Judicial assistants’ exclusion from statutory seniority-based salary increments: discriminatory treatment or valid legislative distinction

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal la data de 03.12.2018, reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, au solicitat anularea ordinelor nr. 2440/C/11.06.2018 şi nr. 2790/C/13.07.2018 şi emiterea unor noi ordine de salarizare, în sensul că începând cu data de 01.07.2018, încadrarea lor în funcţia de asistent judiciar trebuia făcută corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 18 ani, adică cu un coeficient de 6,39 şi gradaţia 5, respectiv 6,09 şi gradaţia 4, astfel cum reiese din Legea nr. 153 din 2017, Anexa nr. V, cap. 1.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2039 din data de 18.06.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea formulată de reclamanţii A. şi B., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Justiţiei, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2039 din data de 18.06.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii A. şi B..

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că prin soluţia pronunţată instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, prin neaplicarea în cauză a unui principiu de bază în materia salarizării, din cele instituite în art. 6 lil.b) din Legea nr. 153/2017, respectiv principiul nediscriminării.

Astfel, recurenţii-reclamanţi arată că îndeplinesc funcţia de asistenţi judiciari în cadrul Tribunalului Satu Mare de peste 18 ani şi această categorie profesională a asistentului judiciar este singura categorie profesională din sistem căreia intimatul refuză să recunoască şi să elibereze ordinele de salarizare cu indemnizaţiile lunare calculate în raport de vechimea efectivă în funcţie, încălcând astfel unul dintre principiile de bază instituit în legea salarizării, precum şi dispoziţiile Legii nr. 71/2015 şi ale Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, în raport de practica judiciară favorabilă, existentă încă din anul 2008, ataşată la dosar.

Instanţa a reţinut în mod corect în decizia pronunţată că, "funcţia de asistent judiciar constituie atât o funcţie judiciară cât şi una de specialitate juridică din instanţele judecătoreşti, iar perioada desfăşurării activităţii de asistent judiciar constituie vechime în magistratură, precum şi faptul că asistenţii judiciari acumulează vechimea în funcţia judiciară respectând incompatibilităţile specifice sistemului justiţiei, în mod similar cu restul personalului judiciar, fiind discriminatorie excluderea categoriei socio-profesionale a asistenţilor judiciari prin art. 16 alin. (2) din O.U.G. nr. 27/2006 de la beneficiul sporului prevăzut de art. 4 din O.U.G. nr. 177/2002 şi de art. 4 din O.U.G. nr. 27/2006, spor ce are corespondent în cazul tuturor categoriilor de personal judiciar, a celui nejudiciar de specialitate juridică sau a celui conex fără această specialitate juridică, toate din sistemul justiţiei."

"Ca atare, principiul egalităţii de tratament în salarizare, implică recunoaşterea aceloraşi obiective şi elemente de salarizare tuturor persoanelor aflate într-o situaţie comparabilă. Deci, toate persoanele care se află în aceeaşi situaţie a depunerii unei activităţi în muncă într-o funcţie judiciară, cu efectul juridic al acumulării vechimii în specialitatea funcţiei judiciare şi a respectării incompatibilităţilor acesteia, trebuie să li se recunoască, pentru unul şi acelaşi element faptic generator de drept salarial, acelaşi element salarial: sporul de fidelitate. Din moment ce asistenţii judiciari sunt într-o situaţie identică (nu doar comparabilă) cu restul personalului judiciar din instanţele judecătoreşti sub aspectul exercitării unei funcţii judiciare cu efectul identic al recunoaşterii în mod egal şi nediferenţiat prin lege al aceluiaşi drept de vechime în funcţia judiciară la fel ca şi restul personalului judiciar, rezultă că asistenţii judiciari nu pot fi trataţi diferit, în mod discriminatoriu faţă de restul personalului judiciar, prin refuzul acordării sporului de fidelitate. Aceasta, cu atât mai mult cu cât nu există nicio justificare obiectivă şi rezonabilă excluderii lor, deoarece criteriul acordării sporului de fidelitate în favoarea personalului judiciar este unul şi acelaşi: efectul dreptului la vechime în specialitatea funcţiei judiciare garantat în mod egal de lege pentru toţi cei ce muncesc într-o funcţie judiciară şi implicit a fidelităţii acumulate cu respectarea incompatibilităţilor funcţiei judiciare, indiferent de categoria socio-profesională din care fac parte persoanele din sistemul judiciar."

Sporul de fidelitate prevăzut de O.U.G. nr. 27/2006 este corespondent în prezent raportat la vechimea în funcţie, vechime în funcţie de care se stabilesc drepturile salariale în temeiul Legii nr. 153/2017, sporul de Fidelitate nemaifiind reglementai distinct ca spor.

