Legislator Case Law & Legislation
Decizia nr. 2408/2021 AI generated

Suspension of judicial council competition results barred by depletion of legal effects and lack of current procedural interest

Case Number Decizia nr. 2408/2021
Court / Authority
Jurisdiction Romania (RO)
Decision Date
Outcome Dismissed

Legislator summary

AI generated

The High Court of Cassation and Justice dismissed the appeal, upholding the Court of Appeal's decision that the initial claims were devoid of object and interest, thereby leaving the lower court's rulings in force. The dispute concerned a judge's request to suspend the effects of Superior Council of the Magistracy (CSM) decisions—specifically the resolution authorizing a competition for the vice-president position at a tribunal, the regulation rendering interview results unchallengeable, and the validation of competition results—alleging violations of publication requirements and the right to defense. The court held that the claims regarding the suspension of the competition organization and result validation were devoid of object because the contested activities had already been completed and the results legally validated, and the challenge to the regulation was dismissed for lack of interest, as the applicant failed to demonstrate a current practical benefit distinct from the urgency required for protective measures. The decision relied on Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code regarding the general conditions of action (specifically the necessity of a determined, legitimate, personal, born, and current interest) and Article 14 of Law no. 554/2004, concluding that the suspension of administrative acts that had already produced their full legal effects was not applicable.

Legislator headnote

AI generated

art. 14 din Legea nr. 554/2004, art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ, art. 33 C. proc. civ, art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ, art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004; Suspension of judicial council competition results barred by depletion of legal effects and lack of current procedural interest: The dispute concerned a judge's request to suspend the effects of Superior Council of the Magistracy (CSM) decisions—specifically the resolution authorizing a competition for the vice-president position at a tribunal, the regulation rendering interview results unchallengeable, and the validation of competition results—alleging violations of publication requirements and the right to defense. The court held that the claims regarding the suspension of the competition organization and result validation were devoid of object because the contested activities had already been completed and the results legally validated, and the challenge to the regulation was dismissed for lack of interest, as the applicant failed to demonstrate a current practical benefit distinct from the urgency required for protective measures. The decision relied on Articles 32 and 33 of the Civil Procedure Code regarding the general conditions of action (specifically the necessity of a determined, legitimate, personal, born, and current interest) and Article 14 of Law no. 554/2004, concluding that the suspension of administrative acts that had already produced their full legal effects was not applicable.

Keywords

AI generated
judicial law suspension of benefits challenge of administrative decisions article of civil procedure administrative competition violation of procedural rights

Cited Legislation

AI generated
art. 14 din Legea nr. 554/2004
x/2020, reclamanta A., în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a solicitat:
art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020
898 din 25 iunie 2020 a secţiei pentru judecători, pentru că este emisă cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, şi revocarea/anularea subsecventă a organizării concursului pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Tribunalului Dolj;
art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ
(5) din Hotărârea CSM 188/2020 - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.
art. 33 C. proc. civ
Aşadar au fost încălcate de către instanţa de fond dispoziţiile art. 33 C. proc. civ.
art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ
554/2004, stabilind în mod greşit că un act administrativ care a produs efecte juridice nu este susceptibil de suspendare - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.
art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004
Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:
art. 48 alin. (7) din Legea nr. 303/2004
151 din data de 25 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin.
art. 486 C. proc. civ
În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art.
AI generated

Key legal questions extracted by Legislator

AI generated
art. 20 din Legea nr. 554/2004

The main procedural basis cited in the dispositive for rendering the final judgment on the appeal in administrative litigation.

art. 496 alin. (1) C. proc. civ.

The civil procedure code provision governing the court's power to dismiss the appeal as unfounded.

Need to analyze how this precedent applies to your matter?

Cross-reference this judgment against statutes, commentaries, and subsequent citing case law inside Legislator AI.

Open in Legislator →

Full text

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 12.08.2020 pe rolul Curţii de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, sub nr. x/2020, reclamanta A., în calitate de judecător în cadrul Tribunalului Dolj, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, în temeiul dispoziţiilor art. 14 din Legea nr. 554/2004 a solicitat:

- suspendarea efectelor Hotărârii nr. 898 din 25 iunie 2020 a secţiei pentru judecători, pentru că este emisă cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, şi revocarea/anularea subsecventă a organizării concursului pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Tribunalului Dolj;

- suspendarea parţială a efectelor Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, în privinţa art. 15 pct. 5 care prevede ca rezultatele susţinerii proiectului, respectiv interviului sunt definitive şi nu pot fi contestate;

