Arbitral annulment for ultra petita and breach of party disposition in interpreting port concession profit reinvestment clauses

Şedinţa publică din data de 12 mai 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Reclamanta CN "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa în contradictoriu cu pârâta I A. şi pârâta II S.C. B. S.R.L. a investit Curtea de Arbitraj Comercial International de pe lângă CCIR Bucureşti cu o acţiune în interpretare a clauzelor contractului ce concesiune nr. 2/1998.

Prin sentinţa arbitrală nr. 17/13.02.2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2017 a fost admisă în parte acţiunea formulată de reclamanta CN "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa împotriva pârâtei I A. şi pârâta II S.C. B. S.R.L. în sensul că:

- a fost respinsă excepţia privind lipsa calităţii procesuale pasive a pârâtei I;

- capătul de cerere I, respectiv punctul 2 din Caietul de sarcini, Anexa 1 la Contractul de concesiune nr. x/1998, astfel cum a fost modificat prin punctul 1 din Alte clauze şi condiţii speciale la Contractul de concesiune, Anexa 3 la Contract se interpretează în conformitate cu finalitatea stipulaţiilor pe care le conţine, respectiv că terminalul de bitum de pe terenul concesionat este exploatat de o societate comercială cu sediul în România (B. S.R.L. Constanţa), în numele şi pe seama societăţii concesionare, iar părţile sociale ale societăţii care exploatează terminalul sunt deţinute integral de comisionara A.;

- a fost respins capătul de cerere 1 subsidiar, (i) privind obligarea pârâtelor la încetarea contractului de comodat, revocarea novaţiei dintre reclamantă şi pârâta II şi obligarea pârâtelor la încheierea unui contract de cesiune de drepturi de pârâta I către pârâta II; obligarea pârâtelor la încetarea contractului de comodat, revocarea novaţiei şi obligarea pârâtelor să încheie un contract de cesiune a contractului de concesiune nr. x/1998 de la pârâta I la pârâta II sau, (iii) obligarea pârâtelor la încheierea oricăror acte juridice necesare respectării art. 2 din Caietul de sarcini, după cum aceste acte ar fi necesare;

- stipulaţiile de la punctul 4 din Anexa 3 "Alte clauze şi condiţii speciale la Contractul de concesiune a suprafeţei de teren de 13.000 mp din Constanţa" se referă la "profitul net" al societăţii comerciale care exploatează terminalul de bitum;

- cota de 50% din profitul net pentru realizarea de investiţii "se aplică asupra profitului net din fiecare an" în care societatea comercială exploatantă realizează un astfel de profit;

- termenul de realizare a investiţiilor curge de la data la care părţile au căzut de acord asupra investiţiei ce urmează a fi realizată; pentru propunerile din ultimii 2-3 ani anterior încetării concesiunii se va ţine seama de intervenţia acestei scadenţe.

2. Acţiunea în anulare.

La data de 26.03.2018, petenta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu A. şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. a formulat acţiune în anulare împotriva sentinţei arbitrale nr. 17/13.02.2018 pronunţată de Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie a României în dosarul nr. x/2017 şi împotriva încheierii din data de 16.01.2018, cererea fiind înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI - a civilă sub nr. x/2018

Prin sentinţa civilă nr. 60 din data de 18 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a civilă a admis excepţia necompetenţei materiale procesuale a secţiei a VI-a Civilă a Curţii de Apel Bucureşti şi a declinat competenţa acţiunii în anulare formulată de petenta S.C. B. S.R.L. în contradictoriu cu A. şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., în favoarea secţiei a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal.

Cauza a fost înregistrată la data de 18.07.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018*.

3. Hotărârea Curţii de Apel.

Prin sentinţa civilă nr. 1686 din data de 09.05.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea în anulare formulată de petenta S.C. B. S.R.L., în contradictoriu cu intimatele A. şi Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 1686 din data de 09.05.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs petenta C. S.R.L. (fostă S.C. B. S.R.L.) invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Cu privire la situaţia de fapt, recurenta-petentă arată că, la termenul de judecată din data de 16.01.2018, întrucât părţile au apreciat că nu mai au cereri şi chestiuni prealabile de invocat, s-a procedat la acordarea cuvântului pe fondul cauzei. La momentul expunerii concluziilor orale pe fondul cauzei, intimata-reclamantă Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A.a învederat instanţei faptul că, raportat la concluziile expertului din raportul de expertiză, precum şi la răspunsul acestuia la obiecţiunile formulate de către părţi, aceasta (reclamanta) înţelege să îşi schimbe poziţia procesuală în legătură cu capătul 2 al cererii, în sensul că achiesează la concluziile menţionate în acest raport şi a solicitat instanţei arbitrale ca prin hotărârea ce o va pronunţa în cauză să ţină cont de concluziile expertului din raportul de expertiză şi din răspunsul la obiecţiuni, concluzie care arată că cota de profit este profitul net cumulat.