Însă motivele acordării/neacordării drepturilor salariale ale asistenţilor judiciari, în raport de vechimea efectivă în funcţie, sunt aceleaşi, iar potrivit deciziei civile nr. 1287/R/21.05.2009, pârâţii ar fi trebuit să calculeze şi să plătească indemnizaţiile lunare ale acestei categorii profesionale în raport de argumentele menţionate în această hotărâre.

În plus, prin Noul C. proc. civ. s-a instituit în art. 426 alin. (1), obligaţia asistenţilor judiciari, pe lângă cele deja existente, de redactare a hotărârilor judecătoreşti ce le sunt repartizate, când în compunerea completului de judecată intră şi asistenţi judiciari. Or, faţă de activitatea de judecată desfăşurată de către această categorie profesională, cu toate consecinţele ce decurg din incompatibilităţile aferente funcţiei, apare frustrantă, încălcând toate dispoziţiile internaţionale prioritare, discriminarea privind salarizarea la o vechime în funcţie limitată de 0-3 ani, respectiv 3-5 ani.

Astfel, intimatul Ministerul Justiţiei, a emis Ordinul nr. 1415/C/19 martie 2019, cu încălcarea unuia dintre principiile de bază ale sistemului de salarizare, instituit chiar prin legea privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, în art. 6 alin. (1) lit. b) din Legea-cadru nr. 153/2017, respectiv principiul nediscriminării.

Potrivit acestui principiu, se impune eliminarea oricăror forme de discriminare şi instituirea unui tratament egal cu privire la personalul din sectorul bugetar care prestează aceeaşi activitate şi are aceeaşi vechime în muncă şi în funcţie.

În acest sens este şi principiul egalităţii prevăzut la art. 6 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 153/2017, prin asigurarea de salarii de bază egale pentru munca cu valoare egală.

Aceste principii, în forma prevăzută de legiuitor în acest act normativ, sunt în concordanţă cu prevederile Deciziei nr. 794/15.12.2016 pronunţată de Curtea Constituţională, care a concluzionat în sensul că, efectul neconstituţionalităţii art. 3 indice 1, alin. (1) indice 2 din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 20/2016, trebuie să includă şi drepturile stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti. Aşadar, personalul care beneficiază de aceleaşi condiţii trebuie să fie salarizat la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare din cadrul aceleiaşi categorii profesionale şi familii ocupaţionale, indiferent de instituţie sau autoritate publică.

Mai mult decât atât, Ministerul Justiţiei a refuzat să pună în acord cu legislaţia mai sus invocată, prin propuneri de modificare legislativă, dispoziţiile art. 16 din legea de salarizare, solicitare efectuată de către Consiliul Superior al Magistraturii, comunicată tuturor instanţelor şi depusă la dosar, anexată cererii de chemare în judecată. Prin aceste propuneri CSM a solicitat Ministerului Justiţiei modificarea art. 16 din legea de salarizare, în ceea ce priveşte salarizarea asistenţilor judiciari, astfel:

"Asistenţii judiciari numiţi în condiţiile Legii nr. 304/2004, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, sunt salarizaţi cu indemnizaţia de încadrare prevăzută la anexa V capitolul I nr. crt. 5, corespunzător vechimii în funcţie."

Or, în condiţiile în care, prin hotărâri judecătoreşti s-a recunoscut pentru asistenţii judiciari dreptul la vechimea efectivă în funcţie, nelimitat, recurenţii-reclamanţi apreciază că indemnizaţia brută de încadrare stabilită prin ordinul contestat trebuia să se facă în raport de vechimea efectivă în funcţie şi nu la o vechime de 0-3 ani, atâta timp cât vechimea în funcţia de asistent judiciar a subsemnaţilor este de aproape 20 ani.

Nu este adevărată apărarea formulată de Ministerul Justiţiei, prin care încearcă, de fapt, o inducere în eroare a instanţei de judecată, în sensul că asistenţii judiciari, prin esenţa şi natura funcţiei, nu sunt independenţi.

