Prealable complaint to non-issuing authority does not satisfy administrative litigation admissibility condition

Şedinţa publică din data de 23 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Soluţia instanţei de fond

Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 240 din 2 octombrie 2018, a respins excepţia netimbrării acţiunii şi excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Apărării Naţionale, a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive formulată de pârâtul Guvernul României şi, în consecinţă, a respins acţiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a admis excepţia lipsei plângerii prealabile şi, pe cale de consecinţă, a respins, ca inadmisibilă, acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Casa Sectorială de Pensii a M.A.I., fără cheltuieli de judecată.

2. Calea de atac exercitată

Împotriva hotărârii instanţei de fond reclamantul A. a declarat recurs.

După prezentarea situaţiei de fapt, în motivarea recursului se arată că soluţia pronunţată de Curtea de Apel Timişoara este vădit netemeinică şi nelegală.

În opinia recurentului, instanţa de fond reţine în mod greşit faptul că pârâţii Ministerul Apărării Naţionale, Ministrul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe şi Serviciul de Protecţie şi Pază ar fi invocat, prin întâmpinările depuse, excepţia lipsei plângerii prealabile. Pârâţii menţionaţi nu au invocat lipsa plângerii prealabile şi nici nu puteau face acest lucru atâta timp cât au luat la cunoştinţă de existenţa acesteia. Se invocă faptul că plângerea prealabilă nu a fost adresată unităţilor lor, ci organului ierarhic superior, respectiv Guvernul României.

Recurentul precizează faptul că plângerea prealabilă a fost adresată Guvernului României în calitate de organ ierarhic superior al ministerelor şi instituţiilor centrale care au emis Ordinul comun pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi actualizare a pensiilor militare de stat în conformitate cu prevederile art. 7 alin. (1) şi (1)1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ, menţionând totodată şi care sunt semnatarii Ordinului, toate aceste aspecte fiind precizate în plângerea prealabilă.

Faptul că Guvernul României este organ ierarhic superior pentru toţi cosemnatarii Ordinului, acesta poate reanaliza împreună cu aceştia ordinul invocat, ca plângerea prealabilă să fie adresată Guvernului României.

Recurentul consideră că a procedat corect, acest lucru fiind dovedit de răspunsul formulat de Guvernul României din care rezultă că acesta a comunicat tuturor iniţiatorilor actului administrativ contestat plângerea prealabilă iar aceştia, analizând-o, în raport cu prevederile actului administrativ contestat, au apreciat că acesta este legal şi corect şi astfel plângerea prealabilă este neîntemeiată.

Recurentul mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a reţinut că Guvernul României nu este autoritate ierarhic superioară autorităţilor pârâte în sensul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea 554/2004.

Guvernul României, în anul 2001, a emis Hotărârea de Guvern nr. 1188/27 noiembrie 2001 pentru aprobarea Normelor metodologice privind recalcularea pensiilor militare de stat, norme emise în aplicarea Legii nr. 164/2001 privind pensiile militare de stat, act administrativ cu putere juridică superioară unui Ordin emis de unul sau mai multe organe centrale.

În susţinerea recursului sunt redate texte de lege incidente pricinii.

3. Apărările formulate în cauză

Intimaţii Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Serviciul Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, Serviciul de Protecţie şi Pază şi Casa Sectorială de Pensii a M.A.I. au formulat întâmpinări prin care au solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor expuse în întâmpinările intimaţilor, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

Pentru a ajunge la această soluţie instanţa a avut în vedere considerentele în continuare arătate.

Din actele şi lucrările dosarului rezultă că reclamantul a solicitat instanţei anularea în parte a art. 11 lit. g) din Ordinul comun nr. x/2016 din 12.02.2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, emis de Ministrului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, în sensul eliminării sintagmei "realizate în cele 6 luni consecutiv".

