Judicial transfer rejection invalidated due to unconstitutionality of statutory transfer criteria
Legislator summary
AI generatedThe Supreme Court admitted the principal appeal of the judge-applicant, partially quashed the lower court's judgment, and annulled the decision of the Superior Council of Magistracy that had rejected her transfer request from one court to another, while dismissing the counter-appeal filed by the Council; the case concerned a challenge to the legality of a transfer refusal issued under Article 60 of Law No. 303/2004 and its implementing regulation, where the key legal pivot was the Court’s application of Constitutional Court Decision No. 454/2020, which declared Article 60(1) and (3) of Law No. 303/2004 unconstitutional for failing to establish clear transfer criteria and procedure, thereby rendering the administrative decision legally unfounded under Article 147(4) of the Constitution; the Court ordered the Council to re-examine the transfer request once the legislature amends the law to comply with the Constitution, rejecting the argument that the constitutional decision did not apply to pending cases.
Legislator headnote
AI generatedart. 60 din Legea nr. 303/2004, art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ, art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, art. 8 din Legea nr. 554/2004, art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ, art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ; Judicial transfer rejection invalidated due to unconstitutionality of statutory transfer criteria: Astfel, dreptul de a solicita transferul nu poate fi scindat de legea organica a statutului magistraţilor, respectiv art. 60 din Legea nr. 303/2004 (anterior modificărilor aduse prin prin Legea nr. 242/2018, precum şi varianta ulterioară), Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 fiind emis tocmai în aplicarea acestor dispoziţii legale şi pentru detalierea condiţiilor de realizare a transferului, care lipsesc din prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedCited Case Law
AI generatedRelated Decisions
AI generatedFull text
Şedinţa publică din data de 20 aprilie 2021
Asupra recursurilor de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii
Prin cererea de cehamre în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2019, reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat: anularea Hotărârii nr. 902 din 21.06.2019, emisă de secţia pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Bucureşti, precum şi anularea hotărârii prin care i-a fost respinsă plângerea prealabilă; obligarea pârâtului Consiliului Superior al Magistraturii, secţia pentru Judecători să emită o hotărâre prin care să aprobe cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Bucureşti;
obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu.
2. Hotărârea primei instanţe
Prin sentinţa civilă nr. 788 din 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins, ca neîntemeiată, exceptia inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea hotărârii prin care a fost respinsă plângerea prealabilă şi a respins, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
3. Cererile de recurs exercitate în cauză
3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 788 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs principal reclamanta A., întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea în parte a sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea acţiunii, astfel cum a fost formulată.
În dezvoltarea motivelor de casare mai sus menţionate, recurenta-reclamantă a formulat, în esenţă, următoarele critici de nelegalitate în privinţa sentinţei recurate:
În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale, hotărârea atacată cuprinde o interpretare şi aplicare greşită a normelor de drept material, iar motivarea este contradictorie şi/sau străină de natura pricinii.
Astfel, dreptul de a solicita transferul nu poate fi scindat de legea organica a statutului magistraţilor, respectiv art. 60 din Legea nr. 303/2004 (anterior modificărilor aduse prin prin Legea nr. 242/2018, precum şi varianta ulterioară), Regulamentul aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 fiind emis tocmai în aplicarea acestor dispoziţii legale şi pentru detalierea condiţiilor de realizare a transferului, care lipsesc din prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004.
Chiar în considerentele Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale se face referire la Regulamentul menţionat, în sensul că acesta nu poate suplini lacuna legislativă de la art. 60 din Legea nr. 303/2004, ceea ce impunea analiza de către instanţa de fond atât a condiţiilor de transfer statuate prin Regulament, cât şi a modului de aplicare a acestora de către Consiliul Superior al Magistraturii.
În ceea ce priveşte modalitatea de aplicare a criteriilor prevăzute de art. 3 din Regulament, instanţa de fond nu a lămurit situaţia de inegalitate, promovata de pârât în soluţionarea cererii de transfer, motivarea instanţei fiind deficitară, contradictorie şi eronată, faţă de prevederile Regulamentului.
Astfel, analiza solicitată trebuia să fie una obiectivă şi imparţială, urmând a se verifica dacă pârâtul a aplicat în mod unitar, egal şi fără discriminare, criteriile elaborate în reglementarea transferului magistraţilor, iar în cauză, această analiză nu s-a realizat.
