Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2904/2021 AI generated

Silviculture company's accessory intervention in administrative suspension suit dismissed for lack of procedural interest

Case Number Decizia nr. 2904/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court dismissed the appellant-intervenor's appeal, upholding the Court of Appeal's ruling that rejected the silviculture company's accessory intervention in a pending administrative lawsuit, thereby allowing the suspension of a Forest Guard decision to remain in effect. The dispute concerned a request by parish units under Law No. 554/2004 to suspend the enforcement of a Forest Guard decision that halted public silviculture services on church-owned forest lands, in which the private silviculture company attempted to intervene on the side of the applicants; however, the Court of Appeal had previously ruled the intervention inadmissible due to a lack of proven procedural interest. The Supreme Court held that the intervention was unfounded because, pursuant to Articles 61 and 63 of the Civil Procedure Code, an accessory intervener must demonstrate a direct, legitimate, and current legal interest in the specific subject matter of the action—which in this case was the procedural suspension of an administrative act rather than the merits—and the intervenor failed to prove such an interest in relation to the legal relationship between the Forest Guard and the religious entities.

Legislator headnote

AI generated

art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 488 pct. 8 C. proc. civ, art. 63 din C. proc. civ, art. 64 alin. (4) din C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 61 alin. (3) din C. proc. civ; Silviculture company's accessory intervention in administrative suspension suit dismissed for lack of procedural interest: - hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 61 coroborat cu art. 63 din C. proc. civ.

Keywords

AI generated
administrative dismissal enforcement decision direct civil action matter in dispute land law procedural act

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii.

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava la data de 21 septembrie 2018 sub nr. x/2018, reclamanţii Parohia Cacica ş.a. în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 au solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia nr. 648 din 17.10.2017 emisă de pârâtă, până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Prin sentinţa nr. 1119 din data de 5 noiembrie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis cererea de suspendare formulată de reclamante şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 648/17.10.2017 până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Împotriva sentinţei nr. 1119 din data de 5 noiembrie 2018 a Tribunalului Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Garda Forestieră Suceava, invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. şi solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantelor.

Prin cererea de intervenţie accesorie formulată la data de 18 noiembrie 2019, Ocolul Silvic Silva Bucovina a arătat că interesul procesual în formularea prezentei cereri în interesul unităţilor de cult, constă în folosul practic pe care l-ar avea în situaţia în care s-ar respinge recursul formulat în cauză de către Garda Forestieră, întrucât prin activitatea pe care o desfăşoară ocoalele silvice având în vedere strategia naţională în domeniul silviculturii, acţionează pentru apărarea, conservarea şi dezvoltarea durabilă a fondului forestier proprietate privată bisericească pe care îl administrează unitar şi solidar.

Totodată, pe lângă această componentă a interesului procesual, a susţinut că intervenţia sa este motivată şi de faptul că decizia emisă de către recurenta din prezenta cauză şi contestată de către unităţile de cult este profund nelegală şi netemeinică, aşa încât, are tot interesul să combată legalitatea unui asemenea act administrativ, despre care are convingerea că este nelegal şi netemeinic.

A considerat recurentul intervenient Ocolul Silvic Silva Bucovina că justifică un interes în prezenta cauză, aflat în strânsă legătură cu dreptul dedus judecăţii, întrucât prin actul administrativ emis de Garda Forestieră, funcţionarea normală a unităţilor de cult riscă să fie grav perturbată, ca urmare a faptului că acestea ar fi lipsite de resursele generate de administrarea proprietăţilor forestiere, resurse esenţiale în desfăşurarea activităţii curente.

A solicitat admiterea în principiu a prezentei cereri de intervenţie.

În drept, a invocat dispoziţiile art. 63 din C. proc. civ.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea de şedinţă din data de 13 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă, ca inadmisibilă, cererea de intervenţie formulată de Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L. Suceava.

