Suspension of audit authority decision denied for failure to prove well-justified case under Law 554/2004
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the lower court’s rejection of the applicant's request for the suspension of execution of a public audit decision. The dispute centered on whether the Nuclear and Radioactive Waste Agency could obtain a preliminary suspension of specific measures in a Court of Accounts decision based on claimed legal irregularities in interpreting labor legislation. The decisive legal basis was Article 14(1) of Law No. 554/2004, which requires the cumulative and strictly proven existence of both a "well-justified case" indicating apparent illegality and imminent harm for judicial suspension of administrative acts; the court found these conditions unmet, notably citing that a separate prior judgment confirming the legality of the challenged acts on the merits foreclosed the requirement for an apparent legality review in the suspension proceeding, rendering the analysis of imminent harm moot.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 496 din C. proc. civ; Suspension of audit authority decision denied for failure to prove well-justified case under Law 554/2004: The dispute centered on whether the Nuclear and Radioactive Waste Agency could obtain a preliminary suspension of specific measures in a Court of Accounts decision based on claimed legal irregularities in interpreting labor legislation. The decisive legal basis was Article 14(1) of Law No. 554/2004, which requires the cumulative and strictly proven existence of both a "well-justified case" indicating apparent illegality and imminent harm for judicial suspension of administrative acts; the court found these conditions unmet, notably citing that a separate prior judgment confirming the legality of the challenged acts on the merits foreclosed the requirement for an apparent legality review in the suspension proceeding, rendering the analysis of imminent harm moot.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis for dismissing the appeal as unfounded.
Full text
Şedinţa publică din data de 13 mai 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin cererea înregistrată la data de 26.09.2019 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, reclamanta Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive a solicitat instanţei ca, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, să se dispună suspendarea executării încheierii nr. 11/16.03.2020 înregistrate la sediul ANDR cu nr. X/18.03.2020 şi a măsurilor nr. II.3, II.4, II.5, II.6, II.7 din Decizia nr. 4/2020 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 744/08 septembrie 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de suspendare a executării actului administrativ formulată de reclamantă.
3. Cererea de recurs
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului şi casarea sentinţei ca fiind nelegală.
În motivarea recursului, a arătat că măsurile contestate sunt în contradicţie cu legislaţia în materie. Cu toate că la baza interpretării legislaţiei au stat nu numai actele normative, ci şi punctele de vedere emise de Ministerul Muncii cu privire la interpretarea oficială a acestora, interpretare care este obligatorie, pârâta are o cu totul interpretare care este neoficială şi, prin urmare, nu este obligatorie.
A menţionat recurenta greşita interpretare şi aplicare a legii de către instanţa de fond şi a concluzionat că, în speţă, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.
În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, a arătat recurenta că şi aceasta este îndeplinită şi că executarea imediată a măsurilor contestate, fără exercitarea controlului de legalitate de către instanţa de contencios administrativ, produce un prejudiciu reclamantei.
4. Apărările intimatei
Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanta a învestit instanţa de contencios cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea executării încheierii nr. 11/16.03.2020 înregistrate la sediul ANDR cu nr. X/18.03.2020 şi a măsurilor nr. II.3, II.4, II.5, II.6, II.7 din Decizia nr. 4/2020 până la soluţionarea definitivă a prezentei cauze.
Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei (...)".
Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:
"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".
Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.
În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.
La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.
Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia.
Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.
În recurs, Înalta Curte constată că în cauză nu se conturează elemente de natură să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat şi că susţinerile reclamantei sunt în fapt considerente ce ţin de fondul cauzei, ce nu pot analizate în cadrul acestui demers judiciar.
Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 1169 din data de 17 noiembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive, în contradictoriu cu pârâta Curtea de Conturi a României, având ca obiect acţiunea în anularea încheierii nr. 11/16.03.2020 a Curţii de Conturi şi a măsurilor nr. II.3, II.4, II.5, II.6, II.7 din Decizia nr. 4/20.01.2020.
Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv, soluţia pronunţată constituie un argument în susţinerea neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, întrucât această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenţei de legalitate a actelor administrative atacate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate asupra legalităţii actului contestat, pronunţându-se în sensul validării acestuia.
Cu alte cuvinte, confirmarea pe fond a legalităţii actului administrativ de către instanţa care a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare şi care a avut posibilitatea administrării unui probatoriu complex şi analizării actului dedus judecăţii sub toate aspectele, într-o procedură ce excede limitelor impuse acţiunii având ca obiect suspendarea executării actului administrativ şi pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie, face de prisos analiza, la nivel aparent, a legalităţii actului administrativ.
În consecinţă, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, nu se mai impune analizarea condiţiei pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenţei unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiţii să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, prin recurs nefiind aduse argumente care să determine pronunţarea unei soluţii contrare, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost confirmată şi de hotărârea pronunţată în acţiunea în anularea actelor administrative a căror suspendare a executării se solicită în dosarul de faţă.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul formulat de Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive împotriva sentinţei civile nr. 744/08 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul formulat de Agenţia Nucleară şi pentru Deşeuri Radioactive împotriva sentinţei civile nr. 744/08 septembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.