Retroactive application of judicially recognized salary increments to civil servants based on sectoral reference value equalization principles

Şedinţa publică din data de 14 aprilie 2021

Asupra recursurilor de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanţele cauzei

1. Obiectul cererii de chemare în judecată

Prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 1 martie 2018, pe rolul Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie ("PÎCCJ"), Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti ("PCAB"), Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti ("PTB")şi Ministerul Finanţelor Publice, au solicitat:

(i) obligarea pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în aplicarea Legii nr. 71/2015 şi a O.U.G. nr. 20/2016, să emită ordine de salarizare:

- începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015, prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi

- începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016, prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015.

(ii) obligarea pârâţilor Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti la repararea prejudiciului creat reclamanţilor prin neaplicarea Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016, respectiv restituirea pentru fiecare lună, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 01.10.2016, a diferenţei dintre venitul pe care reclamanţii l-ar fi obţinut potrivit Legii nr. 71/2015 şi O.U.G. nr. 20/2016 (cu indemnizaţia calculată prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, respectiv 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015) şi venitul efectiv plătit (prin raportare la o valoare de referinţă sectorială mai mică), sumă care va fi actualizată cu indicele de inflaţie, şi la care se va aplica dobânda legală penalizatoare, calculată de la data exigibilităţii fiecărei obligaţii lunare de plată şi până la data plăţii efective;

(iii) în subsidiar, obligarea pârâţilor să procedeze la plata în favoarea reclamanţilor a diferenţelor de salariu dintre venitul calculat potrivit valorii de referinţă sectorială de 405 RON şi venitul efectiv plătit, începând cu data de 09.04.2015 până la data de 30.11.2015 prin raportare la o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON şi începând cu data de 01.12.2015 până la data de 01.10.2016 prin raportate o valoare de referinţă sectorială în cuantum de 405 RON majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, drepturi ce vor fi actualizate cu indicele de inflaţie şi cu dobânda legală calculată conform art. 3 alin. (3) din O.G. nr. 9/2000.

2. Hotărârea instanţei de fond

Prin sentinţa civilă nr. 3119 din 29 iunie 2018, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a dispus următoarele:

(i) a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtului Ministerul Finanţelor Publice şi a respins cererea împotriva acestui pârât pentru lipsa calităţii procesuale pasive;

(ii) a admis cererea formulată de reclamanţii A., B. şi C., în contradictoriu cu pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi Ministerul Finanţelor Publice;

(iii) a obligat pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie să emită noi ordine de salarizare pentru reclamanţi, cu luarea în considerare a unei valori de referinţă sectorială de 405 pentru perioada 9.04.2015-30.11.2015 şi de 445,5 RON pentru perioada 1.12.2015-1.10.2016;

(iv) a obligat pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti să plătească reclamanţilor diferenţa salarială dintre venitul calculat potrivit noilor ordine de salarizare şi venitul efectiv încasat, diferenţă ce va fi actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală aferentă de la data exigibilităţii fiecărui venit până la data plăţii efective.

3. Calea de atac exercitată în cauză

3.1. Împotriva sentinţei civile nr. 3119 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, a declarat recurs pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiat pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

Subsumat motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., susţine recurentul-pârât că, anterior adoptării O.U.G. nr. 20/2016, care a modificat O.U.G. nr. 57/2015, nu era reglementată legislativ o diferenţiere între drepturile salariale prevăzute de lege şi cele rezultate prin includerea sporurilor sau creşterilor salariale obţinute prin hotărâri judecătoreşti. În consecinţă, prin Ordinul nr. 322/2017, drepturile salariale ale procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii, au fost calculate prin raportare la o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, majorată cu 10% potrivit Legii nr. 293/2015, începând cu data de 01.10.2016.

Prin urmare, în opinia recurentului-pârât, soluţia instanţei de fond echivalează cu modificarea legilor de salarizare, întrucât nicio dispoziţie legală nu reglementează salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea stabilită prin sentinţa recurată. Este, astfel, încălcat principiul separaţiei puterilor în stat, atributul legiferării aparţinând puterii legislative, instanţa judecătorească doar aplicând legile în vigoare şi neavând dreptul de a crea alte norme, prin nelegala interpretare a unor legi care nu mai sunt în vigoare sau încercând să prevadă soluţii legislative viitoare.

