Appeal against financial correction for public procurement irregularities in EU-funded project dismissed

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumastanţele cauzei. Cererea de chemare în judecată.

Prin cererea înregistrată pe rolul Curţii de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, la data de 17 septembrie 2015, sub nr. x/2015, reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgovişte, în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a solicitat anularea actului administrativ individual Notă de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.01.2015 emis de Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli - POR din cadrul M.D.R.A.P. referitor la Contractul de finanţare nr. x/23.11.2010, proiect cod SMIS 7015 "Reabilitarea, modernizarea, dezvoltarea şi echiparea infrastructurii educaţionale - Colegiul Naţional Constantin Cantacuzino din Municipiul Târgovişte, jud. Dâmboviţa" şi a Deciziei nr. 49/28.04.2015 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. comunicată cu adresa înregistrată sub nr. x/29.04.2015 înregistrată la UAT Municipiul Târgovişte cu nr. X/04.05.2015.

Prin sentinţa civilă nr. 78/23.03.2016 Curtea de Apel Ploieşti a admis cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială a Municipiului Târgovişte, dispunând anularea în tot a Deciziei nr. 49/28.04.2015 emisă de Serviciul Soluţionare Contestaţii Nereguli Fonduri Europene din cadrul M.D.R.A.P. şi a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a condiţiilor financiare nr. x/20.01.2015 emisă de Direcţia Constatare şi Stabilire Nereguli, Serviciul Constatare şi Stabilire Nereguli.

Împotriva acestei sentinţe a declarat recurs pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Prin decizia nr. 4077 din 22 noiembrie 2018, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a admis recursul formulat de pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice împotriva sentinţei nr. 78 din 23 martie 2016 pronunţată de Curtea de Apel Ploieşti, a casat sentinţa recurată şi a trimis cauza spre rejudecare la aceeaşi instanţă.

2. Hotărârea instanţei de fond.

În rejudecare, prin sentinţa nr. 87/10.04.2019, Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a respins, cererea de chemare în judecată, ca neîntemeiată.

3. Cererea de recurs.

Împotriva sentinţei nr. 87/10.04.2019, pronunşţată de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a declarat recurs reclamanta Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte.

În dezvoltarea motivelor de recurs se arată în primul rând că, prin acţiunea formulată, reclamanta a invocat excepţia de tardivitate a Deciziei nr. 49/28.04.2015 (calificată ca fiind o susţinere pe fondul cauzei, prin încheierea din data de 13.01.2016 a Curţii de Apel Ploieşti), iar prin sentinţa atacată, instanţa de fond a omis a se pronunţa asupra tardivităţii.

În al doilea rând, prin acţiunea formulată, a susţinut faptul că, în condiţiile în care intimatul nu a identificat nereguli şi nu a iniţiat procedura de constatare a creanţelor bugetare rezultate din nereguli în intervanul de timp stabilit prin O.G. nr. 79/2003, constatarea unor pretinse nereguli este neîntemeiată.

Într-adevăr, prin Decizia nr. 4077/22.11.2018, instanţa de control judiciar a reţinut aplicabilitatea în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 66/2011, însă prin sentinţa atacată, prima instanţă a împrumutat argumentele M.D.R.A.P. susţinând faptul că, "implementarea şi finalizarea contractului de achiziţie [...] nu are nicio legătură cu posibilitatea constatării neregulilor", invocându-se în acest sens art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 16 şi următoarele din contractul de finanţare (referitoare la termenul de presctipţie de 5 ani).

În cauză intimatul-pârât nu a făcut dovada că a identificat nereguli de la aplicarea legislaţiei din domeniul achiziţiei publice la data atribuirii contractului de achiziţie în discuţie şi pe durata de implementare a proiectului, mai ales în contextul în care implementarea proiectului a presupus numeroase cereri de rambursare/de plată, iar în cazul identificării unor cheltuieli neeligibile/sume plătite necuvenit, provenind dintr-o neregulă, avea obligaţia de a iniţia procedura de constatare a creanţelor bugetare, potrivit O.U.G. nr. 66/2011.

