Suspendability of religious retrocession decision based on condominium common parts and imminent damage under Law No. 554/2004

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea formulată, reclamantul A. a solicitat în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparţinut Cultelor Religioase din România şi B. ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună suspendarea executării Deciziei nr. 8730 din 30.07.2019 emise de pârâta Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparţinut Cultelor Religioase din România în ceea ce priveşte retrocedarea în favoarea pârâtei B. a următoarelor spaţii: casa scării în suprafaţă de 17,41 mp, debara în suprafaţă de 1,25 mp, podul casei în suprafaţă utilă de 202,55 mp şi cotele părţi comune indivize aferente de 44,84 %, până la pronunţarea instanţei de fond, cu obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020 a admis în parte cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtele Comisia Specială de Retrocedare a unor Bunuri care au Aparţinut Cultelor Religioase din România, şi B., a suspendat executarea Deciziei nr. 8730/30.07.2019 doar în ceea ce priveşte retrocedarea podului casei în suprafaţă de 202,55 mp până la pronunţarea instanţei de fond, a respins cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 730/30.07.2019 în ceea ce priveşte retrocedarea casei scării în suprafaţă de 17,41 mp şi a debaralei în suprafaţă de 1,25 mp şi a obligat reclamantul să plătească pârâtei B. suma de 2000 RON, cu titlu de cheltuieli de judecată parţiale.

3. Calea de atac exercitată

Hotărârea instanţei de fond a fost atacată cu recurs atât de recurentul-reclamant A. cât şi de recurentele-pârâte B. şi Comisia Specială de Retrocedare.

3.1. Recurentul-reclamant A. solicită, în temeiul art. 497 alin. (1) C. proc. civ. şi art. 20 din Legea nr. 554/2004, admiterea recursului pentru motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., casarea în parte a hotărârii recurate, în sensul admiterii cererii de suspendare a executării Deciziei nr. 8730 din 30.07.2019 emisă de către pârâta-intimată Comisia Speciala de Retrocedare a unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, până la pronunţarea pe fond a cauzei având ca obiect anularea în parte a deciziei inclusiv în ceea ce priveşte dispoziţia de retrocedare în favoarea paratei B. a celor două spaţii situate în parterul clădirii înscrisă în CF nr. x Sibiu (CF vechi x) respectiv:casa scării în suprafaţă de 17,41 mp şi debara în suprafaţă de 1,25 mp, precum şi sub aspectul cotelor părţi comune indivize aferente de 44,84%, aspecte inserate în art. 1 din Decizia mai sus amintită.

Recurentul precizează că instanţa de fond a reţinut, între altele, că "Analizând extrasele de carte funciară rezultă ca imobilul situat în Sibiu, strada x, nr. 20 A este înscris în CF x CI Sibiu, nr. top. xl, 671/l, 673/l, 676/l (nr. CF vechi x). Imobilul este format din două apartamente (unităţi individuale), astfel: ap. 1, înscris în CF x Cl-Ul Sibiu, compus din:1a parter:2 camere, bucătărie, baie, debara, hol; la subsol: 2 pivniţe, cota de 35,16 % cota indiviză cu teren aferent de 113 mp şi apartament 2 înscris în CF x C1-U2 Sibiu, compus din: la etaj 2 camere, bucătărie, wc în exclusivitate, hol comun; la subsol: pivniţă, cota de 20 % reprezintă cotă părţi comune indivize,iar cota de 64 mp reprezintă suprafaţa de teren aferent apartamentului.

Prin contractul de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. x/6.08.2020 de Societatea Profesionala Notariala "C. şi D. " reclamantul a dobândit dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x, " împreună cu dreptul de coproprietate asupra părţilor şi dependinţelor comune, care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa tuturor coproprietarilor".

