State aid recovery decisions quashed as time-barred; appeals rejected and annulment upheld.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin acţiunea înregistrată la data de 25.10.2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., în contradictoriu cu Centrul Naţional al Cinematografiei ("CNC"), a solicitat: 1. în temeiul art. 15 al Legii nr. 554/2004, suspendarea executării actelor administrative reprezentate de Decizia CNC nr. 45/20.07.2018, respectiv Decizia CNC nr. 41/12.07.2018, până la soluţionarea definitivă a cererii privind anularea actelor administrative ce face obiectul prezentei cauze; 2. în temeiul art. 8 al Legii nr. 554/2004, anularea actelor administrative reprezentate de Decizia CNC nr. 45/20.07.2018, respectiv Decizia CNC nr. 41/12.07.2018, precum şi a adresei CNC nr. x/13.09.2018 de răspuns la plângerea prealabilă a A.. Totodată, obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată provocate de soluţionarea prezentei cauze.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2549 din data de 20.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal - veche - a admis cererea formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei şi a anulat Decizia CNC nr. 45/20.07.2018, Decizia CNC nr. 41/12.07.2018 şi Adresa CNC nr. x/13.09.2018.

3. Cererile de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2549 din data de 20.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs principal pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. şi recurs incident reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ.

Prin motivele de recurs formulate, pârâtul Centrul Naţional al Cinematografiei a arătat că hotărârea recurată este nelegală, criticile încadrându-se în art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. conform căruia hotărârea pronunţată a fost dată cu încălcarea legii, respectiv a art. 2500 C. civ., art. 2523 C. civ. şi art. 91 alin. (1) şi (2) Codul de procedură fiscală, art. 25 şi următoarele din O.G nr. 39/2005 privind cinematografia, art. 2 alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1998/2006 privind aplicarea art. 87 şi art. 88 din tratat ajutoarelor de minimis, art. 18 alin. (1) şi (3) din O.U.G nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, art. 25 alin. (1), (2) şi (4) din O.U.G nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurentei, art. 87 şi art. 88 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, actualele art. 107 şi art. 108 din Tratatul de Funcţionare a U.E.

Potrivit art. 2500 Noul C. civ. " (1) Dreptul material la acţiune, denumit în continuare drept la acţiune, se stinge prin prescripţie, dacă nu a fost exercitat în termenul stabilit de lege. (2) În sensul prezentului titlu, prin drept la acţiune se înţelege dreptul de a constrânge o persoană, cu ajutorul forţei publice, să execute o anumită prestaţie, să respecte o anumită situaţie juridică sau să suporte orice altă sancţiune civilă, după caz."

În ceea ce priveşte momentul de la care curge termenul de prescripţie, art. 2523 Noul C. civ. stipulează în mod expres " Prescripţia începe să curgă de la data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui".

Potrivit art. 91 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală din 2003:

"(l) Dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel".

Raportând aceste dispoziţii legale la situaţia de fapt, solicită să se observe că, în mod contrar celor reţinute de instanţa de fond, dreptul la acţiune privind recuperarea sumelor atribuite nelegal A. s-a născut la data emiterii Somaţiei nr. x/18.08.2014, iar termenul de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală începe să curgă de la 01.01.2015 şi se împlineşte la data de 01.01.2020.

Or, atât Decizia nr. 41/12.07.2018 cât şi Decizia nr. 45/20.07.2018 au fost emise în termenul legal de prescripţie, astfel că nu se poate susţine că sumele prevăzute în aceste decizii şi imputate A. sunt prescrise.

În mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond faptul că modalitatea de calcul a termenului de prescripţie, nu conţine ca reper emiterea unei somaţii, ci însăşi naşterea dreptului de a recupera creanţa, în cazul din speţă cel mai târziu la 01.01.2013, pentru creanţele aferente anului 2012.

Aceasta deoarece emiterea acestei somaţii constituie momentul la care a luat naştere dreptul la acţiune privind recuperarea sumelor de bani acordate A. cu depăşirea plafonului de 200.000 euro prevăzut de art. 2. alin. (2) din Regulamentul CE nr. 1998/2006 privind aplicarea art. 87 şi art. 88 din tratat ajutoarelor de minimis.

