Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2611/2021 AI generated

EU fund project expense eligibility: scope of cassation review regarding expert fees and contradictoriness in administrative litigation

Case Number Decizia nr. 2611/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The Supreme Court of Cassation and Justice dismissed the appeal filed by the State (Ministry of Education) and rejected the exception of nullity, thereby upholding the appeal court’s judgment in favor of the private beneficiary (Appellant). The dispute concerned administrative litigation regarding the cancellation of a decision declaring certain project expenses (accommodation, transport, maintenance, audit, and human resources) ineligible under a European Structural Fund operational program, specifically challenging the validity of an audit report and a subsequent contested administrative decision. The court held that the appellant’s arguments regarding the violation of procedural rules (Art. 488(1)(5) CPC) and lack of motivation (Art. 488(1)(6) CPC) were unfounded because the lower court properly observed the principle of contradictoriness despite the defendant’s request for default judgment, and the expert fees, while disproportionate according to the appellant, fell under the lower court’s discretionary assessment of fairness rather than a reviewable legal error in cassation.

Legislator headnote

AI generated

art. 339 C. proc. civ, art. 14 C. proc. civ, art. 262 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 488 C. proc. civ; EU fund project expense eligibility: scope of cassation review regarding expert fees and contradictoriness in administrative litigation: The dispute concerned administrative litigation regarding the cancellation of a decision declaring certain project expenses (accommodation, transport, maintenance, audit, and human resources) ineligible under a European Structural Fund operational program, specifically challenging the validity of an audit report and a subsequent contested administrative decision. The court held that the appellant’s arguments regarding the violation of procedural rules (Art. 488(1)(5) CPC) and lack of motivation (Art. 488(1)(6) CPC) were unfounded because the lower court properly observed the principle of contradictoriness despite the defendant’s request for default judgment, and the expert fees, while disproportionate according to the appellant, fell under the lower court’s discretionary assessment of fairness rather than a reviewable legal error in cassation.

Keywords

AI generated
scope of review in cassation structural funds procedural costs project funding procedural nullity judicial expert fee

Cited Legislation

AI generated
art. 339 C. proc. civ
pentru prima lucrare de la suma de 16.000 RON la 14.000 RON, potrivit art. 339 C. proc. civ., şi a emis adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Braşov în acest sens.
art. 14 C. proc. civ
Astfel, a fost încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, principiul contradictorialităţii, stipulat la art. 14 C. proc. civ.
art. 262 C. proc. civ
În cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar, conform art. 262 C. proc. civ., cu privire la cheltuielile necesare administrării probelor, instanţa va pune în vedere părţii care a cerut-o să depună dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea acestora.
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
În final a pronunţat o hotărâre în contradictoriu cu CNDIPT şi nu cu OIPOCU MEN, astfel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în contradictoriu cu CNDIPT fost Organism Intermediar POSDRU, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ..
art. 488 C. proc. civ
8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, că recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art.
art. 483 alin. (3) din C. proc. civ
art. 488 alin. (1) C. proc. civ
6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a apărărilor invocate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004

Legal basis for the substantive review and dismissal of the appeal in the administrative jurisdiction.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

Procedural rule governing the dismissal of the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 22 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă,

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Hotărârile pronunţate de instanţa de fond

1.1. Cererea de chemare în judecată

Prin cererea înregistrată, la data de 01.03.2017, pe rolul Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic-Organism Intermediar POSDRU, anularea anularea Deciziei nr. 27/03.02.2017 şi a Procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale în cadrul obiectivului convergenţă nr. 8452/12.12.2016.

1.2. Soluţia primei instanţe

Prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2018, Curtea a redus onorariul solicitat de expertul B. pentru prima lucrare de la suma de 16.000 RON la 14.000 RON, potrivit art. 339 C. proc. civ., şi a emis adresă către Biroul Local de Expertize Judiciare Tehnice şi Contabile de pe lângă Tribunalul Braşov în acest sens. Prin aceeaşi încheiere, a amânat pronunţarea asupra soluţiei la data de 12.12.2018 şi, ulterior, la data de 19.12.2018.

Prin sentinţa civilă nr. 185 din 19 decembrie 2018, Curtea a admis în parte acţiunea reclamantei.

