Validity of financial correction for tender award to lowest-scored bidder under economic-technical criteria and exclusion of new grounds raised in response to defense

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 23 octombrie 2017 pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta A. S.R.L., în contradictoriu cu pârâtul Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene (fost Ministerul Fondurilor Europene), a solicitat anularea Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26.02.2016 şi a Deciziei nr. 39931/07.07.2017, ambele emise de pârât, precum şi obligarea acestuia la plata cheltuielilor de judecată.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 1145 din 13 martie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare, ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 1145 din 13 martie 2018, precum şi a încheierii din 20 februarie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta A. S.R.L., întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor atacate şi, în principal, trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, rejudecarea cauzei de instanţa de recurs şi admiterea acţiunii.

În ceea ce priveşte încheierea din 20 februarie 2018, reclamanta invocă dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ., susţinând că, prin această încheiere, instanţa de fond a respins cererea de administrate a probei cu expertiză tehnică specialitatea maşini unelte fără o motivare adecvată, folosind argumente vagi şi generale. Probele existente la dosar nu sunt suficiente pentru a stabili că strungul ofertat de B. S.R.L. respectă cerinţele caietului de sarcini şi necesităţile efective de implementare a proiectului, astfel încât teza probatorie oferea răspunsuri la chestiunile de natură tehnică şi juridică disputate în cauză.

Raportat la sentinţa nr. x din 13 martie 2018 şi circumscris cazului de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 6 C. proc. civ., recurenta-reclamantă susţine că instanţa de fond nu s-a pronunţat asupra următoarelor apărări şi argumente de nelegalitate:

- aplicarea retroactivă a prevederilor Ordinului MFE nr. 1120/2013, publicat la o săptămână de la semnarea contractului de finanţare şi a H.G. nr. 519/2014, publicată la un an de la finalizarea contractului;

- inexistenţa unui articol de lege care să sancţioneze expres atribuirea contractului către C., în condiţiile în care cele două societăţi au depus oferte cu produse total diferite (strung de uz industrial C., respectiv strung de uz ocazional B. SRL);

- nu a analizat împrejurarea că B. S.R.L. era parte în 36 de litigii comerciale având ca obiect recuperarea avansului dat pentru achiziţia de utilaje din fonduri europene sau returnarea sumelor achitate, ca urmare a livrării unor produse neconforme;

- a omis să analizeze şi să se pronunţe asupra concluziilor şi susţinerilor greşite ale Curţii de Conturi, în urma controlului efectuat de această autoritate, concluzii la care pârâtul a achiesat. În opinia recurentei, concluziile Curţii de Conturi nu sunt legale, întrucât obiectivul folosirii fondurilor europene este acela de a realiza achiziţii justificate de bunuri şi servicii, având în vedere realizarea indicatorilor proiectului şi scopul stabilit prin contractul de finanţare. În cauză, aceste obiective au fost respectate, reclamanta dând curs unei oferte reale şi serioase, care ducea la realizarea indicatorilor din proiect, iar nu unei oferte nereale şi frauduloase, prin care se oferea un utilaj care nu îndeplinea parametrii tehnici.

Subsumat cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă critică sentinţa fondului pentru greşita reţinere a încălcării principiului economicităţii şi eficienţei atribuirii contractului. Susţine că instanţa de fond a analizat aceste două principii prin raportare exclusiv la punctajul obţinut de cele două societăţi, nu şi prin prisma conţinutului celor două principii, stabilit conform Ordinului nr. 1120/2013. Criteriul de atribuire a contractului a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnic-economic, iar nu oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, cum în mod greşit a reţinut instanţa de fond; aşadar, principalul criteriu a fost unul tehnic şi, doar în subsidiar, unul economic.

