Denial of business incubator funding: procedural violation for refusing mandatory technical expertise to verify property configuration and eligibility.

Şedinţa publică din data de 13 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Acţiunea judiciară

Prin acţiunea înregistrată la data de 22.04.2019, reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâţii Autoritatea de Management a Programului Operaţional Regional, Organismul Intermediar Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest şi Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, a solicitat instanţei anularea adresei de comunicare a rezultatului verificării conformităţii administrative şi eligibilităţii din data de 12.09.2018 emisă de MDRAP -AM POR - ADR NV şi a scrisorii de răspuns la nr. x/7.11.2013 emise de MDRAP - AM POR ("Scrisoarea de Respingere a Contestaţiei"), prin care a fost respinsa contestaţia depusă de A. si, în principal, obligarea pârâţilor la plata sumei de 4203,634,12 RON, reprezentând daune-interese pentru prejudiciul cauzat de actul administrativ nelegal, iar în subsidiar, obligarea pârâţilor la continuarea procesului de evaluare a proiectului "Crearea unui incubator de afaceri prin reabilitare clădire din Strada x" cod SMIS x, cu obligarea petentului MDRAP la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

2.1. Prin încheierea de şedinţă din data de 18.09.2019, instanţa a admis în parte cererea în probaţiune, în sensul că a încuviinţat proba cu înscrisurile depuse la dosar şi a respins solicitarea de suplimentare a probaţiunii cu înscrisuri. A respins proba cu cercetarea la faţa locului şi expertiza judiciară în construcţii ca nefiind utile soluţionării cauzei raportat la obiectul dedus judecăţii - anularea actelor administrative şi obligarea la daune interese şi respectiv obligarea la continuarea procesului de evaluare a procesului.

2.2. Prin sentinţa civilă nr. 199/2019 din 02 octombrie 2019 pronunţată de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal a fost respinsă acţiunea reclamantei ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva încheierii şi hotărârii pronunţate de instanţa de fond a formulat recurs reclamanta, întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 din C. proc. civ., prin care a solicitat, în principal, casarea sentinţei recurate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, iar în subsidiar casarea sentinţei recurate şi reţinerea cauzei spre rejudecare, iar în urma rejudecării admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost precizată şi completată, cu cheltuieli de judecată.

În motivarea recursului, a arătat că încheierea şi sentinţa recurate sunt pronunţate cu încălcarea normelor de procedură privind principiul egalităţii părţilor în procesul civil, principiul rolului activ al instanţei şi principiul contradictorialităţii conform art. 8, 14, 20, 22 alin. (2), (24)9, 254 alin. (5) şi 258 din C. proc. civ.

A menţionat recurenta că a prezentat instanţei de fond situaţia de fapt a imobilului, arătând că acesta este apt pentru a fi transformat în incubator de afaceri, şi a solicitat administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii şi cercetarea la faţa locului, probe utile şi pertinente pentru dezlegarea problemelor deduse judecăţii.

Deşi instanţa de fond era obligată să administreze probe din care să rezulte dacă susţinerile recurentei sunt sau nu întemeiate, având în vedere că se contestă veridicitatea actelor administrative atacate care consemnează, în opinia recurentei, o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii, aceasta a apreciat în mod eronat că nu se contestă cuprinsul cărţii funciare şi a respins probele cu expertiză şi cercetare la faţa locului.

În aceste condiţii, a apreciat recurenta că instanţa de fond nu a cercetat fondul cauzei şi s-a limitat la a relua soluţiile autorităţii emitente, reţinute în actele administrative atacate, refuzând astfel efectuarea controlului de legalitate şi veridicitate în ceea ce priveşte actele contestate, astfel că hotărârea atacată este pronunţată cu încălcarea normelor de drept procesual, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ.

A mai arătat recurenta că în speţă este incident şi motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sentinţa recurată contravenind prevederilor art. 41 alin. (2) lit. c) din Carta Drepturilor Fundamentale ale Uniunii Europene care obligă autoritatea publică să îşi motiveze deciziile.

Totodată, a menţionat recurenta că sentinţa recurată contravine prevederilor art. 1 alin. (5) şi art. 16 alin. (2) din Constituţie, raportat la instrucţiunea x/28.03.2018 şi la prevederile art. 1 din Legea nr. 7/1996, coroborate cu capitolul 3.2. Eligibilitatea solicitantului, pct. 5 din Ghidul solicitantului. Astfel, actele administrative atacate nu reflectă situaţia de fapt, fiind înfrântă prezumţia veridicităţii actului administrativ, iar în această situaţie nu poate fi menţinut în fiinţă, impunându-se anularea sa. Imobilul întruneşte condiţiile de eligibilitate pentru a avea destinaţia de incubator de afaceri, fiind apt pentru scopul finanţării, astfel cum a fost definit prin ghid.

