Proportionality of restrictive vehicle and driver qualification criteria in public procurement for office supplies

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursului de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 14 iunie 2017, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanta Universitatea din Bucureşti, în contradictoriu cu pârâta Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei Naţionale, a solicitat:

- anularea Deciziei nr. OI/2209 din ES/24.11.2016, privind menţinerea titlului de creanţă reprezentat de nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare pentru programele operaţionale în cadrul obiectului de convergenţă, prin care a fost individualizată şi stabilită în sarcina reclamantei o creanţă în sumă de 193,16 RON;

- obligarea pârâtei la validarea sumei de 193,16 RON.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 2378 din 22 mai 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a respins cererea de chemare în judecată ca neîntemeiată.

3. Calea de atac exercitată în cauză

Împotriva sentinţei civile nr. 2378 din 22 mai 2018, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs reclamanta Universitatea din Bucureşti, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, admiterea acţiunii.

Recurenta-reclamantă susţine că, în speţă, nu erau îndeplinite condiţiile privind existenţa neregulii, prevăzute cumulativ de art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, respectiv săvârşirea unei abateri de la legalitate, regularitate sau conformitate şi producerea unui prejudiciu la adresa bugetului Uniunii Europene, al donatorilor publici internaţionali sau al fondurilor publice naţionale aferente acestora.

În privinţa abaterii, recurenta apreciază că nu s-a dovedit existenţa acesteia, invocând prevederile art. 176 lit. d), art. 178 alin. (1), art. 186 şi art. 188 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 34/2006. Furnizorul din contractul de papetărie-birotică avea atât obligaţia de a furniza produsele, cât şi pe aceea de a distribui produsele, astfel încât trebuia dovedită capacitatea de distribuţie, acesta fiind motivul inserării cerinţei de la pct. I.V.4.2. din caietul de sarcini, referitoare la deţinerea a 10 maşini în proprietate sau a încheierii unui contract de distribuţie care să îndeplinească aceste cerinţe. Potrivit art. 7 din H.G. nr. 925/2006, criteriile de calificare şi selecţie, astfel cum sunt prevăzute de art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006 au ca scop demonstrarea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui ofertant, care să reflecte posibilitatea reală de îndeplinire a contractului.

Arată recurenta-reclamantă că, în conformitate cu Directiva 2004/18/CE şi O.U.G. nr. 34/2006, era permis fiecărui ofertant care nu îndeplinea el însuşi condiţiile minime pentru a participa la procedură, să se bazeze pe resursele altei entităţi, care ar putea fi utilizate efectiv la îndeplinirea contractului.

Recurenta-reclamantă susţine că trebuie avută în vedere şi împrejurarea că ANRMAP, în aplicarea art. 331 din O.U.G. nr. 34/2006, a evaluat dcumentaţia de atribuire şi nu a constatat neconformităţi. Totodată, autoritatea contractantă nu a primit vreo contestaţie din partea vreunui operator economic, ceea ce probează că nu au existat potenţiali ofertanţi lezaţi.

Mai arată recurenta-reclamantă că neregula reţinută este una formală, fără impact financiar, astfel încât, în raport de dispoziţiile art. 6 alin. (3) indice 3 din O.U.G. nr. 66/2011, nu trebuia aplicată nicio reducere/corecţie financiară. În acest sens sunt indicate şi prevederile pct. 1.3. din Anexa la Ghidul pentru determinarea corecţiilor financiare aplicate de Comisia Europeană pentru cheltuielile finanţate de Uniunea Europeană prin management partajat, pentru neconformitate cu regulile de achiziţie publică, aprobat prin Decizia CE nr. C(21031) 9527/19.12.2013.

Printr-o altă critică formulată de reclamantă, se susţine că instanţa de fond nu a observat că, de la data finalizării activităţii de verificare, până la emiterea notei de constatare nr. x/2016, au trecut mai mult de 90 de zile, fiind încălcate prevederile art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, iar titlul de creanţă fiind nul.