A anulat în parte Procesul-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare pentru programele operaţionale din cadrul obiectivului de convergenţă nr. 8452/12.12.2016 în ceea ce priveşte stabilirea ca neeligibile a următoarelor categorii de cheltuieli: cheltuieli cu cazare, transportul şi diurna aferente personalului-participanţi; achiziţia de servicii de întreţinere şi reparaţii auto; achiziţia de servicii de audit; cheltuieli cu resursa umană.

A anulat Decizia de soluţionare a contestaţiei nr. 27/03.02.2017 emisă de pârât.

A obligat pârâtul să plătească reclamantei suma de 18.220 RON cheltuieli de judecată.

Prin încheierea din camera de consiliu din 23 ianuarie 2019, Curtea a îndreptat eroarea materială strecurată la alin. (4) din minuta sentinţei civile nr. 185/19.12.2018 în sensul că în loc de "Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 16.050 RON cheltuieli de judecată", se menţionează "Obligă pe pârât să plătească reclamantei suma de 18.220 RON cheltuieli de judecată".

2. Cererea de recurs

Împotriva acestei sentinţe, pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale-Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman (care a preluat atribuţiile Centrului Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic-Organism Intermediar POSDRU conform H.G. nr. 518/2017) a formulat recurs, întemeiat pe art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate, menţinerea actelor administrative atacate şi respingerea plăţii cheltuielilor de judecată.

A arătat recurentul-pârât că instanţa de fond a acordat cheltuieli nejustificate fără o analiză temeinică a preţurilor de piaţă şi a practicii curţilor de apel cu privire la onorariile experţilor desemnaţi în cauze de contencios administrativ şi cu încălcarea principiului contradictorialităţii, fără a comunica teza probatorie.

Instanţa a majorat onorariul de expert de la 1.000 de RON avans la 16.000, rectificând valoarea la 18.220 RON, fără a motiva ce reprezintă aceste cheltuieli, pentru expertize care nu au fost solicitat de Organismul Intermediar şi care nu au fost solicitate prin cererea de chemare în judecată.

Nu i-a fost comunicată o altă cerere de probe solicitată de reclamantă şi nici înscrisurile depuse de pârât în susţinerea probei cu expertiză.

Astfel, a fost încălcat unul dintre principiile fundamentale ale procesului civil, principiul contradictorialităţii, stipulat la art. 14 C. proc. civ.

La termenul din 31.05.2017, instanţa a încuviinţat 3 expertize tehnice de specialitate pentru reclamantă, dar de fapt sunt două expertize, respectiv expertiza tehnică constatare-evaluare şi expertiza contabilă. Astfel, instanţa a omis a se pronunţa asupra celei de-a treia expertize.

A solicitat recurentul să se constate o discrepanţă evidentă, nemotivată şi nefundamentată, între onorariul definitiv pentru expertiza judiciară tehnică constatare-evaluare, în cuantum de 2.170 RON, şi expertiza contabilă, în cuantum de 16.000 RON, şi disproporţionalitatea vădită a onorariului în raport cu valoarea şi complexitatea cauzei precum şi cu activitatea desfăşurată de expert.

A arătat că are atribuţii şi misiunea de a garanta legalitatea cheltuirii banilor alocaţi din fonduri europene/naţionale, iar resursele alocate trebuie realizate în concordanţă cu misiunea specifică, iar obligarea la suportarea eventualelor cheltuieli de judecată echivalează cu utilizarea acestor resurse contrar interesului public.

În cererea de chemare în judecată reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, iar, conform art. 262 C. proc. civ., cu privire la cheltuielile necesare administrării probelor, instanţa va pune în vedere părţii care a cerut-o să depună dovada achitării sumei stabilite pentru acoperirea acestora.

Proba a fost solicitată de intimata-reclamantă şi favorabilă acesteia, iar instanţa de fond a considerat-o lămuritoare pentru prezenta cauză, şi nu pârâtul a solicitat-o, şi nici favorabilă nu este faţă de acesta. Deci, o plată în sarcina pârâtului este nejustificată raportat la obiectul cauzei. În contencios administrativ cauza se soluţionează în funcţie de documentaţia care a stat la baza actului administrativ atacat, conform Legii contenciosului administrativ, orice alte probe solicitate de reclamant fiind suportate de acesta, iar cele din oficiu vor fi suportate parţial şi motivate.

Prin expertize, în principal prin cea contabilă, procesul a fost tergiversat pe o perioadă de aproximativ 2 ani. Expertul contabil B. a solicitat un onorariu nejustificat de 16.000 RON pentru lucrare.