- suspendarea validării rezultatului concursului în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Hotărârea nr. 188 din 20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin sentinţa nr. 151 din data de 25 august 2020, Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a respins ca lipsită de obiect cererea privind suspendarea efectelor Hotărârii nr. 898/25.06.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii, a respins ca lipsită de obiect cererea privind suspendarea validării rezultatului concursului pentru numirea în funcţii de conducere la judecătorilor la curţi de apel, tribunale şi judecătorii organizat în perioada aprilie- iulie 2020, formulată de reclamanta A., în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii. A admis excepţia lipsei de interes privind cererea de suspendare parţială a efectelor Hotărârii nr. 188/20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii. A respins ca lipsită de interes cererea având ca obiect suspendarea efectelor articolului 15 alin. (5) din Hotărârea nr 188/20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi de revocare din aceste funcţii, formulată de reclamanta A. în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Superior al Magistraturii.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 151 din data de 25 august 2020, pronunţată de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta A., invocând dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 şi 8 C. proc. civ.

Prin primul motiv de recurs se arată că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1, 29, 32 şi 33 C. proc. civ., admiţând nelegal excepţia lipsei de interes a suspendării aplicării prevederilor art. 15 alin. (5) din Hotărârea CSM 188/2020 - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Analizând interesul procesual al recurentei-reclamante în demararea cererii de suspendare, prima instanţă a confundat condiţiile interesului procesual cu condiţia urgenţei procedurii suspendării, decizând nelegal că, "întrucât în prezent nu există o situaţie de fapt iminentă ori în curs de desfăşurare susceptibilă a se încadra în ipoteza acesteia (...) iar pe de altă parte nu s-a invocat eventualitatea unei situaţii juridice similare, susceptibil a fi reglementată diferit prin neaplicarea acestor prevederi astfel încât instanţa apreciază că titularul acţiunii nu poate obţine un folos practic prin recurgerea la acest mijloc procesual."

Potrivit dispoziţiilor art. 33 C. proc. civ., "Interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual (...)", or reclamanta a justificat interesul suspendării hotărârilor CSM în temeiul cărora s-a organizat concursul pentru ocuparea celor două posturi de vicepreşedinte la Tribunalul Dolj, dar şi a suspendării validării rezultatelor acestui concurs, întrucât în mod nelegal a fost exclusă de la ocuparea unuia dintre posturile scoase la concurs şi singura manieră în care rezultatele concursului ar putea fi schimbate este admiterea acţiunii în anularea rezultatelor concursului, cu suspendarea prealabilă a efectelor actelor administrative contestate.

În realitate, motivarea instanţei de fond vizează mai degrabă condiţia urgenţei luării măsurii suspendării decât interesul procesual, însă condiţia urgenţei ţine de fondul cererii de suspendare, care nu a fost analizat de sentinţa recurată. Aşadar au fost încălcate de către instanţa de fond dispoziţiile art. 33 C. proc. civ.

Prin contestarea concursului şi în mod expres a reglementarii lui substanţiale, sunt create premisele solicitării şi respectiv suspendării efectelor actelor atacate pentru că aceasta a fost şi este voinţa legiuitorului.

Folosul practic pe care îl urmăreşte prin cererea de suspendare a aplicării dispoziţiilor art. 15 alin. (5) din Hotărârea CSM 188/2020 nu are legătură cu un concurs viitor, cum greşita reţinut instanţa de fond, ci vizează strict concursul contestat, fiind de o urgenţă deosebită luarea măsurii suspendării acestui text nelegal, care îi interzice să formuleze contestaţie.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, stabilind în mod greşit că un act administrativ care a produs efecte juridice nu este susceptibil de suspendare - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Dincolo de greşita soluţionare a excepţiilor lipsei de obiect şi de interes din perspectivă procedurală, învederează greşita aplicare a dispoziţiilor de drept material conţinute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, în privinţa sferei actelor administrative susceptibile de suspendare.

Astfel, instanţa a apreciat nelegal că, dată fiind validarea rezultatelor concursului, nu se mai poate obţine suspendarea hotărârii de reluare a organizării examenului şi nici suspendarea validării rezultatelor, cererea de suspendare rămânând fără obiect.

Instanţa de fond a reţinut implicit epuizarea efectelor actelor administrative a căror suspendare a fost solicitată, prin faptul validării rezultatelor concursului, însă actele administrative contestate nu îşi epuizează efectele prin validarea rezultatelor concursului, întrucât şi această validare este nelegală, fiind întemeiată pe acte nelegale (guod millum est, nullum producit effectum).

