Salary recalculation mootness: higher retroactive pay decisions vacate annulment action and back-pay award

Şedinţa publică din data de 15 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Cadrul procesual

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14.03.2017 pe rolul Tribunalului Timiş, secţia I civilă, reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Ministerul Finanţelor Publice, modificarea deciziilor nr. 55, 56/14.02.2017 şi 84/22.02.2017 sau emiterea unei alte decizii cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); efectuarea plăţii diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 RON şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015 de la scadenţa fiecărui venit lunar până la data plăţii efective; acordarea dobânzii legale şi a ratei inflaţiei la sumele cuvenite.

Prin sentinţa civilă nr. 728/PI din 25 mai 2017, Tribunalul Timiş, secţia I civilă a admis excepţia de necompetenţă materială şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.

2. Soluţia instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 729 din 21 februarie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia lipsei calităţii procesual pasive şi inadmisibilitatea acţiunii, invocate de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, ca nefondate; a admis acţiunea formulată de reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J., în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor Publice; a anulat în parte deciziile nr. 55/2017, 56/14.02.2017 şi 84/2017 emise de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în ceea ce îi priveşte pe reclamanţi; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara la emiterea unor noi decizii de salarizare cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 01.08.2016; a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara - Ministerul Public la plata către fiecare reclamant a diferenţei de drepturi salariale dintre suma încasată, cu titlu de indemnizaţie şi suma ce ar fi obţinut-o prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 la zi, actualizate cu indicele de inflaţie în ziua plăţii efective, la care se va adăuga dobânda legală, calculată de la data de 09.04.2015 şi până la data plăţii efective; a obligat pârâtul Ministerul Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor către reclamanţi.

3. Cererile de recurs

Împotriva sentinţei civile nr. 729 din 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au formulat recursuri pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor Publice.

3.1. Prin recursul formulat, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului şi casarea/modificarea sentinţei atacate, în sensul respingerii acţiunii ca neîntemeiată, rămasă fără obiect şi pentru autoritate de lucru judecat.

De asemenea, solicită ca, pentru perioada 09.04.2015 - 01.08.2016, acţiunea să se respingă ca rămasă fără obiect, drepturile solicitate intrând în puterea lucrului judecat.

În motivarea recursului invocă Nota nr. x din 25.05.2018 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin care s-a luat în considerare sentinţa nr. 1961/10.10.2017, pronunţată de Tribunalul Dâmboviţa în dosarul nr. x/2017, prin care s-au stabilit drepturile salariale pentru judecători în raport cu o valoare de referinţă sectorială în sumă de 463,5 RON.

Având în vedere cele stabilite la data de 19 aprilie 2018 de către reprezentanţii departamentelor de resurse umane din cadrul familiei ocupaţionale justiţie, au fost emise noi decizii de salarizare de către Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara cu luarea în considerare a drepturilor ce au fost acordate de către instanţa de fond intimaţilor-reclamanţi.

Consideră că acordarea din proprie iniţiativă a drepturilor solicitate, ca urmare a sentinţei arătate mai sus, a intrat în puterea lucrului judecat.

3.2. Prin cererea de recurs, pârâtul Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie solicită, în temeiul motivelor de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi respingerea acţiunii ca neîntemeiate.

În motivarea recursului critică respingerea de către prima instanţă a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pe care o reiterează, având în vedere că potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică, iar pe de altă parte, raporturile de muncă ale personalului auxiliar se stabilesc cu angajatorul, în speţă Parchetul de pe lângă curtea de apel. Consideră că, în calitatea sa de ordonator principal de credite, nu are calitate procesuală pasivă în litigiile dintre angajaţi şi unităţile de parchet cu personalitate juridică aflate în subordinea sa.

Recurentul-pârât mai susţine că instanţa de fond în mod greşit a anulat deciziile atacate, ignorând faptul că acestea erau acte administrative legale, emise în aplicarea unor dispoziţii în vigoare. Arată că deciziile atacate sunt acte administrative cu caracter individual, emise în aplicarea reglementărilor legale referitoare la salarizarea personalului din cadrul Ministerului Public. În acest sens invocă dispoziţiile Cap. II, Cap. III şi Cap VIII art. 17 alin. (1) şi (5) din Anexa nr. VI a Legii nr. 284/2010, art. 31 alin. (1), art. 4 alin. (1) şi (2) din O.U.G. nr. 57/2015, modificată şi completată prin O.U.G. nr. 20/2016, aprobată prin Legea nr. 250/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016, precum şi Decizia nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale, din interpretarea cărora concluzionează că nu este întemeiată solicitarea de acordare a drepturilor salariale recalculate începând cu data de 9 aprilie 2015, întrucât nu exista în plată, la acel moment, în cadrul familiei ocupaţionale Justiţie, niciun salariu de bază lunar stabilit prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON.

