Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2690/2021 AI generated

Validity of revocation of school inspector appointment based on management contract breach and signature competence of State Secretary

Case Number Decizia nr. 2690/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Court of Appeal and Justice dismissed both the principal and incident appeals, thereby upholding the lower court's judgment that annulled the Ministerial Order revoking the plaintiff from the position of General School Inspector and terminating the management contract. The dispute concerned the legality of the revocation order, which the defendant Ministry of National Education justified by alleging the plaintiff's breach of contractual obligations, specifically the late submission of an annual report on the state of education, a late audit report, and failure to publish asset declarations in accordance with integrity laws. The High Court held that the appeals were unfounded, determining that no specific legal or contractual deadline existed for the annual report and that the plaintiff had submitted all required documents within the specified statutory or administrative timeframes, thereby fulfilling her obligations. Furthermore, the Court rejected the plaintiff's argument that the order was invalidly signed by a State Secretary lacking competence, ruling that the relevant delegation order explicitly granted the State Secretary authority to sign all legal acts and documents pertaining to the Ministry's activities. The final operative outcome is the definitive annulment of the revocation order, based on the principle of good faith and strict interpretation of management contract obligations under the Romanian Law on Administrative Contentious and Civil Procedure Code.

Legislator headnote

AI generated

art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 496 alin. (1) C. proc. civ; Validity of revocation of school inspector appointment based on management contract breach and signature competence of State Secretary: The dispute concerned the legality of the revocation order, which the defendant Ministry of National Education justified by alleging the plaintiff's breach of contractual obligations, specifically the late submission of an annual report on the state of education, a late audit report, and failure to publish asset declarations in accordance with integrity laws. The High Court held that the appeals were unfounded, determining that no specific legal or contractual deadline existed for the annual report and that the plaintiff had submitted all required documents within the specified statutory or administrative timeframes, thereby fulfilling her obligations. Furthermore, the Court rejected the plaintiff's argument that the order was invalidly signed by a State Secretary lacking competence, ruling that the relevant delegation order explicitly granted the State Secretary authority to sign all legal acts and documents pertaining to the Ministry's activities. The final operative outcome is the definitive annulment of the revocation order, based on the principle of good faith and strict interpretation of management contract obligations under the Romanian Law on Administrative Contentious and Civil Procedure Code.

Keywords

AI generated
annulment of contract rulings determining validity administrative contract obligation of good faith appointment procedure principal

Cited Legislation

AI generated
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004

Procedural rule cited in the dispositive section as the basis for the court's power to reject the appeals as unfounded.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule cited in the dispositive section in conjunction with the administrative law provision to ground the rejection of the appeals.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Cererea de chemare în judecată

Prin acţiunea formulată reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, anularea Ordinului Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4702/18.08.2017, cu consecinţa reîncadrării reclamantei în funcţia de inspector şcolar şi obligarea pârâtului la cheltuieli de judecată.

2. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 5055 din 4 decembrie 2018, a admis acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale, a anulat Ordinul Ministrului Educaţiei Naţionale nr. 4702/18.08.2017 şi a obligat pârâtul la cheltuieli de judecată către reclamantă în sumă de 50 RON, taxă judiciară de timbru şi onorariu avocat 2.975 RON.

3. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale a declarat recurs principal, iar reclamanta A. recurs incident.

I. Pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată, că instanţa de fond a considerat în mod total neîntemeiat că dacă în cuprinsul obligaţiei contractuale nu se regăseşte un termen anume până la care să fie depus raportul privind starea învăţământului judeţean (deşi în cuprinsul art. 4, lit. B), pct. 18 din contractul de management se stipulează expres că raportul se depune anual) obligaţia nu poate fi cuantificată, cu toate că reclamanta depusese raportul în cauză abia în data de 31.08.2017 (deci după momentul revocării), deşi era vorba de raportul aferent anului şcolar 2015-2016.

Prin nedepunerea acestui raport, recurentul consideră că este pus în situaţia de a nu putea interveni pentru rezolvarea unor situaţii ce implică exerciţiul atribuţiilor legale cu care ministerul şi ministru sunt însărcinaţi şi nici nu poate oferi Parlamentului României, aşa cum statuează în mod expres Legea nr. 1/2011, un raport al stării învăţământului, de maximă acurateţe, la nivelul întregii ţări.

În opinia recurentului, a admite o astfel de ipoteză a reclamantei, ar însemna că fiecare manager poate să-şi îndeplinească cum doreşte obligaţiile contractuale şi nu în modalitatea prevăzută concret prin contractul de management, fapt care desigur nu numai că n-ar fi absurd, dar ar şi încălca grav voinţa părţilor exprimată prin contractul de management.

