Suspension claim over CNSU COVID-19 proposal inadmissible, appeal upheld as unfounded

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin acţiunea înregistrată la data de 10.11.2020 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Prim-Ministrul B., suspendarea executării Hotărârii nr. 52/05.11.2020 emise de Preşedintele Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1311 din 27 noiembrie 2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne şi a respins acţiunea faţă de acest pârât ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă; a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâţilor Guvernul României şi Prim-Ministrul B., ca neîntemeiată; a admis excepţia inadmisibilităţii, invocată de pârâtul Guvernul României şi a respins în consecinţă cererea de suspendare formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă şi B., ca inadmisibilă.

3. Cererea de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 27 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A., întemeiat pe motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., solicitând casarea sentinţei recurate.

În motivarea recursului arată că hotărârea nr. 1311/2020 încalcă prevederile art. 14 şi art. 153 din C. proc. civ., referitoare la citarea părţilor, fiind incident motivul de casare prevăzut art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., întrucât la dosar nu se regăseşte dovada citării Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă. Arată că în primă instanţă a indicat adresa de comunicare pentru Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă la Ministerul Afacerilor Interne, iar la rubrica Contact de pe site-ul cnssu.ro este redirectionat pe pagina de contact a M.A.I.

O altă critică, subsumată aceluiaşi motiv de casare, se referă la faptul că pârâţii M.A.I. şi Guvernul României au depus întâmpinarea în data de 23.11.2020, cu mai puţin de 3 zile înaintea termenului de judecată din 26.11.2020, conform paginii 8 din Hotărârea nr 1311/2020, încălcând prevederile art. 208 alin. (2) şi art. 181 alin. (1) pct. 2 din C. proc. civ., coroborat cu art. 14 alin. (2) şi art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., arată că motivarea instanţei este făcută doar în fapt şi nu în drept şi se încalcă şi regulile de procedură prevăzute de art. 84 alin. (1) din C. proc. civ., coroborat cu art. 10 lit. c) din Legea 514/2003, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, a d-lui C..

Sub acest aspect, susţine că documentul depus de Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Ordinul MAI nr. 11/1330 din 07.09.2020, atestă că d-nul C. este poliţist, drepturile salariale decurgând din această ocupaţie, ceea ce este în contradicţie cu art. 10 lit. c) din Legea 514/2003, care prevede că exercitarea profesiei de consilier juridic este incompatibilă cu orice altă profesie autorizată sau salarizată în ţară sau în străinătate. Or, conform H.G. nr. 1352/2010 şi clasificării internaţionale standard a ocupaţiilor - ISCO 08, funcţia de poliţist are codul 5412, făcând parte din grupa 541 lucratori în servicii de protecţie, iar funcţia de consilier juridic are codul 261103, fiind în categoria 261, specialişti în domeniul juridic.

Consideră că această critică a sa nu a fost temeinic motivată în fapt şi în drept, cu respectarea dispoziţiilor art. 425 alin. (1) pct. c) din C. proc. civ.

De asemenea, subsumat motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., consideră că hotărârea recurată încalcă prevederile art. 10 alin. (2), art. 14 alin. (6), art. 251 şi art. 252 C. proc. civ., întrucât instanţa a depus din oficiu Hotărârea nr. 52/2020 a CNSU, fără a se cunoaşte sursa acesteia, în condiţiile în care actul nu a fost publicat în Monitorul Oficial, iar pe de altă parte, conform art. 11 din Legea nr. 24/2000 şi art. 100 din Constituţia României, actele cu caracter normativ, nepublicate în Monitorul Oficial, sunt inexistente.

Precizează că instanţa trebuia să impună pârâţilor să depună hotărârea atacată şi că prin întâmpinare pârâţii nu au negat existenţa actului şi nici conţinutul acestuia, astfel cum a fost depus de reclamant, deşi pe site-ul Ministerului Justiţiei, la Hotărârea Guvernului nr. 935/2020, accesarea linkului referitor la Hotărârea CNSU nr. 52/2020, dă eroare, iar hotărârea depusă de reclamant se găseşte cu acelaşi conţinut şi pe site-urile Colegiului Farmaciştilor şi Lumea justiţiei.

