Compulsory Resolution of Tax Objection Suspended for Criminal Referral: Admissibility of Suit Without Prior Annulment of Suspension Decision

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2018, reclamanta Poyry Deutschland GmbH Mannheim - Sucursala Bucureşti a chemat în judecată pârâta Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - Direcţia Generala Regionala a Finanţelor Publice Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, să dispună: anularea în tot a deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspecţia fiscala nr. x/09.08.2017 emisa de Agenţia Naţionala de Administrare Fiscala - DGRFP Bucureşti, AJFP Ilfov si primită la data de 11 august 2017; anularea în tot a Raportului de inspecţie fiscală nr. x/09.08.2017 emis Agenţia Naţională de Administrare Fiscala - DGRFP Bucureşti, AJFP Ilfov; obligarea pârâtei la suportarea tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate cu soluţionarea prezentei cauze.

Reclamanta a depus o primă cerere modificatoare, prin care a solicitat introducerea în cauză şi a pârâtei Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Bucureşti - Administraţia Ilfov, şi, ulterior, o nouă cerere modificatoare solicitând instanţei de judecata ca prin hotărârea ce o va pronunţa sa dispună obligarea intimatei la soluţionarea contestaţiei formulate de către reclamantă împotriva Deciziei de impunere si a raportului de inspecţie fiscala şi obligarea acesteia la plata tuturor cheltuielilor de judecata.

La termenul de judecată din data de 20.11.2018, în raport de precizările reclamantei, Curtea a constatat că au calitatea de pârâţi Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, în raport de capetele de cerere formulate şi de actele contestate.

Totodată, conform precizărilor formulate de către reclamantă la termenul de judecată din data de 22.01.2019, în urma modificării acţiunii, s-a constatat că cererea are ca obiect obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei.

2. Hotărârea primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 1856 din 28 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins excepţia inadmisibilităţii şi excepţia decăderii reclamantei din dreptul de a-şi modifica acţiunea, invocate prin întâmpinare; s-a admis excepţia inadmisibilităţii cererii modificate şi a fost respinsă cererea modificată, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, ca inadmisibilă.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1856 din 28 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a formulat recurs, întemeiată pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea evocării fondului.

În susţinerea motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a invocat nemotivarea hotărârii, susţinând, în esenţă, lipsa satisfacerii exigenţelor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., cu trimitere la decizii de practică judiciară, din care rezultă că obligaţia stabilită în sarcina instanţelor de a-şi motiva hotărârile pe care le pronunţă are la bază raţiunea de a permite instanţelor de control judiciar să le verifice şi să le cenzureze soluţia sub aspectul temeiniciei şi legalităţii, din considerentele sentinţei atacate, în opinia recurentei, rezultând că instanţa de fond a oferit o motivare insuficientă soluţiei pronunţate, ceea ce echivalează în fapt cu o lipsă de motivare, în concret, susţinând că prima instanţă nu a argumentat motivul pentru care nu a dat eficienţă dispoziţiilor art. 77 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 cu privire la termenul de soluţionare a contestaţiei, în contextul în care Decizia nr. 31/2018 a fost emisă cu mult după împlinirea acestui termen.

Circumscris prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a expus critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 alin. (1), raportat la art. 276 alin. (7) din Legea nr. 207/2015.

Astfel, a susţinut că, din coroborarea celor două texte de lege rezultă că intimata Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor trebuia să soluţioneze contestaţia în 45 de zile, de la înregistrarea cererii, termen nerespectat de aceasta, iar faptul că 2 luni mai târziu, intimata a emis Decizia nr. 31/2018 nu prezintă relevanţă pentru soluţionarea prezentei cauze, întrucât termenul în care organul fiscal trebuia să soluţioneze contestaţia se împlinise anterior, la 12.11.2017, motiv pentru care acesta nu mai putea fi susceptibil de suspendare sau prelungire.

Făcând trimitere la cauzele de prelungire a termenului de 45 de zile prevăzute de art. 77 din Legea nr. 207/2015 şi la obligaţia organului fiscal de notificare a contribuabilului cu privire la prelungirea termenului de soluţionare a cererii, recurenta a arătat că sesizarea organelor penale a fost efectuată de organul fiscal tocmai pentru a încerca să paralizeze procedura de soluţionare a contestaţiei, astfel că apreciază că se impunea ca intimata să fie obligată la soluţionarea contestaţiei, având în vedere că îi este încălcat dreptul de a cere anularea actelor administrativ fiscale.