Somaţia nr. 1845/18.08.2014 a fost contestată în instanţă de către A., Judecătoria Sectorul 1 Bucureşti dispunând prin sentinţa civilă nr. 5298/2015 pronunţată în dosarul nr. x/2014, admiterea contestaţiei la executare şi anularea somaţiei nr. x/18.08.2014, iar sentinţa a rămas definitivă prin anularea apelului, ca netimbrat, conform deciziei civile nr. 173/19.01.2016 pronunţată în acelaşi dosar de către Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă.

Ulterior Centrul Naţional al Cinematografiei a emis Decizia nr. 41/12.07.2018, respectiv Decizia nr. 45/20.07.2018.

Prin Decizia nr. 41/12.07.2018 emisă de către Directorul General al CNC s-a dispus recuperarea sumei de 2.836.991 RON, echivalentul a 637.526,06 euro, la un curs de schimb de 1 euro = 4,45 RON reprezentând ajutor de minimis atribuit ilegal A., în temeiul dispoziţiilor legale aflate în vigoare la momentul constatării debitului, respectiv art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor Normelor de minimis privind acordarea de ajutor de stat în domeniul cinematografiei, elaborate în conformitate cu Ordinul Ministrului Culturii nr. 2335/14.08.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, precum şi a dispoziţiilor Regulamentului Comisiei Europene nr. 1998/2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene în cazul ajutoarelor de minimis.

La data de 20.07.2018 s-a emis Decizia nr. 45 prin care s-a dispus modificarea art. 1 al Deciziei nr. 41/12.07.2018 în sensul că recuperarea se va efectua asupra sumei de 3.424.971 RON, echivalentul a 773.358 euro, la un curs de schimb de 1 euro=4,4287 RON/euro reprezentând ajutor de minimis atribuit ilegal A. precum şi a dobânzii de referinţă în cuantum de 1.198.383,22 RON, sume ce trebuiesc recuperate de către CNC având în vedere dispoziţiile legale aflate în vigoare la momentul constatării debitului, respectiv art. 18 din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, cu modificările şi completările ulterioare, a dispoziţiilor Normelor de minimis privind acordarea de ajutor de stat în domeniul cinematografiei, elaborate în conformitate cu Ordinul Ministrului Culturii nr. 2335/14.08.2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie şi distribuire de filme, precum şi a dispoziţiilor Regulamentului Comisiei Europene nr. 1998/2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene în cazul ajutoarelor de minimis.

Având în vedere faptul că sprijinul financiar nerambursabil are caracterul unui ajutor de stat, acesta este supus rigorilor schemei de minimis în domeniul cinematografiei, persoanele care solicită un astfel de sprijin urmând a fi obligate să respecte dispoziţiile Regulamentului Comisiei Europene nr. 1998/2006 privind acordarea de ajutor de stat în domeniul cinematografiei elaborate în conformitate cu dispoziţiile Ordinului nr. 2335/2006, iar recurentul-pârât în calitate de furnizor al ajutorului de stat în domeniul cinematografiei are obligaţia de a efectua toate demersurile privind ajutorul de stat şi vizând acordarea supravegherea şi recuperarea (în caz de constatare a nerespectării dispoziţiilor legale în materie).

Astfel, art. 18 alin. (1) şi (3) din O.U.G. nr. 117/2006 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat (forma în vigoare înainte de abrogarea la 01.01.2015 prin O.U.G. nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996), prevedea:

"(l) Furnizorii de ajutor de stat sunt obligaţi să urmărească modul de utilizare a ajutoarelor de stat acordate, să dispună măsuri şi să transmită Consiliului Concurenţei, în formatul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional, inclusiv pentru întocmirea rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene. (...) (3) în aplicarea prevederilor alin. (1), furnizorii vor emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate. Deciziile furnizorilor de ajutor de stat au caracter de titlu executoriu."

