Administrative claim rejected; appeal challenge to Article 490(1) nullity sanction held inadmissible as unrelated to case resolution.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal,sub nr. x/2014, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii, U.M Bucureşti reprezentată de S.R.I. şi U.M. Ploieşti, a solicitat instanţei:

(i) - Să oblige S.R.I. să desfiinţeze Structura 3 din cadrul U.M. Bucureşti (aparţinând S.R.I.), ca urmare a faptului că activităţile profesionale desfăşurate de respectiva entitate sunt excedentare cadrului legal, şi să mute personalul acesteia către alte structuri ale S.R.I. în conformitate cu pregătirea şi competenţele profesionale.

(ii) - Să oblige S.R.I. să înfiinţeze structuri de medicina muncii/să angajeze medici de medicina muncii la toate unităţile/structurile componente ale S.R.I., întrucât situaţia actuală - respectiv existenţa unui singur medic de medicina muncii la nivelul S.R.I. - este contrară prevederilor legale din domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă;

(iii) - Să oblige S.R.I. să modifice Ordinul prim-adjunctului directorului S.R.I. (d-nul gl. mr. - începând cu luna martie 2014 - gl. lt B.) nr. din 01.10.2013 (întrucât executarea acestuia presupune derularea, de activităţi profesionale care exced cadrului legal şi care, în plus, îi afectează grav starea de sănătate) în sensul numirii sale pe o funcţie în cadrul Structurilor de Resurse Umane din cadrul U.M. Bucureşti sau U.M. Bucureşti;

(iv) - Să anuleze actul administrativ prin care i-a fost acordat calificativul de "Corespunzător" de către reprezentanţii U.M. Ploieşti, ca urmare a Aprecierii de serviciu a sa pe perioada 01.01.2013 - 30.09.2013 şi să-i reevalueze/să oblige S.R.I. să-i reevalueze activitatea profesională pe perioada vizată, în sensul acordării calificativului de "Foarte Bun", precum şi să emită un alt act administrativ/o altă apreciere de serviciu care să ateste acest lucru.

(v) - Să anuleze actul administrativ prin care i-a fost acordat calificativul de "Corespunzător" de către reprezentanţii U.M. Bucureşti, ca urmare a Aprecierii de serviciu pe anul 2013 şi să-i reevalueze/să oblige S.R.I. să-i reevalueze activitatea profesională pe perioada vizată, în sensul acordării calificativului de "Foarte Bun", precum şi să emită un alt act administrativ/o altă apreciere de serviciu care să ateste acest lucru.

(vi) - Să oblige S.R.I. să-1 numească într-o funcţie raportată la vechimea şi experienţa profesională a acestuia şi să-i acorde gradul militar care să corespundă cu parcursul profesional normal pe care acesta ar fi trebuit să aibă dacă reprezentanţii U.M. Ploieşti şi U.M. Bucureşti ar fi evaluat în mod obiectiv felul în care şi-a îndeplinit atribuţiile de serviciu în perioada 01.01.2013 -30.09.2013, respectiv în anul 2013.

(vii) - Să oblige pârâţii la plata indexată/actualizată a diferenţelor financiare din solda militară rezultate în urma evaluării subiective a activităţii profesionale desfăşurate de subsemnatul în anul 2013.

(viii) - Să oblige S.R.I. să îi deconteze contravaloarea transportului aferent mutării din Garnizoana Ploieşti (de la U.M. Ploieşti) în Garnizoana Bucureşti (la U.M, Bucureşti), în temeiul art. 9 Ut d) din Legea nr. 80/1995 privind statutul cadrelor militare şi în baza Ordinului prim-adjunctului directorului S.R.I. (d-nul gl. lt B.) nr. din 01.10.2013.

(ix) - Să oblige S.R.I. să îi deconteze contravaloarea alocaţiei de hrană aferentă internării, în perioada 07.05.2012 - 18.05.2012, în secţia Recuperare, Medicină Fizică şi Balneologie Căciulata a Spitalului Clinic de Urgenţă "Prof. Dr. Agrippa Ionescu" Bucureşti (unitate medicală aparţinând Serviciului Român de Informaţii), în conformitate cu prevederile legale.

(x) - Să oblige S.R.I. să-i permită scoaterea la raport în faţa directorului Serviciului Român de Informaţii, d-nul C. (în temeiul dispoziţiilor art. 27 din Legea nr. 14 din 24.02.1992 privind organizarea şi funcţionarea Serviciului Român de Informaţii şi prevederilor art. 126 alin. (1) şi alin. (2) şi art. 128 alin. (1) şi alin. (2) din R.G.-l, Regulamentul de ordine interioară în unitate - publicat în Monitorul Oficial nr. 815 din 5 decembrie 2012).

