Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2920/2021 AI generated

Administrative sanction annulment in insurance regulation: Failure to establish specific personal fault and improper application of specialized contraventional derogation from the general code

Case Number Decizia nr. 2920/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Romania dismissed both the principal and incident appeals, thereby upholding the lower court's decision to annul the sanctioning administrative decision issued by the Financial Supervisory Authority (ASF) against a corporate vice-president; the plaintiff prevailed in having the sanction annulled. The dispute involved a challenge to a 10,000 RON fine imposed for two contravenions: the late transmission of complaint analysis notes to the regulator and the failure to register complaints in the central complaint register. While the appellate court initially based its annulment on the Authority's failure to individually specify sanctions for multiple contravenctions in violation of the general contraventional regime, the Supreme Court rejected this specific procedural ground, determining that the specialized insurance legislation explicitly permitted applying a single fine for the most serious offense in cases of plural contravenions. However, the Supreme Court affirmed the annulment on the merits, holding that the administrative decision was legally insufficient because it failed to establish the specific personal fault (culpa) of the executive, relying instead on a presumption of objective liability based on her generic role and the company's internal regulations, which did not explicitly assign her responsibility for the specific complaints handling department where the violations occurred. The decisive legal basis included the specialized provisions of the Law on Insurance and Reinsurance regarding sanctioning procedures and individualization of fines, contrasted with the general contraventional ordinance, and the principle that administrative contraventional liability requires the specific demonstration of fault rather than mere objective managerial presence.

Legislator headnote

AI generated

art. 42 din Legea nr. 32/2000, art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015, art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, art. 488 pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 488 din C. proc. civ; Administrative sanction annulment in insurance regulation: Failure to establish specific personal fault and improper application of specialized contraventional derogation from the general code: le privind respectarea exigenţelor motivării deciziilor de sancţionare ASF reprezintă rezultatul unei încălcări şi aplicări greşite a normelor de drept ma­terial, respectiv a dispoziţiilor art. 163 alin. (11) şi (12) din Legea 237/2015.

Keywords

AI generated
insurance regulation administrative sanction personal liability procedural violations administrative complaint general legal principle

Cited Legislation

AI generated
art. 42 din Legea nr. 32/2000
Potrivit art. 42 din Legea nr. 32/2000, aplicabilă societăţilor de asigurare până în data de 01.01.2016, în toate problemele privind reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare se aplică dispoziţiile legii speciale, aceasta fiind de strictă interpretare.
art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015
In conformitate cu dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015, coroborat cu art.
art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000
237/2015, coroborat cu art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, contravenţia privind nerespectarea, de către societăţi şi de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice, a reglementărilor emise de A.S.F.
art. 488 pct. 8 din C. proc. civ
Sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
461 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.
art. 488 din C. proc. civ
Nulitatea recursului pentru neîndeplinirea obligaţiei de a motiva şi a încadra recursul în motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ
In drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct.
art. 489 alin. (2) din C. proc. civ
Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 18 mai 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

I.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 22.02.2017 sub numărul de dosar x/2017, reclamanta A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară: în principal, anularea în totalitate a deciziei nr. 68/19.01.2017 emise de ASF, cu consecinţa înlăturării în întregime a sancţiunii aplicate; în subsidiar, anularea în parte a deciziei nr. 68/19.01.2017 emise de ASF, cu consecinţa diminuării sancţiunii impuse, chiar schimbarea ei cu avertismentul; obligarea ASF la plata cheltuielilor de judecată.

I.2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa nr. 4623 pronunţată în data de 28 noiembrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis cererea, dispunând anularea Deciziei nr. 68/19.01.2017 emisă de pârâta ASF.

I.3. Cererile de recurs

I.3.1. Recursul principal formulat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară

Pârâta AUTORITATEA DE SUPRAVEGHERE FINANCIARĂ (A.S.F.) a formulat recurs împotriva sentinţei de mai sus, prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei, iar după rejudecare, respingerea cererii de chemare în judecată ca neîntemeiată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

În sentinţa recurată, instanţa de fond reţine, pe de o parte, faptul că în Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare există o procedură specială de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite de către societăţile de asigurare şi persoanele care fac parte din conducerea acestora, sau de cele care deţin funcţii- cheie ori alte funcţii critice, constatând că în final se aplică şi execută o singură sancţiune contravenţională, însă, pe de altă parte, concluzionează că reclamanta a fost sancţionată cu încălcarea dispoziţiilor art. 10 alin. (1) şi (2) din O.G nr. 2/2001.

Recurenta a arătat că prin Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată parţial începând cu dala de 01.01.2016, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2015, a fost reglementată activitatea de asigurare şi reasigurare, inclusiv supravegherea asigurătorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitate în sau din România.

Potrivit art. 42 din Legea nr. 32/2000, aplicabilă societăţilor de asigurare până în data de 01.01.2016, în toate problemele privind reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare se aplică dispoziţiile legii speciale, aceasta fiind de strictă interpretare.

Este adevărat că Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 stabileşte regimul juridic general al răspunderii contravenţionale, dar atât Legea nr. 32/2000 cât şi Legea nr. 237/2015 sunt, în raport de aceasta ordonanţă, legi speciale potrivit principiului specialia generalibus derogant. Astfel, prin dispoziţii cu caracter evident derogatoriu de la dreptul comun, a fost instituită o procedură aparte de control exercitat de către recurenta pârâtă, modul de constatare a faptelor contravenţionale şi de aplicare a sancţiunilor, inclusiv elementele pe care trebuie să le conţină decizia de sancţionare.

De altfel, chiar în cuprinsul O.G. nr. 2/2001 se precizează faptul că prevederile acesteia se aplica numai în măsura în care prin legi speciale nu se prevede altfel.

Mai mult decât atât, o parte dintre deciziile privind sancţionarea cu amendă a unor persoane semnificative ale societăţilor de asigurare au fost supuse controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ şi fiscal competente, care a statuat că prin dispoziţii cu caracter evident derogatoriu de la dreptul comun au fost instituite o procedură aparte de control, un mod de constatare a faptelor contravenţionale şi de aplicare a sancţiunilor, inclusiv elementele pe care trebuie să le conţină decizia de sancţionare a asigurătorilor ori a persoanelor semnificative ale acestora.

Aşadar, modalitatea de adoptare a deciziilor de aplicare a sancţiunilor de către A.S.F. este cea reglementată de legislaţia specială, care îi conferă dreptul de a constata şi sancţiona săvârşirea de contravenţii de către entităţile autorizate, controlate şi/sau supravegheate de A.S.F, respectiv de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice la entitatea în cauză.

În sensul dispoziţiilor legii speciale, decizia de sancţionare emisă are natura actului administrativ sancţionator, iar procesul-verbal de control caracterul premergător ce, indiscutabil stă Ia baza emiterii deciziei. Prin urmare, în condiţiile în care legea specială stabileşte un alt mod de constatare şi sancţionare a contravenţiilor săvârşite în materia asigurărilor, reţinerile instanţei de fond sub acest aspect sunt susceptibile a fi criticate sub aspectul netemeiniciei şi aplicării greşite a legii în raport de situaţia de fapt constatată.