Prin urmare, pretinsele nereguli constatate după mai bine de 3 ani sunt nefondate şi contravin reglementărilor comunitare referitoare la identificarea neregularităţilor în discuţie.

Mai reţine instanţa de fond prin hotărârea atacată faptul că, "existenţa sau nu a contestaţiilor şi/sau a solicitărilor de clarificări nu constituie un argument al corectitudinii şi legalităţii procedurii de atribuire [...]."

Or, în situaţia în care instituţiile abilitate constatau eventuale încălcări/eludări ale legislaţiei aplicabile, săvârşite de către autoritatea contractantă, se impuneau măsuri care să conducă la remedierea documentaţiei de atribuire, sau se stabileau/aplicau sancţiuni UAT Municipiul Târgovişte.

Aşadar, contrar opiniei instanţei de fond, inexistenţa contestaţiilor şi/sau a solicitărilor de clarificări sunt un argument în plus care să conducă la ideea potrivit căreia, procedura de atribuire s-a desfăşurat corect şi legal.

În ceea ce priveşte natura şi gravitatea abaterii, prima instanţă a reţinut faptul că, "echipa de control a ţinut seama de acest aspect aplicând corecţia minimă prevăzută de lege, de 5% [...]", însă, conform pct. A din Anexa 1 la H.G. nr. 519/2014, s-au stabilit ratele pentru stabilirea reducerilor procentuale/corecţiilor financiare care se aplică în cazul nerespectării procedurilor de achiziţii pentru contracte a căror valoare este egală sau mai mare decât plafonul/pragul stabilit în legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

Valoarea contractului de achiziţie în discuţie este cu mult inferioară plafonului/pragului stabilit în legislaţia naţională privind achiziţiile publice pentru care există obligaţia publicării în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene.

În acest context, contrar opiniei primei instanţe, aplicarea corecţiei de 5% din valoarea contractului este neîntemeiată.

Sub un ultim aspect, recurenta-reclamantă a arătat că instanţa de fond, invocând art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995, art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2001 şi prevederile O.G. nr. 79/2003, raportat la producerea efectului vătămător asupra bugetului UE/fondurilor naţionale corespunzătore (efect constând în existenţa unui impact financiar deja produs sau doar potenţial), a apreciat că "nu se poate reţine [...] că acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în angajarea unor cheltuieli cu încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării [...]."

Recurenta-reclamantă a precizat faptul că, nota de constatare atacată prin acţiunea introductivă nu precizează impactul financiar al aşa-zisei nereguli. Astfel, chiar dacă, potrivit deciziei instanţei de control judiciar, existenţa neregulii conduce la existenţa prejudiciului, aşa cum s-a învederat prin acţiunea introductivă, în speţă nu este dovedită existenţa neregulii.

Prin urmare, principiul proporţionalităţii prevăzut de art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2001 este încălcat în cauza de faţă, măsura adoptată nefiind adecvată, necesară şi corespunzătore.

Aşadar, echipa de verificare a M.D.R.A.P. nu a consemnat explicit şi fără echivoc în nota de constatare care este impactul financiar al pretinselor nereguli constatate, prin raportare la dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din O.U.G. nr. 66/2001 şi art. 6 alin. (33) din O.U.G. nr. 66/2001.

Mai mult decât atât, prin nota de constatare nu se consemnează care sunt sumele plătite în mod necorespunzător/necuvenit şi prejudiciul cauzat, consecinţă a naturii şi gravităţii pretinsei nereguli.

În concluzie, cele consemnate în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/20.01.2015 contravin principiului proporţionalităţii prevăzut de dispoziţiile legale.

De asemenea, recurenta-reclamantă a solicitat să se observe faptul că, prima instanţă nu a analizat toate motivele învederate de către reclamantă prin acţiunea introductivă (a se vedea susţinerile referitoare la modul de acordare al punctajului/principiile nediscriminării şi tratamentului egal - pg. 5-6 din acţiune) că sentinţa a fost pronunţată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material şi nu cuprinde motivele pe care aceasta se întemeiază, cuprinzând însă motive contradictorii şi străine de natura cauzei.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt si de drept care au format convingerea instanţei, arâtându-se atât motivele pentru care s-au admis, cât şi cele pentru care s-au înlăturat cererile părţilor.

