Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2425/2021 AI generated

FGA compensation claim time-barred: 90-day decay term runs from objective knowledge of liable driver, not criminal investigation conclusion

Case Number Decizia nr. 2425/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appellant's appeal, upholding the appellate court's dismissal of the claimant's action against the Policyholders' Guarantee Fund (FGA). The dispute concerned the FGA's refusal to pay compensation for moral and material damages arising from a traffic accident, which the FGA deemed time-barred because the payment request was filed beyond the statutory 90-day deadline following the finalization of the insurer's bankruptcy proceedings. The court determined that the 90-day period under Article 14 of Law No. 213/2015 and Article 20 of ASF Norm 16/2015 is a decay term starting from the date the creditor objectively knew the responsible party, which occurred at the initial scene investigation, rather than waiting for the conclusion of the criminal investigation. Consequently, the appeal based on alleged misapplication of material law was rejected, leaving the first-instance dismissal of the compensation claim in force.

Legislator headnote

AI generated

art. 22 din Legea nr. 503/2004, art. 486 C. proc. civ, art. 14 din Legea nr. 213/2015, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, art. 20 din Legea nr. 554/2004; FGA compensation claim time-barred: 90-day decay term runs from objective knowledge of liable driver, not criminal investigation conclusion: The dispute concerned the FGA's refusal to pay compensation for moral and material damages arising from a traffic accident, which the FGA deemed time-barred because the payment request was filed beyond the statutory 90-day deadline following the finalization of the insurer's bankruptcy proceedings. The court determined that the 90-day period under Article 14 of Law No. 213/2015 and Article 20 of ASF Norm 16/2015 is a decay term starting from the date the creditor objectively knew the responsible party, which occurred at the initial scene investigation, rather than waiting for the conclusion of the criminal investigation. Consequently, the appeal based on alleged misapplication of material law was rejected, leaving the first-instance dismissal of the compensation claim in force.

Keywords

AI generated
damages from traffic accident insurer bankruptcy claim duration of liability dismissal of traffic proceedings deadline for payment

Cited Legislation

AI generated
art. 22 din Legea nr. 503/2004
(1) din Legea 213/2015 şi art. 22 din Legea nr. 503/2004 şi a art.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
art. 14 din Legea nr. 213/2015
x/12.12.2017 reţinând că a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015
x/12.12.2017 reţinând că a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr.
art. 20 din Legea nr. 554/2004
The legal basis cited in the dispositive for rejecting the appeal as unfounded.
art. 496 C. proc. civ
The procedural provision cited in the dispositive for rejecting the appeal.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

The legal basis cited in the dispositive for rejecting the appeal as unfounded.

art. 496 C. proc. civ.

The procedural provision cited in the dispositive for rejecting the appeal.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2019 la data de 14.08.2019, reclamantul A. în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor a contestat Decizia FGA nr. 20656/22.07.2019, prin care s-a respins cererea de plată nr. x din 13.12.2017, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se admită contestaţia formulată şi, pe cale de consecinţă, să se admită cererea nr. x/13.12.2017 de plată a următoarelor sume: 100.000 RON reprezentând daune morale; 63 RON reprezentând daune materiale; 900 RON onorariu avocat (300 RON în faza de urmărire penală şi 600 RON pentru reprezentare solicitare despăgubiri).

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 216 din data de 26.03.2020, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 216 din data de 26.03.2020, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs, recurentul-reclamant a arătat că hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material întrucât instanţa de fond a aplicat greşit dispoziţiile art. 20 alin. (1) din Norma ASF nr. 16/2015, art. 14 alin. (1) din Legea 213/2015 şi art. 22 din Legea nr. 503/2004 şi a art. 327 lit. a) şi 328 C. proc. pen., deoarece, instanţa de fond a interpretat greşit dispoziţiile legale enumerate mai sus şi a apreciat că pârâtul legal şi temeinic a respins cererea ca fiind tardiv introdusă.