In conformitate cu dispoziţiile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015, coroborat cu art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, contravenţia privind nerespectarea, de către societăţi şi de către persoanele care fac parte din conducerea acestora sau de către cele care deţin funcţii-cheie ori alte funcţii critice, a reglementărilor emise de A.S.F. in aplicarea prezentei legi se sancţionează, în cazul persoanelor fizice cu (. . . . . . . . . .) alin. (4) lit. b) amendă de la 10.000 RON la 1.000.000 RON, sau tina dintre sancţiunile contravenţionale complementare prevăzute de lege. În cazul constatării săvârşirii a două sau mai umile contravenţii, se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă, prin derogare de la prevederile art. 10 alin. (2) din Ordonanţa Guvernului nr. 2/2001 (.,.,). Or, în spiritul acestui raţionament, algoritmul urmat de Consiliul A.S.F. la dispunerea măsurii sancţionatorii reiese din modul de aplicare a acesteia, respectiv din însuşi actul administrativ contestat, ce conţine în esenţă, raţiunea de drept ce a fost aplicată situaţiei de fapt reţinute.

Prima instanţă s-a aflat în eroare în raport de aceste dispoziţii, în sentinţa recurată aceasta redând că în sarcina reclamantei au fost reţinute două contravenţii, însă este aplicată o singură sancţiune.

În lumina dispoziţiilor Legii nr. 237/2015, amintite în cele de mai sus, sancţiunea contravenţională aplicată de către Consiliul A.S.F. prin Decizia ASF nr. 68/2017 este amenda în cuantum de 10.000 RON, minimul legal, aplicată în mod legal şi temeinic, ceea ce reprezintă individualizarea corectă, circumslanţiată în mod obiectiv, a tuturor elementelor de drept şi de fapt.

În mod netemeinic, fără să analizeze aprofundat circumstanţele cazului, instanţa de fond realizează o interpretare eronată a situaţiei reflectată în cuprinsul deciziei de sancţionare.

În ceea ce priveşte tragerea la răspundere a persoanei fizice, pentru deficienţele constatate în activitatea Asigurătorului, intimata reclamanta a fost sancţionată în calitate Vicepreşedinte Directorat al B. S.A., faptele reţinute în sarcina sa fiind redate pe larg în documentaţia şi în actul administrativ contestat. Astfel, societatea este ţinută răspunzătoare alături de organele sale statutare, atât potrivit dispoziţiilor legale incidente cât şi a reglementărilor interne ale societăţii.

În conformitate cu prevederile art. 25. alin. (1) din Legea nr. 237/2015 - Conducerii societăţilor îi revine răspunderea privind respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare.

Pe fondul cauzei, se reiterează situaţia de fapt şi se arată că prin Decizia nr. 68/19.01.2017, A.S.F. a dispus sancţionarea acesteia cu amendă minimă, în cuantum de 10.000 RON, în calitatea sa de VicePreşedinte Directorat B., pentru că nu a dispus masurile necesare în vederea respectării prevederilor legale în vigoare, printre considerentele reţinute aflându-se următoarele:

- în ceea ce priveşte coordonarea activităţii comitetului de analiză şi soluţionare a petiţiilor din cadrul societăţii B., se constată că persoanele care fac parte din directoratul acesteia nu au dispus măsuri de cercetare, analiză detaliată şi rezolvare rapidă şi temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenţi, cu respectarea strictă a prevederilor legale şi contractuale în vigoare. In cazul a mai multor petiţii, referitoare la modul de soluţionare a dosarelor de daună RCA, s-a constatat că notele de fundamentare întocmite de comitetul de analiză şi soluţionare a petiţiilor, au fost transmise A.S.F. peste termenul de maximum 10 zile.

- Din verificarea eşantionului de dosare de daună avizate (RCA), au fost identificate petiţii primite direct de Asigurător de Ia petenţi care nu au fost înregistrate în Registrul Unic de Petiţii, fiind încălcate dispoziţiile Normei A.S.F. nr. 24/2014.

Prin Decizia privind Comitetul de Analiză şi Soluţionare a petiţiilor nr. 54/24.09.2015, directoratul societăţii B. a aprobat componenţa comitetului de analiză şi soluţionare a petiţiilor. Decizia în cauză s-a semnat de către VicePreşedintele directoratului, în speţă intimata reclamantă.

In conformitate cu capitolul 6 din această procedura, identificată prin cod PS-02-01, ediţia 3, revizia 1, conducerea executivă este direct răspunzătoare de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere si rezolvare a petiţiilor adresate, de legalitatea soluţiilor adoptate si de comunicarea acestora în termenul leeal către A.S.F. si/sau petent, după caz.

De altfel, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al societăţii B., valabil în perioada controlata, fiecare membru al directoratului coordonează câte o linie de activitate/sferă de competentă, responsabilitatea nefiind limitată la un anumit departament/structura organizatorică din cadrul entităţii, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea referitoare la calculul rezervelor tehnice.

In conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare constituie contravenţie nerespectarea de către societăţi şi de către persoanele care fac parte din conducerea acestora a măsurilor stabilite prin actele de autorizare, supraveghere, reglementare şi control sau în urma acestora; precum şi influenţa susceptibila de a aduce atingere unei administrări corecte şi prudente a societăţii săvârşită de către conducerea acesteia sau de către persoanele care deţin funcţii-chcîe sau alte funcţii critice în cadrul societăţii.

Prin nerespectarea prevederilor legale incidente în materie, Consiliul A.S.F. a hotărât sancţionarea intimatei reclamante cu amendă minimă în cuantum de 10 000 RON.

În conformitate cu art. 2 alin. (1) lit. b) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 93/2012, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 6 alin. (2) si 5 din Legea cadru nr. 237/2015 în activitatea de asigurare - reasigurare, procesul de supraveghere realizat de A.S.F. este unul prospectiv, bazat pe riscuri şi se desfăşoară prin verificarea în permanenţă a activităţii societăţilor şi a respectării de către acestea a prevederilor legale. De asemenea, A.S.F. verifică raportările periodice şi informaţiile suplimentare transmise de societăţi şi efectuează controale la sediul acestora.

Sancţiunile se stabilesc de către Consiliul A.S.F. în baza proceselor-verbale încheiate ca urmare a controlului inopinat efectuat de echipele de control, desemnate în acest scop, la sediul asigurătorului, căruia îi este înmânat un exemplar al acestuia.

Referitor la controlul efectuat, acesta a vizat aspecte punctuale desprinse din o serie de petiţii privind activitatea de lichidare a daunelor, ce au relevat deficienţe în administrarea şi lichidarea corectă a daunelor RCA, precum şi pentru nerespectarea termenelor de plată şi soluţionare a dosarelor dauna. Totodată, din analiza numărului de petiţii înregistrate în cazul B., s-a constatai că acesta a crescut semnificativ în semestrul I anului 2016, însumând un număr de 703 petiţii, faţă de aceeaşi perioadă a anului 2015 (558).

Astfel după cum a arătat şi instanţei de fond, contrar susţinerilor părţii adverse, în documentele ce au stat la baza emiterii deciziei contestate, se regăsesc evidenţiate punctual disfuncţionalităţile sesizate în activitatea Asigurătorului, respectiv faptele săvârşite, dispoziţiile legale încălcate, raţionamentul urmat.

In drept, au fost invocate prevederile art. 488 pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

I.3.2. Recursul incident formulat de reclamanta A.

Reclamanta A. a formulat recurs incident împotriva considerentelor sentinţei, prin care a solicitat în­lăturarea acestora şi înlocuirea de către instanţa de recurs cu propriile considerente, menţinând soluţia cuprinsă în dispozitivul sentinţei, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:

Sentinţa a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material - motiv de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 din C. proc. civ.