4. Apărările formulate în recurs

Intimatele-pârâte au formulat întâmpinări, prin care, pentru argumente similare, au solicitat respingerea recursului ca nefondat, apreciind că sentinţa recurată este temeinică şi legală, fiind dată cu aplicarea corectă a normelor de drept material incidente situaţiei de fapt reţinute.

5. Procedura de soluţionare a recursului

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 noiembrie 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea recursului la data de 22 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

II. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa recurată prin prisma criticilor invocate prin cererea de recurs, a apărărilor invocate prin întâmpinări şi a dispoziţiilor legale incidente în materia supusă verificării, Înalta Curte constată că recursul este nefondat, pentru considerentele expuse în continuare.

1. Argumente de fapt şi de drept relevante

Prin decizia de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscala nr. x/09.08.2017, emisă de A.J.F.P. Ilfov s-au stabilit în sarcina societăţii Poyry Deutschland GmbH Mannheim - Sucursala Bucureşti obligaţii suplimentare de plată în cuantum de 9.168.661 RON, reprezentând TVA.

Împotriva acestei decizii, reclamanta a formulat contestaţie, la data de 25.09.2017 .

Prin decizia nr. 31/23.01.2018, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei împotriva deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale suplimentare de plată stabilite de inspecţia fiscala nr. x/09.08.2017, emisă de A.J.F.P. Ilfov.

S-a reţinut, cu privire la constatările din raportul de inspecţie fiscală nr. x/9.08.2017, care au stat la baza emiterii deciziei de impunere nr. x/09.08.2017, că acestea fac obiectul sesizării penale nr. IFG-AIF 3586/29.08.2017, transmisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov împreună cu procesul-verbal nr. x/20.07.2017, în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 8 şi art. 9 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c) din Legea nr. 241/2005, cu enunţarea dispoziţiilor art. 277 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 207/2015 cu privire la posibilitatea organului de soluţionare competent de suspendare, prin decizie motivată, a soluţionării cauzei.

În acest context, instanţa de contencios administrativ şi fiscal a fost învestită cu o cerere, prin care reclamanta Poyry Deutschland GmbH Mannheim - Sucursala Bucureşti, în contradictoriu cu pârâtele Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Ilfov şi Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat obligarea pârâtei la soluţionarea pe fond a contestaţiei administrative formulate de aceasta.

Prin sentinţa recurată, acţiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, ca urmare a admiterii excepţiei invocată de instanţă din oficiu, împotriva acesteia reclamanta înţelegând să exercite cale de atac prin formularea recursului de faţă.

Înalta Curte constată că argumentele de ordin critic invocate de reclamantă încadrate în motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ. sunt nefondate.

În ceea ce priveşte incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar aminteşte că nemotivarea hotărârii judecătoreşti este sancţionată de legiuitor, pornind de la obligaţia statului de a respecta dreptul părţii la un proces echitabil, drept consacrat de art. 6 paragraful 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Cu alte cuvinte, art. 6 parag. 1 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului implică, mai ales în sarcina instanţei, obligaţia de a proceda, la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor şi al elementelor probatorii ale părţilor, cel puţin pentru a le aprecia pertinenţa.

Lecturând considerentele sentinţei recurate, Înalta Curte constată că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., întrucât, raportat la obiectul cauzei şi limitele în care a fost învestită, prima instanţă a expus în mod corespunzător argumentele care au condus la formarea convingerii sale, raportându-se la dispoziţiile legale aplicabile raportului de drept dedus judecăţii.

Astfel, judecătorul a explicat soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că acesta a analizat actele dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a ajuns la concluzia admiterii excepţiei inadmisibilităţii cererii de chemare în judecată.

În sensul dispoziţiilor art. 425 alin. (1) din C. proc. civ., precum şi a art. 6 § 1 din CEDO, motivele de fapt şi de drept la care se referă textul reprezintă elementele silogismului judiciar, premisele de fapt şi de drept care au condus instanţa la adoptarea soluţiei din dispozitiv.

Aceasta înseamnă, aşa cum s-a reţinut în practica consolidată a instanţei supreme, având în vedere că motivarea unei hotărâri este o chestiune de sinteză, de conţinut, nu de volum, că instanţa nu este obligată să răspundă punctual tuturor susţinerilor/apărărilor părţilor ori fiecărei nuanţe date de părţi textelor pe care acestea şi-au întemeiat cererile, care pot fi sistematizate în funcţie de legătura lor logică, cerinţă pe care o îndeplineşte sentinţa recurată, faptul că soluţia pronunţată nu este în concordanţă cu opinia recurentei neputând să atragă casarea hotărârii în temeiul dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte nu poate reţine nici aplicabilitatea prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul cărora recurenta-reclamantă a expus critici cu privire la greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor art. 77 alin. (1), raportat la art. 276 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, cu privire la emiterea deciziei nr. 31/2018, prin care s-a dispus soluţionarea contestaţiei, cu depăşirea termenului de 45 de zile, constatând că, în mod corect, prima instanţă a admis excepţia inadmisibilităţii acţiunii modificate.

