Clawback Tax Notification Upheld; Appeal Rejected as Unfounded

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta S.C. A., a solicitat în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS, pronunţarea unei hotărâri prin care să se dispună anularea notificării x/05.02.2018 emisă de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5403 din 17 decembrie 2018, a respins excepţia inadmisibilităţii pentru lipsa plângerii prealabile, ca tardiv invocată şi a respins cererea formulată de reclamanta S.C. A., în contradictoriu cu pârâta Casa Naţională de Asigurări de Sănătate, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamanta S.C. A. S.R.L.a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

În motivarea recursului recurenta arată că valoarea la care s-a calculat taxa nu are legătură cu veniturile sale, întrucât se referă la veniturile altor persoane (adaosuri comerciale) dar şi faptul că s-a calculat pentru medicamente pe care nu le-a comercializat niciodată, sentinţa atacată fiind motivată pe o decizie a Curţii Constituţionale privitoare la discriminare.

Faptul că se menţionează în Ordinul Preşedintelui intimatei sau chiar într-o ordonanţă valoarea de referinţă la care se calculează taxa şi care este preţul cu amănuntul, aceste acte normative sunt contrare legislaţiei CEDO (art. 1 Protocolul 1 Adiţional CEDO), care are o forţă mai mare decât actele normative interne.

Instanţa de fond a stabilit faptul că sumele indicate în lista transmisă de CNAS nu constituie mijloc de probă susceptibil de a combate în mod eficient înregistrările sistemului informatic unic integrat, numai că, sentinţa recurată are în vedere doar un control formal şi nu unul efectiv.

În opinia recurentei, în calitate de plătitor de taxă para fiscală, în condiţiile în care contest faptul că am fabricat un produs medicamentos şi pe cale de consecinţă nu l-am comercializat ca intimata să îmi poată stabili o taxă, mă îndreptăţeşte, în calitate de contribuabil ca intimata să facă dovada cu înscrisurile primare privitor la persoana care a solicitat decontarea acestor medicamente inexistente şi să depună întreaga documentaţie prevăzută de H.G. nr. 400/2013.

Dacă sunt indicii că înscrisurile intimatei din sistemul informatic unic integrat sunt eronate, atunci trebuie rectificat sistemul conform realităţii şi nu trebuie mistificată realitatea conform sistemului.

Teza privitoare la prevederile CEDO că reglementările interne nu aduc atingere (art. 1 din Protocolul 1), întrucât aceste acte normative interne ar asigura accesul populaţiei la medicamente care este un interes major, care se circumscrie interesului public general şi în consecinţă faptul că se stabileşte o taxă la venituri realizate de alte persoane, nu ar aduce atingere proprietăţii private, este falsă.

Practica diferită a instanţelor se manifestă sub aspectul probelor încuviinţate, precum şi sub aspectul legii aplicabile.

Recurenta consideră că se află în ipoteza prevăzută de dispoziţiile art. 148 alin. (2) din Constituţie.

Conform CEDO, art. 1 Protocolul 1, Adiţional, nu ar trebui să intre în baza de calcul al taxei claw-back veniturile realizate de alte persoane (diferenţa dinte venitul producătorului şi al farmaciei) şi nici valoarea produselor nedecontate ori decontate ilegal de CNAS prin încălcarea legii.

Au fost cazuri, când în mod fals au fost solicitate şi s-au făcut decontări pentru produse compensate pentru care, exista ordin de preţ, erau înscrise pe lista CANAMED, dar nu erau puse în fabricaţie,

În susţinerea recursului este invocată practică neunitară a instanţelor de judecată.

4. Apărările formulate în cauză

Intimata Casa Naţională de Asigurări de Sănătate a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin notificarea nr. x/05.02.2018 nu s-a stabilit cuantumul procentului "p", ci pe această cale doar s-a comunicat reclamantei procentul "p" astfel cum a fost stabilit prin Ordinul Preşedintelui Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, conform art. 3 alin. (2) şi (3) O.U.G. nr. 77/2011.

Referitor la susţinerile recurentei privind incidenţa în speţă a art. 1 din Protocolul nr. 1 CEDO, Înalta Curte are în vedere faptul că noţiunea autonomă de bun a primit în jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului o definiţie distinctă de cea din dreptul intern al majorităţii statelor.

Astfel, noţiunea de bun nu desemnează numai bunurile corporale, ci un ansamblu de drepturi şi interese ale unei persoane cu valoare de active patrimoniale.

Reglementarea folosinţei bunurilor este orice măsură legală a statului prin care unei persoane nu i se permite să îşi utilizeze bunurile în maniera în care doreşte, suferind astfel unele limitări. Astfel, ţine de reglementarea folosinţei lucrurilor obligaţia de a plăti impozite, sau alte interdicţii similare. Pentru a fi conformă însă cu prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1, este necesar ca aceasta să fie accesibilă şi previzibilă.

Prin dispoziţiile actului normativ contestat nu se aduce atingere prevederilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenţia CEDO, precum şi dispoziţiilor interne privind protecţia proprietăţii private, întrucât actele normative contestate reglementează asigurarea accesului populaţiei la medicamente, interes major care se circumscrie interesului public general, aceste venituri fiind folosite pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plăţii pe serviciu medical).

Contribuţia trimestrială a fost instituită tocmai în considerarea art. 34 din Constituţie, în conformitate cu care dreptul la ocrotirea sănătăţii este garantat.

