Quantum of moral damages in insolvency guarantee claims: limits of internal fund procedures and judicial discretion on merits review

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 07.05.2018 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, modificarea Deciziei nr. 13742/23.03.2018, în sensul majorării cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea sa.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 4726 din 19 noiembrie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de către reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor; a anulat în parte Decizia FGA nr. 13742/23.03.2018, exclusiv în privinţa cuantumului daunelor morale, pe care le-a majorat la suma de 32.000 RON, obligând pârâtul FGA la plata către reclamantă a diferenţei în sumă de 7.800 RON, reprezentând daune morale; a menţinut celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 4726 din 19 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei şi rejudecarea litigiului în fond.

În motivarea recursului arată că instanţa de fond nu a apreciat corect starea de fapt; că prin cererea de plată nr. x/26 august 2016, reclamanta a solicitat să fie despăgubită din disponibilităţile F.G.A. cu suma de 500.000 euro daune morale şi 7.223 RON daune materiale, reprezentând prejudiciul suferit în urma evenimentului rutier din data de 06 septembrie 2015; că despăgubirile cuvenite creditorilor de asigurări, ca urmare a unor vătămări corporale sau decese, sunt stabilite având în vedere procedura de soluţionare a pretenţiilor, în raport cu jurisprudenţa în materie şi practica societăţii de asigurări, iar pentru situaţiile în care despăgubirile sunt urmarea unui deces, sunt avute în vedere valorile medii precizate în Ghidul FPVS, ţinând cont de gradul de rudenie al petentului cu persoana decedată, consecinţele negative suferite de victimă pe plan fizic şi psihic, intensitatea cu care au fost percepute aceste consecinţe şi măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, socială şi profesională.

Precizează că în speţă, vătămarea corporală i-a provocat intimatei fractură zigomatico-maxilară, fractură arcadă zigomatică, fractură aripă mare sfenoid stâng, fractură apofiză coronoidă, necesitând pentru vindecare un număr de 65 zile de îngrijiri medicale, pentru care s-a stabilit acordarea unei sume de 380 RON/zi de îngrijire medicală, rezultând suma de 24.700 de RON cu titlu de daune morale, la care se adaugă 6.410 RON reprezentând cheltuieli materiale.

Invocă dispoziţiile art. 50 din Norma A.S.F. nr. 23/2014, în forma în vigoare la data producerii accidentului, art. 13 alin. (5) din Legea nr. 213/2015 şi art. 19 din Legea nr. 503/2004, în raport cu care FGA a emis decizia contestată prin care s-a admis cererea de plată pentru suma de 27.012 RON şi a fost respinsă pentru restul sumei solicitate.

Susţine că nu este un asigurator sau reasigurator şi că recurgerea la o procedură internă standardizată nu contravine vreunei prevederi legale şi nici nu lezează dreptul persoanei îndreptăţite a primi daune morale, ci are rolul asigurării transparenţei în adoptarea soluţiei administrative şi a unui tratament echitabil, sens în care invocă şi dispoziţiile art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, potrivit cărora:

"Plata de către Fond a creanţelor de asigurări stabilite ca fiind certe, lichide şi exigibile se face în limita unui plafon de garantare de 450.000 RON pe un creditor de asigurare al asigurătorului aflat în faliment."

Mai susţine că nu poate efectua plăţi cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, iar persoanele îndreptăţite au tendinţa de a solicita sume aflate la limita maximă a plafonului de garantare, indiferent de gravitatea leziunilor suferite, a numărului de zile de îngrijiri medicale, a consecinţelor de ordin fizic şi psihic concrete şi particulare fiecărui individ, a activităţilor profesionale şi/sau de recreere care nu mai pot fi effectuate sau care ar presupune eforturi suplimentare.