În opinia recurentului, în mod corect a arătat instanţa de fond faptul că din schiţa de apartamentare, parte a documentaţiei de intabulare, depusă la Judecătoria Sibiu-Cartea funciară, rezultă că părţile comune ale apartamentului cu nr. top. x sunt următoarele: fundaţii, ziduri despărţitoare dintre apartamente, planşee, pod, acoperiş, casa scării de la parter la etaj, urcarea la pod, coborârea la pivniţă, holurile de acces la pivniţe, gangul de acces în imobil, curtea interioară, în cota de 35,16 %, cu teren aferent de 113 mp, astfel că rezultă că podul casei se regăseşte printre părţile comune ale imobilului, fiind obiect al unui drept de coproprietate forţată.

De asemenea instanţa de fond a reţinut că aparenţa este în favoarea reclamantului, astfel încât în speţă, este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, dar şi condiţia referitoare la existenţa pagubei de neînlăturat astfel cum este definită de art. 2 alin. (1) lit. s) din Legea nr. 554/2004, dar cu toate acestea fără o motivare plauzibilă a respins cererea de suspendare a actului administrativ în ceea ce priveşte retrocedarea casei scării în suprafaţa de 17,41 mp şi a debaralei în suprafaţa de 1,25 mp.

S-a mai reţinut că, în ceea ce priveşte retrocedarea celor două spaţii situate la parterul clădirii înscrise în CF x (CF vechi x), respectiv casa scării în suprafaţa de 17,41 mp şi debara în suprafaţa de 1,29 mp, instanţa nu a putut identifica vreun motiv de nelegalitate aparentă a deciziei a cărei suspendare se cere, neinvocându-se nici un motiv pertinent pentru a combate constatarea din raportul de expertiză topografică conform căreia aceste spaţii comune nu servesc folosinţei comune a apartamentelor din condominiu, acestea deservind în fapt construcţiei edificate pe terenul înscris în CF nr. x Sibiu, nr. top. x- fosta proprietate a comunităţii evreieşti din Sibiu şi care a fost restituită B. prin Decizia nr. 1654/6.03.2008 urmare a cererii de retrocedare nr. x/4.02.2003.

Recurentul precizează că în situaţia în care aceste spaţii situate la parterul clădirii în care se găseşte apartamentul cumpărat, ar fi aparţinut de imobilul construcţie edificată pe terenul înscris în CF x Sibiu nr. top. x-76 mp şi care a fost retrocedat în natură în anul 2008 B., cu siguranţă ar fi fost incluse în decizia de restituire în natură emisă în anul 2008 şi pusă în aplicare. Ori, a se interpreta acum, după 12 ani de la restituirea acelui imobil în natură, cum că, casa scării deserveşte şi aparţine de imobilul respectiv şi nu de imobilul nostru este în afara legii totalmente. Faptul că aceste spaţii respectiv casa scării şi implicit debara,nu au aparţinut imobilului înscris în CF x având nr. top. x retrocedat B. în anul 2008, rezultă şi din schiţa de dezmembrare aferentă încheierii nr. 1989/1965 şi prin care întreg imobilul se dezmembrează în trei corpuri de avere separate, casa scării făcând parte integrantă din topogr. x, aspect care este de altfel relevat şi prin schiţa de la fila nr. x din raportul dlui. expert E. şi Anexa nr. 2 ale lucrării de expertiză întocmită, Anexa de la fila nr\13 descriind parterul imobilului incluzând casa scării, iar în Anexa nr. 2 intitulata "RELEVEU cu identificarea apartamentelor şi spaţiilor ramase în proprietatea Statului Roman a cotei de teren aferenta şi a părţilor comune indivize din construcţia înscrisă în CF x Sibiu (nr. CF vechi x) cu nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1 " se identifică la etaj (partea stânga a schiţei) imobilul folosit de F. constând în camera de 12,35 mp, bucătărie de 5,17 mp, hol de 3,94 mp, wc de 1,27 mp, însă care a fost edificat practic ilegal peste aceasta casa a scării, din platforma casei scării şi din părţile comune indivize ale tuturor coproprietarilor, blocându-se ieşirea tocmai pe această casă a scării. Fiind vorba despre o clădire care de la început a fost edificată cu destinaţia de unitate de învăţământ, scoală, astfel cum rezultă şi din Autorizaţia de construcţie eliberată în anul 1929, cu siguranţă aceste scări, casă a scării aveau destinaţia de ieşire în caz de incendii sau alte intemperii.

