Clawback tax contribution for pharmaceuticals: appeal dismissed, lower court annulment of notification and correction order upheld

Şedinţa publică din data de 11 mai 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

1.1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 12 martie 2013, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Societatea B. România S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate ("CNAS") şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti, a solicitat:

(i) constatarea nulităţii actului administrativ înregistrat sub nr. x/31.07.2012 şi, implicit, contestarea datelor furnizate privitoare la valoarea vânzărilor trimestriale - în sumă de 1.839.769.174,37 RON şi valoarea vânzărilor individuale, valori aferente trimestrului II 2012, aferente deţinătorului de autorizaţie de pune pe piaţă (C.) - B., D., E. şi B., F.;

(ii) obligarea pârâtei CNAS la rectificarea şi recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente, prin eliminarea datelor incorecte;

(iii) obligarea pârâtei CNAS la revizuirea modului de determinare a valorii consumului de medicamente corespunzător, prin reevaluarea datelor privind cantităţile şi contravaloarea medicamentelor astfel încât să fie diminuată valoarea consumului trimestrial comunicat cu:

- contravaloarea cantităţilor de medicamente incluse în mod eronat în listele cu consumuri comunicate;

- contravaloarea medicamentelor corespunzătoare codurilor CIM nedeclarate de deţinătorii de Autorizaţie de Punere pe Piaţă sau de Reprezentanţii legali ai acestora, pentru care s-a înregistrat consum în raportarea centralizată;

- contravaloarea cantităţilor de medicamente reprezentând TVA cuprinzând preţul de achiziţie;

- contravaloarea cantităţilor de medicamente reprezentând adaosurile faţă de preţul de producător;

(iv) obligarea pârâtelor la restituirea sumelor achitate nedatorat de reclamantă către CNAS;

(v) obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

1.2. Hotărârea instanţei de fond, pronunţată în primul ciclu procesual

Prin sentinţa civilă nr. 4055 din 17 decembrie 2013, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta Societatea B. România S.R.L. în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti şi a anulat actul DG 1971/31.07.2012 şi informarea din data de 2.08.2012 privitoare la consumul de medicamente, respingând celelalte capete de cerere, ca neîntemeiate.

1.3. Calea de atac exercitată împotriva sentinţei pronunţate în primul ciclu procesual

Împotriva sentinţei civile nr. 4055 din 17.12.2013, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs atât reclamanta Societatea B. România S.R.L., cât şi pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

Prin decizia nr. 2517 din 11 octombrie 2016, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursurile declarate de ambele părţi, a casat sentinţa atacată şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.

2. Hotărârea pronunţată în fond, după casarea cu trimitere spre rejudecare

Prin sentinţa civilă nr. 2290 din 13 iunie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti, ca neîntemeiată;

(ii) a admis în parte cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Societatea B. România S.R.L., în contradictoriu cu pârâţii Casa Naţională de Asigurări de Sănătate şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice a Municipiului Bucureşti;

(iii) a anulat adresa nr. x/31.07.2012, emisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate;

(iv) a obligat pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la rectificarea erorilor de raportare şi la recomunicarea datelor referitoare la consumul centralizat de medicamente pentru trimestrul II/2012;

(v) a respins în rest cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată;

(vi) a obligat pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 21.986,76 RON reprezentând onorariu avocaţial redus conform art. 451 alin. (2) C. proc. civ.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2290 din 13 iunie 2017, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii, ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă critică, prin recurs, considerentele sentinţei de fond potrivit cărora adresa nr. x/31.07.2012 a fost emisă de CNAS fără a verifica datele raportate şi validate de casele judeţene. Arată pârâta că legislaţia specifică (art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011) cuprinde prevederi referitoare la modul de raportare a consumului de medicamente de către furnizorii de servicii medicale, iar la rândul lor, pe baza acestor informaţii, casele de asigurări judeţene raportează consumul centralizat către CNAS. Ca urmare, singurele elemente necesare verificării modalităţii de calcul a taxei sunt cele referitoare la consumul de medicamente înregistrat pe fiecare canal de eliberare, date care au fost puse la dispoziţia reclamantei şi instanţei de fond.

