Vice-mayor and PFA status incompatibility: appeal allowed, integrity report upheld and claim dismissed

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

1.1. Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 7 decembrie 2018 pe rolul Tribunalului Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate ("ANI"), a solicitat anularea Raportului de evaluare nr. x/21.11.2018, emis de pârâtă.

1.2. Prin sentinţa civilă nr. 247 din 14 februarie 2019, Tribunalul Vâlcea, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis excepţia necompetenţei materiale a acestei instanţe şi a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Curţii de Apel Piteşti.

1.3. Cauza a fost înregistrată pe rolul Curţii de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal la data de 22 februarie 2019.

1.4. Prin notele de şedinţă înregistrate în dosarul instanţei de fond la data de 1 aprilie 2019, reclamantul a invocat prescripţia răspunderii pentru starea de incompatibilitate reţinută conform art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în raport cu prevederile Legii nr. 54/2019.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 59 din 18 aprilie 2019, Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal a admis acţiunea formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate şi a anulat Raportul de evaluare nr. x/21.11.2018.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 59 din 18 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâta Agenţia Naţională de Integritate, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Recurenta-pârâtă susţine că sentinţa recurată este pronunţată cu greşita interpretare şi aplicare a dispoziţiilor 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003.

În privinţa primei situaţii de incompatibilitate reţinute prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă arată că funcţia de viceprimar era incompatibilă cu calitatea de membru în consiliul de administraţie al unei instituţii publice şi că, prin modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 49/2014, această incompatibilitate nu a fost înlăturată în mod expres decât pentru primar, nu şi pentru viceprimar, cum în mod eronat a reţinut instanţa de fond. Din coroborarea prevederilor Legii nr. 1/2011 cu cele ale Legii nr. 161/2003, rezultă că, în consiliul de administraţie al şcolii, primarul putea desemna un reprezentant, cu excepţia viceprimarului, care, la rândul său, avea obligaţia de a respecta regimul incompatibilităţilor şi prevederile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003.

Este greşită, în opinia recurentei-pârâte, constatarea instanţei de fond în sensul că desfăşurarea activităţii de membru în consiliul de administraţie al şcolii nu afectează independenţa viceprimarului, nu este în contradicţie cu mandatul acestuia şi nici nu împiedică exercitarea acestui mandat, atât timp cât ceea ce împiedică viceprimarul să ocupe funcţia de membru în consiliul de administraţie al şcolii sunt dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 din Legea nr. 1/2011.

Referitor la cea de-a doua situaţie de incompatibilitate reţinută prin raportul de evaluare, recurenta-pârâtă contestă argumentele instanţei de fond, potrivit cărora dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 11/2003 nu sunt incidente în privinţa reclamantului A.. Acesta nu doar că a deţinut concomitent funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant, însă a şi exercitat această calitate, obţinând venituri din încasarea de subvenţii în cuantum total de 20.079,75 RON, acordate de APIA. Potrivit art. 2 alin. (1) din O.U.G. nr. 44/2008, activitatea agricolă este o activitate economică, fiind orientată în scopul obţinerii de profit.

3.2. Reclamantul A. a declarat recurs incident, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând anularea raportului de evaluare contestat şi pentru motivul intervenirii prescripţiei răspunderii, conform art. 25 alin. (5) din Legea nr. 54/2019, motiv de nulitate respins de instanţa de fond.

Consideră recurentul-reclamant că prescripţia răspunderii operează indiferent dacă răspunderea persoanei verificate a fost sau nu angajată la apariţia Legii nr. 54/2019.

4. Apărările formulate în cauză

4.1. Prin întâmpinarea formulată faţă de recursul principal, reclamantul A. a invocat excepţia tardivităţii, iar în subsidiar, a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta ANI, ca nefondat.

Recurentul-reclamant susţine a fi corectă soluţia instanţei de fond, prin care s-a constatat inexistenţa unei situaţii de incompatibilitate ca urmare a exercitării funcţiei de viceprimar şi a aceleia de membru în consiliul de administraţie al şcolii, solicitând a fi avută în vedere şi împrejurarea că nu a fost remunerat şi nici nu a obţinut vreun beneficiu din această din urmă funcţie.

