Appeal admitted, case remanded for retrial on res judicata grounds in EU-funded expense reimbursement dispute.
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice admitted the appeal filed by the defendant ministry and quashed the first-instance judgment (Curtea de Apel Ploiești sentința nr. 174/2018), remanding the case for retrial to the same court; as a result, the appellate ruling that had partially annulled the administrative decision and ordered the ministry to resolve the first two heads of the administrative challenge on the merits is no longer in force. The underlying dispute concerned an administrative action by a territorial administrative unit seeking annulment of an "Informare" (notice) on approved expenses in a reimbursement request (Cererea de rambursare nr. 4) under an EU-funded financing contract, along with the related non-conformity notes and the decision resolving the administrative challenge, wherein the managing authority had applied percentage corrections (25%, 5%, 10%) to payments. The High Court ruled that the lower court had wrongly applied the principle of res judicata (art. 430 C. proc. civ.) because the irregularities underlying the 25% and 5% corrections had already been definitively settled by a prior judgment (sentința nr. 39/2015, upheld by decizia ICCJ 2327/2018), and the later decision merely recovered amounts already sanctioned; thus, under art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, the case was to be re-examined without a full merits review, respecting the positive effect of res judicata.
Legislator headnote
AI generatedart. 20 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 486 C. proc. civ, art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, art. 430 din C. proc. civ, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004; Appeal admitted, case remanded for retrial on res judicata grounds in EU-funded expense reimbursement dispute: În susţinerea motivelor de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 13 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea înregistrată la data de 16.04.2015 pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (M.D.R.A.P.), a formulat acţiune în anulare împotriva actului administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 4" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/29.05.2014, referitor la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, prin care a solicitat ca hotărârea pe care se va pronunţa să se admită acţiunea şi să se anuleze, în tot, aspectul administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 4" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/29.05.2014, referitor la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, a actelor interne Nota de neconformitate nr. x/22.04.2014, Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/30.01.2014 emise de de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. şi a Deciziei nr. 229/14.07.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P.; anularea actelor de asigurare făcute M.D.R.A.P. cu privire la reţinerea sumelor beneficiarului UAT Municipiul Târgovişte prin aplicarea reducerilor procentuale conform actelor interne Nota de neconformitate nr. x/22.04.2014, Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/30.01.2014 emise de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 174 din 16 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal s-a admis în parte acţiunea având ca obiect anulare act administrativ formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.
S-a dispus anularea în parte a deciziei nr. 229/14.07.2014 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul MDRAP cu consecinţa obligării pârâtului la soluţionarea capătului 1 şi 2 al contestaţiei în fond.
S-a respins ca rămasă fără obiect cererea de anulare a Informării nr. 33255/29.05.2014.
S-a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare.
3. Calea de atac exercitată în cauză
Împotriva sentinţei menţionate la pct. 2 a formulat recurs pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei criticând-o pentru nelegalitate.
În susţinerea motivelor de recurs, întemeiat pe dispoziţiile art. 20 din Legea nr. 554/2004 coroborate cu prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., s-a solicitat casarea, în parte, a hotărârii recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
A solicitat recurentul, prin raportare situaţia de fapt redată în motivele de recurs, şi la cele reţinute de instanţa de fond în considerentele sentinţei atacate, să se constate faptul că prima instanţă a făcut greşita aplicare a prevederilor art. 430 şi următoarele din C. proc. civ.
În acest sens, s-a arătat că la soluţionarea cererii de rambursare nr. x nu s-a mai procedat la verificarea procedurii de achiziţie a contractelor, reducerile procentuale fiind stabilite la Cererea de rambursare nr. x care a făcut obiectul deciziei nr. 221/11.07.2014.
A precizat recurentul că abaterile au fost identificate si sancţionate o singură dată, iar reducerile aplicate cererilor de rambursare ulterioare reprezintă doar punerea în executare, respectiv recuperarea sumelor aferente sancţiunilor, respectiv reţinerea de 25% din valoarea facturilor emise de S.C. A. S.R.L. şi reţinerea de 5% din valoarea a facturilor emise de Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A..
Astfel, prin Decizia MDRAP nr. 229/14.07.2014 emisă în vederea soluţionării contestaţiei administrative formulată de reclamantă împotriva Informării MDRAP nr. 33265/29.05.2014 (CR nr. 4), în mod corect, s-a consemnat faptul că ministerul şi-a exprimat deja punctul de vedere asupra legalităţii şi temeiniciei măsurilor comunicate prin Informarea nr. 86.426/05.05.2014 (reduceri aplicate prin notele de neconformitate nr. x/22.04.2014 şi nr. y/28.04.2014), motiv pentru care nu se putea reveni, revoca sau anula actele administrative (notele de neconformitate) soluţionate definitiv din punctul de vedere al căilor administrative de contestare.
