Admissibility of compulsory intervention of the Presidential Administration to challenge the validity of a competition council appointment following expiration of the presidential decree.

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

1. Circumstanţele cauzei. Cererea dedusă judecăţii.

În şedinţa publică din data de 25.10.2019, reclamanţii Biroul Individual Notarial A. şi A. au formulat o cerere de extindere a intervenţiei forţate a terţului Administraţia Prezidenţială la judecarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de preşedintele Consiliului Concurenţei, ridicată de aceştia în prezentul dosarul.

În acest sens, au solicitat instanţei să dispună Administraţiei Prezidenţiale să exprime un punct de vedere privind excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de preşedintele Consiliului Concurenţei.

Astfel, reclamanţii au solicitat instanţei să admită atragerea în judecată terţului Administraţia Prezidenţială, care ar putea să pretindă alături de aceştia aceleaşi drepturi în ceea ce priveşte excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de preşedintele Consiliului Concurenţei, sub aspectul desemnării domnului B. - consilier de concurenţă - membru al Plenului Consiliului Concurenţei, în componenţa Comisiei stabilită prin Ordinul nr. 1237 din 11.12.2017, considerat ca nelegal, conform motivelor arătate în formularea excepţiei.

Reclamanţii au pretins că în motivarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017 se regăseşte şi interesul terţului Administraţia Prezidenţială, sub aspectul atingerii instituţiei prezidenţiale, prin faptul că Decretul nr. 703/2015, emis de Preşedintele României, privind numirea domnului B., este în vigoare după expirarea mandatului acestuia, fără să treacă prin filtrul deciziei Preşedintelui României, potrivit atribuţiei sale exclusive de numire a demnitarilor.

Membrii Plenului Consiliului Concurenţei sunt numiţi de Preşedintele României, primind calitatea de demnitari, asimilaţi miniştrilor şi secretarilor de stat, conform art. 22 din Legea concurentei, care prevede ca Funcţia de preşedinte al Consiliului Concurenţei este asimilată celei de ministru, iar funcţiile de vicepreşedinte şi consilier de concurenţă sunt asimilate celei de secretar da stat."

Domnul B. a fost numit de către Preşedintele României - T. Băsescu, in funcţia de demnitate publică de consilier de concurenţă, membru al Plenului Consiliului Concurenţei, prin Decretul nr. 703/27.04.2009, publicat în M. Of. nr. 284/30.04.2009, pentru un mandat de 5 ani, în temeiul prevederilor art. 94 lit. c) şi ale art. 100 alin. (1) din Constituţia României, republicată, precum şi ale art. 17 alin. (1) şi (2) din Legea concurenţei nr. 21/1996, republicată (versiune în vigoare la data emiterii Decretului nr. 703/27.04.2009).

Nelegalitatea desemnării, prin Ordinul nr. 1237/2017, a domnului B. în componenţa Comisiei, în raport de emiterea Deciziei nr. 76/20.12.2017, constă în faptul că mandatul de 5 ani, pentru care domnul B. a fost numit cu Decretul nr. 703/27.04.2009, expirase.

Astfel, acest demnitar nu putea să continue exercitarea atribuţiilor de serviciu constând în participarea la audiere şi exercitarea votului în cadrul deliberării din luna decembrie 2017, deoarece decretul de numire avea deja epuizată valabilitatea, întrucât mandatul de 5 ani, început în anul 2009, expirase în mai 2014.

Or, din luna mai 2014 până în luna iulie 2018, domnul B. a exercitat funcţia de demnitatea publică - consilier de concurenţă (demnitar cu rang de secretar de stat) - membru al Plenului Consiliului Concurentei, fără să fie mandatat legal, respectiv fără să beneficieze de numirea pentru un nou mandat de către Preşedintele României.

Abia în anul 2018, prin Decretul nr. 473 din 15 iunie 2018. publicat în M.Of. nr. 499/18.06.2018, preşedintele C. l-a numit pe domnul B. în funcţia de demnitatea publică - consilier de concurenţă - membru al Plenului Consiliului Concurenţei, pe un nou mandat de 5 ani, care a început să curgă de la depunerea jurământului, ce a avut loc în data de 6 iulie 2018.

