Taxpayer's VAT deduction and subsidy claims rejected as corporate income tax assessment upheld.

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta societatea A. S.R.L. - societate în insolvenţă, prin administrator judiciar B. - a solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş:

- anularea în parte a Deciziei nr. 504/29.12.2017, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 835.950 RON, reprezentând impozit pe profit, având în vedere că motivul care a determinat suspendarea a încetat, solicitând obligarea pârâtelor la reluarea soluţionării contestaţiei;

- anularea în totalitate a Deciziei de impunere nr. x din data de 31.05.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş;

- anularea în totalitate a Raportului de Inspecţie Fiscală nr. F-AG 273 din data de 31.05.2017 emis de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş;

- anularea bazelor impozabile stabilite suplimentar:

- rambursarea sumei de 2.051 RON reprezentând TVA respinsă la rambursare prin Decizia de impunere nr. x din data de 31.05.2017 emisă de Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice - Ploieşti, Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş.

1.2. Hotărârea primei instanţe

Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, prin sentinţa nr. 739 din 27 februarie 2019, a respins excepţia lipsei de obiect a primului capăt de cerere, a lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei ANAF - DGSC privind cererea de rambursare, a inadmisibilităţii pentru obligaţiile fiscale vizate de pct. 1 şi 3 ale deciziei.

Totodată, a admis în parte acţiunea formulată şi precizată de reclamantă, a anulat parţial Decizia nr. 504/29.12.2017, emisă de pârâta ANAF - DGSC, în privinţa punctelor 2 şi 3, Decizia de impunere nr. x din data de 31.05.2017, emisă de DGRFP Ploieşti - AJFP Argeş, cât şi RIF nr. x din data de 31.05.2017 emis de DGRFP Ploieşti - AJFP Argeş, în ceea ce priveşte TVA în sumă de 2051 RON, respins la rambursare şi impozit pe profit în sumă de 2.116.692 RON, respectiv 798.626 RON.

De asemenea, a constatat că reclamanta a renunţat la judecarea primului capăt de cerere, privind anularea Deciziei nr. 504/29.12.2017, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei pentru suma de 835.950 RON impozit pe profit şi a respins ca inadmisibil capătul de cerere privind obligarea la rambursarea sumei.

1.3. Calea de atac exercitată

Împotriva acestei sentinţe au declarat recurs pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

În motivarea recursurilor formulate, care în esenţă conţin critici similare, pârâtele au susţinut următoarele:

În mod greşit instanţa de fond a anulat pct. 3 din Decizia ANAF-DGSC nr. 504/29.12.2017, în condiţiile în care din cuprinsul cererii de chemare în judecată se întelege că se contestă punctele 1 şi 2 din Decizia ANAF-DGSC nr. 504/29.12.2017.

De asemenea, în mod greşit instanţa de fond a anulat în parte decizia de impunere şi raportul de inspecţie fiscală, deşi prin pct. 3 din decizia de soluţionare a contestaţie s-a dispus respingerea ca nemotivata a contestaţiei formulata de A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.05.2017 pentru suma de 798.626 RON reprezentând impozit pe profit.

Se consideră că instanţa de fond trebuia să admită excepţia inadmisibilităţii acţiunii de anulare a actelor administrative fiscale pentru obligaţiile fiscale în sumă de 798.626 RON reprezentând impozit pe profit.

În ceea ce priveşte obligaţiile fiscale pentru care, prin pct. 2 din Decizia ANAF-DGSC nr. 504 C29.12.2017, s-a dispus respingerea ca neîntemeiată a contestaţiei, in mod greşit instanţa de fond a admis acţiunea reclamantei.

Astfel referitor la suma de 2.051 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată în mod greşit instanţa a constatat caracterul deductibil al TVA de 2051 RON fără să-şi motiveze soluţia în această privinţă, făcând doar trimitere la modul în care este reglementat de lege dreptul de deducere a TVA.

Contrar celor reţinute de instanţa de fond, se solicită a se constata că reclamanta nu beneficiază de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugata înscrisă în facturile de achiziţie, în condiţiile în care din documentele anexate la dosarul cauzei nu rezultă că acestea au fost în folosul operaţiunilor taxabile.

In speţa s-a constata că reclamanta în perioada supusă controlului a înregistrat în evidenţa contabilă şi a dedus TVA aferentă următoarele facturi:

- nr. 739/29.11.2016 emisă de societatea C. S.R.L. reprezentând servicii privind dosarul preţurilor de transfer;

- nr. x/12.12.2016 emisă de societatea D. S.R.L. reprezentând proiector laser rotativ E.;

- nr. 29179/15.12.2016 emisă de F. reprezentând servicii notariale pentru întocmire contracte de împrumut; pentru care aceasta nu a putut face dovada că sunt în folosul operaţiunilor taxabile.

în cauza sunt incidente prevederile art. 297 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015, potrivit cărora persoană impozabilă are dreptul să deducă taxa aferentă achiziţiilor dacă acestea sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile.

în ceea ce priveşte condiţiile de exercitare a dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată, acestea sunt stipulate la art. 299 alin. (1) liLa) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare.

Astfel, din interpretarea art. 297 şi 299 din Legea nr. 227/2015 reiese că legiuitorul a condiţionat acordarea dreptului de deducere ai taxei pe valoarea adăugată de îndeplinirea atât a cerinţelor de fond cât şi a cerinţelor de formă, îndeplinirea cerinţelor de fond reglementând însăşi existenţa dreptului de deducere, iar cele de formă condiţiile de exercitare a acestuia.