Având în vedere că sumele plătite de deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă a medicamentelor, deci inclusiv de către recurentă, sunt folosite pentru medicamentele incluse în programele naţionale de sănătate, precum şi pentru medicamentele cu sau fără contribuţie personală, folosite în tratamentul ambulatoriu pe bază de prescripţie medicală prin farmaciile cu circuit deschis, în tratamentul spitalicesc şi pentru medicamentele utilizate în cadrul serviciilor medicale acordate prin centrele de dializă (decontate în cadrul plăţii pe serviciu medical), în condiţiile neefectuării plăţii ar rezulta o pagubă pentru Fondul naţional unic de asigurări sociale de sănătate, ceea ce ar conduce la îngrădirea accesului la medicamente al asiguraţilor

Susţinerile recurentei referitoare la includerea TVA-ului în baza de calcul a contribuţiei trimestriale datorate în baza O.U.G. nr. 77/2011, sunt neîntemeiate, având în vedere că O.U.G. nr. 77/2011 prevede în mod expres că la calculul consumului total trimestrial de medicamente se iau în considerare preţul medicamentelor decontat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii.

Obligaţia de stabilire a cuantumului taxei clawback (acţiune independentă şi anterioară faţă de aceea a calculării contribuţiei) cade în sarcina subiectului plătitor al acestei contribuţii iar, în această etapă, deţinătorul de autorizaţie de punere pe piaţa a medicamentelor poate proceda la deducerea TVA-ului în conformitate cu prevederile legale.

Înalta Curte mai reţine că, în raport de noile reglementări, contribuţia clawback se calculează asupra valorii consumului suportat din bugetul FNUASS şi MS, întrucât pe de o parte cei 2 indicatori CTt şi Bat nu conţin TVA, iar pe de altă parte din consumul comunicat de CNAS, subiecţii plătitori sunt înştiinţaţi că valoarea de consum propriu comunicată de CNAS conţine TVA pe care aceştia au obligaţia să îl deducă, potrivit art. 5 alin. (2) din O.U.G. nr. 77/2011, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 69/2014.

Cu privire la susţinerile recurentei privind includerea adaosurilor comerciale (marjelor de distribuţie şi de retail) în baza de calcul a contribuţiei, Înalta Curte are în vedere faptul că această contribuţie trimestrială este destinată să suplimenteze bugetul Fondului Naţional Unic de Asigurări Sociale de Sănătate, fiind o taxă parafiscală cu o destinaţie specială reglementată prin O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare şi plătită pentru medicamentele care au parcurs circuitul comercial, au ajuns la pacienţi şi au fost decontate din bugetul FNUASS.

Potrivit dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare au obligaţia plăţii acestei taxe deţinătorii autorizaţiilor de punere pe piaţă a medicamentelor, respectiv producătorii şi importatorii de medicamente care au pus efectiv pe piaţă medicamentele şi obţin profit din vânzarea acestora.

Aspectele circumscrise situaţiei de fapt şi de drept privind aspectele sesizate de recurentă au fost soluţionate de Curtea Constituţională prin Decizia nr. 263/2013, referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 1, 3 şi art. 3^1 alin. (1) - (5) teza întâi din O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în sensul respingerii ca inadmisibilă a excepţiei de neconstituţionalitate invocată.

În ceea ce priveşte pretinsa discriminare între agenţii economici implicaţi în comercializarea medicamentelor, respectiv deţinătorii de autorizaţii de punere pe piaţă şi ceilalţi agenţi economici din lanţul de distribuţie, cum ar fi distribuitorii, farmaciile sau spitalele private, Curtea Constituţională a statuat că această critică tinde spre modificarea şi completarea prevederilor legale existente, în sensul ca plata contribuţiei clawback să cadă şi în sarcina altor agenţi economici din lanţul de distribuţie a medicamentelor.

Potrivit dispoziţiilor Curţii, taxa de clawback este o taxă parafiscală, stabilită potrivit prevederilor art. 139 din Constituţie, în virtutea cărora "impozitele, taxele şi orice alte venituri ale bugetului de stat şi ale bugetului asigurărilor sociale de stat se stabilesc numai prin lege".

Aşadar, taxele parafiscale reprezintă o categorie distinctă, specială, de venituri care sunt legal dirijate în beneficiul instituţiilor şi/sau organismelor cărora statul consideră oportun să le asigure realizarea, pe această cale, a unor venituri complementare.

Înalta Curte constată că în formula de calcul a procentului "p" nu este inclusă TVA, iar prin notificarea emisă de CNAS i s-a adus la cunoştinţă recurentei să deducă TVA-ul la calculul contribuţiei clawback.

Pe de altă parte, O.U.G. nr. 77/2011, cu modificările şi completările ulterioare, prevede în mod expres că la calculul consumului total trimestrial de medicamente se ia în considerare preţul medicamentelor decontat din FNUASS şi din bugetul Ministerului Sănătăţii, iar O.U.G. nr. 69/2014 a reglementat în mod expres obligaţia deţinătorilor de autorizaţie de punere pe piaţă de deducere a TVA-ului.

La pronunţarea acestei decizii, Înalta Curte are în vedere Decizia Curţii Constituţionale nr. 665 din 12 noiembrie 2014 privind excepţia de neconstituţionalitate a prevederilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, care a stabilit fără echivoc faptul că la calculul contribuţiei clawback se au în vedere adaosurile de distribuţie şi adaosul comercial al farmaciei, precum şi Decizia nr. 789/17.11.2015 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor O.U.G. nr. 77/2011 privind stabilirea unei contribuţii pentru finanţarea unor cheltuieli în domeniul sănătăţii, în ansamblul său, şi, în special, ale art. 1, art. 3, art. 5 şi art. 6 din acelaşi act normativ.

În raport cu cele prezentate, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă S.C. A. împotriva sentinţei civile nr. 5403 din 17 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.