Ca atare, desemnarea în luna decembrie 2017 a domnului B. în componenţa Comisiei în temeiul Decretului nr. 703/27.04.2009 este nelegală.

2. Hotărârea primei instanţe.

Prin încheierea de şedinţă din data de 28.10.2019, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată a altei persoane, formulată de către reclamanţi în contradictoriu cu Administraţia Prezidenţială, reţinând că în raport de obiectul prezentei cauze (anularea deciziei nr. 76/20.12.2017 emisă de Consiliul Concurenţei, în ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională a reclamanţilor, şi, în subsidiar, reducerea amenzii până la minimul legal), cât şi obiectul excepţiei de nelegalitate, nu se poate reţine că Administraţia Prezidenţială ar putea pretinde, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii din prezenta cauză şi ca atare nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

3. Cererea de recurs.

Împotriva încheierii din data de 28.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal au declarat recurs reclamanţii Biroul Individual Notarial A. şi A..

Prin motivele de recurs formulate, recurenţii au arătat că la Consiliul Concurentei s-a primit o plângere împotriva Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Suceava, formulată de notarul public D., din Municipiul Suceava, care, în ceea ce priveşte onorariile notariale, a pretins că la nivelul Colegiului Director al Camerei Notarilor Publici Suceava se procedează la impunerea practicării unor tarife superioare celor minimale prevăzute de Ordinul Ministerului Justiei. În conformitate cu prevederile art. 36 din Legea concurentei, a fost declanşată, prin Ordinul nr. 258/20.05.2015 emis de preşedintele Consiliului Concurenţei, o investigaţie din oficiu având ca obiect posibila faptă anticoncurenţială prevăzută la art. 5 alin. (1) din Legea nr. 21/1996 republicată cu modificările şi completările ulterioare, săvârşită de către Camera Notarilor Publici Suceava şi membrii acesteia potrivit cărora:

"sunt interzise orice înţelegeri între întreprinderi, decizii ale asociaţiilor de întreprinderi şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea ori denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: a) stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare."

Examinând datele înscrise în registrele de evidenţă primite, Consiliul Concurentei a apreciat că în cadrul Camerei Notarilor Publici Suceava există o înţelegere anticoncurenţială de practicare onorarii minime în cuantum mai mare decât cele decise de Ministerul Justiei, părţile implicate fiind societăţile profesionale notariale şi birourile individuale notariale.

Urmare finalizării investigaţiei, plenul Consiliul Concurenţei a hotărât că se impune sancţionarea contravenţională, fiind emisă Decizia nr. 76/20.12.2017 de sancţionare prin aplicarea de amenzi contravenţionale individuale, în sarcina fiecărui notar, ca persoană fizică, cuantumul amenzii fiind calculat prin aplicarea amenzii procentuale la venitul brut personal realizat în anul 2017 al fiecărui notar sancţionat.

Prin cererea de introducere în cauză a Preşedintelui României s-a învederat instanţei de fond că domnul B. a continuat exercitarea atribuţiilor de demnitar din luna mai 2014, până în luna iulie 2018, fără să fie mandatat legal, adică fără să beneficieze de numirea pentru un nou mandat de către Preşedintele României, doar în temeiul art. 18 alin. (3) din Legea Concurentei, care prevede că:

« în situaţia în care până la expirarea duratei mandatului unui membru al Plenului Consiliului Concurentei, în condiţiile art. 15 alin. (9) lit. a), nu este numit un succesor, membrul Plenului al cărui mandat expiră îşi va continua activitatea până la depunerea jurământului de către cel desemnat pentru mandatul următor ».

Totuşi trebuie înţeles că posibilitatea funcţionarii în Plen, după expirarea mandatului, potrivit art. 18 alin. (3) din Legea Concurenţei, a fost gândită de legiuitor ca o situaţie excepţională, interimară, temporară, de durată scurtă, pentru a nu îngreuna lucrările în curs ale Plenului.

Instanţa a reţinut că cererea de atragerea la judecarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017 a terţului Administraţia Prezidenţială, în calitatea sa de apărător al instituţiei prezidenţiale, este inadmisibilă întrucât instanţa de fond a apreciat că pe calea unei cereri separate, acest terţ nu ar putea pretinde aceleaşi drepturi ca reclamanţii din prezenta cauză.