Astfel, recurentul-reclamant arată că până la finalizarea anchetei penale nu a avut dreptul de a formula cererea la FGA, întrucât doar în urma cercetărilor din faza de urmărire penală s-a stabilit că, culpa exclusivă a accidentului îi aparţine inculpatului B., conducător al autotractorului marca x cu nr. de înmatriculare x, pentru care a fost încheiată Poliţa de asigurare RCA seria x nr. x S.C. C. S.A..

Până nu a fost dezlegată latura penală a cauzei am fost într-o imposibilitate obiectivă a determina persoana vinovată de infracţiunea de vătămare din culpă, respectiv de producerea accidentului, fiind implicaţi 3 şoferi în speţă. înainte de emiterea rechizitoriului nu cunoşteam împotriva căruia dintre cei trei şoferi implicaţi sa mă îndrept, Rechizitoriul fiind actul procesual prin care s-a stabilit culpa pentru producerea accidentului, creanţa mea născându-se după stabilirea culpei în dosar, deci la data de 07.11.2017.

Faţă de această dată rezultă că cererea este formulată în termen legal, aceasta fiind depusă la postă la data de 13.12.2017, în interiorul termenului de 90 de zile, termen care curge de la data comunicării Rechizitoriului.

Termenul nu a curs de la data producerii evenimentului, când a cunoscut că sunt 3 şoferi implicaţi, dar nu cunoştea cine este vinovat de producerea lui, ci de la data de 20.11.2017 când i-a fost comunicat rechizitoriul.

Aşa cum a arătat în cerere, în urma accidentului a suferit leziuni care au necesitat un număr de 8-10 zile de îngrijiri medicale, potrivit Raportului de prima expertiza medico-legală cu examinarea persoanei nr. 390/Al/01.11.2016.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea recursului formulat şi după casarea hotărârii, rejudecând cauza pe fond, admiterea cererii deduse judecăţii.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 01 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, neputându-se reţine interpretarea eronată a dispoziţiilor legale incidente, pentru următoarele considerente:

Reclamantul A. a supus controlului de legalitate Decizia nr. 20656/22.07.2017, prin care Fondul de Garantare a Asiguraţilor i-a respins cererea de plată nr. x/12.12.2017 reţinând că a fost depusă cu depăşirea termenului de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că deschiderea procedurii de faliment împotriva asigurătorului S.C. C. S.A. s-a făcut prin încheierea pronunţată la data de 16.02.2017 în dosarul nr. x/2016 de Tribunalul Sibiu, secţia a II-a civilă, devenind definitivă la data de 17.03.2017, termen de la care încep a se calcula cele 90 de zile (pentru creanţele născute anterior rămânerii definitive), încheindu-se la data de 16.06.2017 şi pe cale de consecinţă, a reţinut că în mod corect a fost respinsă prin decizia litigioasă cererea de plată formulată de reclamant la data de 13.12.2017 întrucât aceasta a fost tardiv formulată. De asemenea, Curtea a constatat că nu s-au confirmat susţinerile reclamantului în sensul că nu a ştiut împotriva cărei persoane să se îndrepte, apreciind că acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască, în mod obiectiv, persoana responsabilă de accident încă din data de 22.08.2016.

Soluţia primei instanţe este legală, fiind împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 213/2015, "(1) În vederea încasării indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva asigurătorului în faliment poate formula o cerere motivată în acest sens, adresată Fondului în termen de 90 de zile de la data rămânerii definitive a hotărârii de deschidere a procedurii falimentului sau de la data naşterii dreptului de creanţă, atunci când acesta s-a născut ulterior. Cererea-tip de plată va fi prevăzută în reglementările emise în aplicarea prezentei legi."