Susţine că, în speţă, caracterul de act normativ reiese din dispoziţiile art. 43 alin. (3) din O.U.G. nr. 21/2004, coroborat cu art. 7 alin. (2) din acelaşi act normativ.

O altă critică, circumscrisă motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 6 C. proc. civ., vizează faptul că din hotărârea recurată nu se distinge calitatea procesuală a pârâţilor Guvernul României, Prim ministru B. şi Ministerul Afacerilor Interne, care trebuia motivată conform art. 425 C. proc. civ.

Susţine că instanţa trebuia să motiveze hotărârea recurată prin prisma H.G. nr. 94 din 12 februarie 2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, aceasta reprezentând cadrul normativ privind obligaţiile procesuale ale părţilor, respectiv reprezentarea personalităţii non-juridice în raporturile procesuale, conform art. 56 şi 58 din C. proc. civ., nefiind prevăzut în mod clar cine este reprezentantul legal al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în litigii, motiv pentru care calitatea procesuală pasivă a fost eronat interpretată.

4. Apărările formulate

4.1. Ministerul Afacerilor Interne a formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea sentinţei recurate.

4.2. Intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-ministrul României au formulat întâmpinare, prin care solicită respingerea recursului ca nefondat şi menţinerea hotărârii recurate.

De asemenea, invocă: excepţia tardivităţii formulării şi motivării căii de atac, în raport cu termenul de 5 zile pentru declararea recursului, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004; excepţia lipsei de obiect a recursului, având în vedere că o parte a măsurilor propuse prin Hotărârea nr. 52/2020 au fost revocate, iar altele au fost menţinute prin hotărâri ulterioare ale CNSU, motiv pentru care consideră că, la acest moment, cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 52/2020 este lipsită de eficacitate juridică; excepţia nulităţii recursului în raport cu argumentele invocate prin cererea de recurs, care nu se circumscriu motivelor de casare.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia tardivităţii formulării şi motivării căii de atac, în raport cu termenul de 5 zile pentru declararea recursului, prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, invocată de intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-ministrul României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că aceasta nu este întemeiată.

Astfel, verificând înscrisurile de la dosar, se constată că hotărârea recurată a fost comunicată recurentului-reclamant la data de 07.12.2020, iar recursul a fost înaintat prin poştă la data de 14.12.2020, conform ştampilei aplicate pe plicul de corespondenţă de la fila x verso din dosarul de recurs.

Deşi, practic, termenul de 5 zile prevăzut de art. 14 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, calculat pe zile libere, se împlinea la data de 13.12.2020, aceasta era într-o zi de duminică, caz în care termenul de declarare a căii de atac se prelungea până în prima zi lucrătoare următoare, respectiv până în data de 14.12.2020.

2.2. Referitor la excepţia lipsei de obiect a recursului, invocată de intimaţii-pârâţi Guvernul României şi Prim-ministrul României prin întâmpinare, Înalta Curte constată că nici aceasta nu este întemeiată.

Astfel, în sprijinul acestei excepţii, intimaţii-pârâţi au susţinut că o parte a măsurilor propuse prin Hotărârea nr. 52/2020 au fost revocate, iar altele au fost menţinute prin hotărâri ulterioare ale CNSU, considerând că, din această perspectivă, cererea de suspendare a executării Hotărârii nr. 52/2020 este lipsită de eficacitate juridică.

Cu toate acestea, intimaţii-pârâţi nu au adus nicio dovadă în susţinerea excepţiei invocate, respectiv nu au dovedit că toate cele 10 articole ale Hotărârii nr. 52/2020 a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, ce vizează propuneri de implementat, au fost revocate ori au fost preluate prin hotărâri ulterioare ale CNSU, motiv pentru care excepţia lipsei de obiect a recursului nu poate fi reţinută şi se impune a fi respinsă.