Consideră că prima instanţă a ignorat faptul că acţiunea este neîntemeiată, având în vedere circumstanţele în care au fost emise deciziile atacate, respectiv faptul că prin Legea nr. 71/2015 s-a creat posibilitatea ca personalul încadrat în instituţiile şi autorităţile publice, care avea un nivel al salariului de bază şi al sporurilor mai mic decât cel stabilit la nivel maxim în cadrul aceleiaşi instituţii sau autorităţi publice pentru fiecare funcţie/grad/treaptă şi gradaţie, să fie salarizat la nivel maxim dacă îndeplineşte aceleaşi condiţii de studii şi vechime şi îşi desfăşoară activitatea în aceleaşi condiţii.

Susţine că instanţa de fond a încălcat principiul neretroactivităţii legii prin admiterea cererii reclamanţilor de acordare a drepturilor salariale solicitate începând cu data de 9 aprilie 2015, câtă vreme la acea dată nu exista un salariu la care să se raporteze, acesta fiind statuat abia prin Decizia nr. 794 din 15 decembrie 2016 a Curţii Constituţionale.

Consideră că este neîntemeiată şi admiterea petitului privind plata actualizării cu indicele de inflaţie şi a dobânzii legale la diferenţele de sume solicitate, având în vedere că fondurile alocate Ministerului Public pentru plata drepturilor de personal sunt aprobate anual, prin Legea Bugetului de stat, care nu cuprinde un capitol distinct pentru acordarea ulterioară a unei sume de bani peste cea datorată. De asemenea, arată că dobânda reprezintă o sancţiune civilă, reprezentând daune moratorii pentru neexecutarea obligaţiei de plată şi că aceasta presupune încheierea unei convenţii, ceea ce nu este cazul în speţă.

3.3. Împotriva aceleiaşi sentinţe a formulat recurs şi pârâtul Ministerul Finanţelor Publice, întemeiat pe motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului şi casarea sentinţei recurate, admiterea excepţiilor invocate şi respingerea cererii de chemare în judecată a Ministerului Finanţelor Publice ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă şi ca inadmisibilă, iar pe fond, respingerea cererii ca neîntemeiate în raport cu Ministerul Finanţelor Publice.

În motivarea recursului arată că nelegalitatea hotărârii atacate rezultă din faptul că instanţa de fond a ignorat atât prevederile legale în materie, cât şi deciziile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

Referitor la excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, apreciază că aceasta a fost respinsă în mod greşit, sens în care invocă jurisprudenţa Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie în cauze pe care le apreciază ca fiind similare, susţinând că acţiunea de faţă nu este întemeiată pe vreun raport juridic care să justifice obligarea acestuia la satisfacerea pretenţiilor din cauză. Critică faptul că în soluţionarea acestei excepţii, instanţa nu a ţinut cont nici de Decizia nr. 13/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursurilor în interesul legii, prin care s-a statuat că legitimarea procesuală pasivă revine doar autorităţii publice cu care funcţionarul public se află în raporturi de serviciu.

Totodată, arată că, astfel cum reiese din dispoziţiile art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, în cazul cererilor formulate de către persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ, calitate procesuală pasivă are autoritatea publică emitentă a actului atacat. Or, Ministerul Finanţelor Publice nu are calitatea de emitent al actului atacat, astfel că între acest pârât şi subiectul pasiv al raportului juridic litigios nu există identitate.

Consideră că în soluţionarea acestei excepţii, instanţa de fond nu a ţinut cont nici de prevederile Legii nr. 500/2002, care stabilesc faptul că Ministerul Finanţelor Publice răspunde de elaborarea proiectului bugetului de stat, decizia finală aparţinând Parlamentului. Mai mult, conform H.G. nr. 34/2009 printre atribuţiile Ministerului Finanţelor Publice nu se regăseşte şi aceea de a aloca şi vira fonduri din bugetul de stat, ci doar atribuţii legate de întocmirea proiectelor de legi. În acelaşi sens invocă prevederile art. 1 şi 2 din O.G. nr. 22/2002 şi art. 25 din O.U.G. nr. 37/2008.