Recurentul mai arată că art. 649 C. civ. reglementează expres care sunt părţile comune din clădirile cu mai multe etaje însă instanţa nu a ţinut cont de acest text de lege.

3.2. B., în motivarea recursului, arată că prin sentinţa recurată, interpretând eronat dispoziţiile legale aplicabile în cauză, instanţa de fond a admis în parte cererea de chemare în judecată şi a dispus suspendarea executării Deciziei nr. 8730/30.07.2019, doar în ceea ce priveşte retrocedarea podului casei în suprafaţa de 202,55 mp, până la pronunţarea instanţei de fond.

Contrar a ceea de a reţinut instanţa de fond, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate a cererii de suspendare, prevăzute de art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, respectiv existenţa unui caz bine justificat şi existenţa unei pagube iminente.

În ceea ce priveşte condiţia existenţei unui caz bine justificat, instanţa de fond a considerat că o astfel de condiţie ar fi îndeplinită în cauză, întrucât "din schiţa de apartamentare, parte a documentaţiei de intabulare, (...) rezultă că părţile comune ale apartamentului cu nr. top x/1/II, x/1/II, x/1/II sunt următoarele: (...) pod, (...) urcarea la pod, (...), astfel încât podul casei se regăseşte printre părţile comune ale imobilului, fiind un drept de coproprietate forţată".

În realitate însă, înscrisul menţionat de instanţa de fond, este doar o propunere de apartamentare făcută de S.C. Urbana S.A., societate care la acel moment mai deţinea doar o parte din apartamentele existente în imobil, propunere care a fost făcută ca urmare a modificării cotelor părţi din părţile comune ale imobilului.

Însă, acest înscris nu se coroborează cu nicio altă probă din care să rezulte că propunerea de apartamentare făcută de Urbana S.A. a fost finalizată, prin menţionarea în Cartea Funciară comună a imobilului a podului casei ca fiind parte comună a tuturor proprietarilor din imobil.

De altfel, podul casei este în fapt o mansardă locuibilă, aşa cum arată şi reclamantul în acţiune, astfel încât nu poate reprezenta parte comună a imobilului, de vreme ce el nu serveşte folosinţei celorlalte apartamente din imobil, astfel încât nu devin aplicabile dispoziţiile art. 648 şi art. 649 C. civ.

Mai mult decât atât, nici în actul de vânzare cumpărare prezentat de reclamant nu este menţionat podul casei ca reprezentând parte comună. În cuprinsul acestui contract se menţionează că părţile comune sunt "nedescrise" ceea ce ne arată o dată în plus, că în Cartea Funciară a imobilului nu sunt menţionate părţile comune ale imobilului, conform propunerii de apartamentare făcută de Urbana S.A..

Având în vedere toate aceste aspecte, rezultă că în cauza condiţia existenţei unui caz bine justificat nu este îndeplinită, instanţa dând o interpretare eronată dispoziţiilor art. 2 lit. t) şi art. 14 din Legea nr. 554/2004.

În ceea ce priveşte cea de a doua condiţie, a pagubei iminente, contrar a ceea ce a reţinut instanţa de fond, recurenta susţine că nici această condiţie nu este îndeplinită în cauză.

Instanţa de fond a pornit de la o premisă greşită, respectiv aceea potrivit căreia reclamantul ar avea, cel puţin aparent, un drept de coproprietate forţată asupra podului, a considerat în mod eronat şi faptul ca în cauza ar fi îndeplinită condiţia produceri unei pagube iminente.

Însă, în cauză nu există dovezi din care să rezulte că podul casei ar face parte din părţile comune ale imobilului, reclamantul nu are nici măcar aparent un drept de coproprietate forţată asupra podului imobilului, astfel încât în cauză nu este îndeplinită nici condiţia producerii unei pagube iminente.

3.3. Comisia Specială de Retrocedare, prin recursul formulat, critică sentinţa instanţei de fond în temeiul motivelor de recurs prevăzute la art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În opinia recurentei, instanţa a făcut o interpretare greşită asupra aparenţei dreptului reclamantului considerând că există indicii suficiente de răsturnare a prezumţiei de legalitate a actului administrativ emis şi necesitatea prevenirii producerii unei pagube iminente în cazul dedus judecăţii.