Cât priveşte argumentele referitoare la existenţa unor erori în comunicările CNAS, recurenta- pârâtă arată că medicamentele Ciprinol, G., Diflazon se regăsesc în documentul depus de reclamantă prin adresa nr. x/28.10.2011, au avut preţ în Catalogul Public naţional al preţurilor maximale ale medicamentelor de uz uman (CANAMED) inclusiv în trimestrul II 2012 şi au fost raportate ca fiind consumate de furnizorii de medicamente/prestatorii de servicii medicale. Potrivit art. 4 alin. (2) şi (21) din O.U.G. nr. 77/2011, intimata-reclamantă a transmis CNAS lista medicamentelor pentru care datorează contribuţia trimestrială, iar urmare a depunerii acestei liste, CNAS a procedat la stabilirea consumului centralizat de medicamente pentru care se datorează contribuţia trimestrială.

Totodată, susţine recurenta-pârâtă, contribuţia trimestrială nu se limitează la medicamentele incluse în lista aprobată prin H.G. nr. 720/2008, ci se stabileşte conform art. 1 din O.U.G. nr. 77/2011, prin care legiuitorul a definit categoriile de medicamente al căror consum se suportă din bugetul FNUASS şi al Ministerului Sănătăţii.

O.U.G. nr. 77/2011 a stabilit obligaţia tuturor deţinătorilor de autorizaţii de punere în piaţă (C.) de a plăti o contribuţie trimestrială în funcţie de procentul de creştere a consumului de medicamente aplicat la consumul individual al fiecăruia dintre aceştia, astfel încât, ceea ce contează în stabilirea taxei este data consumului efectiv, nu data comercializării în lanţul de distribuţie.

În acest context, CNAS că nu are competenţa legală de a urmări trasabilitatea medicamentelor pe tot lanţul de distribuţie, astfel încât nu deţine informaţii legate de volumul distribuitorilor şi nivelul canalelor de eliberare, singura autoritate competentă în acest sens fiind Agenţia Naţională a Medicamentelor şi a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDM). Potrivit art. 729 din Legea nr. 95/2006, C. trebuie să anunţe ANMDM dacă un produs încetează să fie pus pe piaţă temporar sau permanent, cu cel puţin două luni înainte de întreruperea punerii medicamentului pe piaţă.

Aşadar, arată recurenta-pârâtă CNAS, este criticabilă soluţia instanţei de fond cu privire la faptul că în calculul aferent taxei clawback pentru trimestrul II 2012 a fost inclusă contravaloarea medicamentelor care au expirat, fiind încălcate, astfel, prevederile O.U.G. nr. 77/2011. Solicită a se avea în vedere şi că medicamentele aferente trimestrului II 2012 au fost decontate din bugetul FNUASS.

Recurenta-pârâtă CNAS critică sentinţa recurată şi cu privire la includerea TVA în calculul contribuţiei, în raport cu Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013, invocând prevederile art. 11 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 şi ale art. 147 alin. (4) din Constituţia României, potrivit cărora deciziile Curţii Constituţionale se aplică doar pentru viitor, după publicarea lor în Monitorul Oficial. Ca atare, la data emiterii adresei contestate, CNAS avea obligaţia de a face aplicarea art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost completată de O.U.G. nr. 110/2011, care prevedea că în calculul contribuţiei este inclus şi TVA.

Sub acest aspect, recurenta- pârâtă că şi în situaţia în care s-ar aprecia că Decizia Curţii Constituţionale nr. 39/2013 se aplică în cauză, includerea TVA în calculul contribuţiei trimestriale nu justifică anularea notificării contestate, întrucât CNAS nu are temei legal pentru a transmite consumul individual către C. decât cu TVA, având în vedere consumul raportat de furnizorii de servicii medicale şi de medicamente, care include TVA. Medicamentele eliberate în tratamentul ambulatoriu se suportă din FNUASS la nivelul preţului de referinţă, care include TVA, potrivit contractului-cadru privind condiţiile acordării asistenţei medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănptate pentru anii 2011-2012, medicamentele liberate prin programele naţionale de sănătate se suportă din acelaşi buget la nivelul preţului de decontare care include TVA, iar în unităţile sanitare cu paturi şi centrele de dializă medicamentele sunt achiziţionate la un preţ care nu poate depăşi preţul din CANAMED, care include şi TVA.

