Reclassification of judicial IT specialists to auxiliary staff salary grid and rejection of equality and acquired rights claims against statutory wage restructuring

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ şi fiscal, la data de 08.02.2018, sub nr. x/2018, reclamanţii A. şi B. au formulat în contradictoriu cu pârâţii Curtea de Apel Iaşi şi Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Iaşi plângere împotriva Hotărârii nr. 24 din data de 08 noiembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Iaşi, privind încadrarea în baza legii nr. 153/2017, prin care au solicitat:

- anularea Hotărârii nr. 24 din data de 08 noiembrie 2017 a Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Iaşi, prin care s-a dispus respingerea contestaţiilor prin care au solicitat încadrarea în baza Legii 153/2017 şi, subsecvent, anularea Deciziei nr. 327/18 sept 2017 emisă de preşedintele Curţii de Apel Iaşi;

- reîncadrarea reclamanţilor în grila de salarizare, prevăzută de cap. I lit. A) nr. crt. 4 din Legea 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază;

- obligarea pârâţilor la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu în cuantumul şi specificaţia pe care le vor preciza până la finalizarea dezbaterilor.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3553 din data de 10 septembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a sesizat Curtea Constituţională cu soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate a Anexei V, Capitolul VIII, Secţiunii a 4-a, articolul 17 alin. (2) şi Secţiunea a 6-a, articolul 22, din Legea nr. 153/2017, prin raportare la dispoziţiile art. 1 alin. (3), art. 16 alin. (1) şi (2), art. 20, art. 41 şi 53 din Constituţie.

A respins cererea reclamanţilor de suspendare a judecăţii până la soluţionarea excepţiei de neconstituţionalitate de către Curtea Constituţională şi a respins, ca nefondată, excepţia lipsei capacităţii procesuale de folosinţă a Colegiului de conducere al Curţii de Apel Iaşi, invocată prin întâmpinare.

Pe fond, a respins cererea de chemare judecată, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 3553 din data de 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs recurenţii - reclamanţi A. şi B., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenţii - reclamanţi au susţinut că instanţa de fond a analizat în mod lacunar motivele de nelegalitate invocate prin cererea de chemare în judecată.

Astfel, în cuprinsul acţiunii a fost invocată nerespectarea următoarelor principii de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, pe care le-a disociat în principii care au stat la baza adoptării Legii nr. 153/2017, dintre care: principiul egalităţii, principiul transparenţei mecanismului de salarizare, principiul ierarhizării şi al importanţei valorilor sociale, principiul nediscriminării; precum şi principii prevăzute la nivel Constituţional, dintre care amintim următoarele: principiul egalităţii în drepturi, al drepturilor câştigate, al încrederii legitime şi al securităţii juridice.

Recurenţii au susţinut că o parte dintre aceste principii nu a fost deloc analizată iar cu privire la o altă parte, instanţa a argumentat în sensul în care încălcarea lor urmează a fi analizată de către Curtea Constituţională în procedura de soluţionare a excepţiei de neconstituţionalitate(principiul egalităţii în drepturi, principiul drepturilor câştigate, al securităţii juridice şi al restrângerii unor drepturi).

Cu privire la principiile avute în vedere la adoptarea Legii nr. 153/2017, instanţa de fond a menţionat doar că acestea au fost avute în vedere la acordarea drepturilor salariale, dar nu a argumentat sub nicio formă afirmaţiile sale, fiind doar o apreciere liberă şi lipsită de suport a acesteia.

Recurenţii au arătat că, indiferent de aspectul analizării încălcării principiilor de către Curtea Constituţională, Curtea de Apel Bucureşti avea obligaţia statuării asupra aspectelor indicate de recurenţi.

Pronunţarea Curţii Constituţionale asupra constituţionalităţii unei legi, nu împiedică instanţa de judecată să ajungă la concluzia că aplicarea acestei legi la o situaţie determinată este de natură să producă efecte contrare Convenţiei.