Considerentele privind respectarea exigenţelor motivării deciziilor de sancţionare ASF reprezintă rezultatul unei încălcări şi aplicări greşite a normelor de drept ma­terial, respectiv a dispoziţiilor art. 163 alin. (11) şi (12) din Legea 237/2015.

Astfel, potrivit art. 163 alin. (12) din Legea 237/2015, deciziile de sancţionare emise de A.S.F. trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină, aceasta reprezentând o garanţie împotriva arbitrariuluî şi a dreptului la apărare. Aşadar, potrivit cerinţelor legale, decizia de sancţionare trebuie să conţină: (i) pe de o parte, descrierea faptelor prin care au fost încălca­te normele legale, iar (ii) pe de altă parte, textele legale care califică respectivele încălcări drept contravenţii.

Art. 163 alin. (12) dîn Legea 237/2015 nu menţionează expres gradul de detaliere pe care trebuie să îl îndeplinească prezentarea faptelor de către ASF. Cu toate acestea, un important reper în acest sens îl regăsim în art. 163 alin. (11) din Leaea 237/2015.

Pornind de la aceste dispoziţii legale, se pot observa care sunt criteriile în funcţie de care ASF este chemată să evalueze gravitatea faptelor constatate şi, eventual, să stabilească sancţiunea aplicabilă. Or, atât timp cât aceste criterii trebuie avute în vedere de către ASF şi sunt, pentru transparenţă, expres indica­te de lege, se impune firesc concluzia că motivarea în fapt şi în drept a actului de sancţionare trebuie să facă referire la toate aceste elemente.

De altfel, aceste criterii sunt indispensabile activităţii de control exercitată de ASF şi, numai prin aplicarea acestora, agentul constatator poate să facă o corectă evaluare a gravităţii faptelor şi legală individualizare a sancţiunii contravenţiona­le. Mai mult, decizia atacată este un act administrativ individual supus controlului ju­decătoresc. Chemată să verifice legalitatea acesteia, instanţa de judecată tre­buie să regăsească în conţinutul deciziei toate acele argumente de fapt şi drept pe care autoritatea administrativă şi-a întemeiat sancţiunea, verificarea legalităţii actului putând fi realizată numai în baza aspectelor expres înscrise în cadrul acestui act administrativ.

Aşa cum a arătat şi în faţa primei instanţe, decizia a fost emisă cu ignora­rea acestor cerinţe legale privitoare la motivarea în fapt şi în drept întrucât aceasta se limitează la a reda observaţii vagi şi generale cu privire la situaţia de fapt. Mai precis, decizia invocă unele disfuncţii în activitatea B. constând în întârzierea trimiterii către ASF a unor note de fundamentare întocmite de co­mitetul de analiză şi soluţionare a petiţiilor din cadrul B. şi neînregistrarea unor petiţii în registrul unic de petiţii. Aşadar, în legătură cu aceste fapte, acuzele nici măcar nu o privesc în mod direct, fiind formulate cu titlu general.

În ceea ce priveşte strict activitatea sa, se arată că reclamanta, în calitate de vicepreşedintă a directoratului, ar fi aprobat componenţa comitetului de analiză şi soluţionare a petiţiilor. Toto­dată, se mai menţionează şi faptul că, potrivit procedurii interne de soluţionare a petiţiilor, conducerea executivă este răspunzătoare pentru buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere şi rezolvare a petiţiilor adresate, dar şi că potrivit regulamentului intern al B., fiecare membru al directoratu­lui coordonează o linie de activitate/sferă de competenţă.

De asemenea, în legătură cu niciuna dintre faptele reţinute în sarcina sa nu este menţionată forma de vinovăţie, nu este indicat prejudiciul cauzat B. sau terţilor, nu se face menţiune de gradul de cooperare cu ASF şi eventualele antecedente în materia contravenţională.

Prin urmare, este evident că decizia nu respectă cerinţa motivării în fapt şi drept, aşa cum este ea impusă de art. 163 alin. (11) şi 12 din Legea 237/2015. Astfel, instanţa consideră în mod eronat că Decizia cuprinde motivarea în fapt şi în drept în privinţa aplicării sancţiunilor contravenţionale, aceasta nefăcând o analiză punctuală a respectării dispoziţiilor art. 163 alin. (11) şi (12) prin care sunt oferite criteriile în funcţie de care se poate aprecia această cerinţa. Mai pre­cis, prima instanţă nu a verificat în concret dacă aspectele de la alin. (11) au fost menţionate în Decizia 68 şi, implicit, dacă au fost avute în vedere de către ASF la momentul întocmirii actului sancţionator.

Recurenta-reclamantă a invocat, cu titlu de exemplu, considerentele reţinute în două decizii ale Curţii de Apel Bucureşti cu privire la nerespectarea cerinţei motivării în aplicarea sancţiunilor contravenţionale.

Având în vedere toate aceste aspecte, a solicitat înlocuirea considerentelor instanţei de fond potrivit cărora decizia ar fi motivată în fapt si în drept, şi reţinerea argumentelor pentru care decizia nu cu­prinde, în realitate, niciun temei de fapt si de drept care să fundamente­ze aplicarea sancţiunilor contravenţionale pentru faptele reţinute în sarcina sa.

În drept, au fost invocate prevederile art. 461 şi ale art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

I.4. Apărările formulate în cauză

I.4.1. Întâmpinarea formulată de reclamanta A.

Reclamanta A. a formulat întâmpinare la cererea de recurs formulată de ASF, prin care a solicitat, în principal, anularea recursului pentru neîncadrarea în motivele de casare prevăzute de art. 488 din Codul de pro­cedură civilă; în subsidiar, respingerea recursului ca neîntemeiat, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Nulitatea recursului pentru neîndeplinirea obligaţiei de a motiva şi a încadra recursul în motivele prevăzute limitativ de art. 488 din C. proc. civ.

Având în vedere modul în care a fost formulată cererea de recurs de către Recu­rentă, sancţiunea nulităţii este pe deplin incidentă cu privire la cererea de recurs formulată de ASF, prin prisma următoarelor considerente: criticile ASF aduse pe calea recursului se referă la temeinicia sentinţei, iar nu la legalitatea acesteia - critici ce nu pot fi analizate decât într-o cale de atac cu caracter devolutiv; criticile aduse de către ASF nu pot fi subsumate motivelor prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În plus, recurenta, probabil referindu-se la motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocă şi o pretinsă depăşire de către instanţa de fond a atribuţiilor puterii judecătoreşti, fără a indica în mod expres motivul de casare şi considerentele pentru care ar fi existat o ingerinţă în sfera atribuţiilor ASF.

Criticile Recurentei sunt de manieră generală, sens în care nu putem cunoaşte cu exactitate la ce anume se referă:

"S-ar putea spune şi ca instanţa de fond a intervenit într-o zonă de atribuţii care sunt exclusiv ale Autorităţii de Supraveghere Financiară, po­trivit dispoziţiilor Ordonanţei de Urgenţă nr. 93/2012 privind înfiinţarea, organiza­rea şi funcţionarea Autorităţii de Supraveghere Financiară."

În al doilea rând, din lecturarea recursului formulat de ASF, rezultă că se invocă aspecte care ţin de netemeinicia soluţiei instanţei de judecată şi nu pot fi formulate pe calea unui recurs.

Potrivit art. 489 alin. (2) din C. proc. civ.:

"Aceeaşi sancţiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488".