În ceea ce priveşte respingerea excepţiei inadmisibilităţii capătului de cerere privind obligarea Ministerului Finanţelor Publice să asigure în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate, invocă lipsa procedurii prealabile cu Ministerul Finanţelor Publice, apreciind că instanţa a aplicat în mod greşit prevederile art. 28 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, coroborate cu art. 193 alin. (1) C. proc. civ., întrucât contestaţia administrativă nu a fost adresată Ministerului Finanţelor Publice. Consideră că instanţa nu a ţinut cont de faptul că reclamanţii nu au respectat procedura prealabilă cu privire la contestarea actelor administrative prevăzută de art. 7 Cap. VIII, Anexa VI din Legea nr. 284/2010.

Mai arată că nu este suficient faptul că reclamanţii au contestat deciziile precizate în petitul acţiunii, întrucât prin acestea au fost recalculate drepturile salariale începând cu data de 01.10.2016, şi nu cu data de 09.04.2015, cum solicită reclamanţii în litigiul de faţă, înlăturarea cu efect retroactiv a efectelor juridice ale deciziilor anterioare de salarizare neputând fi realizată decât prin anularea respectivelor decizii.

Susţine că nici la soluţionarea excepţiei inadmisibilităţii instanţa nu a ţinut cont de faptul că, potrivit Legii nr. 500/2002, Ministerul Finanţelor Publice elaborează doar proiectul bugetului de stat, fără a avea atribuţii legislative.

Pe fond, arată că, potrivit Legii nr. 500/2002, nicio cheltuială din fonduri publice nu poate fi angajată, ordonanţată şi plătită dacă nu este aprobată potrivit legii şi nici nu poate fi înscrisă în buget dacă nu există baza legală pentru respectiva cheltuială, iar pentru rectificarea bugetului Ministerului Public -Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, iniţiativa trebuie să aparţină acestei instituţii şi nu Ministerului Finanţelor Publice.

În plus, arată că potrivit art. 3 din O.G. nr. 22/2002, în situaţia în care instituţiile publice nu îşi îndeplinesc obligaţia de plată în termenul prevăzut de art. 2 din ordonanţă, creditorul va putea recurge la procedura executării silite, iar potrivit aceleiaşi ordonanţe, Ministerul Finanţelor Publice are obligaţia de a efectua demersurile necesare în vederea rectificării bugetului de stat, dar dreptul de decizie aparţine legislativului.

4. Apărările intimaţilor

Deşi au fost legal citaţi, intimaţii-reclamanţi nu au formulat întâmpinare.

II. Soluţia instanţei de recurs

2.1. În ceea ce priveşte excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a Ministerului Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că prima instanţă a respins-o în mod corect, în considerarea pretenţiilor deduse judecăţii şi având în vedere că Ministerul Finanţelor Publice a fost chemat în judecată pentru a asigura în bugetul Ministerului Public creditele bugetare necesare efectuării plăţii sumelor datorate, dat fiind faptul că atribuţia deschiderii creditelor bugetare aparţine pârâtului.

2.2. Referitor la excepţia inadmisibilităţii pentru neparcurgerea procedurii prealabile faţă de Ministerul Finanţelor Publice, Înalta Curte constată că prima instanţă a reţinut în mod corect că reclamanţii au făcut dovada formulării contestaţiei împotriva celor două acte administrative.

De altfel, procedura prealabilă se îndeplineşte faţă de emitentul actelor contestate, or, Ministerul Finanţelor Publice nu are această calitate.

Pe de altă parte, inadmisibilitatea reprezintă o sancţiune procedurală care vizează exercitarea acţiunii civile prohibite, în mod expres sau implicit, de o normă legală imperativă ori care presupune nerespectarea unei condiţii de validitate a căii procedurale alese de parte, implicând contestarea dreptului părţii interesate de a sesiza instanţa, însă obiectul acţiunii îl reprezintă cererea adresată pârâtului de reîncadrare a părţilor reclamante sub aspectul drepturilor salariale cuvenite prin emiterea unui act administrativ (ordin), raportat la dispoziţiile art. 7 din Cap. VIII, Anexa VI din Legea cadru nr. 284/2010 coroborate cu art. 1 alin. (1) şi art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2010.