Prevederile art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 nu pot fi interpretate în sensul unei inadmisibilităţi de plano sau a lipsei de obiect a cererii de suspendare a unui act administrativ cu executare uno ictu, interpretarea contrară ducând la golirea de conţinut şi lipsirea de finalitate a normei menţionate, în condiţiile în care majoritatea covârşitoare a actelor administrative o constituie cele de acest tip.

Cu privire la fondul cauzei, recurenta-reclamantă a arătat că principalul motiv al nulităţii Hotărârii CSM nr. 898/2020 îl constituie lipsa publicării acesteia, ceea ce atrage consecinţa inexistenţei, cu urmarea firească a invalidării rezultatelor concursului organizat în temeiul hotărârii nepublicate. Nulitatea parţială a Hotărârii CSM nr. 188/2020 în privinţa dispoziţiilor art. 15 alin. (6) din această hotărâre rezultă din încălcarea dreptului la o cale efectivă de atac, a dreptului la apărare, şi a dreptului la un proces echitabil, principii fundamentale pe deplin aplicabile procesului de selecţie şi de promovare a magistraţilor. Urmare a nelegalităţii acestor două Hotărâri CSM, organizarea concursului de promovare devine lipsit de fundament juridic, impunându-se suspendarea de urgenţă a validării rezultatelor acestui concurs nelegal organizat.

Cât priveşte paguba iminentă, învederează că iminenta validare a rezultatelor concursului nelegal organizat îi creează grave prejudicii: (i) de imagine pentru că nota acordată la proba - susţinerea proiectului, ce nelegal nu poate fi contestată, este deja subiectul mai multor publicaţii de profil, iar "anonimizarea" este o aparenţă care nu poate înlătura realitatea în comunitatea profesională în care are un statut respectabil tocmai pentru că timp de trei ani a fost un bun manager al treburilor Tribunalului Dolj - al doilea ca dimensiuni după Tribunalul Bucureşti - şi în care tot ce a făcut a fost dovada cunoştinţelor şi loialităţii faţă de instanţă şi oamenii ei (ii) cât şi prejudicii materiale directe, constând în descalificarea nelegală din concurs, nota sub 5 acordată la proba cu interviul scoţându-o practic din cursa pentru unul dintre cele două posturi de vicepreşedinte, fiind irelevantă nota la proba scrisă.

Urgenţa luării măsurii suspendării este justificată de iminenţa pagubelor la care este expusă. Numai dacă se ia în calcul prejudiciul de imagine, al unui judecător cu 24 ani vechime în magistratură, 9 ani vechime în funcţii de conducere care obţine nota 4,32 la interviu, prejudiciul adus atât persoanei reclamante cât şi imaginii justiţiei este imens. Rezultatele obiective constatate în urma verificării activităţii în calitate de preşedinte - manager al Tribunalului Dolj timp de 3 ani ţin de imaginea Tribunalului în primul rând si subsecvent reflectă imaginea bună pe care o apără prin acest demers. Rezultatele subiective din aceeaşi perioadă le-a probat prin mijloace obiective la nivelul tribunalului - comunicarea interpersonală şi organizaţională nu a avut sincope, iar aceeaşi comunicare la nivelul Curţii de Apel nu îi poate fi exclusiv atribuită dată fiind natura bilaterală a procesului de comunicare.

Potrivit dispoziţiilor art. 15 alin. (6) din Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 188 din 20.02.2020 "Rezultatele susţinerii proiectului sunt definitive şi nu pot fi contestate".

Celelalte 2 probe ale concursului, respectiv evaluarea psihologică şi testul scris pot fi contestate, în timp ce rezultatul susţinerii proiectului nu poate fi contestat, deşi susţinerea proiectului este înregistrată cel puţin cu mijloace audio (potrivit dispoziţiilor art. 16 din Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 188 din 20.02.2020, aşadar există posibilitatea probării conţinutului răspunsurilor şi în mod natural al reevaluării răspunsurilor oferite oral de candidat) şi în ciuda faptului că media de promovare trebuie să fie minim 5 la fiecare dintre cele 2 probe - proiect şi testare scrisă (potrivit dispoziţiilor art. 26 alin. (6) din Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 188 din 20.02.2020, ceea ce evident deschide calea hazardului în aprecieri, cum este cazul recurentei-reclamante, care nelegal şi fără posibilitatea de a contesta, a fost notată la proba privind susţinerea proiectului cu nota 4,32, fiind exclusă de la posibilitatea de a câştiga concursul independent de nota obţinută la proba scrisă).