Având în vedere dispoziţiile art. 648, 649 alin. (1) lit. a) din C. civ. potrivit cărora sunt spaţii comune părţile din imobil care îndeplinesc două condiţii, respectiv: sunt destinate întrebuinţării apartamentelor din imobil şi nu pot fi folosite decât în comun, astfel încât să folosească la exploatarea normală a imobilului, restituirea podului în suprafaţă de 202,55 m.p. nu îl împiedică pe reclamant în folosinţa imobilului proprietatea sa.

Prin cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 B. a solicitat restituirea imobilului situat în Municipiul Sibiu, str. x, cu intrare prin str. x (actuala str. x), judeţul Sibiu, compus din casa şi curte (nr. top. x), curte (nr. top. x), curte (nr. top. x) şi casă şi curte (nr. top. x), având destinaţia iniţială de şcoală elementară evreiască, înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Sibiu, nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1, judeţul Sibiu.

Analizând înscrisurile depuse de către solicitantă la dosarul aferent cererii de retrocedare, Comisia specială de retrocedare a constatat faptul că aceasta se încadrează în prevederile O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi, în consecinţă, a emis Decizia nr. 1806/26.06.2008 prin care a propus acordarea de despăgubiri în favoarea solicitantei, pentru partea din imobilul compus din construcţie şi terenul aferent, situat în municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, reprezentând două apartamente înstrăinate în anul 1997 de către statul român unor persoane fizice, respectiv pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top. x, împreună cu cota de 20% din terenul aferent în suprafaţă de 64 m.p. şi pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top.-I, x/1/II, x/1/II, x/1/II, împreună cu cota de 35,16% din terenul aferent în suprafaţă de 113 m.p.

Având în vedere faptul că cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 a fost soluţionată parţial, în vederea finalizării procedurii administrative de soluţionare a dosarului, Secretariatul tehnic al C.S.R a solicitat întocmirea unei Expertize tehnice extrajudiciare prin care să se procedeze la identificarea şi delimitarea părţii din imobilul solicitat care poate fi retrocedată în natură, precum şi identificarea spaţiilor destinate folosinţei comune, întrucât acestea nu sunt descrise în cărţile funciare aferente apartamentelor.

În consecinţă, în vederea fundamentării deciziei cu privire la retrocedarea imobilului care a aparţinut şi a fost preluat de statul român de la solicitantă, Memoriu tehnic întocmit de către ing. E. a avut rolul de a completa situaţia juridică şi locativă a părţii din imobil neînstrăinată de statul român.

Astfel, cu privire la partea din imobil, aflată în proprietatea statului român, înscrisă în C.F. nr. x a localităţii Sibiu, nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1, judeţul Sibiu, reprezentând apartamentele care nu au fost înstrăinate de către statul român, împreună cu terenul aferent acestora, Comisia specială de retrocedare a emis Decizia nr. 8730/30.07.2019, prin care s-a retrocedat în natură B. imobilul menţionat anterior, astfel cum a fost identificat prin Raportul de expertiză topografică întocmit de către Ing. E., expert tehnic autorizat de A.N.C.P.I. în specialitatea cadastru, geodezie şi cartografie.

Prin Decizia nr. 8730/30.07.2019, C.S.R. a retrocedat B. partea din imobilul situat în Municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, rămasă în proprietatea statului român, astfel cum a fost identificată prin Raportul de expertiză topografică întocmit de către ing. E..

Potrivit înscrisurilor; aflate în dosarul administrativ nr. x/04.02.2003, precum şi a raportului de expertiză topografică privind identificarea apartamentelor rămase în proprietatea statului român reiese că şi podul casei a rămas în proprietatea statului român şi putea fi retrocedat împreună cu apartamentele identificate conform expertizei.

3.4. B. a formulat şi recurs incident prin care a susţinut că Legea nr. 165/2013 reglementează inclusiv procedura de soluţionare a cererilor formulate în temeiul O.U.G. nr. 94/2000 şi O.U.G. nr. 83/1999, astfel încât orice aspect litigios generat de modalitatea de aplicare a dispoziţiilor acestei legi este de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor.

