Moral damages for road traffic bodily injury: Maximum tier compensation under ASF Order No. 23/2014 for cumulative injury consequences

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a IX-a de contencios administrativ şi fiscal la data de 12.03.2019, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, a solicitat anularea deciziei nr. 19231/19.02.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării Fondului de Garantare a Asiguraţilor la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei reclamantului - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 450.000 RON (263 RON daune materiale + 449.737 RON daune morale) şi, în baza art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 934 din data de 10.12.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal a respins acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 934 din data de 10.12.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamantul A..

În dezvoltarea motivelor de recurs întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-reclamant a arătat că "hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material" şi anume că norma de drept material încălcată este prevederea art. 50 din Norma ASF nr. 23/2014 privind asigurarea obligatorie de răspundere civilă pentru prejudicii produse prin accidente de vehicule, stabilirea despăgubirilor reprezentând daune morale în cazul vătămării corporale a unei persoane, victime ale unui accident rutier, trebuie să fie "în conformitate cu legislaţia şi jurisprudenţa din România."

Or, instanţa de la fond a reţinut că pârâtul FGA a aplicat în mod corect decizia nr. 258/2016, care este un act intern nelegiferat, în stabilirea daunelor morale acordând 270 RON pe zi de îngrijire medicală.

În acest fel, instanţa de fond a ignorat prevederea legislativă a art. 50 din Norma ASF 23/2014 şi nu a avut în vedere jurisprudenţa din România depusă în copie la fondul cauzei, dând întâietate unui decizii interne a pârâtului care era emisă fără respectarea legislaţiei în vigoare şi la un an de la producerea accidentului (17.10.2015).

Astfel, în demersul de cuantificare a prejudiciului moral suferit de recurentul-reclamant ca urmare a vătămării corporale în accidentul rutier, instanţa trebuia să ţină cont de dispoziţiile legale în materia daunelor morale, de principiile de drept naţionale şi convenţionale în această materie, ce impun repararea integrală a prejudiciului moral, cu luarea în considerare a tuturor circumstanţelor şi trăsăturilor particulare ale cauzei, precum şi cu principiile rezonabilităţii, echităţii şi proporţionalităţii.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată greşita aplicare a legii în ceea ce priveşte Ordinul ASF aplicabil în cauză având în vedere că se aplică Ordinul nr. 23/2014 şi nu Ordinul nr. 14/2011.

Având în vedere că poliţa RCA valabilă la data accidentului (17.10.2015) a fost încheiată la data de 07.09.2015 valabilă până la data de 06.03.2016, conform contractului de asigurare RCA seria x nr. x, art. 26 din Ordinul nr. 23/2014 al ASF se aplică poliţelor încheiate în perioada de valabilitate a Ordinului. De altfel şi pe poliţa RCA se arată în subsolul acesteia că legea aplicabilă este Ordinul 23/2014.

"Art. 26

(1) Asigurătorul RCA are obligaţia de a despăgubi partea prejudiciată pentru prejudiciile suferite în urma accidentului produs prin intermediul vehiculului asigurat, potrivit pretenţiilor formulate în cererea de despăgubire, dovedite prin orice mijloc de probă. Fără a se depăşi limitele de despăgubire prevăzute în contractul de asigurare RCA, în condiţiile în care evenimentul asigurat s-a produs în perioada de valabilitate a poliţei de asigurare RCA, se acordă despăgubiri în formă bănească pentru:...".

Faţă de aceste motive, recurentul-reclamant a solicitat admiterea recursului.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a invocat în principal, excepţia nulităţii recursului, iar în subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 08 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs.

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va admite recursul, pentru următoarele considerente:

Recurentul-reclamant a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea deciziei nr. 19231/19.02.2019 emisă de Fondul de Garantare a Asiguraţilor, cu consecinţa obligării pârâtului la emiterea unei decizii de aprobare a plăţii creanţei reclamantului - în limita plafonului de garantare prevăzut de art. 15 alin. (2) din Legea nr. 213/2015 - în valoare totală de 450.000 RON (263 RON daune materiale + 449.737 RON daune morale) şi, în baza art. 453 C. proc. civ., obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

Instanţa de fond a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că raportat la criteriul obiectiv utilizat de pârât pentru evaluarea daunelor morale, acordarea sumei de 270 RON/zi de îngrijiri medicale este adecvată pentru repararea prejudiciului moral încercat de reclamant, având în vedere existenţa doar a unei consecinţe, respectiv celei de la lit. B) - leziunile au lăsat traume fizice şi psihice, cu atât mai mult cu cât nu s-a dovedit în concret şi alte tipuri de suferinţe produse.