Arată recurenta-reclamantă că oferta C. s-a încadrat în limita de preţ de 39.000 Euro, dar întrunea şi condiţiile tehnice solicitate, spre deosebire de strungul oferit de B. S.R.L., care nu îndeplinea condiţiile tehnice necesare atingerii indicatorilor de rezultat. Din schema cinematică a strungului, anexă la cererea introductivă, rezultă că puterea motorului în lanţul cinematic este un factor relevant în puterea de strunjire, necesară efectuării matriţelor, iar strungul ofertat de B. S.R.L. nu beneficia de această putere a motorului. Totodată, producătorul acestui strung nu recomandă utilajul pentru efectuarea de matriţe.

Mai arată recurenta-reclamantă că oferta B. S.R.L. nu corespunde criteriilor de achiziţie întrucât: motorul strungului are doar o putere de 1,5 kw, faţă de strungul oferit de C., al cărui motor are o putere de 7,5 kw; strungul nu are marcaj CE, deşi aceasta era o condiţie impusă prin documentaţia de participare la licitaţie; nu are afişaj pe cele trei axe; nu are sistem de ungere centralizat.

În mod greşit, prima instanţă a reţinut în sentinţă că criteriul de atribuire a fost oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic, deşi în caietul de sarcini s-a stabilit drept criteriu de atribuire oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic.

Instanţa de fond nu a analizat modul în care reclamanta, prin atribuirea contractului către C., a asigurat un raport optim între rezultatul obţinut (calitate) şi resursele financiare alocate (principiul eficienţei). Pentru a alege oferta câştigătoare, comisia de licitaţii a avut în vedere o serie de împejurări precum preţul foarte mic al strungului oferit de B. S.R.L., faptul că din oferta depusă de această societate nu reies caracteristicile tehnice solicitate prin caietul de sarcini, că B. S.R.L. avea, la data licitaţiei, foarte multe cauze înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti, cauzate de nelivrarea bunurilor la care s-a angajat faţă de beneficiarii fondurilor europene. Din toate aceste situaţii rezulta că oferta B. S.R.L. nu era una serioasă, oferta privind un strung pentru lucrări ocazionale, nu pentru uz industrial.

De asemenea, apreciază recurenta, greşit s-a reţinut de către instanţa de fond a nu fi relevant argumentul că, în cazul alegerii strungului B. S.R.L., reclamanta nu ar mai fi atins obiectivele stabilite prin contractul de finanţare. O astfel de situaţie ar fi dus la încălcarea principiului economicităţii şi eficienţei atribuirii contractului, însă, prin alegerea ofertei C., toate rapoartele de verificare referitoare la proiect au constatat atingerea obiectivelor stabilite prin contract, împrejurare care a condus la creşterea cifrei de afaceri a societăţii reclamantei, a numărului de angajaţi şi a bunurilor exportate.

Mai susţine recurenta-reclamantă că în mod greşit s-a reţinut de către instanţa de fond proporţionalitatea sancţunii, în condiţiile în care Ordinul nr. 1120/2013 nu cuprinde o reglementare a nivelului corecţiei, iar sancţiunea aplicată este mai mare decât orice sancţiune contravenţională din orice alt domeniu. Solicită ca, la individualizarea sancţiunii, să fie avută în vedere îndeplinirea indicatorilor de rezultat şi consideră că scăderea corecţiei la maxim 10.000 RON ar respecta principiul proporţionalităţii.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Fondurilor Europene (fost Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

5. Alte aspecte procesuale relevante

Pe parcursul derulării litigiului, autoritatea ministerială pârâtă a fost supusă unor modificări succesive, în sensul reorganizării activităţii şi schimbării denumirii, potrivit O.U.G. nr. 1/2018 şi O.U.G. nr. 68/2019 şi O.U.G. nr. 212/2020.

