Guarantee Fund appeal dismissed; reconciliation in criminal proceedings does not extinguish civil liability for traffic accident damages

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Reclamantul A. a formulat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, contestaţie împotriva deciziei nr. 14254/26.04.2018, solicitând anularea în întregime a deciziei contestate, obligarea autorităţii publice să emită un act administrativ în conformitate cu dispoziţiile legale invocate, precum şi obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de soluţionarea cauzei.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5435 din 18 decembrie 2018, a admis cererea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a anulat decizia nr. 14254/26.04.2018 emisă de pârât, a obligat pârâtul să emită o decizie prin care să soluţioneze pe fond cererea reclamantului şi, totodată, a obligat pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a declarat recurs.

Recursul este întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că raţionamentul instanţei de judecată raportat la temeiul juridic aplicabil, este greşit întrucât pe de-o parte FGA nu poate fi confundat cu o societate de asigurare, pe de altă parte noţiunea "împăcării părţilor" şi efectele acesteia îşi găsesc reglementările în dispoziţiile legale speciale în materie, dispoziţii ce au fost respectate.

FGA nu este succesorul în drepturile şi obligaţiile societăţii de asigurare intrată în faliment şi nu este nici un fidejusor al acesteia. FGA acoperă creanţele de asigurări în virtutea principiului protecţiei consumatorilor produselor şi serviciilor de asigurări, iar nu ca obligaţii proprii. Rolul este de a proteja asiguraţii de consecinţele insolvenţei unui asigurător (art. 2 din Legea 213/2015) şi nu acela de a fi continuator în drepturi şi obligaţii a unei societăţi de asigurare.

FGA nu este îndrituit a face oferte de plată prin procedura amiabilă, cum greşit s-a reţinut, nefiind aplicabile în acest caz dispoziţiile legale specifice societăţilor de asigurare. Prin scopul şi natura activităţii sale, FGA procedează la plata despăgubirilor/indemnizaţiilor urmându-se procedura necontencioasă, reglementată de Legea 213/2015 şi Norma ASF 16/2015 şi nu procedura aplicabilă în materie civilă/comercială, printre care se numără şi oferta de plată şi înţelegerea pe cale amiabilă în materia asigurărilor.

Potrivit prevederilor art. 132 alin. (1) C. pen., în vigoare la data evenimentului, împăcarea părţilor în cazurile prevăzute de lege înlătură răspunderea penală şi stinge acţiunea civilă.

În opinia recurentului, motivarea instanţei de fond este neîntemeiată, având în vedere că atât în practica judiciară, cât şi în doctrină s-a apreciat că împăcarea părţilor produce efecte dacă este totală şi necondiţionată, acestea fiind două dintre condiţiile pe care actul bilateral al împăcării trebuie să le îndeplinească. Aceste condiţii reclamă faptul că împăcarea nu trebuie să fie afectată de condiţia reparării prejudiciului, să nu fie parţială cu privire la aspectul penal sau civil al procesului. Împăcarea părţilor este totală atunci când are în vedere stingerea conflictului între părţi atât sub aspectul penal cât şi civil.

Prin rezoluţia de încetare a urmăririi penale, organul de urmărire penală a verificat tocmai întrunirea acestor condiţii ale împăcării, iar persoana vătămată, nemulţumită de rezoluţia procurorului avea posibilitatea formulării unei plângeri conform art. 2781 din vechiul C. proc. pen.

Având în vedere că partea vătămată, intimatul-reclamant din prezenta cauză, nu a contestat soluţia procurorului în ce priveşte legalitatea constatării intervenirii împăcării, soluţia procurorului are caracter definitiv.

Referitor la efectele juridice al împăcării, aceasta reprezintă, pe de o parte, o cauză care înlătură răspunderea penală a infractorului, iar pe de altă parte, având în vedere caracterele sale de a fi totală şi necondiţionată, împăcarea înlătură şi răspunderea civilă pentru prejudiciul cauzat prin infracţiune. Astfel, împăcarea părţilor înlătură însuşi dreptul acestuia de a formula o acţiune civilă pe cale separată. În plus, numai în condiţiile în care se pune problema răspunderii persoanei asigurate (inculpat în dosarul penal) intervine posibilitatea acestuia de a opune asigurarea obligatorie de răspundere civilă şi, în consecinţă, atragerea răspunderii asigurătorului.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii şi practică judiciară.