A mai invocat recurentul dispoziţiile legale pe care le apreciază a fi relevante şi a precizat tarifele orientative şi modul de calcul în ceea ce priveşte aspectul că onorariul solicitat a fost nejustificat.

A solicitat respingerea sa la plata cheltuielilor de judecată în recurs, pentru că litigiul s-a născut din însăşi exercitarea de către Organism în calitate de pârât a atribuţiilor sale generale şi specifice şi a misiunii pe care o îndeplineşte.

Recurentul a reiterat faptul că prima instanţă a pronunţat hotărârea cu încălcarea principiului contradictorialităţii, fără a comunica teza probatorie, judecarea a fost solicitată în lipsă, nu a fost comunicată o altă cerere de probe solicitat de reclamantă. De asemenea, au fost încuviinţate 3 expertize tehnice de specialitate, dar, de fapt, sunt două expertize, instanţa omiţând să se pronunţe pe cea de-a treia expertiză.

În final a pronunţat o hotărâre în contradictoriu cu CNDIPT şi nu cu OIPOCU MEN, astfel a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

De asemenea, motiv de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488, hotărârea recurată nu cuprinde motivele pe care se întemeiază. Instanţa de fond nu a motivat în ceea ce priveşte admiterea sau respingerea obiecţiunilor la raportul de expertiză, care au fost în număr de 3, expertul răspunzând numai la pct. 2 din 3.

În continuarea susţinerilor sale, recurentul a prezentat care au fost obiecţiunile formulate faţă de raportul de expertiză contabilă, solicitând instanţei de recurs să respingă concluziile cuprinse în acest raport, pentru că scopul emiterii unui astfel de document este acela de a constata în mod complet şi obiectiv anumite aspecte, asupra cărora este necesară o expertiză specială.

Astfel, a solicitat admiterea obiecţiunii şi obligarea expertului să refacă expertiza, în care să pună concluzii clare, în funcţie de obiectivele fixate de către instanţă, cu date exacte, nu cu probabilităţi.

Instanţa de fond a pronunţat o hotărâre în contradictoriu cu CNDIPT fost Organism Intermediar POSDRU, cu încălcarea şi aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.. A motivat sentinţa numai în funcţie de expertize care nu au concluzii clare, ci bazate pe ipoteze. Expertul este plătit să expună o poziţie clară, fără echivoc, să aducă o lămurire instanţei de judecată în pronunţarea unei soluţii legale şi fundamentate.

Prima instanţă nu a luat în considerare argumentele Curţii de Conturi a României, ale Autorităţii de Management care răspunde în faţa Comisiei Europene de banii publici gestionaţi pe POSDRU şi care şi-a exprimat poziţia la conciliere şi nici argumentele Organismului Intermediar.

Astfel, a solicitat recurentul admiterea recursului şi constatarea faptului că expertiza prezintă contradicţii, suma la care a ajuns expertul, de 897.305 RON, neregăsindu-se nici în suma totală solicitată de reclamantă conform bugetului detaliat, costurile cu transportul participanţilor de 688.000,00 RON, şi nici în suma de 404.117,00 RON afectată de neregulă şi solicitată de reclamantă la CR 3şi CR4.

În continuarea alegaţiilor sale, recurentul a prezentat aspectele invocate în faţa instanţei de fond pentru care apreciază că actele administrative atacate sunt motivate atât în fapt, cât şi în drept.

A mai arătat că Organismul Intermediar are atribuţii generale şi specifice pentru îndeplinirea funcţiei delegate, respectiv gestionarea proiectelor din cadrul axelor prioritare/domeniul major de intervenţie delegată, aşa cum rezultă din contractul de finanţare legal încheiat între părţi. Şi-a asumat obligaţiile exprese stipulate în contract, respectiv monitorizarea din punct de vedere tehnic şi financiar în vederea asigurării legalităţii, regularităţii, conformităţii şi realităţii tuturor activităţilor aferente implementării proiectului care face obiectul contractului.

Beneficiarul are obligaţii expres prevăzute în contract, responsabilitatea finală în faţa Autorităţii de Management şi Organismului Intermediar POSDRU şi angajamentul pe proprie răspundere pentru implementarea proiectului pe propria răspundere, conform regulilor din contract, instrucţiunilor emise de AMPOSDRU şi legislaţiei comunitare şi naţionale.