Invocă faptul că în suplimentul la raportul de nouă expertiză medico - legală, solicitat de către Judecătoria Cluj-Napoca, se menţionează că: zilele de îngrijiri medicale reprezintă un indicator al gravitaţii leziunilor traumatice şi nu o contabilizare a zilelor de tratament suportate, iar numărul de zile de îngrijiri medicale este reprezentat de evaluarea celei mai grave leziuni şi nu se însumează pentru fiecare leziune în parte; în cazul leziunilor suferite de intimata-reclamantă, acordarea zilelor de îngrijiri medicale s-a făcut pentru leziunea cea mai gravă, care a necesitat numărul cel mai mare de zile de ingijiri medicale, respectiv pentru fractură, iar apariţia complicaţiei neurologice reprezentate de neuropatie poate suplimenta acest număr cu până la 30 de zile de îngrijiri medicale; hematomul colectat şi posibila limitare a mişcărilor, cu scurtarea membrului inferior, pot determina suplimentarea zilelor de îngrijiri medicale.

Precizează că, întrucât gravitatea prejudiciului moral este un criteriu de stabilire a cuantumului indemnizaţiei, trebuie avut în vedere şi criteriul echităţii, în acord cu care suma de bani acordată cu scopul acoperirii prejudiciului moral, trebuie să fie justă, echitabilă şi nu exagerată, ţinându-se cont de criteriul gravităţii prejudiciului moral şi de criteriul echităţii.

Consideră că, din probele administrate în cauză a rezultat că reclamantului i s-a pricinuit o suferinţă psihică, însă nu de o asemenea amploare şi gravitate, care să necesite compensarea cu suma de 100.000 RON. Mai mult, asiguratul poate exercita împotriva celui vinovat de producerea pagubei, acţiunea întemeiată pe răspunderea civilă delictuală pentru fapta proprie, pretinzând diferenţa dintre despăgubirea primită în cadrul contractului de asigurare şi valoarea reală a pagubei suferite. În acest sens, autorul faptei ilicite nu poate fi exonerat de obligaţia de a repara paguba cauzată, invocând existenţa contractului de asigurare.

Mai arată că, în cazul asigurărilor RCA, asiguratul este cel vinovat de producerea evenimentului rutier şi răspunde delictual, însă patrimonial răspunde asigurătorul. Mai mult, din punct de vedere cauzal, prejudiciul dovedit nu prezintă interes decât în măsura în care acesta este urmarea faptei generatoare de răspundere, sens în care invocă art. 1.533 teza a doua din C. civ.

Prin urmare, consideră că a stabilit corect cuantumul daunelor morale, raportandu-se, în lipsa unor criterii şi limite legale, la un criteriu obiectiv şi rezonabil (zilele de ingrijiri medicale) şi în baza procedurii interne stabilite în raport de practica instanţelor judecătoreşti.

4. Apărările intimatei-reclamante

Deşi a fost legal citată, intimata-reclamantă nu a formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

2.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanta A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, modificarea Deciziei nr. 13742/23.03.2018, în sensul majorării cuantumului daunelor morale stabilite în favoarea sa.

Prima instanţă a admis acţiunea reclamantei şi a anulat în parte Decizia FGA nr. 13742/23.03.2018, exclusiv în privinţa cuantumului daunelor morale, pe care le-a majorat la suma de 32.000 RON, obligând pârâtul FGA la plata către reclamantă a diferenţei în sumă de 7.800 RON, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei contestate.

Referitor la cererea de recurs, Înalta Curte constată că, deşi Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, potrivit art. 2 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, acesta, ca schemă de garantare în domeniul asigurărilor, are ca scop protejarea creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător. Alin. (3) al aceluiaşi articol statuează că:

"Fondul garantează plata de indemnizaţii/despăgubiri rezultate din contractele de asigurare facultative şi obligatorii, încheiate, în condiţiile legii, în cazul falimentului unui asigurător, cu respectarea plafonului de garantare prevăzut în prezenta lege şi în limita resurselor financiare disponibile la momentul plăţii, aşa cum sunt definite la art. 5. În cazul în care disponibilităţile Fondului nu sunt suficiente pentru acoperirea cuantumului sumelor cuvenite creditorilor de asigurări, creanţele acestora vor putea fi onorate pe măsura alimentării Fondului cu resursele financiare prevăzute de prezenta lege."