Totodată, deţinerea unei facturi care conţine informaţiile obligatorii prevăzute la art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, nu este suficientă pentru a beneficia de exercitarea dreptul de deducere al taxei pe valoarea adăugată, societatea trebuie să justifice în primul rând faptul că bunurile/serviciile achiziţionate pe baza de factură sunt destinate utilizării în folosul operaţiunilor sale taxabile, în conformitate cu prevederile legale citate în speţă.

Aceste cerinţe legale trebuie îndeplinite în mod cumulativ, astfel că neîndeplinirea unei cerinţe, respectiv îndeplinirea doar a uneia, duce la pierderea dreptului de deducere a taxei pe valoarea adăugată.

De asemenea, justificarea achiziţiilor ca fiind destinate operaţiunilor sale taxabile revine persoanei impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată care a achiziţionat bunurile şi/sau serviciile respective, iar indiferent de probele (dovezile) aduse de contribuabil, acestea trebuie sa prezinte un anumit grad de exactitate şi de detaliu pentru a putea permite o identificare a acestora în corelaţie cu serviciul prestat şi cu specificul activităţii desfăşurate.

Societatea reclamantă nu a prezentat în susţinerea cauzei documente din care să rezulte că achiziţiile de servicii au fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale societăţii.

Simpla susţinere a societăţii că dosarul preţurilor de transfer a fost întocmit pentru identificarea oportunităţii achiziţiilor, în condiţiile în care în perioada verificată aceasta nu a avut relaţii cu persoane afiliate şi că serviciile notariale achiziţionate au fost benefice acesteia, toate achiziţiile de pe cele trei facturi fiind în conexiune directă cu activitatea derulată de aceasta şi obţinerii de venituri neînsoţită cu documente nu poate fi reţinută în soluţionarea favorabilă a cauzei.

Această abordare a fost impusă de caracteristicile particulare care diferenţiază serviciile de produse, în principal, intangibilitatea serviciilor şi imposibilitatea prefigurării lor cât mai fidele şi cât mai exacte, precum şi varietatea acestora.

Astfel, existenţa unui contract de prestări servicii încheiat între părţi şi deţinerea unei facturi nu sunt suficiente pentru a beneficia de dreptul de deducere a taxei pe valoarea adăugată înscrisă în factura primită, contribuabilul trebuie să justifice cu documente prestarea efectivă a serviciilor de către prestator, necesitatea achiziţionării acestora şi măsura în care sunt aferente operaţiunilor sale taxabile.

În ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit suplimentar ca urmare a reincluderii sumei de 1.709.346 RON reprezentând subvenţie APIA în baza impozabilă aferenta impozitului pe profit a anului 2011, în mod greşit instanţa de fond şi-a însuşit apărările reclamantei, reţinând că prin executarea titlului şi restituirea efectivă a subvenţiei, în temeiul unui titlu executoriu nesuspendat, a fost diminuat efectiv venitul reclamantei din subvenţii aferent anului 2011. Instanţa apreciază, greşit, ca determinantă este restituirea efectivă a subvenţiilor, deci caracterul executoriu al deciziei, nu caracterul definitiv al acesteia.

În perioada verificată, societatea a înregistrat în anul 2011 pe venituri impozabile sumele reprezentând subvenţii conform Deciziei APIA nr. x/19.12.2011. Ca urmare a faptului că prin Decizia nr. x/20.10.2015 APIA a reţinut din suma totală datorată pentru anul 2015 drept subvenţie suma de 1.787.760 RON, înscriindu-se la masa credală cu suma de 1.709.346 RON, reclamanta a stornat cu această sumă veniturile din subvenţii aferente anului 2011 recalculând pentru acest an impozitul pe profit.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a influenţat profitul impozabil al anului 2011 cu suma de 1.709.346 RON reprezentând suma cu care APIA s-a înscris la masa credala în tabelul definitiv de creanţe de la anul 2015 urmare a emiterii Deciziei nr. x/20.10.2015.

Societatea a contestat decizia la Curtea de Apel Bucureşti în dosarul nr. x/2015 solicitând suspendarea acesteia, la data inspecţiei fiscale nefiind pronunţată o hotărâre definitivă şi irevocabilă. Astfel, având în vedere prevederile art. 25 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal coroborate cu cele prevăzute la punctul 13 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1/2016 privind Normele Metodologice de aplicare a Codul fiscal, acestea au reinclus suma de 1.709.346 RON reprezentând venituri din subvenţii pentru anul 2011 în baza impozabilă a impozitului pe profit aferentă conform prevederilor Ordinului nr. 1802/2014 şi a art. 19 alin. (1) din Legea 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările şi completările ulterioare.

Având în vedere prevederile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, pct. 12 din H.G. nr. 44/2003 privind Normele de aplicare ale Codul fiscal privitor la art. 19 pct. .12 din H.G. nr. 44/2003 privind Normele de aplicare ale Codul fiscal privitor la art. 19, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri, dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, veniturile şi cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 32/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform prevederilor OMFP 1802/2014 punctele 397 alin. (2) lit. a) şi lit. b), respectiv 398 alin. (1) şi (2), subvenţiile se recunosc pe o baza sistematică, drept venituri ale perioadelor corespunzătoare cheltuielilor aferente pe care aceste subvenţii urmează să le compenseze, respectând totodată scopul acordării acestor subvenţii, respectiv acela de a acoperi, parţial sau total, anumite cheltuieli efectuate de producătorii agricoli.

Potrivit Reglementarilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014, cu modificările si completările ulterioare, efectele tranzacţiilor si ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile si evenimentele se produc şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.

În acest context, veniturile înregistrate sunt practic egale cu cheltuielile efectuate în perioada fiscală respectivă, iar profitul impozabil, generat de primirea unei subvenţii, implicit impozitul pe profit aferent, este nul.

