Regulator's fine for satirical program annulled and reduced to 10,000 RON; appeal dismissed.

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârea pronunţată de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 04.04.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, anularea Deciziei nr. 186/13.03.2018 emise de pârât, exonerarea de la plata amenzii contravenţionale în cuantum de 30.000 RON, iar, în subsidiar, înlocuirea sancţiunii contravenţionale cu avertisment/somaţie şi reducerea sancţiunii contravenţionale proporţional cu gradul de pericol social, în principal la minimul acesteia, de 5.000 RON.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin sentinţa civilă nr. 4427 din 31 octombrie 2018, Curtea a admis în parte cererea de chemare în judecată, a anulat în parte Decizia nr. 186/13.03.2018 emisă de pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului, în ceea ce priveşte fapta imputată de încălcare a dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011, şi a exonerat reclamanta de la plata amenzii stabilite pentru această faptă.

A menţinut decizia atacată în ceea ce priveşte amenda aplicată pentru fapta prevăzută de art. 47 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011, aceasta urmând a fi în cuantum de 10.000 RON.

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Consiliul Naţional al Audiovizualului a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 6 şi pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea hotărârii recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii reclamantei şi menţinerea sancţiunii cu amenda de 30.000 RON aplicată prin Decizia nr. 186/2018.

A susţinut recurentul-pârât că anularea în parte a deciziei atacate, în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) şi b), şi reducerea amenzii la 10.000 RON nu este justificată, în condiţiile în care instanţa nu cuprinde niciun considerent cu privire la dispoziţiile cuprinse la lit. b) a articolului menţionat.

După ce a redat conţinutul deciziei contestate, în ceea ce priveşte încălcarea art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011, a apreciat recurentul că opiniile realizatorului emisiunii, atât timp cât sunt transmise în spaţiul public reprezentat de televiziune, fiind comunicate telespectatorilor, trebuie să se supună dispoziţiilor legale care reglementează domeniul audiovizual.

Opiniile realizatorului nu au fost critice în limitele libertăţii de exprimare, ci au fost prezentate ca fapte certe în privinţa persoanelor fizice sau juridice ce au fost subiect al acestora, publicul neputând să-şi formeze în mod liber opinia.

Pe de altă parte, prin decizia contestată, CNA a constatat că nu au fost respectate dispoziţiile art. 64 alin. (1) lit. b) pentru că informaţiile oferite publicului nu au fost prezentate în mod imparţial şi cu bună-credinţă.

Instanţa de fond, deşi a reţinut că afirmaţia moderatorului, potrivit căreia un deputat B. nu cunoaşte limba română, nu corespunde realităţii, a apreciat că realizatorul emisiunii nu a făcut o confuzie între fapte şi judecăţi de valoare, ceea ce acesta a afirmat fiind că plângerea conţine greşeli.

Instanţa a mai reţinut, în totală contradicţie, că realizatorul emisiunii a oferit suficiente detalii factuale de necunoaştere a limbii române de deputatul care aparţine grupului B., astfel încât telespectatorul să nu fie indus în eroare.

Apoi instanţa a considerat că, referitor la CNCD, afirmaţiile moderatorului se înscriu în noţiunea de judecată de valoare.

Ignorând prevederile legale reţinute de CNCD ca fiind încălcate şi contrar considerentelor anterioare, instanţa a considerat că afirmaţiile analizate în mod eronat s-a considerat că nu fac distincţie între fapte şi judecăţi de valoare, de vreme ce această afirmaţie este permisă de art. 10 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Astfel, fără să analizeze în concret actul atacat, instanţa a anulat în parte decizia în ceea ce priveşte fapta imputată de încălcare a art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011 şi a exonerat reclamanta de la plata amenzii.

Astfel, instanţa de fond, fără să procedeze la analiza actului supus controlului de legalitate în ceea ce priveşte încălcarea prevederilor art. 64 alin. (1) lit. b), potrivit cărora informarea publicului de către radiodifuzor cu privire la un fapt sau un eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună credinţă, a anulat-o, limitându-se la motive ce ţin de limitele libertăţii de exprimare.

A mai solicitat recurentul-pârât să se constate că reindividualizarea sancţiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei aplicări corecte a normelor de drept material.