Această situaţie se înfăţişează ca o modificare a cererii arbitrale, în înţelesul dispoziţiilor art. 204 C. proc. civ., întrucât din concluziile orale reiese fără putinţă de tăgadă faptul că reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. micşora pretenţiile deduse judecăţii, faţă de cererea iniţială în care a solicitat ca interpretarea Tribunalului arbitral să fie de profit brut sau în subsidiar profit net, iar conform art. 204 alin. (2) C. proc. civ. aceste aspecte se vor menţiona în încheierea de şedinţă. De asemenea, conform art. 593 alin. (3) C. proc. civ. încheierea de şedinţă trebuie să conţină cererile şi susţinerile părţilor, or astfel cum se poate observa, încheierea din data de 16.01.2018 nu conţine aceste concluzii orale ale reclamantei, prin care aceasta îşi modifică poziţia procesuală referitoare la punctul 2 al cererii arbitrale, în sensul că aceasta achiesează la concluziile expertului, respectiv faptul că concesionarul va reinvesti cota de 50% din profitul net cumulat obţinut.

Această modificare a cererii arbitrale nu a fost menţionată în cuprinsul încheierii de şedinţă din data de 16.01.2018 şi nici nu a fost avută în vedere de instanţa arbitrală la momentul deliberării asupra cauzei, aceasta pronunţându-se cu încălcarea dreptului părţii de a stabili limitele procesului.

În această situaţie s-a încălcat principiul disponibilităţii părţilor, principiu care stă la baza desfăşurării procesului civil, aplicându-se şi în soluţionarea disputelor pe cale arbitrală, astfel obiectul şi limitele procesului sunt stabilite prin cererile şi apărările părţilor. În prezenta cauză, reclamanta, prin concluziile orale susţinute în faţa instanţei arbitrale a înţeles să îşi modifice câtimea pretenţiilor deduse prin cererea arbitrală, iar instanţa arbitrală, în temeiul principiul disponibilităţii părţilor, acesta având caracter imperativ, era obligată să ia act de manifestarea de voinţă a părţii, urmând a se pronunţa în consecinţă.

Ţinând cont de aceste aspecte învederate, respectiv faptul că instanţa arbitrală, prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 13.02.2018, s-a pronunţat asupra unui lucru mai mult decât s-a cerut, a înţeles să formuleze cerere în anulare, întemeiată pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. f) conform căreia, hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată în situaţia în care "tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau a dat mai mult decât s-a cerut", precum şi pe dispoziţiile art. 608 alin. (1) lit. h), sentinţa fiind dată cu încălcarea unor dispoziţii imperative ale legii.

Astfel, instanţa arbitrală în considerentele sentinţei, raportându-se doar la înţelegerile părţilor contractante care au exclus posibilitatea recurgerii la formula "rezultat reportat/cumulat", precum şi la expresiile "executate în perioada de 1 -2 ani de la încheierea înţelegerii" şi "cu caracter de repetabilitate anuală", reţine următoarele:

"Cota de 50% din profitul net pentru realizarea de investiţii se aplică asupra profitului net din fiecare an în care societatea comercială exploatantă realizează un astfel de profit".

Prin criticile formulate împotriva sentinţei pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti recurenta-petentă invocă încălcarea principiului disponibilităţii şi arată că în mod eronat s-a reţinut de această instanţă incidenţa dispoziţiilor art. 204 alin. (1) C. proc. civ. în sensul că o eventuală cerere de modificare a acţiunii trebuia formulată în scris, reţinând totodată în mod eronat şi faptul că apărările societăţii sunt neîntemeiate dat fiind faptul că nu a făcut nicio menţiune cu privire la modificarea pretenţiilor intimatei-reclamante în concluziile orale şi în concluziile scrise.

Acest argument al instanţei este eronat, astfel încât şi raţionamentul construit pe această premisă nu poate fi decât unul eronat. Pentru verificarea susţinerilor solicită instanţei de judecată să observe pagina 1 (ultimul alineat care continuă pe pagina 2) din Concluziile scrise depuse în faza de arbitraj unde s-a menţionat următoarele:

"Referitor la cel de-al doilea capăt de cerere, respectiv cu interpretarea de către instanţa arbitrală a definiţiei de profit, va rugăm să constataţi că interpretarea APMC prin cererea de chemare în judecată este eronată, ulterior aceasta modificându-şi poziţia procesuală prin concluziile orale în sensul că interpretarea corectă este de profit net cumulat, adică rezultat cumulat de-a lungul perioadei de existenţă (se iau în calcul toate rezultatele financiare anuale, inclusiv pierderile ce urmează a fi deduse din profituri), urmând a fi aplicată cota de 50% numai pentru rezultatul financiar net, rezultat în urma cumulului exerciţiilor financiare."