În ceea ce priveşte transmiterea raportului de audit până la data de 20.07.2017 reclamanta nu face dovada înregistrării raportului anterior sau cel târziu în data de 20.07.2017, fapt care este de natură a dovedi pe deplin încălcarea dispoziţiilor art. 4, lit. B), pct. 20 din contractul de management. Raportul s-a cerut a fi transmis atât în formă letrică, semnat de reclamantă şi înregistrat la instituţia noastră, cât şi în format electronic, însă relevantă este numai forma scrisă deoarece numai în această formă acesta îşi produce efecte juridice, forma electronică fiind adiacentă, dar nu înlocuitoare a formei scrise.

Faţă de netransmiterea raportului în termenul stipulat în adresa cu nr. x/17.07.2017, reclamanta nu face dovada transmiterii acestuia până la data de 20.07.2017 şi, în consecinţă, se constată că reclamanta a încălcat prevederile art. 4, lit. B), pct. 20 din contractual de management prin netransmiterea situaţiilor şi informărilor cerute la termenele stabilite.

În ceea ce priveşte actualizarea bazelor de date ale ISJ, obligaţie contractuală directă, stipulată la art. 14, lit. B), pct. 19 din contractual de management, reclamanta nu face dovada publicării declaraţiilor de avere în conformitate cu prevederile exprese ale art. 1, pct. 31 din Legea nr. 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcţiilor şi demnităţilor publice, pentru modificarea şi completarea Legii nr. 144/2007 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Agenţiei Naţionale de Integritate, precum şi pentru modificarea şi completarea altor acte normative, precum şi cu cele ale Memorandumului Guvernului României pentru creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public, aprobat în data de 02.03.2016.

II. Reclamanta A., prin recursul incident, arată că instanţa a interpretat eronat dispoziţiile Ordinului nr. 4301/30.06.2018 şi a dat o interpretare greşită dispoziţiilor art. 12 din Hotărârea de Guvern nr. 26 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale

Referitor la semnarea unui act administrativ, dintre formele substanţiale necesare pentru ca actul să fie valid, se desprinde ca importanţă semnarea actului administrativ, formalitate ce permite verificarea competenţei de emitere a actului.

Toate actele administrative trebuie semnate de persoana împuternicită să angajeze autoritatea publică emitentă. Astfel, ordinele Ministerului Educaţiei Naţionale trebuie semnate de Ministrul Educaţiei.

În opinia reclamantei există o contradicţie flagrantă în argumentarea instanţei în sensul în care acesta susţine că dreptul secretarului de stat de a semna orice act juridic ce priveşte ministerul rezultă din chiar titlul Ordinului. Or, din titlul ordinului rezultă exact contrariul de vreme ce acesta se referă la delegarea dreptului de semnătură în domeniul învăţământului superior pentru dl. B..

Aceasta interpretare este confirmată fără nici un dubiu de dispoziţiile art. 12 alin. (4) din H.G nr. 26 din 12 ianuarie 2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Educaţiei Naţionale

Recurenta consideră că Ordinul nr. 4702/18.08.2017 a fost semnat/emis de o persoană care nu avea competenţa legală de a semna acte în domeniul învăţământului preuniversitar ci doar în domeniul învăţământului superior.

În susţinerea recursurilor sunt redate texte de lege incidente pricinii.

4. Apărările formulate în cauză

Reclamanta A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de pârât, ca nefondat.

5. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatei, Înalta Curte apreciază că recursurile sunt nefondate.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că prin Ordinul ministrului educaţiei naţionale nr. 3586/02.04.2015 reclamanta A. a fost numită pe o perioadă de 4 ani, începând cu data de 02.04.2015, în funcţia de inspector şcolar general la Inspectoratul Şcolar Judeţean Mehedinţi. Numirea s-a făcut în urma unui concurs organizat de pârât. Ulterior numirii sale în funcţie, reclamanta a încheiat cu ministrul educaţiei naţionale contractul de management nr. x/07.04.2015.

Prin Ordinul nr. 4702/18.08.2017, Ministerul Educaţiei Naţionale a dispus revocarea reclamantei din funcţie începând cu data de 04.09.2017, precum şi încetarea contractului de management începând cu aceeaşi dată.

Din referatul privind încetarea contractului de management nr. x/18.08.2017, document care a stat la baza ordinului şi care conţine motivarea pe larg a ordinului atacat, rezultă că pârâtul a considerat că reclamanta a încălcat o serie de dispoziţii legale.

Astfel, pârâtul a considerat că reclamanta nu a prezentat raportul privind starea învăţământului mehedinţean pentru anul şcolar 2015-2016 şi că a încălcat art. 4 lit. B) pct. 18 şi pct. 20 din contractul de management.