Pe cale de consecinţă, în cauză, competenţa materială de soluţionare a cererii ce face obiectul prezentului dosar, aparţine secţiei Civile a Tribunalului Sibiu.

Prin dispoziţiile Legii nr. 165/2023 legiuitorul a stabilit o competenţă derogatorie de la Legea 554/2004 cu privire la actele administrative emise de autorităţile publice în aplicarea Legii nr. 165/2013.

Întrucât potrivit dispoziţiilor Legii nr. 165/2013 competenta de soluţionare a litigiilor privind modalitatea de aplicare a prevederilor acestei legi aparţine secţiilor civile ale tribunalelor, rezultă că şi cererile având ca obiect suspendarea unui act emis în aplicarea dispoziţiilor acestei legi, sunt de competenţa secţiilor civile ale tribunalelor.

Pentru cele prezentate recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului incident, casarea sentinţei recurate şi pe cale de consecinţă să fie trimisă cauza spre competentă soluţionare secţiei Civile a Tribunalului Sibiu.

4. Apărările formulate în cauză

Părţile au formulat întâmpinări reciproce, prin care au solicitat admiterea recursurilor proprii şi respingerea recursurilor formulate de părţile adverse, ca nefondate.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinările depuse la dosar, Înalta Curte constată că excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de recurenta-pârâtă B., invocată de recurentul-reclamant A. este întemeiată, astfel că recursul incident este inadmisibil, recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. este nefondat, iar recursurile principale declarate de recurentele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare şi B. sunt fondate.

Cu toate că au fost formulate motive de recurs distincte, Înalta Curte le analiza şi va răspunde prin considerente comune.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de B.

Prin recursul incident promovat, recurenta-intimată, B. a solicitat casarea sentinţei civile nr. 93 din data de 10 septembrie 2020 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa competentă, respectiv Tribunalul Sibiu, secţia Civilă.

Potrivit art. 10 alin. (1), teza a 11-a, din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autorităţile publice centrale (...) se soluţionează în fond de secţiile de contencios administrativ şi fiscal ale curţilor de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel.

Potrivit art. 3 alin. (7) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat, în termen de 30 de zile de la comunicarea acestora.

De asemenea, potrivit dispoziţiilor art. 15 din Legea nr. 554/2004 care constituie dreptul comun în materia contenciosului administrativ, suspendarea executării actului administrativ unilateral poate fi solicitată de reclamant prin cererea adresată instanţei competente pentru anularea, în tot sau în parte, a actului atacat.

Comisia specială de retrocedare a fost înfiinţată în temeiul art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 501/2002, şi al H.G. nr. 1164/2002, ulterior modificată şi completată prin H.G. nr. 1094/2005.

Coroborând textele legale sus-menţionate, rezultă că deciziile Comisiei speciale de retrocedare vor putea fi atacate cu contestaţie la instanţa de contencios administrativ în a cărei rază teritorială este situat imobilul solicitat.

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţa competentă material şi teritorial să se pronunţe cu privire la anularea Deciziei nr. 8730/30.07.2019 este Curtea de Apel Alba Iulia şi nu Tribunalul Sibiu.

Înalta Curte constată că recursul incident vizează un singur aspect, respectiv excepţia de necompetenţă materială, aspect pe care fundaţia nu l-a invocat în cadrul propriului său recurs, astfel că se doreşte prin recursul incident o completare a propriilor motive de recurs. Fundaţia avea posibilitatea de a invoca excepţia în propria cale de atac a recursului pe care l-a formulat. Recursul incident nu poate privi soluţiile asupra acelor aspecte ale litigiului care nu au fost atacate prin recursul principal.

În ceea ce priveşte cererea de suspendare a executării Deciziei nr. 8730/30.07.2019, Înalta Curte constată că instanţa a apreciat în mod greşit că, în cauză, a fost îndeplinită condiţia existenţei unui "caz bine justificat", necesară pentru dispunerea suspendării, alături de cea a "pagubei iminente".

