Property-tax revision request dismissed as time-barred; prior quashing decision stands.

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Obiectul acţiunii deduse judecăţii

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la 17.02.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale, în principal, anularea Deciziei nr. 158/1 februarie 2017 privind soluţionarea contestaţiei formulate împotriva Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016 privind creanţele fiscale datorate bugetului local; anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016 privind creanţele recalculate conform Deciziei nr. 312/29 noiembrie 2016; anularea parţială a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 312/29 noiembrie 2016 în ceea ce priveşte emiterea Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016; obligarea SPFL Ploieşti la emiterea unei Decizii de nemodificare a creanţei fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri. În subsidiar, a solicitat anularea Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 158/1 februarie 2017, anularea parţială a Deciziei de impunere nr. x/29 noiembrie 2016, prin care s-au stabilit obligaţii fiscale aferente impozitului pe clădiri pentru perioada 2012 - 2014, stabilite în mod eronat la suma de 25,663386 RON şi accesorii în valoare de 18.066.960 RON, anularea parţială a Deciziei de soluţionare a contestaţiei nr. 312/29 noiembrie 2016, obligarea SPFL Ploieşti la emiterea unei emiterea unei Decizii de nemodificare a creanţei fiscale în ceea ce priveşte impozitul pe clădiri pentru perioada 2012 - 2014.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3741 pronunţată în data de 16 octombrie 2017, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamanta A. S.A., în contradictoriu cu pârâtul Municipiul Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale; a anulat în parte Decizia de impunere nr. x/29.11.2016 şi Decizia nr. 312/29.11.2016, respectiv în integralitate Decizia nr. 158/01.02.2017, emise de pârâtă, cu privire la obligaţiile fiscale suplimentare aferente impozitului pe clădiri stabilite în sarcina reclamantei pentru perioada 01.01.2011 - 30.06.2016, în cuantum de 35.893.825 RON, reprezentând impozit pe clădiri, şi accesoriile aferente acestuia în cuantum de 22.151.015 RON, şi a înlăturat obligaţiile fiscale stabilite în sarcina reclamantei prin deciziile atacate; a obligat pârâtul la emiterea în favoarea reclamantei a unei Decizii de nemodificare a bazei de impozitare în privinţa obligaţiei fiscale constând în impozitul pe clădiri aferente perioadei fiscale 01.01.2011 - 30.06.2016, ca urmare a neconstatării unor diferenţe ale bazelor de impozitare şi, respectiv, de obligaţiile fiscale principale şi accesoriile stabilite în sarcina reclamantei pentru acest impozit pe clădiri în perioada menţionată, calculat pentru aceeaşi perioadă fiscală şi achitat de reclamantă în funcţie de cota de impozitare standard aplicabilă.

3. Cererea de recurs şi soluţia instanţei de recurs

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Municipiul Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei şi, în rejudecare, respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

Prin decizia nr. 1414 din 5 martie 2020, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a admis recursul formulat de pârâtul Municipiul Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale împotriva sentinţei civile nr. 3741 din 16 octombrie 2017 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a de contencios administrativ şi fiscal; a casat sentinţa recurată şi, în rejudecare, a respins acţiunea ca neîntemeiată.

4. Cererea de revizuire formulată în cauză

Împotriva deciziei nr. 1414 din 5 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a formulat cerere de revizuire intimata-reclamantă A. S.A., întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, solicitând admiterea cererii de revizuire şi schimbarea în întregime a deciziei nr. 1414 din 05.03.2020, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, în sensul respingerii recursului formulat de Municipiul Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale, precum şi obligarea intimatului la suportarea cheltuielilor de judecată.

În esenţă, arată că decizia a cărei revizuire o solicită a fost pronunţată cu încălcarea priorităţii dreptului Uniunii Europene, respectiv cu încălcarea principiilor securităţii juridice şi protecţiei încrederii legitime, consacrate potrivit jurisprudenţei Curţii de Justiţie a Uniunii Europene; a principiului proporţionalităţii; a principiului prevalenţei fondului asupra formei/economicului asupra juridicului; a dispoziţiilor art. 16 din Carta Drepturilor Fundamentale a Uniunii Europene referitoare la protecţia proprietăţii.