Or, reclamanţii au învederat instanţei de fond că Administraţia Prezidenţială, în calitatea sa de apărător al Preşedintelui României, trebuie să fie alături în solicitarea acestora ca instanţa să observe şi să reţină că Autoritatea de concurenţă, printr-o înţelegere restrictivă a prevederilor art. 18 din Legea Concurentei, în fapt a manipulat modificarea prevederilor Decretului nr. 703/27.04.2009, emis de Preşedintele României, care deşi epuizat, fiind socotit în vigoare de către Consiliul Concurenţei, a generat dispoziţia cuprinsă în Ordinul nr. 1237/11.12.2017, emis de preşedintele Consiliului Concurenţei, ca dl. B. să fie desemnat în mod expres să-şi exercite atribuţiile de demnitar membru al Plenului în cadrul Comisiei stabilită prin Ordinul nr. 1237/11.12.2017.

Recurenţii au criticat soluţia instanţei de fond susţinând că între excepţia de nelegalitate a Decretul nr. 703/27.04.2009 şi excepţia de nelegalitate a Ordinului nr. 1237/11.12.2017 există un raport evident de cauzalitate, generat de faptul că domnul B. a fost desemnat în componenţa Comisiei (practic un plen restrâns al Consiliului Concurenţei), participând astfel la hotărârea de sancţionare contravenţională prevăzută prin Decizia nr. 76/20.12.2017.

Aşadar, această împrejurare i-a pus în situaţia de a chema în judecată pe terţul Preşedintele României, conform art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ., în discutarea legalităţii Ordinului nr. 1237/11.12.2017, precum şi în cadrul excepţiei de nelegalitate a Decretului nr. 703/27.04.2009, emis de Preşedintele României, cu menţiunea că această din urmă excepţie vizează mai degrabă situaţia legalităţii "modificării" Decretului nr. 703 din 27.04.2009, intervenţia Preşedintelui României, fiind forţată, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ca efect al aplicării prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Este evident că terţul Preşedintele României are un interes comun cu reclamanţii, acela de a pune în discuţia instanţei împrejurarea modificării validităţii unui decret prezidenţial şi continuarea exercitării atribuţiilor demnitarului B., deşi nu a avut loc manifestarea de voinţă în acest sens a Preşedintelui României.

Or, luând la cunoştinţă de faptul că printr-o interpretare restrictivă a unui text de lege, o autoritate publică efectuează o intervenţie asupra dispoziţiilor decretului prezidenţial, modificând voinţa Preşedintelui României, Administraţia Prezidenţială, în calitatea sa de apărător al instituţiei prezidenţiale, în mod indubitabil că poate să se adreseze pe cale separată instanţei pentru cenzurarea acestei împrejurari, care reprezintă pretinderea aceloraşi drepturi pretinse de reclamanţi pe calea excepţiilor de nelgalitate.

Astfel, pe cale separată, desigur că Administraţia Prezidenţială poate să solicite instanţei să constate că prevederile art. 18 din Legea Concurentei, privind continuarea exercitării funcţiei de demnitate publică după data împlinirea mandatului, trebuie neapărat coroborate cu prevederile art. 9 din Legea nr. 90/2001, privind interimatul ministerial, care este limitat la un maxim de 45 zile şi, ca atare, continuarea de către dl. B. a exercitării atribuţiilor de consilier de concurenţă, ca funcţie de demnitate publică asimilată secretarului de stat, este nelegală fără aprobarea Preşedintelui României.

Faţă de cele arătate, recurenţii au solicitat admiterea recursului şi să se constate admsibilitatea cererii de chemare a terţului Preşedintele României la judearea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1237/11.12.2017, emis de preşedintele Consiliului Concurenţei.

4. Apărările formulate în cauză.

Prin întâmpinarea formulată, intimata-pârâtă a învederat că din dispoziţiile art. 488 alin. (1) C. proc. civ. rezultă în mod evident că recursul poate fi exercitat numai pentru motive de nclegalitate expres prevăzute, care privesc, în esenţă, încălcarea unor norme de drept procesual sau de drept material incidente cauzei, prin raportare la situaţia de fapt reţinută de prima instanţă, aspect faţă đe care a invocat excepţia nulităţii recursului. În subsidiar, a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Procedura de soluţionare a recursului.

