Suspension of funding-rule finding refused: appeal upholding lower court as unfounded, no well-justified case shown.

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 12 august 2020, sub nr. x/2020, reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI POCU - MEC), a solicitat suspendarea şi anularea în totalitate a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului Convergenţă încheiat nr. 1297/SJCSN din data de 12.02.2020 privind proiectul formarea profesorilor de matematică şi ştiinţe în societatea cunoaşterii- x cod SMIS 21891; anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiilor depuse de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor înregistrate cu numerele de mai sus.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin încheierea nr. 124/CA/2020 din 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal pronunţată în dosarul nr. x/2020, s-a respins cererea formulată de petentul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor în contradictoriu cu intimatul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI POCU), de suspendare a executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 1297/SJCSN/12.02.2020, emis de intimată; fără cheltuieli de judecată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva încheierii nr. 124/CA/2020 din 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor a declarat recurs, criticând-o prin prisma dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Recurentul a solicitat admiterea recursului, casarea încheierii recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de suspendare a executării actelor astfel cum a fost formulată.

În contextul unei succinte prezentări a situaţiei de fapt, recurentul a susţinut că sentinţa recurată a fost pronunţată cu greşita aplicare a prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009.

Astfel, a arătat că în mod greşit prima instanţă a apreciat că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat, reţinând că reclamantul a invocat "nelegalitatea actelor administrative atacate din perspectiva încălcării principiului neretroactivităţii legii civile şi a principiului securităţii juridice".

A apreciat că judecătorul fondului nu s-a pronunţat asupra cererii de a analiza suspendarea actului administrativ din perspectiva faptului că o procedură de selecţie a fost urmată de conducerea inspectoratului şcolar. Formalismul acestei proceduri însă nu poate fi analizat prin raportarea la criteriile cerute de organul de control (care au fost potenţialii parteneri, modul în care s-a făcut analiza potenţialilor parteneri, rezultatul analizei), criterii care au fost impuse prin normele metodologice aprobate prin OMFP nr. 2548/15.09.2009.

În opinia recurentului, din acest caracter nelegal al procesului-verbal de constatare a neregulilor rezultă şi condiţia pagubei iminente, cu privire la care consideră că este o diminuare ilicită a patrimoniului instituţiei atât timp cât instituţia, la momentul selectării partenerului privat, a respectat principiul transparenţei şi nediscriminării vreunui alt partener care să fi fost potenţial pe piaţă la momentul selecţiei, din derularea acţiunilor de aplicare pentru atragerea de fonduri europene pentru formarea cadrelor didactice, atât de necesară procesului instructiv-educativ, reiesind conduita acestuia transparentă şi nediscriminatorie în selectarea partenerului. Cererile de finanţare depuse de recurent în parteneriat cu A. S.A. au fost verificate şi aprobate de Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane - Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice (OIR POSDRU-MEN).

A susţinut recurentul, de asemenea, că verificarea Cererilor de finanţare de către OIR POSDRU-MEN a implicat expres verificarea eligibilităţii partenerilor alături de verificarea solicitantului şi a proiectului, şi, în legătură cu niciunul dintre aspecte Organismul Intermediar nu a semnalat existenţa vreunei neregularităţi legale, iar în perioada încheierii Acordurilor de Parteneriat, Normele Metodologice la O.U.G. nr. 61/2009 nu fuseseră publicate de Ministerul Finanţelor Publice, în ciuda prevederilor imperative ale art. 25 şi 26 din O.U.G. nr. 64/2009.

Ulterior selectării de către ISJ Bihor a lui A. S.A. în calitate de partener, printr-o selecţie realizată exclusiv în baza Ghidului 2007-2013 şi a O.U.G. nr. 64/2009, şi ulterior întocmirii Acordurilor de Parteneriat (10.09.2009), la data de 15.09.2009, s-a publicat Ordinul nr. 254/2009 pentru aprobarea Normelor Metodologice la O.U.G. nr. 64/2009 cu trei luni mai târziu, acesta reglementând, printre altele, modul de derulare a procedurilor de selecţie a partenerilor privaţi menţionate la art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009. La data de 15.09.2009, Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor şi partenerii semnaseră Acordurile de parteneriat, iar Cererile de finanţare erau transmise spre evaluare în sistemul B..

Concluzionând, recurentul a susţinut că selecţia A. S.A. în calitate de partener de către ISJ Bihor s-a realizat cu respectarea cerinţelor care existau la momentul încheierii Acordurilor de Parteneriat căruia nu i se poate imputa retroactiv nerespectarea unor cerinţe legale adoptate ulterior.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatul Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepţia nulităţii recursului, în temeiul art. 489 alin. (2) C. proc. civ., invocând neformularea de critici din care să rezulte aspectele de nelegalitate a hotărârii atacate.

Pe fond, a solicitat respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca fiind temeinică şi legală.