În aceste condiţii nu se poate susţine de către instanţa de judecată faptul că petenta nu a înţeles că s-a modificat acţiunea câtă vreme prin concluziile scrise depuse a menţionat în mod expres acest lucru.

Arată faptul că modificarea cererii de chemare în judecată a intervenit în condiţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 C. proc. civ., în sensul că intimata-reclamantă şi-a micşorat cuantumul obiectului cererii. În acest sens, solicită să se observe faptul că prin cererea iniţială intimata-reclamantă a solicitat ca interpretarea Tribunalul arbitral să fie de profit brut sau în subsidiar profit net, iar prin concluziile orale a solicitat să se aibă în vedere concluziile raportului de expertiză, concluzii care micşorau solicitările reclamantei, întrucât stabileau că trebuie să se reinvestească profitul net cumulat obţinut. Aceste aspecte ar fi trebuit menţionate în încheierea de şedinţă, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ.

Cu toate că instanţa de judecată a reţinut în considerente faptul că reprezentantul intimatei-reclamante Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A. a susţinut în concluziile orale faptul că acesta achiesează la concluziile raportului de expertiză, aceasta a respins apărările petentei, hotărârea cuprinzând astfel motive contradictorii.

Instanţa a apreciat în mod eronat că orice cerere formulată în faţa instanţei sau a tribunalului arbitral trebuie să fie formulată în scris conform art. 204 alin. (1) şi alin. (3) C. proc. civ., întrucât dispoziţiile art. 204 alin. (2) pct. 2 prevăd posibilitatea ca micşorarea cuantumului obiectului cererii poate fi făcută verbal în faţa instanţei de judecată care va trece în încheierea de şedinţă declaraţia reclamantului. În speţă, se regăseşte o astfel de situaţie întrucât reclamanta doar a micşorat pretenţiile sale derivând din cota de profit de la profitul brut la profitul net.

În ceea ce priveşte susţinerea instanţei de judecată potrivit cu care sunt incidente dispoziţiile art. 571 alin. (1) teza I C. proc. civ. conform cărora:

"Tribunalul arbitral este sesizat de reclamant printr-o cerere scrisă ..." şi în cazul cererii modificatoare, recurenta-petentă apreciază că aceasta este nefondată întrucât în aceste situaţii legea este de strictă interpretare, textul făcând referire strict la cererea de chemare în judecată arbitrală. În spiritul argumentaţiei sunt şi prevederile art. 26 alin. (2) teza finală din Regulile Arbitrale care prevăd că "Acolo unde nu există norme stabilite de părţi, de prezentele Reguli sau, în lipsă, de tribunalul arbitral ori acestea sunt neîndestulătoare, se vor aplica dispoziţiile corespunzătoare din C. proc. civ..", ceea ce înseamnă că regulile de arbitraj sunt completate de regulile instituite de C. proc. civ.

Cu privire la apărările privitoare la soluţionarea primului capăt al cererii arbitrate, arată faptul că instanţa de judecată a procedat la aplicarea greşită a normelor de drept material în sensul că aceasta nu a reţinut în mod corect efectele produse de instituţiile de drept aplicabile în cauză, în special cu privire la novaţie, hotărârea având şi argumente contradictorii, astfel:

Art. 1 din Caietul de Sarcini prevede faptul că intimata optează ca forma de organizare a concesionarului să fie societate comercială şi să aibă pe toată durata concesiunii, sediul principal sau secundar în ţară.

Punctul 1 din Anexa 3 a contractului stabileşte faptul că în baza pct. 2 din Caietul de Sarcini, concesionarul are obligaţia de a înfiinţa o societate comercială/filială cu sediul în România, care va construi şi exploata terminalul de bitum, în numele şi pe seama concesionarului.

Rezultă astfel faptul că în executarea obligaţiilor asumate prin contract şi anexele sale D. avea obligaţia de a înfiinţa o societate în România, care va construi şi exploata terminalul de bitum, în numele şi pe seama concesionarului, iar nu faptul că "executarea obligaţiilor asumate în temeiul contractului se realizează printr-o societate comercială cu sediul în România", cum în mod eronat a reţinut Curtea de Apel Bucureşti. Astfel, se observă o prima interpretare greşită a situaţiei de fapt şi implicit a regulilor de drept material aplicabile în cauză.