Susţine că, în speţă, trebuie aplicată legea mai favorabilă, respectiv prevederile O.U.G. nr. 49/2014, care au permis primarului să ocupe funcţia de membru în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ, prevederi aplicabile, deopotrivă, şi viceprimarului. Norma reprezentată de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 trebuie asimilată normei penale, indiferent cum este calificată în legislaţia internă, invocând în acest sens jurisprudenţa CEDO în cauzele Anghel c. România şi Grecu c. România.

Corectă este, în opinia recurentului-reclamant, şi soluţia de anulare a raportului de evaluare în privinţa situaţiei de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003. Înfiinţarea unei PFA nu atrage calitatea reclamantului de comerciant sau profesionist, în sensul art. 3 din Noul C. civ.. Conform adeverinţei de venit pe anii 2012-2015, nu au fost obţinute venituri din activitatea PFA A., iar obţinerea de subvenţii de la APIA nu reprezintă venit din activitatea economică şi nu face ca activitatea PFA să fie una sistematică şi organizată, cum prevede art. 3 noul C. civ.

4.2. Recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a depus întâmpinare faţă de recursul incident, solicitând respingerea, ca nefondată, a căii de atac declarată de reclamantul A..

Consideră recurenta-pârâtă că aplicarea în cauză a prevederilor Legii nr. 54/2019 ar contraveni principiului neretroactivităţii legii civile, întrucât nu ne aflăm în prezenţa unei fapte contravenţionale sau penale, cum în mod greşit susţine recurentul, pentru a se aplica principiul legii mai favorabile.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., invocat de părţi prin cele două cereri de recurs, Înalta Curte reţine următoarele:

1. Referitor la recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate

Prin raportul de evaluare contestat în cauză, recurenta-pârâtă Agenţia Naţională de Integritate a reţinut că reclamantul A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităţilor, întrucât, în perioada 07.09.2012 - 10.06.2017, a exercitat funcţia de membru în consiliul de administraţie al Şcolii Profesionale Perişani simultan cu funcţia de viceprimar, iar în perioada 28.06.2012 - 30.12.2014, funcţia de viceprimar şi calitatea de comerciant persoană fizică autorizată.

Constatarea stării de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenţei în exercitarea demnităţilor publice, a funcţiilor publice şi în mediul de afaceri, prevenirea şi sancţionarea corupţiei, cu modificările şi completările ulterioare, potrivit cărora funcţia de viceprimar este incompatibilă cu funcţia de (...) membru al consiliului de administraţie (...) la instituţiile publice şi cu calitatea de comerciant persoană fizică (cu menţiunea că acest text de lege a fost modificat la data de 10.06.2017, prin Legea nr. 87/2017, în sensul reglementării incompatibilităţilor funcţiei de primar/viceprimar doar în cazul exercitării simultane a funcţiei publice şi a calităţilor/funcţiilor menţionate la art. 87 alin. (1) lit. a) - k).

1.1. În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate dintre funcţia de viceprimar şi calitatea de membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, criticile de nelegalitate formulate de pârâtă privesc, în principal, greşita aplicare şi interpretare a efectelor modificărilor legislative operate conform O.U.G. nr. 49/2014 asupra situaţiei de incompatibilitate în care se află reclamantul, viceprimar al comunei Perişani.

Înalta Curte reţine că, până la data de 26.06.2014, dispoziţiile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 stipulau că:

"(2) În cazul instituţiilor de învăţământ de stat, consiliul de administraţie este organ de conducere şi este constituit din 7, 9 sau 13 membri, astfel:

a) în cazul unităţilor de învăţământ de nivel gimnazial cu un singur rând de clase, consiliul de administraţie este format din 7 membri, cu următoarea componenţă: 3 cadre didactice, inclusiv directorul; 2 reprezentanţi ai părinţilor; un reprezentant al primarului; un reprezentant al consiliului local. Prevederile prezentului articol se aplică în mod corespunzător şi pentru învăţământul preşcolar şi primar.

b) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 9 membri, dintre aceştia 4 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 2 reprezentanţi ai consiliului local şi 2 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul şi directorul adjunct sunt membri de drept ai consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă;

c) în cazul în care consiliul de administraţie este format din 13 membri, dintre aceştia 6 sunt cadre didactice, un reprezentant al primarului, 3 reprezentanţi ai consiliului local şi 3 reprezentanţi ai părinţilor. Directorul este membru de drept al consiliului de administraţie din cota aferentă cadrelor didactice din unitatea de învăţământ respectivă."