Astfel, la data formulării acţiunii introductive şi pronunţării sentinţei recurate, pârâtul purta denumirea Ministerul Dezvoltării Regionale, Administraţiei Publice şi Fondurilor Europene, conform O.U.G. nr. 1/2018, ulterior a fost redenumit Ministerul Fondurilor Europene, conform O.U.G. nr. 68/2019, iar în prezent figurează sub denumirea Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, conform art. 6 din O.U.G. nr. 212/2020.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport cu motivele de casare invocate, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. este nefondat, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile aduse încheierii de şedinţă din 20 februarie 2018, prin care s-a respins cererea reclamantei de administrare a probei cu expertiză tehnică specialitatea maşini unelte, Înalta Curte constată, în acord cu instanţa de fond, că proba solicitată de reclamantă nu era utilă soluţionării cauzei, în raport de obiectivele expertizei tehnice propuse, de neregula reţinută prin procesul-verbal contestat, precum şi de proba cu înscrisuri administrată, aptă să conducă, prin ea însăşi, la soluţionarea cauzei.

Astfel, instanţa de contencios administrativ este învestită cu analiza legalităţii procesului-verbal de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiei financiare, prin care s-a reţinut existenţa unei nereguli constând în organizarea procedurii licitaţiei cu încălcarea principiilor economităţii şi eficienţei, prin declararea câştigătoare a ofertei care a întrunit un punctaj mai mic, stabilit prin analiza factorilor de evaluare stabiliţi prin documentaţia de atribuire. Punctajele acordate ofertelor depuse de C. şi B. S.R.L. nu au format obiect de dispută judiciară, însă recurenta- reclamantă a susţinut că oferta acestei din urmă societăţi nu întrunea cerinţele tehnice stipulate în documentaţia de atribuire. Or, obiectivele expertizei propuse de reclamantă ("care din cele două strunguri ar fi condus la atingerea obiectivului contractului de finanţare europeană şi dacă, în situaţia în care reclamanta ar fi admis oferta celeilalte societăţi, ar mai fi putut atinge indicatorii prevăzuţi în contractul de finanţare şi care, de altfel, au fost atinşi") nu sunt în măsură să clarifice problemele litigioase în contextul cauzei, instanţa de judecată putând lămuri aceste aspecte analizând înscrisurile aflate în dosar, respectiv documentaţia de atribuire din care rezultă cerinţele tehnico-economice stabilite prin caietul de sarcini, actele întocmite de comisia de licitaţii, explicaţiile oferite de reclamantă etc.

În concluzie, expertiza tehnică în specialitatea maşini unelte, propusă de reclamantă, a fost corect respinsă de instanţa de fond, ca neutilă cauzei, nefiind incident motivul de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ.

Nefondate sunt şi criticile subsumate pct. 6 al art. 488 alin. (1) C. proc. civ., prin care recurenta-reclamantă a susţinut că instanţa de fond nu a analizat unele dintre motivele de nelegalitate invocate cu privire la actele administrative atacate.

În ceea ce priveşte argumentele referitoare la aplicarea retroactivă a prevederilor Ordinului MFE nr. 1120/2013 şi a H.G. nr. 519/2014 şi la inexistenţa unui articol de lege care să sancţioneze expres atribuirea contractului către C., în condiţiile în care cele două societăţi au depus oferte cu produse total diferite (strung de uz industrial C., respectiv strung de uz ocazional B. SRL), Înalta Curte constată că aceste motive de nelegalitate nu au fost invocate prin cererea de chemare în judecată, ci au fost menţionate în răspunsul la întâmpinarea depusă de pârât (a se vedea în acest sens fond), nefăcând, aşadar, obiectul învestirii instanţei de fond.

Potrivit art. 194 şi art. 204 C. proc. civ., părţile au obligaţia de a expune motivele de fapt şi de drept ale cererii lor în cuprinsul acţiunii (sau, după caz, a cererii modificatoare formulate cu respectarea termenului de lege), cererea de chemare în judecată reprezentând actul de învestire a instanţei, prin care se stabileşte cadrul procesual subiectiv şi obiectiv. Având în vedere necesitatea respectării dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, legiuitorul a stabilit reguli procedurale clare şi obligatorii în privinţa modalităţii şi termenelor până la care reclamantul poate să-şi prezinte şi să-ţi modifice pretenţiile formulate faţă de pârâtul chemat în judecată. Răspunsul la întâmpinare reprezintă un act cu reglementare distinctă (art. 201 alin. (2) C. proc. civ.), având cu un alt scop procesual decât cel al cererii introductive sau cererii modificatoare a acţiunii şi care nu este supus nici obligaţiei comunicării sale de către instanţă, pârâtul luând cunoştinţă de conţinutul lui de la dosarul cauzei.