(xi) - Să oblige S.R.I. să îi comunice dacă, la nivelul anului 2014, se regăsesc foşti lucrători/angajaţi şi informatori/colaboratori ai fostului Departament al Securităţii Statului din Ministerul Afacerilor Interne (fosta Securitate comunistă) în funcţii de comandă/conducere în cadrul S,R.L, respectiv în unităţile/structurile componente ale instituţiei, precum şi dacă au existat şi/sau există ofiţeri acoperiţi ai S.R.I. în rândul magistraţilor şi al reprezentanţilor mass-media din România, în cazul în care răspunsul la vreuna dintre întrebări sau la ambele întrebări este pozitiv, să-i comunice numele acestora.

(xii) - Să oblige S.R.I., U.M. Bucureşti şi U.M. Ploieşti, în temeiul prevederilor art. 20, art. 24 alin. (4), alin. (5) si alin. (10) şi art. 33 din Legea nr. 182 din 12.04.2002 privind protecţia informaţiilor clasificate, art. 7, art. 8, art. 17, art. 20 alin. (1) lit. a), lit. b) şi lit. c) şi alin. (2), art. 21 şi art. 24 din Hotărârea nr. 585 din 13.06.2002 pentru aprobarea Standardelor naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate în România şi art. 1 lit. a) din Hotărârea nr. 781 din 25.07.2002 privind protecţia informaţiilor secrete de serviciu, să declasifice următoarele documente:

- Regulamentul de organizare şi funcţionare al S.R.I.;

- Regulamentul de organizare şi funcţionare al U.M. Bucureşti;

- Regulamentul de organizare şi funcţionare al U.M. Ploieşti;

- Dosarul de personal al său;

- Fişele posturilor ocupate în cadrul S.R.I. la U.M. Ploieşti şi U.M. Bucureşti;

- Ordinul Directorului S.R.I. nr. S/1394/2012 şi noul Ordin al Directorului S.R.I. de la sfârşitul lunii noiembrie 2013 (de modificare a Ordinului Directorului S.R.I. nr. S/1394/2012);

- Ordinul prim-adjunctului directorului S.R.I. nr. din 01.10.2013;

- Agendele de însemnări zilnice ale sale pentru anii 2013 şi 2014 şi cele 3 caiete de învăţământ profesional ale sale;

- Rapoartele de contestare a Aprecierii de serviciu pe perioada 01.01.2013 - 30.09.2013 şi a Aprecierii de serviciu pe anul 2013, hotărârea (Procesul-verbal din data de 28.02.2014) Comisiei U.M. Bucureşti de cercetare a contestaţiilor la aprecierile de serviciu, precum şi toată documentaţia în baza cărora au fost întocmite respectivele documente şi/sau care au legătură cu speţa, inclusiv probatoriul solicitat în susţinerea cauzei sale;

- Rapoartele/Documentele profesionale în format electronic şi fizic întocmite în perioada ianuarie 2013 - 01.03.2014 în care a desfăşurat activitatea profesională în cadrul U.M. Ploieşti şi U.M. Bucureşti;

Alte date/informaţii - indiferent de forma şi suportul de păstrare al acestora (fizica, electronică) - cu privire la perioada 01.01.2013 -01.03.2014, aflate în posesia unităţilor S.R.I. (inclusiv cele întocmite de reprezentanţii U.M. Bucureşti şi U.M. Ploieşti, precum şi ai altor structuri ale S.R.I. care fac referire la el).

(xiii) Să oblige pârâţii la plata tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de prezenta cauză.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 6 din 19 ianuarie 2015, pronunţată în dosarul nr. x/2014, Curtea de Apel Ploieşti a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii, U.M Bucureşti reprezentată de S.R.I. şi U.M. Ploieşti, ca neîntemeiată.

3. Recursul exercitat în cauză

Prin cererea înregistrată pe rolul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal sub nr. x/2014, recurentul-reclamant A., în contradictoriu cu pârâţii Serviciul Român de Informaţii, U.M Bucureşti reprezentată de S.R.I. şi U.M. Ploieşti, a formulat recurs împotriva sentinţei nr. 6 din 19 ianuarie 2015, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea cererii de chemare în judecată astfel cum a fost formulată.

4. Cererea de sesizare a Curţii Constituţionale

Prin cererea depusă în cadrul dosarului nr. x/2014 al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, recurentul-reclamant A. a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ., fiind constituit dosarul asociat nr. x/2014

În referire la excepţia de neconstituţionalitate invocată, recurentul a arătat că dispoziţiile art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. potrivit căruia, "recursul şi, dacă este cazul, motivele de casare se depun la instanţa a cărei hotărâre se atacă, sub sancţiunea nulităţii", încalcă o serie de prevederi constituţionale: art. 21 referitoare la accesul liber la justiţie, art. 24 referitoare la dreptul la apărare din Constituţia României, art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, respectiv sunt sancţionate cu nulitatea absolută depunerea eronată a recursului la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâri se atacă.