4. Apărările formulate în cauză

4.1 Intimata-pârâtă Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei instanţei de fond ca fiind temeinică şi legală. Totodată, a solicitat să se facă verificări în ceea ce priveşte data formulării recursului, urmând a se respinge recursul ca tardiv introdus, dacă se verifică această ipoteză.

4.2 Intimatul-pârât Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor-pârâţi, Înalta Curte apreciază că recursul este fondat, în limitele şi pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

Aşa cum s-a precizat la pct. 1 al prezentei decizii, controlul judiciar declanşat de recurenta-reclamantă A. S.A. are ca obiect verificarea legalităţii adresei de comunicare a rezultatului verificării conformităţii administrative şi eligibilităţii din data de 12.09.2018 emise de MDRAP -AM POR - ADR NV şi a scrisorii de răspuns nr. x/7.11.2013 emise de MDRAP - AM POR.

Înalta Curte nu împărtăşeşte soluţia judecătorului fondului de respingere a acţiunii ca neîntemeiată.

Examinând încheierea de şedinţă şi hotărârea recurată din perspectiva motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. ("când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii"), Înalta Curte constată că acesta este fondat.

Motivul de casare în discuţie are în vedere neregularităţi procedurale, precum şi nerespectarea unor principii fundamentale care guvernează desfăşurarea procesului, în speţă, principiul dreptului la apărare şi principiul dreptului la un proces echitabil.

Înalta Curte apreciază că prima instanţă a încălcat dreptul la apărare al recurentei.

Cu titlul prealabil, instanţa de control judiciar reţine faptul că principiul actor incumbit probatio, reluat de către art. 249 C. proc. civ., îl obligă pe cel care face o susţinere în cursul procesului să facă dovada celor arătate, în afara cazurilor prevăzute de lege. Potrivit prevederilor art. 258 alin. (1) C. proc. civ.: "probele se pot încuviinţa numai dacă sunt întrunite cerinţele prevăzute la art. 255, în afară de cazul când ar exista pericolul ca ele să se piardă prin întârziere."

Rolul activ al instanţei obligă judecătorul să stăruie prin toate mijloacele la aflarea adevărului şi stabilirea cu exactitate a situaţiei de fapt. Legalitatea unei hotărâri judecătoreşti poate fi apreciată de către instanţa de control judiciar doar raportat la o situaţie de fapt stabilită în mod corespunzător de prima instanţă sesizată. Cu alte cuvinte, vicierea procesului de stabilire a situaţiei de fapt face imposibilă realizarea controlului de legalitate a hotărârii judecătoreşti şi, totodată, afectează drepturile procesuale ale părţilor litigante.

Recurenta a depus la Agenţia de Dezvoltare Regională Nord-Vest o cerere de finanţare pentru proiectul "Crearea unui incubator de afaceri prin reabilitare clădire din strada x.".

Prin notificarea nr. x/12.09.2018, cererea de finanţare a fost respinsă, cu motivarea că din înscrisurile prezentate de parte în documentaţia de finanţare nu rezultă că aceasta este proprietara exclusivă a imobilului indicat în cererea de finanţare, respectiv a apartamentului nr. ll din imobilul localizat pe str. x.

Ca atare, autoritatea emitentă a notificării anterior arătate a apreciat că solicitantul nu respectă prevederile din Cap. 3.3. Eligibilitatea proiectului, pct. 2. Tipuri de investiţii eligibile, alin. (1) Investiţii finanţabile prin ajutor de stat regional, pag. 25 din Ghidul specific în care se menţionează că: "Este eligibilă inclusiv reabilitarea/reconversia unui imobil existent neutilizat şi dotarea acestuia cu active corporale, necorporale, în scopul creării unui incubator de afaceri. Prin "imobil neutilizat" se înţelege acel imobil care nu a fost utilizat în nicio activitate, în anul curent depunerii cererii de finanţare şi în ultimii doi ani calendaristici anteriori anului depunerii cererii de finanţare",

Soluţia administrativă a fost menţinută prin respingerea contestaţiei administrative prin adresa nr. x/07.11.2018.