Prin O.U.G. nr. 49 din 26 iunie 2014 privind instituirea unor măsuri în domeniul educaţiei, cercetării ştiinţifice şi pentru modificarea unor acte normative (intrată în vigoare la 30 iunie 2014), prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului".

Instanţa de fond a reţinut că modificarea Legii nr. 1/2011 prin O.U.G. nr. 49/2014 a legalizat în mod expres prezenţa primarului şi a viceprimarului ca membru în consiliul de administraţie al unităţilor de învăţământ, dar pentru perioada anterioară (07.09.2012 - 30.04.2014), din coroborarea dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. d) cu cele ale art. 96 din Legea nr. 1/2011, rezultă că interdicţia de a ocupa funcţia de membru în consiliul de administraţie este aplicabilă şi viceprimarului, nu doar primarului, iar incompatibilitatea subzistă chiar şi atunci când viceprimarul face parte din acest consiliu în calitate de reprezentant al primarului. Potrivit dispoziţiilor art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, primarului îi revenea obligaţia legală de a desemna un reprezentant în consiliile de administraţie ale instituţiilor de învăţământ, însă acest reprezentant nu putea fi viceprimarul, obligat la respectarea regimului incompatibilităţilor în aceeaşi măsură ca primarul.

Totuşi, instanţa de fond a reţinut argumente de natură a înlătura incompatibilitatea reţinută prin raportul de evaluare, şi anume: inexistenţa unei dispoziţii emise de primar pentru ca viceprimarul să participe în calitate de membru în consiliul de administraţie, conform art. 68 alin. (1) din Legea nr. 215/2001; în lipsa unei astfel de dispoziţii, simpla participare la şedinţele consiliului de administraţie reprezintă o exercitare a atribuţiilor de reprezentare a unităţii administrativ-teritoriale, conform art. 62 alin. (1) din Legea nr. 215/2001, potrivit căruia "Primarul reprezintă unitatea administrativ-teritorială în relaţiile cu alte autorităţi publice, cu persoanele fizice sau juridice române ori străine, precum şi în justiţie."; ca urmare, deşi procesele-verbale ale consiliului de administraţie al şcolii au fost semnate de reclamant, semnarea nu s-a făcut în calitate de membru al consiliului de administraţie.

Înalta Curte constată că toate aceste argumente sunt străine cauzei, deoarece pornesc de la o premisă greşită, şi anume aceea că recurentul- reclamant a fost desemnat ca membru în consiliul de administraţie ca reprezentant al primarului, deşi, conform raportului de evaluare şi documentelor anexă, recurentul- reclamant a fost desemnat în această calitate de către consiliul local.

Potrivit Hotărârilor Consiliului Local Perişani, aflate la filele x din vol. I al Tribunalului Vâlcea, şi adresei nr. x/13.05.2016, emisă de Primăria Perişani, reclamantul A. a fost desemnat să participe ca membru în consiliul de administraţie în calitate de reprezentant al consiliului local, iar nu al primarului. Această împrejurare nu este de natură a înlătura incidentul de integritate, întrucât participarea viceprimarului ca membru în consiliul de administraţie creează o situaţie de incompatibilitate, indiferent în ce modalitate s-a ajuns la desemnarea sa în consiliu, ca reprezentant al primarului sau al consiliului local.

Înalta Curte mai constată, contrar celor reţinute de instanţa de fond, că funcţia de membru în consiliul de administraţie a fost deţinută şi exercitată efectiv de recurentul- reclamant, acesta participând la şedinţele consiliului de administraţie şi semnând procesele-verbale expuse în cuprinsul raportului de evaluare contestat şi anexate în dosarul instanţei de fond, în calitate de membru al consiliului.

Pe de altă parte, normele care stabilesc atribuţiile organelor autorităţii publice locale au caracter general faţă de dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 şi art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011, care se aplică cu prioritate în privinţa incidentului de integritate.

De asemenea, Înalta Curte constată că instanţa de fond a făcut o nelegală aplicare în cauză a dispoziţiilor O.U.G. nr. 49/2014, prin care prevederile art. 96 alin. (2) din Legea nr. 1/2011 au fost completate în sensul că, din consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ va face parte "primarul sau un reprezentant al primarului". Contrar considerentelor sentinţei de fond, această modificare legislativă este una de strictă aplicare şi nu priveşte şi funcţia de viceprimar, neproducând efecte asupra situaţiei de incompatibilitate în care s-a aflat reclamantul în perioada 07.09.2012 - 10.06.2017.