Potrivit art. 4 lit. B) pct. 18 din contractul de management, reclamanta avea obligaţia să prezinte anual MEN starea învăţământului şi stadiul implementării politicii educaţionale în judeţul Mehedinţi şi, potrivit pct. 20 din contractul de management, reclamanta avea obligaţia să transmită MEN situaţiile statistice şi orice alte informări în termenele solicitate.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că nicio dispoziţie a contractului de management sau legală nu prevede un termen în care reclamanta ar fi trebuit să prezinte respectivul raport.

Desigur, obligaţia prevăzută în contractul de management privind transmiterea în format hârtie a respectivului raport către MEN este clară. Trebuie însă avut în vedere că scopul obligaţiei impuse prin contractul de management este de a notifica MEN starea învăţământului, transmiterea în format hârtie a documentului fiind doar o modalitate de îndeplinire a obligaţiei. Altfel spus, pentru a vorbi de nerespectarea obligaţiei stabilite prin contractul de management, ar trebui să existe, practic, în mod intenţionat sau din culpă o ocultare din partea reclamantei a stării învăţământului mehedinţean prin neprezentarea, anual, către MEN a niciunei informaţii privind starea acestuia.

Aşa fiind, în mod temeinic şi legal instanţa de fond a apreciat că reclamanta a depus la MEN raportul, respectiv la data de 31.08.2017 (înregistrat la MEN sub nr. x), anterior revocării sale (04.09.2017).

În lipsa unui termen legal sau convenţional privind transmiterea respectivului raport, susţinerile pârâtului privind netransmiterea în termen a raportului privind starea învăţământului mehedinţean, în mod corect au fost apreciate ca fiind neîntemeiate.

În ceea ce priveşte nerespectarea termenului de transmitere a raportului de audit către MEN (20.07.2017), cu încălcarea art. 4 lit. B) pct. 20 din contractul de management, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că, potrivit adresei MEN nr. x/17.07.2017, ISJ Mehedinţi a fost notificat să transmită MEN în copie xerox raportul de audit până la data de 20.07.2017 şi pe e-mail în format word, la adresa de e-mail indicată în respectiva notificare. Potrivit borderoului de corespondenţă, raportul de audit a fost transmis în format hârtie de ISJ Mehedinţi către MEN la data de 19.07.2017. De asemenea, reclamanta a transmis MEN prin e-mail respectivul raport, la data de 19.07.2017. Prin urmare, reclamanta a respectat art. 4 lit. B) pct. 20 din contractul de management.

În ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 4 lit. B) pct. 19 din contractul de management, Înalta Curte constată că reclamanta a îndeplinit respectiva obligaţie. Potrivit deciziei nr. 768/07.09.2016 reclamanta a dispus numirea unei persoane din cadrul instituţiei pe care o conducea, să implementeze prevederile legale privind declaraţiile de avere şi de interese din cadrul ISJ Mehedinţi. Declaraţiile de avere şi interese ale personalului ISJ Mehedinţi aferente anului 2016 au fost transmise Agenţiei Naţionale de Integritate, rezultând din print-screen-ul site-ului ISJ Mehedinţi că declaraţiile de avere/interese ale personalului instituţiei respective aferente anului 2016 erau afişate pe site-ul ISJ Mehedinţi.

În ceea ce priveşte nepublicarea declaraţiilor de avere/interese inclusiv la secţiunea prevăzută de Memorandumul de Guvern cu tema creşterea transparenţei şi standardizarea afişării informaţiilor de interes public, Înalta Curte apreciază că în mod temeinic s-a constatat că reclamanta a îndeplinit obligaţiile de transparenţă care îi reveneau prin publicarea pe site a declaraţiilor de avere/interese ale personalului instituţiei pe care o conducea.

În ceea ce priveşte susţinerile reclamantei din recursul incident, referitor la problema semnării ordinului atacat, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod corect a constatat că nu sunt întemeiate susţinerile potrivit cărora ordinul atacat a fost semnat de o persoană care nu avea atribuţia de a semna respectivul act. Din fotocopia ordinului atacat a rezultat că respectivul act a fost semnat de un împuternicit al ministrului educaţiei naţionale. Astfel, potrivit ordinului MEN nr. 4301/30.06.2017, ministrul educaţiei a delegat dreptul său de semnătură secretarului de stat B., pentru actele juridice şi documentele care privesc activitatea ministerului.

Potrivit conţinutului ordinului, este vorba despre toate actele juridice, nu numai de actele referitoare la învăţământul superior, aşa cum a interpretat reclamanta.

Prin urmare, susţinerile din cuprinsul adresei nr. x/05.11.2018 conform cărora secretarul de stat B. avea competenţă să semneze atât pentru mediul universitar, cât şi pentru mediul preuniversitar sunt confirmate de Ordinul nr. 4301/2017.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile formulate atât în recursul principal, cât şi în recursul incidente sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală.

6. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursurile, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-pârât Ministerul Educaţiei şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei civile nr. 5055 din 4 decembrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.