În mod necesar, o hotărâre judecătorească trebuie să cuprindă în motivarea sa argumentele pro şi contra care au format, în fapt şi în drept, convingerea instanţei de judecată cu privire la soluţia pronunţată, argumente care trebuie să se raporteze, pe de o parte, la susţinerile şi apărările părţilor, iar, pe de altă parte, la dispoziţiile legale aplicabile raportului juridic dedus judecăţii, în caz contrar hotărârea fiind lipsită de suport probator şi legal şi pronunţată cu nerespectarea prevederilor art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ.

Motivarea este, aşadar, un element esenţial al unei hotărâri judecătoreşti, o puternică garanţie a imparţialităţii judecătorului şi a calităţii actului de justiţie, precum şi o premisă a exercitării corespunzătoare de către instanţa superioară a atribuţiilor de control judiciar de legalitate şi temeinicie. Obligativitatea motivării hotărârilor judecătoreşti constituie o condiţie a procesului echitabil, exigenţa a art. 21 alin. (3) din Constituţia României şi art. 6 alin. (1) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale.

Or, în aceste condiţii, a fost încălcat dreptul recurentei-reclamante la un proces echitabil şi i s-a cauzat o vătămare procesuală, care nu poate fi înlăturată decât prin aplicarea prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ., respectiv casarea în totalitate a sentinţei atacate şi trimiterea spre rejudecare la aceeaşi instanţă de fond, pentru a se asigura părţilor accesul la dublul grad de jurisdicţie, ca garanţie a legalităţii şi temeiniciei hotărârii judecătoreşti ce va fi dată în cauză (Curtea de Apel Oradea, secţia a II - a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, Decizia nr. 2333/R/CA/29.06.2015, portal.just.ro).

Aşadar, nemotivarea unei hotărâri judecătoreşti echivalează practic cu soluţionarea procesului fără a intra pe fondul acţiunii, ceea ce este de natură a justifica dispunerea casării cu trimitere spre rejudecare, în temeiul prevederilor art. 498 alin. (2) C. proc. civ.

În considerarea motivelor invocate a solicitat, în principal, admiterea cererii de recurs, casarea sentinţei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare instanţei de fond, iar în subsidiar, admiterea acţiunii introductive şi anularea actelor administrative individuale atacate.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimatul-pârât a arătat că recursul se poate exercita numai cu privire la nelegalitatea hotărârii atacate rezultă şi din structura art. 488 C. proc. civ. care prevede, în mod expres şi limitativ, motivele de casare, niciunul dintre acestea nefiind conceput astfel încât să permită instanţei de recurs reanalizarea probelor şi reevaluarea situaţiei de fapt, aspect faţă de care a invocat excepţia nulităţii recursului.

În ceea ce priveşte nemotivarea recursului, art. 489 alin. (1) C. proc. civ. este elocvent, reglementând în mod imperativ că "Recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepţia cazului prevăzut la alin. (3)".

Potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol 489, aceeaşi sancţiune a nulităţii recursului intervine şi în cazul în care motivele invocate nu se pot încadra în cazurile de casare prevăzute de art. 488 C. proc. civ.

În subsidiar a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 12 august 2019, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 20 ianuarie 2021, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

6.1. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenta-reclamantă a invocat dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 şi 8 C. proc. civ., iar din expunerea motivelor rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în cazurile de casare invocate.

6.2. Examinând sentinţa atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat, pentru următoarele considerente:

Criticile formulate de recurenta-reclamantă subsumate motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 6 din C. proc. civ., republicat, sunt nefondate.

Potrivit art. 425 alin. (1) lit. b) C. proc. civ., hotărârea judecătorească trebuie să cuprindă motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază soluţia, precum şi cele pentru care s-au admis ori s-au înlăturat cererile părţilor.

Motivarea hotărârii este necesară pentru ca părţile să cunoască motivele ce au fost avute în vedere de către instanţă în pronunţarea soluţiei, iar instanţa ierarhic superioară să aibă în vedere, în aprecierea legalităţii şi temeiniciei hotărârii, şi considerentele pentru care s-a pronunţat soluţia respectivă.