4. Apărările formulate în cauză

Intimatul A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin decizia nr. 14254/26.04.2018 emisă de Fondul de Garantare al Asiguraţilor a fost respinsă cererea de plată nr. x/15.01.2016 formulată de reclamantul A. prin care acesta solicita să fie despăgubit din disponibilităţile FGA pentru prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 09.05.2013.

Decizia a fost motivată de faptul că reclamantul s-a împăcat cu persoana vinovată de producerea accidentului (potrivit rezoluţiei emise de Parchetul de pe lângă Tribunalul Sălaj pronunţată în dosarul de cercetare penală nr. 195/P/2013), pârâtul arătând că faţă de dispoziţiile art. 159 alin. (2) C. proc. pen. potrivit cărora împăcarea părţilor, în cazurile prevăzute de lege, înlătură răspunderea penală, orice pretenţie pecuniară a reclamantului este neîntemeiată.

Înalta Curte are în vedere faptul că art. 27 din aceeaşi Normă prevede că " Asigurătorul nu acordă despăgubiri pentru:

1. cazurile în care proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului vinovat nu are răspundere civilă, dacă accidentul a fost produs:

a) într-un caz de forţă majoră;

b) din culpa exclusivă a persoanei prejudiciate;

c) din culpa exclusivă a unei terţe persoane, cu excepţia situaţiilor prevăzute la art. 26 alin. (2) pct. 5;

2. prejudiciile produse bunurilor aparţinând conducătorului vehiculului răspunzător de producerea accidentului, precum şi cele produse ca urmare a vătămării corporale sau decesului acestuia, indiferent cine solicită aceste despăgubiri;

3. următoarele situaţii:

a) prejudiciile au fost produse bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau persoanelor juridice, dacă au fost provocate de un vehicul asigurat RCA, aflat în proprietatea sau utilizat de aceeaşi persoană fizică sau juridică şi care este condus de un prepus al aceleiaşi persoane juridice ori de o altă persoană pentru care răspunde persoana fizică sau persoana juridică;

b) bunul avariat şi vehiculul asigurat fac parte din patrimoniul comun al soţilor;

c) bunul avariat este utilizat de proprietarul vehiculului asigurat, care a produs dauna;

4. prejudiciile cauzate în situaţiile în care nu se face dovada valabilităţii la data accidentului a asigurării obligatorii RCA sau asigurătorul RCA nu are răspundere;

5. partea din prejudiciu care depăşeşte limitele de despăgubire stabilite prin poliţa de asigurare RCA, produs în unul şi acelaşi accident, indiferent de numărul persoanelor prejudiciate şi de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea prejudiciului;

6. amenzile de orice fel şi cheltuielile penale la care ar fi obligat proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului;

7. cheltuielile făcute în procesul penal de proprietarul, utilizatorul sau conducătorul vehiculului asigurat, răspunzător de producerea prejudiciului, chiar dacă în cadrul procesului penal s-a soluţionat şi latura civilă;

8. sumele pe care conducătorul vehiculului răspunzător de producerea prejudiciului este obligat să le plătească proprietarului sau utilizatorului care i-a încredinţat vehiculul asigurat, pentru avarierea ori distrugerea acestui vehicul;

9. prejudiciile produse bunurilor transportate, dacă între proprietarul sau utilizatorul vehiculului care a produs accidentul ori conducătorul auto răspunzător şi persoanele prejudiciate a existat un raport contractual la data producerii accidentului;

10. prejudiciile produse persoanelor sau bunurilor aflate în vehiculul cu care s-a produs accidentul, dacă asigurătorul poate dovedi că persoanele prejudiciate ştiau că vehiculul respectiv era furat;