S-a solicitat instanţei de recurs să se constate faptul că în considerentele sentinţei nr. 174/2018, Curtea de Apel Ploieşti reţine, în mod greşit, că notele de neconformitate nr. x/22.04.2014 si nr. y/28.04.2014 nu au mai făcut obiectul unei alte contestaţii care să fi fost soluţionată printr-o decizie de către pârât.
In concluzie, recurentul pârât a solicitat casarea sentinţei atacate în ceea ce priveşte soluţia de anulare, în parte, a Deciziei nr. 229/14.07.2014, în sensul obligării MDRAP la soluţionarea capetelor nr. 1 şi nr. 2 ale contestaţiei în fond şi trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanţe.
4. Procedura de soluţionare a recursului
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a recursului şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.
În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 13 mai 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.
5. Soluţia instanţei de recurs
Argumente de fapt şi de drept relevante
Reclamanta a solicitat anularea, în tot, a actului administrativ individual "Informare privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. 4" emis de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, Direcţia Generală Programe Europene, înregistrat cu nr. x/29.05.2014 şi la UAT Municipiul Târgovişte cu nr. X/30.05.2014, referitor la Contractul de finanţare nr. x/22.08.2011, cod SMIS 7888, a actelor interne Nota de neconformitate nr. x/22.04.2014, Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/30.01.2014 emise de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P. şi a Deciziei nr. 229/14.07.2013 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P.; anularea actelor de asigurare făcute M.D.R.A.P. cu privire la reţinerea sumelor beneficiarului UAT Municipiul Târgovişte prin aplicarea reducerilor procentuale conform actelor interne Nota de neconformitate nr. x/22.04.2014, Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 şi Nota de neconformitate nr. x/30.01.2014 emise de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P.
Prin Informarea nr. x/29.05.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x s-au aplicat următoarele reduceri procentuale: 25% din valoarea contractului de servicii de asistenţă tehnică nr. x/14.02.2011 încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi S.C. A. S.R.L., 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013, încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., 10% din valoarea contractului de servicii de consultanţă nr. 6402/16.03.2011, încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi S.C. D. S.R.L..
Reţine Înalta Curte, în ceea ce priveşte capetele 1 şi 2 ale contestaţiei administrative, asupra cărora s-a pronunţat prima instanţă obligând pârâtul la soluţionarea acestora pe fond, soluţie care face obiectul prezentului recurs, că abaterile care au condus la aplicarea corecţiilor de 25 % şi, respectiv, de 5 %, au fost constatate prin Nota de neconformitate nr. x/22.04.2014, respectiv Nota de neconformitate nr. x/28.04.2014 emise de către Direcţia Generală Programe Europene din cadrul M.D.R.A.P.
Reclamanta a fost informată de reducerile procentuale aplicate asupra contractelor anterior menţionate, prin Informarea nr. 86.426/05.05.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în Cererea de rambursare nr. x
Reclamanta UAT Municipiul Târgovişte a formulat contestaţie administrativă împotriva Informării nr. 86426/05.05.2014, soluţionată prin decizia MDRAP nr. 221/11.07.2014 prin care s-a dispus desfiinţarea Notei de neconformitate nr. x/22.04.2014 şi a Notei de neconformitate nr. x/28.04.2014 (capetele 2.1 şi 2.2. din contestaţie) şi refacerea acestora "astfel încât să reflecte motivarea în fapt şi în drept a aspectelor constatate care au constituit încălcări ale prevederilor legislaţiei naţionale în domeniul achiziţiilor publice şi care au stat la baza aplicării sancţiunilor".
Prin sentinţa nr. 39 pronunţată în data de 17 februarie 2015 in dosarul nr. x/2014 (menţinută prin decizia ICCJ 2327/2018), Curtea de Apel Ploieşti a anulat în parte decizia nr. 221 din 11 iulie 2014 pentru capetele de cerere din contestaţie 2.3 şi 3 precum şi nota de neconformitate nr. x din 28 aprilie 2014 pentru punctul 21.3 privind respectarea propunerii tehnice şi existenţa prejudiciului, a respins ca fiind fără obiect cererea de anulare în tot a informării privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x şi a notei x/2014, a respins ca neîntemeiată cererea de anulare a actelor de asigurare făcute de pârât cu privire la aplicarea reducerii procentuale de 5% şi a respins acţiunea conexă formulată de aceeaşi reclamantă, ca neîntemeiată.