Mai departe, Curtea de Apel a reţinut faptul că părţile nu aveau posibilitatea de a modifica contractul de concesiune, or, în cauză nu a fost în niciun moment discuţia despre modificarea contractului de concesiune, petenta neinvocând o astfel de situaţie.

În vederea executării obligaţiilor stabilite la art. 1 din Caietul de Sarcini şi punctul 1 din Anexa nr. 3 a contractului de concesiune, D. a trebuit să înfiinţeze o societate cu sediul în România care să exploateze terminalul de bitum în numele şi pe seama concesionarului.

Modalitatea în care D. a ales să îşi îndeplinească această obligaţie, respectiv prin încheierea unui contract de comodat şi un contract de novaţie, a fost aprobată de către intimată, aceasta fiind de acord, fiind chiar semnatara contractului de novaţie.

Astfel, la data de 23.08.1998, între D. şi C. se încheie un Contract de comodat, prin care D. pune la dispoziţia C. terenul ce face obiectul Contractului de Concesiune şi să acorde credit pentru realizarea investiţiei.

Ulterior, între CN APMC S.A. şi C. se încheie la data de 01.08.2000, Contractul de Novaţie cu nr. X DC (Anexa nr. 6), urmare solicitării făcută de către C. prin adresa nr. x/24.07.2000, a acordului exprimat de către D. şi a Hotărârii Consiliului de Administraţie al Concedentului.

Ţinând cont de această situaţie de fapt, a solicitat să se constate următoarele neregularităţi cu privire la sentinţa atacată şi inclusiv cu privire la sentinţa arbitrală, neregularităţi sesizate şi prin cererea în anulare, pe care însă Curtea de Apel nu le-a luat în considerare, astfel:

Cererea arbitrală introdusă de reclamantă are un capăt principal, respectiv interpretarea ca potrivit dispoziţiilor contractuale indicate anterior, D. are obligaţia de a cesiona contractul de concesiune către AAT şi capete de cerere subsidiare care au fost respinse în mod clar de către instanţa arbitrală.

Astfel, solicitarea intimatei era ca Tribunalul Arbitral să interpreteze clauzele contractuale în sensul că D. ar trebui să cesioneze contractul de concesiune către C., Tribunalul Arbitral nu s-a pronunţat cu privire la această solicitare, iar Curtea de Apel a respins apărările societăţii cu privire la acest aspect.

Cu privire la efectele date de instanţa arbitrală şi instanţa de judecată contractului de novaţie şi contractului de concesiune, arată faptul că acestea încalcă dispoziţiile de drept material, astfel:

Art. 977 din vechiul C. civ., prevedea faptul că "Interpretarea contractelor se face după intenţia comună a părţilor contractante, iar nu după sensul literal al termenilor."

Din moment ce intimata şi petenta au încheiat un contract de novaţie, cu toate că existau şi alte procedee prin care să se îndeplinească obligaţia D., este evident faptul că acestea au acceptat toate efectele unui astfel de contract, în sensul că, pe lângă obligaţii, i se transmiteau recurentei şi drepturile ce decurgeau din contractul de concesiune.

Or, în speţa de faţă, ar trebui să se ţină cont de faptul că prin contractul de novaţie semnat de reclamantă s-au transmis atât drepturile cât şi obligaţiile concesionarului, neputându-se susţine, astfel cum a reţinut instanţa, faptul că D. a păstrat şi păstrează în continuare drepturile rezultate din contractul de concesiune, iar C. preia dreptul de folosinţă şi exploatare asupra terenului, precum şi toate obligaţiile ce decurg din acest contractul de concesiune. O asemenea interpretare este eronată, ţinând cont de faptul că contractul de concesiune este un contract sinalagmatic, care naşte drepturi şi obligaţii pentru ambele părţi, acestea aflându-se într-o legătură de interdependenţă. Argumentul instanţei de judecată precum că este irelevant faptul că se discută despre un contract sinalagmatic nu poate fi primit, instanţa procedând din nou la o aplicare greşită a normelor de drept material, fiind de esenţa contractelor sinalagmatice faptul că acestea presupun drepturi şi obligaţii interdependente, iar recurenta nu ar fi putut să îşi execute obligaţiile contractuale, daca nu ar fi existat şi drepturile corelative.

