SIRENE Bureau data-access refusal claim rejected; appeal dismissed as unfounded.

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei

Prin acţiunea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII a contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2020, reclamanta A. a chemat în judecată pe pârâtul Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională - Biroul Sirene Naţional din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, care îi încalcă dreptul de acces la date al persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS garantat de art. 62 din Legea nr. 141 din 2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări, întrucât nu i s-a comunicat ceea ce a solicitat prin Cererea de acces la date al persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS adresată cu data de 27.11.2019.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 785 din data de 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată.

3. Recursul exercitat în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 785 din data de 16 septembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A., invocând motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

În motivarea căii de atac exercitate, recurenta a arătat că instanţa de fond, prin respingerea acţiunii, i-a încălcat atât dreptul la liberă exprimare garantat prin art. 70 din C. civ. şi art. 30 din Constituţia României, drept garantat şi de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului prin art. 10, cât şi art. 62 - Dreptul de acces la date al persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS din Legea nr. 141/2010.

Instanţa de fond încălcând Dreptul la liberă exprimare şi art. 62 din Legea nr. 141/2010 nu a dispus anularea celor două documente depuse de pârât şi nu a dispus obligarea pârâtului să solicite acordul autorităţilor naţionale competente şi poziţia statului spaniol prin trimiterea de informaţii suplimentare privind indentitatea sa deoarece în Spania s-a confruntat cu utilizarea de prelucrări ilegale a datelor cu caracter personal şi al furtului de identitate, situaţie prezentată în cererea de chemare în judecată.

Totodată, a precizat că în Spania nu cunoştea termenii tehnici de utilizare a diferitelor prelucrări ilegale şi limbajul juridic în limba română şi spaniolă, situaţie susţinută la filele x din cererea de chemare în judecată, astfel că nu a formulat mai multe acţiuni cum a sintetizat instanţa de fond.

Recurenta a susţinut că judecătorul fondului a fixat primul termen de judecată cu 19 zile peste termenul legal de 60 de zile, prevăzut de art. 201 alin. (4) din C. proc. civ.

De asemenea, judecătorul fondului nu a luat în considerare pentru fixarea ambelor termene de judecată susţinerile şi apărările făcute în cererea de chemare în judecată în temeiul art. 70 din C. civ., cu ataşarea inclusiv a documentelor medicale şi susţinute în cererea de preschimbare a termenului de judecată din data de 25.05.2020.

4. Soluţia şi considerentele Înaltei Curţi asupra recursului

Examinând sentinţa atacată prin prisma criticilor formulate şi a normelor legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Recurenta - reclamantă A. a învestit instanţa de contencios cu acţiune împotriva refuzului de soluţionare a cererii sale de acces la date a persoanei vizate în contextul prelucrării datelor cu caracter personal în SINS sau în SIS din 27.11.2019.

Prin sentinţa recurată, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII -a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea ca nefondată, reţinând că reclamanta a făcut dovada că, la data de 27.11.2019, s-a adresat I.G.P.R. - Centrul de Cooperare Poliţienească Internaţională cu o cerere întemeiată pe dispoziţiile art. 62 din Legea nr. 141/2010 privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional de Semnalări şi participarea României la Sistemul de Informaţii Schengen prin care a solicitat comunicarea informaţiilor privind prelucrarea datelor cu caracter personal şi comunicarea semnalărilor specifice introduse in SIS de alt stat membru al Uniunii Europene, în special Spania, sau alt stat european, controale efectuate, tranzacţii şi orice tip de informaţii, conform dispoziţiilor acestei legi, în vederea solicitării ştergerii erorilor si semnalărilor existente si a exercitării dreptului de rectificare şi ştergere a datelor cu caracter personal.

Pârâtul a comunicat reclamantei, în termen legal, că pe numele acesteia nu este introdusă nicio alertă în Sistemul de Informaţii Schengen. Aspectele comunicate de pârât sunt confirmate de raportul nr. x din 05.12.2019, care atestă că pe numele A., cu data naşterii 07.07.1963, nu este introdusă nicio alertă în Sistemul de Informaţii Schengen.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs reclamanta, invocând motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. este neîntemeiat, întrucât în dezvoltarea motivelor de recurs nu au fost indicate argumente în susţinerea acestuia, sentinţa atacată cuprinzând suficiente argumente în considerente care să permită exercitarea controlului judiciar, precum şi exprimarea neechivocă a soluţiei primei instanţe.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea va cuprinde: "…motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, arătându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor".

Astfel, în raport de dispoziţiile precitate, instanţa are obligaţia să arate, în concret, în raport de probele dosarului, situaţia de fapt pe care o reţine în cauză şi să demonstreze aplicarea regulii de drept incidente.

Obligaţia instanţelor judecătoreşti de a-şi motiva hotărârile nu trebuie înţeleasă ca necesitând un răspuns la fiecare argument invocat în sprijinul unui mijloc de apărare ridicat. În acest sens, jurisprudenţa CEDO (paragraful 29 din Cauza Boldea/României - 15.02.2007 şi paragraful 61 din Cauza Van den Hurk/Olandei - 19.04.1994) a statuat că întinderea motivării depinde de diversitatea mijloacelor pe care o parte le poate ridica în instanţă, precum şi de prevederile legale, de obiceiuri, de principiile doctrinare şi de practicile diferite privind prezentarea şi redactarea sentinţelor şi hotărârilor în diferite state.

Motivarea este de esenţa hotărârilor şi este necesară pentru a o face înţeleasă şi acceptată de părţi, dar şi pentru a permite instanţei de control judiciar să verifice, după caz, stabilirea situaţiei de fapt şi a aplicării legii sau numai aplicarea legii.

Faţă de aspectele expuse, Înalta Curte constată că în mod corect prima instanţă a respins, ca nefondată, acţiunea şi a reţinut că, potrivit dispoziţiilor art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, este necesar să existe un refuz nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim sau o lipsă a unui răspuns. Or, în cauză, pârâtul a făcut dovada că a răspuns în termen reclamantei, iar reclamanta nu a făcut dovada că Documentul nr. x/SIRENE/CIA din 05.12.2019 (răspunsul la cerere) ar cuprinde date nereale, neexistând aşadar un refuz nejustificat de soluţionare a cererii în sensul legii. Neexistând un refuz nejustificat de soluţionare a cererii, nu se poate vorbi nici de o vătămare a drepturilor şi intereselor legitime ale reclamantei care să dea naştere unui drept la despăgubire.

În cauză, hotărârea pronunţată de instanţa de fond satisface cerinţele prevăzute de dispoziţiile legale menţionate, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei cu privire la soluţia pronunţată, respectiv faptul că nu există un refuz nejustificat de soluţionare a cererii reclamantei din data de 27.11.2019.

Împrejurarea că instanţa de fond nu şi-a însuşit argumentele reclamantei, nu face incident motivul de nelegalitate prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., pentru că acest text legal are în vedere argumentarea hotărârii în baza unor temeiuri străine de natura pricinii, respectiv de motivele invocate de părţi prin căile procesuale reglementate de lege şi nu de cele invocate de reclamantă.

De asemenea, nici nemulţumirile recurentei legate de modul în care instanţa de fond a stabilit termenele de judecată în cauză, nu sunt de natură a duce la casare sentinţei recurate.

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. împotriva sentinţei nr. 785 din 16 septembrie 2020 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 aprilie 2021.