În speţă, reclamanta nu a prezentat motivele de nelegalitate amintite în cuprinsul acţiunii introductive şi nici nu a formulat o cerere adiţională depusă în condiţiile art. 204 C. proc. civ.. Menţionarea acestor motive în cuprinsul răspunsului la întâmpinare nu satisface cerinţa învestirii instanţei de fond, astfel încât nu poate fi reţinută o critică la adresa sentinţei recurate, din perspectiva nesoluţionării tuturor aspectelor deduse judecăţii.

Înalta Curte reţine, totodată, că instanţa de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond în condiţiile stipulate de normele de procedură, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile societăţii reclamante din cererea de chemare în judecată. Motivele de nelegalitate expuse prin răspunsul la întâmpinare, nefăcând obiectul cererii de chemare în judecată, nu pot fi analizate pentru prima dată în calea de atac a recursului.

Se impune totuşi a menţiona că reclamanta nu doar că nu a contestat prin acţiunea introductivă modul de aplicare, pretins retroactiv, a prevederilor Ordinului MFE nr. 1120/2013 şi a H.G. nr. 519/2014, ci, dimpotrivă, şi-a întemeiat în drept acţiunea pe aceste acte normative (paginile 5-6 şi 16 din acţiune).

În ceea ce priveşte pretinsa omisiune a primei instanţe de a se pronunţa cu privire la argumentul implicării B. S.R.L. în 36 de litigii judiciare, Înalta Curte reţine că acest argument a fost avut în vedere şi analizat de instanţa de fond, care l-a respins, reţinând că nu reprezintă (raportat la documentaţia de atribuire) un factor de evaluare şi stabilire a neconformităţii ofertei (paragraful 6 pagina 13 din sentinţă).

Referitor la omisiunea analizării concluziilor controlului efectuat de Curtea de Conturi, Înalta Curte reţine că obiectul cauzei îl reprezintă examinarea legalităţii Procesului-verbal de constatare a neregulilor si de stabilire a creanţelor bugetare nr. x/26.02.2016 şi a Deciziei nr. 39931/07.07.2017, ambele emise de pârât, iar nu a unui act administrativ emis de Curtea de Conturi. Chiar dacă, derulând controale separate, atât Curtea de Conturi, cât şi pârâtul Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene au ajuns la concluzii similare în privinţa desfăşurării procedurii de licitaţie organizată de reclamantă, instanţa de judecată îşi rezumă analiza la actele administrative contestate prin cererea introductivă şi la motivele de nelegalitate invocate de reclamantă cu privire la aceste acte, neputând extinde obiectul cauzei la acte întocmite de alte autorităţi publice.

Pentru considerentele expuse, Înalta Curte va respinge, ca nefondate, criticile referitoare la nepronunţarea instanţei de fond asupra unor apărări şi argumente de nelegalitate formulate de reclamantă.