Mai mult, obiectul căii de atac îl constituie sentinţa primei intanţe şi nu se poate considera că este lipsită de obiect calea de atac câtă vreme sentinţa nu a fost desfiinţată.

2.3. Cu privire la excepţia nulităţii recursului, invocată de aceleaşi părţi, Înalta Curte constată că aceasta este neîntemeiată, având în vedere că prin cererea de recurs recurentul-reclamant a invocat critici ce pot fi circumscrise motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 6 C. proc. civ., prezentând argumentele sale în sprijinul punctului de vedere exprimat prin cererea de recurs.

În consecinţă, în temeiul art. 248 C. proc. civ. raportat la art. 486 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge excepţiile invocate prin întâmpinare.

2.4. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul este nefondat.

Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamantul A. a învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care a solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României, Ministerul Afacerilor Interne, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, Prim-Ministrul B., suspendarea executării Hotărârii nr. 52/05.11.2020 emise de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004.

Cu titlu preliminar, se constată că prin cererea de recurs recurentul a formulat mai multe critici, încadrate de către acesta în trei motive de casare, respectiv art. 488 alin. (1) pct. 4, 5 şi 6 C. proc. civ., pe care instanţa de recurs urmează a le analiza din perspectiva motivelor de casare pe care le consideră a fi incidente în raport cu argumentele formulate.

Aceasta pentru că nu orice nemulţumire a unei părţi cu privire la soluţia pronunţată de către instanţa de fond poate constitui motiv de recurs, instanţa fiind ţinută să examineze numai acele critici privitoare la hotărârea atacată care pot fi încadrate în prevederile art. 488 alin. (1) C. proc. civ.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acesta vizează situaţia în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ceea ce presupune cu necesitate ingerinţa instanţelor în sfera atribuţiilor puterilor executive sau legislative.

Cu toate acestea, deşi invocă acest motiv de casare, recurentul nu a formulat critici concrete cu privire la modul în care prima instanţă, prin sentinţa recurată, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv nu a adus argumente în susţinerea cazului de casare invocat.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Or, în speţă nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive şi de altfel, recurentul-pârât nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunţarea hotărârii recurate.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, subsumat acestui motiv de casare, recurentul-reclamant a susţinut că, în ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii de reprezentant al Ministerului Afacerilor Interne, a d-lui C., motivarea instanţei este făcută doar în fapt şi nu în drept, Înalta Curte constată că această critică nu se mai impune a fi analizată din moment ce prima instanţă a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Afacerilor Interne, iar soluţia nu a fost recurată.

Mai mult, la termenul de judecată din data de 21 ianuarie 2021, Înalta Curte a constatat că prin sentinţa recurată s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Afacerilor Interne, iar soluţia nu a fost recurată, rămânând definitivă, astfel că acest pârât nu mai are calitate procesuală în cauză.

Prin urmare, nemaiavând calitate procesuală pasivă în cauză, criticile privind reprezentarea sa în proces nu se mai impun a fi analizate.

O altă critică, circumscrisă aceluiaşi motiv de casare, vizează faptul că instanţa nu a motivat hotărârea recurată prin prisma dispoziţiilor H.G. nr. 94/2014.

Înalta Curte constată că este nefondată această critică, în condiţiile în care instanţa, în soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii, a avut în vedere şi H.G. nr. 94/2014, iar pe de altă parte, nu se poate impune instanţei ca motivarea soluţiei să se facă în baza unui anumit text de lege.

Recurentul-reclamant invocă, în privinţa Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, dispoziţiile art. 56 şi 58 din C. proc. civ., apreciind că nu este prevăzut în mod clar cine este reprezentantul legal al Comitetului Naţional pentru Situaţii de Urgenţă în litigii.

Critica este nefondată, având în vedere că potrivit art. 1 alin. (1) din H.G. nr. 94/2014, Comitetul naţional pentru situaţii speciale de urgenţă se constituie şi funcţionează, potrivit legii, ca organism interministerial, sub conducerea viceprim-ministrului pentru securitate naţională, în cadrul sistemului naţional de management al situaţiilor de urgenţă.