În apărare, recurentul-reclamant a susţinut că art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 trebuie asimilat unei norme penale, astfel încât ar trebui aplicată legea mai favorabilă, respectiv O.U.G. nr. 49/2014, argument pe care Înalta Curte îl va respinge, ca nefondat, întrucât, astfel cum s-a arătat anterior, această ordonanţă de urgenţă nu este aplicabilă viceprimarului, referindu-se exclusiv la primar; aşadar, indiferent de calificarea pe care o dă reclamantul acestei norme, ea nu este incidentă speţei.

Înalta Curte reţine că, în faţa instanţei de fond, reclamantul a mai susţinut că Şcoala Profesională Perişani nu reprezintă instituţie publică, apărări care sunt neîntemeiate.

Înalta Curte va avea în vedere dispoziţiile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, care, în cuprinsul art. 1 alin. (2) lit. a) - c) prevede că prezenta lege se aplică în domeniul elaborării, aprobării, executării şi raportării bugetelor locale ale unităţilor administrativ-teritoriale, a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral sau parţial din bugetele locale, a bugetelor instituţiilor publice finanţate integral din venituri proprii, iar în cuprinsul art. 2 pct. 39 prevede că noţiunea de "instituţii publice locale" reprezintă "denumirea generică, incluzând comunele, oraşele, municipiile, sectoarele municipiului Bucureşti, judeţele, municipiul Bucureşti, instituţiile şi serviciile publice din subordinea acestora, cu personalitate juridică, indiferent de modul de finanţare a activităţii acestora."

În acest sens, pct. 7 din Capitolul II al Anexei 2 la Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, prevede că, în bugetul propriu al unităţii administrativ-teritoriale vor fi incluse cheltuielile privind învăţământul preşcolar şi primar, învăţământul secundar, învăţământul postliceal, învăţământul special şi alte cheltuieli în domeniul învăţământului.

Totodată, art. 8 din Legea nr. 1/2011 prevede că:

"Pentru finanţarea educaţiei naţionale se alocă anual din bugetul de stat şi din bugetele autorităţilor publice locale minimum 6% din produsul intern brut al anului respectiv. Suplimentar, unităţile şi instituţiile de învăţământ pot obţine şi utiliza autonom venituri proprii.(...)" (deşi aplicarea acestui articol este suspendată în perioada 2019-2021, conform O.U.G. nr. 114/2018, prevederile sale sunt relevante în stabilirea calităţii de instituţie publică a unităţilor de învăţământ).

În raport de toate aceste dispoziţii legale, Înalta Curte constată că unităţile de învăţământ se încadrează în categoria de instituţii publice, astfel încât cazurile de incompatibilitate reglementate de art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 vor fi aplicabile şi în raport cu situaţia deţinerii de către persoana evaluată a calităţii de membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ.

Totodată, sunt neîntemeiate şi apărările reiterate în faţa instanţei de recurs, referitoare la lipsa vreunei remuneraţii sau beneficiu obţinut de reclamant din exercitarea calităţii de membru în consiliul de administraţie al unităţii de învăţământ, câtă vreme art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 reglementează incidentul de integritate fără condiţia obţinerii unor beneficii de către persoana cercetată.

Faţă de aceste considerente, Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate reţinută în privinţa reclamantului a fost legal constatată de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare contestat, ceea ce determină caracterul fondat al criticilor formulate de recurenta- pârâtă împotriva sentinţei recurate, din perspectiva aplicării art. 87 alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, cu consecinţa reformării acestei hotărâri.

1.2. În ceea ce priveşte starea de incompatibilitate a funcţiei de viceprimar şi a calităţii de comerciant persoană fizică autorizată, recurenta-pârâtă a arătat că reclamantul nu doar că a deţinut, dar a şi exercitat efectiv calitatea de comerciant, obţinând venituri din această activitate.

Instanţa de fond a constatat nelegalitatea raportului de evaluare, apreciind că nu sunt întrunite condiţiile prevăzute de art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, pentru următoarele argumente: încasarea de subvenţii în baza deciziei de finanţare nu reprezintă venit din activitatea economică; noţiunea de "comerciant" folosită de textul de lege anterior menţionat presupune obţinerea unui venit şi o exercitare sistematică a unei activităţi organizate, conform art. 3 C. civ., iar simpla deţinere de către viceprimar a PFA A. nu dă naştere unei situaţii de incompatibilitate.