Soluţia primei instanţe nu este împărtăşită şi de instanţa de control judiciar, pentru că nu reflectă interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor normative pertinente prin raportare la circumstanţele de fapt ale litigiului.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs prin care se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o criteriilor de evaluare nu este corectă.

Astfel, deşi prima instanţă a reţinut că, în lipsa unor criterii şi limite legale pârâtul FGA s-a raportat la un criteriu obiectiv şi rezonabil, respectiv zilele de îngrijiri medicale.

Atât intimatul-pârât, cât şi prima instanţă au avut în vedere dispoziţiile anexei 2 a Deciziei nr. 258/16.11.2016 pentru amendarea şi completarea Deciziei FGA nr. 142/26.05.2016 prin care s-a aprobat Procedura de soluţionare pe cale amiabilă a pretenţiilor pecuniare (morale şi materiale) izvorâte din cazuri de vătămări corporale şi decese, în cazul vătămării corporale cu recuperarea integrală a funcţionalităţii, prin care s-au stabilit criterii determinante pe 3 praguri valorice raportate la consecinţele suferite de victimă.

Pragul 2 menţionează despăgubiri în cuantum de 210-500 RON/zi de îngrijire medicală şi este aplicabil în cazul vătămării corporale care a avut drept consecinţe oricare dintre următoarele:

A) leziunile au lăsat urme vizibile;

B) leziunile suferite au fost în număr mare, au provocat suferinţe puternice; au lăsat traume fizice şi psihice de durată;

C) intervenţii chirurgicale;

D) a suferit complicaţii ulterioare;

E) capacitatea de muncă a fost redusă.

Vătămarea corporală gravă este aceea pentru care partea vătămată a necesitat îngrijiri medicale de cel puţin 30 de zile şi de maxim 90 de zile.

Încadrarea în punctaj se face spre minim dacă vătămarea corporală a avut una din consecinţele expuse în cadrul acestui prag şi spre maxim dacă vătămarea corporală a cumulat cel puţin 2 consecinţe din cele expuse la acest prag.

Înalta Curte constată că deşi prima instanţă a reţinut că recurentul-reclamant a fost internat de urgenţă şi operat, unde a stat 7 zile, iar din biletul de ieşire din spital rezultă că: în urma examenului clinic, paraclinic (Rx. Ecografie) şi a consultaţiilor interdisciplinare (Chirurgie Generală, Neurochirurgie) se stabileşte diagnosticul de traumatism umăr stâng cu fractură acromion, plagă contuză poplitee stânga şi multiple escoriaţii coapse bilateral şi se hotărăşte internarea de urgenţă a pacientului pe secţia Ortopedie III, iar la data de 17.10.2015 se intervine chirurgical VC0389 şi se practică: toaleta chimică şi chirurgicală plagă contuzia regiune poplitee stânga, precum şi faptul că din concluziile Raportului de expertiză medico-legală nr. Al/J/41/2016 emis de Serviciul de medicină legală Ilfov, rezultă că reclamantul "(...) a prezentat la data de 17.10.2015 leziuni traumatice care au putut fi produse prin lovire cu şi de corp dur cât şi în condiţiile unui accident rutier şi necesită circa 45 zile de îngrijire medicală" în mod greşit prima instanţă a considerat că încadrarea recurentului-reclamant se poate face spre minim.

Înalta Curte reţine că în materia daunelor morale, dată fiind natura prejudiciului care le generează, practica judiciară şi literatura de specialitate au subliniat că nu există criterii precise pentru cuantificarea lor, respectiv că problema stabilirii despăgubirilor morale nu trebuie privită ca o cuantificare economică a unor drepturi şi valori nepatrimoniale (cum ar fi demnitatea, onoarea, ori suferinţa psihică încercată de cel ce le pretinde), ci ca o evaluare complexă a aspectelor în care vătămările produse se exteriorizează, supusă puterii de apreciere a instanţelor de judecată.

