Indefinite suspension of tax objection resolution pending criminal investigation violates reasonable time principle

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A., societate comercială în insolvenţă, în contradictoriu cu pârâta, Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, a solicitat:

1. Să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. x/23.12.2014, faţă de încetarea cauzei care a determinat suspendarea soluţionării contestaţiei;

2. Să se dispună obligarea pârâtei la reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile, înregistrată sub nr. x/23.12.2014, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004;

3. Să se dispună obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de prezentul litigiu;

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa civilă nr. 2370 din data de 08.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins excepţia autorităţii de lucru judecat invocată de pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor. A admis în parte acţiunea formulată de reclamanta A., prin administrator special B., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, având ca obiect obligaţie de a face şi, în consecinţă:

În temeiul art. 214 alin. (3) coroborat cu art. 2 alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, coroborate cu art. 413 alin. (3) C. proc. civ., a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia procedura de soluţionare a contestaţiei prealabile formulată pe cale administrativă de reclamantă şi înregistrată sub nr. x/23.12.2014, procedând la soluţionarea contestaţiei reclamantei A. în conformitate cu prevederile Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în vigoare la data naşterii raporturilor juridice de drept fiscal care fac obiectul contestaţiei reclamantei nr. 922.015/23.12.2014.

A respins restul pretenţiilor reclamantei şi a luat act de precizarea reclamantei privind solicitarea cheltuielilor de judecată pe cale separată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei civile nr. 2370 din data de 08.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea autorităţii de lucru judecat, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Potrivit art. 430 alin. (1) C. proc. civ.:

"Hotărârea judecătorească ce soluţionează, în tot sau în parte, fondul procesului (sau statuează asupra unei excepţii procesuale or asupra oricărui incident are, de la pronunţare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranşată" iar conform alin. (2) din cadrul aceluiaşi articol "Autoritatea de lucru judecat priveşte dispozitivul, precum şi considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s~a rezolvat o chestiune litigioasă."

Astfel, prin decizia nr. 27/30.01.2015, Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor a suspendat pe fond soluţionarea contestaţiei administrative formulate de S.C. A. S.R.L. împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.11.2018 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova, procedura administrativă urmând a fi reluată la încetarea cu caracter definitiv a motivului care a determinat suspendarea, în conformitate cu prevederile art. 214 alin. (1) lit. a) şi alin. (3) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.

Împotriva Deciziei nr. 27/30.01.2015 emisă de Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor, societatea a formulat acţiune în contencios administrativ, iar prin sentinţa civilă nr. 1181/07.04.2016 a Curţii de Apel Bucureşti, definitivă prin decizia civilă nr. 3730/22.11.2017 a Înaltei Curţii de Casaţie şi Justiţie, instanţa de judecată a menţinut ca legală şi temeinică soluţia de suspendare a soluţionării formulate de S.C. A. S.R.L. până la finalizarea laturii penale.

Faţă de aceste aspecte, recurenta-pârâtă consideră că între cauza care a formulat obiectul dosarului nr. x/2015 şi prezenta cauză există o strânsă legătură având în vedere faptul că S.C. A. S.R.L. urmăreşte în fapt reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile împotriva Deciziei de impunere nr. x/04.11.2018 emisă de Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că sentinţa primei instanţe a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material, devenind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., respectiv a prevederilor art. 214 alin. (3) din Codul de procedură fiscal potrivit cărora procedura administrativă este reluată la încetarea motivului care a determinat suspendarea, or, în cazul de faţă, acest motiv nu a încetat.

Astfel, între stabilirea obligaţiilor fiscale constatate prin raportul de inspecţie fiscală nr. x/04.11.2014 care a stat la baza emiterii Deciziei de impunere nr. x/04.11.2014 contestată şi existenţa elementelor constitutive ale vreunei infracţiuni există o strânsă interdependenţă de care depinde soluţionarea cauzei pe cale administrativă.

Această interdependenţă constă în faptul că, în cauză se ridică problema realităţii operaţiunilor desfăşurate, având în vedere că în urma controalelor efectuate de autorităţile fiscale au fost descoperite anumite elemente care conduc la suspiciunea de fraudă, cu atât mai mult cu cât firmele implicate fac parte din acelaşi grup, fiind controlate, sub diverse forme, în comun.

Prin adresa nr. x/05.11.2014 Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Prahova a sesizat, în conformitate cu art. 108 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, cu completările şi modificările ulterioare, Direcţia Naţională Anticorupţie cu privire comerciale înregistrate de către S.C. A. S.R.L., în vederea constatării existenţei sau inexistenţei elementelor constitutive ale infracţiunilor prevăzute de Legea nr. 241/2005 pentru prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale, cu modificările şi completările ulterioare.