Repetarea abaterii săvârşite reprezintă un criteriu avut în vedere la aplicarea unei amenzi într-un cuantum mai mare şi contribuie la aprecierea gravităţii şi efectelor faptei, însă nu există un temei legal în baza căruia aplicarea acestui criteriu poate acţiona şi invers, în sensul diminuării unei amenzi.

Reindividualizarea sancţiunii la un cuantum mai redus nu corespunde unei corecte aplicări a normelor de drept material din domeniul audiovizualului, cu atât mai mult stabilirea în mod arbitrar a unui cuantum de 10.000 RON corespunzător unei fapte contravenţionale cu privire la care instanţa a apreciat că nu există.

Or, procedând la reindividualizarea sancţiunii, instanţa s-a substituit Consiliului, ignorând dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea audiovizualului referitoare la individualizare, la gravitatea şi efectele faptei, la sancţiunile anterioare.

3. Apărările formulate

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, cu motivele invocate de recurentă şi cu apărările formulate, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

4.1. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte, verificând considerentele sentinţei recurate, constată nu este fondat, având în vedere că acestea îndeplinesc exigenţele dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ. şi explică în mod convingător soluţia pronunţată în dispozitiv, prin argumente de fapt şi de drept care demonstrează că judecătorul fondului a analizat în mod adecvat susţinerile părţilor, actele şi lucrările dosarului, pe care le-a trecut prin filtrul propriei sale aprecieri şi a explicat raţionamentul pe baza căruia a soluţionat cererea reclamantei.

De altfel, recurentul-pârât nu a adus niciun argument care să se poată circumscrie acestui motiv de casare, argumentele vizând, de fapt, interpretarea şi aplicarea eronată a art. 64 alin. (1) lit. b) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, putându-se încadra, eventual, în motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

4.2. Însă, nici motivul de casare prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. nu poate fi reţinut.

Instanţa de fond a anulat decizia atacată în ceea ce priveşte încălcarea art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) din Decizia nr. 220/2011.

A menţinut decizia în ceea ce priveşte amenda aplicată pentru fapta prevăzută la art. 47 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, reindividualizând, însă, amenda la 10.000 de RON.

4.2.1. Conform art. 64 alin. (1) lit. a) şi b),

"Art. 64. - (1) În virtutea dreptului fundamental al publicului la informare, furnizorii de servicii media audiovizuale trebuie să respecte următoarele principii:

a) asigurarea unei distincţii clare între fapte şi opinii;

b) informarea cu privire la un subiect, fapt sau eveniment să fie corectă, verificată şi prezentată în mod imparţial şi cu bună- credinţă."

A reţinut instanţa că sancţiunea aplicată moderatorului emisiunii prin decizie pentru încălcarea lit. a) a articolului menţionat a fost pentru că acesta nu ar fi asigurat o distincţie clară între fapte şi opinii.

Într-adevăr, după cum reiese din conţinutul deciziei atacate, în ceea ce priveşte reprezentanţi ai B. în Parlamentul României ori la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, s-a constatat că unele afirmaţii ale moderatorului emisiunii au fost de natură să contravină prevederilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului, nefiind asigurată o distincţie clară între fapte şi opiniile prezentate de realizator.

În ceea ce priveşte lit. b) a articolului, autoritatea recurentă a reţinut că informaţiile oferite publicului nu au fost prezentate în mod imparţial şi cu bună-credinţă, referindu-se, însă, la afirmaţia moderatorului emisiunii cu privire la modul în care CNCD îşi exercită atribuţiile şi adoptă hotărâri.

Prin urmare, în mod corect, în raport cu cele consemnate prin decizia contestată, instanţa a apreciat, în ceea ce priveşte încălcarea dispoziţiilor art. 64 alin. (1) lit. a) din Codul audiovizualului prin afirmaţiile realizatorului emisiunii despre folosirea limbii române de către deputatul B. care a formulat sesizarea, că veridicitatea acestor afirmaţii poate fi analizată din lecturarea plângerii aflate la dosar, oferindu-se suficiente detalii factuale, neputându-se aprecia că s-ar fi făcut o confuzie între fapte şi opiniile realizatorului.

Astfel, după ce a prezentat faptele şi plângerea formulată de deputatul B., opinia personală a realizatorului emisiunii a fost că acesta nu ar cunoaşte limba română.