Deşi stabilirea cuantumului despăgubirilor echivalente unui prejudiciu nepatrimonial include o doză de aproximare, instanţa trebuie să aibă în vedere o serie de criterii, cum ar fi: consecinţele negative suferite de cel în cauză pe plan fizic şi psihic, importanţa valorilor morale lezate, măsura în care au fost lezate aceste valori şi intensitatea cu care au fost percepute consecinţele vătămării, măsura în care i-a fost afectată situaţia familială, profesională şi socială.

Totodată, instanţa trebuie să stabilească un anumit echilibru între prejudiciul moral suferit şi despăgubirile acordate, în măsură să permită celui prejudiciat anumite avantaje care să atenueze suferinţele morale, fără a se ajunge însă în situaţia îmbogăţirii fără just temei.

Principiul ce se degajă din jurisprudenţa Curţii Europene a Drepturilor Omului în materia daunelor morale, pe care instanţele naţionale sunt obligate să îl aplice, este acela al statuării în echitate asupra despăgubirii acordate victimei, în raport de circumstanţele particulare ale fiecărui caz în parte. De asemenea, conform aceleiaşi jurisprudenţe, despăgubirile acordate trebuie să păstreze un raport rezonabil de proporţionalitate cu dauna suferită, sens în care a fost consacrat principiul proporţionalităţii daunei cu despăgubirea acordată.

Suma de bani acordată cu titlu de daune morale nu trebuie să devină o sursă de îmbogăţire pentru victimă, dar nici să aibă numai un caracter pur simbolic, ci ea trebuie să reprezinte doar atât cât este necesar pentru a-i uşura ori compensa, în măsura posibilă, suferinţele pe care le-a îndurat sau eventual mai trebuie să le îndure.

Despăgubirea bănească pentru repararea unui prejudiciu nepatrimonial fiind, prin însăşi destinaţia ei - aceea de a uşura situaţia persoanei lezate, de a-i acorda o satisfacţie - o categorie juridică cu caracter special, ea trebuie să fie rezultatul unei analize atente a împrejurărilor concrete ale cauzei (intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate de persoana păgubită şi altele asemenea), deci a unor elemente obiective, care înlătură posibilitatea ca despăgubirea bănească acordată să constituie un mijloc imoral de îmbogăţire a victimei.

Având în vedere aceste criterii, Înalta Curte constată că deşi prima instanţă a reţinut că acordarea de despăgubiri morale se încadrează în pragul 2 din anexa 2 a Deciziei nr. 142/26.05.2016, în mod corect ar fi trebuit să reţină că acestea pot fi acordate la nivelul maxim de 500 RON/zi întrucât evaluarea gravităţii suferinţei produse trebuie să se facă ţinând seama de importanţa valorilor nepatrimoniale lezate, de intensitatea şi durata suferinţelor psihice încercate.

Prin urmare, Înalta Curte constată că atât susţinerile şi criticile recurentului-reclamant sunt întemeiate în raport de motivele invocate şi vor fi admise, iar despăgubirile ce urmează a fi acordate recurentului-reclamant la nivelul maxim sunt în cuantum de 500 RON/zi x 45 = 22.500 RON.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs.

Pentru considerentele expuse, în temeiul art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte va admite recursul declarat de către reclamant, va casa sentinţa recurată şi rejudecând, va admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, va anula, în parte, decizia nr. 19231/19.02.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale şi va majora cuantumul daunelor morale de la suma de 12.150 RON la suma de 22.500 RON.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de recurentul-reclamant A. împotriva sentinţei nr. 934 din 10 decembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi rejudecând:

Admite, în parte, cererea de chemare în judecată formulată de reclamant A., în contradictoriu cu pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor.

Anulează, în parte, decizia nr. 19231/19.02.2019 emisă de pârâtul Fondul de Garantare a Asiguraţilor, în ceea ce priveşte cuantumul daunelor morale.

Majorează cuantumul daunelor morale de la suma de 12.150 RON la suma de 22.500 RON.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.