În ceea ce priveşte situaţia personală invocată în motivarea cererii de transfer, din considerentele sentinţei recurate rezultă că instanţa de fond a preluat textual argumentele pârâtului expuse în întâmpinare. Faptul că pârâtul a analizat în mod efectiv motivele personale, fără să le reia în cuprinsul Hotărârii nr. 902/2019 a secţiei pentru Judecători, pentru a asigura protecţia datelor cu caracter personal, trebuia să rezulte din cuprinsul acestei hotărâri, şi nu din întâmpinare.
3.2. Împotriva sentinţei nr. 788 din 16 septembrie 2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, precum şi împotriva considerentelor acestei sentinţe, a declarat recurs incident pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, întemeiat în drept pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului incident, casarea în parte a sentinţei atacate şi în rejudecarea cauzei, admiterea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea hotărârii prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, cu consecinţa respingerii acestui capăt de cerere ca inadmisibil, precum şi înlăturarea considerentelor primei instanţe cu privire la aplicabilitatea în cauzele pendinte a Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale.
Recurentul-pârât a solicitat înlocuirea considerentelor reţinute de prima instanţă cu considerente din care să rezulte că această decizie nu produce efecte în cauzele pendinte, ce au ca temei dispoziţiile art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018.
În dezvoltarea motivului de casare mai sus menţionat, recurentul-pârât a formulat, în esenţă, următoarele critici:
Referitor la soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind anularea hotărârii prin care a fost respinsă plângerea prealabilă, instanţa de fond a făcut o greşită aplicare a prevederilor art. 1, art. 2 alin. (1) lit. c) art. 7 şi art. 8 din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare.
Prima instanţă a apreciat în mod eronat cu privire la natura juridică a răspunsului secţiei pentru judecători, ca urmare a parcurgerii plângerii prealabile formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 902/21.06.2019 a secţiei pentru Judecători, stabilind că răspunsul comunicat acesteia are caracter de act administrativ.
În ceea ce priveşte recursul incident formulat împotriva considerentelor sentinţei atacate, recurentul-pârât a susţinut că în mod eronat s-a reţinut că Decizia nr. 454/2020 pronunţată de Curtea Constituţională, produce efecte şi în cauzele pendinte.
Decizia Curţii Constituţionale la care s-a făcut referire nu are nicio relevanţă în cauză, având în vedere că actul administrativ atacat, respectiv Hotărârea nr. 902 din 21 iunie 2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, a fost emisă în temeiul art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018 şi nu în redactarea anterioară acestei legi.
4. Apărările formulate în cauză
4.1. Prin întâmpinarea depusă la dosar, recurenta-reclamantă A. a invocat, în principal, excepţia insuficientei timbrări a recursului incident declarat de pârât, excepţia nulităţii acestui recurs, precum şi excepţiile inadmisibilităţii şi tardivităţii, în privinţa recursului incident formulat împotriva considerentelor sentinţei atacate.
În subsidiar, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului incident declarat de pârât, ca nefondat. Astfel, răspunsul comunicat plângerii prealabile prin care se contestă un act administrativ, are tot caracter de act administrativ, iar interpretarea dată de către recurentul-pârât nu are suport legal.
În ceea ce priveşte considerentele instanţei de fond referitoare la aplicabilitatea Deciziei nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale, criticile recurentului-pârât sunt nefondate, decizia menţionată fiind aplicabilă în prezenta cauză, conform tuturor aspectelor reţinute de Curtea Constituţională în legătură cu modul în care pârâtul a reglementat instituţia transferului judecătorilor, conform Legii nr. 303/2004 şi a prevederilor Regulamentului aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006.
4.2. Prin întâmpinarea formulată în cauză, recurentul-pârât Consiliul Superior al Magistraturii, a solicitat respingerea recursului principal declarat de reclamantă, ca nefondat.
Recurentul-pârât a susţinut, în principal, că sentinţa recurată este motivată şi nu se poate reţine o motivare contradictorie sau străină de natura pricinii sub aspectul modalităţii de aplicare în cauză a Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.
De asemenea, prima instanţă a procedat la o analiză judicioasă a situaţiei de fapt existente în cauză, având în vedere materialul probator administrat, reţinând prin prisma dispoziţiilor legale incidente şi cu aplicarea prevederilor art. 3 din Regulament, netemeinicia acţiunii reclamantei.