Referitor la corecţia aplicată, de 10% din valoarea contractului, susţine recurenta că aceasta nu a fost corect individualizată, întrucât autoritatea de control nu a justificat în ce măsură corecţia aplicată este adecvată, necesară şi proporţională, în condiţiile în care art. 2.3. din anexa la O.U.G. nr. 66/2011 prevede că aceasta putea fi redusă până la 5% din valoarea contractului.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimata-pârâtă Direcţia Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Capital Uman din cadrul Ministerului Educaţiei şi Cercetării (fost Ministerul Educaţiei Naţionale) a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivul de casare invocat, Înalta Curte constată că recursul declarat de reclamanta Universitatea din Bucureşti este nefondat, pentru următoarele considerente:

Prima critică de nelegalitate formulată de reclamantă, referitoare la inexistenţa abaterii de la legalitate, regularitate sau conformitate, va fi respinsă, ca nefondată.

În speţă, aplicarea corecţiei financiare a fost consecinţa constatării unei nereguli constând în utilizarea unor factori de evaluare restrictivi şi nerelevanţi la atribuirea contractelor de furnizare încheiate cu A. S.R.L., prin inserarea cerinţei de la pct. I.V.4.2. din caietul de sarcini, referitoare la deţinerea de către potenţialii ofertanţi a minim 10 maşini în proprietate sau închiriere sau în leasing, precum şi dovedirea angajării a minim 10 şoferi sau a încheierii unui contract cu o societate de distribuţie care să îndeplinească aceste cerinţe (să deţină minim 10 autoturisme şi 10 şoferi angajaţi). Totodată, s-a reţinut şi o neregulă constând în încălcarea principiului tratamentului egal, prin aceea că furnizorul a avut cunoştinţă de derularea procedurii de atribuire anterior publicării invitaţiei de participare şi a documentaţiei de atribuire în SEAP (cu privire la această din urmă neregulă recurenta-reclamantă nu a prezentat argumente în cadrul cererii de recurs).

Sub un prim aspect, Înalta Curte constată, similar celor reţinute de instanţa de fond, că aceeaşi neregulă a fost constatată prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.01.2014, în urma verificărilor efectuate în cadrul proiectului x cu titlul "Excelenţă şi interdisciplinaritate în studiile doctorale pentru o societate informaţională", cod SMIS-32270, notă în cuprinsul căreia s-a reţinut că "se impune aplicarea corecţiei financioare de 10% pentru toate sumele solicitate la rambursare din POSDRU în baza celor 4 contracte de furnizare produse de papetărie - bitoritică şi produse de hârtie", inclusiv pentru pentru contractele de furnizare papetărie-birotică nr. 4427/16.03.2010 şi 2845/22.02.2010, încheiate de reclamantă cu A. S.R.L., pe motivul nerespectării prevederilor legale din materia achiziţiilor.

Această notă nu face obiectul prezentei cauze şi beneficiază de prezumţia de legalitate, câtă vreme nu a fost atacată de recurenta- reclamantă şi nu a fost desfiinţată de o instanţă judecătorească.

Creanţa ce face obiectul prezentului litigiu a fost stabilită în urma depunerii, în cadrul proiectului x, a cererii de rambursare nr. x, care cuprinde cheltuieli aferente a două dintre contractele de papetărie-birotică încheiate cu furnizorul A. S.R.L., menţionate în nota emisă la data de 22.01.2014.

Or, cât timp actul care a constatat prima dată neregula nu a fost contestat de recurenta- reclamantă, în lipsa unor împrejurări nou intervenite proiectului x, aceasta nu poate invoca aspecte de nelegalitate doar în contextul verificărilor efectuate subsecvent cererii de rambursare nr. x în cadrul.

Asupra acestei împrejurări, reţinute în mod corect de instanţa de fond, recurenta nu a formulat niciun fel de critici prin calea de atac, rezumându-se la atacarea considerentelor expuse cu caracter subsidiar, prin care prima instanţă a analizat, totuşi, argumentele de nelegalitate invocate prin acţiune.