Imposibilitatea legală de contestare a evaluării interviului lipseşte de orice efecte prevederea legală anterior citată, nefolosind nimănui înregistrarea audio a interviului şi nici stocarea acestei înregistrări pentru o perioadă de 1 an, fiind de neconceput existenţa unei prevederi legale fără nicio utilitate practică.

În plus, păstrând nealterat respectul pentru membri comisiei de evaluare, recurenta-reclamantă consideră că o contestare a notei şi audierea înregistrării interviului nu pune în discuţie o prezumţie absolută cum pare a se statua prin art. 15 alin. (6) din Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 188 din 20.02.2020. O astfel de abordare, contravine jurisprudenţei anterioare a CCR în privinţa prezumţiilor absolute.

În jurisprudenţa sa anterioară, Curtea Constituţională a subliniat că "prezumţiile legale, din punctul de vedere al puterii lor doveditoare, pot fi relative (iuris tantum) şi absolute (iuris et de iure). Prezumţiile relative nu stabilesc adevăruri categorice, sustrase oricărei posibilităţi de discuţie, de corectare sau infirmare, putând fi combătute, aşadar, prin proba contrară. Prezumţiile absolute, neadmiţând posibilitatea înfrângerii lor, creează imaginea unor adevăruri absolute, imuabile, dobândite odată şi pentru totdeauna şi impuse tuturor prin forţa unei rostiri legiuitoare".

Cu privire la nelegalitatea concursului de promovare în funcţia de vicepreşedinte al Tribunalului Dolj, recurenta-reclamantă a arătat că o consecinţă firească a revocării/anulării Hotărârii secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 898 din 25 iunie 2020 pentru încălcarea flagrantă a dispoziţiilor Legii nr. 55/2020, dar şi a principiilor generale de drept referitoare la dreptul la apărare, dreptul la o cale efectivă de atac, dreptul la un proces echitabil, o constituie invalidarea concursului pentru ocuparea celor două posturi vacante de vicepreşedinte al Tribunalului Dolj.

În ceea ce priveşte iminenţa pagubei, recurenta-reclamantă arată că validarea rezultatelor unui concurs nelegal produce o paguba per se imaginii justiţiei al cărui prestigiu trebuie apărat de fiecare/oricare dintre judecători, în orice împrejurări, iar pentru persoana reclamantă este o pagubă iminentă validarea unui concurs a cărui organizare şi al cărui mod de desfăşurare a pus-o în situaţia de a nu avea dreptul/posibilitatea să demonstreze eroarea de apreciere a răspunsurilor date.

De asemenea, urgenţa luării măsurii suspendării se impune în măsura în care instanţa nu va dispune suspendarea actelor administrative ce fac obiectul prezentei cauze, secţia pentru judecători a CSM va proceda în conformitate cu art. 48 alin. (7) din Legea nr. 303/2004 şi va numi judecătorii selectaţi în urma acestui concurs nelegal în funcţiile de conducere scoase la concurs.

Pentru aceste motive, recurenta-reclamantă a solicitat:

1) Admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, suspendarea efectelor Hotărârii nr. 898 din 25 iunie 2020 a secţiei pentru judecători, pentru că este emisă cu încălcarea prevederilor art. art. 27 alin. (3) din Legea 55/2020, şi revocarea/anularea subsecventă a organizării concursului pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Tribunalului Dolj;

2) Suspendarea parţială a efectelor Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, în privinţa art. 15 pct. 5 care prevede că rezultatele susţinerii proiectului, respectiv interviului sunt definitive şi nu pot fi contestate;

3) Suspendarea validării rezultatului concursului în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Hotărârea nr. 188 din 20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

4. Apărările formulate în cauză.

Intimatul-pârât a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 20 octombrie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 14 aprilie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Recurenta-reclamantă a învestit instanţa de contencios administrativ cu o cerere prin care a solicitat suspendarea efectelor Hotărârii nr. 898 din 25 iunie 2020 a secţiei pentru judecători, pentru că este emisă cu încălcarea prevederilor art. 27 alin. (3) din Legea nr. 55/2020, şi revocarea/anularea subsecventă a organizării concursului pentru ocuparea funcţiei de vicepreşedinte al Tribunalului Dolj; suspendarea parţială a efectelor Hotărârii nr. 188 din 20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea Regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi revocarea din aceste funcţii, în privinţa art. 15 pct. 5 care prevede ca rezultatele susţinerii proiectului, respectiv interviului sunt definitive şi nu pot fi contestate; suspendarea validării rezultatului concursului în temeiul dispoziţiilor art. 27 alin. (2) din Hotărârea nr. 188 din 20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii.