În fine, recurenta-pârâtă formulează critici referitoare la obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată, susţinând că nu se află în culpă procesuală şi făcând aprecieri cu privire la proporţionalitatea onorariului avocaţial. Totodată, susţine că obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată duce la grevarea bugetului FNUASS, cu efecte negative în privinţa gestionării sale.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata-reclamantă Societatea B. România S.R.L. a depus concluzii scrise, prin care a invocat excepţia tardivităţii recursului declarat de pârâta CNAS. Această excepţie a fost respinsă în şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021, pentru motivele consemnate în încheierea de la acea dată.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de pârâta CNAS este nefondat, pentru următoarele considerente:

Instanţa de control judiciar reţine, cu titlu de premisă, ca fiind corecte susţinerile recurentei-pârâte, întemeiate pe dispoziţiile art. 5 din O.U.G. nr. 77/2011, referitoare la modul de raportare a datelor de consum de către furnizorii de servicii medicale, pe baza cărora casele judeţene de asigurări de sănătate raportează lunar consumul centralizat către CNAS, care, la rândul său, comunică deţinătorilor autorizaţiei de punere pe piaţă consumul centralizat de medicamente decontate din bugetul FNUASS şi cel al Ministerului Sănătăţii, pentru care se datorează contribuţia trimestrială (taxa clawback).

Acest mod legal de raportare/calculare a consumului de medicamente şi a contribuţiei trimestriale nu a fost contestat nici de instanţa de fond, care, însă, a observat că, în procedura contestaţiei administrative, CNAS are obligaţia de a analiza erorile sesizate de deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă a medicamentelor cu privire la datele avute în vedere la calculul valorilor comunicate prin notificare (valoarea vânzărilor totale trimestriale - VTt şi valoarea vânzărilor individuale - Vit).

În speţă, deşi intimata-reclamantă a sesizat prin contestaţia administrativă că în consumul centralizat de medicamente aferente trimestrului II 2012 au fost incluse medicamente expirate anterior anului 2011 sau medicamente nu au mai fost importate din anii 2007-2009 şi nu au fost incluse în declaraţiile de stoc, prin adresa emisă sub nr. x/12.09.2012, pârâta CNAS nu a răspuns acestor argumente punctuale, rezumându-se la redarea prevederilor legale incidente în materie, din care rezultă metodologia de calcul a contribuţiei trimestriale .

Or, astfel cum corect a reţinut şi instanţa de fond, o parcurgere efectivă a procedurii administrative prealabile obligă autoritatea emitentă a actului administrativ să analizeze concret criticile expuse prin contestaţie, respectiv să verifice datele pretins incorecte, comunicate de furnizorii de servicii medicale şi raportate de casele judeţene de asigurări de sănătate, cu referire punctuală la medicamentele indicate de reclamantă, respectiv să clarifice situaţia medicamentelor expirate sau care nu au fost importante. Menţinerea poziţiei comunicate prin adresa nr. x/31.07.2012, fără a se verifica corectitudinea raportărilor consumului respectivelor medicamente, transformă procedura prealabilă într-un exerciţiu pur formal, contrară scopului reglementării sale legislative.

Nefondate sunt şi criticile referitoare la inexistenţa unor erori în comunicarea datelor de consum. Recurenta-pârâtă a susţinut că medicamentele Ciprinol, G., Diflazon se regăsesc în lista medicamentelor pentru care se datorează contribuţia trimestrială, depusă de reclamantă cu adresa nr. x/28.10.2011, că au avut preţ în CANAMED inclusiv în trimestrul II 2012 şi au fost raportate de furnizorii de medicamente/prestatorii de servicii medicale ca fiind consumate în perioada de referinţă.

Înalta Curte constată că adresa nr. x/28.10.2011 nu a fost depusă de recurenta-pârâtă CNAS la dosarul cauzei, nici în fond şi nici în recurs; pe de altă parte, intimata-reclamantă a depus un material probator amplu, care confirmă susţinerile sale din contestaţie, respectiv că medicamentele Ciprinol sol. perf. 200mg/100ml - CIM W08224001, G. comprimate 1 mg - CIM W08738002, G. XL 4 mg comprimate filmate cu eliberare prelungita - CIM W43887002 şi Diflazon capsule l00mg - CIM W08955001 făceau parte din loturi expirate în perioada 2008 - 2010, prin urmare nu era posibilă vânzarea acestora şi raportarea lor în consumul comunicat pentru trimestrul II 2012. Chiar dacă este corectă susţinerea pârâtei CNAS că momentul eliberării medicamentului pe canalele de consum nu coincide cu momentul comercializării în lanţul de distribuţie, această împrejurare nu constituie un argument pertinent pentru care au fost decontate vânzări de medicamente cu termen de valabilitate expirat cu 2-4 ani anterior trimestrului de referinţă.