Constată Înalta Curte, după cum reiese din raportul de monitorizare, că emisiunea în cauză este un pamflet şi că urmărirea acesteia este restricţionată pentru copii în vârstă de până la 12 ani, putând fi urmărită numai cu acordul sau împreună cu părinţii ori familia.

De altfel, însuşi titlul emisiunii, C., este unul destul de sugestiv, reieşind că în cuprinsul acesteia sunt prezentate, sub forma unui pamflet, opiniile şi părerile personale ale realizatorului.

În ceea ce priveşte distincţia dintre fapte şi opinii, faptele sunt afirmaţii care pot fi dovedite, pe când opiniile sunt întemeiate pe gândurile, sentimentele şi capacitatea de înţelegere a unor persoane şi, în consecinţă, nu pot fi probate.

Astfel, în condiţiile în care realizatorul emisiunii prezintă circumstanţele factuale, acesta tratează subiectele prezentate în stilul caracteristic genului de emisiune, exagerând voit anumite aspecte pentru a stârni interesul publicului, neputându-se reţine încălcarea lit. a) a art. 64 din Codul audiovizualului, în sensul că nu s-ar fi asigurat distincţia clară între fapte şi opinii.

Genul umoristic, satiric, ca expresie a libertăţii de opinie protejată de articolul 10 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului, permite un grad mai ridicat de exagerare şi chiar de provocare, atât timp cât nu este de natură să prejudicieze publicul telespectator prin informaţiile prezentate.

Referitor la încălcarea lit. b) a articolului menţionat, Înalta Curte validează, de asemenea, cele reţinute de prima instanţă, în sensul că afirmaţiile realizatorului emisiunii despre activitatea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării se înscriu în noţiunea de judecată de valoare, constituind aprecieri subiective ale acestuia.

Se impune a fi menţionat şi că în jurisprudenţa sa, (Cauza Bladet Tromso şi Stensaas contra Norvegiei, Cauza Dalban contra României), Curtea Europeană a Drepturilor Omului a admis că libertatea de exprimare a ziariştilor presupune o posibilă doză de exagerare sau chiar de provocare privitoare la judecăţile de valoare pe care le formulează.

După cum s-a reţinut şi mai sus, referitor la distincţia dintre fapte şi judecăţi de valoare, CEDO a statuat că dacă faptele se pot dovedi, judecăţile de valoare nu se pretează la o demonstraţie a exactităţii lor.

4.2.2. Cu privire la reindividualizarea sancţiunii de către prima instanţă, care a menţinut decizia atacată în privinţa faptei prevăzute de art. 47 alin. (3) din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, Înalta Curte apreciază că în mod justificat s-a diminuat cuantumul amenzii aplicate, de la 30.000 la 10.000 RON.

Amenda totală, pentru încălcarea art. 64 alin. (1) lit. a) şi b) şi art. 47 alin. (3) din Decizia nr. 220/2011 privind Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, a fost de 30.000 RON, fără ca autoritatea emitentă să specifice cuantumul pentru fiecare dintre cele trei fapte imputate.

Nu sunt fondate alegaţiile recurentului-pârât, că acest cuantum a fost stabilit arbitrar, fără a se ţine cont de dispoziţiile art. 90 alin. (4) din Legea nr. 504/2002 a audiovizualului.

După cum a susţinut chiar recurentul-pârât, conform art. 90 alin. (2) din lege, minimul amenzii prevăzute pentru fapta incriminată de art. 47 referitoare la discriminare este de 10.000 RON.

La individualizarea sancţiunii aplicate, amenda de 30.000 de RON, în cuprinsul deciziei atacate autoritatea recurentă nu a menţionat sancţiunile anterioare aplicate, ci a ţinut cont doar de aspectele constatate în cadrul emisiunii C. difuzată în 19.09.2017, fără a specifica dacă pentru art. 64 a aplicat amenda minimă, de 5.000 de RON, după cum susţine în motivele de recurs.

Or, în condiţiile în care s-a anulat parţial decizia atacată, în ceea ce priveşte cele două fapte prevăzute de art. 64 din Codul de reglementare a conţinutului audiovizual, menţinându-se doar fapta prevăzută de art. 47 alin. (3), în mod corect a apreciat instanţa de fond că se impune reducerea cuantumului amenzii în mod proporţional.

4.3. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind dată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul formulat de Consiliul Naţional al Audiovizualului împotriva sentinţei nr. 4427 din 31 octombrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.