De asemenea in conformitate cu pct. 53 alin. (1), alin. (2) şi alin. (3) din Reglementările contabile conforme cu Directiva a patra a Comunităţilor Economice Europene, parte componenta a Reglementărilor contabile conforme cu directivele europene, aprobate prin Ordinul ministrului finanţelor publice nr. 1802/2014 cu modificările şi completările ulterioare, aplicabile începând cu 1 ianuarie 2015, elementele prezentate in situaţiile financiare anuale se evaluează în conformitate cu principiile contabile generale prevăzute de reglementari, conform contabilităţii de angajamente care stipulează că:

"(1) Efectele tranzacţiilor şi ale altor evenimente sunt recunoscute atunci când tranzacţiile şi evenimentele se produc (şi nu pe măsură ce numerarul sau echivalentul său este încasat sau plătit) şi sunt înregistrate în contabilitate şi raportate în situaţiile financiare ale perioadelor aferente.

(2) Trebuie să se ţină cont de veniturile şi cheltuielile aferente exerciţiului financiar, indiferent de data încasării veniturilor sau data plăţii cheltuielilor. Astfel se vor evidenţia în conturile de venituri şi creanţele pentru care nu a fost întocmită încă factura (contul 413 "Clienţi - facturi de întocmit), respectiv în conturile de cheltuieli sau bunuri, datoriile pentru care nu s-a primit încă factura {contul 403 "Furnizori - facturi nesosite"). în toate cazurile, înregistrarea în aceste conturi se efectuează pe oaza documentelor care atestă livrarea bunurilor, respectiv prestarea serviciilor (de exemplu, avize de însoţire a mărfii, situaţii de lucrări etc.).

(3) Veniturile şi cheltuielile care rezultă direct şi concomitent din aceeaşi tranzacţie sunt recunoscute simultan în contabilitate, prin asocierea directă între cheltuielile şi veniturile aferente, cu evidenţierea distinctă a acestor venituri şi cheltuieli."

Din documentele existente la dosarul cauzei reiese că intimata-reclamanta a diminuat veniturile impozabile aferente anului 2011 ca urmare a emiterii de către APIA a Deciziei nr. x/20.10.2015 prin care s-au stabilit sancţiuni în sensul excluderi de la plata subvenţiei acordată pentru anul 2015 prin stabilirea unui debit care se deduce conform art. 5b din Regulamentul (CE) nr. S35/2006 al Comisiei, din plăţile de care fermierul poate beneficia pentru cererile pe care le depune în decursul celor 3 ani calendaristici ulteriori anului în care a fost stabilit debitul.

Astfel, conform prevederilor Legii nr. 571/2003, art. 21 alin. (2) lit. r), societatea are dreptul să înregistreze pe cheltuieli deductibile suma de 1.709.346 RON doar la data la care va epuiza căile de atac pentru subvenţiile de restituit către APIA, conform prevederilor art. 25 alin. (1) din Codul fiscal, coroborat cu punctul 13, alin. (2) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 1/2016 privind Normele metodologice de aplicare a Codul fiscal care precizează că "[... sunt cheltuieli deductibile la calculul rezultatului fiscal şi cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare [...]

c) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvenţiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenţii guvernamentale şi alte instituţii naţionale şi internaţionale".

Se consideră în acest context că instanţa de fond a nesocotit aceste prevederi legale, organele inspecţiei fiscale incluzând în mod corect în baza impozabilă a impozitului pe profit aferenta anului 2011 veniturile în sumă de 1.709.346 RON pe care societatea le-a stornat ca urmare a emiterii de către APIA a Deciziei nr. x/20.10.2015.

Referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar ca urmare a reincluderii în baza impozabilă aferentă impozitului pe profit a anului 2016 a sumei de 13.117.354 RON reprezentând venituri din exploatare determinate de ajustarea datoriilor ca urmare a confirmării unui plan de reorganizare, se solicită a se constata că în mod corect organele de inspecţie fiscală au majorat baza impozabilă în condiţiile în care societatea nu a prezentat documente justificative în baza cărora a procedat la stornarea acestor venituri din exploatare la data de 31.12.2015, hotărârea instanţei de fond sub acest aspect nefiind motivată.

Societatea reclamantă se află în perioada de insolvenţă începând cu data de 27.07.2011. Conform tabelului definitiv de creanţe emis la data de 17.11.2015, societatea înregistrează debite admise în suma totală de 34.417.226 către societăţi bancare, precum şi creditori persoane juridice şi fizice.

În perioada următoare emiterii tabelului definitiv al creanţelor, societatea procedează la reglarea fişelor cu creditorii ale căror creanţe nu coincideau cu cele din tabel în sensul în care sumele erau sub valoarea înscrisă în tabelul definitiv prin majorarea sumelor din evidenţa contabilă până la concurenţa sumelor din tabelul definitiv de creanţe pe seama conturilor de cheltuieli 6581 sau 6538 considerate nedeductibile fiscal conform declaraţiei 101 cu suma totala de 10.434.411 RON. Ulterior, societatea întocmeşte un plan de reorganizare confirmat de Tribunalul Giurgiu în Buletinul Procedurilor de insolvenţă din data de 16.02.2016 în baza căruia au fost ajustate creanţele la nivelul aprobat prin respectivul plan de reorganizare care cuprinde un program de plăţi pe care societatea verificata se obligă să le achite creditorilor înscrişi într-un cuantum total de 5.877.330 RON pe o perioadă de trei ani.