Art. 25 alin. (1), (2) şi 4 din O.U.G. nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, cu modificările si completările ulterioare, prevede " (l) Monitorizarea ajutoarelor de stat sau de minimis acordate se realizează, pentru fiecare măsură în parte, de către furnizorul/administratorul măsurii, după caz. Aceştia pot să realizeze, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, controale la faţa locului şi sunt obligaţi să verifice respectarea condiţiilor de acordare a ajutoarelor şi să dispună măsurile ce se impun în situaţia în care aceste condiţii nu au fost respectate. (2) Furnizorii de ajutor sunt obligaţi să pună la dispoziţia Consiliului Concurenţei, în formatul solicitat de acesta, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat sau de minimis la nivel naţional, inclusiv pentru întocmirea inventarului ajutoarelor de stat şi de minimis şi a rapoartelor şi informărilor necesare îndeplinirii obligaţiilor României în calitate de stat membru al Uniunii Europene...) (4) în aplicarea prevederilor alin. (1), furnizorul sau administratorul, după caz, emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate. Aceste decizii au caracter de titlu executoriu."

De asemenea, potrivit art. 87 şi 88 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene, actualele art. 107 şi 108 din Tratatul de Funcţionare a Uniunii Europene, statele membre nu au dreptul de a acorda facilităţi întreprinderilor, în situaţia în care aceste facilităţi ar putea distorsiona concurenţa.

Centrul National al Cinematografici are calitatea de furnizor al ajutorului de stat în domeniul cinematografiei, potrivit Normelor de minimis privind acordarea de ajutor de stat în domeniul cinematografiei, elaborate în conformitate cu Ordinul Ministrului Culturii nr. 2335 din 14 august 2006 pentru aprobarea Regulamentului privind concursul de selecţie a proiectelor cinematografice în vederea acordării de credite financiare directe pentru dezvoltare de proiecte, producţie si distribuire de filme "Furnizorul, precum şi administratorul ajutorului de stat este Centrul Naţional al Cinematografiei, organ de specialitate al administraţiei publice centrale în domeniul cinematografiei, instituţie publică de interes naţional, cu personalitate juridică, în subordinea Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, cu sediul în municipiul Bucureşti, str. x B., nr. 4-6, denumit în continuare CNC. Administrarea ajutorului de stat, instituit în baza prezentei scheme de minimis, este realizată tot de către CNC."

Potrivit art. 2 alin. (2) din Regulamentul Comisiei Europene nr. 1998/2006 privind aplicarea art. 87 şi 88 din Tratatul de Instituire a Comunităţii Europene şi ale Normelor de minimis privind acordarea de ajutor de stat în domeniul cinematografiei, valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate unei întreprinderi nu poate depăşi echivalentul în RON a 200.000 Euro, pe o perioadă de trei ani fiscali consecutivi, indiferent dacă ajutorul a fost acordat din surse naţionale sau comunitare.

Or, valoarea brută totală a ajutoarelor de minimis acordate A. a depăşit plafonul de 200.000 euro, cu suma de 3.424.971 RON, la care se adaugă dobânda de referinţă în cuantum de 1.198.383,22 RON, care trebuie recuperate în condiţiile legii de la intimata-reclamantă A..

Astfel, rezultă că prin anularea Deciziilor CNC nr. 45/20.07.2018 şi nr. 41/12.07.2018, au fost încălcate dispoziţiile legale anterior menţionate, recurentul-pârât fiind pus în imposibilitatea de a recupera sumele acordate cu depăşirea plafonului de 200.000 euro.

Faţă de aceste motive, recurentul-pârât solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate şi rejudecând cauza, respingerea cererii de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

Prin motivele de recurs formulate, recurenta-reclamantă A. a solicitat înlăturarea considerentelor sentinţei cu privire la respingerea motivelor de nelegalitate ale actelor administrative atacat rezultând din (i) greşita calificare a A. drept "întreprindere", (ii) modalitatea greşită de calcul a valorii pretinselor sume de recuperat este atât eronată şi înlocuirea lor cu considerentele proprii ale înaltei Curţi, urmare a admiterii criticilor prezentate de aceasta.