5. La termenul de judecată din 15 aprilie 2021, Înalta Curte a constatat că recursul incident declarat de pârât, este legal timbrat, a respins, ca neîntemeiate, excepţia nulităţii recursului incident, precum şi excepţia inadmisibilităţii recursului incident formulat împotriva considerentelor sentinţei atacate, reţinând, totodată, că excepţia tardivităţii recursului incident a rămas fără obiect, pentru argumentele arătate în cuprinsul încheierii de şedinţă pronunţate la termenul mai sus menţionat.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare invocate de către recurenţi, Înalta Curte constată următoarele:
Cu privire la recursul principal declarat de reclamanta A.
Examinând criticile recurentei-reclamante subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., se constată că acesta este nefondat.
Sentinţa recurată satisface cerinţele instituite de dispoziţiile art. 425 alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., în conţinutul hotărârii regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii primei instanţe cu privire la soluţia pronunţată.
Din parcurgerea considerentelor hotărârii recurate rezultă că judecătorul fondului a arătat în mod explicit argumentele care l-au determinat să respingă, ca neîntemeiată, acţiunea formulată de reclamantă, fiind avute în vedere susţinerile şi apărările formulate pe părţi.
Instanţa de control judiciar nu poate reţine nici critica recurentei-reclamante potrivit căreia sentinţa recurată cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii, aceste afirmaţii reflectând dezacordul recurentei în privinţa argumentelor reţinute la adoptarea soluţiei de respingere a acţiunii, fără a susţine însă motivul de casare invocat, întrucât în considerentele hotărârii au fost expuse, în mod clar, argumentele pe care s-a întemeiat soluţia criticată.
Împrejurarea că în considerentele sentinţei recurate s-a preluat din susţinerile prezentate de pârât prin întâmpinare referitoare la situaţia personală a reclamantei, nu reprezintă o necercetare a cauzei în sensul celor afirmate de recurenta-reclamantă, în condiţiile în care argumentele proprii judecătorului pot fi decelate cu uşurinţă din lecturarea sentinţei.
Examinând criticile recurentei-reclamante circumscrise motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată întemeiate criticile recurentei privind incidenţa în cauză a Deciziei nr. 454 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea Constituţională, pentru argumentele ce succed.
Recurenta-reclamantă a supus controlului de legalitate al instanţei de contencios administrativ, Hotărârea nr. 902 din 21 iunie 2019 emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care i-a fost respinsă cererea de transfer de la Tribunalul Ilfov la Tribunalul Bucureşti, precum şi hotărârea prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată împotriva hotărârii mai sus menţionate.
Temeiul de drept al emiterii Hotărârii nr. 902 din 21 iunie 2019 a secţiei pentru Judecători îl reprezintă dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi prevederile art. 1 şi art. 2 din Regulamentul privind transferul şi detaşarea judecătorilor şi procurorilor, delegarea judecătorilor, numirea judecătorilor şi procurorilor în alte funcţii de conducere, precum şi numirea judecătorilor în funcţia de procuror şi a procurorilor în funcţia de judecător, aprobat prin Hotărârea nr. 193/2006 a Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, cu modificările şi completările ulterioare (denumit în continuare, Regulament).
Înalta Curte constată că în prezenta cauză, aflată în curs de judecată în primă instanţă la data publicării în Monitorul Oficial nr. 655/24.07.2020, a Deciziei nr. 454 din 24 iunie 2020, pronunţată de Curtea Constituţională, sunt incidente dispoziţiile acestei decizii.
Prin Decizia nr. 454 din 24 iunie 2020, Curtea Constituţională a constatat că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, în redactarea anterioară Legii nr. 242/2018, şi în art. 60 alin. (1) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, precum şi art. 60 alin. (3) din Legea nr. 303/2004, în redactarea ulterioară Legii nr. 242/2018, sunt neconstituţionale.
În esenţă, prin decizia menţionată, Curtea Constituţională a constatat neconstituţionalitatea dispoziţiilor art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004, care nu stabilesc criteriile şi procedura de transfer a judecătorilor şi care au permis adoptarea Regulamentului ce completează legea, cu încălcarea prevederilor art. 1 alin. (4) şi (5), art. 61 alin. (1), art. 73 alin. (3) lit. l), art. 125 alin. (2) şi art. 133 alin. (1) din Constituţie. Or, dispoziţiile art. 60 din Legea nr. 303/2004 au stat la baza emiterii hotărârii contestate în prezenta cauză.
Din conţinutul deciziei Curţii Constituţionale, rezultă că soluţia legislativă cuprinsă în art. 60 din Legea nr. 303/2004, care nu precizează condiţiile transferării judecătorilor, generează o stare de impredictibilitate şi astfel, încalcă prevederile art. 1 alin. (5) din Constituţie, deoarece, de la caz la caz, în mod arbitrar, se poate decide într-un mod subiectiv cu privire la cariera judecătorilor.