La data aprobării planului de reorganizare, respectiv 16.02.2016, societatea înregistrează în contul 7538 "Alte venituri din exploatare" suma totală de 28.552.265 RON reprezentând diferenţa dintre datoria pe care societatea o înregistra către creditorii săi prin tabelul definitiv de creanţe de 34.417.226 RON şi suma de 5.877.830 RON reprezentând suma ajustată conform tabelului programului de plăţii aprobat. Din suma totală de 28.552.265 iei, suma de 10.434.411 RON reprezintă creanţa constituită pe baza unei cheltuieli pe care societatea a considerat-o nedeductibilă fiscal.

La data de 31.12.2016 societatea procedează la stornarea notelor contabile efectuate la aprobarea planului de reorganizare, respectiv la data de 16.02.2016, repunând obligaţiile de plata în soldurile conturilor pe care le-a diminuat iniţial, respectiv: contul 462 "creditori", contul 401 "furnizori", contul 162 "credite bancare" diminuând sumele înregistrate în contul 7538 "Alte venituri din exploatare".

Intimata-reclamanta susţine că la data de 31.12.2016 a stornat notele contabile înregistrate la data de 16.02.2016 când a fost aprobat planul de reorganizare şi a diminuat veniturile din exploatare înregistrate iniţial crescând datoriile societăţii evidenţiate în conturile 462, 401 şi 162 deoarece:

- în cazul nerespectării planului de reorganizare, datoriile societăţii revin la valoarea înregistrată în tabelul definitiv al creanţelor anterior din care se scad sumele achitate;

- înregistrarea venitului la momentul confirmării planului de reorganizare ar însemna o încălcare al principiului prudenţei din legea contabilităţii;

- la confirmarea planului de reorganizare nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea veniturilor şi că, doar la ieşirea societăţii din reorganizare, venitul va avea un caracter impozabil.

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, profitul impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din otice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, iar cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform punctului 435 alin. (1) lit. e) din OMFP 1602/2014, veniturile din exploatare cuprind:

"e) alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate, penalităţi contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii precum şi alte venituri din exploatare.

iar conform funcţiunii contului în creditul contului 758 "Alte venituri din exploatare" se înregistrează printre altele şi sume prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii, reprezentând datorii faţă de furnizori, creditori diverşi, acţionari/asociaţi (401, 404, 462, 455, 457 şi alte conturi în care urmează să se evidenţieze sumele respective)".

Ca urmare, câştigurile rezultate din anularea datoriilor reprezintă venit pentru debitoarea care aplica un plan de reorganizare ce conţine această măsură, sumele rezultate ca urmare a scăderii din evidenţa contabilă se înregistrează în contul "758 Alte venituri din exploatare" conform Ordinului nr. 1802/2014 pentru aprobarea Reglementărilor contabile privind situaţiile financiare anuale individuale şi situaţiile financiare anuale consolidate. Veniturile din exploatare determinate de scoaterea din evidenţă a datoriilor mu sunt enumerate la arL23B venituri neimpozabile" din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în acest sens este şi punctul de vedere emis de Direcţia Generală de Legislaţie Codul fiscal şi Reglementări Vamale nr. x/13.01.2016 care menţionează:

"[...] sumele reprezentând obligaţii către creditori, anulate, înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile, reprezintă venituri care vor fi luate în calcul la stabilirea profitului impozabil {...}"

Totodată, punctul 51 din OMFP 1802/2014 invocat de reclamantă, prevede:

51. - (1) Principiul prudenţei.

La întocmirea situaţiilor financiare anuale, recunoaşterea şi evaluarea trebuie realizate pe o bază prudentă şi, în special:

a) în contul de profit şi pierdere poate fi indus numai profitul realizat la data bilanţului;

b) sunt recunoscute datoriile apărute în cursul exerciţiu financiar curent sau al unui exerciţiu precedent, chiar dacă acestea devin evidente numai între data bilanţului şi data întocmirii acestuia;

c) sunt recunoscute deprecierile indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere sau profit înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare se efectuează pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit şi pierdere.

(2) Activele şi veniturile nu trebuie să fie supraevaluate, iar datoriile şi cheltuielile, subevaluate. Totuşi, exercitarea prudentei nu permite, de exemplu, constituirea de provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situaţiile financiare nu ar mai fi neutre şi nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

Potrivit principiului prudenţei, la întocmirea situaţiilor financiare anuale evaluarea trebuie făcută ţinându-se cont de toate deprecierile, indiferent dacă rezultatul exerciţiului financiar este pierdere sau profit, înregistrarea ajustărilor pentru depreciere sau pierdere de valoare trebuie efectuată pe seama conturilor de cheltuieli, indiferent de impactul acestora asupra contului de profit si pierdere, dar aplicarea principiului prudenţei nu trebuie să conducă la supraevaluarea deliberată a datoriilor.

Ca urmare, nu pot fi reţinute afirmaţiile reclamantei în sensul că la confirmarea planului de reorganizare, respectiv 16.02.2016 nu sunt îndeplinite condiţiile pentru recunoaşterea veniturilor conform principiului prudenţei în contabilitate, deoarece această afirmaţie contravine prevederilor legale. Însăşi societatea a procedat la data aprobării planului de reorganizare, respectiv în data de 16.02.2016, la înregistrarea veniturilor aferente anulării datoriilor până la nivelul celor stabilite în tabelul definitiv al creanţelor.

Din documentele aflate la dosar se poate constata că reclamanta prezintă un comportament inconsecvent, în condiţiile în care, contrar normelor de drept fiscal invocate, la data aprobării planului de reorganizare confirmat de Tribunalul Giurgiu în Buletinul Procedurilor de insolvenţă, respectiv 16.02.2016, înregistrează venituri concomitent cu diminuarea datoriilor până la nivelul stabilit în tabelul definitiv al creanţelor, iar ulterior, în data de 31.12.2016, stornează înregistrarea efectuată repunând obligaţiile de plată în soldurile conturilor 462, "creditori", 401 "furnizori" şi 162 "credite bancare" şi diminuând veniturile din exploatare, implicit baza de calcul a impozitului pe profit.