Înalta Curte are în vedere faptul că, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, "în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente odată cu sesizarea în condiţiile art. 7 a autorităţii publice care a emis actul, persoana vătămată poate cere instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ până la pronunţarea instanţei de fond".

Suspendarea actelor juridice reprezintă operaţiunea de întrerupere vremelnică a efectelor acestora, ca şi cum actul dispare din circuitul juridic, deşi, formal-juridic, el există, iar suspendarea executării actelor administrative constituie un instrument procedural eficient pus la dispoziţia autorităţii emitente sau a instanţei de judecată în vederea respectării principiului legalităţii atâta timp cât autoritatea publică sau judecătorul se află într-un proces de evaluare, din punct de vedere legal, a actului administrativ contestat, este echitabil ca acesta din urmă să nu-şi producă efectele asupra celor vizaţi.

Conform art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, modificată prin Legea nr. 262/2007, cazurile bine justificate presupun împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

La modul concret, conform legislaţiei naţionale, condiţia existenţei unui caz bine justificat este îndeplinită în situaţia în care se regăsesc argumente juridice aparent valabile cu privire la nelegalitatea actului administrativ aflat în litigiu.

Altfel spus, pentru a interveni suspendarea judiciară a executării unui act administrativ trebuie să existe un indiciu temeinic de nelegalitate.

Pe de altă parte, în cadrul cererii de suspendare instanţa este limitată la a cerceta, după verificarea condiţiei de admisibilitate, dacă sunt îndeplinite cumulativ cerinţele prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat şi paguba iminentă.

Deci, în cadrul cererii de suspendare, instanţa nu va cerceta îndeplinirea condiţiilor de legalitate şi oportunitate ale actului administrativ, această obligaţie revenindu-i instanţei de fond, învestită cu soluţionarea acţiunii în anulare.

Condiţia existenţei cazului "bine justificat", lăsată de legiuitor la aprecierea şi înţelepciunea judecătorului sub aspectul conţinutului său, presupune ca asupra legalităţii actului administrativ să planeze o puternică îndoială, iar aceasta să fie evidentă fără a se intra în cercetarea pe fond a dispoziţiilor actului, respectiv a consecinţelor juridice pe care le-a produs.

Pentru a înlătura, chiar şi temporar, regula executării imediate şi din oficiu a actelor administrative, prin suspendarea acestora, instanţa poate aprecia necesitatea unei asemenea măsuri, doar prin raportare la probele administrate în cauză şi care trebuie să ofere suficiente indicii aparente de răsturnare a prezumţiei de legalitate, fără a analiza, pe fond conţinutul actului administrativ, instanţa având posibilitatea să efectueze numai o cercetare sumară a aparenţei dreptului.

În acest context, în ceea ce priveşte podul, se constată că acesta nu a fost înstrăinat de către statul român ulterior preluării abuzive, neexistând vreun impediment cu privire la restituirea acestuia în favoarea fostului proprietar.

Totodată, având în vedere dispoziţiile art. 648, 649 alin. (1) lit. a) din C. civ. potrivit cărora sunt spaţii comune părţile din imobil care îndeplinesc două condiţii, respectiv: sunt destinate întrebuinţării apartamentelor din imobil şi nu pot fi folosite decât în comun, astfel încât să folosească la exploatarea normală a imobilului, Înalta Curte apreciază că restituirea podului în suprafaţă de 202,55 m.p. nu îl împiedică pe reclamant în folosinţa imobilului proprietatea sa.

Pe de altă parte, instanţa de control judiciar reţine faptul că în contractul de vânzare-cumpărare autentificat de S.P.N. "C. şi D." sub nr. x/06.08.2020 nu s-a menţionat că odată cu dreptul de proprietate asupra apartamentului nr. x se transmite reclamantului şi dreptul de folosinţă asupra podului, ci doar un drept de coproprietate asupra părţilor şi dependinţelor comune, care prin natura şi destinaţia lor sunt în folosinţa tuturor coproprietarilor.