Chiar dacă s-ar depăşi acest obstacol legat de necontestarea de către recurenta- reclamantă a Notei de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.01.2014, Înalta Curte constată a fi nefondate criticile referitoare la inexistenţa neregulii.

Potrivit art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, autoritatea contractantă are obligaţia, atunci când impune cerinţe minime de calificare referitoare la capacitatea tehnică şi profesională conform art. 178 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, de a motiva aceste cerinţe în cuprinsul unei note justificative. Totodată, potrivit art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii în stabilirea cerinţelor de calificare şi selecţie, aceste criterii trebuind să aibă o legătură concretă cu obiectul contractului licitat.

Dispoziţiile art. 176 din O.U.G. nr. 34/2006 privind atribuirea contractelor de achiziţie publică, a contractelor de concesiune de lucrări publice şi a contractelor de concesiune de servicii stabilesc limitele dreptului autorităţii contractante de a aplica criterii de calificare şi selecţie referitoare numai la:

"a) situaţia personală a candidatului sau ofertantului; b) capacitatea de exercitare a activităţii profesionale; c) situaţia economică şi financiară; d) capacitatea tehnică şi/sau profesională; e) standarde de asigurare a calităţii; f) standarde de protecţie a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) şi alin. (3) lit. e)"

Pentru situaţiile specificate la art. 176 lit. d) din O.U.G. nr. 34/2006, în măsura în care autoritatea contractantă consideră că se justifică impunerea anumitor cerinţe minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească pentru a fi consideraţi calificaţi, aceste cerinţe trebuie să fie precizate, conform principiului transparenţei, în cadrul invitaţiei/anunţului de participare, iar potrivit art. 178 alin. (2) din O.U.G. nr. 34/2006, aceste cerinţe nu trebuie să conducă la limitarea accesului la procedură a agenţilor economici potenţial ofertanţi.

Condiţii suplimentare privitoare la stabilirea unor criterii de selecţie şi calificare se regăsesc şi în cuprinsul art. 179 din O.U.G. nr. 34/2006, potrivit căruia:

"(1) Criteriile de calificare şi selecţie stabilite de către autoritatea contractantă trebuie să aibă o legătură evidentă cu obiectul contractului ce urmează să fie atribuit. (2) Autoritatea contractantă are obligaţia de a respecta principiul proporţionalităţii atunci când stabileşte criteriile de calificare şi selecţie, precum şi nivelul cerinţelor minime pe care ofertanţii/candidaţii trebuie să le îndeplinească."

În analiza caracterului restrictiv sau nerestrictiv al unei cerinţe de selecţie şi calificare, instanţele de judecată verifică dacă efectele produse de cerinţa stipulată sunt disproporţionate în raport de finalitatea urmărită de autoritatea contractantă şi dacă au generat o restricţionare nejustificată a participării la procedură; totodată, cerinţa excluzivă trebuie să se spună condiţiei justificării corespunzătoare de către autoritatea contractantă.

Or, stipularea unei cerinţe de calificare referitoare la deţinerea unui anumit număr de autoturisme în proprietate/închiriere/leasing, precum şi angajarea a minim 10 şoferi ori încheierea unui contract cu o firmă specializată de distribuţie care să, îndeplinească, la rândul său, aceste condiţii, nu poate fi considerată o măsură legală şi proporţională, în condiţiile în care necesitatea inserării acestei cerinţe nu a fost justificată în temeiul unei note emise conform art. 8 alin. (2) din H.G. nr. 925/2006, iar impunerea sa nu este proporţională cu finalitatea urmărită de autoritatea contractantă.