1.4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinare reclamanta - intimată societatea A. S.R.L. a solicitat respingerea recursurilor pârâtelor ca nefondate, apreciind în esenţă că hotărârea instanţei de fond este dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept material.

În motivarea pe larg a întâmpinării intimata a susţinut următoarele:

În ceea ce priveşte impozitul pe profit stabilit suplimentar ca urmare a reîncluderii sumei de 1,709.344 RON reprezentând subvenţie APIA în baza impozabilă aferentă impozitului pe profit al anului 2011, instanţa de fond a reţinut că subvenţia încasată de reclamantă de la APIA în baza Deciziei nr. x/19.12.2011, a fost ulterior imputată ca fiind necuvenită, sens în care s-a emis Decizia nr. x/20.30.2015.

Contestaţia reclamantei a fost respinsă definitiv ulterior inspecţiei, însă la momentul inspecţiei deja fusese executată de către APIA returnarea subvenţiei, data fiind respingerea cererii reclamantei de suspendare a deciziei.

Prin urmare, în mod corect instanţa de fond a considerat că prin executarea titlului şi restituirea efectivă a subvenţiei, în temeiul unui titlu executoriu nesuspendat, a fost diminuat efectiv venitul reclamantei din subvenţii aferent anului 2011, astfel că în mod corect aceasta a procedat în consecinţă.

Prin urmare, instanţa de fond a validat interpretarea reclamantei, deoarece determinantă este restituirea efectivă a subvenţiilor, deci caracterul executoriu al deciziei, ci caracterul definitiv al acesteia, fiind astfel întemeiate criticile vizând impozitul pe profit aferent anului 2016, în suma de 798.626 RON.

Echipa de inspecţie fiscală în mod netemeinic calculează venit suplimentar pentru 2011 motivând că nu sunt decizii definitive în instanţă, deşi respectivele Procese-verbale emise de către APIA sunt titluri executorii deja executate şi încasate de APIA.

Astfel, în mod corect şi legal au fost efectuate rectificările contabile corespunzătoare în contul de venituri aferent anului 2011, procedându-se a reducerea veniturilor societăţii A. cu subvenţia aferenta anului 2011 considerată necuvenită şi executată de APIA.

Echipa de control fiscal nu a înţeles situaţia de fapt, respectiv faptul că subvenţiile pe care iniţial APIA le-a acordat reclamantei în anul 2011 au fost reţinute de aceasta în anul 2015, această reţinere s-a făcut în anul 2015 prin compensarea subvenţiilor pe care APIA trebuia să le acorde pentru anul 2015 cu subvenţiile pe care le-a acordat în 2011. Astfel, în anul 2015 APIA nu a achitat reclamantei suma de 1.709.346 RON.

A. a declarat ca venit suma compensată cu sancţiunile, înregistrând subvenţia ui anii 2015 - 20I6, deşi DU a primit nicio suma efectiv de la APIA.

Ar fi inechitabil ca A. să fie obligată la înregistrarea unui venit in 2015 şi în acelaşi timp să se reconsidere ca venit pentru anul 2011 aceeaşi sumă care a fost reţinută de către APIA.

Astfel, în mod nelegal echipa de control a reinclus în veniturile anului 2011 suma de 1.709.346 RON.

Referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar ca urmare a reincluderii în baza impozabilă aferenta impozitului pe profit al anului 2016 a sumei de 18.117.854 RON reprezentând venituri din exploatare determinate de ajustarea datoriilor ca urmare a confirmării planului de reorganizare.

Problema în divergentă este aceea a efectelor stornării de notelor contabile emise după emiterea tabelului definitiv al creanţelor, stornare cea avut loc la data de 31.12.2016, în considerarea aprobarea planului de reorganizare.

Astfel, intimata aflându-se în perioada de insolvenţă începând cu data de 27.07.2011, conform tabelului definitiv de creanţe emis la data de 17.11.2015, înregistrează debite admise în suma totala de 34.417.226 RON către societăţi bancare, precum şi creditori persoane juridice si fizice.

În perioada următoare emiterii tabelului definitiv al creanţelor, reclamanta procedează la reglarea fişelor cu creditorii ale căror creanţe nu coincideau cu cele din tabel în sensul în care sumele erau sub valoarea înscrisă în tabelul definitiv prin majorarea sumelor din evidenţa contabilă până la concurenţa sumelor din tabelul definitiv de creanţe pe seama conturilor de cheltuieli 6581 sau 6588 considerate nedeductibile fiscal conform declaraţiei 101 cu suma totală de 10.434.411 RON.

Ulterior, a întocmt un plan de reorganizare confirmat de Tribunalul Giurgiu în Buletinul Procedurilor de insolvenţă din data de 16.02.2016 în baza căruia au fost ajustate creanţele la nivelul aprobat prin respectivul plan de reorganizare care cuprinde un program de plăţi pe care societatea verificată se obliga să le achite creditorilor înscrişi într-un cuantum total de 5.877.830 RON pe o perioadă de trei ani.

La data aprobării planului de reorganizare, respectiv 16.02.2016, reclamanta înregistrează în contul 7588 "Alte venituri din exploatare" suma totala de 28.552.265 RON reprezentând diferenţa dintre datoria pe care reclamanta o înregistra către creditorii săi prin tabelul definitiv de creanţe de 34.417.226 RON şi suma de 5.877.830 RON reprezentând suma ajustată conform tabelului programului de plăţi aprobat. Din suma totală de 28.552.265 RON, suma de 10.434.411 RON reprezintă creanţă constituită pe baza unei cheltuieli pe care societatea a considerat-o nedeductibilă fiscal.