Obligaţia legală a instanţei de a-şi motiva hotărârea adoptată, are în vedere stabilirea în considerentele hotărârii a situaţiei de fapt expusă în detaliu, încadrarea în drept, examinarea argumentelor părţilor şi punctul de vedere al instanţei faţă de fiecare argument relevant, şi, nu în ultimul rând, raţionamentul logico-juridic care a fundamentat soluţia adoptată.

Plecând de la aceste coordonate teoretice, instanţa de control judiciar constată că hotărârea pronunţată de prima instanţă satisface cerinţele prevăzute de art. 425, alin. (1) lit. b) din C. proc. civ., republicat, în considerentele acesteia regăsindu-se motivele de fapt şi de drept care au determinat formarea convingerii instanţei, fiind examinate efectiv toate problemele esenţiale ridicate de părţi, respectiv toate motivele de nelegalitate invocate de reclamantă în contextul faptic dat.

În ceea ce priveşte cel de-al doilea motiv de recurs, Înalta Curte constată că potrivit motivului de casare prevăzut de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale.

Sub acest aspect, recurenta-reclamantă invocă omisiunea primei instanţe de a se pronunţa asupra excepţiei de tardivitate a Deciziei nr. 49/28.04.2015, precum şi încălcarea dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 şi art. 16 şi următoarele din contractul de finanţare referitoare la termenul de prescripţie de 5 ani.

Cu privire la excepţia de tardivitate a emiterii Deciziei nr. 49/28.04.2015 Înalta Curte constată că această excepţie nu poate fi pusă în discuţie în această fază procesuală având în vedere că cererea dedusă judecăţii se află în al doilea ciclu procesual, după o casare cu trimitere spre rejudecare, iar în cadrul rejudecării nu s-a mai insistat asupra excepţiei de către reclamantă, instanţa de trimitere fiind ţinută a analiza cauza din perspectiva aplicabilităţii legii noi (O.U.G. nr. 66/2011) la situaţii apărute sub imperiul legii vechi (O.G. nr. 79/2003).

Cu privire la încălcarea dispoziţiilor art. 45 din O.U.G. nr. 66/2011 privind prevenirea, constatarea şi sancţionarea neregulilor apărute în obţinerea şi utilizarea fondurilor europene şi/sau a fondurilor publice naţionale aferente acestora, Înalta Curte constată că această critică este neîntemeiată având în vedere că potrivit acestor dispoziţii:

"Dreptul de a stabili creanţa bugetară se prescrie în termen de 5 ani de la data de 1 ianuarie a anului următor datei de închidere a programului, comunicată oficial de către Comisia Europeană/donatorul public internaţional prin emiterea declaraţiei finale de închidere, cu excepţia cazului în care normele Uniunii Europene sau ale donatorului public internaţional prevăd un termen mai mare".

Potrivit art. 16 şi următoarele din Contractul de finanţare nr. x/29.11.2010:

"(16) Beneficiarul este obligat să permită, pe întreaga durată de valabilitate a Contractului, OI, AM POR şi oricăror altor persoane autorizate în acest sens de către acestea, precum şi Autorităţii de Certificare şi Plată, Autorităţii de Audit, Comisiei Europene sau oricărui alt organism abilitat să verifice sau să realizeze controale/audituri asupra modului de implementare a proiectelor cofinanţate din instrumente structurale, sau agenţilor desemnaţi de către acestea, să verifice, cu ocazia vizitelor la faţa locului, prin examinarea documentelor originale şi obţinerea de copii de pe aceste documente, modul de implementare a Proiectului; (17) După expirarea perioadei de valabilitate a contractului, se menţine obligaţia Beneficiarului de a păstra şi de a pune la dispoziţia OI, AM POR, Autorităţii de Certificare şi Plată, Autorităţii de Audit, Comisiei Europene şi oricărui alt organism abilitat de a efectua verificări/audituri asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile, toate documentele originale privind activităţile şi cheltuielile eligibile aferente Proiectului, inclusiv documentele contabile, inventarul asupra activelor dobândite ca urmare a prezentului Contract, pe o perioada de 5 ani de la data închiderii oficiale a Programului Operaţional Regional 2007 -2013".