S-a reţinut în considerentele deciziei, cu privire la statutul judecătorilor şi procurorilor, că elementele esenţiale ale raporturilor de muncă al acestora trebuie reglementate prin lege, iar nu printr-un act cu forţă juridică inferioară acesteia, respectiv printr-un act cu caracter normativ emis de autoritatea pârâtă.
Curtea Constituţională a constatat că revine legiuitorului sarcina de a reglementa, pe de o parte, instituţia transferului în Legea nr. 303/2004, cu indicarea criteriilor care trebuie să fie îndeplinite şi, pe de altă parte, procedura realizării transferului în Legea nr. 317/2004.
În raport de cele expuse şi de obiectul acţiunii deduse judecăţii în speţă, Înalta Curte apreciază că este întemeiată, în parte, acţiunea formulată de reclamantă, ţinând cont de efectele în prezenta cauză ale Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.
Astfel, în condiţiile în care prin Decizia nr. 454/2020 s-a constatat că dispoziţiile art. 60 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, în considerarea principiilor ce se degajă din conţinutul art. 147 alin. (4) din Constituţie, instanţa de recurs reţine nelegalitatea Hotărârii nr. 902 din 21 iunie 2019, emisă de secţia pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, prin care a fost respinsă cererea de transfer formulată de reclamantă, această hotărâre devenind lipsită de temei legal, ca urmare a declarării neconstituţionale a dispoziţiilor legale pe care s-a fundamentat hotărârea contestată.
Pe cale de consecinţă, recursul principal declarat de reclamantă este fondat, şi urmează a fi admis, iar în urma casării în parte a sentinţei recurate şi rejudecării cauzei, Înalta Curte va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi va anula Hotărârea nr. 902 din 21 iunie 2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii.
Înalta Curte va respinge în rest cererea de chemare în judecată formulată de reclamantă, constatând că şi în privinţa cererii de transfer sunt incidente dispoziţiile Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională.
Aceasta întrucât Curtea Constituţională a constatat că prevederile art. 60 din Legea nr. 303/2004 sunt neconstituţionale, şi în temeiul art. 147 alin. (4) din Constituţie, urmează a fi înlăturate de la aplicare în cauzele aflate în curs de judecată la momentul publicării deciziei, reţinându-se, totodată, că nu pot fi prevăzute prin Regulament condiţiile transferării judecătorilor, acestea fiind necesar a se reglementa în Legea nr. 303/2004.
În consecinţă, în respectarea principiului legalităţii, nu se poate dispune de către instanţa de recurs asupra cererii de transfer, în contextul declarării neconstituţionalităţii textului de lege care reglementează transferul judecătorilor, fără însă a stabili condiţiile în care se realizează transferul.
Prin urmare, legiuitorul având obligaţia de a pune de acord prevederile neconstituţionale ale art. 60 din Legea nr. 303/2004, cu dispoziţiile Constituţiei, iar Consiliul Superior al Magistraturii păstrând atribuţia de a dispune asupra cererii de transfer, conform art. 40 alin. (1) lit. j) din Legea nr. 317/2004, Înalta Curte consideră că soluţia din recurs trebuie să se limiteze la anularea hotărârii adoptate asupra cererii de transfer, Consiliul Superior al Magistraturii rămânând învestit cu această cerere şi urmând să o soluţioneze după punerea în acord cu Constituţia a prevederilor art. 60 din Legea nr. 303/2004 (în acest sens s-a pronunţat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin decizia nr. 715 din 09 februarie 2021).
Faţă de dezlegarea dată aspectelor mai sus menţionate, criticile recurentei-reclamante privind modalitatea de aplicare a criteriilor prevăzute la art. 3 din Regulament, inclusiv cele referitoare la situaţia personală invocată în cuprinsul cererii de transfer, nu vor face obiectul analizei instanţei de control judiciar.
Cu privire la recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii
Criticile recurentului-pârât subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., sunt neîntemeiate.
Soluţia de respingere a excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere având ca obiect anularea hotărârii prin care a fost respinsă plângerea prealabilă formulată de reclamantă împotriva Hotărârii nr. 902/2019 a secţiei pentru Judecători, reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a normelor de drept de material la circumstanţele de fapt ale cauzei.