În recurs, reclamanta a susţinut că această cerinţă era necesară pentru a se asigura că ofertantul are posibilităţi reale de distribuţie a produselor, dar Înalta Curte constată că această justificare este una generică, de esenţa oricărei proceduri de achiziţie publică fiind dovedirea potenţialului tehnic, financiar şi organizatoric al fiecărui ofertant de a îndeplini obiectul contractului, conform art. 7 din H.G. nr. 925/2006. Pentru a verifica dacă cerinţa impusă prin caietul de sarcini are sau nu caracter restrictiv, este necesar ca recurenta-reclamantă să prezinte argumente concrete, raportate la proiectul în discuţie (în prim rând prin intermediul notei justificative, care, în speţă, nu a fost întocmită).

Recurenta-reclamantă a menţionat, în cuprinsul fişei de date a achiziţiei şi a caietului de sarcini, că aceste cerinţe sunt necesare datorită volumului mare al comenzilor şi dispersării sediilor sale pe toată suprafaţa Bucureştiului şi a judeţului Ilfov, dar aceste motive nu sunt suficiente pentru a justifica, concret, modalitatea în care s-a ajuns la impunerea unui număr de minim 10 autoturisme cu şoferii aferenţi ori a încheierii unui contract cu o firmă specializată de distribuţie care să îndeplinească aceste condiţii, respectiv de ce a apreciat recurenta că un ofertant sau o firmă specializată care ar deţine mai puţine autoturisme şi/sau şoferi nu ar putea asigura corespunzător serviciul de distribuţie a produselor de papetărie-birotică, în cazul atribuirii contractului. Aceasta, în condiţiile în care, prin Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.01.2014 s-a reţinut şi o altă neregulă, respectiv încălcarea principiului tratamentului egal, prin aceea că operatorul economic A. S.R.L. avea cunoştinţă de derularea procedurii de achiziţie publică, organul de control reţinând că ofertele tehnice şi financiare depuse de această societate sunt datate anterior publicării invitaţiei de participare şi documentaţiei de atrbuire.

Nici argumentul recurentei-reclamante referitor la posibilitatea ofertanţilor de a se baza pe resursele altei entităţi, care ar putea fi utilizate efectiv la îndeplinirea contractului, nu înlătură concluzia anterior expusă, câtă vreme, astfel cum a reţinut şi instanţa de fond, prin contractul de achiziţie publică s-au stipulat sancţiuni pentru nerespectarea termenelor de livrare. Aşadar, finalitatea urmărită de autoritatea contractantă, aceea de asigurare a distribuţiei produselor, este atinsă prin reglementarea răspunderii contractuale, iar nu prin impunerea unor cerinţe de natură tehnică, disproporţionate în raport de obiectul contractului, care trebuie îndeplinite obligatoriu la momentul depunerii ofertei şi al selecţiei de către comisia de licitaţie.

Deşi dreptul de apreciere al autorităţii contractante în stabilirea unor criterii de selecţie şi calificare, prin raportare la specificul şi complexitatea contractului de achiziţie publică, nu poate fi negat, el fiind conferit de dispoziţiile art. 176 alin. (1) din O.U.G. nr. 34/2006, acest drept nu are caracter absolut. Limitele dreptului de apreciere sunt trasate chiar de legiuitor, prin dispoziţiile art. 178 alin. (2), art. 179 şi art. 188 din O.U.G. nr. 34/2006, dar şi prin dispoziţiile art. 8 din H.G. nr. 925/2006, anterior amintite.

De asemenea, trebuie avute în vedere şi dispoziţiile art. 2 alin. (1) lit. n) din Legea nr. 554/2004, care definesc sintagma "exces de putere" ca reprezentând "exercitarea dreptului de apreciere al autorităţilor publice prin încălcarea limitelor competenţei prevăzute de lege sau prin încălcarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor."

În cauza de faţă, Înalta Curte constată că dreptul recurentei-reclamante de a stabili criterii de calificare cu privire la capacitatea tehnică a fost exercitat cu depăşirea limitelor legale, condiţia impusă prin caietul de sarcini fiind excesivă şi disproporţionată în raport de obiectul contractului, ceea ce a condus la restricţionarea accesului unor operatori economici la procedura de achiziţie publică.