Părţile comune indivize ale clădirii nu au fost şi nu sunt descrise în cărţile funciare aferente apartamentelor, ele fiind identificate şi descrise în raportul de expertiză topografică, podul mansardabil nefăcând parte din aceste spaţii.

Regimul juridic al retrocedării imobilelor care au aparţinut cultelor religioase din România şi care sunt situate în intravilanul localităţilor este reglementat de O.U.G. nr. 94/2000 privind restituirea unor bunuri imobile care au aparţinut cultelor religioase din România, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, potrivit art. 1 alin. (1) din O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, imobilele care au aparţinut cultelor religioase din România, preluate în mod abuziv, cu sau fără titlu de statul român, de organizaţiile cooperatiste sau de orice alte persoane juridice în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aflate în proprietatea statului, a unei persoane juridice de drept public (...), se retrocedează foştilor proprietari.

De asemenea, potrivit art. 1 alin. (3) din acelaşi act normativ, sunt imobile în sensul O.U.G. nr. 94/2000, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, construcţiile existente în natură împreună cu terenurile aferente lor, în măsura în care construcţiilor nu le-au fost aduse adăugiri care să depăşească 50% din aria desfăşurată actuală.

Prin cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003 B. a solicitat restituirea imobilului situat în Municipiul Sibiu, str. x, cu intrare prin str. x (actuala str. x), judeţul Sibiu, compus din casa şi curte (nr. top. x), curte (nr. top. x), curte (nr. top. x) şi casă şi curte (nr. top. x), având destinaţia iniţială de şcoală elementară evreiască, înscrise în cartea funciară nr. x a localităţii Sibiu, nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1, judeţul Sibiu.

Comisia specială de retrocedare prin Decizia nr. 1806/26.06.2008 a propus acordarea de despăgubiri în favoarea solicitantei, pentru partea din imobilul compus din construcţie şi terenul aferent, situat în Municipiul Sibiu, judeţul Sibiu, reprezentând două apartamente înstrăinate în anul 1997 de către statul român unor persoane fizice, respectiv pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top. x, împreună cu cota de 20% din terenul aferent în suprafaţă de 64 m.p. şi pentru apartamentul înscris în C.F. nr. x, nr. top.x, împreună cu cota de 35,16% din terenul aferent în suprafaţă de 113 m.p.

Secretariatul tehnic al C.S.R a solicitat întocmirea unei Expertize tehnice extrajudiciare prin care să se procedeze la identificarea şi delimitarea părţii din imobilul solicitat care poate fi retrocedată în natură, precum şi identificarea spaţiilor destinate folosinţei comune, întrucât acestea nu sunt descrise în cărţile funciare aferente apartamentelor.

De asemenea, Comisia specială de retrocedare a emis Decizia nr. 8730/30.07.2019, prin care s-a retrocedat în natură B. imobilul menţionat anterior, astfel cum a fost identificat prin raportul de expertiză topografică.

La Cap. III pct. 3.2 expertul a relatat că în urma măsurătorilor a rezultat pentru imobilul cu nr. . top. x, 671/1, 673/1, 676/1 o suprafaţă reala de 259 m.p. faţă de 322 m.p. cât apare înscrisă în cartea funciară.

În ceea ce priveşte construcţia aflată pe terenul solicitat, expertul arată că aceasta este edificată pe 3 nivele (subsol, parter şi etaj), la care se adaugă şi un pod, suprafaţa măsurată la sol a construcţiei fiind de 232 m.p.

Măsurătorile în interiorul construcţiei ce face obiectul prezentului litigiu au vizat cele două apartamente care nu au fost înstrăinate de statul român şi care nu sunt înscrise în cartea funciară la momentul actual, spaţiile destinate folosinţei comune apartamentelor, precum şi podul mansardabil.

Astfel, la pct. 3.2.1 sunt descrise apartamentele rămase în proprietatea statului român (respectiv apartamentele folosite de către chiriaşi în baza contractelor de închiriere nr. x/27.06.2014 şi y/27.06.2014).