Instanţa a considerat în mod neîntemeiat că argumentele cu privire la imposibilitatea exercitării dreptului de folosinţă si exploatare sunt netemeinice, întrucât până la momentul încheierii contractului de novaţie AAT sau D. nu îşi îndepliniseră obligaţiile menţionate în contractul de concesiune din cauza faptului că CN APM S.A. a obţinut Autorizaţia de Construire pentru terminalul de bitum pentru şi în numele AAT abia în data de 01.03.2000. Obţinerea autorizaţiei de construire în numele AAT a fost necesară întrucât D. era o persoană juridică străină care, potrivit legislaţiei din anul 2000 nu putea să-şi intabuleze în Cartea Funciară dreptul provenind din contractul de concesiune şi nici drepturile care proveneau din edificarea construcţiilor pe terenul concesionat. Acesta a fost şi motivul pentru care în caietul de sarcini şi contractul de concesiune se impunea în sarcina Concesionarei înfiinţarea unei societăţi în România şi pentru care s-au apelat la artificii juridice precum contractul de comodat şi contractul de novaţie.

Cu privire la nemotivarea hotărârii arbitrale şi faptul că aceasta conţine dispoziţii contradictorii, precum şi cu privire la criticile referitoare la soluţia dată capătului 2 punctul c) al cererii arbitrale, recurenta învederează că deşi a subliniat faptul că sentinţa arbitrală conţine argumente contradictorii precum şi faptul că lipsa motivării hotărârii duce la nulitatea acesteia, lipsa considerentelor sau considerente şi raţionamente contradictorii reprezentând o adevărată nemotivare, cu toate acestea, instanţa de judecată a apreciat faptul că sentinţa arbitrală este clară, concisă şi concretă, fără însă a avea în vedere în mod concret apărările societăţii petente.

Cu toate că instanţa de judecată a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. care prevede faptul că hotărârea va cuprinde, printre altele, atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-a înlăturat cererile părţilor, aceasta a înlăturat toate apărările referitoare la lipsa menţiunilor cu privire la apărările/argumentele şi poziţia petentei din faţa Tribunalului Arbitral şi a reţinut faptul că sentinţa arbitrală este motivată în mod corespunzător.

Or, în această situaţie solicită să se aibă în vedere faptul că şi în ipoteza în care instanţa de control judiciar achiesează la concluziile primei instanţe, aceasta trebuie să prezinte argumente proprii şi să arate punctual argumentele avute în vedere pentru respingerea apărărilor părţii. Cu toate acestea, în prezenta cauză Curtea de Apel a reluat concluziile instanţei arbitrale, nearătând în concret, motivele pentru care solicitările şi apărările petentei sunt neîntemeiate, fiind astfel în situaţia în care se discută despre o hotărâre nemotivată.

O altă neconcordanţă sesizată şi nesoluţionată de Curtea de Apel este reprezentată de considerentul că investiţia de 50% din profit trebuie să fie executată anual şi evident numai în anii în care concesionarul realizează profit net, or acest raţionament este contrazis prin concluzia dispozitivului Tribunalului Arbitral şi menţinut de Curtea de Apel, care menţionează că "termenul de realizare a investiţiilor curge de la data la care părţile au căzut de acord asupra investiţiei", existând astfel aprecieri diferite asupra termenului de la care curge obligaţia de realizare a investiţiei.

De asemenea, în ceea ce priveşte termenul de la care curge obligativitatea concesionarului de a învesti nu se poate identifica raţionamentul logico - juridic avut în vedere de către instanţă în determinarea a două concluzii ce sunt diferite şi anume că investiţia de 50% din profit urmează să fie executată anual, iar ulterior că acest termen curge de la data acordului părţilor asupra investiţiilor. Prin această ultimă concluzie a Tribunalului arbitral îşi contrazice însăşi raţionamentul prin care a determinat ca aplicabilă cota de profit net şi nu de profit net cumulat, întrucât în considerente a menţionat faptul că această cotă trebuie investită anual şi este exclusă posibilitatea recurgerii la rezultatul cumulat ceea ce contravine cu dispozitivul în care se menţionează că pentru propunerile din ultimii 2-3 ani anteriori încetării concesiunii se va ţine seama de intervenţia acestei scadenţe şi care presupune un rezultat cumulat/reportat.

Se poate astfel observa faptul că soluţia pronunţată de Curtea de Apel nu cuprinde motivele proprii pe care se întemeiază, preluând considerentele contradictorii din cuprinsul hotărârii arbitrale, nefiind lămurite aspectele sesizate de petentă în cuprinsul cererii în anulare, astfel se nasc o serie de întrebări şi interpretări, părţile neavând reprezentarea clară a modalităţii în care, începând cu acest moment, se vor desfăşura relaţiile între ele. Această situaţie este rezultatul unei motivări necorespunzătoare şi contradictorii, sens în care solicită admiterea recursului, cu consecinţa casării sentinţei civile atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare Curţii de Apel.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata Compania Naţională "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2021 pentru soluţionarea cererii de recurs, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Petenta S.C. B. S.R.L. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere în anulare a sentinţei arbitrale nr. 17/13.02.2018 şi a încheierii de şedinţă din data de 16.01.2018 pronunţate în dosarul nr. x/2017 de către Curtea de Arbitraj Comercial Internaţional în baza dispoziţiilor art. 608 lit. f), g) şi h) C. proc. civ., conform cărora "(1) Hotărârea arbitrală poate fi desfiinţată numai prin acţiune în anulare pentru unul dintre următoarele motive: … f) tribunalul arbitral s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut ori a dat mai mult decât s-a cerut; g) hotărârea arbitrală nu cuprinde dispozitivul şi motivele, nu arată data şi locul pronunţării ori nu este semnată de arbitri; h) hotărârea arbitrală încalcă ordinea publică, bunele moravuri ori dispoziţii imperative ale legii".