Organul fiscal consideră că această reducere de datorii reprezintă un venit pentru reclamantă care conţine prevederile unui plan de reorganizare care conţine această măsură, prin urmare trebuie înregistrate ca venituri din activitatea de exploatare, fiind necesar a fi incluse în rezultatul fiscal, potrivit art. 19 alin. (1) din Codul fiscal.

Reducerea de datorii reprezintă astfel pentru reclamantă un venit, care, nefiind menţionat printre cazurile expres şi limitativ prevăzute de venituri neimpozabile, constituie venit impozabil la calculul impozitului pe profit.

Principiul prudenţei consacrat la pct. 51 alin. (1) lit. a) din OMFP nr. 1802/2014 susţine concluzia contabilizării profitului şi deci a venitului doar la momentul certitudinii realizării lui, iar cât timp la data adoptării planului de reorganizare, momentul de referinţă avut în vedere de reclamantă, reducerea datoriilor operată prin plan nu este definitivă şi certă, ci condiţionată de realizarea cu succes a planului de reorganizare, venitul rezultat din reducerea datoriilor se impune a fi înregistrat în contabilitate, cu toate consecinţele fiscale, la momentul finalizării cu succes a planului de reorganizare a societăţii, când reducerea datoriilor devine certă.

De asemenea, în mod corect instanţa de fond a observat că o soluţie precum cea avansată de organul fiscal contravine întru totul scopul măsurilor de reducere adoptate în cadrul procedurii, neutralizându-l, dacă s-ar admite naşterea unei noi obligaţii, de aceasta dată fiscale, în plin proces de reorganizare.

II. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

2.1. Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentă, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte apreciază că recursul pârâtelor este fondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.

2.1.1. Criticile pârâtelor referitoare la soluţia dată de instanţa de fond excepţiei inadmisibilităţii cererii de anulare a pct. 3 din Decizia ANAF-DGSC nr. 504/29.12.2017 sunt nefondate.

Pârâtele critică această soluţie dintr-o dublă perspectivă. Pe de o parte se susţine că cererea cu acest obiect este inadmisibilă întrucât din cererea de chemare în judecată se înţelege că reclamanta înţelege să conteste punctele 1 şi 2 din Decizia ANAF-D.G.S.C. nr. 504/29.12.2017, iar pe de altă parte se pretinde că prin pct. 3 din decizia de soluţionare a contestaţie s-a dispus respingerea ca nemotivată a contestaţiei formulată de societatea A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere privind obligaţiile fiscale principale aferente diferenţelor bazelor de impozitare stabilite în cadrul inspecţiei fiscale la persoane juridice nr. x/31.05.2017 pentru suma de 798.626 RON reprezentând impozit pe profit.

Prima ipoteză este nereală. Reclamanta a criticat şi pct. 3 din Decizia D.G.S.C. nr. 504/29.12.2017 astfel că instanţa de fond a respectat cadrul procesual cu care a fost învestită. În acest context, instanţa de control judiciar nu vede cum ar fi inadmisibil un capăt de cerere care în opinia autorului excepţiei nu a fost formulat şi care în consecinţă nu există.

Cea de a doua ipoteză este nefondată. Reclamanta a formulat critici de fond şi împotriva impozitului pe profit aferent anului 2016.

Potrivit art. 281 alin. (7) din Legea nr. 207/2015, "(7) În situaţia atacării la instanţa judecătorească de contencios administrativ competentă potrivit alin. (2) a deciziei prin care s-a respins contestaţia de către organul fiscal fără ca acesta să intre în cercetarea fondului raportului juridic fiscal, dacă instanţa constată că soluţia adoptată de către organul fiscal este nelegală şi/sau netemeinică, se va pronunţa şi asupra fondului raportului juridic fiscal".

Instanţa de fond a constatat în mod just că soluţia privind respingerea ca nemotivată a contestaţiei administrative în privinţa impozitului pe profit în cuantum de 798.626 RON reprezentând impozit pe profit este nelegală, astfel că în temeiul normei anterior menţionate era îndreptăţită şi chiar obligată să procedeze la analiza pe fond a impunerii suplimentare a reclamantei din acest punct de vedere.

2.1.2. Sunt însă întemeiate argumentele pârâtelor referitoare la fondul litigiului.

Referitor la suma de 2.051 RON reprezentând taxa pe valoarea adăugată în mod greşit instanţa a constatat caracterul deductibil al TVA de 2051 RON.

În speţa organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea în perioada supusă controlului a înregistrat în evidenţa contabilă şi a dedus TVA aferentă următoarele facturi:

- nr. 739/29.11.2016 emisă de societatea C. S.R.L. reprezentând servicii privind dosarul preţurilor de transfer;

- nr. x/12.12.2016 emisă de societatea D. S.R.L. reprezentând proiector laser rotativ E.;

- nr. 29179/15.12.2016 emisă de F. reprezentând servicii notariale pentru întocmire contracte de împrumut.

Spre justificarea acestui drept, aşa cum în mod just au reţinut organele fiscale, reclamanta nu a prezentat alte documente justificative decât facturile menţionate în precedent, documente care suplimentar dovezii operaţiunii, să fie apte a face dovada scopului realizării de operaţiuni impozabile.

Pretenţia organului fiscal, neanalizată de instanţa de fond, era necesară întrucât exerciţiul dreptului de deducere este condiţionat nu numai de dovada realităţii (efectivităţii) operaţiunii prin deţinerea unei facturi care conţine informaţiile obligatorii prevăzute la art. 319 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, ci şi de dovada că serviciile achiziţionate sunt în scopul operaţiunilor sale taxabile, aşa cum rezultă cu evidenţă din art. 297 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal în forma în vigoare la momentul operaţiunilor economice analizate.