Astfel, odată ce a constatat ca Deciziile CNC pretind recuperarea unor sume afectate de prescripţie, prima instanţă nu mai avea de ce analiza restul criticilor de nelegalitate suplimentare, aspect faţă de care devine incident temeiul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. potrivit căruia, casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs se arată că prin sentinţa recurată, instanţa de fond a realizat o aplicare greşită a dispoziţiilor alin. (4) teza I a Regulamentului UE nr. 1407/20137, ce prevăd:

"în sensul normelor de concurenţă prevăzute în tratat, prin "întreprindere" se înţelege orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată (6)"

Astfel, instanţa a aplicat respectivele norme fără o fundamentare efectiv, stabilind:

"Comisia Europeană a statuat că o entitate, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată, va fi apreciată ca fiind "întreprindere" în măsura în care desfăşoară o activitate economică, respectiv în măsura în care furnizează bunuri şi servicii pe piaţă. Ori în cauza, faţă de statutul reclamantei A. reiese că aceasta furnizează servicii pe piaţă desfăşurând o activitate economică."

În baza regulilor privind ajutorul de stat de minimis o întreprindere poate primi ajutor de stat constând în finanţare sub orice formă (inclusiv finanţare nerambursabilă) până la limita de 200.000 euro pe parcursul a trei ani fiscali consecutivi. Peste această limită, măsura acordată poate fi exceptabilă în baza altor reglementări, dacă este aplicabil.

Regulile de ajutor de stat (inclusiv normele privind recuperarea ajutorului de stat) sunt aplicabile exclusiv în cazul în care beneficiarul măsurii acordate de stat sau prin intermediul unei autorităţi/entităţi de stat se califică ca întreprindere în sensul normelor de concurenţă, Drept urmare, măsurile de recuperare demarate de CNC nu pot fi iniţiate împotriva A. doar în măsura în care aceasta se califică drept "întreprindere".

A. nu se califică drept "întreprindere". Regulile de ajutor de stat şi de recuperare a ajutorului de stat nu sunt aplicabile în cazul A.. CNC nu are temei legal pentru recuperarea sprijinului nerambursabil acordat A.

A. este o asociaţie non-profit, activă în domeniul cultural prin organizarea de festivaluri de film, precum şi prin programe de educaţie media şi cinematografică pentru copii şi adolescenţi.

Astfel, potrivit art. 3 al Statutului A. "Asociaţia este organizată şi funcţionează ca persoană juridică de drept privat, fără scop patrimonial, neguvernamentală, potrivit dispoziţiilor O.G. nr. 26/2000".

Concluzionând, recurenta-reclamantă arată că A. a fost în mod greşit calificată drept întreprindere în sensul normelor de concurenţă de către prima instanţă şi având în vedere lipsa unei activităţi de natură economică cu scop lucrativ, precum şi funcţia socială în domeniul cultural îndeplinită de A., sprijinul financiar acordat A. de către CNC nu constituie ajutor de stat de minimis şi nu trebuie recuperat.

Prin ultimul motiv de recurs invocă incidenţa temeiului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. şi solicită reformarea considerentelor primei instanţe cu privire la modalitatea calcul a valorii pretinselor sume de recuperat.

Astfel, prin sentinţa nr. 2549/20.11.2019, Curtea de Apel Bucureşti a respins critica A. privind faptul că CNC nu justifică modul de calcul al sumelor presupus de recuperat, iar unicul considerent în ceea ce priveşte această critici este următorul:

"Nu pot fi primite nici criticile referitoare la faptul că modalitatea de calcul a valorii pretinselor sume de recuperat ar fi eronată şi lipsită de transparenţă, întrucât reiese cu evidenţă din cuprinsul deciziilor că metodologia de calcul a sumelor indicate constă în însumarea sumelor acordate de către CNC, în perioada 2010-2012, în temeiul contractelor menţionate în decizie, contracte în cuprinsul cărora au fost indicate sumele acordate şi toate instrumentele de plată, existând astfel posibilitatea de a se verifica realitatea sumelor indicate, în evidenţele contabile proprii."

Or, nelegalitatea acestui considerent rezultă din lipsa unei motivări efective, aspect ce atrage incidenţa art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ.