A apreciat recurentul că instanţa de fond a motivat superficial hotărârea, omiţând să motiveze respingerea probelor şi temeiul de drept în baza căruia au fost înlăturate apărările Organismului Intermediar şi fără a motiva în totalitate pe ambele acte atacate, astfel încât sentinţa atacată nu prezintă o puternică motivaţie juridică.

3. Apărările intimatei-reclamante

Intimata-reclamantă A. a formulat întâmpinare, prin care a susţinut că Ministerul Educaţiei Naţionale nu are calitate procesuală activă în declararea recursului, Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic având calitatea şi capacitatea procesuală de a ataca hotărârea primei instanţe. A mai depus note scrise, prin care a susţinut că argumentele recurentului nu se pot încadra în motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Pe fondul recursului, a solicitat respingerea acestuia, ca nefondat.

4. Decizia instanţei de recurs

4.1. Preliminar, analizând excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A., care susţine că recurentul nu a arătat ce norme de drept material au fost încălcate şi că nemulţumirile sale nu pot fi încadrate în motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte reţine, că recurentul-pârât şi-a întemeiat recursul pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, într-adevăr, nu poate fi reţinut, susţinerile recurentului neputându-se circumscrie ipotezei avute în vedere de textul legal.

Potrivit art. 483 alin. (3) din C. proc. civ., "Recursul urmăreşte să supună Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie examinarea, în condiţiile legii, a conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile", legiuitorul înţelegând să încadreze calea de atac a recursului în rândul căilor extraordinare de atac, obiectul său fiind acela al verificării aspectelor de nelegalitate indicate în mod expres şi limitativ de dispoziţiile art. 488 C. proc. civ.

Reglementând calea de atac a recursului, legiuitorul prevede, fără echivoc, că scopul acestei căi extraordinare de atac este acela de a supune instanţei de control judiciar competente examinarea conformităţii hotărârii atacate cu regulile de drept aplicabile.

Suplimentar celor arătate anterior, se impune a fi precizat faptul că obligaţia de motivare a recursului presupune concretizarea criticilor recurentului în raport de soluţia instanţei de fond.

Raportat cu cele reţinute, Înalta Curte constată că deşi, la nivel formal, recurentul-pârât a invocat motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., memoriul de exercitare a căii de atac nu cuprinde o dezvoltare concretă a ipotezelor avute în vedere de legiuitor pentru reglementarea acestui motiv de casare.

O atare critică ar fi presupus, în primul rând, identificarea explicită a normei sau normelor de drept material aplicabile cauzei şi apoi demonstrarea modului în care măsurile adoptate de instanţa fondului încalcă sau reprezintă o greşită aplicare a acestor norme de drept material, aspecte ce nu se regăsesc, însă, în cuprinsul cererii de recurs.

Alegaţiile din cererea de recurs vizează elemente de fapt ale cauzei şi netemeinicia sentinţei recurate, recurentul-pârât limitându-se la a reitera obiecţiunile la raportul de expertiză contabilă, aspectele şi argumentele prezentate în cuprinsul întâmpinării, situaţia de fapt, constatările echipei de control şi obligaţiile părţilor contractului de finanţare, fără, însă, a combate considerentele instanţei de fond şi fără a circumstanţia în niciun mod critica sa.

Or, recursul nu reprezintă o cale de atac devolutivă, nefiind menit a corecta eventualele greşeli de apreciere a situaţiei de fapt deduse judecăţii ori de valorificare a probatoriului administrat în cauză, în sensul refacerii unor probatorii, instanţa de recurs fiind competentă a verifica exclusiv încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material sau procesual, într-una sau mai multe din ipotezele limitativ prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În fine, nici intercalarea unor afirmaţii, prin care arată că ar fi eronat raţionamentul primei instanţe, şi formularea unor întrebări la adresa instanţei de control judiciar, nu reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., că hotărârea primei instanţe ar fi pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material aplicabile cauzei

Însă, deşi motivul de nelegalitate prevăzut de pct. 8 al art. 488 C. proc. civ. a fost invocat numai la nivel formal, Înalta Curte apreciază că susţinerile din recurs se pot circumscrie motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 488 pct. 5 (încălcarea regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii) şi pct. 6 (hotărârea nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei) C. proc. civ.

Astfel, împrejurarea că unul dintre motivele de casare nu poate fi avut în vedere nu atrage nulitatea recursului declarat în cauză, pentru că reţinerea existenţei unor critici care se pot circumscrie unor motive de casare este suficientă pentru constatarea validităţii căii de atac formulate.