11. prejudiciile produse de dispozitivele sau de instalaţiile montate pe vehicule, atunci când acestea sunt utilizate ca utilaje ori instalaţii de lucru;

12. prejudiciile produse prin accidente survenite în timpul operaţiunilor de încărcare şi de descărcare, acestea constituind riscuri ale activităţii profesionale;

13. prejudiciile produse ca urmare a transportului de produse periculoase: radioactive, ionizante, inflamabile, explozive, corozive, combustibile, care au determinat sau au agravat producerea prejudiciului;

14. prejudiciile cauzate prin utilizarea unui vehicul în timpul unui atac terorist sau război, dacă evenimentul are directă legătură cu respectivul atac sau război;

15. pretenţiile ca urmare a diminuării valorii bunurilor după reparaţie."

De asemenea, art. 47 din Norma ASF nr. 14/2011 prevede că "În cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă:

1. potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor;

2. deşi hotărârea instanţei penale a rămas definitivă şi irevocabilă, stabilirea despăgubirilor civile ar urma să se facă ulterior;

3. deşi acţiunea penală nu poate fi stinsă prin împăcarea părţilor:

a) s-a dat rechizitoriu de trimitere în judecată şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia;

b) sau, din actele încheiate de autorităţile publice, rezultă atât răspunderea civilă a acestora, prejudiciile cauzate, cât şi vinovăţia penală a conducătorului auto care urmează să fie trimis în judecată după finalizarea cercetărilor aflate în curs şi persoana prejudiciată îşi ia un angajament scris prin care se obligă să restituie de îndată, parţial sau total, despăgubirea primită, în funcţie de hotărârea instanţei penale în ceea ce priveşte fapta, făptuitorul şi vinovăţia."

Înalta Curte, în acord cu cele reţinute de instanţa de fond, constată că împăcarea părţilor nu se regăseşte printre situaţiile enumerate de art. 27 din Norma nr. 14/2011 a ASF pentru care asigurătorul nu acordă despăgubiri, iar pe de altă parte, că art. 47 pct. 1 din aceeaşi Normă nr. 14/2011 prevede în mod expres că în situaţia în care acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă.

Articolul 46 din Ordinul CSA nr. 14/2011 stabileşte în sarcina entităţii obligate la plata despăgubirilor în temeiul unui contract de asigurare de răspundere civilă auto, obligaţia de a evalua şi plăti despăgubirile chiar dacă există un dosar penal în curs de soluţionare, pornind de la ideea că vinovăţia penală nu este stabilită definitiv şi păgubitul trebuie să beneficieze de repararea integrală şi cu promptitudine a prejudiciului, iar temeiul răspunderii asigurătorului/entităţii chemate să plătească despăgubească pentru asigurătorul RCA este răspunderea civilă delictuală a asiguratului sau a altei persoane care conduce vehiculul.

Astfel, potrivit art. 46 pct. 1 din Ordinul CSA nr. 14/2011: "în cazul în care accidentul de vehicul face obiectul unui proces penal, despăgubirile se stabilesc pe cale amiabilă, dacă:

1. potrivit legii, acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor;"

Prin urmare, nu există niciun text de lege care să prevadă că împăcarea persoanei vătămate cu suspectul/învinuitul/inculpatul din procesul penal stinge dreptul la acţiune civilă separată împotriva asigurătorului RCA, aceasta tocmai pentru că răspunderea civilă contractuală a asigurătorului RCA este grefată pe răspunderea civilă delictuală a autorului faptei ilicite cauzatoare de prejudiciu.

Înalta Curte constată că împăcarea părţilor nu se regăseşte printre situaţiile enumerate de art. 27 din Norma nr. 14/2011 a ASF pentru care asigurătorul nu acordă despăgubiri, iar art. 47 pct. 1 din aceeaşi Normă nr. 14/2011 prevede în mod expres că în situaţia în care acţiunea penală a fost stinsă sau poate fi stinsă prin împăcarea părţilor, despăgubirile se stabilesc pe ale amiabilă.

Astfel fiind, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 5435 din 18 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.