De altfel, şi în jurisprudenţa ICCJ s-a reţinut necesitatea încadrării stricte a criticilor formulate pe calea recursului în motivele limitative de casare prevăzute de lege. în ceea ce priveşte motivul de recurs constând în încălcarea/aplicarea greşită a legii, instanţa supremă a subliniat necesitatea identificării dispoziţiilor legale încăl­cate, precum şi arătarea modului în care s-a realizat încălcarea acestora.

Argumente subsidiare privind caracterul nefondat al recursului

Considerente privind motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Analizând criticile recurentei, nu se indică în niciun moment de ce sentinţa nu este motivată sau de ce aceasta ar conţine motive contradictorii. Mai mult decât atât, contrar celor susţinute de către recurentă, instanţa s-a referit în mod punctual la motivele de nelegalitate ale deciziei, arătând de ce era necesar ca sancţiunile aplicate pentru faptele contravenţionale reţinute să fie individualizate.

În acest sens, pentru înlăturarea oricărui caracter arbitrar al hotărârii judecăto­reşti, instanţa a procedat la explicitarea elementelor care lipsesc din decizie pentru ca aceasta sa aibă caracter legal prin prisma necesităţii de a individualiza fiecare sancţiune contravenţională reţinută de către ASF. De asemenea, instanţa a făcut referire atât la prevederile legale ce se susţine de către ASF că ar fi fost încălcate, la explicaţiile şi argumentele părţilor, cât şi la probe.

După cum s-a reţinut constant în practica instanţelor de control dar şi în doctrina de specialitate, motivarea unei hotărâri trebuie să înglobeze raţiunile pentru care s-a pronunţat o anumită hotărâre. Este esenţial ca soluţia pronunţată să aibă o motivare completă, denumită în doctrină ca suficientă.

Considerente privind motivul de casare prevăzut la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Analizând prevederile legale invocate de către ASF în susţinerea unui regim derogatoriu, se poate constata cu uşurinţă faptul că, în realitate, acestea nu derogă de la prevederile reţinute de către prima instanţă ci reglementează cu totul alte aspecte. Aceste prevederi legale, pe de o parte, abilitează ASF să desfăşoare activitatea, inclusiv dar fără a se limita la cea de control si, pe de altă parte, prevăd sancţiunile ce pot fi aplicate de către această autoritate de control.

Totuşi, aceste prevederi legale nu fac referire în nici un caz la situaţia unei pluralităţi de contravenţii şi nici la vreo procedură de individualizare a sancţiunilor derogatorii de la regulile stabilite prin O.G. nr. 2/2001.

Potrivit art. 15 alin. (3) din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative:

"(3) Reglementarea este derogatorie dacă soluţiile legislative referitoare la o situaţie anume determinată cuprind norme di­ferite în raport cu reglementarea-cadru în materie, aceasta din urmă păstrându-şi caracterul său general obligatoriu pentru toate celelalte cazuri."

Atâta timp cât normele legale speciale nu sunt derogatorii în ceea ce priveşte principiul proporţionalităţii ce trebuie luat în considerare în individualiza­rea sancţiunii contravenţionale, instituit de art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 sau în ceea ce priveşte modul de întocmire a procesului-verbal de contravenţie în situaţia plura­lităţii de contravenţii şi, respectiv, modul de calcul - regula fiind cumulul fără a putea însă depăşi dublul maximului amenzii prevăzut pentru con­travenţia cea mai gravă, regulă instituită de art. 10 alin. (2) din O.G. nr. 2/2001, ci, din contră, nu tratează aceste aspecte, ele se vor completa în mod corespun­zător cu prevederile de drept comun, iar prima instanţă a reţinut în mod corect incidenţa reglementării generale.

Individualizarea sancţiunii ce urmează a fi aplicată contravenientului reprezintă un procedeu juridic inerent asigurării respectării principiului individualităţii şi perso­nalităţii sancţiunii aplicate, principii specifice materiei penale, căreia materia con­travenţională îi este asimilată conform jurisprudenţei constante a CEDO, cât şi a instanţelor române.

În acest sens, dispoziţiile art. 21 alin. (3) din O.G. nr. 2/2001 prevăd criteriile de individualizare a sancţiunii contravenţionale aplicate, criterii ce trebuie avute în vedere de agentul constatator cu ocazia aplicării sancţiunii, respectiv sancţiunea se aplică în limitele prevăzute de actul normativ şi trebuie să fie proporţională cu gradul de pericol social al faptei săvârşite, ţinându-se seama de împrejurările în care a fost săvârşită fapta, de modul şi mijloacele de săvârşire a acesteia, de sco­pul urmărit, de urmarea produsă, precum şi de circumstanţele personale ale con­travenientului şi de celelalte date înscrise în procesul-verbal.

În fapt, şi în materie contravenţională, aplicarea sancţiunii are loc în două etape, astfel într-o primă etapă, agentul constatator trebuie să opteze pentru una dintre cele trei tipuri de sancţiuni principale prevăzute de art. 5 din O.G. nr. 2/2001, amenda, avertismentul sau munca în folosul comunităţii, iar ulterior, să individu­alizeze în concret cuantumul sau durata sancţiunii principale aplicabile ţinând cont de criteriile enumerate de art. 21 alin. (3).

Cele expuse anterior cu privire la procesul de individualizare a sancţiunilor sunt aplicabile în cazul tuturor contravenţiilor, indiferent de actul normativ care le pre­vede şi le sancţionează, dispoziţiile O.G. nr. 2/2001 având caracter de drept comun in materie, fiind astfel aplicabile şi în cazul contravenţiilor prevăzute şi sancţionate de legislaţia specială în domeniul asigurărilor.

Pentru a putea verifica modul în care a avut loc individualizarea sancţiunilor con­travenţionale, necesitate cu atât mai stringentă în cazul în care ne aflăm în situaţia unei pluralităţi de contravenţii, este imperios necesar să se specifice de către agen­tul constatator sancţiunea şi modul de individualizare a acesteia cu privire la fie­care dintre faptele contravenţionale reţinute în sarcina contravenientului.

Prin raportare la toate aceste argumente, consider că prima instanţă a reţinut corect faptul că decizia este vădit nelegală, întrucât nu conţine o individualizare a fiecărei sancţiuni contravenţionale. Prin urmare, instanţa de fond s-a aflat în imposibilitatea de a aprecia asupra legalităţii sancţiunilor dispuse de către recu­rentă şi, dacă este cazul, de a le cenzura.

Nu în ultimul rând, argumentul recurentei potrivit căruia sancţiunea aplicată este cea minimă conform prevederilor Legii 237/2015 nu este de natură să îndrepte în vreun fel nelegalitatea actului atacat. Mai mult decât atât, indiferent de cuantumul amenzii aplicate, în realitate, sancţiunea contravenţională minimă ce ar fi putut fi aplicată de ASF este cea a avertismentului.

Decizia atacată nu este legal motivată în fapt şi în drept. În conformitate cu dispoziţiile art. 163 alin. (12) din Legea 237/2015, deciziile de sancţionare emise de ASF trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se sprijină. Aşadar, potrivit cerinţelor legale, decizia de sancţionare trebuie să con­ţină, pe de o parte, descrierea faptelor prin care au fost încălcate normele legale, iar pe de altă parte textele legale care califică respectivele încălcări drept contra­venţii.

Art. 136 alin. (12) din Legea 237/2015 nu menţionează expres şi gradul de deta­liere al faptelor prezentate de ASF. Cu toate acestea, un important reper în acest sens îl regăsim în art. 163 alin. (11) din Legea 237/2015, potrivit căruia la stabilirea sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii trebuie avute în vedere de către ASF principiul proporţionalîtăţii şi al raţionamentului calificat.