Însă, examinând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-pârât, circumscrise motivelor de casare prevăzut de pct. 5 şi pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., a apărărilor invocate prin întâmpinare şi în raport cu dispoziţiile legale incidente, Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat.

4.2. În ceea ce priveşte motivul de recurs prevăzut de pct. 5 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., acesta vizează neregularităţi de ordin procedural şi care sunt sancţionate cu nulitatea de art. 174 C. proc. civ. (exempli gratia, nesemnarea cererii de chemare în judecată, nelegala citare a uneia dintre părţi, nesocotirea principiilor publicităţii, oralităţii, contradictorialităţii), ceea ce nu se poate reţine în privinţa hotărârii de fond.

Recurentul afirmă că instanţa a pronunţat hotărârea în contradictoriu cu Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic-CNDIPT, şi nu cu OIPOCU MEN, fără nicio motivare cu privire la modificarea cadrului procesual.

Or, acţiunea a fost formulată în contradictoriu cu pârâtul CNDIPT, care a şi formulat întâmpinare sub această titulatură, şi care a figurat astfel în toată procedura derulată în faţa primei instanţe, neputându-se vorbi despre vreo modificare a cadrului procesual.

Ulterior, atribuţiile Organismului Intermediar pentru Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane-Centrul Naţional de Dezvoltare a Învăţământului Profesional şi Tehnic au fost preluate de către Ministerul Educaţiei Naţionale-Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman, conform H.G. nr. 518/2017, acest aspect fiind reţinut de Înalta Curte în respingerea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a recurentului, invocată de intimata-reclamantă.

Recurentul susţine că instanţa nu ar fi respectat principiul contradictorialităţii prin modalitatea de încuviinţare a probelor cu expertiză.

Instanţa de fond a acordat cuvântul părţilor prezente, la termenul din 03.05.2017, asupra probelor, a încuviinţat proba cu înscrisuri pentru ambele părţi şi a prorogat discutarea probelor cu expertiză în specialitatea auto şi în specialitatea contabilitate solicitate de reclamantă pentru următorul termen.

Pârâtul, care a solicitat judecata cauzei în lipsă, nu s-a prezentat la şedinţa de judecată, însă, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., "Părţile au obligaţia să îndeplinească actele de procedură în condiţiile, ordinea şi termenele stabilite de lege sau de judecător, să-şi probeze pretenţiile şi apărările, să contribuie la desfăşurarea fără întârziere a procesului, urmărind, tot astfel, finalizarea acestuia."

Astfel, pârâtul, solicitând judecarea cauzei în lipsă, avea obligaţia de a urmări finalizarea procesului, de a studia încheierea de şedinţă, de a lua cunoştinţă de măsurile dispuse de instanţă şi de a-şi formula apărările.

Înalta Curte reţine că probele administrate, înscrisuri, expertiză tehnică şi expertize contabile, au fost apreciate de prima instanţă a fi îndestulătoare pentru stabilirea faptelor şi aplicarea corectă a legii în scopul pronunţării unei hotărâri legale şi temeinice.

Referitor la aspectul încuviinţării numai a două expertize dintre cele trei solicitate, Înalta Curte constată că, la termenul din 31.05.2017, prima instanţă a încuviinţat proba cu expertiză tehnică-specialitatea auto, a încuviinţat proba cu expertiză judiciară tehnică-specialitatea contabilitate pentru determinarea cheltuielilor aferente transportului participanţilor şi a încuviinţat proba cu expertiza judiciară tehnică-specialitatea contabilitate privind succesiunea în timp a operaţiunilor de audit.

Pentru expertizele în specialitatea contabilitate, instanţa a numit acelaşi expert, C., pentru a efectua ambele lucrări, având în vedere specificul expertizelor, contabilitate, astfel că nu sunt fondate alegaţiile recurentului în sensul că instanţa ar fi omis a se pronunţa pe cea de-a treia expertiză.

Nu poate fi avută în vedere susţinerea recurentului-pârât că proba cu expertizele contabile a condus la tergiversarea cauzei, pentru că proba a fost considerată utilă, pertinentă şi concludentă soluţionării cauzei iar instanţa a dispus toate măsurile care se impuneau pentru efectuarea acesteia, inclusiv prin amendarea expertului, la termenul din 22.11.2017, cu amendă judiciară în cuantum de 100 RON, conform art. 187 alin. (1) pct. 2 lit. d) C. proc. civ., la termenul din 10.01.2018, cu amendă judiciară în cuantum de 500 RON, şi, la termenul din 21.03.2018, cu amendă judiciară în cuantum de 600 RON.