Instanţa de recurs observă că prin Informarea MDRAP nr. 33255/29.05.2014 privind situaţia cheltuielilor aprobate în cererea de rambursare nr. x a fost menţinută reducerea procentuală de 25% din valoarea contractului de servicii de asistenta tehnică nr. x/14.02.2011 încheiat între UAT Municipiul Târgovişte şi S.C. A. S.R.L. şi reducerea procentuală de 5% din valoarea contractului de lucrări nr. x/30.07.2013 încheiat cu Asocierea S.C. B. S.A. şi S.C. C. S.A., precum şi reducerea de 10% din valoarea contractului nr. x/15.03.2021, reduceri care, astfel cum s-a arătat, au fost constatate în urma verificărilor documentaţiei depuse în cadrul cererii nr. 3.
Reclamanta a formulat contestaţie, înregistrată la M.D.R.A.P. sub nr. x/11.06.2014, împotriva actului administrativ Informare CR 4 nr. 33255/29.05.2014 şi a notelor de neconformitate mai sus indicate, fiind soluţionată prin Decizia nr. 229/14.07.2014, prin care s-a admis contestaţia cu privire la capătul de cerere 3 referitor la reducerea procentuală de 10% din valoarea contractului de servicii de consultanţă nr. 6402/16.03.2011 încheiat cu S.C. D. S.R.L., aplicată în temeiul actului administrativ Informare CR4 nr. 33265/29.05.2014 şi actului intern Nota de neconformitate nr. x/30.01.2014; în ceea ce priveşte capetele de cerere 1 şi 2 din contestaţie, au fost respinse pentru autoritate de lucru judecat.
Dată fiind situaţia de fapt redată exhaustiv, verificând actul atacat prin prezenta contestaţie, Informarea nr. x/29.05.2014, Înalta Curte constată că pârâtul a aplicat reducerile reţinute în cadrul cererii de finanţare nr. x şi pentru sumele aprobate, în parte, în cererea de finanţare nr. x, fără a se realiza însă o nouă analiză a documentaţiei de atribuire, o verificare a îndeplinirii condiţiilor art. 122 lit. b) din O.U.G. nr. 34/2006, sau verificarea modului în care au fost analizate de către autoritatea contractantă cerinţele de calificare, încadrate ca nereguli de autoritatea de management în cadrul notelor de conformitate şi informării anterioare.
Astfel cum arată şi recurentul - pârât, abaterile au fost identificate şi sancţionate o singură dată, nefiind vorba decât de o recuperare a sumelor aferente reducerilor aplicate.
Or, criticile cuprinse în capetele 1 şi 2 din contestaţie privind regularitatea procedurii de atribuire a contractelor, privesc un alt demers procesual, iar abaterile constatate prin notele de neconformitate nr. x/22.04.2014 şi nr. y/28.04.2014 nu pot fi analizate în acest cadru fără a aduce atingere principiului autorităţii de lucru judecat prevăzut de dispoziţiile art. 430 din C. proc. civ., văzând soluţia şi considerentele sentinţei nr. 39 din data de 17 februarie 2015 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti în dosarul nr. x/2014, care sunt obligatorii pentru autoritatea de management.
Însă, în aceste limite, contestaţia formulată de reclamantă trebuie să fie analizate de prima instanţă, raportat la conţinutul concret al actului administrativ atacat (ex. calculul reducerii procentuale), cu luarea în considerare a efectului pozitiv a autorităţii de lucru judecat al sentinţei nr. 39 pronunţate în data de 17 februarie 2015 în dosarul nr. x/2014 al Curţii de Apel Ploieşti (menţinută prin decizia ICCJ 2327/2018).
Pentru aceste motive, instanţa de recurs constată că hotărârea primei instanţe este nelegală în ceea ce priveşte obligarea pârâtului la soluţionarea capătului 1 şi 2 al contestaţiei în fond, întrucât aceste aspecte au fost dezlegate prin sentinţa indicată.
6. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs
În consecinţă, Inalta Curte reţine că sunt incidente în cauză dispoziţiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 privind soluţionarea procesului fără a se intra în cercetarea fondului, motiv pentru care va casa sentinţa instanţei de fond şi se va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de pârâtul Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei împotriva sentinţei nr. 174 din 16 octombrie 2018 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 13 mai 2021.