Potrivit Normelor CNC de minimis, ajutorul de stat acordat întreprinderilor nu trebuie să depăşească valoarea de 200.000 EUR pentru trei ani financiari consecutivi.

În primul rând, prima instanţă nu s-a raportat la împrejurarea că din cuprinsul Deciziei nr. 45/2018 nu rezultă care este modul de calcul al pretinsei obligaţii imputate. Decizia nr. 45/2018 a modificat Decizia nr. 41/12.07.2018, enumerând o serie de contracte a căror însumare este considerată de CNC "suma de 3.424.971 RON, echivalentul a 773.358 euro, la un curs de schimb de 1 euro = 4,4287 RON".

CNC arată în mod bizar că "dobânda ce trebuie recuperată este în sumă de 1.198.383,22 RON, calculată de la 12.08.2010 până la data de 20.08.2012. Calculul dobânzii în vederea recuperării ajutorului de minimis în sumă de 3.424.971 RON se regăseşte în Anexa la prezenta Decizie."

Or, CNC nu a arătat în niciun moment în faţa primei instanţe la ce se referă atunci când trimite la o "anexă a Deciziei nr. 45/2018" şi este imposibil de înţeles cum anume a putut CNC ajunge la suma de 1.198.383,22 RON ca reprezentând accesorii ale creanţei principale pretinse.

Raportat la această stare de lucruri, algoritmul ce ar fi putut fi avut în vedere de CNC pentru emiterea unui act administrativ de imputare a unor anumite sume de recuperat este în continuare necunoscut pentru A..

Faţă de aceste motive, recurenta-reclamantă solicită admiterea recursului incident, aşa cum a fost formulat.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, recurenta-reclamantă a solicitat respingerea recursului principal, ca nefondat.

Prin întâmpinarea formulată, recurentul-pârât a solicitat respingerea recursului incident, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 16 septembrie 2020, s-a fixat termen de judecată la data de 14 aprilie 2021 pentru soluţionarea cererilor de recurs, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge atât recursul principal, cât şi recursul incident, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat anularea actelor administrative reprezentate de Decizia CNC nr. 45/20.07.2018, respectiv Decizia CNC nr. 41/12.07.2018, precum şi a adresei CNC nr. x/13.09.2018 de răspuns la plângerea prealabilă a A..

Prima instanţă a admis cererea dedusă judecăţii şi a anulat Decizia CNC nr. 45/20.07.2018, Decizia CNC nr. 41/12.07.2018 şi Adresa CNC nr. x/13.09.2018, reţinând, în esenţă, că recuperarea sprijinului financiar nerambursabil acordat reclamantei în perioada 2010-2012 s-a prescris cel mai târziu la data de 01.01.2018, prin raportare la dispoziţiile art. 91 alin. (1)-(2) al O.G. nr. 92/2003, potrivit cărora dreptul organului fiscal de a stabili obligaţii fiscale se prescrie în termen de 5 ani, cu excepţia cazului în care legea dispune altfel, iar termenul de prescripţie a dreptului prevăzut la alin. (1) începe să curgă de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală potrivit art. 23, dacă legea nu dispune altfel" şi la dispoziţiile art. 347 din Legea nr. 207/2015 potrivit cărora "termenele în curs la data intrării în vigoare a prezentului cod se calculează după normele legale în vigoare la data când au început să curgă, iar cauzele de întrerupere sau suspendare a termenului de prescripţie se supun legii în vigoare la data la care acestea au intervenit".