De asemenea, potrivit art. 81 alin. (5) din Ordonanţa de urgenţă nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă:

"(5) Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, asigură secretariatul tehnic permanent al Comitetului naţional."

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile art. 8 alin. (1) din H.G. nr. 94/2014 privind organizarea, funcţionarea şi componenţa Comitetului naţional pentru situaţii speciale de urgenţă, conform cărora:

"(1) Secretariatul tehnic permanent al Comitetului naţional se asigură de către Departamentul pentru situaţii de urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă."

Astfel fiind, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă este un organism interministerial, cu caracter special, al cărui secretariat tehnic permanent este asigurat de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă, scopul constituirii acestei entităţi fiind coordonarea cu caracter permanent, la nivel naţional, a acţiunilor de prevenire şi gestionare a situaţiilor de urgenţă.

Prin urmare, nu se poate reţine incidenţa în cauză a dispoziţiilor art. 56 şi 58 C. proc. civ., care vizează capacitatea procesuală de folosinţă şi curatela specială, nefiind vorba de o entitate vizată de cele două texte de lege.

Cu privire la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte constată că, subsumat acestuia, recurentul-reclamant a criticat faptul că instanţa a depus din oficiu la dosar Hotărârea nr. x/05.11.2020 emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, apreciind că aceasta trebuia solicitată părţilor.

Critica este mai mult formală, având în vedere faptul că pe exemplarul din Hotărârea nr. 52/05.11.2020 depus la dosar s-a făcut menţiunea că documentul a fost preluat de pe site-ul gov.ro, iar pe de altă parte, examinând programele legislative la care instanţele de judecată au acces, se constată că aceasta se regăseşte inclusiv în baza de date a programului lege5.ro.

Recurentul-reclamant a mai criticat faptul că la dosar nu se găseşte dovada de citare a pârâtului Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Instanţa de recurs nu poate reţine o asemenea critică, în condiţiile în care lipsa de procedură nu poate fi invocată decât de partea ce nu a fost legal citată în proces, şi nu de către celelalte părţi, care nu pot justifica un interes şi nici producerea unei vătămări prin nelegala citare a altei părţi din proces.

În ceea ce priveşte critica referitoare la depunerea cu trei zile înainte de termenul de judecată din 26.11.2020 a întâmpinărilor formulate de Ministerul Afacerilor Interne şi Guvernul României, Înalta Curte constată că aceasta este nefondată, în condiţiile în care recurentul-reclamant nu a fost prejudiciat în niciun mod prin acest fapt.

Tot nefondată se constată a fi şi critica privind faptul că din hotărârea recurată nu reiese calitatea procesuală a pârâţilor Guvernul României, Primul-ministru B. şi Ministerul Afacerilor Interne, întrucât din examinarea hotărârii recurate reiese că aceştia au calitatea de pârâţi, iar pe de altă parte, cadrul procesual în materie civilă este cel stabilit de către reclamant, care a înţeles să cheme în judecată aceste părţi.

Pe fondul cauzei, Înalta Curte constată că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamant cu privire la Hotărârea nr. 52/05.11.2020 emisă de Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă, ulterior instanţa de fond constatând că forma hotărârii atacate, preluate de pe site-ul Guvernului României, diferă de cea avută în vedere de reclamant la formularea acţiunii.

Pentru a nu exista dubii cu privire la acest aspect, instanţa de recurs a pus în vedere Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă să depună la dosar hotărârea atacată, partea depunând la dosar hotărârea în forma avută în vedere de prima instanţă.