Referitor la criticile încadrate în cazul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că acestea se circumscriu, în esenţă, argumentului că oferta depusă de B. S.R.L. nu întrunea parametrii tehnici solicitaţi prin caietul de sarcini şi că, în raport de preţul foarte scăzut ofertat şi de implicarea societăţii într-un număr ridicat de litigii cu beneficiari ai fondurilor europene, s-a apreciat că oferta este neserioasă, existând indicii de fraudă. În consecinţă, recurenta consideră că, declarând câştigătoare oferta C., care a obţinut un punctaj mai scăzut la evaluare, a asigurat respectarea principiilor economicităţii şi eficienţei, contrar concluziilor procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Înalta Curte constată că, potrivit documentaţiei de participare la licitaţie pentru achiziţia strungului, criteriul de atribuire a contractului este oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere tehnico-economic, iar oferta câştigătoare va fi oferta care întruneşte cel mai mare punctaj rezultat din aplicarea algoritmului de calcul detaliat, în care pentru preţul ofertei se alocă un maxim de 40 de puncte, pentru termenul de livrare maxim 20 de puncte, iar pentru caracteristicile tehnice şi funcţionale maxim 30 de puncte, câte 5 puncte fiind alocate pentru serviciile de postgaranţie şi livrarea pe termen lung a pieselor de schimb, subansamblurilor şi furniturilor. Este neîntemeiată, aşadar, susţinerea recurentei în sensul că principalul criteriu de atribuire a fost unul tehnic şi, doar în subsidiar, unul economic, în condiţiile în care ambii factori sunt relevanţi şi contribuie la stabilirea punctajului total final al ofertelor, iar pe de altă parte, raportat la numărul maxim de puncte alocat fiecărui factor de evaluare, preţul ofertei are cel mai mare punctaj (40 de puncte), mai ridicat decât cerinţele tehnice (30 de puncte).

Într-adevăr, instanţa de fond a reţinut în mod eronat că factorul economic era criteriul de atribuire a contractului, dar această eroare nu s-a reflectat în considerentele care sprijină soluţia, câtă vreme instanţa a analizat ofertele ambelor societăţi prin raportare la punctajul final şi la factorii de evaluare prevăzuţi în documentaţia de atribuire.

Nefondate sunt şi argumentele referitoare la neîndeplinirea de către strungul ofertat de B. S.R.L. a criteriilor tehnice specificate în documentaţia de atribuire. Recurenta-reclamantă a reiterat aspectele expuse în fond, susţinând că motorul strungului are doar o putere de 1,5 kw (faţă de strungul oferit de C., al cărui motor are o putere de 7,5 kw), că strungul nu are marcaj CE, deşi aceasta era o condiţie impusă prin documentaţia de participare la licitaţie, că nu are afişaj pe cele trei axe şi nici sistem de ungere centralizat.

Înalta Curte reţine că, potrivit Hotărârii de desemnare a ofertei câştigătoare din data de 03.12.2013, Comisia de licitaţie a reţinut că "ambele oferte îndeplinesc condiţiile tehnice obligatorii", iar în Cap. IV - Analiza şi verificarea ofertelor tehnice, comisia a specificat că strungul ofertat de B. S.R.L. are marcaj CE, are afişaj digital de cote pe 3 axe şi este prevăzut cu sistem de ungere centralizat. Aşadar, susţinerile reclamantei sunt în contradicţie vădită cu constatările propriei comisii de licitaţie. Explicaţiile oferite de recurentă, în sensul că, prin declararea conformităţii ofertei, comisia de licitaţie a urmărit evitarea contestării procedurii de către B. S.R.L., nu pot fi primite, întrucât reclamanta îşi invocă propria culpă (nerespectarea de către comisia de licitaţie a dispoziţiilor legale referitoare la verificarea conformităţii ofertelor depuse), pentru a obţine anularea procesului-verbal de constatare a neregulilor.

Cât priveşte puterea motorului de care dispune strungul oferit de fiecare din cele două societăţi participante la procedură, Înalta Curte reţine că aceasta nu a reprezentat o cerinţă tehnică solicitată prin documentaţia de atribuire. Recurenta-reclamantă nu a impus condiţii referitoare la puterea motorului, astfel încât ofertarea unui utilaj cu putere a motorului de 1,5 kw nu poate fi opusă ca motiv de neconformitate a ofertei depusă de B. S.R.L..

Din această perspectivă, sunt nerelevante argumentele recurentei referitoare la diferenţele de uz dintre cele două strunguri (profesional/ocazional) şi la imposibilitatea îndeplinirii obiectivului propus prin utilizarea strungului cu putere mai mică, neutil în realizarea de matriţe, cât timp aceste aspecte nu au fost previzionate la momentul întocmirii caietului de sarcini şi a stabilirii cerinţelor tehnice. Omisiunea specificării unor cerinţe de natură tehnică, în concordanţă cu obiectivele urmărite, se datorează culpei recurentei-reclamante, iar nu agenţilor economici participanţi la procedură, care au prezentat o ofertă conformă cu aceste cerinţe.