Învestită cu cererile de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Astfel, se constată că, prin recursul principal, recurentul-pârât a arătat că dreptul la acţiune privind recuperarea sumelor atribuite nelegal A. s-a născut la data emiterii Somaţiei nr. x/18.08.2014, iar termenul de 5 ani prevăzut de Codul de procedură fiscală a început să curgă de la 01.01.2015 şi s-a împlinit la data de 01.01.2020, astfel că nu se poate susţine că sumele imputate, prevăzute în Decizia nr. 41/12.07.2018 şi Decizia nr. 45/20.07.2018, sunt prescrise, motiv de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Înalta Curte constată că în raport de acest motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Cu prioritate, Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile obligatorii ale Deciziei nr. 21/18.12.2020 pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru soluţionarea recursului în interesul legii, prin care s-a statuat că "Inspecţia fiscală are ca obiect, potrivit art. 94 alin. (1) din Codul de procedură fiscală, verificarea legalităţii şi conformităţii declaraţiilor fiscale, corectitudinii şi exactităţii îndeplinirii obligaţiilor de către contribuabili, respectării prevederilor legislaţiei fiscale şi contabile, verificarea sau stabilirea, după caz, a bazelor de impunere, stabilirea diferenţelor obligaţiilor de plată şi a accesoriilor aferente acestora, iar art. 98 alin. (1) din acelaşi cod prevede că "Inspecţia fiscală se efectuează în cadrul termenului de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale". Or, termenul de prescripţie a dreptului de a stabili obligaţii fiscale, reglementat de dispoziţiile art. 91 alin. (1) şi (2), coroborate cu cele ale art. 23 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală, este de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor celui în care s-a născut creanţa fiscală, care are loc la momentul constituirii bazei de impunere care generează dreptul de creanţă fiscală şi obligaţia fiscală corelativă."

În raport de aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă că momentul de la care curge termenul de prescripţie este data când titularul dreptului la acţiune a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască naşterea lui.

În cazul de faţă, naşterea dreptului de a recupera creanţa aferentă perioadei 2010-2012 s-a născut cel mai târziu la data de 01.01.2013, cu atât mai mult cu cât, chiar recurentul-pârât recunoaşte că în calitate de furnizor/administrator al măsurii şi în raport de dispoziţiile art. 25 alin. (1), (2) şi (4) din O.U.G. nr. 77 din 3 decembrie 2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, avea posibilitatea să monitorizeze ajutoarele de stat sau de minimis acordate, pentru fiecare măsură în parte, să realizeze controale la faţa locului pentru verificarea respectării condiţiilor de acordare a ajutoarelor şi să dispună măsurile ce se impun în situaţia în care aceste condiţii nu au fost respectate.

Într-adevăr, furnizorul sau administratorul, după caz, emite decizii prin care se dispune stoparea sau recuperarea ajutoarelor de stat acordate, iar aceste decizii au caracter de titlu executoriu, însă emiterea deciziilor nu poate avea loc decât cu respectarea termenului impus de art. 91 alin. (1) şi (2) din Codul de procedură fiscală din 2003.

Sub acest aspect, nu poate fi admisă critica recurentul-pârât conform căreia momentul naşterii dreptului de recuperare al creanţei este data emiterii somaţiei nr. x/18.08.2014, având în vedere că aceasta a fost anulată în mod definitiv de către instanţa de judecată (sentinţa civilă nr. 5298/2015, pronunţată de Judecătoria Sectorului 1 Bucureşti, în dosarul nr. x/2014, rămasă definitivă prin anularea apelului, ca netimbrat, prin decizia civilă nr. 173/19.01.2016, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a V-a civilă), împrejurare care atrage incidenţa dispoziţiilor art. 2.539 alin. (2) C. proc. civ. potrivit cărora "Prescripţia nu este întreruptă dacă cel care a făcut cererea de chemare în judecată sau de arbitrare ori de intervenţie în procedura insolvenţei sau a urmăririi silite a renunţat la ea, nici dacă cererea a fost respinsă, anulată ori s-a perimat printr-o hotărâre rămasă definitivă."

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

În ceea ce priveşte recursul incident formulat de către recurenta-reclamantă, Înalta Curte constată că prin motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. se solicită înlăturarea considerentelor sentinţei recurate cu privire la respingerea motivelor de nelegalitate ale actelor administrative atacate rezultând din greşita calificare a A. drept "întreprindere" şi modalitatea greşită de calcul a valorii pretinselor sume de recuperat.

Potrivit art. 488 alin. (1) pct. 5 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când, prin hotărârea dată, instanţa a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii.