Totodată, în procesul de individualizare a sancţiunii trebuie luate în considerare şi toate circumstanţele relevante ale săvârşirii faptei ce ţin de natura şi gravitatea faptelor, forma de vinovăţie, situaţia financiară, stabilitatea financiară, cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate, în măsura în care acestea pot fi determinate, prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate, gradul de cooperare cu A.S.F şî încălcările săvârşite anterior.

Aşadar, având în vedere multitudinea de criterii expres indicate de lege în funcţie de care ASF este chemată să evalueze gravitatea faptelor constate şi să stabilească sancţiunea, se impune firesc concluzia că motivarea în fapt şi în drept a deciziei impune ca în decizie, fie la motivarea în fapt, fie la motivarea în drept să regăsim toate aceste elemente care permit ASF să facă o corectă evaluare a gravităţii fap­telor şi legală individualizare a sancţiunii contravenţionale.

Or, analizând conţinutul Deciziei, aceasta se limitează la a reda observaţii vagi şi generale cu privire la situaţia de fapt, astfel că nu respectă cerinţa motivării în fapt şi drept, aşa cum este ea impusă de art. 163 alin. (11) şi 12 din Legea 237/2015.

Sancţiunea aplicată a fost stabilită arbitrar, fără o analiză atentă a circumstanţelor săvârşirii faptelor, a efectelor acestora şi a situaţiei sale concrete, cu vădita încălcare a principi­ului proporţionalităţii.

Art. 163 alin. (11) din Legea 237/2015 stabileşte expres criteriile în funcţie de care ASF trebuie să aprecieze şi să individualizeze sancţiunea contravenţională, iar o asemenea analiză lipseşte din conţinutul deciziei atacate.

Mai mult, ASF nu a ţinut cont nici de circumstanţele în care s-au manifestat disfuncţionalităţile sesizate în urma controlului. Aceşti factori au determinat transformări semnificative pe piaţa asigurărilor şi în activitatea companiilor de pe această piaţă, iar B. a depus eforturi susţinute şi incontestabile de a se adapta noilor condiţii. Or, prin Decizia 68, ASF nu a ţinut cont de contextul pieţei asigurărilor şi nici de măsurile luate conform normelor legale şi cu bună-credinţă de către B..

Reţinerea celor două fapte contravenţionale în sarcina sa se bazează pe o eroare asupra stării de fapt în care se regăseşte ASF. Ambele contravenţii reţinute în sarcina sa sunt în legătură cu modul de instru­mentare si soluţionare a petiţiilor în cadrul B.. Pentru a justifica reţinerea acestor contravenţii în sarcina sa, ASF a reţinut că reclamanta, în calitate de vicepreşedinte ale Directoratului B., a semnat decizia 54/2015 prin care s-a stabilit componenţa comitetului de analiza si soluţionare a petiţiilor. Totodată, ASF invocă şi faptul că potrivit regulamentului intern al B. fiecare dintre membrii directoratului au competenţe în anumite direcţii, subliniind implicit faptul ca reclamanta are avea competenţe în materia soluţionării petiţiilor.

În realitate, potrivit deciziei nr. 33/2015 a Consiliului de Supraveghere, reclamanta este responsabilă de departamentul subscriere asigurări de viaţă şi departamentul daune asigurări de viaţă în cadrul B., restul departamentelor fiind date în competenţa celorlalţi membri ai directoratului.

Cu privire la prima contravenţie reţinută, respectiv încălcarea art. 2 lit. f) pct. (i) din Norma 24/2014, se arată că numărul de petiţii cu privire la care au fost înregistrate întârzieri în transmiterea notelor de fundamentare trebuia ana­lizat în contextul numărului total al dosarelor de daună instrumentate de B..

Cu titlu general, chiar dacă această activitate s-ar fi circumscris sferei sale de competenţe, analiza activităţii trebuia să se facă şi ţinând cont de contextul în care B. şi-a desfăşurat activitatea în perioada verificată. Astfel, echipa de control nu poate face abstracţie în primul rând de numărul mare şi efec­tele semnificative ale modificărilor legislative din aceasta perioadă şi nici de schimbările semnificative produse pe piaţa asigurărilor de cele două societăţi de asigu­rare intrate în faliment (C. şi D.) cu o cotă semnificativă de piaţă RCA.

Cu toate acestea, scăderea în ultima perioadă a numărului de petiţii, implicit a întârzierilor în soluţionarea dosarelor de daună, constituie o dovadă incontestabilă că, ţinând cont de realităţile pieţei, B. a reuşit sa se adapteze noilor condiţii şi se află în plin proces de evoluţie a organizării interne astfel încât să răspundă întocmai cerinţelor clienţilor şi obligaţiilor sale legale. Prin urmare, interpretarea rezultatelor controlului trebuie să se facă coroborat şi nu trebuie sa se facă ab­stracţie de eforturile B. de a prelua impactul şi de a contribui la normalizarea situaţiei şi satisfacerea nevoilor clienţilor pe piaţa asigurărilor din România, după falimentarea a două societăţi aflate şi ele sub supravegherea ASF.

Numărul de petiţii înregistrate de B. lunar în anul 2016 a crescut comparativ cu 2015, însă această creştere a fost accelerată cu precădere în lunile august (lună în care B. a recepţionat in mod neobişnuit într-o singură zi 57 de petiţii tran­smise de o singură unitate reparatoare) şi septembrie. Numărul de dosare de daună avizate lunar în 2016 la nivelul B. a crescut în comparaţie cu 2015. Media lunară de dosare avizate în 2015 a fost de 3600 dosare, în vreme ce în 2016, media lunară de dosare avizate este de 6800. Cu toate acestea, din noiembrie 2016 B. nu a înregistrat întârzieri în soluţio­narea petiţiilor, urmare a măsurilor luate de societate şi prezentate ASF în obîec-ţiunile la procesul-verbal de control.

În concluzie, întârzierile B. în soluţionarea petiţiilor au fost generate de cauze obiective şi exterioare ce întrunesc caracteristicile legale ale cazului fortuit faţă de societate, de natură a înlătura răspunderea contravenţională, "un eveniment care nu poate fi prevăzut şi nici împiedicat de către cel care ar fi fost chemat să răs­pundă dacă evenimentul nu s-ar fi produs", astfel cum recunoaşte chiar legiuitorul.

Chiar dacă nu ar analiza efectele schimbărilor pe piaţă ca fiind exoneratoare de răspundere, această împrejurare nu poate fi lipsită de efecte în planul individuali­zării sancţiunii, sub două aspecte existenţa unei situaţii externe, care a tulburat în mod obiectiv activitatea asigurătorului; elementul subiectiv, de lipsă a intenţiei, culpei sau neglijenţei societăţii, care dimpotrivă, demonstrează ca a depus toate diligentele necesare în vederea gestionării cu profesionalism a situaţiei create.

Cu privire la a doua contravenţie reţinută, respectiv încălca­rea art. 2 lit. b) din Norma 24/2014, text legal ce impune înregistra­rea în registru unic a petiţiilor primite de asigurător, se arată că în decizie nu sunt menţionate cazurile concrete la care ASF se re­feră pentru a putea formula apărări concrete. Prin urmare, nici această faptă nu poate fi reţinută nici în sarcina societăţii şi nici în sarcina sa. B. a procedat la înregistrarea corectă a petiţiilor şi a depus eforturi susţinute pentru soluţionarea lor în timp util.

