Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2862/2021 AI generated

Suspension of pharmacy operating license execution: failure to prove well-justified case and imminent damage under administrative litigation law

Case Number Decizia nr. 2862/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by a regional pharmacists' association, upholding the lower court's refusal to suspend the enforcement of a pharmacy operating license, thereby allowing the challenged administrative act to remain in force. The dispute centered on an application for the suspension of execution of a pharmacy operating license issued by the Ministry of Health, which the association challenged on the grounds that the issuance violated statutory limits on the number of pharmacies in a specific municipality, threatening the public pharmaceutical service. Relying on Article 14(1) of Law No. 554/2004, the court ruled that the applicant failed to meet the cumulative statutory requirements for suspension, specifically failing to demonstrate a "well-justified case" (serious doubt regarding the legality of the act) and, consequently, imminent damage. The court emphasized that a subsequent judgment in the main action for annulment, which had already rejected the claim on the merits, served as strong evidence of the act's legality, rendering the preliminary suspension request unfounded.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 463 alin. (1) din C. proc. civ, art. 15 din Legea nr. 554/2004, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008, art. 14 din Legea nr. 554/2004; Suspension of pharmacy operating license execution: failure to prove well-justified case and imminent damage under administrative litigation law: The dispute centered on an application for the suspension of execution of a pharmacy operating license issued by the Ministry of Health, which the association challenged on the grounds that the issuance violated statutory limits on the number of pharmacies in a specific municipality, threatening the public pharmaceutical service. Relying on Article 14(1) of Law No. 554/2004, the court ruled that the applicant failed to meet the cumulative statutory requirements for suspension, specifically failing to demonstrate a "well-justified case" (serious doubt regarding the legality of the act) and, consequently, imminent damage. The court emphasized that a subsequent judgment in the main action for annulment, which had already rejected the claim on the merits, served as strong evidence of the act's legality, rendering the preliminary suspension request unfounded.

Keywords

AI generated
action for annulment application for enforcement - Decision enforcement of ruling justified grounds preliminary decision grounds for cassation

Cited Legislation

AI generated
art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ
Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin.
art. 463 alin. (1) din C. proc. civ
Or, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."
art. 15 din Legea nr. 554/2004
Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art.
art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008
Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aparenţa de drept cu privire la îndeplinirea cerinţei prevăzute de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 şi art.
art. 14 din Legea nr. 554/2004
"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.
art. 496 din C. proc. civ
Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 496 din C. proc. civ.

Procedural basis cited in the dispositive for dismissing the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a la data de 29.01.2020, sub nr. x/2020, reclamantul Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui i-a chemat în judecată pe pârâţii Ministerul Sănătăţii şi A. S.R.L., solicitând suspendarea autorizaţiei de funcţionare nr. x din data de 16.10.2019 emise de Ministerul Sănătăţii, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin încheierea din 19 mai 2020 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă cererea de suspendare ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs

Împotriva hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamantul, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de suspendare a executării autorizaţiei de funcţionare nr. 12712/CP/13249/16.10.2019 şi, pe cale de consecinţă, admiterea acestei cereri.

În motivarea recursului, a arătat că instanţa de fond a aplicat în mod greşit dispoziţiile de drept material, reţinând în mod greşit faptul că nu există un caz bine justificat şi nu se impune analiza cerinţei privind paguba iminentă.

Recurenta a menţionat că instanţa de fond nu a realizat o analiză sumară a fondului cauzei, ci s-a pronunţat asupra suspendării actului administrativ fără a lua în considerare argumentele reclamantei din cuprinsul cererii de chemare în judecată şi din răspunsurile la întâmpinare.

Astfel, instanţa de fond avea obligaţia să analizeze succint toate motivele de nelegalitate invocate, acestea creând în mod evident o îndoială puternică şi evidentă asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ.

În ceea ce priveşte condiţia pagubei iminente, a arătat recurenta că această condiţie nu a mai fost analizată de instanţa de fond. Astfel, consecinţele care se produc prin aglomerarea farmaciilor în municipiul Vaslui sunt directe şi imediate, iar serviciul public farmaceutic va fi afectat în mod sigur de înfiinţarea unui număr mai mare de farmacii decât cel admis de lege.

A mai menţionat că, faţă de interesul beneficiarului autorizaţiei de funcţionare şi de necesitatea preîntâmpinării perturbării previzibile grave a funcţionării serviciului public farmaceutic, prevalează salvgardarea serviciului public farmaceutic.

4. Apărările intimaţilor

4.1 Intimata-pârâtă A. S.R.L. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Sănătăţii a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului.

II. Soluţia instanţei de recurs

Cu titlu preliminar, în ceea ce priveşte cererea depusă de recurentul-reclamant la 12 mai 2021, în sensul că nu mai susţine recursul promovat, Înalta Curte apreciază că nu poate lua act de aceasta, având în vedere susţinerile contradictorii pe care le conţine.