Înalta Curte constată că aceste considerente sunt nelegale, astfel încât criticile formulate de pârâta ANI sunt fondate, urmând a fi admise.

Sub aspectul calităţii de comerciant a reclamantului, Înalta Curte reţine că modalitatea de desfăşurare a activităţilor economice de către persoanele fizice este reglementată de dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, care, în art. 3 alin. (1) prevede că în temeiul dreptului la liberă iniţiativă, al dreptului la liberă asociere şi al dreptului de stabilire, orice persoană fizică, cetăţean român sau cetăţean al unui alt stat membru al Uniunii Europene ori al Spaţiului Economic European, poate desfăşura activităţi economice pe teritoriul României, în condiţiile prevăzute de lege, iar conform art. 4 din acelaşi act normativ, "Persoanele fizice prevăzute la art. 3 alin. (1) pot desfăşura activităţile economice după cum urmează: a) individual şi independent, ca persoane fizice autorizate; b) ca întreprinzători titulari ai unei întreprinderi individuale; c) ca membri ai unei întreprinderi familiale."

Corelativ, dispoziţiile art. 1 alin. (1) şi art. 13 alin. (1) din Legea nr. 26/1990 privind registrul comerţului stabilesc obligaţia persoanei fizice autorizate de a obţine înscrierea în registrul comerţului anterior începerii activităţii economice.

În acest context vor fi avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 lit. a) din O.U.G. nr. 44/2008, care definesc activitatea economică drept "activitatea agricolă, industrială, comercială, desfăşurată pentru obţinerea unor bunuri sau servicii a căror valoare poate fi exprimată în bani şi care sunt destinate vânzării ori schimbului pe pieţele organizate sau unor beneficiari determinaţi sau determinabili, în scopul obţinerii unui profit."

Trebuie menţionat că dispoziţiile O.U.G. nr. 44/2008 au fost redate, în prezenta hotărâre, în forma în vigoare în perioada pentru care s-a reţinut existenţa cumulului de funcţii sau calităţi.

Concluzia evidentă ce se desprinde din aceste dispoziţii legale este aceea că persoana fizică autorizată are calitatea de comerciant, reprezentând o formă de organizare a activităţii economice prestată de persoana fizică, orientată spre scopul obţinerii de profit. Un argument suplimentar în sensul calificării persoanei fizice autorizate drept comerciant rezultă şi din prevederile art. 6 alin. (1) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 278/2009 privind C. civ., potrivit cărora referirile la comercianţi din cuprinsul actelor normative în vigoare la data intrării în vigoare a C. civ., se consideră a fi referiri la persoanele fizice sau persoanele juridice supuse înregistrării în registrul comerţului.

În consecinţă, nu poate fi primită distincţia pe care instanţa de fond a făcut-o în temeiul prevederilor art. 3 Noul C. civ. (şi pe care reclamantul o prezintă ca apărare în cuprinsul întâmpinării depuse în recurs), în sensul definirii calităţii de comerciant a reclamantului în raport cu exercitarea sistematică şi organizată a activităţii, respectiv cu obţinerea sau a veniturilor din această activitate. Conform prevederilor O.U.G. nr. 44/2008, coroborate cu cele ale Legii nr. 71/2011, calitatea de comerciant este dobândită de la data înregistrării în Registrul Comerţului a persoanei fizice autorizate, independent de desfăşurarea sau nu a activităţii economice ulterior acestui moment.

În acest context, criticile recurentei-pârâte prin care se contestă considerentele instanţei de fond care a reţinut lipsa stării de incompatibilitate, ca urmare a neexercitării efective a activităţii economice a PFA A. sunt fondate. Dispoziţiile art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003, în vigoare în perioada pentru care s-a reţinut starea de incompatibilitate (28.06.2012 - 30.12.2014), au un conţinut clar interdictiv cu privire la deţinerea calităţii de comerciant persoană fizică, simultan cu deţinerea calităţii de primar:

"(1) Funcţia de primar şi viceprimar, primar general şi viceprimar al municipiului Bucureşti, preşedinte şi vicepreşedinte al consiliului judeţean este incompatibilă cu: g) calitatea de comerciant persoană fizică;"

Aşadar, legea nu condiţiona existenţa stării de incompatibilitate de derularea efectivă a actelor de comerţ, fiind sancţionat cumulul de funcţii şi/sau calităţi, independent de volumul de activitate al formei de organizare (persoană fizică autorizată, în cazul de faţă), sau chiar de lipsa activităţii. Modificările aduse dispoziţiilor art. 87 alin. (1) lit. g) din Legea nr. 161/2003 prin Legea nr. 87/2017 (care au introdus condiţia "exercitării" concomitente a funcţiilor/calităţilor incompatibile) au intrat în vigoare ulterior perioadei pentru care s-a constatat starea de incompatibilitate a reclamantului şi, din acest motiv, nu sunt aplicabile raportului litigios de faţă, în conformitate cu principiul neretroactivităţii legii civile.