Cu privire la examinarea recursului în completul filtru

În cauză a fost parcursă procedura de regularizare a cererii de recurs şi de efectuare a comunicării actelor de procedură între părţile litigante, prevăzută de art. 486 C. proc. civ., coroborat cu art. 490 alin. (2), art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., cu aplicarea şi a dispoziţiilor O.U.G. nr. 80/2013.

În temeiul art. 490 alin. (2), coroborat cu art. 4711 şi art. 201 alin. (5) şi (6) C. proc. civ., prin rezoluţia din data de 13 aprilie 2020, s-a fixat termen de judecată pentru soluţionarea cererilor de recurs la data de 03 iunie 2020, în şedinţă publică, cu citarea părţilor.

6. Soluţia instanţei de recurs

Examinând încheierea atacată, în raport cu actele şi lucrările dosarului, precum şi cu dispoziţiile legale incidente în cauză, prin prisma criticilor formulate, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului şi recursul, ca nefondate, pentru următoarele considerente:

Potrivit dispoziţiilor art. 248 alin. (1) şi (2) din C. proc. civ., "(1) Instanţa se va pronunţa mai întâi asupra excepţiilor de procedură, precum şi asupra celor de fond care fac inutilă, în tot sau în parte, administrarea de probe ori, după caz, cercetarea în fond a cauzei. (2) În cazul în care s-au invocat simultan mai multe excepţii, instanţa va determina ordinea de soluţionare în funcţie de efectele pe care acestea le produc."

Sub acest aspect Înalta Curte constată că recurenţii-reclamanţi deşi nu au indicat în mod concret cazul de casare în care se încadrează criticile aduse hotărârii primei instanţe, din expunerea acestora rezultă că criticile formulate pot fi încadrate în motivele de casare prevăzute de dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte va respinge excepţia nulităţii recursului.

Cu privire la fondul cererii deduse judecăţii, Înalta Curte constată că prima instanţă a fost învestită cu soluţionarea unei cererii de extindere a intervenţiei forţate a terţului Administraţia Prezidenţială la judecarea excepţiei de nelegalitate a Ordinului nr. 1237 din 11.12.2017, emis de preşedintele Consiliului Concurenţei.

Instanţa de fond a respins ca inadmisibilă cererea pendinte şi a reţinut că în raport de obiectul cauzei (anularea deciziei nr. 76/20.12.2017 emisă de Consiliul Concurenţei, în ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională a reclamanţilor şi, în subsidiar, reducerea amenzii până la minimul legal), cât şi obiectul excepţiei de nelegalitate, a constatat că Administraţia Prezidenţială nu ar putea pretinde, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamanţii în prezenta cauză şi pe cale de consecinţă, nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Învestită cu soluţionarea cererii de recurs, Înalta Curte va răspunde punctual motivelor invocate.

Cu privire la motivul de recurs prin care se invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că potrivit acestui motiv, casarea unei hotărâri se poate cere când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a normelor de drept material. Prin intermediul acestui motiv de recurs poate fi invocată numai încălcarea sau aplicarea greşită a legii materiale, nu şi a legii procesuale. Hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greşită a legii atunci când instanţa, deşi a recurs la textele de lege aplicabile speţei, fie le-a încălcat, în litera sau spiritul lor, adăugând sau omiţând unele condiţii pe care textele nu le prevăd, fie le-a aplicat greşit.

În cauza de faţă acest motiv nu este incident, având în vedere că interpretarea pe care prima instanţă a dat-o dispoziţiilor legale este corectă.