Referior la criticile prin care reclamanta justifică legalitatea desfăşurării procedurii de achiziţie publică prin aceea că nu au fost constatate, de către ANRMAP, încălcări sau eludări ale legislaţiei din domeniul achiziţiilor publice ori deficienţe ale procedurii de atribuire a contractului de achiziţie publică, Înalta Curte le apreciază a fi nefondate.

Potrivit art. 324 alin. (2) din H.G. nr. 457/2008 (în vigoare la data desfăşurării procedurii de achiziţie publică):

"În exercitarea atribuţiei prevăzute la alin. (1), autoritatea de management nu este condiţionată în luarea deciziilor de activităţile desfăşurate de ANRMAP şi UCVAP potrivit dispoziţiilor art. 322 şi 323". Prin urmare, independent de rezultatul verificărilor efectuate de către ANRMAP, autoritatea pârâtă are dreptul de a efectua propriile verificări şi de a dispune măsurile care se impun atunci când constată existenţa unei nereguli, legislaţia specifică activităţii de verificare procedurală nelimitând şi necondiţionând în vreun fel competenţele pârâtei, în raport de constatările altor organe cu atribuţii în domeniu. Neidentificarea unor nereguli de către ANRMAP nu exclude identificarea lor de către organul de control al autorităţii pârâte.

Recurenta-reclamantă a mai susţinut, drept criteriu de stabilire a caracterului nerestrictiv al cerinţei de calificare, lipsa contestaţiilor formulate de către participanţii la procedură împotriva acestei cerinţe specifice. Înalta Curte apreciază că acest argument este neîntemeiat, întrucât caracterul restrictiv al unei cerinţe de calificare şi selecţie se apreciază de autoritatea de control şi, în final, de către instanţa de judecată, în funcţie de dispoziţiile legale incidente, iar nu în raport de exercitarea de către participanţii la procedură a dreptului de a contesta criteriile de calificare şi selecţie impuse de autoritatea contractantă.

Criticile vizând lipsa unui prejudiciu concret, dovedit, adus bugetului Uniunii Europene, Înalta Curte vor fi respinse, ca nefondate.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 66/2011, neregula reprezintă "orice abatere de la legalitate, regularitate şi conformitate în raport cu dispoziţiile naţionale şi/sau europene, precum şi cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziţii, ce rezultă dintr-o acţiune sau inacţiune a beneficiarului ori a autorităţii cu competenţe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaţionali şi/sau fondurile publice naţionale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit". În afară de prevederile din legislaţia naţională, noţiunea de neregulă este definită de art. 2 pct. 7 din Regulamentul CE nr. 1083/2006 ca reprezentând "orice încălcare a unei dispoziţii a dreptului comunitar, care rezultă dintr-un act sau dintr-o omisiune a unui ofertant economic, care are sau ar putea avea ca efect un prejudiciu la adresa bugetului general al UE, prin imputarea unei cheltuieli necorespunzătoare bugetului general" (dispoziţie regăsită şi în art. 2 pct. 36 din Regulamentul CE nr. 1303/2013, care a înlocuit Regulamentul CE nr. 1083/2006).

Plecând de la această definiţie, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene a arătat, într-o jurisprudenţă constată, că inclusiv abaterile care nu au un impact financiar precis pot afecta interesele financiare ale Uniunii (cauza C-465/10 pct. 47), statul fiind în măsură să solicite beneficiarului în cauză rambursarea finanţării (cauza C-465/10 pct. 32), regula generală fiind aceea că orice abatere trebuie să conducă la retragerea avantajului obţinut prin comiterea unei nereguli (C-199/03 pct. 15), dar cu aplicarea principiului proporţionalităţii. Aşadar, prejudiciul nu trebuie să fie concret, efectiv, ci poate fi şi unul potenţial.

În cauză s-a dovedit existenţa neregulii constând în stipularea unei cerinţe de calificare restrictive, iar instanţa de fond a reţinut în mod corect că o consecinţă evidentă a neregulii este aceea a participării unui număr mai mic de operatori economici la procedura de achiziţie publică, lipsa unor oferte mai avantajoase şi, prin urmare, plata unor sume mai mari din fondurile europene.