De asemenea, potrivit art. 11 din Legea nr. 213/2015:

"Fondul asigură efectuarea plăţii indemnizaţiilor/despăgubirilor din disponibilităţile sale, către creditorii de asigurări, potrivit condiţiilor şi plafonului de garantare stabilite de prezenta lege", iar conform art. 12 alin. (1) din acelaşi act normativ:

"Orice persoană care invocă vreun drept de creanţă împotriva asigurătorului ca urmare a producerii unor riscuri acoperite printr-o poliţă de asigurare valabilă, între data închiderii procedurii de redresare financiară şi cea a denunţării contractelor de asigurare, dar nu mai târziu de 90 de zile de la data pronunţării hotărârii de deschidere a procedurii falimentului, poate solicita deschiderea dosarului de daună printr-o cerere adresată Fondului."

Prin urmare, chiar dacă Fondul de Garantare a Asiguraţilor nu este asigurator sau reasigurator, în cadrul schemei de garantare în domeniul asigurărilor şi în realizarea scopului de protejare a creditorilor de asigurări de consecinţele insolvenţei unui asigurător, acesta face plăţi din disponibilităţile sale persoanelor vătămate ca urmare a producerii riscului asigurat, în urma constituirii unui dosar de daună.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond este corectă, fiind adoptată şi de instanţa de control judiciar.

Într-o primă critică, recurentul susţine că nu poate efectua plăţi cu titlu de despăgubiri peste suma de 450.000 RON, fără a circumstanţia în concret această critică, respectiv fără a preciza dacă prin aceasta înţelege că nu poate efectua o asemenea plată intimatei-reclamante.

Din această perspectivă este relevantă Decizia nr. 29/02.03.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, ca urmare a sesizării de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea din 30 octombrie 2019 dată în dosarul nr. x/2017, care a stabilit că:

"În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 213/2015 privind Fondul de garantare a asiguraţilor, prin creditor de asigurare se înţelege şi societatea de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său, titulară a dreptului de regres izvorât dintr-o poliţă CASCO împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 213/2015, prin creanţă de asigurare se înţelege şi creanţa izvorâtă din dreptul de regres al societăţii de asigurare care a despăgubit pe asiguratul său împotriva asigurătorului de răspundere civilă obligatorie aflat în faliment.

În interpretarea dispoziţiilor art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015, plafonul de 450.000 RON se aplică pe creanţe de asigurare, în situaţiile în care se exercită dreptul de regres de către societatea de asigurare care a efectuat plata indemnizaţiei către propriul asigurat, ca efect al subrogării în drepturile asiguratului CASCO, pentru fiecare creanţă în parte".

În ceea ce priveşte critica conform căreia, la acordarea daunelor morale intimatei-reclamante, instanţa nu a ţinut cont de procedura internă folosită de către recurentul-pârât pentru stabilirea cuantumului acestora, Înalta Curte constată că este nefondată.

Pentru că Legea nr. 213/2015 nu conţine dispoziţii exprese referitoare la modalitatea şi cuantumul despăgubirilor reprezentând daune morale, s-a emis Norma ASF nr. 21/2014 - în vigoare la data producerii accidentului, care, la art. 50, prevedea că, la stabilirea despăgubirilor, în caz de deces, se au în vedere legislaţia şi jurisprudenţa din România.

Cu toate acestea, în legislaţia internă nu a fost elaborat niciun act normativ care să prevadă, în concret, cu privire la cuantumul despăgubirilor morale, aşa încât reperul pentru stabilirea acestora este jurisprudenţa instanţelor judecătoreşti şi principiile care s-au degajat pe această cale.

Referitor la procedura internă utilizată de Fondul de Garantare a Asiguraţilor şi criteriile folosite în aprecierea cuantumului acestor daune, se constată că are un caracter de recomandare, astfel că nici instanţa de recurs şi nici prima instanţă nu sunt obligate să stabilească cuantumul daunelor morale în funcţie de datele interne ale Fondului de Garantare a Asiguraţilor.