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că Ordinul comun nr. x/2016 din 12.02.2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, a fost emis de Ministrului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, pârâtul Guvernul României neregăsindu-se printre emitenţi, astfel încât, se impune respingerea ca neîntemeiată a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive formulată de pârâţii Serviciul Român de Informaţii şi Ministerul Apărării Naţionale, aceştia regăsindu-se printre emitenţii actului administrativ contestat, şi admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive formulată de pârâtul Guvernul României, cu consecinţa respingerii acţiunii formulată de reclamant în contradictoriu cu acest pârât ca fiind introdusă împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, întrucât pârâtul Guvernul României nu se regăseşte printre emitenţi.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a reţinut că reclamantul nu a formulat plângere prealabilă împotriva Ordinul comun nr. x/2016 din 12.02.2016 pentru aprobarea procedurilor de recalculare şi de actualizare a pensiilor militare de stat, la emitenţii acestuia respectiv Ministrului Afacerilor Interne, Ministerului Apărării Naţionale, Ministerul Justiţiei, Serviciului Român de Informaţii, Serviciul de Informaţii Externe, Serviciul de Telecomunicaţii Speciale şi Serviciul de Protecţie şi Pază, astfel cum prevăd dispoziţiile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ci a formulat o plângere prealabilă adresată doar Guvernului României.

Recurentul-reclamant a înregistrat acţiunea la Curtea de Apel Timişoara fără a parcurge procedura administrativă prealabilă în raport cu emitenţii actului contestat.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că Guvernul României nu este autoritate ierarhic superioară autorităţilor pârâte, în sensul prevăzut de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Temeinic şi legal a apreciată că recurentul-reclamant poate obţine recunoaşterea drepturilor sale exclusiv în contradictoriu cu instituţiile/autorităţile chemate în judecată prin acţiunea introductivă, acesta necontestând vreun act administrativ emis de Guvernul României.

Potrivit art. 193 alin. (1) C. proc. civ.:

"Sesizarea instanţei se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile dacă legea prevede în mod expres aceasta".

Conform dispoziţiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativi cu modificările şi completările ulterioare:

"înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, printr-un act administrativ individual care i se adresează trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia. Pentru motive temeinice, persoana vătămată, destinatar al actului, poate introduce plângerea prealabilă, în cazul actelor administrative unilaterale, şi peste termenul prevăzut la alin. (1), dar nu mai târziu de 6 luni de la data emiterii actului".

Plângerea prealabilă specifică materiei contenciosului administrativ este o instituţie distinctă, cu regim şi efecte proprii, fiind reglementată ca o condiţie de exercitare a dreptului la acţiune în materia contenciosului administrativ, iar neîndeplinirea sa este sancţionată cu respingerea acţiunii, ca inadmisibilă.

Înalta Curte constată că instanţa de fond în mod corect a apreciat că reclamanta nu a formulat plângere prealabilă împotriva H.G. nr. 500/2011 (publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 372/27.05.2011), în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea contenciosului administrativ, nefiind depus la dosar vreun înscris din care să rezulte că a solicitat autorităţii emitente revocarea parţială a actului administrativ, în privinţa dispoziţiilor art. 9 alin. (2) lit. a).

Astfel, contrar susţinerilor reclamantului-recurent, instanţa de fond a apreciat în mod just faptul că potrivit art. 7 alin. (1) şi 11 din Legea nr. 554/2004 înainte de a se adresa instanţei de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorităţii publice emitente sau autorităţii ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.

Numai după parcurgerea acestei etape, care este o condiţie de admisibilitate a acţiunii în contencios administrativ, petentul, dacă se consideră în continuare nemulţumit sau dacă autoritatea căreia i s-a adresat în prealabil refuză să răspundă, poate formula acţiune în contencios administrativ.

În aceste condiţii dreptul la acţiune în contencios administrativ, în sens material, se naşte după ce autoritatea emitentă răspunde la reclamaţia administrativă sau după expirarea termenului legal de soluţionare a cererii

Prin urmare, Înalta Curte apreciază că instanţa de fond în mod temeinic şi legal a respins acţiunea, ca inadmisibilă, având în vedem faptul că recurentul-reclamant nu a formulat plângere prealabilă.

În raport cu cele reţinute, Înalta Curte constată că toate criticile sunt nefondate, judecătorul fondului apreciind în mod corect şi legal starea de fapt dedusă judecăţii, hotărârea pronunţată nefiind susceptibilă de criticile formulate, dimpotrivă, aceasta a fost dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor legale aplicabile cauzei, după cercetarea atentă a fondului şi a probatoriilor administrate.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentei sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, iar instanţa de fond a pronunţat o hotărâre legală, motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., fiind nefondat.

5. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru toate considerentele expuse la punctul anterior, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei civile nr. 240 din 2 octombrie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23 aprilie 2021.