Recurentţii au susţinut că decizia contestată încalcă principiul egalităţii de drepturi, având în vedere tratamentul egal care se aplică specialiştilor IT, cu un nivel de salarizare, egal cu cel al grefierilor, deşi situaţia relevantă este diferită.

Pronind de la noţiunea de tratament egal aplicabil în situaţii relevante distincte, prima instanţă în mod nelegal nu a sesizat că specialiştii IT, deşi se află într-o poziţie de ierarhizare superioară grefierilor, începând cu data intrării în vigoare a Legii nr. 87/2008, prin noua lege a salarizării, respectiv Legea nr. 153/2017 li se aplică un tratament egal cu cel al grefierilor.

O asemenea măsură nu este justificată de un motiv obiectiv şi rezonabil, astfel cum ar fi necesar pentru ca tratamentul egal să nu fie considerat o încălcare a principiului egalităţii.

Dimpotrivă această asimilare salarială, nu are nicio raţiune juridică sau economică, constituind doar o revenire nejustificată la nivelul salarial deţinut anterior Legii nr. 97/2008, respectiv cu mult inferior faţă de cel deţinut.

În ceea ce priveşte criteriul drepturilor câştigate, recurenţii au arătat că doctrina a apreciat că o lege este retroactivă dacă aduce atingere drepturilor câştigate sub imperiul legii vechi.

Dobândirea unui statul distinct de cel al grefierilor, din perspectiva ierarhizării funcţiilor, care a demarat o dată cu adoptarea Legii nr. 97/2008, reprezintă un drept câştigat ce nu poate fi negat sau înlăturat.

Or, prin Legea nr. 153/2017 se desfiinţează definitiv statutul juridic superior de care se bucurau specialiştii IT, asimilaţi celorlalţi specialişti din cadrul parchetelor(înalţi specialişti în tehnologia informaţiei) prin încadrarea acestora exclusiv în categoria personalului auxiliar de specialitate.

În cauză, a fost încălcat şi principiul încrederii legitime şi al securităţii juridice, având în vedere situaţia creată prin noile decizii de reîncadrare care au la bază dispoziţii a căror cuprins nu putea sub nicio formă fi anticipat.

Recurenţii au arătat că nu au solicitat instanţei de fond să analizeze o dispoziţie legală ce produce efecte discriminatorii, ci a solicitat să constate existenţa unei situaţii discriminatorii şi să facă aplicarea prevalenţei Constituţiei.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea formulată, intimata Curtea de Apel Iaşi a solicitat respingerea recursului.

Recurenţii au formulat răspuns la întâmpinare, prin care au solicitat admiterea recursului.

La data de 08 aprilie 2021, recurenţii - reclamanţi A. şi B. au depus la dosar o cerere prin care au invocat excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 17 din Secţiunea a 4-a şi art. 22 din Secţiunea a 6-a cuprinse în Anexa V a Legii nr. 153/2017, aceasta fiind soluţionată prin încheierea din data de 15 aprilie 2021 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia contencios administrativ şi fiscal, în dosarul nr. x/2018.

5. Considerentele şi soluţia instanţei de recurs

Analizând sentinţa atacată, prin prisma criticilor formulate de recurenţi, a cadrului normativ aplicabil şi a probatoriului administrat în cauză, Înalta Curte constată că recursul reclamanţilor este nefondat pentru următoarele considerente:

Prin Decizia nr. 327/18.09.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi, s-a dispus, începând cu data de 01.07.2017, reîncadrarea în funcţie a reclamanţilor, conform dispoziţiilor art. 36 alin. (1) şi art. 38 alin. (2) din Legea cadru nr. 153/2017.

Împotriva acestei decizii reclamanţii au formulat contestaţie, solicitând revocarea deciziei, cu consecinţa încadrării lor în grila de salarizare prevăzută de cap I lit. B) nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, în ceea ce priveşte salariul de bază, solicitând stabilirea drepturilor salariale la nivelul unui procuror cu grad de parchet de pe lângă judecătorie. Contestaţiile acestora au fost respinse prin Hotărârea Colegiului de Conducere al Curţii de Apel Iaşi nr. 24/08.11.2017.