La pct. 3.2.2 din Raportul de expertiză sunt descrise spaţiile destinate folosinţei comune pentru apartamentele din condominiu, respectiv:

- la subsol: hol, în suprafaţă de 6,19 m.p., hol, în suprafaţă de 10,01 m.p.;

- la parter: hol în suprafaţă de 17,94 m.p., hol în suprafaţă de 20,41 m.p., hol în suprafaţă de 13,09 m.p., hol în suprafaţă de 8,47 m.p., curte în suprafaţă de 25,87 m.p.;

- la etaj: scara, în suprafaţă de 13,31 m.p., hol în suprafaţă de 28,97 m.p. şi hol în suprafaţă de 3,94 m.p.

Potrivit raportului de expertiză a reieşit faptul că la parterul construcţiei înscrise în C.F. nr. x a localităţii Sibiu (nr. C.F. vechi x), cu nr. top. x, 671/1, 673/1, 676/1 există şi două spaţii care nu servesc folosinţei comune a apartamentelor din condominiu întrucât nu comunică cu restul încăperilor din construcţie. Aceste spaţii deservesc în fapt construcţiei edificate pe imobilul înscris în C.F. nr. x a localităţii Sibiu, nr. top. x (fosta proprietate a comunităţii evreieşti din Sibiu - restituită B., prin Decizia nr. 1654/06.03.2008: cererea de retrocedare nr. x/04.02.2003).

Astfel fiind, reiese că şi podul casei a rămas în proprietatea statului român şi putea fi retrocedat împreună cu apartamentele identificate conform expertizei.

Prin urmare, în cauză, nu există elemente care să pună la îndoială legalitatea actului administrativ contestat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o interpretare greşită şi asupra aparenţei dreptului reclamantului, considerând că se impune prevenirea producerii unei pagube iminente.

Instanţa de control judiciar consideră că şi cerinţa pagubei iminente ce s-ar produce reclamantului în cazul executării imediate nu este îndeplinită în cauză.

Conform art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004, paguba iminentă reprezintă prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Aşadar, paguba iminentă presupune o anumită urgenţă pentru a opera suspendarea efectelor unui act administrativ.

Se poate aprecia că există urgenţă atunci când executarea actului administrativ aduce o atingere gravă şi imediată unui interes public, situaţiei reclamantului sau intereselor pe care acesta înţelege să le apere.

Revine judecătorului de contencios administrativ, investit cu soluţionarea unei cereri de suspendare, să aprecieze în mod concret, având în vedere argumentele prezentate de reclamant, dacă efectele actului aflat în discuţie sunt de natură să justifice urgenţa. Aceasta din urmă poate justifica măsura provizorie a suspendării executării unui act administrativ, fără ca ea să aducă atingere hotărârii judecătoreşti ce urmează a se pronunţa cu privire la cererea de anulare a actului.

Or, în cauză, nu este îndeplinită cerinţa pagubei iminente, simpla afirmaţie că reclamantul ar fi grav prejudiciat nu poate duce la îndeplinirea acestei condiţii.

Prin urmare, Înalta Curte constată că, în cauză, nu s-a făcut dovada îndeplinirii cumulative a celor două condiţii prevăzute în mod imperativ de lege, pentru a se putea dispune suspendarea Deciziei nr. 8730/2019, în ceea ce priveşte retrocedarea podului casei.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de recurenta-pârâtă B., invocată de recurentul-reclamant A., va respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B., ca inadmisibil, va respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A., ca nefondat, va admite recursurile principale declarate de recurentele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare şi B., va casa, în parte, sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, va respinge în totalitate cererea de suspendare formulate de recurentul-reclamant, ca neîntemeiată cu menţinerea celorlalte dispoziţii ale sentinţei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat de recurenta-pârâtă B., invocată de recurentul-reclamant A..

Respinge recursul incident declarat de recurenta-pârâtă B. împotriva sentinţei nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca inadmisibil.

Respinge recursul principal declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Admite recursurile principale declarate de recurentele-pârâte Comisia Specială de Retrocedare şi B. împotriva sentinţei nr. 93/2020 din 10 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Casează, în parte, sentinţa recurată şi, pe cale de consecinţă, respinge în totalitate cererea de suspendare formulate de recurentul-reclamant, ca neîntemeiată.

Menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.