Recurenta a contestat veridicitatea actelor administrative atacate şi a menţionat faptul că ele consemnează o situaţie de fapt care nu corespunde realităţii. În concret, în acţiunea dedusă judecăţii, partea a arătat că prin extrasul de carte funciară anexat Proiectului imobilul destinat creării incubatorului de afaceri este identificat printr-un număr cadastral unic x, respectiv număr topografic Top: 20/1/XI şi aparţine unui singur proprietar, mai precis societăţii A.. Recurenta a anexat la acţiune planşe foto prin care a încercat să demonstreze faptul că imobilul în discuţie constă într-o clădire distinctă, cu pereţi exteriori proprii, unul dintre aceştia fiind situat la frontul stradal, iar singurele părţi indivize fiind fundaţiile, casele de scară, toaleta, accesul la pod, podul şi faţadele celorlalte clădiri.

Pentru a dovedi faptul că imobilul este apt a fi transformat în incubator de afaceri, recurenta a solicitat primei instanţe administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii, precum şi a probei cu cercetarea la faţa locului.

Prin încheierea recurată, judecătorul fondului cauzei a respins cele două probe anterior arătate, pe considerentul că părţile nu contestă cuprinsul cărţii funciare a imobilului.

Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului cauzei a respins cererea recurentei de administrare a probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii cu încălcarea normelor de procedură ce reglementează desfăşurarea procesului, întrucât această probă era necesară în raport de circumstanţele cauzei. Aşa cum s-a prezentat anterior, condiţia de eligibilitate din Ghidul specific viza reabilitarea/reconversia unui imobil existent neutilizat şi dotarea acestuia cu active corporale şi necorporale, în scopul creării unui incubator de afaceri.

Părţile litigante au poziţii divergente în ceea ce priveşte aptitudinea imobilului de a respecta condiţia de eligibilitate anterior descrisă. Or, pentru clarificarea acestei chestiuni era necesară opinia unui specialist asupra documentaţiei existente la dosar în vederea stabilirii corecte a situaţiei de fapt cu privire la care instanţa urma a aplica normele de drept material.

Relevante în acest sens sunt dispoziţiile art. 330 alin. (1) C. proc. civ., conform cărora administrarea probei cu expertiză tehnică judiciară este necesară ori de câte ori în cauză se impune opinia unui specialist într-un anumit domeniu.

Aşadar, administrarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii era necesară pentru soluţionarea cauzei pentru că verifica configuraţia imobilului aflat în discuţie.

Instanţa de control judiciar apreciază că judecătorul fondului, procedând la respingerea probei de specialitate solicitate de recurentă, anterior arătate, a încălcat dreptul la apărare al acesteia, precum şi principiul contradictorialităţii.

În acelaşi timp, instanţa a nesocotit şi prevederile art. 22 alin. (2) C. proc. civ., potrivit cărora: "Judecătorul are îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greşeală privind aflarea adevărului în cauză, pe baza stabilirii faptelor şi prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunţării unei hotărâri temeinice şi legale.

Minima motivare a instanţei de fond în ceea ce priveşte respingerea probelor solicitate de recurentă apare ca fiind insuficientă din perspectiva aspectelor ce se impuneau a fi clarificate în speţa de faţă.

Or, dreptul la un proces echitabil nu poate fi considerat efectiv decât dacă observaţiile părţilor sunt corect examinate de către instanţă, care are, în mod necesar, obligaţia de a proceda la un examen efectiv al mijloacelor de probă şi argumentelor invocate de părţi.

În consecinţă, Înalta Curte apreciază că este fondat motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

În aceste condiţii, vătămarea procesuală cauzată prin încălcarea dreptului la apărare nu poate fi înlăturată decât prin casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiaşi instanţe, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărâre judecătoreşti ce va fi dată în cauză.

Prin urmare, instanţa de trimitere urmează să procedeze la încuviinţarea probei cu expertiză tehnică în specialitatea construcţii.

În raport cu această soluţie, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea criticilor de nelegalitate subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., acestea urmând a fi avute în vedere de către instanţa de trimitere cu ocazia judecării cauzei.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) şi 497 din C. proc. civ. coroborat cu art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi cu aplicarea art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulat de A. S.A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 şi sentinţei civile nr. 199/2019 din 02 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal. Va casa încheierea şi sentinţa recurate şi va trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de A. S.A. împotriva încheierii din 18 septembrie 2019 şi sentinţei civile nr. 199/2019 din 02 octombrie 2019 pronunţate de Curtea de Apel Cluj, secţia a III-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează încheierea şi sentinţa recurate şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 13 mai 2021.