În raport de dispoziţiile art. 9 din Legea nr. 304/2004, astfel cum au fost modificate prin Legea nr. 207/2018, şi de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, ce constituie dreptul comun aplicabil în ceea ce priveşte contestarea hotărârii mai sus menţionate, se reţine că procedura prealabilă reglementată de Legea contenciosului administrativ este o procedură obligatorie şi anterioară sesizării instanţei de judecată cu o cerere în anularea actului administrativ pretins vătămător.
Prin urmare, derogările de la obligativitatea îndeplinirii procedurii prealabile trebuie reglementate în mod expres de lege, constatându-se că, în speţă, nu se poate reţine existenţa unei astfel de derogări.
Contrar susţinerilor recurentului-pârât, hotărârea de soluţionare a plângerii prealabile întruneşte elementele actului administrativ, astfel cum acesta este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, reţinându-se că pe această cale autoritatea pârâtă are posibilitatea de a reveni asupra celor dispuse iniţial.
Distinct de aceste argumente, se constată că în contextul dispoziţiilor art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în ipotezele în care legea impune efectuarea procedurii prealabile, aşa cum este cazul în speţă, reclamantul, persoană care se pretinde vătămată prin actul administrativ a cărui anulare o solicită, este ţinut să conteste atât acest act administrativ, cât şi actul ce reprezintă răspunsul autorităţii la plângerea sa prealabilă, privit ca act ce cuprinde manifestarea expresă de voinţă a autorităţii publice emitente sau ierarhic superioare de a nu soluţiona favorabil plângerea prealabilă, pe care reclamantul este obligat să o parcurgă, ca etapă ce finalizează procedura prealabilă impusă de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
Criticile recurentului-pârât formulate în privinţa considerentelor sentinţei atacate, ce vizează aplicabilitatea în cauzele pendinte a Deciziei nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională, sunt neîntemeiate.
Aşa cum în mod judicios a reţinut prima instanţă, efectele asupra cauzelor pendinte ale unei decizii de admitere a excepţiei de neconstituţionalitate, sunt clarificate de Curtea Constituţională la punctele 24 şi 25 din cuprinsul Deciziei nr. 392 din 18 iunie 2020, făcându-se trimitere şi la jurisprudenţa anterioară a Curţii Constituţionale.
Prin urmare, în raport de prevederile art. 147 alin. (4) din Constituţie şi de caracterul general obligatoriu al deciziilor Curţii Constituţionale, se reţine că în speţă, faţă de obiectul acţiunii deduse judecăţii, este incidentă Decizia nr. 454/2020, pronunţată de Curtea Constituţională, constatându-se că la data publicării acestei decizii în Monitorul Oficial, prezentul litigiu se afla în curs de judecată.
Instanţa de control judiciar apreciază că nu este încălcat principiul neretroactivităţii legii, întrucât Decizia nr. 454/2020 a Curţii Constituţionale produce consecinţe juridice şi într-o cauză aflată în curs de judecată pentru o situaţie juridică nefinalizată, respectiv în speţă, legalitatea hotărârii prin care s-a dispus cu privire la cererea de transfer formulată de reclamantă.
În consecinţă, în raport de argumentele prezentate anterior, Înalta Curte va respinge recursul incident declarat de pârât, ca nefondat.
Pentru considerentele expuse, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 497 din C. proc. civ., Înalta Curte va dispune admiterea recursului principal declarat de reclamanta A., casarea în parte a sentinţei atacate şi rejudecând cauza, va admite, în parte, acţiunea formulată de reclamantă şi va anula Hotărârea nr. 902 din 21 iunie 2019 a secţiei pentru Judecători din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii, urmând a respinge în rest acţiunea.
Totodată, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
În conformitate cu prevederile art. 453 alin. (1) din C. proc. civ., faţă de soluţia dată recursului principal declarat de reclamantă, va fi obligat recurentul-pârât la plata către recurenta-reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 300 RON, reprezentând taxă judiciară de timbru achitată în primă instanţă şi în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Cu opinie majoritară,
Admite recursul principal declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 788 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează în parte sentinţa recurată şi rejudecând:
Admite în parte acţiunea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.
Anulează Hotărârea nr. 902/21.06.2019 a secţiei pentru Judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.
Respinge în rest acţiunea.
Menţine dispoziţiile sentinţei recurate cu privire la soluţia pronunţată asupra excepţiei inadmisibilităţii.
Respinge recursul incident declarat de pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.
Obligă recurentul - pârât Consiliul Superior al Magistraturii la plata către recurenta - reclamantă A. a sumei de 300 RON, reprezentând cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 20 aprilie 2021.