Raportul juridic dedus judecăţii Curţii de Arbitraj Comercial Internaţional are ca obiect pretenţia părţii reclamante CN "Administraţia Porturilor Maritime" S.A. Constanţa (intimată în prezenta procedură) adresată tribunalului arbitral prin care a solicitat interpretarea clauzelor contractului de concesiune nr. x/1998 încheiat între Administraţia Portului Constanţa şi A., şi anume, art. 2 din Caietul de sarcini al concesiunii - Anexa 1 la contract (Administraţia Portului Constanţa R.A. optează ca forma de organizare a concesionarului să fie societate comercială şi să aibă pe toată durata concesiunii, sediul principal sau secundar în ţară) coroborat cu pct. 1 din "Alte clauze şi condiţii speciale la contract" - Anexa 3 (În baza pct. 2 din Caietul de sarcini, concesionarul va înfiinţa în termen de 30 zile de la data intrării în vigoare a prezentului contract, o societate comercială/filială cu sediul în România, care va construi şi exploata terminalul de bitum, în numele şi pe seama concesionarului), respectiv art. 4 din "Alte clauze şi condiţii speciale la contract" - Anexa 3 (Valoarea cotei de profit ce va fi reinvestită de concesionar în alte obiective de interes pentru concedent, din porturile administrate de acesta, este de 50% pe an, pe baza unor propuneri viabile din partea concedentului, acceptate de părţi).

Instanţa de fond a respins acţiunea în anulare, ca neîntemeiată, reţinând în esenţă că, în raport de prevederile art. 982 şi art. 984 C. civ. (1864) referitoare la interpretarea contractelor, este corectă concluzia tribunalului arbitral conform căreia părţile s-au înţeles expres a fi preluate de către B. S.R.L. doar obligaţiile din contractul de concesiune, iar nu şi drepturile prevăzute de aceasta în favoarea concesionarului, care, în lipsa oricărei prevederi exprese, rămân în favoarea concesionarului A.. Aceasta a fost intenţia părţilor prin toate contractele prezentate (de concesiune, de comodat şi de novaţie), nefiind depus la dosar niciun înscris din care să reiasă expres faptul că B. S.R.L. preia şi drepturile menţionate în contractul de concesiune în favoarea concesionarului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, un prim motiv de recurs se întemeiază pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere atunci când "prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii".

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că recurenta nu indică respectivele reguli de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, ci face doar scurte referiri/critici cu privire la soluţia contestată pe calea prezentei căi de atac, reiterând în susţinerea criticilor argumentele deja prezentate (prin acţiunea în anulare) şi analizate de instanţa de fond. În acest context, Înalta Curte va respinge motivul de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., ca nefondat.

Criticile formulate de recurentă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, prin care se invocă nemotivarea hotărârii arbitrale, sunt de asemenea, nefondate şi vor fi respinse pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de Tribunalul Arbitral satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1), lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat, aspect faţă de care în mod corect s-a reţinut că sentinţa arbitrală este clară, concisă şi concretă.

Faţă de aceste considerente, motivul de recurs este nefondat şi va fi respins.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

De fapt, Înalta Curte constată că recurenta îşi exprimă nemulţumirea cu privire la interpretarea clauzelor contractelor încheiate între părţi menţionate în hotărârea arbitrală fără a formula critici concrete din care să rezulte nelegalitatea sentinţei pronunţate asupra acţiunii în anulare, prin încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material.

Sub acest aspect, recurenta a arătat că prin sentinţa arbitrală nr. 17 din 13.02.2018, Tribunalul arbitral a dispus admiterea în parte a acţiunii, reţinând în legătura cu art. 2 faptul că acesta se interpretează în conformitate cu finalitatea stipulaţiilor pe care le conţine, că B. S.R.L. exploatează în numele şi pe seama societăţii concesionare terminalul de bitum de pe terenul concesionat. În legătura cu prevederile punctului 4 din Anexa 3, instanţa arbitrală a reţinut faptul că se are în vedere profitul net anual, iar termenul de realizare a investiţiilor curge de la data la care părţile au căzut de acord asupra investiţiei ce urmează a fi realizată, iar pentru propunerile din ultimii 2-3 ani anteriori încetării concesiunii se va ţine seama de intervenţia acestei scadente.