Cât priveşte medicamentul I. 2 mg comprimate, recurenta-pârâtă CNAS nu a formulat niciun fel de critici în calea de atac, care să combată susţinerile intimatei-reclamante, apreciate întemeiate de instanţa de fond, potrivit cărora acest medicament nu a fost importat niciodată în România de reclamantă.

Prin urmare, Înalta Curte constată a fi corecte concluziile instanţei de fond în sensul existenţei unor erori în comunicarea de către pârâta CNAS către reclamanta Societatea B. S.A. a consumului centralizat de medicamente aferent trimestrului II 2012, împrejurare de natură să atragă nelegalitatea adresei nr. x/31.07.2012.

Un alt rând de critici formulate de pârâta CNAS priveşte chestiunea litigioasă a includerii în valoarea consumului de medicamente trimestrial a TVA, din perspectiva modului de aplicare a Deciziei nr. 39/2013 a Curţii Constituţionale, partea apreciind că aplicarea în cauză a acestei decizii, pentru un act administrativ emis anterior publicării deciziei în Monitorul Oficial, contravine principiului neretroactivităţii.

Înalta Curte constată că aceste critici sunt nefondate, reţinând că instanţa de contencios constituţional s-a pronunţat în repetate rânduri cu privire la efectele produse de deciziile prin care se constată neconstituţionalitatea unui text de lege, cu privire la judecarea unor cauze aflate pe rolul instanţelor judecătoreşti.

Astfel, prin Decizia nr. 51/2016, Curtea Constituţională a stabilit:

"52. Cu privire la efectele prezentei decizii, Curtea reaminteşte caracterul erga omnes şi pentru viitor al deciziilor sale, prevăzut la art. 147 alin. (4) din Constituţie. Aceasta înseamnă că, pe toată perioada de activitate a unui act normativ, acesta se bucură de prezumţia de constituţionalitate, astfel încât decizia nu se va aplica în privinţa cauzelor definitiv soluţionate până la data publicării sale, aplicându-se, însă, în mod corespunzător, în cauzele aflate pe rolul instanţelor de judecată [a se vedea Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015 (paragraful 28). (...)".

Totodată, prin Decizia nr. 454/2018, Curtea Constituţională a reţinut că:

"61. Or, art. 147 alin. (4) din Constituţie este, în privinţa normelor procedurale, de imediată aplicare, având caracter sancţionatoriu. Prin urmare, în interpretarea acestui text constituţional raportat la normele de procedură civilă, Curtea constată că acesta se aplică atât situaţiilor pendinte, cât şi celor ce se vor naşte în viitor, sfera de aplicare a art. 147 alin. (4) din Constituţie neputând fi condiţionată de faptul că procesul civil a fost pornit anterior sau ulterior publicării Deciziei Curţii Constituţionale nr. 369 din 30 mai 2017. Mai mult, Curtea reţine că, în mod constant, în practica sa jurisdicţională precizează efectele de ordin constituţional ale deciziilor sale (a se vedea, cu titlu exemplificativ, Decizia nr. 62 din 18 ianuarie 2007, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 104 din 12 februarie 2007, Decizia nr. 223 din 13 martie 2012, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 256 din 18 aprilie 2012, Decizia nr. 895 din 17 decembrie 2015, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 84 din 4 februarie 2015, paragraful 28, sau Decizia nr. 51 din 16 februarie 2016, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 190 din 14 martie 2016, paragraful 52), sens în care în paragraful 32 al Deciziei nr. 369 din 30 mai 2017 a stabilit, în mod expres, efectele de ordin constituţional ale acesteia asupra cauzelor pendinte. Având în vedere dimensiunea constituţională a demersului instanţei constituţionale, rezultă că instanţele judecătoreşti nu pot înlătura efectele deciziei Curţii Constituţionale expres indicate în corpul acesteia, pentru că ar încălca sfera exclusivă de competenţă a Curţii Constituţionale, revenindu-le în schimb obligaţia de a le aplica în mod corespunzător în cauzele cu care sunt învestite."