Circumscris motivului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., recurentul-pârât PÎCCJ susţine încălcarea dispoziţiilor art. 31 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 47/1992, instanţa de fond aplicând retroactiv prevederile Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial.

Mai arată recurentul-pârât că, anterior datei de 01.10.2016, nu existau în plată, la nivelul familiei ocupaţionale "Justiţie", creşterile salariale solicitate prin acţiune de reclamanţi. După pronunţarea deciziei Curţii Constituţionale, s-a dispus recalcularea drepturilor salariale prin raportare la valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016, aceasta valoare fiind avută în vedere, de la aceeaşi dată, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie în salarizarea personalului propriu, conform Ordinelor Preşedintelui ÎCCJ nr. 283/25.10.2016 şi nr. 350/28.11.2016.

3.2. Pârâţii Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti au declarat recurs împotriva sentinţei civile nr. 3119 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, solicitând admiterea recursului, casarea sentinţei recurate şi, în rejudecare, respingerea acţiunii.

În motivarea recursului, recurenţii- pârâţi au prezentat cadrul legislativ incident în materia drepturilor salariale, ulterior adoptării Legii nr. 284/2010, făcând trimitere la Legea nr. 285/2010, O.U.G. nr. 80/2010, O.U.G. nr. 84/2012, O.U.G. nr. 103/2013, O.U.G. nr. 83/2014 şi O.U.G. nr. 57/2015, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 20/2016 şi O.U.G. nr. 43/2016.

Susţin recurenţii-pârâţi că, ulterior declarării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (1)2 din O.U.G. nr. 57/2015 prin Decizia Curţii Constituţionale nr. 794/15.12.2016, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, în calitate de ordonator principal de credite, a emis ordinul de salarizare prin care s-a recunoscut şi calculat indemnizaţia de încadrare cuvenită procurorilor în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016. Ulterior, ordonatorul secundar de credite, respectiv Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, a procedat la calcularea salariilor în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 01.10.2016, în conformitate cu dispoziţiile deciziei nr. 794/2016 a Curţii Constituţionale şi cu prevederile O.U.G. nr. 20/2016.

Totodată, mai arată recurenţii-pârâţi PCAB şi PTB că, prin Ordinul nr. 897/22.05.2018, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a recunoscut procurorilor dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 463,50 RON începând cu data de 01.12.2015.

Recurenţii- pârâţi Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti nu au încadrat recursul într-unul dintre motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) C. proc. civ., dar criticile formulate se subsumează pct. 8 al textului de lege, urmând a fi analizate din această perspectivă.

4. Apărările formulate în cauză

Prin întâmpinarea înregistrată în dosarul instanţei de recurs, intimatul-pârât Ministerul Finanţelor Publice a solicitat menţinerea sentinţei recurate în ceea ce priveşte soluţia de admitere a excepţiei lipsei calităţii sale procesuale pasive şi de respingere a acţiunii, ca fiind formulată în contradictoriu cu o persoană fără calitate procesuală pasivă.

II. Soluţia instanţei de recurs

Analizând actele şi lucrările dosarului, precum şi sentinţa recurată, în raport de motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri sunt nefondate, pentru următoarele considerente:

În ceea ce priveşte criticile formulate de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, întemeiate pe dispoziţiile art. 488 alin. (1) pct. 4 C. proc. civ., Înalta Curte reţine că acest motiv de casare sancţionează pronunţarea hotărârii cu depăşirea atribuţiilor puterii judecătoreşti şi priveşte nerespectarea unor competenţe jurisdicţionale în cadrul organizării statale, potrivit principiului separaţiei şi echilibrului puterilor, respectiv săvârşirea de către instanţa de judecată a unor acte aflate în sfera de competenţă a organelor puterii executive sau legislative, situaţie care nu se regăseşte în speţă.