Instanţa de fond, prin sentinţa civilă nr. 2370/08.10.2019 a admis acţiunea şi a dispus obligarea autorităţii fiscale să reia procedura de soluţionare a contestaţiei prealabile formulată pe cale administrativă de societate, reţinând în mod greşit faptul că:

"La speţă sunt incidente, deplin aplicabile prevederile art. 413 alin. (3) C. proc. civ. şi în consecinţă termenul de minim 1 an stabilit pe baza declanşării urmăririi penale în dosarul penal deschis societăţii reclamante pentru infracţiuni din domeniul fiscal este un reper determinant pentru a aprecia asupra reluării sau nu a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de reclamantă".

Hotărârea instanţei de fond este dată cu aplicarea greşită a prevederilor Codului de procedură fiscală în condiţiile în care instanţa de fond a dispus obligarea instituţiei pârâte la soluţionarea unei contestaţii administrative, deşi exista o decizie emisă de către ANAF prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei administrative, decizie ce nu a fost anulată de către instanţa de judecată.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 24 iulie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Intimata-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ şi fiscal cu o cerere prin care a solicitat să se constate refuzul nejustificat al pârâtei de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. x/23.12.2014, faţă de încetarea cauzei care a determinat suspendarea soluţionării contestaţiei şi obligarea pârâtei la reluarea procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile, înregistrată sub nr. x/23.12.2014, sub sancţiunea penalităţilor de întârziere sau a amenzii, prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Prima instanţă a admis în parte cererea dedusă judecăţii şi a obligat pârâta Agenţia Naţională de Administrare Fiscală - Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor să reia procedura de soluţionare a contestaţiei prealabile formulată pe cale administrativă de reclamantă şi înregistrată sub nr. x/23.12.2014, procedând la soluţionarea contestaţiei reclamantei A. în conformitate cu prevederile Titlului IX din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală în vigoare la data naşterii raporturilor juridice de drept fiscal care fac obiectul contestaţiei reclamantei nr. 922.015/23.12.2014.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

În ceea ce priveşte primul motiv de recurs întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., potrivit cărora casarea unei hotărâri se poate cere când prin hotărârea dată s-a încălcat autoritatea de lucru judecat, Înalta Curte constată că în raport de dispoziţiile art. 431 alin. (1) C. proc. civ. "Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeaşi calitate, în temeiul aceleiaşi cauze şi pentru acelaşi obiect", iar dacă o astfel de situaţie intervine, atunci alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte că "oricare din părţi poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluţionarea acestuia din urmă."

Aşadar, pentru a exista autoritate de lucru judecat între prezentul dosar şi dosarul nr. x/2015 soluţionat definitiv, trebuie să fie întrunită condiţia triplei identităţi de părţi, obiect şi cauză.

Or, între cele două cauze nu există triplă identitate, astfel că sentinţa recurată este legală şi temeinică din perspectiva acestui motiv de recurs, respectiv:

1) nu este întrunită identitatea de obiect având în vedere că în cauza nr. 4119/2/2015, instanţa a fost investită să analizeze legalitatea Deciziei nr. 27/30.01.2015 emisă de ANAF-DGSC, prin care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţie graţioase, în temeiul art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală, iar în prezenta cauză, instanţă este învestită să analizeze "refuzul nejustificat de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei prealabile înregistrată la Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sub nr. x/23.12.2014, faţă de încetarea cauzei care a determinat suspendarea soluţionării contestaţiei".

2) nu este întrunită identitatea de cauză juridică având în vedere că în dosarul nr. x/2015, instanţa a fost învestită a analiza dacă, în raport de momentul la care s-a dispus suspendarea soluţionării contestaţiei fiscale, respectiv ianuarie 2015, erau întrunite condiţiile legale pentru ca o astfel de măsură să fie dispusă, iar în prezenta cauză, instanţă este învestită să analizeze dacă, în 2018-2019 (la momentul introducerii acţiunii sau momentul pronunţării soluţiei), la mai bine de 3 ani de când a fost suspendată soluţionarea contestaţiei, există motive temeinice pentru reluarea procedurii de soluţionare, în vederea respectării prevederilor legale şi a dreptului subscrisei la un proces echitabil, într-un termen optim şi previzibil, reglementat de art. 6 C. proc. civ., respectiv art. 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.