I.4.2. Întâmpinarea formulată de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară

Pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară a formulat întâmpinare la recursul incident, prin care a solicitat respingerea, ca neîntemeiat, a acestuia.

În motivarea întâmpinării, s-au arătat următoarele:

Pârâta a considerat că sunt ca neîntemeiate criticile formulate de intimata-reclamantă cu privire la motivarea în fapt şi în drept a deciziei de sancţionare pentru următoarele considerente: situaţia de fapt care a atras sancţionarea intimatei-reclamante a fost prezentată, în mod detaliat, în Capitolul 5 din procesul-verbal de control aflat la dosarul cauzei; în baza situaţiei de fapt reţinute în actul de constatare, în considerentele Deciziei de sancţionare nr. 68/19.01.2017, au fost detaliate abaterile reţinute în sarcina contestatoarei (motivarea în fapt a sancţiunii aplicate), abateri care decurg din constatările echipei de control, dispoziţiile normative încălcate, precum şi norma de sancţionare; actul de sancţionare, respectiv Decizia A.S.F. nr. 68/19.01.2017, cuprinde toate elementele prevăzute de art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015.

Cu privire la gradualizarea sancţiunii aplicate de către A.S.F., art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015 reglementează aspectele avute în vedere, după caz, de către Consiliul A.S.F. la stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii pentru fiecare dintre faptele prevăzute la alin. (1), (3) şi (5). Aceste criterii sunt analizate şi avute în vedere de Consiliul A.S.F. la stabilirea sancţiunii, nefăcând parte dintre elementele deciziei de sancţionare prevăzute de art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015. Aceste criterii sunt analizate de către Consiliul A.S.F., singurul îndrituit să stabilească şi să aplice sancţiunile pentru contravenţiile reglementate de Legea nr. 237/2015 şi nu echipa de control, prin procesul-verbal de control, cum, în mod eronat, susţine intimata-reclamantă în motivarea recursului incident.

În drept, au fost invocate prevederile art. 491 coroborat cu art. 474 alin. (2) din C. proc. civ.

I.5. Răspunsurile la întâmpinări

Niciuna dintre părţi nu a formulat răspunsuri la întâmpinări, deşi acestea le-au fost comunicate în termenul legal.

I.6. Aspecte procesuale

Prin practicaua prezentei decizii, Înalta Curte a respins excepţiei nulităţii recursului principal promovat de pârâta Autoritatea de Supraveghere Financiară, invocată de recurenta - reclamantă, apreciind că aspectele de nelegalitate menţionate în cererea de recurs pot fi încadrate în dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., invocate expres de parte în cadrul cererii.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursurilor, potrivit prevederilor art. 496-499 din C. proc. civ.

II.1. Situaţia de fapt reţinută de prima instanţă

În fapt, Autoritatea de Supraveghere Financiară a dispus prin decizia Preşedintelui A.S.F. nr. 1732/01.09.2016 efectuarea unui control inopinat la B. S.A., având ca obiect:

- verificarea modului de constatare şi instrumentare a daunelor RCA/CASCO notificate în cursul anului 2015 şi în primele 7 luni ale anului 2016;

- verificarea modului de constatare şi instrumentare a daunelor RCA/CASCO pentru care au fost efectuate plăţi parţiale/totale în cursul anului 2015 şi în primele 7 luni ale anului 2016;

- verificarea modului de constituire şi modificare a rezervei de daună avizată RCA/CASCO, aflată în sold la data de 31.12.2015 şi 31.07.2016, la nivel de dosar de daună;

- verificarea modului de constituire a rezervei de daună neavizată RCA/CASCO, calculată la data de 31.12.2015, respectiv la data de 30.06.2016;

- verificarea registrului unic de petiţii la data de 31.12.2015, respectiv 31.07.2016 şi a modalităţilor de înregistrare la nivel de societate şi soluţionare a acestora;

- verificarea procedurilor şi proceselor elaborate de societate privind adecvarea, integralitatea şi exactitatea datelor utilizate în calculul rezervei de dauna (avizată şi neavizată) efectuate în cursul anului 2016.

Controlul s-a desfăşurat în perioada 05.09.2016 - 27.10.2016, la sediul societăţii B. şi în perioada 28.10.2016 - 17.11.2016 la sediul A.S.F.

În urma controlului, pârâta a întocmit procesul-verbal de control nr. SA- DSC/8303/13.12.2016, înregistrat la societate sub nr. x/13.12.2016.

Prin adresa înregistrată la B. cu nr. X/21.12.2016 şi la A.S.F. cu nr. X/21.12.2016, au fost comunicate de către asigurător obiecţiuni la procesul-verbal de control.

Aspectele constatate în timpul controlului şi obiecţiunile au fost supuse analizei Consiliului A.S.F., care, în şedinţa din data de 11.01.2017 a dispus sancţionarea societăţii şi a membrilor directoratului, precum şi o serie de măsuri.

În ceea ce o priveşte pe reclamantă, prin decizia nr. 68/19.01.2017, s-a dispus sancţionarea acesteia cu amendă, în cuantum de 10.000 RON, în calitatea sa de vicepreşedinte directorat B., constatându-se, în ceea ce priveşte coordonarea activităţii comitetului de analiză şi soluţionare a petiţiilor din cadrul societăţii B., s-a constatat că persoanele care fac parte din directoratul acesteia nu au dispus măsuri de cercetare, analiză detaliată şi rezolvare rapidă şi temeinică a tuturor aspectelor sesizate de petenţi, cu respectarea strictă a prevederilor legale şi contractuale în vigoare.

În cazul a 63 de petiţii, referitoare la modul de soluţionare a dosarelor de daună RCA, s-a constatat că notele de fundamentare întocmite de comitetul de analiză şi soluţionare a petiţiilor, au fost transmise A.S.F. peste termenul de maximum 10 zile. Astfel au fost încălcate prevederilor art. 2 lit. f) pct. (i) din Norma nr. 24/2014 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, faptă ce constituie contravenţie conform art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 şi ale art. 163 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare;

Din verificarea eşantionului de dosare de daună avizate RCA, s-au identificat petiţii primite direct de societate de la clienţii nemulţumiţi care nu au fost înregistrate în Registrul Unic de Petiţii conform cerinţelor legale. Au fost încălcate astfel, dispoziţiile art. 2 lit. b) din Norma nr. 24/2014 privind procedura de soluţionare a petiţiilor referitoare la activitatea asigurătorilor şi brokerilor de asigurare, faptă ce constituie contravenţie conform art. 39 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 32/2000 şi ale art. 163 alin. (1) lit. r) din Legea nr. 237/2015 privind autorizarea şi supravegherea activităţii de asigurare şi reasigurare.

Prin Decizia privind Comitetul de Analiză şi Soluţionare a petiţiilor nr. 54/24.09.2015, directoratul societăţii B. a aprobat componenţa comitetului de analiză şi soluţionare a petiţiilor. Decizia în cauză s-a semnat de către vicepreşedinte directorat, în speţă doamna A.. În conformitate cu capitolul 6 din această procedură, identificată prin cod PS-02- 01, ediţia 3, revizia 1, conducerea executivă este direct răspunzătoare de buna organizare si desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere si rezolvare a petiţiilor adresate, de legalitatea soluţiilor adoptate si de comunicarea acestora în termenul lesa! către A.S.F. si/sau petent, după caz.

Totodată, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al societăţii B. S.A., valabil în perioada controlată, fiecare membru al directoratului coordonează câte o linie de activitate/sferă de competenţă, responsabilitatea nefiind limitată la un anumit departament/structură organizatorică din cadrul societăţii, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea referitoare la calculul rezervelor tehnice.