În ceea ce priveşte critica recurentei-petente referitoare la modificarea cererii de chemare în judecată ce vizează reinvestirea cotei de 50% din profit, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată având în vedere faptul că, modificarea cererii de chemare în judecată reprezintă facultatea recunoscută prin lege reclamantului, în cadrul unui proces civil şi exprimă prerogativa acestuia de a opera schimbări cu privire la părţile, obiectul sau cauza cererii sale.

Într-adevăr, dispoziţiile art. 204 alin. (2) C. proc. civ. prevăd patru cazuri în care cererea de chemare în judecată nu se socoteşte modificată şi nu se va da un nou termen, ci se vor trece în încheierea de şedinţă declaraţiile verbale făcute de reclamant în faţa instanţei, şi anume: situaţia în care reclamantul corectează eventualele erori materiale din cuprinsul cererii, aceea în care reclamantul micşorează sau măreşte cuantumul pretenţiilor, se solicită contravaloarea obiectului cererii, pierdut sau pierit în cursul procesului, se înlocuieşte o cerere în constatare printr-o cerere în realizarea dreptului, însă în cauza de faţă, obiectul cererii arbitrale promovate de intimata-reclamantă l-a constituit modul de interpretare şi aplicare a unor prevederi contractuale, respectiv ale dispoziţiilor art. 2 din caietul de sarcini, parte a contractului de concesiune nr. x/1998 şi ale dispoziţiilor pct. 4 din anexa 3 la contractul de concesiune (cu referire specifică la cele 3 motive de divergenţă între părţile din proces), respectiv: 50% din profitul net sau brut, reinvestirea profitul net/brut determinat anual sau multianual, precum şi data de la care curge termenul de realizare al investiţiilor.

Or, simpla referire incidentală la raportul de expertiză, în sensul că "instanţa urmează a avea în vedere şi concluziile lucrării efectuate", nu sunt de natură a echivala cu o modificare o cuantumului obiectului acţiunii.

Astfel, în mod corect a reţinut Curtea de Apel că nu putea fi vorba despre o achiesare în legătură cu cota de 50% profit net cumulat, în condiţiile în care s-a solicitat tribunalului arbitral să se observe că pct. 4 priveşte 50% din profitul net obţinut de concesionar în fiecare an al concesiunii.

Totodată, Înalta Curte constată că, atât tribunalul arbitral cât şi Curtea de Apel au dat o interpretare corectă normelor legale aplicabile şi nu a reţinut încălcarea unor norme imperative, stabilind că voinţa părţilor nu a fost în sensul eliminării din contractul de concesiune al A. (D.), ci de executare a obligaţiilor contractuale asumate de această parte printr-o societate cu sediul în România (AAT), în numele şi pe seama societăţii concesionare.

Cu privire la critica recurentei-petente în sensul că primul capăt principal de cerere nu a fost lămurit ci instanţa s-a limitat a reţine că dispoziţiile contractuale invocate de către intimata-reclamantă se interpretează "în conformitate cu finalitatea stipulaţiilor pe care le conţine, respectiv că terminalul de bitum de pe terenul concesionat este exploatat de o societate cu sediul în România (B. S.R.L. Constanţa), în numele şi pe seama societăţii concesionare, iar părţile sociale ale societăţii care exploatează terminalul sunt deţinute integral de concesionara A.", Înalta Curte constată că recurenta-petentă nu arată punctual de ce această interpretare ar fi eronată atât timp cât unitatea care a preluat constituirea şi exploatarea terminalului pentru bitum este organizată ca societate comercială cu răspundere limitată, formă de organizare care este preconizat să continue, sediul principal al acesteia este în Constanţa - România, concedent este reclamanta Compania Naţională Administraţia Porturilor Maritime S.A., concesionar este pârâta I - B., iar pârâta I exploatează terenul şi terminalul pentru bitum în numele şi pe seama pârâtei II - A., ca un mandatar.

Faptul că recurenta-petentă şi-a exprimat părerea în sensul că titularul contractului de concesiune este B., iar urmare a semnării contractului de novaţie, D. (A.) nu mai are nicio calitate în contractul de concesiune, nu poate fi împărtăşită şi de instanţa de recurs având în vedere că prin cererea adresată Tribunalului arbitral s-a solicitat doar "interpretarea şi stabilirea modului de aplicare a prevederilor art. 2 din caietul de sarcini parte integrantă a contractului de concesiune nr. x/1998" fiind propusă ca variantă:

- modul de organizare a unităţii care preia concesiunea din caietul de sarcini se interpretează în sensul că adjudecatorul-concesionar (D.) cesionează contractul de concesiune nr. x/1998 către o societate comercială cu sediul în România, societate comercială care este controlată de D., pe toată durata concesiunii.