Prin urmare, decizia Curţii Constituţionale prin care s-a constatat neconstituţionalitatea unui text de lege se aplică litigiilor aflate în curs de judecată, care nu au fost definitiv soluţionate la data publicării deciziei în Monitorul Oficial. În cauza de faţă, Decizia CCR nr. 39/2013, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea sintagmei "care include şi taxa pe valoare adăugată" din cuprinsul art. 31 alin. (5) din O.U.G. nr. 77/2011, a fost publicată în timpul litigiului pendinte, astfel încât instanţa de fond era obligată să facă aplicarea sa în speţă, faţă de criticile de nelegalitate formulate de reclamantă, prin care se susţine includerea de către pârâtă a taxei pe valoare adăugată în valoarea totală a vânzărilor de medicamente în raport cu care se calculează contribuţia trimestrială.

Înalta Curte mai reţine că, deşi actul administrativ atacat a fost emis anterior publicării deciziei Curţii Constituţionale, raportul de drept administrativ dintre reclamantă şi pârâta CNAS nu a fost epuizat, cât timp procedurile de contestare administrativă şi judiciară nu au fost finalizate, astfel încât declararea neconstituţionalităţii unui text de lege pe care se întemeiază actul emis reprezintă o împrejurare pe care instanţa de judecată este obligată să o aibă în vedere şi să o aplice în soluţionarea cauzei cu care a fost învestită.

Admiţând, în subsidiar, aplicarea în speţă a Deciziei nr. 39/2013, recurenta-pârâtă CNAS a susţinut că valorile comunicate reclamantei conţin TVA întrucât consumul raportat de furnizorii de servicii medicale şi de medicamente include TVA aplicat la preţul de decontare sau de achiziţie conform CANAMED. Or, în raport cu caracterul neconstituţional al includerii TVA în valoarea totală a vânzărilor de medicamente, acest argument nu poate fi primit, întrucât nelegalitatea includerii TVA nu poate fi justificată şi înlăturată de modalitatea în care datele necesare calculării consumului sunt puse la dispoziţia CNAS.

Un ultim rând de critici formulat de recurenta-pârâtă CNAS a privit nelegalitatea soluţiei de obligare la plata cheltuielilor de judecată, din două perspective: lipsa culpei procesuale şi lipsa de proporţionalitate a onorariului avocaţial.

Înalta Curte constată, contrar celor susţinute de pârâtă, că în cauză sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 453 C. proc. civ., fundamentul răspunderii pentru plata cheltuielilor de judecată fiind culpa procesuală a CNAS, ce rezultă din împrejurarea că a pierdut procesul, astfel că trebuie să suporte cheltuielile făcute justificat de partea câştigătoare. Eventualele consecinţe negative care s-ar reflecta asupra bugetului din care se plătesc cheltuielile de judecată, astfel cum susţine recurenta, nu reprezintă un argument prevăzut de lege pentru a determina respingerea cererii reclamantei de acordare a acestor cheltuieli.

Cât priveşte proporţionalitatea onorariului achitat avocatului care a asigurat asistenţa şi reprezentarea în cauză a reclamantei, este de observat că instanţa de fond a redus acest onorariu, în raport cu complexitatea cauzei.

Pe de altă parte, Înalta Curte reţine că asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor s-a pronunţat Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, care, prin decizia nr. 3 din 20 ianuarie 2020, a stabilit că:

"În interpretarea şi aplicarea unitară a dispoziţiilor art. 488 alin. (1) din C. proc. civ., motivul de recurs prin care se critică modalitatea în care instanţa de fond s-a pronunţat, în raport cu prevederile art. 451 alin. (2) din C. proc. civ., asupra proporţionalităţii cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor, solicitate de partea care a câştigat procesul, nu se încadrează în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) din C. proc. civ.." În motivarea soluţiei astfel dispuse, Înalta Curte a reţinut că:

"proporţionalitatea cheltuielilor de judecată reprezentând onorariul avocaţilor cu complexitatea şi valoarea cauzei şi cu activitatea desfăşurată de avocat reprezintă o chestiune de temeinicie, nu o chestiune de legalitate a hotărârii atacate".

Având în vedere obligativitatea dezlegărilor date instanţelor de judecată prin decizia anterior menţionată, conform art. 517 alin. (4) C. proc. civ., Înalta Curte constată că motivul invocat de pârâtă, referitor la cenzurarea cheltuielilor de judecată, nu reprezintă o critică de nelegalitate, astfel încât nu se circumscrie niciunuia dintre cazurile de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

Pentru aceste considerente, constatând că nu este incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte, în temeiul art. 496 C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, va respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate împotriva sentinţei civile nr. 2290 din 13 iunie 2017, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 11 mai 2021.