II.2. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-pârâtă prin recursul principal şi a apărărilor intimatei-reclamante

II.2.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că obligaţia instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, consacrată legislativ în dispoziţiile art. 425 C. proc. civ., are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată. Aceste cerinţe legale sunt impuse de însăşi esenţa înfăptuirii justiţiei, iar forţa de convingere a unei hotărâri judecătoreşti rezidă din raţionamentul logico-juridic clar explicitat şi întemeiat pe considerente de drept.

Totodată, omisiunea primei instanţe de a oferi o motivare, în condiţiile art. 425 din C. proc. civ., sub aspectele învederate mai sus, echivalează cu omisiunea de pronunţare asupra acţiunii, căci nu se poate stabili o asociere logică între dispozitiv şi considerente, ca elemente componente esenţiale şi obligatorii ale hotărârii judecătoreşti.

Înalta Curte mai arată şi că, în acord cu disp. art. 22 alin. (2) din C. proc. civ., revine judecătorului de fond sarcina ca, în soluţionarea cererii de chemare în judecată, să stabilească situaţia de fapt specifică procesului, iar în funcţie de aceasta să aplice normele juridice incidente.

Or, instanţa de fond a arătat în mod expres motivele pentru care a ajuns la soluţia adoptată; Înalta Curte apreciază că sentinţa civilă recurată respectă disp. art. 22 alin. (2) şi art. 425 C. proc. civ.. Astfel, prima instanţă a expus silogismul logico-juridic ce a stat la baza soluţiei pronunţate, fiind clare raţiunile avute în vedere de instanţă. De altfel, se constată că prin argumentele aduse de recurentă pe această cale se invocă în esenţă o eventuală greşită interpretare şi aplicare a legii, aspecte ce vor fi verificate în cadrul motivului de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ. invocat în cuprinsul recursului, dar motivarea insuficientă nu poate fi reţinută raportat la sentinţa atacată.

Instanţa are obligaţia de a răspunde argumentelor esenţiale invocate de părţi, iar nu tuturor subargumentelor aduse de acestea. Astfel, aşa cum s-a statuat în prg. 20 al Deciziei pronunţate în Cauza Gheorghe Mocuţa împotriva României:

"În continuare, Curtea reiterează că, deşi articolul 6 § 1 obligă instanţele să îşi motiveze hotărârile, acesta nu poate fi interpretat ca impunând un răspuns detaliat pentru fiecare argument (a se vedea Van de Hurk împotriva Ţărilor de Jos, 19 aprilie 1994, pct. 61, seria x nr. x). De asemenea, Curtea nu are obligaţia de a examina dacă s-a răspuns în mod adecvat argumentelor. Instanţele trebuie să răspundă la argumentele esenţiale ale părţilor, dar măsura în care se aplică această obligaţie poate varia în funcţie de natura hotărârii şi, prin urmare, trebuie apreciată în lumina circumstanţelor cauzei (a se vedea, alături de alte hotărâri, Hiro Balani împotriva Spaniei, 9 decembrie 1994, pct. 27, seria x nr. x-B)."

Aplicând cele statuate mai sus la prezenta cauză, Înalta Curte observă că prima instanţă a pronunţat o hotărâre motivată şi nu există niciun element care indice caracterul arbitrar al modalităţii în care instanţa a aplicat legislaţia relevantă pentru faptele cauzei.

Ca urmare, motivul de casare prev. de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., este nefondat.

II.2.2. Motivul de recurs referitor la reţinerea ca fondat a motivului de nulitate privind greşita individualizare a sancţiunilor

Prima instanţă a constatat că, în cauză, s-a reţinut în sarcina reclamantei săvârşirea a două contravenţii, fiind însă aplicată o singură sancţiune, cu încălcarea art. 10 alin. (1) şi (2) din Ordonanţei Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, care impunea aplicarea unei sancţiuni pentru fiecare contravenţie. Neregularitatea întocmirii deciziei nr. 68/19.01.2017 pentru incorecta aplicare a sancţiunii este de natură a conduce la anularea acesteia, în conformitate cu dispoziţiile art. 175 alin. (1) din C. proc. civ., întrucât vătămarea cauzată reclamantei nu poate fi înlăturată decât prin desfiinţarea actului, din moment ce instanţa nu poate aprecia cu privire la legalitatea şi temeinicia individualizării sancţiunilor contravenţionale, prin raportare la gravitatea comportamentului contravenţional, după cum impun dispoziţiile art. 34 din O.G. nr. 2/2001.

Recurenta-pârâtă a criticat aceste considerente, invocând faptul că prevederile art. 163 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 237/2015 şi ale art. art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000 consacră o derogare de la regimul juridic de drept comun al contravenţiilor, reglementat de O.G. nr. 2/2001.

Conform prevederilor art. 39 alin. (7) din Legea nr. 32/2000, "în cazul constatării săvârşirii a două sau mai multe contravenţii, se aplică amenda prevăzută pentru contravenţia cea mai gravă."

Prin Legea nr. 32/2000, cu modificările şi completările ulterioare, abrogată parţial începând cu dala de 01.01.2016, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 237/2015, a fost reglementată activitatea de asigurare şi reasigurare, inclusiv supravegherea asigurătorilor şi reasiguratorilor care desfăşoară activitate în sau din România.

Potrivit art. 42 din Legea nr. 32/2000, aplicabilă societăţilor de asigurare până în data de 01.01.2016, în toate problemele privind reglementarea activităţii de asigurare şi reasigurare se aplică dispoziţiile legii speciale, aceasta fiind de strictă interpretare.

Înalta Curte constată astfel că regimul sancţionatoriu aferent contravenţiilor reglemetnate de cele două legi speciale a fost stabilit fie prin derogare expresă de la normele de drept comun din O.G. nr. 2/2001, fie prin completare expresă cu acest din urmă act normativ.

În ipoteza dedusă judecăţii, legea specială a prevăzut expres o derogare, în sensul că în caz de pluralitate de contravenţii, se aplică o singură sancţiune, aferentă contravenţiei mai grave.

Ca urmare, se constată o greşită aplicare a legii de către prima instanţă pe acest aspect, criticile recurentei-pârâte fiind întemeiate, dar incidenţa asupra soluţiei ce se va da recursului va rezulta după analizarea tuturor motivelor de recurs formulate de recurenta-pârâtă.

II.2.3. Motivele de recurs referitoare la fondul cauzei

Recurenta-pârâtă a combătut reţinerile primei instanţe, care a constatat că deşi faptele reproşate reclamantei ar putea întruni elementele constitutive ale contravenţiei prevăzute de art. 39 alin. (2) din Legea nr. 32/2000, amenda a fost aplicată în temeiul altui text legal (art. 163 alin. (1) lit. r) şi (4) din Legea nr. 237/2015) ca urmare a săvârşirii contravenţiei ce constă în "influenţa susceptibilă de a aduce atingere unei administrări corecte şi prudente a societăţii săvârşită de către conducerea societăţii sau de către persoanele care deţin funcţii-cheie sau alte funcţii critice în cadrul societăţii".