5. Hotărârea pronunţată asupra cererii de sesizare a Curţii Constituţionale.

Prin încheierea de şedinţă din data de 02.03.2021, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.

6. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii de şedinţă din data de 02.03.2021, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs petentul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că încheierea de şedinţă din data de 02.03.2021 în Dosarul nr. x/2014 a fost dată cu aplicarea greşită a normelor de drept material, motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Dispoziţiile legale cuprinse în art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. sancţionează cu nulitatea absolută depunerea eronată a recursului la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă, cu toate că nu această instanţă, ci instanţa superioară - în speţă înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - este cea care judecă efectiv recursul.

Aceste prevederi îngrădesc exercitarea dreptului la apărare şi accesul efectiv la justiţie, consacrate de art. 24, respectiv art. 21 din Constituţia României şi art. 13 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.

Astfel, art. 21 din Constituţia României reglementează "Accesul liber la justiţie (1) Orice persoană se poate adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime. (2) Nici o lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept (3) Părţile au dreptul la un proces echitabil şi la soluţionarea cauzelor într-un termen rezonabil. (4) jurisdicţiile speciale administrative sunt facultative şi gratuite", iar art. 24 din Constituţia României garantează dreptul la apărare. Astfel, "Dreptul la apărare (1) Dreptul la apărare este garantat. (2) în tot cursul procesului, părţile au dreptul să fie asistate de un avocat, ales sau numit din oficiu."

Totodată, art. 129 din Constituţia României stabileşte că "împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii."

Ca atare, astfel cum de altfel s-a mai arătat, o simplă eroare materială, care de multe ori nu aparţine în totalitate titularului dreptului la acţiune, nu poate fi sancţionată cu nulitatea căii de atac, iar scopul declarat al acestei reglementări se opune în acest caz ideii de justiţie, de apărare şi realizare a drepturilor şi intereselor legitime deduse judecăţii, cu atât mai mult cu cât, recursul a fost depus la instanţa care urmează să îl judece, iar la instanţa care a pronunţat hotărârea recurată nu mai pot fi dispuse alte măsuri decât trimiterea pe cale administrativă a dosarului la instanţa superioară. În atare condiţii, în lipsa unei încălcări flagrante şi în lipsa dovedirii vreunui prejudiciu în trimiterea recursului direct la instanţa care urmează să îl judece, o atare condiţionare care vizează validitatea căii de atac exercitate este o condiţionare care aduce atingere substanţei dreptului şi îl lipseşte de efectivitate.

În decizia precedentă, Curtea Constituţională a constatat că libertatea legiuitorului de a stabili condiţiile de exercitare a căilor de atac şi procedura de judecată nu este absolută, limitele libertăţii de reglementare fiind determinate şi în aceste cazuri de obligativitatea respectării normelor şi principiilor privind drepturile şi libertăţile fundamentale şi a celorlalte principii consacrate prin Legea fundamentală şi prin actele juridice internaţionale la care România este parte.

Câtă vreme textul constituţional garantează dreptul oricărei persoane de a se adresa justiţiei pentru apărarea drepturilor, a libertăţilor şi a intereselor sale legitime, nicio lege nu poate îngrădi exercitarea acestui drept, cu atât mai mult cu cât dreptul a fost în realitate exercitat, recursul a fost formulat şi motivat, iar transmiterea sa direcţia instanţa care judecă recursul este obiectul unei simple erori.

Sancţiunea este cu atât mai nejustificată cu cât eroarea depunerii recursului la însăşi instanţa competentă să judece recursul ori la altă instanţă decât aceea a cărei hotărâre se atacă este imputabilă nu numai recurentului, ci şi magistratului sau funcţionarului care primeşte cererea de recurs greşit îndreptată, deşi are posibilitatea să-1 îndrume pe cel în cauză în sensul prevăzut de lege sau să îi semnaleze în orice fel greşeala.

Aşadar, recurentul consideră că sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate (prevăzute de dispoziţiile art. 29 alin. (1) - (3) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată în ceea ce priveşte excepţia de neconstituţionalitate invocată, deoarece:

- Obiectul excepţiei de neconstituţionalitate îl reprezintă dispoziţiile cuprinse într-o lege (Noul C. proc. civ..], având caracter legislativ;

- Curtea Constituţională a României decide asupra excepţiei de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ.

- Dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. - sunt în vigoare (aplicarea sa fiind prorogată pentru data de 01.01.2019);

- Dispoziţiile legale ce fac obiectul excepţiei de neconstituţionalitate - respectiv art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. - au legătură directă cu soluţionarea Dosarului nr. x/2014, întrucât recursul formulat de reclamant în Dosarul nr. x/2014 a fost depus, din eroare, la instanţa care ar urma să judece recursul, iar nu la instanţa a cărei hotărâre se atacă;

- Excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 490 alin. (1) din Noul C. proc. civ. a fost ridicată la cererea recurentului în faţa Completului de judecată nr. 5 al Înaltei Curţi de Casaţie şi justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal învestit cu soluţionarea Dosarului nr. x/2014 şi Dosarului nr. x/2014 (potrivit dispoziţiilor art. 29 alin. [1] şi alin. [2] din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, republicată).

7. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât Serviciul Român de Informaţii a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

8. Aspecte procedurale.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 22 martie 2021, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererii de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

9. Soluţia instanţei de recurs

Analizând încheierea atacată, prin prisma criticilor formulate de recurentul-reclamant, a apărărilor expuse în întâmpinarea intimatului-pârât, Înalta Curte constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:

Instanţa de contencios administrativ a fost învestită cu o cerere prin care recurentul-reclamant a solicitat sesizarea Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a art. 490 alin. (1) din C. proc. civ.

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, prin încheierea de şedinţă din data de 02.03.2021, a respins ca inadmisibilă cererea petentului A. de sesizare a Curţii Constituţionale cu excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor prevăzute de art. 490 alin. (1) din C. proc. civ. reţinând în esenţă că nu este îndeplinită condiţia legăturii dispoziţiilor legale a căror neconstituţionalitate a fost invocată cu soluţionarea cauzei, având în vedere că legătura la care face trimitere textul de lege nu este generată de simpla tangenţă cu obiectul cererii, ci este necesar ca aspectele de neconstituţionalitate, o dată dezlegate de Curtea Constituţională, să aibă aptitudinea de a influenţa soluţia ce se va pronunţa în cauză.

Învestită cu soluţionarea prezentei cereri de recurs, referitor la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că în mod corect s-a reţinut de către instanţa de recurs faptul că, stabilirea de către legiuitor a sancţiunii nulităţii pentru situaţia în care declaraţia de recurs, respectiv motivele de casare se depun la o altă instanţă decât cea a cărei hotărâre se atacă nu este de natură să producă o vătămare reclamantului ori să afecteze soarta litigiului, atât timp cât acesta a declarat recursul cu respectarea acestui termen.

Totodată, s-a reţinut că în cauză a fost parcursă procedura de filtru, iar prin raportul asupra admisibilităţii în principiu a recursului întocmit la data de 11 aprilie 2016 s-a apreciat că cererea de recurs îndeplineşte cerinţele de formă prevăzute de dispoziţiile art. 486 alin. (1) lit. a) şi c) - e) C. proc. civ.

În contextul în care recursul nu a fost constatat nul pentru acest motiv şi nu s-a făcut aplicarea acestor dispoziţii defăimătoare a fi neconstituţionale, invocarea excepţiei de neconstituţionalitate nu are legătură cu cauza.

Referitor la încălcarea dreptului de acces liber la justiţie prevăzut de art. 21 din Constituţia României, Înalta Curte constată că prin respingerea cererii de sesizare a Curţii Constituţionale nu s-a refuzat justiţiabilului dreptul de a supune controlului de constituţionalitate o prevedere legală ce ar fi hotărâtoare pentru soluţia ce o va pronunţa instanţa sesizată cu încălcarea unui drept legitim, ci s-a reţinut că o eventuală constatare a neconstituţionalităţii acestor dispoziţii legale nu are aptitudinea de a afecta în vreun fel soluţionarea căii de atac, cu atât mai mult cu cât această etapă a fost depăşită, iar recursul formulat împotriva sentinţei primei instanţe se află în curs de judecată.

Într-adevăr, cererea de recurs trebuie să îndeplinească anumite condiţii, printre care şi aceea a depunerii sale la instanţa a cărei hotărâre se atacă, iar nu la altă instanţă aleasă aleatoriu de către parte, însă sancţiunea neîndeplinirii acestei exigenţe nu vine în contradicţie cu prevederile din Constituţie şi din actele internaţionale invocate de autorul excepţiei, ci este justificată de necesitatea bunei administrări a justiţiei, numai în acest fel putându-se evita judecarea separată şi pronunţarea unor soluţii diferite, în cazul în care s-au formulat mai multe cereri de recurs.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar încheierea atacată a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

10. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva încheierii din 2 martie 2021, pronunţate de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.