Normele de procedură propriu-zisă sunt acele norme care determină ordinea firească a judecăţii potrivit etapelor şi fazelor pe care le parcurge procesul civil sau care stabilesc principiile fundamentale ale dreptului procesual civil. De exemplu, normele care stabilesc contradictorialitatea, publicitatea dezbaterilor, oralitatea, nemijlocirea, continuitatea, dreptul la apărare, rolul activ al judecătorului, disponibilitatea, precum şi normele care prevăd obligativitatea parcurgerii unei proceduri prealabile sesizării instanţei.

Or, din examinarea criticilor din cererea de recurs prin care recurenta-reclamantă susţine că "odată ce instanţa de fond a constatat că deciziile CNC sunt afectate de prescripţie, nu mai avea motive să analizeze criticile ce vizau cuantumul sumelor menţionate în deciziile de impunere" Înalta Curte constată că instanţa de fond a găsit întemeiată critica de legalitate privind prescripţia şi a analizat şi celelalte motive de netemeinicie cu care a fost sesizată. Procedând la analiza elementelor de nelegalitate cât şi a celor de netemeinicie, instanţa nu a produs părţii recurente vreo vătămare.

În ceea ce priveşte cazul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., Înalta Curte apreciază a fi nefondată critica recurentei-reclamante referitoare la lipsa unei motivări efective şi suficiente a soluţiei pronunţate de instanţa de fond.

Astfel, Înalta Curte constată că prima instanţă a respectat rigorile art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., sentinţa recurată cuprinzând argumente care demonstrează că judecătorul fondului a analizat cererea dedusă judecăţii invocată prin prisma dispoziţiilor legale incidente, explicând cu suficientă claritate raţionamentul pe baza căruia a reţinut că cererea cu soluţionarea căreia a fost învestit este întemeiată.

Faptul că instanţa de fond în justificarea modului de calcul al sumelor menţionate în deciziile de recuperare a ajutorului de stat a reţinut că "Nu pot fi primite criticile referitoare la faptul că modalitatea de calcul a valorii pretinselor sume de recuperat ar fi eronată şi lipsită de transparenţă, întrucât reiese cu evidenţă din cuprinsul deciziilor că metodologia de calcul a sumelor indicate constă în însumarea sumelor acordate de către CNC, în perioada 2010-2012, în temeiul contractelor menţionate în decizie, contracte în cuprinsul cărora au fost indicate sumele acordate şi toate instrumentele de plată, existând astfel posibilitatea de a se verifica realitatea sumelor indicate, în evidenţele contabile proprii", nu poate atrage incidenţa motivului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ. având în vedere că cerinţa motivării adecvate a unei hotărâri judecătoreşti este satisfăcută dacă raţionamentul logico-juridic fundamentează soluţia adoptată.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, în mod corect a reţinut prima instanţă că potrivit dispoziţiilor art. 4 teza I din Regulamentul UE nr. 1407/2013 prin "întreprindere" se înţelege orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent de statutul său juridic şi de modul în care este finanţată, respectiv în măsura în care furnizează bunuri şi servicii pe piaţă.

De asemenea, se constată că, prin capitolul IV art. 4 din Normele de minim privind acordarea de ajutor de stat în domeniul cinematografiei se menţionează că "Prezenta schemă se adresează întreprinderilor înregistrate în Registrul cinematografiei, precum şi altor persoane juridice (fundaţii, asociaţii, uniuni din domeniul cinematografiei) în situaţia în care acestea desfăşoară activităţi generatoare de venituri.

De asemenea, din statutul recurentei-reclamante rezultă că aceasta furnizează servicii pe piaţă (organizarea unui festival de film, distribuirea şi promovarea valorilor cinematografiei europene) şi desfăşoară activitate economică (îşi constituie fondurile din dividendele societăţilor comerciale înfiinţate de asociaţie).

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei adoptate în recurs

Astfel fiind, faţă de considerentele arătate şi în conformitate cu prevederile art. 496 alin. (1) din C. proc. civ. C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul principal declarat de recurentul-pârât Centrul Naţional al Cinematografiei şi recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A., ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul principal declarat de recurentul-pârât Centrul Naţional al Cinematografiei împotriva sentinţei nr. 2549 din 20 noiembrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Respinge recursul incident declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.