Recurentul-pârât PÎCCJ a susţinut că, anterior datei de 01.10.2016, nicio dispoziţie legală nu reglementa salarizarea personalului plătit din fonduri publice în modalitatea stabilită prin sentinţa recurată, critică ce corespunde cazului de casare reglementat de prevederile art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., referitor la greşita interpretare şi aplicare a normelor de drept material incidente cauzei, iar nu unei pretinse imixtiuni în atribuţiile puterii legislative. Ceea ce se critică în speţă este interpretarea pe care instanţa de fond a făcut-o cu referire la momentul de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON în calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor, apreciind că normele de salarizare permit luarea în calcul a acestei valori anterior datei de 01.10.2016, mai exact începând cu data de 09.04.2015, contrar susţinerilor recurentului-pârât. Aşadar, chestiunea disputată în cauză se circumscrie interpretării şi aplicării legii la situaţia în speţă, nefiind decelate elemente care să conducă la concluzia că instanţa de fond s-a substituit autorităţii legislative, exercitând atribuţii de legiferare.

Referitor la criticile circumscrise cazului de casare reglementat de art. 488 alin. (1) pct. 8 C. proc. civ., Înalta Curte constată că ambele recursuri conţin aceleaşi argumente de nelegalitate, astfel încât instanţa de control judiciar le va analiza în cadrul unui răspuns comun.

Argumentele din recurs se referă, în esenţă, la greşita stabilire de către instanţa de fond a indemnizaţiilor de încadrare salarială cuvenite reclamanţilor, în raport cu o valoare de referinţă sectorială de 405 RON, începând cu data de 09.04.2015. Recurenţii-pârâţi au susţinut că această valoare de referinţă nu putea fi luată în considerare anterior datei de 01.10.2016, motivat de inexistenţa în plată, în sistemul justiţiei, la data de 09.04.2015, a unei indemnizaţii calculate în raport de această valoare şi de caracterul neretroactiv al Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, prin care s-a constatat neconstituţionalitatea art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015.

În ceea ce priveşte argumentul aplicării retroactive a dispoziţiilor Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, Înalta Curte constată că, potrivit considerentelor 26-32 din această hotărâre, forul constituţional a reţinut că hotărârile judecătoreşti prin care s-a recunoscut majorarea indemnizaţiei de încadrare a magistraţilor reclamanţi în cauzele respective au aplicabilitate generală, întrucât prin acestea nu s-au recunoscut anumite drepturi în baza unor situaţii de fapt particulare, ci s-au interpretat norme de lege cu aplicabilitate generală. În continuare, Curtea Constituţională a stabilit că efectul constatării neconstituţionalităţii art. 31 alin. (12) din O.U.G. nr. 57/2015, introdus prin O.U.G. nr. 43/2016, îl reprezintă calcularea nivelului maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare la care se face egalizarea prin includerea drepturilor stabilite sau recunoscute prin hotărâri judecătoreşti (considerentul 32).

Prin urmare, însăşi instanţa de control constituţional a stabilit modalitatea în care se va face aplicarea dispoziţiilor legale, consecutiv constatării caracterului neconstituţional al normelor cu examinarea cărora a fost învestită, în sensul extinderii beneficiilor recunoscute prin hotărâri judecătoreşti individuale întregii categorii profesionale şi familii ocupaţionale, aceasta fiind unica modalitate de înlăturare a inechităţilor constatate în sistemul de salarizare a personalului bugetar.

Se mai reţine că deciziile Curţii Constituţionale de constatare a neconstituţionalităţii unui text de lege sunt aplicabile, de la data publicării lor în Monitorul Oficial, tuturor litigiilor pendinte. Drept urmare, existenţa unor hotărâri judecătoreşti prin care se recunoaşte un anume nivel al salarizării, începând cu 09.04.2015, este relevantă în stabilirea nivelului maxim al salariului/indemnizaţiei în plată.

Aşadar, criticile recurenţilor-pârâţi sunt nefondate. În realitate, aplicarea unitară şi generală a dispoziţiilor legale incidente în materia salarizării, inclusiv pentru perioada anterioară publicării în Monitorul Oficial a Deciziei Curţii Constituţionale nr. 794/2016, reprezintă mijlocul de înlăturare a inechităţilor din sistemul de salarizare al personalului bugetar, scop urmărit de legiuitor şi prin edictarea O.U.G. nr. 20/2016.

De altfel, chiar pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a înţeles să valorifice considerentele deciziei Curţii Constituţionale, prin emiterea de către procurorul general al acestui parchet a Ordinul nr. 897/22.05.2018, în cuprinsul căreia indemnizaţia de încadrare brută cuvenită procurorilor a fost recalculată începând cu data de 09.04.2015, la valoarea de 421,36 RON (mai ridicată decât cea solicitată prin acţiune), deci pentru o perioadă anterioară publicării deciziei Curţii Constituţionale în Monitorul Oficial. Aşadar, prin cererea de recurs, pârâtul Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti îşi contestă propria practică administrativă de punere în executare a cadrului normativ de salarizare a personalului, în acord cu dispoziţiile deciziei Curţii Constituţionale.