2.3. Analizând actele şi lucrările dosarului, sentinţa recurată în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursurile sunt fondate.

2.3.1. Argumentele de fapt şi de drept relevante.

Reclamanţii A., B., C., D., E., F., G., H., I. şi J. au învestit instanţa de contencios administrativ cu o acţiune prin care au solicitat, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie reprezentat prin Procurorul General, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Parchetul de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, Ministerul Finanţelor Publice, modificarea deciziilor nr. 55, 56/14.02.2017 şi 84/22.02.2017 sau emiterea unei alte decizii cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectoriale de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015 (data intrării în vigoare a Legii nr. 71/2015); efectuarea plăţii diferenţei dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectoriale de 405 RON şi venitul efectiv plătit începând cu data de 09.04.2015 de la scadenţa fiecărui venit lunar până la data plăţii efective; acordarea dobânzii legale şi a ratei inflaţiei la sumele cuvenite.

Cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a criticat respingerea de către instanţa de fond a excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive.

Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată, având în vedere că potrivit art. 21 alin. (1) din Legea nr. 500 din 11 iulie 2002 privind finanţele publice:

"(1) Ordonatorii principali de credite repartizează creditele bugetare aprobate, pentru bugetul propriu şi pentru bugetele instituţiilor publice ierarhic inferioare, ai căror conducatori sunt ordonatori secundari sau terţiari de credite, după caz, în raport cu sarcinile acestora, potrivit legii."

Argumentul recurentului-pârât în sensul că potrivit art. 89 alin. (3) din Legea nr. 304/2004, parchetele de pe lângă curţile de apel şi parchetele de pe lângă tribunale au personalitate juridică, nu poate fi reţinut, în condiţiile în care are atribuţii în repartizarea creditelor bugetare către ordonatorii secundari sau terţiari de credite, chemarea sa în judecată fiind motivată tocmai de asigurarea sumelor ce urmează a fi acordate reclamanţilor în eventualitatea admiterii acţiunii.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Înalta Curte constată că acesta vizează situaţia în care instanţa a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, ceea ce presupune cu necesitate ingerinţa instanţelor în sfera atribuţiilor puterilor executive sau legislative.

Or, deşi invocă acest motiv de casare, recurentul nu a formulat critici concrete cu privire la modul în care prima instanţă, prin sentinţa recurată, a depăşit atribuţiile puterii judecătoreşti, respectiv nu a adus argumente în susţinerea cazului de casare invocat.

Înalta Curte reţine că motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ. se întemeiază pe conceptul de "exces de putere" ce derivă din principiul constituţional al separaţiei puterilor în stat şi vizează imixtiunea instanţelor judecătoreşti în domeniul atribuţiilor puterii legislative sau executive, respectiv încălcarea principiului separaţiei puterilor în stat.

Or, în speţă nu poate fi decelat un caz de depăşire a atribuţiilor puterii judecătoreşti, respectiv de imixtiune în atribuţiile puterii legislative ori executive şi de altfel, recurentul-pârât nici nu a arătat în sfera cărei alte puteri a interferat puterea judecătorească prin pronunţarea hotărârii recurate.

În ceea ce priveşte motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit documentelor depuse la dosar de către Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, la solicitarea instanţei de recurs, pentru stabilirea drepturilor salariale ale intimaţilor - reclamanţi, în calitate de personal auxiliar şi conex din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin, au fost emise următoarele decizii:

- Decizia nr. 105/18.06.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a stabilit că: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON; în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON;

- Decizia nr. 106/18.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a stabilit că în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, personalul auxiliar de specialitate şi tehnicienii criminalişti, ca personal asimilat grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON; în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON;

- Decizia nr. 107/18.06.2018, emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a stabilit că: în perioada 09.04.2015 - 30.11.2015, specialiştii IT, ca personal asimilat grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON; în perioada 01.12.2015 - 30.09.2016, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON; în perioada 01.10.2016 - 31.12.2017, personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi parchetelor subordonate se salarizează în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON;