Referitor la diferenţa de preţ dintre strungurile oferite de cei doi ofertanţi, recurenta-reclamantă a susţinut că această diferenţă de preţ, coroborată cu neîndeplinirea cerinţelor tehnice, a condus la ideea unei posibile fraude. Înalta Curte reţine că singura cerinţă a documentaţiei de atribuire în privinţa preţului utilajului a fost aceea a încadrării în valoarea maximă de 39.000 Euro, fără menţionarea unei valori minime, iar în ceea ce priveşte cerinţele tehnice, astfel cum s-a arătat anterior, comisia de licitaţie a reţinut că ambele oferte îndeplinesc parametrii tehnici. Într-adevăr, diferenţa de preţ s-a reflectat în punctajul obţinut de fiecare dintre cele două societăţi pentru factorul de evaluare economic, ducând la stabilirea unui punctaj mai mare în favoarea B. S.R.L., însă simpla ofertare a unui preţ mai mic nu poate reprezenta un indiciu de fraudă. În măsura în care existau neclarităţi referitoare la preţul oferit de B. S.R.L., comisia de licitaţie avea posibilitatea solicitării unor lămuriri/clarificări cu privire la modul de stabilire a preţului utilajului; însă, comisia a declarat conforme ambele oferte, constatând că ele corespund condiţiilor impuse de achizitor, inclusiv din perspectiva preţului oferit.

De asemenea, implicarea B. S.R.L. într-un număr ridicat de litigii înregistrate pe rolul instanţelor judecătoreşti nu reprezintă un factor de evaluare dintre cei stabiliţi în cuprinsul documentaţiei de atribuire, neputând fi avut în vedere ca motiv de atribuire a contractului către celălalt ofertant.

Înalta Curte mai reţine că respectarea principiilor economicităţii şi eficienţei se verifică la momentul atribuirii contractului de achiziţie publică, iar nu în raport de aspecte ulterioare acestui moment, precum cel invocat de recurenta-reclamantă şi anume modul de derulare a contractului încheiat cu ofertantul care, conform punctajului obţinut, nu ar fi trebuit să fie declarat câştigător. Chiar dacă acest contract s-a derulat în bune condiţii şi obiectivele asumate au fost îndeplinite, nu se poate omite împrejurarea că un alt agent economic a depus o ofertă cu un preţ mai scăzut, care a obţinut un punctaj mai ridicat şi care a fost înlăturată pentru motive subiective, neprevăzute în documentaţia de atribuire şi nesusţinute de dispoziţiile legale.

În fine, vor fi respinse, ca nefondate, criticile referitoare la lipsa de proporţionalitate a corecţiei financiare, Înalta Curte constatând că stabilirea unei corecţii în sumă egală cu diferenţa dintre preţul oferit de B. S.R.L. şi cel oferit de C. reflectă prejudiciul adus bugetului fondurilor donatoare şi respectă cerinţele de proporţionalitate. De altfel, recurenta-reclamantă a solicitat aplicarea unei corecţii de 10.000 RON, fără a preciza de ce această sumă (şi nu alta) corespunde principiului proporţionalităţii sancţiunii.

Totodată, este de observat că recurenta-reclamantă se raportează în mod greşit la cuantumul amenzilor stabilite în urma constatării sancţiunilor contravenţionale prevăzute în legislaţia naţională, întrucât aplicarea corecţiei financiare nu reprezintă o astfel de sancţiune, ci o măsură de recuperare a sumelor declarate neeligibile.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 5, 6 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L., ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta A. S.R.L. împotriva încheierii din 20 februarie 2018 şi a sentinţei civile nr. 1145 din 13 martie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.