Astfel, pe de o parte, recurentul arată că nu mai susţine recursul promovat, iar pe de altă parte precizează că nu achiesează sub nicio formă la considerentele judecătorului de primă instanţă prezentate în încheierea din 19.05.2020.

Or, potrivit art. 463 alin. (1) din C. proc. civ., "(1) Achiesarea la hotărâre reprezintă renunţarea unei părţi la calea de atac pe care o putea folosi ori pe care a exercitat-o deja împotriva tuturor sau a anumitor soluţii din respectiva hotărâre."

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul a învestit instanţa de contencios cu o acţiune prin care a solicitat suspendarea autorizaţiei de funcţionare nr. x/16.10.2019 emise de Ministerul Sănătăţii, până la soluţionarea definitivă a acţiunii în anulare.

Cererea de suspendare a executării a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 15 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant, pentru motivele prevăzute la art. 14, şi prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat. În acest caz, instanţa poate dispune suspendarea actului administrativ atacat, până la soluţionarea definitivă a cauzei (...)".

Potrivit dispoziţiilor art. 14 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond".

Astfel, pentru a se dispune măsura de suspendare a executării actului administrativ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 impune două condiţii cumulative, şi anume: (1) cazul bine justificat, definit la art. 2 alin. (1) lit. t) din lege, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită la art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În dreptul administrativ român operează, cu titlul de principiu, prezumţia de legalitate a actelor administrative, care sunt executorii din oficiu, iar cele două condiţii prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prin sensul lor restrictiv imperativ, denotă caracterul de excepţie al măsurii suspendării executării actului normativ, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil, care să fie de natură a argumenta existenţa unui caz bine justificat şi iminenţa producerii pagubei.

La modul concret, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a opera suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate a acestuia.

Prin urmare, instanţa poate aprecia drept necesară o asemenea măsură când se oferă suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ, la o examinare sumară a aparenţei dreptului.

În recurs, Înalta Curte constată că în cauză nu se conturează elemente de natură să conducă la modificarea soluţiei date de către prima instanţă, care a apreciat în mod corect că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 pentru a se putea dispune suspendarea executării actului administrativ atacat şi că susţinerile reclamantei sunt în fapt considerente ce ţin de fondul cauzei, ce nu pot analizate în cadrul acestui demers judiciar. Totodată, instanţa de fond a reţinut în mod corect că aparenţa de drept cu privire la îndeplinirea cerinţei prevăzute de dispoziţiile art. 12 alin. (1) din Legea nr. 266/2008 şi art. 10 alin. (2) lit. j) din acelaşi act normativ este în favoarea pârâţilor.

Mai mult, prin sentinţa civilă nr. 1283 din data de 8 decembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2020 s-a respins, ca neîntemeiată, acţiunea în anularea autorizaţiei de funcţionare nr. x/16.10.2019.

Chiar dacă această sentinţă nu are caracter definitiv, soluţia pronunţată constituie un argument în susţinerea neîndeplinirii condiţiei cazului bine justificat, întrucât această hotărâre judecătorească constituie un reper în verificarea aparenţei de legalitate a actelor administrative atacate, pentru că judecătorul fondului a avut posibilitatea administrării şi interpretării unor probe şi efectuării unei evaluări aprofundate asupra legalităţii actului contestat, pronunţându-se în sensul validării acestuia.

Cu alte cuvinte, confirmarea pe fond a legalităţii actului administrativ de către instanţa care a fost învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare şi care a avut posibilitatea administrării unui probatoriu complex şi analizării actului dedus judecăţii sub toate aspectele, într-o procedură ce excede limitelor impuse acţiunii având ca obiect suspendarea executării actului administrativ şi pe care mecanismul procesual al suspendării de executare nu o îngăduie, face de prisos analiza, la nivel aparent, a legalităţii actului administrativ.

În consecinţă, având în vedere că nu a fost dovedită îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, în mod corect s-a apreciat că nu se mai impune analizarea condiţiei pagubei iminente, aceasta neputând fi analizată în lipsa existenţei unui caz bine justificat, întrucât pentru a putea opera suspendarea executării actului administrativ se impune ca cele două condiţii să fie îndeplinite în mod cumulativ, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Prin urmare, Înalta Curte constată că soluţia primei instanţe este legală, prin recurs nefiind aduse argumente care să determine pronunţarea unei soluţii contrare, cu atât mai mult cu cât aceasta a fost confirmată şi de hotărârea pronunţată în acţiunea în anularea actului administrativ a cărui suspendare a executării se solicită în dosarul de faţă.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui împotriva încheierii din 19 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Colegiul Farmaciştilor din Judeţul Vaslui împotriva încheierii din 19 mai 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.