În acest sens, redă starea de fapt şi invocă Decizia nr. 45 din data de 12 decembrie 2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, apreciind că cererea de revizuire de faţă îndeplineşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de decizia anterior menţionată.

Susţine că forţa juridică a principiilor este superioară regulamentelor, directivelor şi deciziilor, acestea fiind aplicate prioritar.

Consideră că soluţia adoptată de instanţa naţională este incompatibilă cu dreptul unional, întrucât face abstracţie de împrejurarea că revizuenta a fost sancţionată pentru o conduită a cărei legalitate a fost confirmată anterior chiar de către intimat, dar şi de către alte organe fiscale (Ministerul Finanţelor Publice, Direcţia Venituri Buget Local Sector 2, Serviciul Public Finanţe Locale laşi). Pe de altă parte, nu s-a verificat valoarea de piaţă a imobilelor pretins nereevaluate.

5. Apărările intimatului

Intimatul Municipiul Ploieşti - Serviciul Public Finanţe Locale a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea cererii de revizuire, în principal, ca inadmisibilă, faţă de temeiul de drept invocat şi, în subsidiar, ca neîntemeiată.

II. Considerentele Înaltei Curţi asupra cererii de revizuire

Examinând cu prioritate excepţia tardivităţii cererii de revizuire deduse judecăţii, apreciind că aceasta primează faţă de excepţia inadmisibilităţii, invocată de intimat, conform dispoziţiilor art. 248 C. proc. civ., Înalta Curte constată că aceasta este întemeiată, cererea de revizuire fiind tardiv formulată, raportat la considerentele ce urmează:

Revizuirea a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 21 din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"(1) Constituie motiv de revizuire, care se adaugă la cele prevăzute de C. proc. civ., pronunţarea hotărârilor rămase definitive prin încălcarea principiului priorităţii dreptului Uniunii Europene, reglementat la art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituţia României, republicată.

(2) Sunt supuse revizuirii, pentru motivul prevăzut la alin. (1), şi hotărârile definitive care nu evocă fondul."

Termenul în care cererea de revizuire circumscrisă acestui temei de drept putea fi formulată este cel prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, conform cărora:

"(3) Cererea de revizuire se introduce în termen de o lună de la data comunicării hotărârii definitive şi se soluţionează de urgenţă şi cu precădere."

În acelaşi sens este şi Decizia nr. 45/2016 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în dosarul nr. x/2016 şi publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 386 din 23/05/2017, care a stabilit că "Termenul în care poate fi formulată cererea de revizuire întemeiată pe dispoziţiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 este de o lună şi curge de la data comunicării hotărârii definitive, supusă revizuirii".

Înalta Curte constată că decizia nr. 1414 din 5 martie 2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a fost comunicată revizuentei A. S.A. la data de 22 mai 2020, potrivit dovezii existente la dosar x/2017 recurs.

În raport cu modul de calcul al termenelor de procedură socotite pe luni, prevăzut de art. 181 alin. (1) pct. 3 din C. proc. civ., termenul de formulare a cererii de revizuire s-a împlinit la data de 22 iunie 2020.

Or, revizuenta A. S.A. a înaintat cererea de revizuire prin poştă la data de 23 iunie 2020, conform ştampilei aplicate pe plicul de corespondenţă de la dosarul de revizuire, cu nerespectarea termenului prevăzut în mod imperativ de art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Sub acest aspect, revizuenta a invocat faptul că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost comunicată unei persoane care nu era angajata societăţii şi care nu era îndreptăţită să primească o asemenea comunicare.

Înalta Curte constată susţinerea nefondată, având în vedere că persoana care a semnat dovada de înmânare a aplicat şi ştampila de la Serviciul registratură al societăţii revizuente, or, o asemenea împrejurare ridică anumite discuţii cu privire la modul în care o persoană străină de societate avea acces la ştampila societăţii, pe care o putea aplica pe documentele destinate acesteia.