Curtea de Apel Bucureşti a respins acţiunea, reţinând că singura solicitare a reclamanţilor este în sensul reîncadrării în grila de salarizare prevăzută de cap. I, lit. B), nr. crt. 4 din Legea nr. 153/2017, care prevede indemnizaţia de încadrare a procurorului cu grad de judecătorie. Or, instanţa constată că reglementarea aplicabilă drepturilor salariale ale acestuia, este clară, fiind opţiunea legiuitorului să salarizeze specialiştii IT în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate (grefierii), corespunzător de altfel categoriei profesionale din care fac parte, respectiv personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi parchetelor, iar nu să păstreze vechea asimilare, din punct de vedere salarial, cu indemnizaţia judecătorului cu grad de judecătorie.

Aşadar, Curtea de Apel a subliniat că încă de la nivelul anului 2011, prin Legea nr. 156/11.07.2011, ce a adus modificări Legii nr 567/2004, specialiştii IT au fost încadraţi în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor şi doar salarizarea specialistului IT se realiza, anterior legii nr. 153/2017, prin asimilare (prin trimitere) cu indemnizaţia de încadrare a unui judecător cu grad de judecătorie. Însă acest mod de salarizare al specialiştilor IT (prin asimilare cu indemnizaţia judecătorului) a fost opţiunea legiuitorului de la acel moment, prin Legea nr. 153/2017 legiuitorul renunţând la acest mod de salarizare al specialistului IT şi stabilind salarizarea acestuia în cadrul categoriei din care face parte, cea a personalului auxiliar de specialitate.

În plus, Înalta Curte constată că şi anterior anului 2011 specialiştii IT au fost încadraţi tot în categoria personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti, însă sub o altă denumire.

Astfel, la data intrării în vigoare a Legii nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, art. 3 alin. (1) avea următorul conţinut "(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din: grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, informaticieni, registratori".

Ulterior, acest articol a fost modificat prin Legea nr. 17/2006 în sensul că:

"(1) Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi grefieri informaticieni."

Ultima modificare a textului art. 3 alin. (1) din Legea nr. 567/2004 a avut loc prin Legea nr. 97/2008 privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă nr. 100/2007 pentru modificarea şi completarea unor acte din domeniul justiţiei, în sensul că " Personalul auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea este format din grefieri, grefieri statisticieni, grefieri documentarişti, grefieri arhivari, grefieri registratori şi specialişti IT.

Prin urmare, încă de la adoptarea Statului personalului auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor judecătoreşti şi parchetelor de pe lângă acestea, prin Legea nr. 567/2004, voinţa legiuitorului a fost aceea ca specialiştii IT să facă parte din categoria personalului auxiliar.

Referitor la motivul prevăzut în art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., instanţa de control judiciar reţine că potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor, fiind afectată de viciul nelegalităţii hotărârea care nu cuprinde motivele pe care se întemeiază sau când cuprinde motive contradictorii ori numai motive străine de natura cauzei.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Sub acest aspect se constată că hotărârea instanţei de fond răspunde cerinţei argumentării soluţiei adoptate, considerentele acesteia conţinând analiza complexă şi detaliată a motivelor de nelegalitate a actului administrativ contestat, cu luarea în considerare şi diseminarea apărărilor părţilor împrocesuate.

Faptul că instanţa de fond nu a analizat în cauză pertinenţa principiilor invocate de reclamanţi în susţinerea cererii de chemare în judecată s-a datorat în principal împrejurării că de aceste linii directoare ale dreptului reclamanţii s-au prevalat şi în susţinerea excepţiei de neconstituţionalitate cu care instanţa de fond a sesizat Curtea Constituţională, că în mare măsură aceste principii sunt de rang constituţional, iar înlăturarea din fondul normativ al unei norme juridice cuprinsă într-o lege pentru încălcarea acestor principii este de competenţa exclusivă a instanţei constituţionale.