În acest context, nu poate fi primită critica recurentei-reclamante conform căreia intimatul-pârât MDRAP nu mai putea "sesiza" nereguli, odată ce "contractul de achiziţie nr. x/05.05.2011 era implementat şi finalizat integral", având în vedere că "implementarea şi finalizarea" contractului de achiziţie nu are nicio legătură cu posibilitatea constatării neregulilor, iar, potrivit normelor legale mai sus menţionate, beneficiarul are obligaţia de a păstra şi de a pune la dispoziţia OI, AM POR, Autorităţii de Certificare şi Plată, Autorităţii de Audit, Comisiei Europene şi oricărui alt organism abilitat de a efectua verificări/audituri asupra modului de utilizare a finanţării nerambursabile, toate documentele apreciate ca fiind necesare, pe o perioada de 5 ani de la data închiderii oficiale a Programului Operaţional Regional 2007 - 2013, acesta fiind termenul de prescripţie a dreptului de a stabili creanţe bugetare.

O ultimă critică a recurentei-reclamante se referă la împrejurarea că măsura administrativă adoptată nu este adecvată, necesară şi corespunzătoare scopului urmărit, iar echipa de control nu a specificat în ce constă prejudiciul identificat.

Şi această critică va fi respinsă ca nefondată având în vedere că, în mod corect instanţa de fond a ţinut cont de considerentele deciziei de casare şi a reţinut că existenţa neregulii conduce implicit la existenţa unui prejudiciu, fără să fie necesar să se probeze producerea lui.

Relevante sub acest aspect sunt dispoziţiile art. 1 alin. (2) din Regulamentul nr. 2988/1995 potrivit cărora prin "abatere" se înţelege "orice încălcare a unei dispoziţii de drept comunitar, ca urmare a unei acţiuni sau omisiuni a unui agent economic, care poate sau ar putea prejudicia bugetul general al comunităţilor sau bugetele gestionate de acestea - fie prin diminuarea sau pierderea veniturilor acumulate din resurse proprii, colectate direct în numele comunităţilor, fie prin cheltuieli nejustificate".

În mod similar, în sensul art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006, de stabilire a anumitor dispoziţii generale privind Fondul European de Dezvoltare Regională, Fondul Social European şi Fondul de coeziune şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1260/1999 "neregularitate" înseamnă "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui operator economic care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al Uniunii Europene prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general".

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 66/2001, în forma în vigoare la data emiterii notei contestate, neregula este "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate, în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate pe baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului, ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale, printr-o sumă plătită necuvenit."

În acelaşi sens sunt şi dispoziţiile O.G. nr. 79/2003 privind controlul şi recuperarea fondurilor comunitare, precum şi a fondurilor de cofinanţare aferente utilizate necorespunzător care definesc "neregula" drept, "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile legale naţionale şi/sau comunitare, precum şi cu prevederile contractelor ori ale altor angajamente legale încheiate în baza acestor dispoziţii, care prejudiciază bugetul general al Comunităţii Europene şi/sau bugetele administrate de aceasta ori în numele ei, precum şi bugetele din care provine cofinanţarea aferentă printr-o cheltuială necuvenită." Într-adevăr toate aceste definiţii includ elementul producerii unui efect vătămător asupra bugetului Uniunii Europene sau asupra fondurilor naţionale corespunzătoare, efect constând în existenţa unui impact financiar deja produs sau doar potenţial, însă nu se poate reţine că în cauză acest element definitoriu nu este îndeplinit, de vreme ce neregula constă în angajarea unor cheltuieli cu încălcarea principiului tratamentului egal şi al nediscriminării, astfel cum acestea sunt reglementate de dispoziţiile art. 2 din O.U.G. nr. 34/2006.

Concluzionând, Înalta Curte, în acord cu Legislaţia europeană, constată că existenţa abaterii/neregulii/cheltuielii nejustificate presupune implicit potenţialitatea/existenţa prejudicierii bugetului U.E.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Târgovişte împotriva sentinţei nr. 87 din 10.04.2019, pronunţate de Curtea de Apel Ploieşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.