Chiar şi în ipoteza în care s-ar lua în considerare aceste modificări legislative, Înalta Curte constată că în cauză este dovedită exercitarea de către reclamant, concomitent cu funcţia de viceprimar, a calităţii de comerciant persoană fizică. Conform adresei emise de AFIR sub nr. x/26.01.2018, PFA A. a depus un dosar de finanţare pentru un proiect care viza restructurarea exploataţiei agricole de subzistenţă cu profil de pomicultură, proiect care a fost admis, PFA încasând 3 din cele 5 tranşe de finanţare. Pentru a obţine aceste tranşe de plată, PFA A. a întocmit dosare de plată în cuprinsul cărora se găsesc rapoarte de execuţie privind realizările din cadrul proiectului, respectiv lucrările realizate în cadrul fermei (a se vedea în acest sens dosar Tribunalul Vâlcea). Prin urmare, reclamantul a desfăşurat activitatea agricolă ce constituie obiectul PFA A., astfel încât starea de incompatibilitate se verifică chiar şi din perspectiva exercitării, nu doar a deţinerii simultane a celor funcţiei de viceprimar şi a calităţii de comerciant.

Pentru aceste considerente, Înalta Curte constată că starea de incompatibilitate reţinută în privinţa reclamantului a fost legal constatată de Agenţia Naţională de Integritate prin raportul de evaluare contestat, recursul formulat de pârâtă fiind fondat.

2. Referitor la recursul declarat de reclamant

Prin recursul incident, recurentul-reclamant a criticat considerentele instanţei de fond pentru care au fost respinse, ca neîntemeiate, argumentele referitoare la intervenirea prescripţiei răspunderii, conform art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 54/2019.

Înalta Curte constată că soluţia instanţei de fond cu privire la motivul de nulitate a raportului de evaluare prin prisma prescripţiei răspunderii civile şi administrative este legală şi nu se impune reformarea acesteia, însă considerentele care fundamentează soluţia urmează a fi înlocuite cu cele ce urmează.

Astfel, instanţa de fond a reţinut că prescripţia răspunderii, întemeiată pe dispoziţiile art. 25 alin. (5) din Legea nr. 176/2010, aşa cum a fost completată prin Legea nr. 54/2019, nu poate fi invocată decât în cazul în care, la momentul intrării în vigoare a acestui text de lege, nu a fost încă angajată răspunderea persoanei cercetate, din motivare rezultând indirect că, în opinia judecătorului fondului, în speţă angajarea răspunderii a intervenit în momentul emiterii raportului de evaluare, anterior intrării în vigoare a Legii nr. 54/2019. Or, acest argument de aplicare a legii în timp nu poate fi primit ca fiind hotărâtor în dezlegarea problemei prescripţiei, pentru că, distinct de intrarea în ordinea de drept a prevederilor exprese ale Legii nr. 54/2019, potrivit Deciziei Curţii Constituţionale nr. 449/2015, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 625 din 18 august 2015, cu prilejul analizării legalităţii raportului de evaluare, faţă de data săvârşirii faptei cu privire la care se apreciază că ar fi de natură să atragă incompatibilitatea sau să reprezinte un conflict de interese, instanţa de contencios administrativ va verifica dacă nu s-a împlinit termenul general de prescripţie a răspunderii civile, care guvernează inclusiv raporturile de natură administrativă, în lipsa unui termen stabilit expres în legea specială sau, după caz, penale. Termenul de prescripţie a răspunderii, civilă sau penală, începe să curgă, evident, de la data săvârşirii faptei susceptibile de a fi considerată conflict de interese ori cauză de incompatibilitate (par 28).