Aşadar, în cauză nu este întrunită tripla identitate de părţi, obiect, cauză, aspect faţă de care Înalta Curte constată că sentinţa recurată este legală din perspectiva criticii de nelegalitate reglementată de art. 488 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ.

Cu privire la cel de-al doilea motiv de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Potrivit art. 214 alin. (1) lit. a) Codul de procedură fiscală 2003, organul de soluţionare a contestaţiei poate suspenda, prin decizie motivată, soluţionarea cauzei atunci când organul care a efectuat activitatea de control a sesizat organele în drept cu privire la existenta indiciilor săvârşirii unei infracţiuni a cărei constatare ar avea o înrâurire hotărâtoare asupra soluţiei ce urmează să fie dată în procedura administrativă.

Or, cauza penală care a determinat suspendarea soluţionării contestaţiei prealabile nu a fost soluţionată nici până în prezent, la o distanţă de peste 5 ani de la dispunerea măsurii suspendării.

Potrivit ordonanţelor comunicate de DNA în etapa fondului, din 2017 "când s-a dispus completarea raportului de expertiză" şi până în aprilie 2019, când instanţa de fond a solicitat informaţii privind stadiul dosarului de urmărire penală, nu a fost efectuat niciun act de urmărire penală cu privire la situaţia intimatei-reclamante.

Mai mult, prin ordonanţa DNA din 05.04.2019, parchetul a arătat expres că "complexitatea expertizei care trebuie efectuată nu justifică o durată de peste 5 ani în efectuarea acesteia, lipsa de persistenţă a expertului în efectuarea acesteia conducând la tergiversarea serioasă şi nejustificată a anchetei".

De asemenea, Înalta Curte constată că în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că o suspendare a soluţionării contestaţiei administrative fără un orizont de timp, corelată numai cu împrejurarea subiectivă şi incertă a momentului la care încetează motivul care a determinat suspendarea procedurii administrative, este în mod evident excesivă şi neproporţională cu principiul accesului liber la justiţie şi a soluţionării litigiilor în termen rezonabil. Mai mult, art. 277 alin. (3) teza a doua din Codul de procedură fiscală în prezent în vigoare introduce un alt criteriu suplimentar marcat de subiectivismul şi caracterul discreţionar, posibil excesiv, al organului fiscal de soluţionare a contestaţiei, organ care poate să stabilească cu de la sine putere un termen de reluare a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative.

Or, toate aceste elemente denotă faptul că prin prisma art. 2 din vechiul Codul de procedură fiscală O.G. nr. 92/2003, respectiv a art. 3 alin. (2) din actualul Codul de procedură fiscală Legea nr. 207/2015, în speţă sunt incidente şi deplin aplicabile prevederile art. 413 alin. (3) C. proc. civ., iar termenul de minim 1 an stabilit pe baza declanşării urmăririi penale în dosarul penal deschis societăţii reclamante pentru infracţiuni din domeniul fiscal este un reper determinant pentru a aprecia asupra reluării sau nu a procedurii de soluţionare a contestaţiei administrative formulate de reclamantă.

De asemenea, Înalta Curte constată că de la data formulării sesizării penale, deşi au trecut mai mult de 5 ani, recurenta-pârâtă ANAF nu a făcut dovada în sensul că în dosarul penal s-ar fi efectuat vreun demers eficient, că s-ar fi dispus vreo măsură împotriva societăţii sau că s-ar fi dispus începerea urmăririi penale.

Întrucât obligaţia fiscală din decizia de impunere a fost stabilită în sarcina societăţii reclamante, indiferent de soluţia care se va pronunţa în cauza penală, Înalta Curte apreciază că suspendarea sine die a soluţionării contestaţiei societăţii recurente este de natură a întârzia în mod nejustificat accesul părţii la instanţă, ceea ce contravine prevederilor art. 6 paragraful 1 din Convenţia Drepturilor Omului.

Astfel, reţinându-se că faţă de societatea comercială reclamantă până în prezent nu s-au dispus măsuri de natură a constata caracterul penal al faptelor sesizate de fisc (ceea ce ar fi putut justifica măsura de suspendare dispusă de organul administrativ pentru a acorda prioritate organului de cercetare penală), Înalta Curte constată că în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 277 alin. (1) din O.G. nr. 92/2003, iar criticile recurentei-pârâte Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-Direcţia Generală de Soluţionare a Contestaţiilor sunt nefondate, hotărârea primei instanţe reflectând interpretarea şi aplicarea corectă a prevederilor legale incidente cauzei.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Administrare Fiscală-DGSC împotriva sentinţei nr. 2370 din 08 octombrie 2019, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.