Examinând cele două forme ale hotărârii atacate în prezenta cauză, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că Hotărârea nr. 52/2020 a CNSU nu produce prin ea însăşi efecte, ci, în baza propunerilor conţinute de hotărâre, a fost emisă H.G. nr. 935/2020 pentru modificarea şi completarea anexelor nr. 2 şi 3 la Hotărârea Guvernului nr. 856/2020 privind prelungirea stării de alertă pe teritoriul României începând cu data de 15 octombrie 2020, precum şi stabilirea măsurilor care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Astfel fiind, se constată că Hotărârea nr. 52/2020 nu impune obligaţii şi restricţii/interdicţii, ci propune anumite măsuri ce urmează a fi realizate pe o perioadă de 30 de zile (art. 10 din hotărâre), fiind vorba de un act premergător măsurilor ce se impuneau a fi luate în contextul stabilirii unor măsuri suplimentare necesar a fi aplicate pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Mai mult, această concluzie se desprinde şi din art. 11 din hotărâre care prevede comunicarea acesteia tuturor componentelor Sistemului Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă, pentru punerea în aplicare prin ordine şi acte administrative ale conducătorilor acestora.

De altfel, potrivit art. 71 din Legea nr. 55/2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19:

"(1) În vederea punerii în aplicare a măsurilor prevăzute de prezenta lege, Guvernul adoptă hotărâri, la propunerea ministerelor de resort sau a CNSSU.

(2) În vederea aplicării măsurilor prevăzute de prezenta lege, ministerele şi celelalte autorităţi responsabile, la propunerea CNSSU, după caz, emit ordine şi instrucţiuni."

Din interpretarea acestor texte reiese că, de fapt, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă poate face doar propuneri şi nu poate institui obligaţii sau interdicţii.

În această situaţie, cu atât mai mult nu poate fi primită susţinerea recurentului-reclamant în sensul că ar fi vorba de un act normativ, care pentru a exista, implică cu necesitate îndeplinirea condiţiei publicării în Monitorul Oficial.

Potrivit art. 421 din O.U.G. nr. 21/2004 privind Sistemul Naţional de Management al Situaţiilor de Urgenţă:

"(1) Hotărârile Comitetului Naţional cu caracter normativ emise în aplicarea prevederilor art. 20 se publică de îndată în Monitorul Oficial al României, Partea I", iar potrivit art. 42 din acelaşi act normativ:

"(1) Hotărârile prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel naţional sau pe teritoriul mai multor judeţe, se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, iar cele prin care se declară, se prelungeşte sau încetează starea de alertă, precum şi cele prin care se stabileşte aplicarea unor măsuri pe durata stării de alertă, la nivel judeţean sau al municipiului Bucureşti, se publică în Monitorul Oficial al autorităţii administrativ-teritoriale respective şi intră în vigoare la data publicării."

Astfel fiind, este adevărată susţinerea recurentului-reclamant în sensul că actele normative, pentru a produce efecte, presupun condiţia publicării în Monitorul Oficial, dar legiuitorul a prevăzut în mod clar care sunt acele acte ce au caracter normativ, din care hotărârea atacată în prezenta cauză nu face parte, ea cuprinzând un set de propuneri de măsuri în vederea prevenirii şi combaterii efectelor pandemiei de Covid-19.

În consecinţă, nefiind vorba despre un act administrativ producător de efecte juridice, acesta nu poate face obiectul unei cereri de suspendare a executării, întemeiate pe prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, suspendare ce vizează doar actele administrative, astfel cum sunt acestea reglementate prin art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, prima instanţă fcând o apreciere corectă cu privire la acest aspect.

Prin urmare, aspectele invocate de către recurentul-reclamant prin cererea de recurs nu sunt de natură să conducă la reformarea hotărârii recurate, legalitatea soluţiei pronunţate fiind confirmată de către instanţa de control judiciar, aceasta reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

2.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 27 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Având în vedere soluţia pronunţată cu privire la cererea de recurs, respectiv faptul că partea în favoarea căreia a fost formulată cererea de intervenţie a câştigat procesul, Înalta Curte va admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţiile invocate.

Respinge recursul declarat de A. împotriva sentinţei civile nr. 1311 din 27 noiembrie 2020 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Admite cererea de intervenţie accesorie formulată de Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă din cadrul Ministerului Afacerilor Interne.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.