În esenţă, a susţinut că, în mod corect, instanţa de fond a reţinut că nu sunt îndeplinite condiţiile cazului bine justificat şi a producerii unei pagube iminente, astfel cum sunt prevăzute de dispoziţiile art. 14 din Legea nr. 554/2004.

5. Răspunsul la întâmpinare

Prin răspunsul la întâmpinare, recurentul-reclamant a solicitat respingerea excepţiei nulităţii recursului, susţinând că a expus critici care se circumscriu motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., iar, pe fond, înlăturarea apărărilor formulate de intimat, reiterând, în esenţă, aceleaşi argumente prezentate prin memoriul de recurs.

6. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererilor de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 15 martie 2021, s-a fixat termen de judecată la data de 22 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinare şi raportat la prevederile legale din materia supusă verificării, Înalta Curte reţine că recursul este nefondat, în considerarea celor în continuare arătate.

1. Cu titlu preliminar, Înalta Curte urmează să respingă excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât, constatând că argumentele de ordin critic formulate de recurentul-reclamant privesc greşita interpretare şi aplicare a legii, respectiv a prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009, invocându-se greşita apreciere cu privire la neîndeplinirea condiţiilor referitoare la existenţa cazului bine justificat şi a pagubei iminente prevăzute de Legea contenciosului administrativ, încadrându-se în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

2. Argumente de fapt şi de drept relevante

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor, în contradictoriu cu pârâtul Organismul Intermediar Pentru Programul Operaţional Capital Uman (OI POCU - MEC), a solicitat suspendarea şi anularea în totalitate a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului Convergenţă încheiat nr. 1297/SJCSN din data de 12.02.2020 privind proiectul formarea profesorilor de matematică şi ştiinţe în societatea cunoaşterii - x cod SMIS 21891; anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiilor depuse de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor împotriva procesului-verbal de constatare a neregulilor înregistrate cu numerele de mai sus.

Prin încheierea recurată, cererea privind suspendarea executării Procesului-verbal de constatare a neregulilor a fost respinsă, reclamantul criticând-o prin prisma motivului de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în cauză nu sunt incidente prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009, respectiv art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Astfel, aminteşte instanţa că măsura suspendării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor particularilor până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului, consacrată prin mai multe instrumente juridice internaţionale, atât în sistemul de protecţie instituit în cadrul Consiliul Europei, cât şi în ordinea juridică a Uniunii Europene.

Legea română corespunde recomandării Comitetului de Miniştri din cadrul Consiliului Europei R 89/13.09.1989, pentru că prevede, în art. 14 şi 15 din Legea nr. 554/2004, atribuţia instanţei de contencios administrativ de a ordona măsuri vremelnice de suspendare a executării actului administrativ, atunci când drepturile sau interesele legitime ale particularilor sunt impuse unui risc iminent de vătămare, în scopul evitării exercitării abuzive a prerogativelor de care dispun autorităţile publice în contextul puterii lor discreţionare.

Din dispoziţiile generale ale Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, rezultă că actul administrativ se bucură de prezumţia de legalitate, adoptat pe baza şi în limitele legii, fiind executoriu din oficiu.

Conform art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, odată sau după sesizarea instanţei de contencios administrativ, persoana vătămată poate să ceară suspendarea executării actului administrativ până la soluţionarea definitivă a cauzei.

Deci, cu alte cuvinte, executarea unui act administrativ va putea fi suspendată numai în situaţia în care instanţa va constata în mod temeinic îndeplinirea cumulativă a celor două condiţii: (1) cazul bine justificat, definit de art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ce constă în anumite împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ; (2) paguba iminentă, definită în art. 2 alin. (1) lit. ş) din aceeaşi lege, definită ca fiind prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

Or, cazul bine justificat şi iminenţa unei pagube sunt analizate în funcţie de circumstanţele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească şi drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.

În jurisprudenţa sa constantă, secţia de contencios administrativ şi fiscal a Înaltei Curţi a reţinut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanţa nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăşi cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-şi limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt şi/sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumţiei de legalitate de care se bucură un act administrativ.

Este adevărat că tot în practica instanţei supreme s-a statuat că aparenţa de nelegalitate nu se limitează la verificarea regularităţii procedurii administrative sau a dimensiunii formale a actului administrativ, ci poate fi circumscrisă unor motive ce ţin de fondul raportului de drept administrativ, de legalitatea substanţială a actului supus evaluării.

Dar îndoiala serioasă asupra legalităţii actului administrativ trebuie să fie evidentă, să poată fi decelată cu uşurinţă printr-o cercetare sumară a aparenţei dreptului, pentru că în cadrul procedurii suspendării executării, pe calea căreia pot fi dispuse numai măsuri provizorii, nu este permisă prejudecarea fondului litigiului.

Înalta Curte constată că, prin memoriul de recurs, reclamantul a invocat în esenţă drept motive ce ar reprezenta în înţelesul său un caz bine justificat, aceleaşi argumente invocate şi în faţa instanţei de fond, care nu sunt de natură a reforma sentinţa recurată, prin care s-a concluzionat că, la o analiză sumară a actului, nu se poate reţine un dubiu serios cu privire la legalitatea acestuia.