Pe de altă parte, analiza principiilor invocate se impunea în faţa instanţei de fond numai cu caracter subsidiar, în situaţiile nereglementate de lege, întrucât conform art. 1 alin. (2) din C. civ. numai în acest caz principiile de drept pot constitui izvoare de drept, fiind în măsură să constituie temeiul unei pretenţii determinate.

Or, drepturile salariale ale reclamanţilor sunt reglementate prin lege, instanţa de fond analizând şi argumentând legalitatea deciziei de reîncadrare salariale în raport de dispoziţiile legale pentru a căror executare în concret a fost emisă.

Prin urmare, este nefondată această critică de nelegalitate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 pct. 8 C. proc. civ. ("hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material"), indicat, de asemenea, ca temei de drept al recursului, instanţa de control judiciar reţine, de asemenea, că ipotezele circumscrise acestui motiv se referă la situaţiile în care instanţa aplică un act normativ care nu este incident în pricina dedusă judecăţii, că se dă eficienţă unei norme generale în condiţiile existenţei unei norme speciale aplicabile sau se dă o interpretare greşită textului de lege aplicabil în cauză.

Din examinarea criticilor din cererea de recurs rezultă că nu s-a relevat încălcarea sau aplicarea greşită a vreunei norme de drept material în soluţionarea cererii de chemare în judecată.

Reclamanţii au reiterat în faţa instanţei de recurs încălcarea principiului egalităţii în drepturi, principiului drepturilor câştigate şi cel al securităţii juridice, însă nu de către instanţa de fond, ci de legiutor prin adoptarea Legii nr. 153/2017, care a constituit temeiul juridic al deciziei nr. 327 din 18.09.2017 emisă de Preşedintele Curţii de Apel Iaşi de reîncadrare salarială a reclamanţilor şi al hotărârii Colegiul de Conducere al Curţii de Apel Iaşi nr. 24 din 08.11.2017 adoptată în soluţionarea contestaţiei reclamanţilor.

Or, obiectul cererii de chemare în judecată este reprezentat de anularea unui act administrativ unilateral emis de angajatorul reclamanţilor în temeiul legii, fiind analizată de instanţa de fond legalitatea acestuia din perspectiva respectării normelor juridice edictate pentru valabila sa emitere, constatându-se în mod just că salarizarea în cazul acestora este reglementată prin dispoziţiile Capitolului II "Salarii de bază pentru personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanţelor şi parchetelor" capitol plasat în anexa V - Familia ocupaţională de funcţii bugetare "Justiţie" şi Curtea Constituţională din Legea nr. 153/2017, încadrarea reclamanţilor realizându-se în conformitate cu prevederile grilei stabilite pentru personalul auxiliar de specialitate, la pct. 1-9.

De fapt, reclamanţii tind ca, prin validarea aplicabilităţii principiilor enunţate, să fie înlăturate normele aplicabile situaţiei lor şi aplicarea în privinţa determinării componentei lor salariale a unor dispoziţii legale incidente altei categorii socio - profesionale din familia ocupaţională "Justiţie", în speţă judecători, după criterii care scapă instanţei de control judiciar, solicitare care în aparenţă contravine tuturor principiilor de care se prevalează reclamanţii în susţinerea cererii.

De altfel, aşa cum a fost arătat anterior, din dispoziţiile legale prin care a fost schimbată denumirea acestei funcţii(specialist IT), nu rezultă că specialiştii IT ar fi avut un statut juridic superior în cadrul categoriei personalului auxiliar de specialitate, aşa cum susţin recurenţii.

În concluzie, constatându-se că nici acest motiv de nelegalitate nu este fondat, se poate aprecia că în mod legal s-a dispus respingerea cererii de chemare în judecată formulată de reclamanţi, hotărârea instanţei de fond fiind dată cu aplicarea corectă a dispoziţiilor Legii nr. 153/2017.

Pentru toate considerentele expuse de fapt şi de drept expuse, soluţia adoptată de judecătorul fondului este legală, astfel că, pentru menţinerea ei, în temeiul art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanţii A. şi B. împotriva sentinţei nr. 3553 din 10 septembrie 2018 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.