În ceea ce priveşte data de la care se aplică valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, Înalta Curte reţine că, la nivelul ordonatorului de credite Consiliul Superior al Magistraturii, au fost stabilite, cu caracter definitiv, drepturile salariale cuvenite unor magistraţi prin raportare la această valoare de referinţă sectorială, cu începere de la data de 09.04.2015, în urma pronunţării de către Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal a sentinţei nr. 48/13.01.2017, în dosarul nr. x/2016, definitivă prin decizia din data de 22.06.2017, ca urmare respingerii recursului de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, secţia de contencios administrativ şi fiscal.

Totodată, prin dispoziţiile art. 1 alin. (51) din Legea nr. 71/2015, privind aprobarea O.U.G. nr. 83/2014, s-a stabilit obligaţia egalizării indemnizaţiilor pentru personalul din cadrul autorităţilor şi instituţiilor publice la nivelul maxim aflat în plată în cadrul acelei autorităţi/instituţii, dispoziţii care, potrivit Deciziei nr. 23/2016, pronunţată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept, se aplică şi familiei ocupaţionale "Justiţie".

Prin urmare, începând cu data de 09.04.2015, reclamanţii din prezenta cauză aveau dreptul de a beneficia de indemnizaţii brute de încadrare calculate în raport cu valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, astfel cum beneficiau şi alţi magistraţi, în urma pronunţării unor hotărâri judecătoreşti definitive, fiind neîntemeiată susţinerea pârâtului în sensul că această indemnizaţie poate fi avută în vedere doar de la data de 01.10.2016, dată de la care a fost aplicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi de Consiliul Superior al Magistraturii în salarizarea personalului propriu. Argumentul pârâtului nesocoteşte considerentele Deciziei Curţii Constituţionale nr. 749/2016, care a stabilit că "nivelul maxim al salariului de bază/indemnizaţiei de încadrare (…) trebuie să includă majorările (indexările) stabilite prin hotărâri judecătoreşti şi să fie acelaşi pentru tot personalul salarizat potrivit dispoziţiilor de lege aplicabile în cadrul aceleiaşi categorii profesionale, respectiv familii ocupaţionale prevăzute de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice."

În acest context, Înalta Curte concluzionează în sensul că valoarea de referinţă sectorială calculată de pârâtul PÎCCJ prin Ordinul nr. 322/2017, în raport de valoarea de referinţă sectorială de 405 RON, nu respectă prevederile legale, fiind stabilită într-un cuantum inferior celui cuvenit magistraţilor reclamanţi, motiv pentru care sentinţa recurată va fi menţinută de instanţa de control judiciar, consecutiv respingerii, ca nefondat, a recursurilor declarate de pârâţi.

În ceea ce priveşte argumentul emiterii de către Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti a Ordinului nr. 897/22.05.2018, prin care s-a recunoscut procurorilor din cadrul parchetelor de pe lângă curţile de apel, tribunale şi judecătorii dreptul la calcularea drepturilor salariale în raport de valoarea de referinţă sectorială de 421,36 RON începând cu data de 09.04.2015, respectiv de 463,50 RON începând cu data de 01.12.2015, Înalta Curte reţine că această împrejurare confirmă nelegalitatea actului atacat, respectiv faptul că valoarea de referinţă sectorială de 405 RON a fost greşit luată în considerare la calcularea drepturilor salariale cuvenite reclamanţilor doar începând cu data de 01.10.2016.

Pentru considerentele expuse, nefiind incidente motivele de casare prevăzute de art. 488 alin. (1) pct. 4 şi 8 din C. proc. civ., republicat, în temeiul dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 554/2004 şi art. 496 alin. (1) din C. proc. civ., republicat, Înalta Curte va respinge recursurile declarate de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursurile declarate de pârâţii Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti împotriva sentinţei civile nr. 3119 din 29 iunie 2018, pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VIII-a contencios administrativ şi fiscal, ca nefondate.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 14 aprilie 2021.