Referitor la critica vizând încălcarea prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, referitoare la nerespectarea termenului de 90 de zile calculat de la data finalizării activităţii de verificare, până la emiterea notei de constatare, Înalta Curte constată că acest motiv de nelegalitate a fost invocat pentru prima dată prin cererea de recurs, nefăcând parte din conţinutul cererii de chemare în judecată şi pe cale de consecinţă, nu a făcut obiectul examinării instanţei de fond.

Potrivit art. 478 alin. (3) C. proc. civ.:

"În apel nu se poate schimba calitatea părţilor, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată şi nu se pot formula pretenţii noi.", iar potrivit art. 494 din acelaşi act normativ:

"Dispoziţiile de procedură privind judecata în primă instanţă în apel se aplică şi în instanţa de recurs, în măsura în care nu sunt potrivnice celor cuprinse în prezenta secţiune.". Înalta Curte va avea în vedere şi dispoziţiile art. 483 C. proc. civ., potrivit cărora prin recurs se examinează conformitatea hotărârii pronunţate cu regulile de drept aplicabile, prevederi care, coroborate cu textele de lege sus indicate, conduc spre concluzia imposibilităţii formulării unor pretenţii noi în calea de atac, în sensul prezentării unor capete de cerere ori a unor motive de nelegalitate suplimentare.

Formularea unei astfel de cereri contravine dreptului la apărare stipulat de art. 13 din C. proc. civ., precum şi principiului contradictorialităţii reglementat de art. 14 din acelaşi cod, partea chemată în judecată, în calitate de pârâtă, neavând posibilitatea de a formula apărări şi a administra probe faţă de pretenţiile reclamantului. Instanţa de control judiciar nu poate proceda la analizarea unor motive de nelegalitate noi, neinvocate în faţa instanţei de fond, obiectul căii extraordinare de atac a recursului fiind limitat la analizarea legalităţii hotărârii de fond, în raport de pretenţiile din cererea de chemare în judecată şi de argumentele şi apărările formulate de părţi în faza procesuală a fondului.

În concluzie, motivul de nelegalitate invocat de recurentă, referitor la nesocotirea prevederilor art. 21 alin. (23) din O.U.G. nr. 66/2011, nefăcând obiectul cererii de chemare în judecată, nu poate fi analizat pentru prima dată în calea de atac a recursului.

În fine, o ultimă critică de nelegalitate priveşte individualizarea corecţiei financiare aplicate, recurenta- reclamantă apreciind că autoritatea avea posibilitatea de a aplica o corecţie de 5% din valoarea contractului atribuit, în loc de 10% şi că aplicarea corecţiei s-a făcut fără ca în actul de control să fie menţionate criteriile avute în vedere la individualizare.

Sub acest aspect, Înalta Curte constată că procentul de 10% (care, de altfel, a fost sabilit şi în Nota de constatare a neregulilor şi de stabilire a corecţiilor financiare nr. x/22.01.2014, necontestată de recurenta- reclamantă) este unul proporţional cu neregulile constatate şi consecinţele produse prin nerespectarea de către autoritatea contractantă a prevederilor legale incidente în materia procedurii achiziţiei publice, cu atât mai mult cu cât recurenta-reclamantă nu a expus, nici prin acţiune şi nici în recurs, argumentele de individualizare a sancţiunii pentru care consideră că intimata- pârâtă putea reduce corecţia financiară până la valoarea procentuală de 5%.

Prin urmare, Înalta Curte constată că prima instanţă a pronunţat o hotărâre legală, iar reclamanta nu a invocat motive apte să determine reformarea soluţiei dispuse.

Pentru considerentele expuse, nefiind incident motivul de casare prevăzut de art. 488 alin. (1) pct. 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea din Bucureşti, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de reclamanta Universitatea din Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 2378 din 22 mai 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.