3. Recursul.

Împotriva acestei încheieri a formulat recurs intervenientul, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Criticile aduse hotărârii instanţei de fond vizează următoarele aspecte:

- hotărârea a fost dată cu încălcarea şi aplicarea greşită a art. 61 coroborat cu art. 63 din C. proc. civ.

- recurenta intervenientă justifică un interes propriu in formularea cererii de intervenţie, întrucât, in calitate de ocol silvic privat, asigură administrarea suprafeţelor de teren forestier aflate in proprietatea unităţilor de cult;

- suspendarea serviciului silvic ar produce efecte directe şi asupra fondului forestier administrat de intervenient, iar eforturile pentru redresarea fondului după o suspendare a serviciului public sunt foarte mari;

- din eroare intervenientul a omis să depună la dosar actele constitutive, depunând statutul odată cu cererea de recurs.

S-a solicitat admiterea recursului formulat împotriva încheierii din data de 13 octombrie 2020 cu consecinţa încuviinţării în principiu a cererii de intervenţie accesorie.

În drept, recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 64 alin. (4) din C. proc. civ. şi art. 483 raportat la art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

4. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Examinând încheierea atacată prin prisma criticilor ce i-au fost aduse, şi raportat la prevederile legale incidente din materia supusă verificării Înalta Curte reţine că recursul este nefondat în considerarea celor în continuare arătate.

Prin cererea de chemare în judecată reclamanţii Parohia Cacica şi alţii, în contradictoriu cu pârâta Garda Forestieră Suceava, în temeiul dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 au solicitat suspendarea executării actului administrativ reprezentat de decizia nr. 648 din 17.10.2017 emisă de pârâtă.

Examinând încheierea recurată în raport de motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de intervenient este nefondat.

Criticile formulate, circumscrise motivului de nelegalitate prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt nefondate, încheierea pronunţată în cauză fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă, la circumstanţele de fapt ale litigiului, a normelor de drept procesual incidente, respectiv a prevederilor art. 61 alin. (3) din C. proc. civ.

Atât în cadrul cererii adresate în cadrul judecării cauzei în faţa Curţii de Apel Suceava, cât şi prin memoriul de recurs cu care a învestit Înalta Curte, intervenientul nu a probat interesul în formularea cererii şi necesitatea sprijinirii apărării reclamanţilor.

În analiza interesului, în raport de dispoziţiile art. 33 din C. proc. civ., instanţa trebuie însă sa se raporteze la raportul juridic dedus judecăţii, raport juridic născut între pârâta Garda Forestieră Suceava şi unităţile de cult cărora le este adresată Decizia nr. 648 din 17 octombrie 2017 privind suspendarea serviciului public cu specific silvic pentru terenul cu vegetaţie forestieră consemnat in documentaţia anexă la decizi.

Deşi natura juridică a intervenţiei accesorie este de apărare, totuşi trebuie reţinut că terţul nu devine un simplu apărător al părţii în favoarea căreia a intervenit. Acesta trebuie să justifice interesul său propriu, determinat, legitim născut şi actual în participarea la judecata procesului, cu particularitatea că prezenta acţiune nu vizează fondul cauzei, acesta formând obiectul dosarului nr. x/2018, ci cererea de suspendare a executării unui act administrativ, întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004,

Totodată, instanţa are in vedere şi considerentele soluţiei pronunţate în cauză de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 3344/18 iunie 2019, prin care, în soluţionarea recursului formulat împotriva încheierii din data de 25 martie 2019 a Curţii de Apel Suceava, in aceleaşi condiţii, a respins definitiv cererea de intervenţie accesorie formulată de un alt ocol silvic intervenient.

5 Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Constatând că încheierea recurată este legală şi temeinică şi că nu există motive care să atragă casarea acesteia, în conformitate cu prevederile art. 496 teza a II a C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamantul intervenient Ocolul Silvic Silva Bucovina S.R.L. Suceava împotriva încheierii din 13 octombrie 2020 a Curţii de Apel Suceava, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.