Astfel, Înalta Curte constată că prin motivele de recurs formulate, recurenţii-reclamanţi au arătat că au solicitat introducerea în cauză a terţului Preşedintele României, conform art. 68 alin. (1) şi (2) C. proc. civ. pentru discutarea legalităţii Ordinului nr. 1237/11.12.2017, precum şi a excepţiei de nelegalitate a Decretului nr. 703/27.04.2009, emis de Preşedintele României, cu menţiunea că această din urmă excepţie vizează mai degrabă situaţia legalităţii "modificării" Decretului nr. 703 din 27.04.2009, iar intervenţia Preşedintelui României este o intervenţie forţată, în temeiul art. 78 alin. (2) C. proc. civ., ca efect al aplicării prevederilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

De asemenea, au susţinut că terţul Preşedintele României are un interes comun cu reclamanţii, acela de a pune în discuţia instanţei împrejurarea modificării validităţii unui decret prezidenţial şi continuarea exercitării atribuţiilor demnitarului B., deşi nu a avut loc manifestarea de voinţă în acest sens a Preşedintelui României.

Sub acest aspect, Înalta Curte verificând legalitatea hotărârii atacate din această perspectivă, constată că potrivit art. 68 alin. (1) C. proc. civ., oricare dintre părţi poate să cheme în judecată o altă persoană care ar putea să pretindă, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Chemarea în judecată a altei persoane este un mijloc procesual prin care părţile iniţiale din proces, precum şi intervenientul principal, solicită introducerea în proces a unei terţe persoane care ar putea pretinde, pe cale separată, aceleaşi drepturi ca şi reclamantul.

Terţul are poziţie de reclamant. Specific acestei forme de intervenţie este faptul că un terţ este forţat, din iniţiativa uneia dintre părţile din litigiul pendinte, să îşi valorifice un drept pe care ar putea să-l pretindă împotriva acestora sau numai împotriva uneia dintre ele. Aşadar, partea din litigiu nu formulează vreo pretenţie împotriva terţului, ci, dimpotrivă, îl forţează pe terţ să-ţi valorifice o pretenţie proprie împotriva părţilor. Terţul intervenient nu are de ce să dobândească o poziţie de pârât, ci pe aceea de reclamant împotriva părţilor din procesul iniţial sau numai împotriva uneia. Terţul va putea chema, la rândul lui, altă parte în proces, având drepturile unui intervenient principal.

Terţul ar putea pretinde acelaşi drept. Legea limitează posibilitatea formulării unei cereri de chemare în judecată a unei alte persoane doar în ipoteza în care terţul ar putea pretinde acelaşi drept ca şi reclamantul din litigiul pendinte, nefiind deci posibilă introducerea în proces, prin acest mecanism, a unor terţi care pretind drepturi similare sau în strânsă legătură. În mod logic, poate fi introdus şi terţul care ar putea pretinde acelaşi drept ca şi pârâtul, având în vedere că acesta poate introduce o cerere reconvenţională şi va dobândi poziţia de reclamant cu privire la acea pretenţie faţă de reclamantul iniţial, dar şi cu privire la cererea de intervenţie voluntară principală, intervenientul principal dobândind poziţia tot de reclamant.

Scopul pentru care un reclamant formulează o astfel de cerere este de a asigura opozabilitatea hotărârii faţă de terţa persoană care are legătură cu raportul juridic substanţial dedus judecăţii.

Or, în mod corect a reţinut prima instanţă faptul că, în raport de obiectul cauzei deduse judecăţii (anularea deciziei nr. 76/20.12.2017 emisă de Consiliul Concurenţei, în ceea ce priveşte sancţionarea contravenţională a reclamanţilor şi, în subsidiar, reducerea amenzii până la minimul legal), cât şi obiectul excepţiei de nelegalitate, nu se poate reţine că Administraţia Prezidenţială ar putea pretinde, pe calea unei cereri separate, aceleaşi drepturi ca şi recurenţii-reclamanţi în prezenta cauză şi pe cale de consecinţă, că nu sunt îndeplinite condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 68 alin. (1) C. proc. civ.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ. nu sunt întemeiate, iar hotărârea primei instanţe a fost dată cu aplicarea şi interpretarea corectă a normelor de drept material.

7. Temeiul legal al soluţiei instanţei de recurs

Pentru aceste considerente, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la prevederile art. 496 alin. (1) C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge excepţia nulităţii recursului.

Respinge recursul declarat de recurenţii-reclamanţi Biroul Individual Notarial A. şi A. împotriva încheierii de şedinţă din data de 28.10.2019, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal în dosarul nr. x/2018, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.