Prima instanţă a respins ca lipsită de obiect cererea privind suspendarea efectelor Hotărârii nr 898/25.06.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii; a respins ca lipsită de obiect cererea privind suspendarea validării rezultatului concursului pentru numirea în funcţii de conducere la judecătorilor la curţi de apel, tribunale şi judecătorii organizat în perioada aprilie- iulie 2020; a admis excepţia lipsei de interes privind cererea de suspendare parţială a efectelor Hotărârii nr. 188/20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii şi a respins ca lipsită de interes cererea având ca obiect suspendarea efectelor articolului 15 alin. (5) din Hotărârea nr. 188/20.02.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii pentru aprobarea regulamentului privind numirea în funcţii de conducere a judecătorilor şi de revocare din aceste funcţii.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Prin primul motiv de recurs recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 1, 29, 32 şi 33 C. proc. civ., admiţând nelegal excepţia lipsei de interes a suspendării aplicării prevederilor art. 15 alin. (5) din Hotărârea CSM 188/2020 - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. au în vedere încălcarea tuturor regulilor de procedură a căror nerespectare atrage sancţiunea nulităţii (cu excepţia celor menţionate la pct. 1-4), respectiv nesocotirea legii de drept procesual şi în situaţiile în care sancţiunea nulităţii intervine pentru încălcarea unor condiţii extrinseci actului de procedură, situaţii în care nulitatea nu este condiţionată de existenţa unei vătămări conform art. 176 pct. 6 C. proc. civ.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că dispoziţiile art. 1, 29, 32 şi 33 C. proc. civ. a căror încălcare a fost menţionată de către recurenta-reclamantă se referă la condiţiile generale ale acţiunii civile, precum şi condiţiile de a fi parte într-un proces civil.

Astfel, în raport de prevederile art. 29 şi art. 32 din C. proc. civ., se reţine că unul dintre elementele acţiunii civile este, alături de părţi şi cauză, obiectul cererii, respectiv pretenţia concretă a reclamantului, condiţie generală care vizează orice cerere în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării şi soluţionării căilor de atac.

Sub acest aspect, se constată că, prima instanţă nu a nesocotit aceste norme procesuale atunci când a admis excepţia lipsei de obiect a cererii privind suspendarea efectelor Hotărârii nr. 898/25.06.2020 a secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii, având în vedere că prin această hotărâre secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a dispus reluarea concursului, iar efectele s-au epuizat prin finalizarea acestuia şi publicarea rezultatelor.

De asemenea, referitor la excepţia lipsei de interes a suspendării aplicării prevederilor art. 15 alin. (5) din Hotărârea CSM 188/2020 Înalta Curte constată că, în mod corect a reţinut prima instanţă că interesul părţii de a obţine o hotărâre judecătorească în raport cu obiectul pricinii cu care a investit instanţa nu este suficient, fiind necesar ca aceasta să argumenteze şi un folos practic care să justifice necesitatea de a recurgere la protecţia provizorie realizată prin cererea de suspendare, cu atât mai mult cu cât acest act are o aplicabilitate generală şi abstractă, susceptibilă de a fi transpusă în plan material doar cu ocazia desfăşurării activităţilor, concursului sau examenului, la care se referă, pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii.

Or, în mod corect a reţinut prima instanţă că acţiunea privind suspendarea hotărârii de reluare a concursului precum şi suspendarea validării rezultatelor concursului a rămas fără obiect, în condiţiile în care s-a solicitat oprirea temporară a pârâtului de la desfăşurarea unor activităţi care s-au realizat în fapt.

Prin cel de-al doilea motiv de recurs recurenta-reclamantă arată că instanţa de fond a încălcat prevederile art. 14 din Legea nr. 554/2004, stabilind în mod greşit că un act administrativ care a produs efecte juridice nu este susceptibil de suspendare - motiv de recurs prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Astfel, Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Potrivit art. 14 alin. (1) din Legea nr. 554/2004:

"În cazuri bine justificate şi pentru prevenirea unei pagube iminente, după sesizarea, în condiţiile art. 7, a autorităţii publice care a emis actul sau a autorităţii ierarhic superioare, persoana vătămată poate să ceară instanţei competente să dispună suspendarea executării actului administrativ unilateral până la pronunţarea instanţei de fond."