Prin conduita organelor fiscale anterior menţionată nu s-a încălcat principiul neutralităţii taxei pe valoare adăugată, analizat de instanţa de fond, recunoscut atât de legislaţia naţională cât şi de cea unională. Dreptul de deducere la taxei prin care se concretizează acest principiu nu se exercită şi este recunoscut necondiţionat, ci numai în funcţie de îndeplinirea condiţiilor de fond şi de formă prevăzute de lege, ceea ce nu este cazul în speţă.

Justificarea achiziţiilor ca fiind destinate operaţiunilor sale taxabile revine persoanei impozabile din punct de vedere al taxei pe valoarea adăugată care a achiziţionat bunurile şi/sau serviciile respective, iar indiferent de probele (dovezile) aduse de contribuabil, acestea trebuie să prezinte, aşa cum susţin pârâtele, un anumit grad de exactitate şi de detaliu pentru a putea permite o identificare neîndoielnică a acestora în corelaţie cu serviciul prestat şi cu specificul activităţii desfăşurate.

Reclamanta nu a prezentat în susţinerea cauzei documente din care să rezulte că achiziţiile de servicii au fost destinate utilizării în folosul operaţiunilor taxabile ale acesteia, astfel că în mod corect nu a fost recunoscut de organele fiscale dreptul de deducere.

Simpla susţinere a reclamantei că dosarul preţurilor de transfer a fost întocmit pentru identificarea oportunităţii achiziţiilor, în condiţiile în care în perioada verificată aceasta nu a avut relaţii cu persoane afiliate sau că serviciile notariale achiziţionate au fost benefice acesteia, toate achiziţiile de pe cele trei facturi fiind în conexiune directă cu activitatea derulată de aceasta şi obţinerii de venituri neînsoţită cu documente nu poate fi reţinută în soluţionarea favorabilă a cauzei.

Referitor la suma de 2.116.692 RON reprezentând impozit pe profit stabilit suplimentar se impune a fi precizat că această impunere suplimentară a fost determinată de reincluderea în baza impozabilă aferentă impozitului pe profit a anului 2011 a sumei de 1.709.346 RON reprezentând subvenţie APIA şi de reincludere în baza impozabilă aferentă impozitului pe profit a anului 2016 a sumei de 13.117.354 RON reprezentând venituri din exploatare determinate de ajustarea datoriilor ca urmare a confirmării unui plan de reorganizare.

În privinţa primei operaţiuni, se impune a fi subliniat că societatea reclamantă a înregistrat în anul 2011 pe venituri impozabile sumele reprezentând subvenţii conform Deciziei APIA nr. x/19.12.2011. Prin Decizia nr. x/20.10.2015 APIA a reţinut din suma totală datorată pentru anul 2015 drept subvenţie suma de 1.787.780 RON, înscriindu-se la masa credală cu suma de 1.709.346 RON. Reclamanta urmare a acestei decizii a stornat cu această sumă veniturile din subvenţii aferente anului 2011 recalculând pentru acest an impozitul pe profit.

Organele de inspecţie fiscală au constatat că societatea a influenţat profitul impozabil al anului 2011 cu suma de 1.709.346 RON reprezentând suma cu care APIA s-a înscris la masa credală în tabelul definitiv de creanţe de Ea anul 2015 urmare a emiterii Deciziei nr. x/20.10.2015.

Prima instanţă a apreciat că restituirea efectivă a subvenţiei, în temeiul unui titlu executoriu nesuspendat, a fost diminuat efectiv venitul reclamantei din subvenţii aferent anului 2011, astfel că în mod corect aceasta a procedat în consecinţă.

Într-adevăr, potrivit art. 13 alin. (2) lit. c) din H.G. nr. 1/2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal sunt identificate ca exemplu cheltuielile deductibile la calculul rezultatului fiscal şi cheltuielile reglementate prin acte normative în vigoare, cum sunt "c) cheltuielile înregistrate ca urmare a restituirii subvenţiilor primite, potrivit legii, de la Guvern, agenţii guvernamentale şi alte instituţii naţionale şi internaţionale".

Prin urmare, restituirea efectivă a subvenţiei reprezintă o cheltuială deductibilă care o îndreptăţea pe reclamantă a diminua veniturile impozabile prin stornarea din contul 7411 "Venituri din subvenţia de exploatare" pe seama contului de profit şi pierdere suma de 1.709.346 RON suma reprezentând subvenţie primita pentru anul 2011.

Însă contrar aserţiunilor instanţei de fond această sumă nu a fost restituită de reclamantă către APIA, cum se pretinde şi nici nu a fost recuperată prin compensare aşa cum pretinde reclamanta prin întâmpinare. Cu această creanţă APIA s-a înscris la masa credală, reclamanta fiind în procedură de insolvenţă, restituirea ei depinzând de condiţia realizării planului de reorganizare. Recuperată prin compensare a fost numai suma de 1.787.780 RON, parte din creanţa bugetară stabilită prin Decizia nr. x/20.10.2015.

Având în vedere cele expuse în precedent, în mod eronat a fost validată conduita reclamantei de către instanţa de fond, care a apreciat că măsura de diminuare a veniturilor impozabile pe anul 2011 cu suma de 1.709.346 RON este legală.

Referitor la impozitul pe profit stabilit suplimentar ca urmare a reincluderii în baza impozabilă aferentă impozitului pe profit a anului 2016 a sumei de 13.117.354 RON reprezentând venituri din exploatare determinate de ajustarea datoriilor ca urmare a confirmării unui plan de reorganizare se impune a fi reţinute următoarele aspecte factuale.