Cu privire la modul de organizarea unităţii care preia concesiunea, Tribunalul arbitral a statuat că dispoziţiile art. 2 din Caietul de sarcini au fost respectate şi se interpretează:

"în conformitate cu finalitatea stipulaţiilor pe care le conţine, respectiv că terminalul de bitum de pe terenul concesionat este exploatat de o societate cu sediul în România (B. S.R.L. Constanţa), în numele şi pe seama societăţii concesionare, iar părţile sociale ale societăţii care exploatează terminalul sunt deţinute integral de concesionara A.".

Înalta Curte, dincolo de argumentele Curţii de Apel, care antamează aspecte de netemeinicie, nu poate reţine încălcarea unor norme imperative aşa cum prevăd dispoziţiile art. 608 lit. h) din C. proc. civ.

În ceea ce priveşte soluţionarea pretenţiilor subsidiare, de obligare a pârâţilor la încheierea unor contracte prin care fie să înceteze unele din contractele existente între părţi, fie să-şi asume alte obligaţii, care să aibă ca efect modificarea/reorganizarea obligaţiilor dintre părţi, Înalta Curte constată că acestea au fost respinse de către Tribunalul arbitral avându-se în vedere că modificarea/încetarea unor contracte şi reamenajarea relaţiilor dintre părţi cu ajutorul unor noi contracte de acest gen nu se poate impune prin intermediul justiţiei, ci prin negocieri directe între părţile contractante, prin urmare, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 608 lit. f) C. proc. civ.

De asemenea, în mod corect a reţinut Tribunalul arbitral că modificarea esenţială a contractului de concesiune, sub aspectul părţii care are calitatea de concesionar, presupune respectarea condiţiilor de încheiere a contractului, iar pentru acest lucru era necesar, pe de o parte acordul Ministerului Privatizării, iar pe de altă parte realizarea unor negocieri directe între părţile contractante deoarece, modificarea acestui gen de contract nu se poate impune prin intermediul justiţiei.

Faptul că între C.N. Administraţia Porturilor Maritime Constanţa S.A. şi S.C. B. S.R.L. s-a încheiat un contract de novaţie cu acordul A. prin care s-a stipulat în sarcina recurentei-petente C. preluarea tuturor obligaţiilor ce revin A. din contractul de concesiune nr. x/16.07.1998 încheiat între Administraţia Portului Constanţa şi A., respectiv: să realizeze terminalul de descărcare, stocare şi reexpediere bitum pe suprafaţa de teren în zona danelor 102-103, să plătească redevenţa, în calitate de concesionar, conform art. 5 din contractul de concesiune nr. x/1998, în termen de 5 zile lucrătoare de la data primirii facturării, să plătească penalităţi de întârziere în cuantum de 0,25% pe zi de întârziere pentru neplata redevenţei în termenul de scadenţă de 5 zile lucrătoare de la data primirii facturii, nu poate impune instanţei arbitrale modificarea contractului de concesiune încheiat în temeiul Hotărârii Guvernului nr. 527/12.09.1997 şi al Acordului nr. 1/14.04.1998 dat de Ministerul Privatizării privind aprobarea concesiunii, între Administraţia Portului Constanţa, persoană juridică română şi A., persoană juridică străină.

Astfel, nu poate fi primită critica recurentei-petente în sensul că ar fi nelegală instituirea anumitor obligaţii prin contractul de novaţie fără acordarea unor drepturi atât timp cât din conţinutul contractului de novaţie încheiat între părţile semnatare rezultă că s-a stipulat în mod expres preluarea "tuturor obligaţiilor" fără a se menţiona eventualele drepturi ale S.C. B. S.R.L., iar obiecţiunile formulate în faţa instanţei nu pot înfrânge acordul de voinţă al părţilor la încheierea acestui contract. De asemenea, relevant este faptul că în lipsa desfiinţării/modificării contractului de concesiune, acesta îşi produce efectele pe întreaga perioadă pentru care a fost încheiat.

Concluzionând, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile formulate de recurenta-petentă şi va menţine soluţia pronunţată de prima instanţă având în vedere că aspectele prezentate în cererea de recurs au fost analizate atât de Tribunalul arbitral, cât şi de Curtea de Apel.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul C. S.R.L. împotriva sentinţei nr. 1686 din 09 mai 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2021.