Action to compel administrative decision on insurance guarantees dismissed for loss of object due to subsequent resolution of claims
Legislator summary
AI generatedThe High Court of Cassation and Justice (ICCJ) admitted the appeal, quashed the lower court’s dismissal, and re-judged the case by dismissing the action as having lost its object (*rămasă fără obiect*), thereby leaving the original dismissal superseded but effectively terminating the dispute. The case involved a class of insurance beneficiaries who sued a State Fund for Guarantees to compel it to issue decisions on their damages claims, arguing that the administrative authority failed to meet statutory deadlines for processing compensation requests. The decisive legal basis was the procedural doctrine that a civil action must maintain a valid object throughout the proceedings; the ICCJ found that the defendants had subsequently issued a decision resolving the payment claims, rendering the plaintiffs' request for a court-ordered administrative act moot, pursuant to Articles 29, 32, and 496 of the Civil Procedure Code regarding the conditions for a valid action and the judgment in revision.
Legislator headnote
AI generatedart. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 32 din C. proc. civ, art. 496 din C. proc. civ; Action to compel administrative decision on insurance guarantees dismissed for loss of object due to subsequent resolution of claims: The case involved a class of insurance beneficiaries who sued a State Fund for Guarantees to compel it to issue decisions on their damages claims, arguing that the administrative authority failed to meet statutory deadlines for processing compensation requests. The decisive legal basis was the procedural doctrine that a civil action must maintain a valid object throughout the proceedings; the ICCJ found that the defendants had subsequently issued a decision resolving the payment claims, rendering the plaintiffs' request for a court-ordered administrative act moot, pursuant to Articles 29, 32, and 496 of the Civil Procedure Code regarding the conditions for a valid action and the judgment in revision.
Keywords
AI generatedCited Legislation
AI generatedRelated Decisions
AI generatedKey legal questions extracted by Legislator
AI generatedProcedural basis cited in the dispositive for the decision to admit the appeal, quash the lower court's judgment, and re-judge the case by dismissing the action as having lost its object.
Full text
Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanţele cauzei
1. Cadrul procesual
Prin acţiunea înregistrată la data de 30.08.2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, obligarea acestuia la emiterea unei decizii care să soluţioneze cererile de despăgubiri formulate de către reclamanţi în 01.11.2016, 22.11.2016, respectiv 11.05.2017.
2. Soluţia instanţei de fond
Prin sentinţa civilă nr. 381/2018 din 06 februarie 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, s-a respins cererea de chemare în judecată formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, ca neîntemeiată.
3. Cererea de recurs
Împotriva sentinţei civile nr. 381/2018 din 06 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, au declarat recurs reclamanţii C., G., D., A., E., B. şi F., întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii reclamanţilor.
În motivarea recursului arată că prima instanţă a reţinut în mod eronat că termenul de 30 de zile pentru soluţionarea cererii de despăgubiri nu se aplică şi Fondului de Garantare a Asiguratilor.
Arată că au formulat mai multe cereri de plată şi că, deşi Legea nr. 213/2015 nu prevede un termen de soluţionare a acestor cereri, ele trebuiau soluţionate într-un termen rezonabil.
4. Apărările intimatului-pârât
Intimatul - pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului şi menţinerea sentinţei recurate ca temeinică şi legală.
II. Soluţia instanţei de recurs
Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este fondat.
2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.
Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguratilor, obligarea acestuia la emiterea unei decizii care să soluţioneze cererile de despăgubiri formulate de către reclamanţi în 01.11.2016, 22.11.2016, respectiv 11.05.2017.
Prin sentinţa recurată, prima instanţă a respins cererea de chemare în judecată, iar reclamanţii au formulat recurs.
Instanţa de recurs, la termenul din 19.11.2020, a dispus emiterea unei adrese către intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguraţilor cu menţiunea de a preciza dacă s-au soluţionat cererile de plată din datele de 01.11.2016, 22.11.2016, respectiv 11.05.2017, formulate de recurenţii-reclamanţi C., G., D., A., E., B. şi F..
Intimatul-pârât Fondul de Garantare a Asiguratilor a răspuns prin adresa nr. x/01.02.2021, arătând că reclamanţii au formulat o singură cerere de plată la data de 11.05.2017, celelalte două cereri invocate privind deschiderea dosarului de daună, iar cererea de plată a fost soluţionată prin Decizia nr. 18955/08.02.2019.
Înalta Curte constată că prin Decizia nr. 18955/08.02.2019 s-a admis cererea de plată formulată de petenţii: A. pentru suma de 75.097 RON daune morale; B. pentru suma de 75.097 RON daune morale; C. pentru suma de 29.912 RON daune morale; D. pentru suma de 29.912 RON daune morale.
De asemenea, prin aceeaşi decizie s-a respins cererea de plată pentru petenţii A., B., C. şi D. cu privire la diferenţa dintre suma solicitată şi cea acordată şi s-a respins cererea de plată formulată de petenţii G., E. şi F..
În consecinţă, Înalta Curte constată că intimatul-pârât a soluţionat cererea de plată a reclamanţilor, conform Deciziei nr. 18955 din data de 08.02.2019, astfel că în prezent, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.
Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.
2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.
Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de C., G., D., A., E., B. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 381/2018 din 06 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând va respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat de C., G., D., A., E., B. şi F. împotriva sentinţei civile nr. 381/2018 din 06 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal.
Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:
Respinge acţiunea ca rămasă fără obiect.
Definitivă.
Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.