reprezintă suma de bani în care se regăsesc toate cheltuielile pe care partea care a câştigat procesul le-a efectuat în cadrul litigiului soluţionat prin hotărârea judecătorească.

Potrivit art. 451 alin. (1) din C. proc. civ., "Cheltuielile de judecată constau în taxele judiciare de timbru şi timbrul judiciar, onorariile avocaţilor, ale experţilor şi ale specialiştilor numiţi în condiţiile art. 330 alin. (3), sumele cuvenite martorilor pentru deplasare şi pierderile cauzate de necesitatea prezenţei la proces, cheltuielile de transport şi, dacă este cazul, de cazare, precum şi orice alte cheltuieli necesare pentru buna desfăşurare a procesului".

Astfel, se observă că sumele solicitate cu titlu de cheltuieli de judecată pornesc de la principiul independenţei procesuale a fiecărei părţi în procesul civil şi, totodată, au caracter de sancţiune procedurală, iar ca fundament răspunderea civilă delictuală şi culpa procesuală a părţii care a căzut în pretenţii.

În speţă, recurentul-pârât a solicitat acordarea cheltuielilor de judecată constând în taxa judiciară de timbru în cuantum de 200 RON, conform documentelor justificative depuse la dosar, în condiţiile art. 452 C. proc. civ.

Conform art. 453 alin. (1) C. proc. civ., "Partea care pierde procesul va fi obligată, la cererea părţii care a câştigat, să îi plătească acesteia cheltuieli de judecată".

În acest context, având în vedere soluţia definitivă de admitere a recursului formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor în contradictoriu cu intimata-reclamantă A., în aplicarea dispoziţiilor ar. 453 alin. (1) C. proc. civ. enunţate supra, Înalta Curte va obliga intimata-reclamantă, în calitate de parte care a pierdut procesul, la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs reprezentând taxa judiciară de timbru.

6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse la pct. 5 din prezenta decizie, Înalta Curte, în temeiul art. 496 alin. (1) C. proc. civ., raportat la art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, va admite recursul, va casa în parte sentinţa recurată, şi, rejudecând, va obliga pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1350 RON, în loc de 3456 RON, cu titlu de daune morale, va menţine în rest dispoziţiile sentinţei şi va obliga intimata-reclamantă la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs. Va fi menţinută soluţia primei instanţe, de respingere ca neîntemeiată a excepţiei inadmisibilităţii acţiunii, invocată de pârât, întrucât părţile nu au formulat critici în privinţa acesteia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 154 din 17 ianuarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, rejudecând:

Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 1350 RON, în loc de 3456 RON, cu titlu de daune morale.

Menţine, în rest, dispoziţiile sentinţei.

Obligă intimata-reclamantă la plata către recurentul-pârât a sumei de 200 RON cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 19 mai 2021.