Asemenea, art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 stabileşte că,

"Pentru încasarea de la Fond a indemnizaţiilor/despăgubirilor, orice persoană care pretinde un drept de creanţă de asigurări împotriva societăţii de asigurare trebuie să completeze o cerere de plată motivată în acest sens, conform modelului prevăzut în anexa nr. 6. Cererea de plată se poate depune începând cu data publicării deciziei Autorităţii de Supraveghere Financiară de închidere a procedurii de redresare financiară, în condiţiile art. 22 din Legea nr. 503/2004, republicată, cu modificările ulterioare, şi în maximum 90 de zile de la rămânerea definitivă a hotărârii de deschidere a procedurii de faliment. Pentru creanţele de asigurări născute ulterior rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti de deschidere a procedurii de faliment, cererea de plată poate fi depusă în maximum 90 de zile de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări."

Prin urmare, conduita oricărui creditor de asigurare era precis determinată prin actele normative invocate, fiind inserate condiţiile şi termenele în care îşi pot exercita drepturile de a obţine despăgubirile la care sunt îndreptăţiţi. Pentru realizarea acestor drepturi, persoanele interesate se pot raporta doar la dispoziţiile legii şi a actelor normative emise pentru organizarea şi executarea legii cu relevanţă pentru situaţia lor juridică.

Termenul de 90 de zile prevăzut de art. 14 din Legea nr. 213/2015 şi art. 20 din Norma ASF nr. 16/2015 este un termen de decădere, fiind reglementat de legiuitor pentru exercitarea unui drept subiectiv, nesusceptibil de suspendare sau de întrerupere, asemenea termenului de prescripţie.

Acest termen începe să curgă de la data naşterii dreptului de creanţă al creditorului de asigurări, în cazul reclamantei de la data deschiderii posibilităţii executării dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească.

Nu poate fi avută în vedere aprecierea recurentului-reclamant, referitoare la faptul că până la finalizarea anchetei penale nu a avut dreptul de a formula cererea la FGA, ci doar în urma cercetărilor din faza de urmărire penală prin care s-a stabilit că culpa exclusivă a accidentului îi aparţine inculpatului B., întrucât tragerea la răspundere penală pentru săvârşirea unei infracţiuni este un raport juridic diferit de cel al atragerii răspunderii civile şi a stabilirii despăgubirilor în baza unui raport de asigurare.

Este adevărat că soluţia în materie penală poate avea relevanţă în ceea de priveşte condiţiile răspunderii delictuale, dar pentru demararea procedurilor de recuperare a sumelor cuvenite în baza poliţei de la FGA, era necesar doar ca creditorul să poată cunoaşte în mod obiectiv persoana responsabilă, indiferent dacă urma sau nu să răspundă şi din punct de vedere penal.

Prin urmare, din conţinutul procesului-verbal de cercetare la faţa locului întocmit la data de 22.08.2016 rezultă aceeaşi situaţie de fapt ca cea reluată în rechizitoriu, şi anume, că numitul B. a condus autotractorul marca x cu nr. de înmatriculare x în cuplu cu semiremorca x şi, întrucât nu a păstrat distanţa de siguranţă, a intrat în coliziune cu autoturismul marca x condus de numitul D., care, la rândul său, a fost proiectat în autoturismul marca x condus de numitul E..

Ca atare, în mod corect a reţinut prima instanţă că situaţia de fapt a rezultat din declaraţiile tuturor celor audiaţi, procese-verbale, schiţe, chiar din primul moment al producerii evenimentului, precum şi faptul că nu toţi cei trei şoferi implicaţi în accident ar fi fost cercetaţi şi, pe cale de consecinţă, nu au fost confirmate susţinerile recurentului-reclamant că nu ar fi ştiut împotriva cărei persoane să se îndrepte, deoarece acesta a cunoscut sau trebuia să cunoască, în mod obiectiv, persoana responsabilă de accident încă din data de 22.08.2016.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Pentru toate considerentele expuse, soluţia pronunţată de prima instanţă fiind pronunţată cu interpretarea şi aplicarea corectă a dispoziţiilor legale incidente, Înalta Curte, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 C. proc. civ., va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 216 din 26 martie 2020, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.