Astfel, potrivit dispoziţiilor art. 7 din C. proc. civ.:

"(1) Procesul civil se desfăşoară în conformitate cu prevederile legii", iar potrivit articolului 22 alin. (1) din acelaşi Cod:

"Judecătorul soluţionează litigiul conform regulilor de drept care îi sunt aplicabile.", obligativitatea de respectare a principiului legalităţii decurgând primordial din prevederile constituţionale care statuează că justiţia se înfăptuieşte în numele legii, iar judecătorii se supun numai legii, competenţa instanţelor judecătoreşti şi procedura de judecată fiind prevăzute numai prin lege (art. 124,126 din Constituţia României).

Din interpretarea acestor dispoziţii legale rezultă că procesul trebuie să se desfăşoare potrivit normelor legale care-l reglementează atât în ceea ce priveşte judecata şi executarea silită, cât şi sub aspectul competenţei, compunerii şi constituirii instanţei.

Aminteşte instanţa de control judiciar că potrivit art. 268 alin. (1) din Legea nr. 207/2015 "Împotriva titlului de creanţă, precum şi împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestaţie potrivit prezentului titlu. Contestaţia este o cale administrativă de atac şi nu înlătură dreptul la acţiune al celui care se consideră lezat în drepturile sale printr-un act administrativ fiscal."

Totodată, art. 279 din Legea nr. 207/2015, intitulat "Soluţii asupra contestaţiei" prevede că:

"(1) Prin decizie contestaţia poate fi admisă, în totalitate sau în parte, ori respinsă. (…). (5) Prin decizie se poate suspenda soluţionarea cauzei, în condiţiile prevăzute de art. 277.", iar potrivit art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015, "deciziile emise în soluţionarea contestaţiilor împreună cu actele administrative fiscale la care se referă pot fi atacate de către contestator sau de către persoanele introduse în procedura de soluţionare a contestaţiei, la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă, în condiţiile legii."

Rezultă, aşadar, că deciziile prin care se suspendă soluţionarea cauzei, în condiţiile art. 277 din Legea nr. 207/2015, sunt supuse aceleiaşi proceduri ca deciziile prin care se respinge contestaţia, putând fi atacate la instanţa de contencios administrativ, organul fiscal putând fi obligat la soluţionarea contestaţiei pe fond, numai în situaţia anulării deciziei prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei.

În caz contrar, suspendarea soluţionării acesteia se menţine, neputându-se dispune obligarea organului fiscal la a proceda în alt mod.

Înalta Curte constată că, în raport de dispoziţiile art. 276 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, coroborat cu art. 77 din acelaşi act normativ, care prevăd un termen de 45 de zile de la înregistrarea contestaţiile pentru soluţionarea acesteia de organul fiscal, decizia nr. 31/23.01.2018, apare ca fiind emisă cu depăşirea termenului legal menţionat, aspect care însă nu determină inexistenţa deciziei, înlăturarea sa din circuitul juridic.

În cauză, decizia prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei a fost emisă anterior sesizării instanţei, astfel că obligarea organului fiscal la soluţionarea contestaţiei nu se putea dispune fără anularea în prealabil a acestui act, conform procedurii obligatorii prevăzute de art. 281 alin. (2) din Legea nr. 207/2015.

Or, judecătorul, în demersul său vizând aflarea adevărului, în primul rând, va soluţiona litigiul aplicând dispoziţiile legale incidente în cauză, respectând astfel unul dintre principiile fundamentale ale oricărui proces, respectiv cel al legalităţii, care constituie o cerinţă obiectivă într-un stat de drept şi o garanţie a desfăşurării în condiţii optime a mecanismului de înfăptuire a justiţiei.

Prin urmare, Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală, fiind dată cu corecta interpretare şi aplicare a normelor de drept incidente circumstanţelor de fapt reţinute în cauză, motivele invocate prin cererea de recurs nefiind în măsură să conducă la reformarea acesteia.

2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru considerentele expuse, nefiind identificate motive de casare a sentinţei prin prisma dispoziţiilor invocate de recurent, Înalta Curte, în temeiul prevederilor art. 20 alin. (3) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, coroborat cu art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul formulat de reclamantă ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de reclamanta A. împotriva sentinţei civile nr. 1856 din 28 mai 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII - a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.