Ulterior, faţă de lipsa raportului expertizelor contabile, expertul contabil C. a fost înlocuit cu expertul B., prin încheierea de şedinţă din 18 aprilie 2018.

Rapoartele de expertiză au fost comunicate părţilor litigante, inclusiv pârâtului, care a şi formulat obiecţiuni la expertiză contabilă, obiecţiuni depuse în formă ilizibilă pentru termenul din 26.09.2018, aspect care a impus amânarea judecăţii pentru ca pârâtul să depună obiecţiunile într-o formă lizibilă.

Prin urmare, nu se poate aprecia că ar fi încălcat principiul contradictorialităţii, de vreme ce pârâtul, care a solicitat judecarea cauzei în lipsă şi care nu s-a prezentat la niciun termen de judecată, a avut posibilitatea şi chiar obligaţia, potrivit art. 10 alin. (1) C. proc. civ., de a studia lucrările întocmite în dosar şi de a-şi formula apărările.

În ceea ce priveşte criticile recurentului-pârât referitoare la cuantumul onorariului de expert, stabilit prin încheierea de şedinţă din 5 decembrie 2018 şi prin încheierea din 23 ianuarie 2019, de îndreptare a erorii materiale strecurate în minuta sentinţei, instanţa de recurs poate exercita controlul de nelegalitate numai sub aspectul verificării noţiunii de culpă procesuală şi a categoriilor de cheltuieli efectuate de părţi, ce pot fi incluse în categoria cheltuieli de judecată.

Astfel, verificând aceste aspecte Înalta Curte reţine că, în cauză, prima instanţă, reţinând culpa procesuală a pârâtului, l-a obligat la plata cheltuielilor de judecată, fiind partea căzută în pretenţii. Suma stabilită cu titlu de cheltuieli de judecată include onorariul de expert şi taxa de timbru, însă cuantumul onorariului de expert nu poate fi cenzurat în calea de atac a recursului, ce vizează exclusiv aspecte de nelegalitate.

Proporţionalitatea onorariului de expert cu valoarea ori complexitatea cauzei şi cu munca prestată de expert reprezintă o chestiune de temeinicie, lăsată la aprecierea instanţei de fond, care nu poate face obiectul analizei instanţei de recurs.

4.3. În fine, referitor la motivul de casare prevăzut de pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., recurentul apreciază că hotărârea de fond nu cuprinde motivele pe care se întemeiază şi că motivarea instanţei de fond ar fi superficială.

Însă, contrar afirmaţiilor recurentului-pârât, Înalta Curte constată că, din considerentele hotărârii, rezultă fără echivoc faptul că instanţa a procedat la o analiză proprie a argumentelor evocate prin acţiune şi a apărărilor pârâtului, a analizat probele administrate şi a dezlegat fondul cauzei, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ.

Astfel, instanţa de fond s-a raportat la obiectul cauzei, anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a creanţelor bugetare şi a deciziei de soluţionare a contestaţiei, în raport cu elementele de fapt şi de drept ale cauzei, şi a expus argumentele care au condus la formarea convingerii sale.

În ceea ce priveşte aşa-zisa nemotivare a respingerii obiecţiunilor la raportul de expertiză contabilă, prin încheierea de şedinţă din 10 octombrie 2018, instanţa a pus în discuţie obiecţiunile formulate şi a încuviinţat doar obiecţiunea nr. 2, asupra căreia expertul a şi formulat răspuns.

În concluzie, în opinia Înaltei Curţi, motivarea primei instanţe este corespunzătoare, fiind posibilă exercitarea controlului judiciar asupra sa, şi oferă garanţiile unui proces echitabil, recurentul-pârât neaducând niciun argument pertinent asupra nelegalităţii hotărârii nici din perspectiva acestui motiv de casare.

4.4. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, Înalta Curte apreciază că soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., va respinge excepţia nulităţii recursului şi va respinge recursul pârâtului ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului invocată de intimata-reclamantă A..

Respinge recursul formulat de Ministerul Educaţiei Naţionale - Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman împotriva sentinţei nr. 185 din 19 decembrie 2018 şi a încheierilor din 5 decembrie 2018 şi 23 ianuarie 2019 ale Curţii de Apel Braşov, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată astăzi, 22 aprilie 2021, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.