Astfel, recurentul-reclamant a invocat nelegalitatea actelor administrative atacate din perspectiva încălcării principiului neretroactivităţii legii civile şi a principiului securităţii juridice, prin cererea de recurs susţinând că prima instanţă nu a analizat aceste argumente întrucât a ajuns la o concluzie diferită decât cea a reclamantului.

În concret, prin cererea de recurs, a susţinut că enunţarea cu claritate a procedurilor de urmat şi a condiţiilor minime de îndeplinit pentru ca procedura de selecţie prevăzută la art. 24 din O.U.G. nr. 64/20092009 să fie considerată validă, s-a realizat prin intrarea în vigoare a Ordinului nr. 2548/25.08.2009 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009, la data de 15.09.2009, ulterior semnării Acordurilor de parteneriate şi termenului limită de depunere a cererilor de finanţare. Raportarea în procesul de constatare a neregulii la dispoziţii legale care nu erau în vigoare la momentul semnării acordului de parteneriat, reprezintă motive temeinice de natură a crea îndoială serioasă asupra legalităţii actelor administrative contestate.

În aceste condiţii, prin raportare la considerentele teoretice antereferite, Înalta Curte constată că în mod corect a apreciat prima instanţă că nu este îndeplinită condiţia cazului bine justificat.

Astfel, procesul-verbal de constatare a neregulilor a cărui suspendare a executării se solicită este întemeiat pe nerespectarea prevederilor art. 24 din O.U.G. nr. 64/2009, potrivit cărora, pentru implementarea proiectelor prevăzute la art. 23, autorităţile sau instituţiile finanţate din fonduri publice pot stabili parteneriate cu entităţi din sectorul privat, numai prin aplicarea unei proceduri transparente şi nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat, iar nu pe nerespectarea prevederilor din Normele Metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009.

Prin urmare, dispoziţia legală a cărei nerespectare s-a constatat prin procesul-verbal prevede aplicarea unei proceduri transparente şi nediscriminatorii în alegerea partenerilor din sectorul privat, impunând obligativitatea aplicării proceduri, fără a stabili care este aceasta şi care sunt regulile care i se aplică, acest fapt realizându-se ulterior, prin elaborarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 64/2009.

Or, din procesul-verbal de constatare a neregulilor, rezultă că reclamantului i s-a imputat faptul că nu a făcut dovada derulării nici unei proceduri de selecţie, în orice formă ar fi înţeles să o realizeze, din care să reiasă care au fost potenţialii parteneri avuţi în vedere în etapa de selecţie a ofertelor; modul în care a fost făcută analiza potenţialilor parteneri în etapa de selecţie; rezultatul analizei făcute prin care structura verificată susţine că a stabilit organizaţia/organizaţiile care puteau aduce plus valoare proiectului şi asigurau prin experienţa dovedită îndeplinirea obiectivelor propuse şi realizarea indicatorilor asumaţi, iar nu faptul că nu a respectat procedura de selecţie a partenerului prevăzută de normele metodologice, astfel cum susţine prin cererea de recurs.

Aşadar, aparent, în cauză este vorba despre ipoteza aplicării unei norme legale în vigoare pentru care nu au fost emise norme metodologice, situaţie care nu generează vreo îndoială asupra prezumţiei de legalitate a actului administrativ, iar nu ipoteza aplicării unei norme legale unei perioade anterioare intrării sale în vigoare, cu consecinţa încălcării principiului neretroactivităţii legii, astfel cum încearcă recurentul să inducă prin argumentele expuse.

Lipsa stabilirii modului de derulare a procedurii şi a criteriilor ce se aplică pentru îndeplinirea obiectivului, nu determină inaplicabilitatea normei care prevede obligativitatea aplicării unei proceduri transparente şi nediscriminatorii privind alegerea partenerilor din sectorul privat, ci acordă beneficiarilor care îşi aleg partenerii în cadrul unui proiect, o marjă mai largă de apreciere asupra modului în care poate fi realizată această selecţie.

În concluzie, în raport de criticile formulate de recurentul-reclamant, în cauză nu poate fi reţinută îndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, astfel cum în mod judicios a constatat prima instanţă.

În cauză, condiţia pagubei iminente şi, implicit, motivele de recurs invocate sub acest aspect, nu se mai impun a fi analizate, având în vedere neîndeplinirea condiţiei cazului bine justificat, ce conduce la neîntrunirea cumulativă a prevederilor legale impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 în materia suspendării executării actului administrativ.

Instanţa de control judiciar constată, aşadar, că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate de recurentul-reclamant prin memoriul de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare în sensul invocat de recurent, Înalta Curte, în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât şi va respinge recursul formulat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimatul-pârât.

Respinge recursul formulat de reclamantul Inspectoratul Şcolar Judeţean Bihor împotriva încheierii nr. 124/CA/2020 din 25 noiembrie 2020 a Curţii de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.