Nu s-a făcut dovada faptului că respectiva comunicare s-ar fi făcut la recepţia clădirii în care îşi au sediul mai multe entităţi juridice, câtă vreme a fost aplicată ştampila societăţii, motiv pentru care se poate considera, cu suficient temei, că hotărârea a cărei revizuire se solicită a fost comunicată unei persoane însărcinate de societate cu primirea corespondenţei, aceasta având la dispoziţie ştampila Serviciului registratură al societăţii revizuente.

Potrivit art. 164 alin. (4) C. proc. civ.:

"(4) Menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit nu pot fi combătute decât prin procedura înscrierii în fals."

Menţiunile la care se referă acest text de lege sunt cele cu privire la: anul, luna, ziua şi ora când dovada a fost luată sau procesul-verbal a fost întocmit; numele, prenumele şi funcţia agentului, precum şi, dacă este cazul, ale funcţionarului de la primărie; numele şi prenumele sau denumirea, după caz, şi domiciliul ori sediul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel citat locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, depus în cutia poştală ori afişat pe uşa locuinţei. Dacă actul de procedură a fost înmânat în alt loc, se va face menţiune despre aceasta; numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de procedură a fost înmânat altei persoane decât destinatarului; denumirea instanţei de la care emană citaţia ori alt act de procedură şi numărul dosarului; semnătura celui care a primit citaţia sau alt act de procedură, precum şi semnătura agentului sau, după caz, funcţionarului de la primărie care o certifică, iar în cazul în care se întocmeşte proces-verbal, semnătura agentului, respectiv a funcţionarului primăriei.

Înalta Curte constată că nu doar menţiunile din procesul-verbal privitoare la faptele constatate personal de cel care l-a întocmit pot fi combătute prin procedura înscrierii în fals, ci şi menţiunile din cuprinsul dovezii de înmânare a actului de procedură, or revizuenta nu a făcut dovada că s-ar fi înscris în fals cu privire la menţiunile din această dovadă.

Revizuenta a mai susţinut că dovada de înmânare a comunicării actului de procedură nu cuprinde menţiunea cu privire la locul comunicării şi nu conţine numele complet şi calitatea persoanei căreia i s-a făcut comunicarea, aspecte care, în opina sa, sunt sancţionate cu nulitatea expresă şi necondiţionată, conform art. 164 alin. (1) lit. c) şi d), coroborat cu art. 164 alin. (3) C. proc. civ.

Potrivit art. 164 alin. (1) lit. c) şi d) şi alin. (3) C. proc. civ.:

"(1) Dovada de înmânare a citaţiei sau a altui act de procedură ori, după caz, procesul-verbal va cuprinde: (...)

c) numele şi prenumele sau denumirea, după caz, şi domiciliul ori sediul destinatarului, cu arătarea numărului etajului, apartamentului sau camerei, dacă cel citat locuieşte într-o clădire cu mai multe etaje ori apartamente sau în hotel, precum şi dacă actul de procedură a fost înmânat la locuinţa sa, depus în cutia poştală ori afişat pe uşa locuinţei. Dacă actul de procedură a fost înmânat în alt loc, se va face menţiune despre aceasta;

d) numele, prenumele şi calitatea celui căruia i s-a făcut înmânarea, în cazul în care actul de procedură a fost înmânat altei persoane decât destinatarului; (...)

(3) Cerinţele de la alin. (1) lit. a), c), d), e) şi f) sunt prevăzute sub sancţiunea nulităţii."

Cu privire la acest aspect, Înalta Curte constată că în cuprinsul dovezii de înmânare se menţionează:

"la data de ... ora ..., subsemnatul ..., având de înmânat următoarele acte de procedură ... în legătură cu dosarul ... aflat pe rolul instanţei ..., cu sediul în ..., m-am deplasat în ..., ultimul domiciliu al numitului ..., unde actele au fost înmânate destinatarului la locaţia desemnată de instanţă ...".