Reclamanta se află în procedura de insolvenţă începând cu data de 27.07.2011. Conform tabelului definitiv de creanţe emis la data de 17.11.2015, societatea a înregistrat debite admise în suma totală de 34.417.226 către societăţi bancare, precum şi creditori persoane juridice şi fizice.

În perioada ulterioară emiterii tabelului definitiv al creanţelor, reclamanta a procedat la reglarea fişelor cu creditorii ale căror creanţe nu coincideau cu cele din tabel în sensul în care sumele erau sub valoarea înscrisă în tabelul definitiv prin majorarea sumelor din evidenţa contabilă cu suma totala de 10.434.411 RON, până la concurenţa sumelor din tabelul definitiv de creanţe pe seama conturilor de cheltuieli 6581 sau 6538 considerate nedeductibile fiscal conform declaraţiei 101 cu suma totala de 10.434.411 RON.

Ulterior, societatea întocmeşte un plan de reorganizare confirmat de Tribunalul Giurgiu în Buletinul Procedurilor de insolvenţă din data de 16.02.2016 în baza căruia au fost ajustate creanţele la nivelul aprobat prin respectivul plan de reorganizare care cuprinde un program de plăţi pe care societatea verificată se obligă să le achite creditorilor înscrişi într-un cuantum total de 5.877.330 RON pe o perioadă de trei ani.

La data aprobării planului de reorganizare, respectiv 16.02.2016, societatea înregistrează în contul 7538 "Alte venituri din exploatare" suma totală de 28.552.265 RON reprezentând diferenţa dintre datoria pe care societatea o înregistra către creditorii săi prin tabelul definitiv de creanţe de 34.417.226 RON şi suma de 5.877.830 RON reprezentând suma ajustată conform tabelului programului de plăţii aprobat. Din suma totală de 28.552.265 RON, suma de 10.434.411 RON reprezintă creanţa constituită pe baza unei cheltuieli pe care societatea a considerat-o nedeductibilă fiscal.

La data de 31.12.2016 reclamanta procedează la stornarea notelor contabile efectuate la aprobarea planului de reorganizare, respectiv la data de 16.02.2016, repunând obligaţiile de plata în soldurile conturilor pe care le-a diminuat iniţial, respectiv: contul 462 "creditori", contul 401 "furnizori", contul 162 "credite bancare" diminuând sumele înregistrate în contul 75B8 "Alte venituri din exploatare".

Potrivit prevederilor art. 19 alin. (1) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, profitai impozabil se calculează ca diferenţă între veniturile realizate din orice sursă şi cheltuielile efectuate în scopul realizării de venituri dintr-un an fiscal, din care se scad veniturile neimpozabile şi la care se adaugă cheltuielile nedeductibile, iar cheltuielile care se iau în calcul la stabilirea profitului impozabil sunt cele înregistrate în contabilitate potrivit reglementărilor contabile date în baza Legii contabilităţii nr. 82/1991, cu modificările şi completările ulterioare.

Conform punctului 435 alin. (1) lit. e) din OMFP 1602/2014, veniturile din exploatare cuprind:

"e) alte venituri din exploatarea curentă, cuprinzând veniturile din creanţe recuperate, penalităţi contractuale, datorii prescrise, scutite sau anulate potrivit legii precum şi alte venituri din exploatare", iar conform funcţiunii contului în creditul contului 758 "Alte venituri din exploatare" se înregistrează printre altele şi sume prescrise, scutite sau anulate, potrivit legii, reprezentând datorii faţă de furnizori, creditori diverşi, acţionari/asociaţi (401, 404, 462, 455, 457 şi alte conturi în care urmează să se evidenţieze sumele respective)".

Prin urmare, diminuarea pasivului prin anularea datoriilor reprezintă un venit pentru reclamantă care aplică un plan de reorganizare ce conţine această măsură, astfel că sumele rezultate ca urmare a scăderii din evidenţa contabilă se înregistrează, conform normelor expuse în precedent, în contul 758 "Alte venituri din exploatare" urmând a fi luate în calcul la stabilirea profitului impozabil, cum în mod corect au dispus organul fiscal prin actele administrative contestate în prezenta cauză.

De altfel, aşa cum a suprins în mod corect organul fiscal, societatea reclamantă prezintă un comportament inconsecvent, în condiţiile în care, contrar normelor de drept fiscal invocate, la data aprobării planului de reorganizare confirmat de Tribunalul Giurgiu în Buletinul Procedurilor de insolvenţă, respectiv 16.02.2016, înregistrează venituri concomitent cu diminuarea datoriilor până la nivelul stabilit în tabelul definitiv al creanţelor, iar ulterior, în data de 31.12.2016, stornează înregistrarea efectuată repunând obligaţiile de plată în soldurile conturilor 462, "creditori", 401 "furnizori" şi 162 "credite bancare" diminuând astfel veniturile din exploatare, implicit baza de calcul a impozitului pe profit.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 raportat la art. 488 pct. 8 şi 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 739 din 27 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, pe care o va casa în parte, iar, în rejudecare, va fi respinsă acţiunea formulată de societatea A. S.R.L., ca neîntemeiată, cu toate consecinţele legale ce se se impun.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile formulate de pârâtele Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor şi Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Ploieşti prin Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Argeş împotriva sentinţei nr. 739 din 27 februarie 2019 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează în parte sentinţa atacată şi, în rejudecare:

Respinge acţiunea formulată de societatea A. S.R.L., ca neîntemeiată.

Menţine în rest dispoziţiile sentinţei atacate în privinţa excepţiilor procesuale soluţionate.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.