Înalta Curte are în vedere împrejurarea că acţiunea privind suspendarea executării actului administrativ se circumscrie noţiunii de protecţie provizorie a drepturilor şi intereselor reclamantului (până la momentul la care instanţa competentă va cenzura legalitatea actului), atunci când acestea sunt supuse unui risc iminent de vătămare, pentru a se evita exercitarea abuzivă a prerogativelor de care dispun autorităţile publice.

Îndeplinirea celor două condiţii, respectiv cazul bine justificat şi iminenţa producerii unei pagube, este lăsată la aprecierea judecătorului, fiind verificată, în funcţie de circumstanţele cauzei, printr-o analiză sumară a aparenţei dreptului, pe baza argumentelor de fapt şi de drept prezentate de partea interesată, care trebuie să ofere indicii suficiente pentru răsturnarea prezumţiei de legalitate de care se bucură actul administrativ şi să facă verosimilă iminenţa producerii unei pagube greu, sau imposibil de înlăturat, în ipoteza în care actul contestat ar fi anulat de instanţa de judecată.

Referitor la noţiunea de caz bine justificat, aceasta a fost definită prin dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, ca fiind reprezentată de acele împrejurări legate de starea de fapt şi de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privinţa legalităţii actului administrativ.

Referitor la cea de a doua condiţie prevăzută de lege, din dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. ş) din Legea nr. 554/2004 rezultă că noţiunea de pagubă iminentă are în vedere prejudiciul material viitor şi previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcţionării unei autorităţi publice sau a unui serviciu public.

În raport de aceste considerente, Înalta Curte apreciază că în mod corect instanţa de fond nu a analizat pe fond îndeplinirea condiţiilor impuse de textul de lege atât timp cât primează dispoziţiile art. 32 alin. (1) lit. d) din C. proc. civ. potrivit cărora "orice cerere poate fi formulată numai dacă autorul acesteia justifică un interes". Prin urmare, una dintre cele patru condiţii de exercitare a acţiunii civile este cea privind interesul de a promova acţiunea, condiţie generală care vizează orice cerere formulată în justiţie şi care se impune a fi îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, pe tot parcursul soluţionării cauzei, atât la momentul introducerii cererii de chemare în judecată, cât şi la momentul exercitării căilor de atac.

În dreptul procesual civil, interesul de a promova o acţiune este definit ca fiind folosul practic urmărit de cel care a pus în mişcare acţiunea, respectiv oricare dintre formele procedurale ce intră în conţinutul acesteia.

Conform art. 33 din C. proc. civ., interesul trebuie să fie determinat, legitim, personal, născut şi actual, iar acţiunea în contencios administrativ nu derogă de la aceste cerinţe, în raport cu prevederile art. 28 din Legea nr. 554/2004.

Activitatea judiciară nu poate fi iniţiată şi întreţinută fără justificarea unui interes reprezentând folosul material sau moral pe care îl urmăreşte cel ce învesteşte o instanţă de judecată cu soluţionarea unei cereri - acţiune sau cale de atac.

Prin urmare, interesul reprezintă o condiţie generală ce trebuie îndeplinită în cadrul oricărui proces civil, cu prilejul promovării acţiunii sau formulării căii de atac, şi care trebuie să subziste pe tot parcursul derulării cauzei.

Având în vedere că prin Hotărârea secţiei pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii nr. 8218/20.08.2020 s-au validat rezultatele concursului sau examenului pentru numirea în funcţii de conducere a judecătorilor la curţi de apel, tribunale, tribunale specializate şi judecătorii, organizat în perioada aprilie- iulie 2020, precum şi numirea în funcţiile de conducere a judecătorilor care au fost declaraţi admişi la concursul sau examenul desfăşurat în perioada aprilie- iulie 2020, începând cu data de 21.08.2020, în mod corect a reţinut prima instanţă că acţiunea privind suspendarea hotărârii de reluare a concursului precum şi suspendarea validării rezultatelor concursului a rămas fără obiect, în condiţiile în care s-a solicitat oprirea temporară a pârâtului de la desfăşurarea unor activităţi care s-au realizat în fapt.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă A. împotriva sentinţei nr. 151 din 25 august 2020, pronunţate de Curtea de Apel Craiova, secţia contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.