Recurenta a invocat faptul că, în conformitate cu capitolul 6 din această procedura, identificată prin cod PS-02-01, ediţia 3, revizia 1, conducerea executivă este direct răspunzătoare de buna organizare şi desfăşurare a activităţii de primire, evidenţiere si rezolvare a petiţiilor adresate, de legalitatea soluţiilor adoptate si de comunicarea acestora în termenul legal către A.S.F. si/sau petent, după caz. De altfel, potrivit Regulamentului de Organizare şi Funcţionare al societăţii B., valabil în perioada controlata, fiecare membru al directoratului coordonează câte o linie de activitate/sferă de competentă, responsabilitatea nefiind limitată la un anumit departament/structura organizatorică din cadrul entităţii, inclusiv în ceea ce priveşte activitatea referitoare la calculul rezervelor tehnice.

Înalta Curte constată că acest susţineri par să tindă spre o răspundere obiectivă a membrilor directoratului, fără vreo posibilitate de a se demonstra lipsa culpei; or, în materie contravenţională şi chiar în materia răspunderii administrative, temeiul răspunderii este culpa.

Ceea ce a reţinut în mod corect prima instanţă este că nu reiese în ce a constat culpa reclamantei, deoarece legea nu prezumă că orice neregulă legată de activitatea societăţii ar fi rezultatul unei influenţe exercitate de factorii de decizie din societate, astfel încât pentru a fi atrasă răspunderea contravenţională a vicepreşedintelui societăţii, ar fi trebuit ca reclamantei să i se impute o faptă precis determinată.

Recurenta-pârâtă nu indică în concret nici prin cererea de recurs care sunt faptele direct imputabile reclamantei, ca atribuţii concret neîndeplinite, dincolo de textele legale generale care impun o responsabilitate generică.

Pe de altă parte, recurenta nu a adus niciun argument contrar celor reţinute de instanţă referitor la faptul că reclamanta este responsabilă de departamentul subscriere asigurări de viaţă şi departamentul daune asigurări de viaţă în cadrul B., restul departamentelor fiind date în competenţa celorlalţi membri ai directoratului. Prin urmare, întrucât reclamanta nu are atribuţii în materia înregistrării şi soluţionării petiţiilor în legătură cu poliţele de asigurare RCA şi Casco, nu poate fi atrasă răspunderea sa pentru faptele reţinute.

Astfel, toate argumentele aduse de recurenta-pârâtă se referă exclusiv la calitatea reclamantei de membru al directoratului, calitate în care i s-a atras răspunderea de plano pentru neregulile consacrate.

Cât timp se constată corecta aplicare a legii de către prima instanţă cu privire la aceste aspecte care duc la anularea deciziei atacate pentru lipsa contravenţiilor, apărările aduse de intimata-reclamantă cu privire la luarea în considerare a circumstanţelor de fapt care puteau duce la o reducere a sancţiunii sau înlocuire a acesteia cu amenda, nu mai prezintă relevanţă practică şi nu vor mai fi luate în considerare.

Constatând, ca urmare, că se menţine anularea actului administrativ atacat pentru motive ce ţin de fondul acestuia, chiar dacă nu se poate reţine nulitatea pentru greşita individualizare a sancţiunii (motivul de casare de la punctul 3.1.2. din prezentele considerente), Înalta Curte constată că se impune respingerea recursului principal, ca nefondat.

II.3. Analiza motivelor de casare invocate de recurenta-reclamantă prin recursul incident şi a apărărilor intimatei-pârâte

În ceea ce priveşte criticile legate de nemotivarea deciziei de sancţionare, recurenta-reclamantă a invocat absenţa din decizie a analizării criteriilor prevăzute de art. 163 alin. (11) din Legea nr. 237/2015, respectiv criteriile în funcţie de care ASF este chemată să evalueze gravitatea faptelor constatate.

Înalta Curte constată, cu privire la acest aspect, că în mod formal, art. 163 alin. (12) din Legea nr. 237/2015 nu obligă intimata-pârâtă să includă, în cuprinsul deciziei, şi o analiză a criteriilor menţionate la alin. (11) din acelaşi articol.

Conform prevederilor art. 163 alin. (11) şi 12 din lege:

"(11) La stabilirea tipului sancţiunii sau a măsurii sancţionatoare şi a cuantumului amenzii, pentru faptele prevăzute la alin. (1), (3) şi (5), Consiliul A.S.F. are în vedere principiul proporţionalităţii şi al raţionamentului calificat, precum şi toate circumstanţele relevante ale săvârşirii faptei, inclusiv următoarele aspecte, după caz:

a) natura şi gravitatea faptelor, inclusiv a celor care pot genera risc sistemic, în sensul Regulamentului (UE) nr. 1.092/2010 al Parlamentului European şi al Consiliului din 24 noiembrie 2010 privind supravegherea macroprudenţială la nivelul Uniunii Europene a sistemului financiar şi de înfiinţare a unui Comitet european pentru risc sistemic;

b) forma de vinovăţie;

c) situaţia financiară;

d) stabilitatea financiară;

e) cuantumul profiturilor realizate sau al pierderilor evitate, în măsura în care acestea pot fi determinate;

f) prejudiciile cauzate terţilor, în măsura în care pot fi determinate;

g) gradul de cooperare cu A.S.F.;

h) încălcările săvârşite anterior.

(12) Deciziile de sancţionare emise de A.S.F. cuprind motivele de fapt şi de drept, menţiunea că persoanele şi entităţile sancţionate au dreptul de contestare conform art. 165, termenul în care se poate depune contestaţia, instanţa căreia i se poate adresa şi sunt comunicate persoanelor şi entităţilor respective."

Astfel, pe de o parte, menţiunile obligatorii ale actului sancţionator sunt prevăzute la alin. (12) mai sus citat, absenţa acestora ducând la o vătămare prezumată de lege şi la nulitatea actului; pe de altă parte, criteriile ce sunt prevăzute la alin. (11) nu sunt supuse unei obligaţii de menţionare în cuprinsul actului sancţionator, însă acest aspect se răsfrânge, în măsura în care organul sancţionator nu procedează din proprie iniţiativă la explicitarea modalităţii de stabilire a sancţiunii, asupra validităţii deciziei din perspectiva corectei individualizării a sancţiunii.

Cu toate acestea, o eventuală nemotivare a gradului de gravitate al faptei şi a gravităţii sancţiunii alese de către organul sancţionator nu poate duce la constatarea nulităţii ca atare a întregii decizii.

Ca urmare, întrucât pârâtul nu avea o obligaţie ca atare de a motiva alegerea sancţiunii în raport de criteriile de la art. 163 alin. (11) din lege, nu se poate reţine o nemotivare a deciziei pe acest aspect.

Pe de altă parte, s-au avut în vedere faptele astfel cum au fost descrise de către organul sancţionator (transmiterea cu întârziere mai mare de 10 zile a notelor de fundamentare către Autoritatea de Supraveghere Financiară în cazul a 63 de petiţii, precum şi neînregistrarea petiţiilor primite direct de B. S.A. în Registrul Unic de Petiţii,), neputându-se reţine o nemotivare a deciziei atacate din perspectiva cerinţei legale a motivării actului administrativ, decizia cuprinzând suficiente elemente care fundamentează decizia luată, câtă vreme oferă informaţii concrete reclamantei, pentru ca acesta să îşi poată exercita dreptul la apărare în mod efectiv şi eficient.

Ca urmare, recursul incident al recurentei-reclamante va fi respins ca nefondat.

II.4. Temeiul procesual al soluţiei date recursurilor

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 497 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile formulate de recurenta - reclamantă A. şi de recurenta - pârâtă Autoritatea de Supraveghere Financiară împotriva sentinţei nr. 4623 din 28 noiembrie 2017 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor de către grefa instanţei, conform art. 402 din C. proc. civ., astăzi, 18 mai 2021.