- Decizia nr. 108/18.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a stabilit pentru personalul auxiliar de specialitate, specialiştii IT şi tehnicienii criminalişti, ca personal asimilat grefierilor din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara că pentru perioada 02.01.2018 - 30.04.2018 drepturile salariale ca urmare a modificărilor intervenite în ceea ce priveşte funcţia, vechimea în funcţie şi gradaţia în muncă se vor recalcula ulterior şi vor fi acordate prin decizii individuale;

- Decizia nr. 109/18.06.2018 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, prin care s-a stabilit pentru personalul conex personalului de specialitate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara că pentru perioada 02.01.2018 - 30.04.2018 drepturile salariale ca urmare a modificărilor intervenite în ceea ce priveşte funcţia, vechimea în funcţie şi gradaţia în muncă se vor recalcula ulterior şi vor fi acordate prin decizii individuale.

Conform tabelului cu semnături ataşat acţiunii introductive, aflat la dosarul Tribunalului Timiş, se constată că intimaţii-reclamanţi au calitatea de personal conex, personal auxiliar de specialitate, specialişti IT şi tehnicieni criminalişti, iar deciziile mai sus arătate îi vizează în mod direct.

În raport cu susţinerile părţilor şi cu probele administrate la dosar, Înalta Curte reţine că prin Deciziile nr. 105/18.06.2018, nr. 106/18.06.2018, nr. 107/18.06.2018, nr. 108/18.06.2018 şi nr. 109/18.06.2018, emise de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, s-a stabilit modul de calcul al indemnizaţiilor reclamanţilor pentru perioada 09.04.2015 - 30.04.2018 şi în continuare.

Potrivit actelor administrative în discuţie, începând cu data de 09.04.2015, categoriile de personal din care fac parte şi reclamanţii beneficiază de indemnizaţii de încadrare, stabilite în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON, iar în perioada 01.12.2015 - 31.12.2017 în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, stabilindu-se că plata drepturilor salariale rezultate prin aplicarea valorilor de referinţă sectoriale amintite se va realiza în continuare în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 463,5 RON, iar pentru perioadele anterioare plata drepturilor salariale urma a se face după asigurarea fondurilor necesare de către ordonatorul principal de credite.

Înalta Curte constată că prin deciziile de mai sus s-a dispus recalcularea indemnizaţiei intimaţilor-reclamanţi în raport cu o valoare de referinţă sectorială chiar mai mare decât cea solicitată prin acţiune.

În consecinţă, dată fiind emiterea de către pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara a Deciziilor de stabilire a drepturilor salariale ale intimaţilor - reclamanţi nr. 105/18.06.2018, nr. 106/18.06.2018, nr. 107/18.06.2018, nr. 108/18.06.2018 şi nr. 109/18.06.2018, prin care s-a stabilit o valoare de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015 şi de 463,5 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reţine că, în prezent, acţiunea reclamanţilor a rămas fără obiect.

Înalta Curte are în vedere şi prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., reţinând că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamanţilor, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Faţă de rămânerea fără obiect a cererii de chemare în judecată şi emiterea de către angajator a deciziilor de salarizare astfel cum au fost solicitate de către intimaţi, Înalta Curte consideră că nu se mai impune analizarea criticilor din recurs privind încălcarea principiului neretroactivităţii legii.

De asemenea, prin O.U.G. nr. 3/2019 privind eşalonarea plăţii drepturilor salariale restante pentru unele categorii de personal din sistemul justiţiei s-a stabilit plata sumelor reprezentând drepturi de natură salarială restante stabilite în favoarea personalului din sistemul justiţiei aferente perioadei 9 aprilie 2015-30 iunie 2018, precum şi plata dobânzilor şi a actualizării cu rata inflaţiei.

Referitor la motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., invocat de către recurentul-pârât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, Înalta Curte constată că analizarea acestuia este de prisos în raport cu soluţia de respingere a acţiunii reclamanţilor, ca rămasă fără obiect.

2.3.2. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 729 din 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând, va respinge acţiunea, ca rămasă fără obiect.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara, în nume propriu şi în numele Parchetului de pe lângă Tribunalul Caraş-Severin şi Ministerul Finanţelor Publice împotriva sentinţei civile nr. 729 din 21 februarie 2018 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal .

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge acţiunea, ca rămasă fără obiect.

Definitivă.

Soluţia va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.

Pronunţată astăzi, 15 aprilie 2021.