În decizia menţionată, instanţa de contencios constituţional a mai reţinut, de asemenea, că verificarea normelor referitoare la prescripţia răspunderii pentru fapta în discuţie va fi făcută de instanţa de judecată indiferent dacă, în virtutea prevederilor art. 11 alin. (1) din Legea nr. 176/2010, acţionând în interiorul termenului pe care legea i-l acordă, Agenţia Naţională de Integritate a întocmit un raport de evaluare cu privire la o faptă pentru care, potrivit reglementărilor aplicabile, răspunderea nu mai putea fi angajată, fiind deja prescrisă (par. 29).

În plus, prin decizia nr. 74/16 noiembrie 2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 183 din 24 februarie 2021, s-a stabilit, cu caracter obligatoriu, că activitatea de evaluare a Agenţiei Naţionale de Integritate este supusă termenului general de prescripţie prevăzut de art. 2523 din C. civ., cu luarea în considerare a întregului regim juridic al prescripţiei extinctive, termenul de prescripţie fiind susceptibil de întrerupere conform art. art. 2537 din C. civ. (par 56, 57).

Potrivit paragrafului 63 din decizia nr. 74/2020 a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, "63. Sesizarea şi declanşarea cercetărilor de către Agenţia Naţională de Integritate, în realizarea competenţelor legale cu care a fost învestită în vederea realizării interesului său public, întrerupe termenul scurs, prescripţia dreptului Agenţiei la angajarea răspunderii administrative a persoanei cercetate şi evaluate fiind ştearsă, conform art. 2.541 alin. (1) din C. civ.."

Înalta Curte are în vedere şi conţinutul paragrafului 53 din aceeaşi decizie, potrivit căruia:

"53. Prin urmare, în acest regim juridic, Agenţia Naţională de Integritate este ţinută în exercitarea competenţelor sale de evaluare a declaraţiilor de avere, a datelor şi informaţiilor privind averea, precum şi a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităţilor şi a conflictelor de interese potenţiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1 din Legea nr. 176/2010, pe perioada îndeplinirii funcţiilor şi demnităţilor publice, de declanşarea cercetărilor specifice în termenul general de 3 ani prevăzut de art. 2.523 din C. civ., care începe să curgă de la data când a cunoscut sau, după împrejurări, trebuia să cunoască situaţia juridică sau factuală cu relevanţă în exercitarea competenţelor sale, care va fi interpretat în nota specifică a raporturilor de drept public în care acţionează Agenţia, dar nu mai târziu de 3 ani de la momentul încetării funcţiilor ori demnităţilor publice care fac obiectul cercetărilor."

Analizând în acest context prescripţia răspunderii invocată de recurentul- reclamant cu privire la starea de incompatibilitate reţinută din perspectiva art. 87 alin. (1) lit. d) şi g) din Legea nr. 161/2003, Înalta Curte constată că, raportat la data sesizării Agenţiei Naţionale de Integritate şi începerea verificărilor efectuate de aceasta, nu a operat prescripţia răspunderii persoanei cercetate.

În speţă, declanşarea verificărilor privind evaluarea regimului juridic al incompatibilităţilor s-a făcut din oficiu, la data de 30.06.2015, astfel că, raportat la incompatibilitatea constând în exercitarea simultană a funcţiei de viceprimar şi a cea de membru în consiliul de administraţie al unei unităţi de învăţământ, reţinută pentru perioada 07.09.2012 - 10.06.2017, sesizarea Agenţiei Naţionale de Integritate a operat în timp ce starea de incompatibilitate era în curs, astfel că termenul de prescripţie nu începuse să curgă, iar raportat la incompatibilitatea dintre calitatea de viceprimar şi cea de comerciant persoană fizică, reţinută pentru perioada 28 iunie 2012- 30 decembrie 2014, la data sesizării Agenţiei nu era împlinit termenul de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 2517 C. civ., care a început să curgă la data încetării stării de incompatibilitate.

Pentru aceste considerente, constatând incidenţa în cauză a prevederilor art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., în temeiul dispoziţiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate, va casa sentinţa recurată şi, rejudecând în fond, va respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamant, ca neîntemeiată.

Totodată, va fi respins, ca nefondat, recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta Agenţia Naţională de Integritate împotriva sentinţei civile nr. 59 din 18 aprilie 2019, pronunţată de Curtea de Apel Piteşti, secţia a II-a civilă, de contencios administrativ şi fiscal.

Casează sentinţa recurată şi, rejudecând:

Respinge cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul A., în contradictoriu cu pârâta Agenţia Naţională de Integritate, ca neîntemeiată.

Respinge recursul incident declarat de reclamantul A. împotriva aceleiaşi sentinţe, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.