Astfel, jurisprudenţa în materia stabilirii cuantumului daunelor morale pe orice cale - civilă sau penală, a stabilit că, în absenţa unor criterii pe baza cărora să se poată realiza o cuantificare obiectivă a acestora, se va apela la consecinţele negative suferite de reclamant, importanţa valorilor lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori, intensitatea cu care au fost concepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Cuantificarea despăgubirilor morale presupune analizarea unei jurisprudenţe relevante, pentru a se identifica situaţii similare, iar marja de apreciere a instanţei este limitată, în cazul de faţă, la criteriul obiectiv al limitei sumei de 450.000 RON pentru fiecare reclamant, prevăzute de Legea nr. 213/2015.

Este adevărat că despăgubirea nu trebuie să se transforme într-o îmbogăţire fără justă cauză, dar nici media sumelor acordate în cazuri similare de instanţele din România şi jurisprudenţa instanţelor naţionale nu reprezintă criterii obligatorii în stabilirea cuantumului daunelor morale, ci acestea ajută doar la estimarea unui atare prejudiciu.

Cu alte cuvinte, în lipsa unor criterii şi limite legale, stabilirea cuantumului daunelor morale include o doză de aproximare, prin raportare la consecinţele negative suferite în plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care păgubitului i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială, fără ca sumele acordate cu titlu de despăgubiri morale să depăşească sfera unor compensaţii destinate a alina suferinţa fizică şi psihică, în caz contrar ajungându-se la o îmbogăţire fără just temei a persoanei vătămate.

Din perspectivă jurisprudenţială, atât instanţele naţionale, cât şi Curtea Europeană a Drepturilor Omului, atunci când au avut de soluţionat cauze similare, au procedat la o judecată mai degrabă în echitate, ţinând cont de faptul că scopul acordării daunelor morale este de a oferi o compensaţie persoanelor vătămate, fără a avea pretenţia ca despăgubirile morale să înlăture integral urmările faptei cauzatoare de prejudicii.

Pentru a-şi păstra caracterul de "satisfacţie echitabilă", daunele morale trebuie acordate într-un cuantum care să nu le deturneze de la scopul şi finalitatea prevăzute de lege, spre a nu se transforma într-un folos material injust, fără justificare cauzală în prejudiciul suferit şi consecinţele acestuia. Ca atare, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, în scopul asigurării unei juste compensaţii a suferinţelor pe care le-au îndurat sau, eventual, mai trebuie să le îndure persoana păgubită.

În ceea ce priveşte critica recurentului-pârât referitoare la cuantumul sumei acordate de către prima instanţă cu titlu de daune morale, Înalta Curte constată că instanţa de judecată este suverană în a-şi forma convingerea asupra chestiunilor deduse judecăţii, urmare a analizei judiciare specifice fiecărui caz în parte, în funcţie de situaţia de fapt şi de probele administrate, dar ţinând seama şi de practica judiciară în materie.

În ceea ce priveşte vătămările corporale avute în vedere de instanţa de fond, se constată că aceasta nu s-a raportat doar la numărul de zile de îngrijiri medicale rezultat din expertiza medico-legală, ci a avut în vedere ansamblul problemelor de natură medicală rezultate din accidentul de circulaţie, menţionând faptul că la stabilirea acestui cuantum al daunelor morale, Curtea are în vedere suferinţele fizice suportate de către reclamant în perioada ce a urmat accidentului, suferinţele psihice, dar şi consecinţele inevitabile ale situaţiei create asupra vieţii sale sociale.

Totodată, Înalta Curte reţine că aprecierea instanţei de fond cu privire la cuantumul daunelor morale reprezintă o problemă de temeinicie, nu o problemă de legalitate a sentinţei recurate şi acest aspect nu poate fi cenzurat în cadrul unei căi extraordinare de atac cum este cea a recursului, cale de atac care, în raport de prevederile art. 488 din C. proc. civ., poate fi formulată doar pentru motive de legalitate, nu şi pentru motive de temeinicie.

Prin urmare, instanţa constată că susţinerile şi criticile recurentului-pârât, subsumate motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., sunt neîntemeiate şi nu pot fi primite, instanţa de fond pronunţând o hotărâre legală sub toate aspectele analizate.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4726 din 19 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de Fondul de Garantare a Asiguraţilor împotriva sentinţei civile nr. 4726 din 19 noiembrie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.