Prin urmare, în speţă, actele au fost comunicate la adresa indicată în fila de comunicare, aspect care coroborat cu aplicarea ştampilei pe dovada de înmânare, conduc la concluzia că respectiva comunicare s-a făcut la sediul societăţii, respectiv în Bucureşti, Piaţa Presei Libere nr. 3-5, B., Turnul de Nord.

Deşi revizuenta pune la îndoială faptul că această comunicare s-ar fi făcut la adresa menţionată, antamând ideea că există posibilitatea comunicării actului la recepţia clădirii, nu a adus nicio dovadă în acest sens. Din contră, faptul că pe dovada de înmânare a fost aplicată ştampila societăţii creează prezumţia că a fost comunicată chiar la sediul societăţii, respectiv acolo unde se află şi ştampila, şi nu la administraţia clădirii.

Dincolo de aceste aspecte, se constată că revizuenta a susţinut că aplicarea ştampilei pe dovada de înmânare a actului de procedură, nu este obligatorie.

Înalta Curte apreciază că susţinerea este corectă, însă nu are relevanţă în cauză, în contextul în care acesta nu este un element capabil să conducă la lipsa de efecte a actului de procedură, ci se constituie într-un argument suplimentar pentru împrejurarea că actul de procedură a fost înmânat la sediul societăţii şi nu în altă parte.

Referitor la numele persoanei căreia i s-a făcut comunicarea, se constată că şi acesta este indicat - C.., iar indicarea completă a numelui, astfel cum a solicitat revizuenta, nu reprezintă o cerinţă sancţionată cu nulitatea actului de procedură.

Cu privire la art. 164 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. se reţine că acesta are în vedere ipoteza în care actul de procedură este înmânat unei alte persoane decât destinatarului.

Această ipoteză nu se regăseşte în cauză din moment ce sentinţa a fost comunicată chiar destinatarului, respectiv A. S.A. Art. 164 alin. (1) lit. d) C. proc. civ. vizează situaţia în care destinatarul actului este o persoană fizică, iar actul este înmânat unei alte persoane fizice în privinţa căreia trebuie indicate în mod expres numele, prenumele şi calitatea în care i s-a înmânat actul respectiv de procedură.

Faţă de împrejurarea că dovada de comunicare a sentinţei a fost înmânată chiar destinatarului A. S.A. şi nu unei alte persoane decât destinatarului, faptul că nu s-a menţionat pe dovada de comunicare calitatea în care C.. a semnat respectiva dovadă nu constituie un motiv de nulitate a dovezii de comunicare a sentinţei.

În ceea ce priveşte susţinerea revizuentei în sensul că a luat cunoştinţă de conţinutul deciziei a cărei revizuire o solicită ca urmare a unei cereri de copiere a actelor din dosar, depusă la data de 12.06.2020, Înalta Curte constată că susţinerea este nefondată, dat fiind faptul că, examinând înscrisurile din dosarul de recurs, se constată că la dosar nu există nicio cerere de copiere a actelor şi mai mult, ea nu este evidenţiată nici în aplicaţia Ecris, respectiv în dosarul electronic.

Având în vedere aceste aspecte, se constată că cererea de revizuire a fost formulată cu depăşirea termenului de o lună prevăzut de dispoziţiile art. 21 alin. (3) din Legea nr. 554/2004.

Faţă de soluţia dată excepţiei tardivităţii cererii de revizuire, Înalta Curte apreciază că nu se mai impune analizarea excepţiei inadmisibilităţii invocate de către intimat prin întâmpinare, aceasta fiind de prisos în condiţiile în care s-a reţinut tardivitatea cererii de revizuire.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate

Prin urmare, pentru considerentele anterior relevate şi în temeiul dispoziţiilor art. 509 cu referire la art. 513 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge cererea de revizuire ca tardiv formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de A. S.A. împotriva deciziei nr. 1414 din 5 martie 2020 pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca tardivă.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.