Enforceability of a salary order issued under a judgment subsequently annulled on appeal in administrative litigation

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Tribunalul Olt şi Tribunalul Dolj, obligarea pârâţilor la recunoaşterea efectelor juridice ale Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 şi, pe cale de consecinţă, să se conformeze integral dispoziţiilor acestuia, să se abţină de la orice acţiune şi/sau conduită contrară.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 3907 din 3 octombrie 2018, a admis excepţia inadmisibilităţii invocată prin întâmpinare şi a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Tribunalul Olt şi Tribunalul Dolj, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta A. a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că în mod greşit, prin interpretarea eronată a dispoziţiilor legii nr. 554/2004, art. 1 şi art. 8 alin. (1), precum şi a Legii-cadru nr. 284/2010, Anexa VI, Cap. VIII, art. 7, forma aplicabilă speţei, prima instanţă a apreciat acţiunea ca fiind inadmisibilă. De asemenea, tot eronat au fost considerate incidente în cauză şi dispoziţiile art. 35 noul C. proc. civ.

În opinia recurentei, demersul iniţiat în justiţie în cauza pendinte viza exclusiv recunoaşterea de către pârâţi a drepturilor sale decurgând din emiterea Ordinului de Salarizare nr. 2299/C/2015. Or, recunoaşterea unor efecte juridice ale unui act administrativ, constând în drepturi salariale privind încadrarea şi salarizarea la un anumit nivel aflat în plată pentru funcţii similare, nu poate fi asimilată nici unei acţiuni în constatarea unei situaţii de fapt, dar nici unei cereri inadmisibile (fine de neprimire) din perspectiva legii speciale invocate.

Se mai susţine că instanţa a pus în discuţie o excepţie invocată de pârâtul Tribunalul Olt, dar a admis o cu totul altă excepţie, pe care însă a omis să o invoce din oficiu şi să o pună în discuţia contradictorie a părţilor pentru ca acestea să se poată apăra corespunzător. Curtea de Apel a respins ca inadmisibilă cererea raportat la împrejurarea că aceasta contravine dispoziţiilor art. 1 şi art. 8 din legea nr. 554/2004, or Tribunalul Olt nu a invocat o astfel de inadmisibilitate. De asemenea, cererea dedusă judecăţii nu priveşte constatarea unei situaţii de fapt ci recunoaşterea drepturilor izvorâte din emiterea Ordinului de Salarizare nr. 2299/C/2015.

Recurenta consideră că, instanţa de fond în mod greşit a apreciat că nu pot fi invocate în mod direct efectele Ordinului de Salarizare nr. 2299/C/2015 împotriva pârâţilor, singura modalitate, în opinia primei instanţe, fiind apărările în cadrul acţiunii având ca obiect plata nedatorată.

Cererea precizată a avut ca obiect recunoaşterea şi respectarea efectelor juridice ele Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 (a drepturilor născute din emiterea acestui act).

Ordinul de salarizare nr. 2299/C/2015 este un act administrativ valabil, nefiind contestat şi nici desfiinţat în termenul legal de către instanţa de contencios administrativ competentă, fiind prin urmare în vigoare şi în prezent, nefiindu-le permis pârâţilor să-l ignore ori să-i nege existenţa.

4. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Justiţiei, Tribunalul Olt şi Tribunalul Dolj au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamanta a solicitat obligarea pârâţilor la recunoaşterea efectelor juridice ale Ordinului de salarizare nr. 2299/C/2015 şi, pe cale de consecinţă, să se conformeze integral dispoziţiilor acestuia, precum şi obligarea pârâţilor să se abţină de la orice acţiune şi/sau conduită contrară celor dispuse prin ordin.

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2299/2015 a fost emis ca urmare a pronunţării de către Tribunalul Argeş a sentinţei nr. 2.529/2014 în dosarul nr. x/2014 prin care s-a dispus obligarea pârâţilor, Curtea de Apel Craiova, Ministerul Justiţiei, Tribunalul Dolj, Tribunalul Olt la plata unei despăgubiri constând în diferenţa dintre cuantumul drepturilor salariate acordate judecătorilor având acelaşi grad şi aceeaşi vechime în funcţia de magistrat înainte de 1.10.2012 şi cuantumul drepturilor salariate acordate acesteia prin OMJ nr. 3856/2012 până la încetarea stării de discriminare.

Prin decizia nr. 733/2016, Curtea de Apel Piteşti a admis apelurile declarate în cauză şi a schimbat definitiv sentinţa civilă nr. 2529/2014 a Tribunalului Argeş în sensul respingerii acţiunii reclamantei.

Ordinul ministrului justiţiei nr. 2299/2015 a fost emis la data de 13.07.2015, după pronunţarea de către Tribunalul Argeş a sentinţei nr. 2529/2014, când pârâţii au fost obligaţi la recalcularea sporurilor reclamantei potrivit celor dispuse prin sentinţa arătata.

După ce sentinţa nr. 2529/2014 a fost schimbată în apel prin respingerea acţiunii reclamantei, OMJ nr. 2299/2015 nu a mai avut susţinere şi drept urmare, atât Tribunalul Dolj cât şi Tribunalul Olt au intentat acţiuni în justiţie reclamantei în vederea recuperării sumelor de bani plătiţi în baza hotărârii menţionate mai sus, desfiinţată ulterior în apel.

Prin urmare, Ordinul în discuţie a fost emis în baza unei hotărâri care a fost desfiinţată definitiv în apel de o instanţă superioară şi care nu mai are suport juridic la acest moment, cu atât mai mult cu cât în prezent, salarizarea recurentei se face în baza altui ordin, necontestat de reclamanta.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că în cauză nu este vorba de vreo vătămare, recurenta dorind să beneficieze în continuare de drepturi care au fost desfiinţate prin decizia nr. 733/2016 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, astfel că cererea acesteia nu se încadrează în prevederile Legii nr. 554/2004.

Astfel fiind, instanţa apreciază că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 3907 din 03 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.