În concluzie, recurenţii-reclamanţi solicită admiterea recursului şi casarea în totalitate a sentinţei civile nr. 2039/18.06.2019 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, cu consecinţa obligării intimatului Ministerul Justiţiei să elibereze ordine de salarizare prin care să stabilească cuantumul indemnizaţiei brute lunare în raport de vechimea efectivă în funcţie.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 08 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2021 pentru soluţionarea cererii de recurs, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Recurenţii-reclamanţi au învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care au solicitat anularea ordinelor nr. 2440/C/11.06.2018 şi nr. 2790/C/13.07.2018, emise de Ministerul Justiţiei şi emiterea unor noi ordine de salarizare, în sensul că începând cu data de 01.07.2018, încadrarea lor în funcţia de asistent judiciar trebuia făcută corespunzător unei vechimi în funcţie de peste 18 ani, adică cu un coeficient de 6,39 şi gradaţia 5, respectiv 6,09 şi gradaţia 4, astfel cum reiese din Legea nr. 153 din 2017, Anexa nr. V, cap. 1.

Prima instanţă a respins cererea dedusă judecăţii reţinând că reclamanţilor nu le sunt aplicabile dispoziţiile din Legea nr. 153 din 2017, Anexa nr. V, cap. 1 având în vedere că aceste dispoziţii stabilesc indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori şi magistraţi asistenţi, iar asistenţii judiciari nu se regăsesc în enumerarea limitativă a textului de lege.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin motivele de recurs, recurenţii-reclamanţi au arătat că prin soluţia pronunţată instanţa de fond a făcut o aplicare greşită a legii, prin neaplicarea în cauză a unui principiu de bază în materia salarizării din cele instituite în art. 6 lit. b) din Legea nr. 153/2017, respectiv principiul nediscriminării, motiv de recurs ce poate fi încadrat în cazul de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în raport de acest motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că dispoziţiile speciale aplicabile personalului din Familia Ocupaţională "Justiţie", prevăzute de Anexa nr. V a Legii nr. 153/2017, referitoare la sporul pentru risc şi suprasolicitare neuropsihică precum şi sporul pentru păstrarea confidenţialităţii, nu le sunt aplicabile cât timp asistenţii judiciari nu se regăsesc în enumerarea limitativă a textului de lege, având în vedere că aceste dispoziţii se referă la indemnizaţia de încadrare pentru judecători, procurori, magistraţi-asistenţi, precizând în mod expres că prin "vechime în funcţie", în sensul prezentului capitol, se înţelege vechimea în funcţia de judecător, procuror, personal asimilat acestora, magistrat-asistent sau auditor de justiţie.

De asemenea, dispoziţiile O.U.G. nr. 27/2006 privind salarizarea şi alte drepturi ale judecătorilor, procurorilor şi altor categorii de personal din sistemul justiţiei a prevăzut numai dreptul judecătorilor, procurorilor, personalului asimilat acestora şi magistraţilor-asistenţi de a beneficia, în raport cu vechimea numai în funcţiile de judecător, procuror, magistrat-asistent la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, de o majorare a indemnizaţiei de încadrare brută lunară, calculată în procente.

Potrivit art. 55 din Legea 304/2004, completul pentru soluţionarea în primă instanţă a cauzelor privind conflictele de muncă şi asigurări sociale se constituie din 2 judecători şi 2 asistenţi judiciari, ce participă la deliberări cu vot consultativ.

Conform art. 110 din acelaşi act normativ, asistenţii judiciari sunt numiţi de Ministerul Justiţiei, la propunerea Consiliului Economic şi Social pe o perioadă de 5 ani.

Recurenţii-reclamanţi nu pot invoca discriminarea ca motiv de recurs întrucât, o eventuală discriminare în acest caz ar rezulta din lege şi nu din hotărârea judecătorească ce face obiectul recursului.

Prin urmare, salarizarea şi alte drepturi ale asistenţilor judiciari sunt reglementate prin cap. IV din O.U.G. nr. 27/2006, în care se arată că, se are în vedere indemnizaţia de încadrare brută lunară potrivit coeficienţilor de multiplicare prevăzuţi, după caz la lit. A) din anexă, nr. crt. 28-31, în raport cu vechimea în funcţii juridice.

De asemenea, asistenţii judiciari beneficiază în mod corespunzător de anumite drepturi, însă nu şi de majorarea indemnizaţiei stabilite potrivit art. 3, în procente, raportată numai la vechimea în funcţiile de judecător, procuror, magistrat asistent la I.C.C.J. sau de personal asimilat judecătorilor şi procurorilor, cunoscut ca fiind sporul de fidelitate.

Aşadar, rezultă că pentru categoria profesională în care se regăsesc recurenţii-reclamanţi legiuitorul nu a prevăzut dreptul la sporul de fidelitate, acţiunea lor fiind lipsită de temei legal, aşa cum a apreciat şi prima instanţă.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Astfel fiind, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi B. şi A. împotriva sentinţei nr. 2039 din 18 iunie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.